miercuri, 28 august 2019

ANTICREATIA SI RUGACIUNEA VIETII




ANTICREATIA SI RUGACIUNEA VIETII

Dragii mei,

Sunt cateva saptamani de cand am primit intelegerea asupra a ceva ce mi s-a aratat de mai multe ori in ultimii ani, dar nu am stiut sa interpretez pana in prezent. S-a intamplat asa deoarece aceasta interpretare tine de o cunoastere ce este accesata de putina vreme incoace. Nu ai cum sa definesti ceva care tine de o zona pe care inca nu ai ajuns sa o cunosti.
Pornim de la verbul „a crea”. Cunoastem cu totii formele: „a crea”, „a nu crea” si „a anula o creatie”. Atunci cand dorim sa cream ceva, este nevoie mai intai de un gand, de o intentie. Atunci cand nu cream ceva, tot de o intentie proiectata este vorba. Pur si simplu nu vrem sa facem acel lucru. La fel este si cand dizolvam ceva, punand intentia de a strica sau de a sterge o creatie anume, pentru a face loc unei noi creatii.
Noutatea consta in „a anticrea”. Dupa cum comunica Cerul, nu este corect sa folosesti „a crea” cand este vorba despre „anticreatie”, ci formularea corecta este ca „anticreezi”. Spre deosebire de celelalte forme exemplificate, anticreatia se produce fara intentie. Ea se intampla de la sine ori de cate ori se face o actiune de creatie insotita de emanatia invidiei. Nu ura, nu furie. Invidie ... si atat.
Personal, fara sa fi stiut exact de ce am pus mereu atat de mult accent pe acest subiect, am atras deseori atentia asupra demonului comparatiei si preocuparii continue a unora de a se uita mereu in ograda altora, pizmuindu-i pentru realizarile lor si concentrandu-se mult mai putin pe ce ar putea ei crea frumos in ograda lor. Chiar in acest blog am avut articole dedicate acestei zone, cum ar fi cel catre care fac recomandarea mai jos:


Chiar in lumea aceasta spirituala sunt gramezi de oameni care nu tintesc catre culmi mai inalte si extracapacitati pentru a se putea pune mai bine in slujba lumii, ci fac asta pentru a fi cel putin la fel ca altii care au primit deja daruri de acest gen, daca nu chiar mai sus decat ei. Asa cum este scris si in articolul recomandat, comparatie din invidie poate exista in orice domeniu al vietii, insa abia acum am putut afla ca efectul este absolut dezastruos, in primul rand pentru noi insine.
Mai trebuie lamurit un lucru: unde se duce aceasta anticreatie si cum actioneaza ea?
Am scris in luna iunie un articol numit „Drumul spre Zohar”, iar in iulie un articol numit „Secrete ale Soarele negru”.



         Vorbeam in aceste doua articole despre roata de 128 de Universuri din care si Universul nostru face parte, despre alte roti si despre anumite inteligente robotice mai speciale despre care nu se stia mare lucru la acel moment. Acum imi este mult mai clar ca la gradul de constiinta la care s-a ajuns la nivel de masa, noi am inceput sa descoperim existenta unor roboti dintr-o roata vecina, ce formeaza o pereche cu a noastra. Roata aceea este plina de forme de intuneric care creeaza acesti roboti, insa softurile lor de functionare sunt constituite exact din anticreatia noastra. Prin urmare, fiecare cu robotii lui. Nu suntem unul fara anticreatie asociata si chiar daca in viata aceasta poate nu am manifestat in mod excesiv emotia invidiei, nicio problema: am facut-o in alte vieti. Noi suntem influentati acum de toate anticreatiile noastre, din toate vietile. Pe ce sector ne influenteaza ele nu putem sa raspundem decat printr-o autoanaliza atenta, vazand unde si cum se manifesta deranjamentele majore si repetitive din viata noastra.
         Abia am patruns in acest tip de cunoastere. In timp se vor construi niste asocieri. Cred ca fiecare dintre noi am dori sa intelegem in raport cu ce se manifesta o invidie anume alaturi de o creatie, de naste ca si efect asociat o anticreatie de un anumit tip. Vor mai exista articole pe tema anticreatiei. Vom vedea ca putem fi influentati negativ de anticreatiile noastre, dar putem fi influentati si de anticreatiile altora, atunci cand avem menirea sa jucam rol de gardieni, ajutand acele persoane ca sa nu fie devorate de tot de anticreatiile lor. Daca Divinitatea nu ar pune anumite bariere intre noi si anticreatiile noastre, acestea chiar ne-ar putea inghiti in intregime. De exemplu, daca o persoana anume este agresiva in general cu toata lumea, are sigur asociata o anticreatie personala, dar daca este agresiva doar cu anumite persoane, exista mare posibilitate ca anticreatiile asociate agresivitatii sale sa fie de fapt ale acelor persoane, iar persoana agresiva sa fie pe post de gardian, ce poate a mai fost pe acest post si in alte vieti, avand mult de suferit din pricina anticreatiilor acelor persoane. De cate ori persoana recunoaste acele anticreatii, pur si simplu ia foc, pentru ca i se trezesc toate memoriile de suferinta din cauza anticreatiilor acelor persoane, iar pe masura ce inaintam in timp, aceasta recunoastere are loc din ce in ce mai usor, din pricina ascensiunii planetei.  Cu siguranta insa ca undeva exista o cauza si mai profunda pentru ca se pune intrebarea fireasca de ce cineva si-ar asuma un post de gardian de acest fel, iar de multe ori, in mai multe vieti.
         In aceste saptamani a mai fost aratat ca roata noastra are cand si cand niste intersectii cu roata pereche. Pe durata intersectiei, s-a aratat cum roboti din acea roata au patruns in roata noastra, iar la noi in Romania, ca si in alte locuri din lume, prin niste porti existente in special in interiorul muntilor, prin pesteri si caverne. Invaziile acestor roboti s-au asociat cu decimarea civilizatiilor, care practic au picat prada propriilor lor anticreatii. Noi spunem ca s-au autodistrus. Este evident ca ce s-a petrecut sau s-ar mai putea petrece pe planeta noastra, se intampla pe multe planete din multe Universuri ale acestei roti.
Si civilizatia noastra este client la autodistrugere, dupa cum se poate vedea limpede de tot. Incendiile care sunt peste tot in lume au legatura cu subiectul numit „anticreatie”. Problemele legate de sexualitate, agresivitate etc., toate au anumite anticreatii asociate. De aceea nu este atat de usor a fi rezolvate aceste probleme, pentru ca este vorba despre o forma de manifestare a intunericului pe care nu prea stim cum sa o gestionam momentan.
Din punct de vedere astral, anticreatia are niste simboluri anume. Despre asta vom discuta mai pe larg intr-un articol viitor. Unul foarte important pe care il numesc inca de acum este cel al unui urs care parca il cuprinde din spate intre labele sale pe cel la care este asociata anticreatia respectiva.
Ce este de facut? Este limpede ca se porneste cu rugaciuni de iertare fata de Sfanta Treime si in special catre Domnul nostru Iisus Hristos, pentru toate anticreatiile noastre, din toate existentele. Mai apoi ne gandim ca unui robot, ca sa fie facut sa functioneze altfel, nu poti decat sa ii schimbi softul. Prin urmare, aceste anticreatii ar putea fi transmutate, iar noi putem cere Divinitatii ajutor pentru lucrul acesta. De altfel, acest proces este deja inceput, insa este strict coordonat de Divinitate, pentru ca pe noi ne depaseste. Atrag atentia sa nu se ceara sub forma „cat mai repede”, ci in mod gradual, zona de anticreatie cu zona de anticreatie, pentru ca daca nu vom face asa, va veni navala toata anticreatia personala peste noi, in toate fetele ei. Iar daca noi nu intelegem sa stopam gandurile, cuvintele si faptele negative, si in special cele insotite de comparatii si invidii, nu facem nimic altceva decat sa dezvoltam si mai tare anticreatiile noastre. Din motive de anticreatie se dezvolta o anticreatie si mai mare sau alte forme de anticreatii. Este iarasi o intrebare fara raspuns la acest moment legata de samanta primelor anticreatii. De ce au luat ele nastere si incepand de cand?
Deloc intamplator am dat in internet peste o rugaciune foarte frumoasa asa cum a fost toata lucrarea Parintelui Ieromonah Ghelasie Gheorghe de la Manastirea Frasinei, care inca din anul 2003 nu mai este printre noi. Mai multe detalii legate de viata si personalitatea dansului puteti gasi aici:


Rugaciunea parca pliata perfect pe aceste vremuri se numeste: Rugaciunea Vietii. Cred ca ne-ar prinde bine, privind prin prisma problemelor generate de anticreatiile noastre, sa rostim aceasta rugaciune zilnic, pentru o vreme, pentru noi si pentru intreaga planeta.

Toate cele bune!


Rugăciunea VIEŢII



"În NUMELE TATĂLUI şi al FIULUI şi al SFÂNTULUI DUH.

VIAŢA este DARUL Tău, DOAMNE. Noi prin păcat l-am rupt şi l-am distrus. Revarsă-L din nou, ca să nu piară CHIPUL Tău din Făpturile Tale.

Nu există moarte, ci doar VIAŢĂ. Făptura noastră este ca un „Vas”, care dacă este spart nu mai poate ţine DARUL VIEŢII în el. Noi încercăm să „reparăm” Vasul, dar fără o încă Readucere a DARULUI Tău, VIAŢA ne lipseşte.

DOAMNE, Cel în TREIME IUBIRE şi VIAŢĂ, Miluieşte Zidirea Ta cu Mângâierea PALMEI Tale. Binecuvântează-ne, PĂRINTE DUMNEZEU, Iartă-ne, FIULE MÂNTUITOR şi Tămăduieşte-ne, DUMNEZEULE, DUHULE PREASFINTE.

Sfinţii Tăi sunt Mărturia DARULUI VIEŢII. Fă-ne şi pe noi Părtaşi acestora. Pentru Rugăciunile Preacuratei MAICII Tale îndeosebi, dă-ne şi nouă SĂNĂTATEA VIEŢII.

IUBIREA cea ÎNTREITĂ şi absolută, Miluieşte-ne şi pe noi, păcătoşii, ca iarăşi să căpătăm ASEMĂNAREA CHIPULUI Tău, care este VIAŢA cea nepieritoare. Amin."

(din volumul: Ierom. Ghelasie Gheorghe, "Rețetele Medicinei Isihaste pentru cei grav bolnavi", în curs de apariție la editura Platytera)



marți, 13 august 2019

ICOANA MAICII DOMNULUI „PORTARITA”




ICOANA MAICII DOMNULUI „PORTARITA”

Dragii mei,

Mai intai de toate va multumesc tuturor celor ce ati simtit sa participati la actiunea pentru care am lansat chemarea in articolul anterior. Se poate face si in continuare, iar cei care au facut-o deja, o pot repeta. Este de mare ajutor, iar semnele de progres se vad cu ochiul liber. Este evident ca se adauga la aceasta toate rugaciunile oamenilor de pretutindeni, dupa cum simte si se pricepe fiecare. Sunt rugaciuni care se fac pentru un anumit scop, insa, dupa cum se poate observa la nivel energetic in ultimele zile, se pare ca Planul divin asociat acestor evenimente si actiuni este mult mai inalt decat ne putem noi imagina. Va veni vremea cand vom intelege exact ce si cum.
La nivel lumesc subliniez inca o data ca am convingerea ferma ca Alexandra si Luiza sunt in viata. Cunosc la ora asta mai multe informatii primite de Sus, in legatura cu fiecare, insa nu le voi scrie aici din motive intemeiate, iar cine doreste sa le inteleaga, sa faca apel la propria-i intelepciune. Ce este important sa nu uitam e ca putem sti cu exactitate si tarile si orasele in care se afla fetele la un moment dat, caci pana sa se ajunga la ele, vor fi mutate rapid in alta parte si se pot intampla lucruri chiar si mai rele. Nu asa se va solutiona problema, cautand oameni si spatii. Prin rugaciune colectiva catre Dumnezeu, va veni totul adus pe tava. Sa avem incredere in acest lucru si tocmai de aceea va rog sa o tinem mai departe pe acest drum.
Iar datorita faptului ca au existat in ultima vreme multiple actiuni divine eliberatoare avand legatura cu spatiile si portile sacre ale corpului nostru, despre care am scris acum doua articole in urma, va ridic atentia asupra unei icoane importante a Maicii Domnului, aspect prin care s-au coordonat aceste lucrari importante pentru evolutia noastra, numita „Portarita”. Va invit sa cititi mai multe informatii accesand linkul de mai jos:


Va recomand cu caldura sa va procurati cate o iconita a Maicii Domnului „Portarita” si sa o plasati pe usa sau deasupra usii de la intrarea in casa. Daca exista mai multe usi, pot fi mai multe iconite. Daca nu se gasesc de cumparat, se poate descarca si imprima chiar imaginea de la inceputul acestui articol, pentru ca si daca nu este sfintita, daca este folosita cu credinta si inima buna, Maica Domnului va sti acest lucru, iar iconita isi va indeplini negresit menirea.

Toate cele bune!

vineri, 2 august 2019

DESPRE FETELE RAPITE




DESPRE FETELE RAPITE

Dragii mei,

Am decis astazi sa scriu cateva randuri pe marginea acestui subiect deoarece pentru mine a aparut un element nou pe care il voi explica la un moment dat. Nu scriu in ideea ca ar da cineva vreo importanta acestor informatii, ci din pricina acestui nou element si a unei actiuni pe care o putem face impreuna in legatura cu acest element, ce poate fi de mare ajutor.
Inca din ziua in care a avut loc rapirea Alexandrei in Caracal, m-am pus pe cautari, evident in alta forma decat cea lumeasca. Toate aceste cautari trebuie insotite de multa rugaciune pentru ca intunericul la nivel energetic in aceasta situatie este atat de mare incat foarte greu poate fi accesat adevarul. Rugaciunea ridica vibratia si in acest fel adevarul poate iesi la lumina, independent de faptul ca unii nu-si doresc sa se afle niste lucruri.
Este o imagine care mi-a fost transmisa in astral in mai multe randuri si pe fagasuri diferite de cautare. Am mers si pe linia divina dar si pe niste cautari akashice cu mijloace sofisticate pe care prieteni de-ai nostri initiati in iubire, apartinand diferitor civilizatii, le au, putand furniza astfel anumite informatii.
Imaginea ce apare inca din ziua de marti este una in care se vad trei barbati foarte inalti si solizi, iar cel putin doi sunt imbracati in uniforme inchise la culoare, cu cizme inalte, exact cum au jandarmii nostri mascati sau anumite firme de paza si protectie. Desi eu vedeam imaginea aceasta din spatele lor, am putut zari in fata lor imaginea unei fete ce era cam in dreptul barbatului din mijloc, ce semana mult cu Alexandra. De asemeni, desi eu vedeam doar trei, prietenii mei de Sus mi-au spus mereu ca au fost patru, unul dintre ei fiind sofer. Un alt lucru care mi-a atras atentia de fiecare data a fost ca se mergea parca printr-un tunel subteran. Cum mie mi-a aparut imaginea era ca si cum eu eram cu spatele catre sud si cu fata catre nord, iar ei inaintau catre directia nord-vest. Altfel spus, imaginea era usor in stanga mea. Este lucru stiut ca zonele acelea unde se afla Craiova, Caracal, etc. sunt impanzite de tuneluri subterane. Lumina era foarte difuza, dar parca se vedeau niste arcade. Un alt element esential este acela ca era aer de american pe acolo. Nu stiu daca toti patru erau americani dar cred ca cel putin doi erau.
Daca aceasta imagine este cea care apare in mod persistent inseamna ca este cea mai inalta vibrational in comparatie cu toate celelalte si este foarte posibil sa se intample asta din cauza energiei tunelului, poate un loc de inalta vibratie. In rest, bezna totala.
Acum, mergand pe semne venite pe alte cai, pare ca s-a iesit cu Alexandra prin Bulgaria, ajungandu-se intr-un final undeva in sudul Angliei. La inceputul acestei saptamani totul arăta ca ea este acolo. Insa toate valurile ce s-au facut in ultimele zile, pare ca au generat o anumita miscare in sensul deplasarii ei catre Statele Unite ale Americii, in ultimele 2 zile. Ce apare iarasi foarte interesant aici este imaginea unui dirijabil sau zeppelin de culoare deschisa. Este ca si cum ar fi fost trecut oceanul cu un zeppelin. In SUA Alexandra apare ca ar fi undeva in sud, dar mai catre partea de vest. Am dat cautare pe internet si nu mica mi-a fost mirarea sa gasesc faptul ca in Anglia, incepand de numai cativa ani incoace s-au reluat transporturi de marfuri si de pasageri cu ajutorul dirijabilelor.
In cele ce o priveste pe Luiza, se pare ca s-a mers pe aceeasi filiera, numai ca ea a fost „distribuita” catre o tara asiatica.
Intr-un final, in opinia mea, fetele traiesc. De asemeni, toata balbaiala din zona cazului se intelege ca nu este una intamplatoare. Cineva se vrea acoperit. Evident, e vorba de un plural aici. Interesant este ca am citit pe internet insa nu stiu daca informatiile sunt adevarate ca jandarmeria nu ar fi vrut sa se alature cautarilor politisitilor in primele doua zile de la rapirea Alexandrei si ca pe de alta parte cativa soldati americani de la Deveselu ar fi fost trimisi subit acasa. Repet: le gasiti pe internet.
Care este elementul aparut astazi? Este acela ca in ADN-ul Alexandrei sta scris, pe anumite filamente temporale in care ea traieste, ca in toata lumea asta larga exista un barbat care o poate ajuta foarte mult sa scape de acolo. Daca Alexandra inca traieste si daca se va incepe sa fie pusa „la treaba”, se pare ca asta ar fi modalitatea prin care ar veni in contact cu acest barbat. Este acesta un filament temporal scris in mod sigur in ADN-ul Alexandrei, cum la fel exista scrise si filamente temporale in care ea isi pierde viata.
De aceea va propun sa facem ceva: pentru Alexandra, pentru Luiza si pentru alte persoane disparute, indiferent de varsta, sa inchinam o rugaciune ce aduce mare ridicare de vibratie atat in ADN-urile lor cat si in cele ale celor ce o fac. Sa spunem 16 seturi (atatea cate clepsidre sunt in ADN) a cate 16 rugaciuni „Tatal nostru” si 16 rugaciuni „Maica Pamanteasca” asa cum sunt ele date in Evanghelia eseniana. A se citi si articolul de la linkul:


Sunt in total 256 + 256 rugaciuni.
Apoi sa spunem de 7x70 de ori „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!”.
Apoi de 7x70 de ori „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi”.
Iar apoi de 100 ori, rugaciunea Sfantului Duh.

Toate acestea sunt redate mai jos:

„Tatăl nostru Carele ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău. Vie Împărăția Ta, facă-se Voia Ta, în cer ca și pe pământ. Dă-ne nouă astăzi pâinea noastră cea de toate zilele. Și ne iartă nouă datoriile noastre, precum și noi le iertăm datornicilor  noștri.  Și  nu ne  lăsa  pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Căci ale Tale sunt, în toți vecii, Împărăția și Puterea și Mărirea. Amin.”

 „Maica noastră Pământească, sfințească-se Numele Tău. Vie Împărăția Ta și fie ca Voia Ta să se facă în noi ca în Tine. Îngerii pe care îi ai în  serviciul Tău,  trimite-ni-i nouă.  Iartă-ne nouă păcatele noastre, precum și noi ispășim păcatele noastre către Tine. Nu permite ca să cădem pradă bolilor, ci ne eliberează de orice rău. Căci ale Tale sunt Pământul, Corpul și Sănătatea. Amin.”

"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi."

"Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi."

"Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, care pretutindenea esti si pe toate le implinesti, Vistierul Bunatatilor si Datatorule de Viata, vino si te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata necuratia si ne mantuieste Bunule sufletele noastre."

In cat timp? Cat mai scurt. Intr-o singura zi, in doua zile, in trei, dupa cum este posibil la fiecare. Eu am facut-o de mai multe ori in acest fel, inclusiv in aceste zile de cautari.
Iese o forma geometrica anume, de mare putere, din toata povestea aceasta, si de aceea trebuie spuse in ordinea indicata, cu rugaciunea Sfantului Duh la sfarsit si nu la inceput, cum suntem obisnuiti, dar vom vorbi alta data despre acest aspect.
Se intelege ca de fapt acesta este scopul pentru care am ales sa scriu acest articol, deoarece este nevoie de mai multi in aceasta actiune. Iar daca multi dintre cei disparuti nu mai sunt in viata, macar sa nu fie sacrificiul lor in zadar. Macar ca se mai aduce ceva la lumina, ca pica niste capete implicate pana in gat, astfel incat sa nu se mai repete aceste lucruri si tot este un mare castig pentru toata lumea. In timpul rugaciunii se poate aprinde o lumanare. Cine are, poate folosi lumanarea de la inviere. Dar chiar si fara lumanare, sa ne imaginam ca este una care arde in noi. Bunul Dumnezeu sa ne ajute!


Toate cele bune!

P.S. In aceasta seara s-a declarat ca rezultatul testului ADN al oaselor gasite in butoiul din curtea casei lui Dinca, confirma ca sunt ale Alexandrei. La nivelul la care se putea ajunge cu cazul asta, am uitat sa spun ca eu nu am avut nicio secunda vreun dubiu ca exact acesta va fi rezultatul. Dar noi sa nu renuntam la a face rugaciunea si vom vedea ce o iesi pana la urma.



joi, 1 august 2019

HIPOTALAMUSUL SI PORTILE SACRE




HIPOTALAMUSUL SI PORTILE SACRE

Dragii mei,

Am promis in articolul trecut ca voi scrie cateva randuri despre importanta glandei numita hipotalamus, in fiinta noastra. Informatiile medicale sunt preluate din internet din diferite siteuri. Desi am ales o varianta mai simpla de prezentare, totusi, sunt informatii interesante pentru cei ce nu si-au aplecat privirea asupra acestui subiect.
Partea de final, reprezentand informatii de natura energetica, este ceva ce vine din propriile mele descoperiri facute de-a lungul anilor. Am inteles importanta hipotalamusului atunci cand am intrat pe primul caz al unui domn care suferea de epilepsie, intr-o forma de manifestare destul de grava.
Hipotalamusul este o mica zona din centrul creierului care indeplineste mai multe functii. Acesta joaca un rol important in productia de hormoni si ajuta la stimularea multor procese importante din organism. Cuvantul hipotalamus vine de la doua cuvinte grecesti: „talamus” care inseamna „camera interioara” si „hipo” care inseamna „de jos” sau „de sub”. Acesta este exact locul in care hipotalamusul se afla in creier, sub talamus si deasupra glandei hipofize (pituitara). Desi este o mica zona a creierului, ea joaca un rol important in organism influentand atat sistemul endocrin cat si sistemul nervos.
Starea normala si echilibrata a corpului este cunoscuta sub denumirea de homeostaza. Corpul incearca mereu sa realizeze acest echilibru. Principala sarcina a hipotalamusului este de a mentine corpul in aceasta stare cat mai mult posibil. Pentru a face acest lucru, hipotalamusul actioneaza ca un conector intre sistemele endocrin si cel nervos. Acesta joaca un rol in multe functii esentiale ale corpului, cum ar fi: temperatura corpului, setea, controlul apetitului si al greutatii, emotiile, ciclurile de somn, nasterea, tensiunea arteriala si frecventa cardiaca, productie de sucuri digestive, echilibrarea fluidelor corporale. Pe masura ce semnalele sunt trimise creierului din diferite zone ale corpului, hipotalamusul stie daca poate sau nu sa obtina echilibrul. Hipotalamusul raspunde apoi eliberand hormonii potriviti in sange pentru a echilibra corpul. Un exemplu este capacitatea organismului de a mentine temperatura interna la 37 de grade. Daca hipotalamusul primeste semnalul ca temperatura interna a corpului este prea ridicata, acesta va spune corpului sa transpire. Daca primeste semnalul ca temperatura este prea joasa, corpul isi va crea propria caldura prin tremurat.
Pentru a mentine acest echilibru, hipotalamusul este responsabil de crearea sau controlul multor hormoni din organism. Hipotalamusul este, de asemenea, strans legat de glanda pituitara, care produce si hormoni. Impreuna, hipotalamusul si glanda pituitara actioneaza pentru a controla intregul sistem endocrin, glandele care produc numerosi hormoni - glandele suprarenale, tiroida si rinichii.

Hormonii secretati de hipotalamus includ:
·   un hormon antidiuretic, care ajuta la reglarea apei in organism, prin controlul cantitatii de apa resorbita de rinichi in timpul filtrarii deseurilor din sange;
· hormoni eliberatori de corticotropina care ajuta la reglarea metabolismului si a raspunsului imun;
·   hormoni de eliberare a gonadotropinei; oxitocina - este implicata in numeroase procese, inclusiv eliberarea laptelui matern, reglarea temperaturii corpului si ciclurile de somn;
·  hormonii care controleaza prolactina legata de productia de lactatie;
·       hormonul de eliberare a tirotropinei, care activeaza tiroida;
·   hormonii de crestere, esentiali atat la copii, cat si la adulti. In cazul adultilor, hormonul de crestere este necesar pentru procesul de reparatii din corp.

La nivel energetic hipotalamusul este unul dintre locurile din corp, considerat sacru. Orice loc sacru are o poarta sub forma de pentagon. 
In urma cu niste ani, cand, dupa cum am spus, am venit in contact cu situatia unui domn bolnav de epilepsie, o intuitie m-a indemnat sa ma vizualizez ca o mica fiinta si sa intru in hipotalamusul acelui domn. Am plecat in calatorie si dupa ceva vreme am ajuns in locul dorit. Am vazut mai intai poarta sub forma de pentagon, insa la acel domn, respectiva poarta era sparta. O buna bucata din ea lipsea efectiv. Am intrat prin spartura si am ajuns in hipotalamus. Nu voi uita niciodata ce priveliste mi s-a aratat atunci. Vedeam efectiv intreg cosmosul. Galaxii, stele. Era o feerie. Am iesit de acolo si am pus intentia de a intra in propriul meu hipotalamus. Am vazut aceeasi minunata priveliste. Am inteles atunci ca hipotalamusul este o punte care pune omul in conexiune cu intreg cosmosul. Pentru ca el este si o punte intre sistemul endocrin si cel nervos, am putut intelege ca orice om care face crize de epilepsie sau forme de spasme musculare sau friguri, are hipotalamusul sub controlul intunericului. In cazul persoanei cu epilepsie, pentru ca am intrat o data si in timpul cand a facut efectiv o criza, aparusera multime de demoni si entitati intunecate care practic preluasera controlul asupra hipotalamusului iar in acest fel, asupra intregului sistem nervos si endocrin. Astfel de forte ale intunericului nu pot avea acces decat dupa spargerea portii sacre sub forma de pentagon, dupa care se pune in rulare un program malefic ce are o anumita perioada de ciclicitate.
Ce anume intr-un om atrage spargerea unei porti sacre, indiferent ca este a hipotalamusului sau a altui loc sacru? De vina sunt tot felul de programe de blestem si de magie neagra care atrag un astfel de efect, iar pentru a scapa de acestea, din nou recomand parcurgerea informatiei din sectiunea P2 ce este afisata in bara de sus a blogului. Odata facuta eliberarea de acele programe, se pot cere de la Sfanta Treime energii pentru reparatia portii hipotalamusului. La fel s-ar proceda pentru orice alta poarta sacra. Ce trebuie inteles este ca aceste energii nu vin sa faca aceste reparatii daca nu se fac rugaciuni de iertare si dezlegare, indiferent ca sunt cele recomandate in sectiunea P2 sau sunt in alta forma cunoscuta din alte parti.
Daca persoana ce are afectiunea este copil sau este prea grav bolnava, va face altcineva din familie toate aceste actiuni, in numele persoanei bolnave.
Exista in corp 12 spatii sacre, cu porti pentagonale, iar ele trebuie cunoscute in urmatoarea ordine care nu este una aleatoare:
  1.       Timus (intre chakra inimii si gat)
  2.        Marul lui Adam (gat)
  3.        Hipotalamus (in jumatatea din fata a capului)
  4.        Arborele Vietii (ceafa-cerebel)
  5.         Inima
  6.         Pancreas
  7.         Glanda suprarenala stanga
  8.         Glanda suprarenala dreapta
  9.         Vezica urinara
10.          Glanda sexuala stanga
11.          Glanda sexuala dreapta
12.          Osul sacru (la baza coloanei vertebrale)

In ultima perioada au existat multiple actiuni ale Divinitatii avand legatura cu reparatii legate de zona sacra a fiintei noastre si mai urmeaza si altele, independent de ce vrem unul si altul. Ce trebuie retinut este ca traim niste vremuri in care niste intentii sau fapte rele, care pun obstructii planurilor divine, nu-si mai aduc bumerangul asupra persoanei ce le face, in viata viitoare. Timpul s-a comprimat, iar bumerangul acesta se intoarce din ce in ce mai mult la scurta vreme, in aceasta viata. Dar este totusi la alegerea fiecaruia cum gandeste si cum actioneaza. Cine se poate opune?

Toate cele bune!