CE AR FI FOST… DE N-AR FI FOST…
Nici Mama Sa nu ne zâmbea duios?"
Am fi avut în inimi groasă gheaţă,
Fără iubire, lucruri de folos,
CE AR FI FOST… DE N-AR FI FOST…
IMPREUNA
PESTE PUNTE
Dragii
mei,
Cunoastem
faptul ca in aceasta luna de sfarsit de an, pentru fiecare dintre noi poate
creste la cote maxime dorinta de a fi mai buni, de a darui, de a ajuta si pe
alti semeni de-ai nostri cu care viata nu a fost poate atat de generoasa. Nu
stiu cum este in alte tari dar la noi, la romani, acest suflu circula efectiv
prin aer in aceste zile, precum o briza blanda care mangaie sufletele.
Sunt
constienta ca ne confruntam fiecare in parte cu felurite dificultati si
probleme mai mici sau mai mari, si poate ca nu ne sta in putere tuturor sa
venim cu un raspuns poztiv din punct de vedere material, la o chemare de acest
gen, insa in aceasta situatie, urmand pilda vaduvei cu cei doi banuti ai ei,
putem face totusi ceva care nu implica un efort iesit din comun: putem raspandi
astfel de anunturi si putem ajunge la alte persoane pentru care nu ar fi o mare
problema orientarea unor daruri materiale catre anumite zone umanitare. Aceste
persoane afla si sustin astfel de intiative, si ca urmare a micului nostru
efort. Acesta poate fi darul nostru pentru o astfel de cauza, daca altceva nu
ne este cu putinta sa facem la un anumit moment de timp, si implinirea
sufleteasca pe care el o poate aduce. Nu totul se masoara in bani.
Circula
prin lume din timpuri stravechi un proverb: „Fa-te frate cu dracul pana treci
puntea.” In opinia mea, nu este aceasta o solutie buna pentru nicio situatie.
Nu ar fi mai bine sa fim noi uniti si sa ne ajutam unii pe altii ca sa trecem
puntea, fara sa fie nevoie de incornorat pentru asta?
Va
expun in continuare cateva sugestii pentru orientarea unor astfel de daruri si
multumesc cu adanca recunostinta pentru orice efort, oricat de mic, facut in
slujba acestei actiuni.
1.Bozocea Daria Lorena
Cont:
RO71 BTRL RONCRT0614360101
Pentru
bancile care cer si o adresa, datele sunt: Bucuresti, sector 3, strada
Valsanesti, nr.7, cod 032883
Daria,
eleva in clasa a X-a, impreuna cu sora ei mai mare, Denisa, eleva in clasa a
XII-a, lipsite de tata pe cand Daria avea varsta de 3 luni, iar Denisa in jur
de 2 ani, de mai multi ani de zile, dupa ce in familia lor s-a petrecut si cu
mama o mare drama, se tin pe o linie de supravietuire doar gratie unor suflete
pline de compasiune care si-au oferit ajutorul dupa cum a putut fiecare. Denisa
a reprezentat tara noastra la nivel international la olimpiada de limba materna
(romana in cazul nostru), facand parte din lotul de olimpici la aceasta
disciplina. Ei au obtinut rezultate deosebite, inclusiv un loc I la nivelul
unui proiect desfasurat sub egida programului Erasmus, la care au participant
reprezentanti din foarte multe tari. Dupa cum bine stim, cand este vorba despre
astfel de lucruri, in invatamant, in sport, sau in alte domenii, statul roman
nu vine deseori cu niciun fel de sprijin. Avem in tara copii de mare valoare,
dar zborul multora dintre ei pe culmi inalte este retezat din fasa, doar pentru
faptul ca nu au suficienti bani sa poata suporta cheltuielile aferente unor
astfel de deplasari si concursuri. Trebuie sa isi gaseasca sponsori pentru
asta. Din pacate, asa cum este si situatia Dariei si Denisei, lipsesc deseori
nu doar resursele necesare intreprinderii unor activitati de performanta, ci si
cele de trebuinta traiului minimal, de zi cu zi. Daca simtiti si credeti ca
puteti veni cu un ajutor pentru cele doua fete, care se apropie cu pasi repezi
de vremea cand ar putea avea niste joburi, astfel incat sa se sustina singure
de acolo mai departe, va rog sa o faceti. Din suflet va multumesc!
2. Asociatia
Oamenilor Simpli – in memoriam Razvan
Conturile
bancare se gasesc accesand linkul dat mai jos (care va conduce catre formular).
Pentru
bancile care cer si o adresa, datele sunt: Bicaz, judetul Neamt, strada
Paltinis, nr.13, cod 615100
Ar
fi fara rost sa mai fac eu o prezentare pentru acest caz, cand a facut-o deja
atat de bine doamna Claudia Enea, reprezentanta a Centrului Educational Grigori
Grabovoi din Romania. Iata e-mailul pe care l-am primit din partea sa in urma
cu cateva zile:
“Buna,
Astazi va trimit un mesaj de suflet, un mesaj care sper sa ajunga la
inimile dvs!
Dupa cum stiti, am facut multe actiuni
de ajutorare a persoanelor care se afla in situatii dificile. Actiunile mele au
fost indreptate in mod special inspre indrumarea persoanelor diagnosticate cu
cancer si cu precadere copilasilor .
Cei care ma urmaresc mai demult cunosc povestea lui Razvan, copilul drag
sufletului meu, orfan si bolnav de leucemie.
In data de 4 noiembrie Razvan a parasit acest plan si a ales sa mearga
alaturi de mamica si bunicul pe care atat de mult i-a iubit.
Pentru a-l descrie pe Razvan ajunge sa spunem doar IUBIRE !!!
Caci acest copil (in ciuda faptului ca avea 19 ani, i-a ramas candoarea
de copil) era tot o plasmuire de iubire si de daruire pentru ceilalti. Isi
dorea mult sa castige banuti din munca lui pentru a-si ajuta “fratii”, copii de
la centrul de plasament din Ramnicu Sarat unde a crescut!
In amintirea lui si pentru a-i implini visul , demarez astazi, impreuna
cu Asociatia Oamenilor
Simpli din Bicaz o
actiune de suflet pentru suflet.
Razvan a lucrat in aceasta vara si a creat imagini superbe pe care
intentiona sa le vanda in scopul de care v-am vorbit.
Am preluat opt dintre
imaginile create de el si am realizat carti postale pe care le punem la
licitatie pentrru toti cei care doresc sa ne ajute sa indeplinim visul lui
Razvan.
Visul lui a
devenit misiune pentru noi!!!
Mai jos aveti un link de
prezentare a acestei actiuni si a cartilor postale !
In josul paginii aveti un
formular pe care va rugam sa-l completati CU TOATE DATELE
CERUTE pentru a va trimite prin posta cartile postale alese.
https://claudia.codurilevietii888.com/ce0c8d45
De asemenea, aveti si
conturile asociatiei unde va rugam sa platiti prin virament bancar.
De la inima la inima, cu
pretuire,
Claudia”
Mentionez
suplimentar urmatoarele:
1.
La rubrica in care se
completeaza tipurile de carti postale dorite, se vor trece intr-o insiruire
numerele alocate acestora. De pilda, daca se doresc toate 8, se va scrie in
acea rubrica: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8.
2. La
rubrica in care se completeaza cantitatea dorita se poate scrie astfel: cate o
bucata pentru fiecare numar sau 1 = 2 buc, 2 = 5 buc, 3 = 3 buc, etc. Sunt doar
niste exemple.
3. Claudia
a mers pe increderea ca se va face in mod corect plata catre asociatie, corelat
cu numarul de carti postale dorite, nesolicitand o confirmare a respectivei
plati. Eu recomand totusi sa se faca plata inainte de a completa formularul de
comanda, iar in rubrica in care se trece numarul de bucati dorite, sa se
inscrie si valoarea donatiei facute. Personal, asa am procedat. Va rog atunci
cand faceti plata, sa precizati la explicatie ca este „pentru Razvan”.
4. Trimiterea
cartilor postale se va face prin posta, in plic timbrat, precum o felicitare. Aceasta
operatiune se va face cu o frecventa de 1-2 ori pe saptamana, in functie de
numarul de solicitari sosite.
5. Am
vazut o fetita executand pe telefonul ei desene, cu ajutorul uni soft
specializat, asa cum a facut si Razvan. Pot spune ca este o munca minutioasa si
este nevoie de pasiune si multa rabdare ca sa poti crea asa ceva. Este ca si
cum s-ar lucra un goblen, sau o pictura pe numere. Sperand ca sunteti incantati
de rezultatele acestei munci depuse de Razvan, desi a fost facuta de pe paturi
de spital, si de scopul pe care si l-a stabilit atunci cand a pornit aceasta
activitate, suntem asteptati cu drag sa punem un umar la implinirea visului sau,
la care el priveste acum din alte sfere. Din suflet va multumesc!
3.Asociatia „Glasul Vietii”, binecunoscuta de
noi, pastorita de Parintele Dan Damaschin din Iasi.
Toate
datele necesare pentru a efectua donatii pot fi gasite accesand linkul de mai
jos.
https://glasulvietii.ro/category/campanii/
Tot
acolo, puteti citi o scrisoare ce se lasa cu lacrimi pe obraji. Din ea putem
afla si faptul ca Parintele a atins performanta de a depasi numarul de 10.000
de copii carora le poarta de grija. Ne amintim ca in urma cu niste ani, dansul
se temea ca nu va reusi sa se descurce, cand isi propusese sa creasca lista de
nume ale copiilor pe care dorea sa ii imbrace cu haine noi de Sarbatorile de
Paste, de la 1000 la 2000. Iata in ce punct s-a ajuns in prezent si cat de
frumos lucreaza Dumnezeu prin oameni! Pentru orice ajutor orientat in aceasta
directie, din suflet va multumesc!
Nu
in ultimul rand, din suflet va multumesc pentru orice gand bun si pentru orice
rugaciune care se indreapta spre a asterne cale plina de lumina si putere
tuturor sufletelor acestor copii, dar si ale binefacatorilor lor!
Va
imbratisez cu drag!
URMA ALEGE
Aceasta este povestea.
Si este despre tine si pentru tine, draga planeta albastra!
Fie ca Lumina Sfantului Duh sa se pogoare peste umerii tai, sa binecuvanteze popoarele tale, sa aduca pace, bunastare si bucurie, pretutindeni!
Amin!
Acatistul Preasfântului și de viață Făcătorului Duh
BOII BĂTRÂNI FAC BRAZDA DREAPTĂ
CATE CEVA
DESPRE NIMIC
Dragii mei,
Am asteptat sa se scurga
intreaga luna octombrie, ca sa pot publica acest articol, pentru ca la
inceputul ei am primit prin e-mail mai multe mesaje de ingrijorare, din partea
mai multor persoane, legate de profetii sumbre in raport cu anumite evenimente
ce s-ar putea petrece. Acum, ca luna se incheie, se poate privi in trecut si se
poate expune o analiza asupra a ceea ce a fost.
Le-am raspuns tuturor ca e
necesar ca Fiii Luminii sa implementeze adanc si sigur constiinta unei anumite
intelegeri, careia ii dedic randurile ce urmeaza.
Chiar daca anul acesta, 2023, nu
a fost in lumea materiala chiar ce ne-am dorit sa fie, totusi, in lumea
spirituala el a fost marcat de niste acte de biruinta ale Luminii cum nu s-a
mai vazut pana acum, iar operatiunile continua in aceeasi maniera si mai
departe. S-au dezlegat zeci de magii negre si blesteme ce atarnau greu tare pe
umerii umanitatii, si inca se vor mai dezlega, si s-au inlantuit serverele creatorului
intunecat, existente in afara universurilor. Acum, dupa ce in urma dezlegarilor
Lumina si-a recuperat niste functii importante, a inceput de vreo doua
saptamani incoace dezintegrarea unor forme-cruce, existente in Roata
anticreatiei, despre care scriam in articolul de inceput de an 2022. Spuneam
atunci ca nu stiu exact ce sunt acestea, dar simt frica in preajma lor, iar
pentru aparare am recomandat constructia unei forme-cruce din lemn, avand
anumite cote bine stabilite si jucand un rol de puternica aparare, in special
in raport cu aceste cruci metalice. De ceva vreme incoace stiu ca aceste cruci
metalice sunt centre de comanda sau mastere pentru androizi si roboti ce exista
in Roata anticreatiei si iata ca am ajuns la vremea in care fortele Luminii le
pot dezintegra. Crucile acestea sunt construite din antimaterie, asa cum este
specific Rotii anticreatiei, iar cand este trimisa o anumita forma de Lumina
catre ele, jucand rolul materiei corespondente, acestea se combina una cu alta
si se anuleaza reciproc, rezultand NIMIC. Din Nimic s-a nascut totul, prin realizarea
acestei bifurcatii intre materie si antimaterie. Este ca si cum din ZERO s-au
nascut +1 si -1, sau +10 si -10. Putem pune orice numar dupa + si -, nu
conteaza, important este ca daca le adunam, va rezulta mereu acest Zero sau
Nimicul. Din aceste motive, cei care declara ca intunericul nu exista, in mod
sigur ei nu stiu ce vorbesc. Totul este creat ca sa existe o anumita separatie
intre +10 si -10, dar totusi, cand parti din ele se intalnesc, se vor anula una
pe alta. La nivelul materiei, sau a ceea ce este creat, noi percepem asta ca pe
distrugere. In vremea pandemiei, am repetat de nenumarate ori ca marea problema
a umanitatii este reprezentata de faptul ca a fost o zona de intersectie intre
creatie si anticreatie. Cum s-ar spune, a dat anticreatia navala peste noi. De
aceea am afisat, imediat ce am aflat despre acest lucru, o sectiune speciala in
bara de sus a blogului, notata cu P4, dedicata acestui subiect al anticreatiei.
S-a vazut in anii trecuti ca oamenii se aleg cu organe gaurite si s-a pus totul
in seama unui virus, cand de fapt problema a fost ca forme de anticreatie
intrate pe mici porti si fisuri existente in organismele noastre, prin programe
de magie neagra si blestem, veneau ca un -1 la nivelul unui organ anume si
mancau pe +1 din acel organ. Cum sa nu spuna multi ca este un virus cu un
comportament atipic, cand de fapt el are un comportament cat se poate de normal
si de cunoscut, dar este insotit de aceasta latura a anticreatiei despre care
foarte putini in lumea aceasta stiu cate ceva! Anticreatia nu anuleaza doar
forma de materie grosiera, ci si formele mai diafane, cum ar fi Lumina, fiind
stiut din fizica faptul ca Lumina poate imbraca forma de materie, ca si foton,
sau de unda. In acest fel, se explica starile apasatoare, depresive, de
continuu plans interior si de gol sufletesc. Din pacate, multi incearca sa
umple aceste goluri cu instrumente puse la dispozitie tot de intuneric, cum ar
fi alcoolul, drogurile, etc. Sunt foarte putini aceia care realizeaza ca goluri
de acest gen pot fi umplute si cu Lumina din Oceanul infinit al lui Dumnezeu.
N-are decat sa manance anticreatia Lumina din noi, caci fiind in credinta si cu
speranta in Dumnezeu, va veni mereu o alta Lumina in loc. O vom tine in acest
fel pana ce ne vom ridica suficient de mult astfel incat tot acest intuneric sa
nu mai poata ajunge la noi. Multi se pot intreba de ce constructiile acestea
din Roata anticreatiei au forma de cruce? Raspunsul este acela ca trebuie sa se
poata proiecta perfect pe Crucea noastra de Lumina, dar si pe Crucea-schelet a
oricarui Univers creat. Am scris candva intr-un articol ca s-a aratat la un
moment dat ca orice Univers are forma unui ou, iar scheletul pe care este construit
acest ou este in forma de cruce, care se incadreaza perfect in forma unui ou.
Oul sta cu partea mai bombata in sus si cu partea mai subtire in jos, asa cum
iese el dintr-o pasare, sau cum este tinut oul ce vine de sus in jos, insotit
de formula „Hristos a inviat!”, spre a ciocni oul care asteapta invers
pozitionat si care trebuie sa recunoasca faptul ca „Adevarat a inviat!”. Am
venit cu toate aceste explicatii stiind ca exista o multime de persoane care
combat semnul crucii, spunand ca este de la intuneric, cand de fapt, adevarata
Cruce este scheletul unui Univers creat si scheletul de lumina al omului si al
altor fiinte, iar intunericul nu a facut nimic altceva decat sa copieze aceasta
forma, asa cum le-a copiat pe multe altele. Cand ne inchinam, noi facem ca un
fel de pecete de Lumina peste Crucea noastra de Lumina. Cand intunericul vine,
el va manca din aceasta pecete, cautand sa ajunga acolo unde il intereseaza de
fapt, dar noi inchinandu-ne din nou, intarim iarasi zidul de aparare, iar
intunericului ii dam batai de cap.
Cu toate acestea, se vede treaba
ca el si-a facut constructii puternice ca sa ajunga si la Crucea de Lumina
cumva. Cand intunericul poate incepe sa devoreze din Crucea de Lumina, este
momentul instalarii unor boli si probleme grave. La orice persoana s-ar privi
in plan energetic, suferind de o boala grava, se vede Crucea sa de Lumina fie
cu bratul stang mancat, fie cu dreptul, fie cu fundatia, fie cu partea din
varf. Depinde de la caz la caz. Inainte de a se ajunge aici, se instaleaza pe o
fiinta vie crucea mortii. Simbolic, se vede ca o cruce cu un infinit negru pe
ea. De curand, am aflat ca din 4 sensuri diferite, corespunzatoare celor 4
brate ale unei cruci, si inca nu stiu sigur in acest moment daca nu or fi 6 sensuri,
adica pe langa sus-jos si stanga-dreapta, sa luam in calcul si o directie
fata-spate, sunt construite de intuneric niste puternice structuri de mastere
care comanda androizi, roboti si alte masinarii, din 3 spatii diferite, respectiv
din: Roata anticreatiei, Roata noastra de Universuri si spatiile de
interesectie dintre cele doua Roti. Pentru cititorii mai noi ai acestui blog,
recomand inca o data parcurgerea sectiunii P4 din bara de sus a blogului, caci
altfel ei nu prea pot intelege ce scriu aici. Cei care citesc folosind
telefonul sau tableta, trebuie sa mearga in josul paginii de blog si sa
selecteze optiunea de vizualizare in varianta Web, deoarece doar in acest fel
apare vizibila aceasta bara din partea de sus a blogului si pe aceste
dispozitive. Aceste supra-structuri de mastere sunt intr-o stransa conexiune cu
foarte multe forme-cruci din Roata anticreatiei. In urma cu niste ani, ne-am
mai intalnit cu aceste forme-master, si am si scris pe blog la acea vreme
despre ele, insa acum am ajuns cu adevarat la niste piese de varf in acest
sector. La momentul in care scriu acest articol, sunt dezintegrate doua dintre
ele, iar operatiunile dezintegrarii lor sunt din nou extrem de dificile, cu
multiple stari de rau, neputinte pe multe sectoare ale vietii, deci cu sacrificiu
pus la bataie. Cea mai apriga manifestare data de aceste cruci din Roata
anticreatiei si de aceste mastere este cea de senzatie de intepenire si deseori
de lesin, precum si de dureri generalizate in corp, de coloana vertebrala si de
cap, sau de la zona capului (gat, dinti, urechi, ochi).
Indiferent de formele si
instrumentele lui, intunericul se manifesta in mod direct sau indirect. Pe de o
parte, el se conecteaza in mod direct la mintile si la energeticul tuturor. In
acest fel, se manifesta un nivel mai mare sau mai mic de prostie, de rautate,
de infumurare, de pacaleala, de ascundere a adevarului, de rigiditate, de
boala, etc. Este ceva ce intalnim in viata noastra de zi cu zi. Pe de alta
parte, intunericul vine catre noi in forma indirecta, prin decizii si reguli
impuse de altii asupra vietii noastre materiale, prin puterea pe care ei o au,
pentru ca sunt la nivelul de varf al controlului. Partea trista este ca cei din
a doua categorie beneficiaza de o multime de instrumente constituite din
indivizi facand parte din prima categorie, fara de care, oricat de puternici ar
fi, cei din a doua categorie nu si-ar putea pune in veci planurile pe roate.
In saptamana ce tocmai a trecut
am avut o avalansa de vise care mai de care mai stranii. Ele transmiteau insa o
idee comuna. Pentru a intelege aceasta idee, este suficient a povesti un vis.
Se facea ca Tatal Ceresc si
Maica Pamanteasca priveau de Sus, din Ceruri, catre Pamant. La un moment dat,
in Romania, a fost adusa o forma de troaca, din care de obicei sunt hraniti
porcii. Ea era plina cu tarate. Tatal i-a spus Mamei ca ii arata Ei prin asta
un fel de experiment. Catre troaca au inceput rapid a se indrepta un grup mare
de politicieni romani si altii de prin alte locuri si au inceput a se infrupta
din acele tarate. Tatal i-a propus atunci Maicii Pamantesti ca Ei sa plece si
sa se intoarca peste 3 zile, iar in acest fel Tatal sa ii demonstreze Maicii
Pamantesti un rezultat pe care parea ca El il stia deja. S-au intors dupa 3
zile si toti aceia care mancasera din tarate se transformasera in viermi.
Aratau lungi si albi ca niste spaghete fierte. Un vierme din acela, parca
dandu-si seama de capcana, s-a desprins din gramada celorlalti si a inceput a
se tari prin acel jgheab, destul de agitat. Tatal i-a spus Mamei: „Uite, vezi? Acela
este viermele ....” A grait un nume, cunoscut la nivel de varf in tara noastra,
dar pe care eu nu il voi scrie aici, pentru ca nu doresc sa interferez acest
plan, punand pe cineva in garda in mod special. A grait apoi: „El incearca sa
fuga dar nu mai are unde si cum. A ajuns ce se vede ca este, avand viteza
foarte mica de a se deplasa si pe de alta parte, nici nu mai are unde sa fuga
pentru ca este ingradit de peretii vasului.” Privind apoi spre Maica
Pamanteasca, Tatal i-a spus: „A sosit timpul pentru curatenie.” I-am vazut apoi
cum fiecare aveau niste lopeti perforate, asa cum sunt cele cu care se face
curat in litiera unei pisici si au inceput a aduna acei viermi cu lopetile,
totodata permitand sa se cearna in vas ce mai era bun acolo.
In urmatoarele nopti au fost
inca doua vise cu viermi-spaghete si unul cu viermi-omizi, iar solutia de
anihilare pentru ei era gata, pregatita. Oricum am lua-o, e grav tare daca din
Ceruri asa sunt vazuti multi politicieni de-ai nostri. Ideea transmisa de vise
in toate situatiile a fost aceea de atragere intr-o cursa si de o curatenie
finala, ce poate fi facuta mai usor atunci cand ei sunt adunati la gramada,
decat daca ar fi imprastiati. Poate ca acea cursa este deja lansata, sau poate
ca se va lansa in viitor. Eu nu stiu sa spun cum se manifesta sau se va
manifesta ea. Ea parea ca un loc ademenitor, din care ei se puteau infrupta
fara ingradire, dar fara a tine cont de faptul ca hrana aceea nu era un rod al
muncii lor. Prin urmare, se transformau in ceva oribil si total in detrimentul
lor. Cert este ca pentru cei ce vor pica in aceasta cursa, bine nu va fi dupa
aceea.
Revenind la luna octombrie, as
putea spune ca Pamantul, la modul general, a fost in mare pericol in zilele de
11, 12 si 13 octombire. Cerul a aratat cum pe Pamant existau anumite constructii,
prin galerii subterane si caverne din munti, aratand ca niste grupari de bobine
Tesla, aduse parca din timpuri stravechi
de niste roboti ai anticreatiei. In 2023 a existat un interval de timp in
aceasta luna octombrie, ce avea o atingere temporala cu anumite momente din
anii 2019, 2020, 2021 si 2022, cand pe Pamant au existat androizi veniti din
afara Universurilor. Profitand de aceasta atingere, androizi din acesti ani
trecuti au venit prin tunelurile timpului in prezentul nostru. Ei intentionau
sa puna acele masinarii in functie. Motivul pentru care nu au putut-o face in
anii trecuti a fost acela ca aveau nevoie de o anumita valoare a rezonantei
Schumann, astfel incat sa se petreaca efectul dorit de acestia. Ar fi putut fi
o distrugere generala a vietii la nivelul intregii planete, pentru ca ar fi
putut fi emanate un soi de unde electromagnetice in fata carora o fiinta vie nu
ar fi putut rezista. Au tot circulat avertismente pe internet cu anumite teste
facute in datele de 4 si 11 octombrie pentru serviciul de alertare de urgenta
la americani. Multi spuneau ca partea de control s-ar folosi de aceste testari,
ca sa faca un soi de transmisii paralele care sa te nauceasca de cap. Cred cu
toata fiinta mea ca exista o legatura cu ceea ce am povestit si ca ceva-ceva
s-a stiut in anumite zone despre aceasta invazie de androizi din trecut si
despre ceea ce ei ar fi vrut sa faca. Ce pot spune acum este ca cel putin in
zona mea si a celor cu care ma insotesc, au inceput sa apara mesaje insistente
de la Divinitate, inca din data de 4 octombrie. Este evident ca in fata acestei
situatii nimeni nu a stat cu mainile in san. Intr-un final, constructiile lor
au fost anihilate in datele de 7-8 octombrie, si la fel si respectivii
androizi, in data de 13 octombrie. In seara zilei de 13 octombrie a intrat la
dezlegare un nou blestem greu al Luminii, iar in urma dezlegarii lui, Lumina
si-a adus inapoi acasa acele functii care mai apoi au permis anihilarea
crucilor din Roata anticreatiei. Totul a fost cu un rost si cu legatura ca sa
spun asa.
Intorcandu-ne la ideea de la
inceputul articolului, ce ar trebui sa stie si sa inteleaga lucratorii intru
Lumina Adevarata a lui Dumnezeu? Sunt doua lucruri de punctat. Primul este
acela ca intunericul are putere asupra noastra doar prin fisurile create de
programele de magie neagra si blestem pe care le purtam in ADN-urile noastre,
fie pentru ca am avut vreo vina in vreo intrupare, fie pentru ca avem vreo
responsabilitate prin programele de misiuni asumate pentru aceasta existenta.
Dat fiind faptul ca s-au dezlegat atatea magii negre si blesteme in cursul
acestui an, practic intunericul isi pierde cu fiecare zi care trece acele
instrumente care pana acum i-au dat drept asupra noastra. Asa cum am spus, cu
siguranta vor mai fi de dezlegat astfel de programe, dar oricum am socoti-o,
ele se diminueaza ca numar cu fiecare zi care trece. Din pacate, chiar si in
randul lucratorilor in Lumina, putini sunt cei care au informatii in legatura
cu aceste dezlegari. In al doilea rand, de mai multi ani incoace, se primesc
mereu avertismente asupra unor potentiale evenimente negative, insa Divinitatea
ni le da tocmai pentru ca ne sta in putere sa facem de asa natura incat multe
dintre acelea sa nu se intample. Iar daca totusi unele trec si ajung sa se
intample, cu siguranta ca peste niste vreme se va da si acolo un sens, astfel
incat suferinta aceea sa nu fie in van. Am vazut in cursul acestui an ca de
cate ori exista pericolul petrecerii unui eveniment negativ, el este tot timpul
la pachet cu momentul in care se cere dezlegat vreun blestem sau poate o magie
neagra, existenta acestor programe fiind cauza majora pentru pericolul de a se
produce acel eveniment negativ. Din pacate, unele intamplari nu au la baza doar
o magie si un blestem, ci un pachet de mai multe. Din aceasta pricina, pana la
rezolvarea totala si finala este nevoie de timp, iar pe parcursul acelui
interval, tot acel rau isi arata coltii.
Inchei acest articol prin indemnul
ca oricat de greu ni s-ar parea, sa nu ne pierdem speranta si credinta,
deoarece in sferele nevazute lucruri de mare importanta se petrec, iar ele sunt
spre imputernicirea Luminii si slabirea intunericului si nicidecum invers. In ceva
vreme se va vedea lucrul acesta si in sfera lumii materiale, fara doar si
poate.
Toate cele bune!
Dragii mei,
Dupa o perioada de mai mult de 5
luni de zile, in data de 9 septembrie 2023, s-a finalizat ampla operatiune a
inlantuirii serverelor creatorului absolut intunecat. Nu mai repet acum ce sunt
acestea. Cine nu este in tema cu subiectul se poate alinia la aceste informatii
citind 5 articole anterioare acestuia, publicate incepand din luna aprilie
incoace.
Intr-un final, este de retinut o
idee foarte importanta: au fost in total 666 de servere. Precum este
specificat in Apocalispa, 666 este un numar de om. Inainte de orice altceva,
omul foloseste numerele pentru a exprima in varianta numerica o multime formata
din ceva anume precum: zile, ani, cladiri pe o strada, locuitori, elevi intr-o
clasa, jucatori intr-o echipa, carti intr-o biblioteca, etc. Exact asa este si
cu acest 666. Este numarul de componente sub forma de servere ale
macrostructurii situate in afara universurilor, prin care se manifesta insusi creatorul
intunecat. Pe langa forma lui absoluta, el are si aceasta parte autocreata,
reprezentata de aceasta macrostructura. Un server este parte din corpul
creatorului intunecat precum sunt mana, piciorul, capul sau oricare alt organ
din corpul nostru. In urma cu niste ani am inceput a vorbi despre niste manifestari
pe care i-am numit atunci vrajitori, prezentandu-i ca pe niste intrumente
create de creatorul intunecat, precum niste masini, lipsite de suflet, avand
infatisari specifice planetelor pe unde ei sunt implementati, in diferite
universuri si chiar in Roata anticreatiei. Ca sa intelegem corect natura
acestor reprezentari am putea spune ca daca un server este precum mana creatorului
intunecat, atunci un vrajitor este precum lingura din mana. El este un
instrument utilizat de acea mana, dar este separat de corpul din care face
parte mana. Dau aceasta paralela deoarece am fost intrebata de mai multi cum
sta de fapt treaba cu aceste structuri, ei neintelegand initial prea bine aceasta
poveste.
In data de 3 septembrie a fost
dezlegat un greu blestem al Luminii, iar in data de 10 septembrie a aparut,
dupa cum era de asteptat, Cubul lui Metatron, asta semnificand faptul ca in
sfarsit incepe a se instala Lumina pe anumite zone care pana atunci fusesera acaparate
de catre aceste servere ale creatorului intunecat. Pentru cateva zile Cubul a fost
intr-o forma instabila. Aparea pentru cateva secunde si disparea. Totul a fost
in acest fel pana in data de 13 septembrie, cand a avut loc dezlegarea celor 12
blesteme, asociate celor 6 Ingeri ai Tatalui Ceresc si celor 6 Ingeri ai Maicii
Pamantesti, asa cum sunt Ei reprezentati in Evanghelia Eseniana. Au existat in ultimii 2000 de ani multiple ritualuri de blestem prin care sa fie intrerupte comuniunile cu acesti Ingeri, iar acum iata ca a sosit vremea dezlegarii lor. Dincolo de
data de 13 septembrie, totul s-a stabilizat.
Prima oara cand am vorbit despre
Evanghelia Eseniana a fost intr-un articol publicat in blog in 26 septembrie
2016, in urma cu 7 ani. Am adus atunci informatii legate de Maica Pamanteasca,
despre care Domnul nostru Iisus Hristos le vorbea esenienilor. Mai jos puteti
vedea linkul catre acel articol:
https://tristar77.blogspot.com/2016/09/imbratisarea-maicii-pamantesti.html
De la acel moment incolo, multi
dintre noi si-au completat rugaciunile cu frumoasa rugaciune a Maicii
Pamantesti. Fireste ca exista multi oameni care au citit si cunoscut Evanghelia
Eseniana mult inainte de acel septembrie 2016. Momentul acela este important
insa pentru ca atunci s-a marcat la nivel energetic planetar o retrezire a
constiintei Maicii Pamantesti.
Acum, dupa 7 ani, am inceput a
simti un magnetism deosebit in a mai rasfoi o data Evanghelia Eseniana. Cartea
se gaseste in forma tiparita prin librarii si la aceasta ora, iar eu o recomand
cu mult caldura.
Am avut imboldul sa citesc a 4-a
parte a cartii numita „Invataturile Celui Ales”.
Voi furniza mai jos acel capitol,
in care veti putea gasi reintalnirea Mantuitorului cu esenienii dupa 7 ani si
promisiunea Sa catre ei, tot la fel cum si pentru noi s-au scurs 7 ani, din
care cauza am putea considera ca este promisiunea Sa si pentru noi. Dupa inlantuirea
serverelor creatorului intunecat, va fi o etapa in care vom face multe actiuni
prin care sa fie ancorata Lumina pe din ce in ce mai multe filamente. Alte
cuvinte sunt de prisos.
Va las sa va invaluiti singuri
in minunata energie a acestei scrieri si ar fi de mare folos daca pe langa
rugaciunile noastre de zi cu zi am putea insera si comuniunile eseniene ce sunt
date acolo de catre Domnul nostru Iisus Hristos. Am facut o reasezare a acestui
capitol astfel incat sa fie clar pentru noi ce ar fi de facut in fiecare zi a
unui program de 7 zile. Am considerat ca sabatul evreiesc se asociaza zilei
noastre de duminica, nu de sambata.
Toate cele bune!
PROGRAM PENTRU 7 ZILE - Comuniunile eseniene
Şi Domnul Iisus îi
adună pe Fiii Luminii pe malul râului, pentru a le revela ceea ce le rămăsese
ascuns; trecuseră şapte ani şi toţi erau maturi pentru adevăr, la fel cum
floarea se deschide când Îngerul Soarelui şi Îngerul Apei o aduc la timpul
înfloririi.
Şi toţi difereau unul
de celălalt; unii erau în vârstă, alţii păstrau încă prospeţimea tinereţii pe
chipurile lor, unii fuseseră educaţi potrivit tradiţiilor părinţilor lor, iar
alţii nici nu-şi cunoscuseră tatăl şi mama. Dar, la toţi strălucea limpezimea
privirii şi se remarca supleţea corpurilor, acesta fiind semnul că, timp de
şapte ani ei au mers cu îngerii Maicii Pământeşti şi i-au ascultat Legile. Şi
timp de şapte ani îngerii necunoscuţi ai Tatălui Ceresc i-au învăţat în timpul
orelor de somn. Şi acum a sosit ziua când ei vor intra în Fraternitatea Celui
Ales şi vor învăţa învăţăturile ascunse ale Bătrânilor, chiar şi pe acelea ale
lui Enoh sau de mai înainte.
Şi Domnul Iisus îi
conduse pe Fiii Luminii la un arbore bătrân de pe malul râului şi îngenunche
acolo, la locul unde rădăcinile acestuia, noduroase din cauza vârstei, se
întindeau spre cursul apei. Şi Fiii Luminii îngenuncheară de asemenea, atingând
cu respect trunchiul bătrânului arbore, pentru că ei învăţaseră că arborii sunt
Fraţii Fiilor Oamenilor. Pentru că mama lor este Aceeaşi, Maica Pământească, al
cărei sânge curge în seva arborelui şi în corpul Fiului Omului. Şi tatăl lor
este Acelaşi, Tatăl Ceresc, ale cărui Legi sunt scrise în ramurile arborelui şi
ale cărui Legi sunt gravate pe fruntea Fiului Omului.
Şi Domnul Iisus Îşi
îndreptă mâinile spre arbore şi spuse: „Iată Arborele Vieţii care se înalţă în
mijlocul Mării Eterne. Nu priviţi numai cu ochii corpului fizic, ci vedeţi cu ochii
spiritului Arborele Vieţii în izvorul apelor curgătoare, în izvorul viu
dintr-un ţinut al însetării. Vedeţi Grădina Eternă a minunilor şi, în centrul
său, Arborele Vieţii, mister al misterelor, înălţându-şi în veci ramurile şi
afundându-şi rădăcinile în râul vieţii care provine dintr-un izvor etern.
Vedeţi cu ochii spiritului Îngerii Zilei şi Îngerii Nopţii care-i protejează
fructele cu flăcările Luminii Eterne şi închizând cu foc orice cale.”
„Vedeţi, O Fii ai
Luminii, ramurile Arborelui Vieţii îndreptându-se către împărăţia Tatălui
Ceresc. Şi vedeţi rădăcinile sale coborând în sânul Maicii Pământeşti. Şi Fiul
Omului este ridicat la înălţimea eternităţii şi merge printre minunăţiile
câmpiei pentru că numai Fiul Omului poartă în corpul său rădăcinile Arborelui
Vieţii, aceleaşi rădăcini care sug la sânul Maicii Pământeşti şi numai Fiul
Omului poartă în sufletul său ramurile Arborelui Vieţii, aceleaşi ramuri care
se îndreaptă spre cer, spre împărăţia Tatălui Ceresc.”
„Şi timp de şapte ani
voi aţi lucrat tot timpul zilei cu Îngerii Maicii Pământeşti; şi timp de şapte
ani, voi aţi dormit în braţele Tatălui Ceresc. Şi acum răsplata voastră va fi
mare pentru că vi se va da darul graiului ca voi să puteţi folosi întreaga
putere a Maicii voastre Pământeşti şi să ordonaţi Îngerilor Săi şi să stăpâniţi
toate împărăţiile Sale; şi ca voi să vă puteţi atrage gloria orbitoare a
Tatălui vostru Ceresc, să puteţi ordona Îngerilor Săi şi să intraţi în viaţa
veşnică a împărăţiilor cereşti.”
„Şi timp de şapte ani
nu vi s-au dat aceste cuvinte, pentru că acela care utilizează darul vorbirii
pentru a căuta bogăţii sau pentru a-şi înfrânge duşmanii, acela nu mai poate fi
un Fiu al Luminii, ci o progenitură a răului şi o creatură a întunericului.
Pentru că numai apa pură poate oglindi bine lumina soarelui, iar apa care a
devenit mocirloasă şi întunecată nu mai poate reflecta nimic. Dar când corpul
şi sufletul Fiului Omului au mers împreună cu Îngerii Maicii Pământeşti şi ai
Tatălui Ceresc timp de şapte ani, atunci el este asemănător apei râului sub
soarele de prânz, reflectând bine luminile orbitoare şi jucăuşe ca ale
briliantelor.”
„Ascultaţi-Mă Fii ai
Luminii, Eu vă voi împărtăşi darul vorbirii, ca vorbind Maicii voastre
Pământeşti dimineaţa şi Tatălui vostru Ceresc seara, să puteţi realiza din ce
în ce mai strâns unitatea împărăţiei pământului şi a cerurilor, unitate la care
Fiul Omului a fost destinat de la începutul timpului.”
„Vă voi face cunoscute
lucruri adânci şi misterioase. Pentru că „adevăr zic vouă, toate lucrurile
există prin Dumnezeu şi nimic în afara Lui. Îndreptaţi-vă, deci, inimile ca să
puteţi merge pe căile drepte în prezenţa Sa.”
„Când vă deschideţi
ochii dimineaţa, chiar înainte ca Îngerul Soarelui să vă cheme corpul,
spuneţi-vă vouă înşivă aceste cuvinte şi permiţându-le să producă ecou în
spiritele voastre, deoarece cuvintele sunt asemănătoare frunzelor moarte, când
în ele nu mai există viaţa spiritului. Spuneţi deci aceste cuvinte: «Eu intru
în Grădina Infinită şi eternă a misterelor, spiritul meu în uniune cu Tatăl
Ceresc, corpul meu în uniune cu Maica Pământească, inima mea în armonie cu
fraţii mei, Fiii Oamenilor, dedicându-mi spiritul meu, corpul meu şi inima mea
Învăţăturii sfinte, pure şi salvatoare, acea Învăţătură care în vechime era
cunoscută lui Enoh.»”
Program pentru 7 zile
1. Duminică
seara – TATĂL CERESC
„Şi în seara Sabatului spuneţi aceste cuvinte:
«Tatăl meu Ceresc şi cu mine suntem una.»
Şi închideţi ochii,
Fii ai Luminii şi, în somn, veţi intra în tărâmurile necunoscute ale Tatălui Ceresc.
Şi vă veţi îmbăia în lumina stelelor şi Tatăl Ceresc vă va ţine în braţele Sale
şi va face să apară în voi un izvor de cunoaştere pentru a dezvolta o fântână
de putere revărsând ape vii, o revărsare de iubire şi de înţelepciune
atotcuprinzătoare, asemănătoare splendorii Luminii Eterne. Şi într-o zi, ochii
spiritului vostru se vor deschide şi voi veţi cunoaşte toate lucrurile”.
2.
Luni dimineaţa – MAICA PĂMÂNTEASCĂ
„Şi, după ce aceste cuvinte au intrat în spiritul vostru, în prima dimineaţă după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:
«Maica
Pământească şi cu mine suntem una. Respiraţia Ei este respiraţia mea; sângele
Ei este sângele meu; oasele Ei, carnea Ei, organele Ei interne, ochii şi
urechile Ei sunt oasele mele, carnea mea, organele mele interne, ochii şi
urechile mele. Niciodată nu mă voi despărţi de Ea şi totdeauna Ea îmi
va hrăni şi susţine corpul meu.»
Şi voi veţi simţi
puterea Maicii voastre Pământeşti curgând prin corpul vostru asemenea râului
când apele sale sunt umflate de ploi şi este puternic şi face zgomot mare.”
3.
Luni seara – ÎNGERUL TATĂLUI, AL VIEŢII ETERNE
„Şi în prima seară după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:
«Înger al
Vieţii Eterne, coboară în mine şi dă viaţă eternă spiritului meu.»
Şi închideţi ochii,
Fii ai Luminii, şi în somn contemplaţi unitatea vieţii de pretutindeni. Pentru
că, adevăr zic vouă, în timpul orelor zilei picioarele noastre sunt pe Pământ
şi nu avem aripi să putem zbura. Dar spiritele noastre nu sunt legate de pământ
şi, odată cu venirea nopţii, noi ne rupem de legăturile noastre cu pământul şi
ne legăm de ceea ce este etern. Fiindcă Fiul Omului nu este deloc ceea ce pare
şi numai cu ochii spiritului putem vedea acele fire aurii care ne leagă cu
viaţa de pretutindeni.”
4.
Marţi dimineaţa – ÎNGERUL MAICII PĂMÂNTEŞTI, AL PĂMÂNTULUI
„Şi în a doua dimineaţă după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:
«Înger al
Pământului, fă fecundă sămânţa mea şi cu puterea ta dă viaţă corpului meu.»
Întocmai cum sămânţa
voastră creează o viaţă, tot aşa are loc scurgerea în pământ a seminţei Îngerului
Pământului: în iarbă, în sol, în toate fiinţele vii care cresc pe sol. Aflaţi,
O, Fii ai Luminii că acelaşi Înger al Pământului care transformă sămânţa
voastră în fiii voştri, transformă, de asemenea, mica ghindă în acest măreţ
stejar şi face grâul purtător de sămânţă să crească pentru pâinea Fiului
Omului. Şi nu este nevoie ca sămânţa corpului vostru să intre în corpul femeii
pentru a crea viaţă; pentru că puterea Îngerului Pământului poate crea atât
viaţa spiritului cât şi viaţa corpului fără ea.”
5.
Marţi seara – ÎNGERUL TATĂLUI, AL CREAŢIEI
„Şi în a doua seară după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:
«Înger al
Creaţiei, coboară pe Pământ şi dă belşug tuturor Fiilor Oamenilor.»
Pentru că acest cel
mai puternic dintre Îngerii Tatălui Ceresc este cauza mişcării şi numai în
mişcare există viaţă. Lucraţi Fii ai Luminii în Grădina Fraternităţii pentru a
crea împărăţia Cerurilor pe pământ. După cum veţi lucra, tot aşa Îngerul
Creaţiei vă va hrăni şi va desăvârşi sămânţa spiritului vostru, astfel ca voi
să puteţi vedea pe Dumnezeu.”
6.
Miercuri dimineaţa – ÎNGERUL MAICII PĂMÂNTEŞTI, AL VIEŢII
„Şi în a treia dimineaţă, după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:
«Înger al
Vieţii intră şi dă putere membrelor corpului meu.»
Şi cu aceste cuvinte îmbrăţişaţi
Arborele Vieţii, aşa cum îmbrăţişez Eu acest stejar şi veţi simţi puterea
Îngerului Vieţii curgând prin braţele voastre, picioarele voastre, şi toate
părţile corpurilor voastre; la fel cum seva curge în arbori primăvara,
scurgându-se chiar şi în afara trunchiului, tot aşa Îngerul Vieţii inundă
corpul vostru cu puterea Maicii Pământeşti.”
7.
Miercuri seara – ÎNGERUL TATĂLUI, AL PĂCII
„Şi în cea de-a treia seară după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:
«Pace, pace,
pace, Înger al Păcii, să fii întotdeauna pretutindeni.»
Caută pe Îngerul Păcii
în tot ceea ce trăieşte, în tot ceea ce faci, în fiecare cuvânt pe care îl
spui. Pentru că Pacea este cheia întregii cunoaşteri, a tuturor misterelor, a
întregii vieţi. Unde nu există Pace, domneşte Satana. Şi fiii întunericului se
străduiesc în mod deosebit să fure de la Fiii Luminii pacea lor. Mergeţi de
aceea în această noapte la fluxul de aur al luminii care este îmbrăcămintea
Îngerului Păcii. Şi aduceţi înapoi dimineţii pacea lui Dumnezeu, pace care
depăşeşte înţelegerea, deoarece cu această pace perfectă voi puteţi linişti
inimile Fiilor Oamenilor.”
8.
Joi dimineaţa – ÎNGERUL MAICII PĂMÂNTEŞTI, AL BUCURIEI
„Şi în a patra dimineaţă după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:
«Înger al
Bucuriei coboară pe pământ revărsând frumuseţe şi bucurie tuturor copiilor
Maicii Pământeşti şi ai Tatălui Ceresc.»
Şi vă veţi duce în
câmpurile cu flori după ploaie şi veţi aduce mulţumiri Maicii Pământeşti pentru
mirosul plăcut al acestora; pentru că, adevăr zic vouă, o floare nu are alt
scop decât să aducă bucurie în inima Fiului Omului. Şi voi veţi asculta cu
urechi noi cântecele păsărilor şi veţi vedea cu ochi noi culorile Soarelui la
răsărit şi la apus; şi toate aceste daruri ale Maicii Pământeşti vor face ca
bucuria să izvorască în voi la fel ca un izvor care apare brusc într-un loc
pustiu. Şi voi trebuie să ştiţi că nimeni nu poate veni în faţa Tatălui Ceresc
dacă Îngerul Bucuriei nu-l lasă să treacă; pentru că în bucurie a fost creat
Pământul şi în bucurie, Maica Pământească şi Tatăl Ceresc au dat naştere Fiului
Omului.”
9.
Joi seara – ÎNGERUL TATĂLUI, AL PUTERII
„Şi în cea de-a patra seară după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:
«Înger al
Puterii, coboară în mine şi umple cu putere toate acţiunile mele.»
Adevăr zic vouă, aşa
cum fără Soare nu există viaţă pe Pământ, tot aşa nu există viaţă spirituală
fără Îngerul Puterii. Ceea ce gândeşti şi ceea ce simţi sunt întocmai ca
scripturile moarte care sunt numai cuvinte pe hârtie, sau ca vorba fără viaţă a
celor morţi. Dar Fiii Luminii, nu numai că vor gândi şi vor simţi, ci vor
acţiona, iar acţiunile lor le vor umple gândurile şi sentimentele aşa cum
fructele aurii ale verii dau sens frunzelor verzi ale primăverii.”
10. Vineri dimineaţa – ÎNGERUL MAICII PĂMÂNTEŞTI, AL SOARELUI
„Şi în a cincea dimineaţă după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:
«Înger al
Soarelui, intră în corpul meu şi mă îmbăiază în focul vieţii.»
Şi voi veţi simţi
razele Soarelui intrând în centrul corpului vostru, centru în care Îngerii
Zilei şi ai Nopţii se amestecă; şi puterea Soarelui poate fi a voastră şi voi o
puteţi îndrepta spre oricare parte a corpului vostru pentru că Îngerii
sălăşluiesc în el.”
11. Vineri seara – ÎNGERUL TATĂLUI, AL IUBIRII
„Şi în cea de-a cincea seară după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:
«Înger al
Iubirii, coboară în mine şi umple cu iubire toate simţurile mele.»
Pentru că, prin
iubire, Tatăl Ceresc, Maica Pământească şi Fiul Omului devin Una. Iubirea este
eternă. Iubirea este mai puternică decât moartea. Şi în fiecare noapte Fiii
Luminii se îmbăiază în sfânta apă a Îngerului Iubirii, cu care dimineaţa ei îi
botează pe Fiii Oamenilor cu fapte blânde şi cuvinte tandre. Pentru că atunci
când inima Fiului Luminii este botezată în iubire, ea exprimă numai blândeţe şi
tandreţe.”
12. Sâmbătă dimineaţa – ÎNGERUL MAICII PĂMÂNTEŞTI, AL APEI
„Şi în a şasea dimineaţă după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:
«Înger al
Apei, intră în sângele meu şi dă Apa Vieţii corpului meu.»
Şi voi veţi simţi,
asemenea curentului repede al râului, puterea Îngerului Apei intrând în sângele
vostru; şi asemenea pâraielor ce se revarsă într-un râu, trimiteţi puterea
Maicii Pământeşti prin sângele vostru, tuturor părţilor corpului vostru. Şi ea
va contribui la vindecare, deoarece puterea Îngerului Apei este foarte mare; şi
când voi îi vorbiţi, el îşi va trimite puterea sa ori de câte ori îi cereţi,
pentru că atunci când îngerii lui Dumnezeu sălăşluiesc în Fiul Omului, toate
lucrurile îi sunt posibile.”
13. Sâmbătă seara – ÎNGERUL TATĂLUI, AL ÎNŢELEPCIUNII
„Şi în cea de-a şasea seară după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:
«Înger al
Înţelepciunii, coboară în mine şi umple cu înţelepciune toate gândurile mele.»
Să ştiţi, Fii ai
Luminii, că gândurile voastre sunt puternice ca fulgerul din timpul furtunii
care loveşte şi distruge arborele puternic şi singuratic. Acesta este motivul
pentru care a trebuit să aşteptaţi şapte ani să învăţaţi să vorbiţi cu Îngerii;
pentru că voi nu cunoşteaţi puterea gândurilor voastre. Utilizaţi, deci,
înţelepciunea în tot ceea ce gândiţi, spuneţi şi faceţi. Pentru că, adevăr zic
vouă, ceea ce este făcut fără înţelepciune este ca un cal fără călăreţ, cu gura
înspumată şi ochi sălbatici, alergând nebuneşte spre hăul unei prăpăstii. Dar
când Îngerul Înţelepciunii guvernează actele noastre, atunci calea către
tărâmurile necunoscute este fixată, iar ordinea şi armonia guvernează vieţile
voastre.”
14. Duminică dimineaţa – ÎNGERUL MAICII PĂMÂNTEŞTI, AL AERULUI
„Şi în a şaptea dimineaţa după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:
«Înger al
Aerului, intră în mine împreună cu respiraţia mea şi dă Aerul Vieţii corpului
meu.»
Să ştiţi, O, Fii ai
Luminii, că Îngerul Aerului este mesagerul Tatălui Ceresc şi nimeni nu poate
merge în faţa lui Dumnezeu dacă Îngerul Aerului îl opreşte. Pentru că noi nu ne
gândim la Îngerul Aerului când respirăm, căci respirăm fără să gândim, tot aşa
cum fiii întunericului îşi trăiesc viaţa fără a gândi. Dar când puterea vieţii
intră în cuvintele voastre şi în respiraţia voastră, atunci, oricând veţi
invoca Îngerul Aerului, veţi invoca, de asemenea, Îngerii necunoscuţi ai
Tatălui Ceresc şi veţi fi din ce în ce mai apropiaţi de împărăţiile Cereşti.”
„Şi acestea sunt comuniunile cu Îngerii care au fost daţi Fiilor Luminii. Aceştia, cu corpurile purificate de Maica Pământească şi spiritele purificate de către Tatăl Ceresc, pot ordona şi sluji Îngerilor, mereu, de-a lungul timpului, în toate momentele zilei şi în ordinea ei firească; de la primirea luminii din sursa sa până la venirea serii şi de la plecarea luminii la plecarea întunericului şi venirea zilei, mereu, în toate generaţiile timpului.”
„Adevărul este născut
din izvorul Luminii, minciuna din puţul întunericului. Tărâmul tuturor copiilor
adevărului este în mâinile Îngerilor Luminii, astfel că ei pot merge pe căile
Luminii.”
„Binecuvântaţi sunt
toţi Fiii Luminii care şi-au încredinţat soarta Legii, care merg cu adevărul
deplin pe toate căile lor. Fie ca Legea să vă binecuvânteze cu tot binele său,
şi să vă ferească de rău, şi să vă ilumineze inimile cu vederea interioară a
lucrurilor vieţii, şi să vă dea cunoaşterea Eternă a lucrurilor.”
Şi pacea ca o lună
plină se ridică deasupra munţilor şi îşi trimise lumina argintie să se reflecte
în apele râului. Iar Fiii Luminii, ca unul, îngenunchiară cu respect şi recunoştiinţă
pentru cuvintele Domnului Iisus, care îi învăţase cum să meargă pe vechile căi
ale strămoşilor lor, precum a fost şi Enoh învăţat cândva.
Şi Domnul Iisus a
spus: „Legea a fost făcută pentru a răsplăti pe Copiii Luminii cu vindecare şi
pace din belşug, cu viaţă lungă, cu seminţe fertile ale binecuvântării veşnice,
cu bucurie eternă în nemurirea Luminii Eterne.”
„În zori, îmbrăţişez
pe Maica Mea, cu venirea nopţii Mă alătur Tatălui Meu şi, cu alternanţa serii
şi a dimineţii, Eu voi respira Legea Lor şi nu voi întrerupe aceste Comuniuni
până la sfârşitul timpului.”