ŞI APĂ ŞI PIATRĂ
Căndva, demult,
când pietrele vorbeau,
Iar apele în
taină şuşoteau,
Era o piatră
mică şi tăcută,
Lângă o apă
lină, parcă mută.
Dar într-o zi,
de nicaieri un gând
Ape şi pietre prinse
rând pe rând.
Şi-uite aşa
porni o zarvă, tare,
Ca un răspuns
la greaua întrebare:
“- Ce-i mai
puternic în această lume,
O piatră mare
sau o apă-n spume?”
Şi fiecare
susţinea că ea,
Şi astfel
cearta se tot înteţea.
Iar apele mai
rău se-nvolburau,
Şi pietre multe
se rostogoleau.
Priveau în pace
doar micuţa piatră
Şi apa ce
curgea nevinovată.
Dar a trecut
vremea tăcerii lor
Şi-au început a
spune tuturor:
“- Surate
dragi, de ce vă tot certaţi,
Cănd voi
n-aveţi cum să vă comparaţi?”
“Căci apa
trece, pietrele rămân,
Şi pentru ele
ea nu-i un stăpân.
Dar nici piatra
pe apă n-o opreşte,
Căci de vrea
apa, tot o ocoleşte.”
Izvor
de-nţelepciune din tăcere
ŞI din micime
fără de putere,
A potolit
îndată furia toată
Şi-a luminat
acea minte de gloată.
Noi, prin
Hristos, ca piatra putem fi,
Iar ape tulburi
nu ne vor clinti.
Dar ca şi apa,
tot prin El să fim,
Şi printre
pietre drum să ne croim.
Apa rămâne apă, iar piatra rămâne piatră, dar prin
Domnul nostru Iisus Hristos, prezent mereu în inimile şi sufletele noastre, noi
putem fi şi apă şi piatră, în funcţie de cum viaţa ne-o cere.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Sărbători cu bucurie să fie şi chiar dacă
sărbătorile trec, bucuria să rămănâ!
