sâmbătă, 7 octombrie 2017

DIN TAINELE CANCERULUI; APEL DE SUFLET




DIN TAINELE CANCERULUI; APEL DE SUFLET


Dragi prieteni,

Nu este necesar sa umplu spatiul acestui material reamintind despre lacunele sistemului in care traim. Nu este zona neatinsa de cancer de situatie. Mai totul se degradadeaza iar noi am ajuns sa privim neputinciosi la aceasta prabusire, datorandu-se acest lucru fie lipsei banilor, fie proastei lor gestionari, daca acestia exista cat de cat. Caci nu degeaba se spune ca omul sfinteste locul.
Daca aceasta boala crancena numita cancer atinge un om, este limpede pentru oricine ca daca el nu are bani, este condamnat direct la moarte. Si daca sunt bani, dar putini, tot nu este de ajuns. Poate te-ai descurca cu ei ca sa mananci si sa te intretii cat de cat, dar nu sa sustii cheltuielile unei boli precum cancerul.
Exista cancere si cancere. Unele insa iti creeaza un disconfort ingrozitor. Oricat de mult ai incerca sa nu il iei in seama, nu ai cum. Nu cred ca isi poate imagina cineva cum este sa ai un cancer pe limba de exemplu. Sunt martora directa la suferinta unei bune prietene care are  un astfel de cancer si este tare greu.
Acest aspect m-a fortat cumva sa intru pe un fagas al cautarilor si sa incerc sa inteleg, intr-un mod clar, cum se deruleaza acest proces.
Pornim de la o premisa simpla: orice efect trebuie sa aiba obligatoriu o cauza.
Mergand pe traseu in cautarea acestei cauze, concluzia mea este urmatoarea: orice persoana care sufera de o boala grava are in ADN-ul ei unul sau mai multe blesteme ce ruleaza ca programe, in mod activ. Cand ma refer la boala nu iau in calcul doar manifestarea la nivel de corp fizic. Lipsurile finanaciare constante, problemele in relatii, viciile de toate felurile, etc. sunt si ele tot un fel de boli. Am vorbit in mai multe randuri despre blestemele de neam. Acestea nu sunt blesteme inscrise in ADN, ci in campuri, deoarece nu reprezinta bagajul informational al individului. Si blestemele de neam sunt cauze generatoare de boli, iar boala unei persoane determinata de acestea, nu mai are legatura doar cu ea, ci cu mai multi membri ai familiei. Vindecarea ei depinde foarte mult de acestia.
Am furnizat candva o metoda pentru anihilarea blestemelor de neam sub forma rugaciunii de 16 zile numita “Puterea lui 16”.


Prin prisma multiplelor cazuri ce mi-au fost aduse in cale, am constatat ca un blestem greu existent in ADN-ul unei persoane nu se instaleaza atunci cand altcineva face acest blestem, prin cuvant, asupra ei, ci atunci cand respectiva persoana, sau o intrupare anterioara a Spiritului ei, face o fapta foarte rea, ce se ridica impotriva Sfintei Treimi si a Vietii, cu toate virtutile ei.
Am mai facut candva aceasta insiruire dar este necesar sa o fac si in cadrul acestei scrieri, pentru a intelege mai bine anumite lucruri. Ma refer aici la ierarhia intunericului. Incepand cu zona cea mai slaba si terminand cu cea mai puternica, ea arata cam in felul urmator:

1.    Entitati de tot felul, cu putere mica – culoare gri
2.    Entitati cu putere mai mare – culoare neagra
3.    Demoni cu putere mai mica – culoare neagra
4.    Demoni cu putere mare – culoare rosie
5.    Fiare – culoare neagra
6.    Mame intunecate cu putere mai mica – culoare neagra
7.    Mame intunecate cu putere mai mare – culoare rosie
8.    Printi de intuneric cu putere mai mica – culoare neagra
9.    Printi de intuneric cu putere mai mare – culoare portocalie
10.Balauri cu pana la sapte capete – culoare portocalie
11.Balauri cu sapte capete, stapani de zone universale – culoare rosie
12.Stapanul absolut al intunericului – fara infatisare asociata

Cu cat se merge mai in adancime cu atat intunericul este mai puternic, tot asa cum Lumina devine mai puternica pe masura ce te indrepti catre varf. Este ca o imagine pe care o vezi dreapta, dar si intoarsa in oglinda, cu capul in jos. In diferite expuneri ale mele l-am botezat pe balaurul cel rosu ce are sub aripa lui zona universala de care si noi apartinem, cu numele de BA. Cu el au fost incheiate de catre Divinitate, in acest an, doua legaminte. Simbolic, BA a luat forma unui arbore cu sapte ramuri si cum orice arbore se intepeneste intr-un loc printr-o radacina, tot asa putem intelege si noi ca BA este cumva blocat. Mentionez ca numerele aferente acestei insiruiri nu corespund cu numerele antidimensiunilor.
Despre dimensiuni si ceruri exista multe ipoteze. Conform informatiilor primite de mine de-a lungul timpului, exista 12 dimensiuni ale Luminii + a 13-a a Sfintei Treimi si exista 12 antidimensiuni, ale intunericului. Includem in Sfanta Treime si zona Mamelor Divine, care conform transmisiilor celeste, chiar face parte din Sfanta Treime, desi noi numim doar pe Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Sfanta Treime este stapana peste toate cele 24 de dimensiuni din care cauza nu exista intuneric care sa aiba putere mai mare decat a Sfintei Treimi. Foarte bine este oglindita aceasta structura prin reprezentarea sub forma a 24 de rune, plus a 25-a ce il reprezinta pe Odin sau Forta divina absoluta.
Am avut in ultimul timp multiple incursiuni in taramul lui BA, pentru infaptuirea diferitelor sarcini delegate de Sus. In aceasta vara am avut insa o experienta unica ce mi-a fost oferita de Metatron, El ducandu-ma pentru cateva minute intr-o zona de dinaintea nasterii acestui Univers local sau dinainte de big - bang. Totul era acolo abis si nemiscare. Era o senzatie absolut identica cu ce se simte in taramul lui BA. Am inteles ca mi-a fost dat sa traiesc intr-o zona de constiinta extinsa pentru cateva clipe, percepand pe Dumnezeu absolut din care s-a creat totul, El fiind Lumina si intunericul laolalta. Este ca si cum am pune pe un cadran de ceas cele 25 de dimensiuni, ajungand sa facem o intalnire intre +13 si -12 intr-un punct. Exact acel punct ar putea fi considerat reprezentarea lui Dumnezeu absolut.
Revenind la povestea cu blestemul trebuie sa intelegem ca acesta este cu atat mai greu cu cat este mai in adanc.
Spre exemplu, toti cei ce l-au supus chinurilor pe Domnul nostru Iisus Hristos, s-au prins cu unul sau mai multe blesteme direct in taramul lui BA. Daca aceia sunt intrupati in zilele noastre, in mod sigur viata lor este plina de suferinta, generata de legatura activa si permanenta cu taramul lui BA, prin prisma acelui blestem. La fel este si cu cei ce i-au omorat pe Sfinti sau cei ce au facut ritualuri de magie neagra impotriva Sfintei Cruci, iar exemplele pot continua fara numar.
Daca cineva face sau comanda o magie neagra dorind sa obtina ruinarea unei persoane, toti cei implicati in aceasta poveste, ordonator si executant, se prind cu blestem in taramul fortei la care au apelat cand au facut magia: balauri, printi, mame intunecate, etc. Cu cat forta intunecata la care se apeleaza este mai mare, cu atat blestemul asociat este mai greu.
Acest blestem se inscrie in ADN. Informatia care se memoreaza intr-un ADN nu este pentru o singura intrupare, ci ea sta acolo atatea intrupari pana vine momentul stergerii, daca prin contractul de viata al acelei intrupari s-a luat angajamentul ispasirii acelei karme. Altfel, acel program de blestem este acolo in ADN, dar intr-o forma latenta.
Orice om cand vine la intrupare, stabileste inainte de nastere contractul acelei vieti. El poate pune acolo spre exemplu spalarea karmei 1, a karmei 2 si a karmei 3, acumulate prin cine stie ce vieti. Consideram karma 1 mai usoara ca 2 si 2 mai usoara decat 3.
Vine la un moment dat in viata omului punctul de inceput al anihilarii celor trei karme. Prima oara intra la rezolvat karma 1, cea mai usoara. Persoana respectiva patrunde intr-un soi de lupta cu problemele. In mod normal incepe sa isi aduca aminte de Dumnezeu. Se roaga. Isi creste lumina. Isi creste protectia. Devine mai puternica si in final se spala complet karma 1. Se lasa o perioada de pauza dupa care incepe procesul anihilarii karmei 2. Omul respectiv fiind acum cu forta mai mare, altfel poate face fata celei de-a 2-a karme. Iar se roaga, iar se lupta, iar isi creste forta si isi spala aceasta karma, dar fara sa isi dea seama se pregateste si pentru a rezista celei de-a treia karme. Daca ar veni karma a 3-a la spalat prima, l-ar putea ucide pe omul respectiv, prin intunericul cu care il pune in contact, pentru ca el nu are nivelul necesar de lumina pentru a-i putea face fata. Din acest motiv apar in anumite situatii actiunile de suicid. Este mai mult decat se poate suporta.
Lasand la o parte implanturile, controlorii, lucraturile din ADN si alte instrumente de declansare si intretinere ale unor boli, asa se explica inmultirea fara precedent a bolilor, in ultima vreme. Toata lumea a venit in aceasta intrupare sa aduca rezolvare celor mai adanci blesteme, venind si din vieti de acum zeci de mii de ani in urma, existand forta si lumina ca sa se poata face fata chiar intunericului lui BA. Lumina aceasta vine si prin toate valurile periodice de lumina emise din centrul galactic, astfel incat cresterea coeficientului de lumina se intampla acum in mod natural si pentru cei nedusi la biserica.
Mai departe, blestemul sau blestemele inscrise in ADN, coboara foarte mult vibratia acestuia, la fel ca pacturile cu intunericul, ca distorsiunile geometrice ale ADN-ului. Acestea din urma insa am ajuns sa inteleg ca sunt doar efecte de blestem. Si implanturile extraterestre controloare sunt efecte de blestem. De aceea eu imi pastrez credinta ca desi aceste implanturi pot fi scoase de catre multi, in scurta vreme vor aparea la loc deoarece nu sunt rezolvate blestemele, ca si cauza primara. ADN-ul fiind in vibratie joasa, se manifesta o realitate a individului de joasa vibratie, cu multiple incercari si probleme. ADN-ul este o structura extrem de complexa si partial inteleasa, insa la aceasta ora se stie deja ca el, corelat cu vibratia lui, este cel ce pune pe roate o anumita realitate, iar aceasta realitate este extrem de usor modificabila in bine sau in rau, numai prin modificarea vibratiei ADN-ului, in sensul cresterii sau scaderii acesteia.
Doctorul Ryke Hamer, parintele noii medicini germanice, a facut o constatare interesanta: orice bolnav de cancer are niste leziuni pe creier ce se vad cu usurinta intr-o tomografie. Va invit sa urmariti un film atasat la sfarsitul acestui articol, putand fi multe invatate de acolo. A constatat ca in functie de tipul de cancer, se produc leziuni intr-o anumita zona a creierului, existand niste corespondente clare intre creier si organele din corp. Toti bolnavii de cancer de ficat vor avea leziuni in acelasi loc pe creier si toti bolnavii de cancer de stomac de pilda, vor avea leziuni in acelasi loc pe creier, dar intr-o zona diferita de cea corespondenta celor cu cancer de ficat.
Care este cauza generatoare a leziunii? O emotie puternica determinata de o intamplare care ia prin surprindere: o durere, o frica, o furie, un cutit in inima etc. Este un mare pas inainte pentru un bolnav de cancer sa faca o corelare a tipului sau de cancer cu cauza lui spirituala (exista carti de corespondenta intre boli si cauze spirituale) si dupa aceea sa caute in timp si in amintiri ce emotie negativa a trait vreodata, legata de acel sector spiritual, sau chiar sa apeleze la niste regresii pentru ca aceste emotii pot veni si din vieti trecute.
De ce s-a putut intampla emotia? Pentru ca tot scenariul s-a desfasurat intr-o realitate dictata de ADN. De ce tocmai acea realitate s-a pus in desfasurare? Pentru ca in ADN ruleaza unul sau mai multe programe de blestem. Emotia se constituie si ea tot intr-un program ce se inscrie in ADN, dupa ce ea se intampla.
Pe de alta parte, acel blestem are legatura cu o anumita zona a vietii. Tuturor acestor sectoare ale vietii noastre le corespund niste zone din corp. In functie de tipul de fapta negativa comisa candva, intr-o intrupare, afectarea va veni in mod direct pe anumite organe, putand considera ca acelea sunt locuri prin care cumva se mufeaza canalele catre intuneric generate de blestem. Va scadea in consecinta foarte mult vibratia zonei respective. La unii oameni pot fi aceste canale pe tot corpul, printr-un cancer generalizat. In acel moment intra in functie zona de control. Se pot monta cu usurinta implanturi atat in corpurile energetice cat si in ADN. Nu orice bolnav de cancer este vizat de implanturi. Sunt vizati doar aceia care prin scanari cu sofisticatele lor aparate, sunt gasiti cu niste daruri periculoase pentru controlori.
Se pune intrebarea ce este de facut cu toate aceste informatii?
Inainte de orice, din punctul meu de vedere, trebuie intreprinse actiuni de iertare astfel incat Sfanta Treime sa deschida drumurile catre dezlegarea de raul in care se afla o persoana.
Dupa aceea, pentru anihilarea blestemelor si a magiei negre, Biserica ortodoxa are mai multe unelte: Sfantul Maslu, Moliftele Sfantului Vasile, Rugaciunile Sfantului Ciprian. La acestea se adauga toate rugaciunile facute catre Sfantul Duh, catre Tatal, catre Mantuitor, catre Maica Domnului si catre toti Sfintii. Toate acestea devin ca niste foreze care incep sa sape dupa acele blesteme si magii ingropate adanc in intuneric si in ADN. Toate acestea ar trebui sa se deruleze in paralel cu procesul de descoperire a emotiilor negative, a vindecarii lor si a modelarii zonei mentale catre partea de gandire pozitiva. Citostaticele, radioterapia sunt instrumente prin care i se mai poate acorda bolnavului ceva timp astfel incat el sa isi poata rezolva cauzele spirituale, desi nu toti raspund pozitiv la aceste metode alopate. Daca ramane doar in nadejdea medicinei alopate, un astfel de bolnav poate fi pierdut. Si daca se va vindeca pe moment de cancer, acesta va recidiva dupa ceva vreme pentru ca nu a fost rezolvata cauza primara generatoare.
Tratamentele cu diferite tipuri de ceaiuri specifice sau cu uleiuri esentiale, alimentatia sanatoasa, pacea sufleteasca, etc. ajuta si ele foarte mult, pentru ca sunt instrumente care cresc vibratia. Insa atata timp cat cauza despre care am vorbit nu este rezolvata, cum nu le mai iei sau folosesti, cum vibratia scade rapid prin energia intunecata ce se pompeza prin acele tuneluri de blestem.
Recapituland, putem stabili o ordine:
1.    Iertarea in toate formele ei (sa-ti ceri iertare de la tot si toate si sa ierti tot si toate, inclusiv pe sine).
2.  Actiuni pentru dezlegarea blestemelor si a magiilor, a ADN-ului si Sinelui superior.
3. Descoperirea si vindecarea emotiilor care au generat leziunile pe creier si de acolo mai departe cancerul pe anumite organe.
4.Modelarea mintii catre zona de gandire pozitiva, amintindu-le tuturor bolnavilor de cancer ca Mantuitorul a inviat pe Lazar din morti, ce avea un corp deja aflat in putrefactie din pricina faptului ca murise in urma patru zile, din care cauza, pentru Divinitate, vindecarea unui organ bolnav sau a unei tumori este floare la ureche. Trebuie doar ca persoana bolnava sa aiba toate cauzele rezolvate, constientizarile facute si credinta clara ca pentru Dumnezeu nimic nu este cu neputinta, pentru ca El le-a creat pe toate si tot El le poate decrea.

Inchei acest material emitand inca o data un apel de ajutor pentru doamna Marilena Dumitru. S-au cercetat foarte multe variante. Oricum am da-o si am rasuci-o, ea are nevoie de o suma minima de 10.000 de Euro, indiferent ca face operatie sau apeleaza la anumite tratamente care asa cum am spus, sunt foarte scumpe. Operatia ar presupune extirparea de limba, cu transplant din muschiul pectoral, lucru care la noi in tara se face cu destul de mare succes la o clinica din orasul Cluj Napoca, de catre domnul profesor Teofil Lung.
Mentionez ca acest caz expus este de actualitate (data scrierii acestui apel fiind 07.10.2017) si oricine doreste dovada existentei bolii imi poate scrie un e-mail pe adresa federatia.galactica@gmail.com, pentru a-i trimite copia unui buletin RMN ce a fost facut in urma cu doua luni de catre doamna Dumitru. Si da! Se vad in RMN acele leziuni de pe creier despre care vorbeam mai sus. Rog pe cititorii acestui material si apel, daca au conturi de facebook, sa ajute aceasta situatie macar distribuind mesajul mai departe, daca altfel nu este posibil. Din suflet, multumesc!
Conturile in care pot fi virate donatiile sunt:

DUMITRU MARILENA

CONT LEI: RO02 RNCB 0094 0815 3869 0005, BCR
SWIFT/BIC CODE: RNCBROBU

CONT EURO: RO29 RNCB 0775 0815 3869 0001, BCR TEIUL DOAMNEI, BUCURESTI
SWIFT/BIC CODE: RNCBROBU



http://www.stiintavindecariigermanice.ro/index.php?option=com_content&view=frontpage&Itemid=1



Toate cele bune!