vineri, 26 decembrie 2014

GENIUL


GENIUL

Dragii mei,

Incep printr-o intrebare sincera: chiar daca am avea multe lucruri care nu sunt cum ar trebui sa fie si care este necesar sa fie transformate, chiar daca am avea multe lectii de experimentat pentru CA ASA AM ALES CAND AM VENIT LA ACEASTA INTRUPARE, de ce tot timpul suntem invatati, mai cu seama in ultima vreme, SA PRIVIM LA MICIMEA NOASTRA?! Avem karma de eliberat, avem mizerie de curatat, avem prostie de reparat etc. etc. etc. si uite asa suntem vesnic alimentati cu ideea ca suntem departe de a fi perfecti.
Haideti sa stam sa ne gandim obiectiv. Care poate fi una din cauzele majore ce ne poate ucide si ne mananca precum o carie, sufletul? COMPARATIA. Asta este o buba adevarata. Omul este construit sa priveasca tot timpul la capra vecinului. Dar de ce ala are bani si eu nu am? Dar de ce ala are masina si eu nu? Dar ce bube sunt pe capul meu de nu am si eu o relatie frumoasa si armonioasa? Dar ce case mari si frumoase au unii iar eu stau intr-o amarata de garsoniera si cu inca vreo zece copii! Fara numar, fara limita ... Asa pot fi toate aceste comparatii. Acestea sunt exemple de suferinte minore in cele din urma, daca stam bine si ne gandim. Iar daca ne gandim si mai bine, daca toti cei din jurul nostru ar fi fara bani, fara case si ar sta in corturi, fara o jumatate langa ei, desi nu este modificata in nici un fel situatia noastra personala, parca nu mai e suferinta atat de mare, ba parca nu mai este deloc. Iata altele si mai grave. De ce tocmai eu sunt atat de bolnav incat stau mai mult in pat decat merg? Exista si situatia in care am un accident si raman paralizat. Si aceasta este o experienta pe care am ales-o, sa ne fie clar. Mi se poate naste un copil cu boli grave. Este dureros, extrem de dureros. Nici nu te poti pune in pielea acelor parinti. Acesti copii sunt insa niste Ingeri intrupati. Ei nu au de fapt la nivel de spirit nici o neputinta. S-au nascut in acest fel si au venit pe acest pamant cu aceste probleme, pentru a ajuta familiile in care vin, pentru ca sunt membri din acele familii care au de facut niste corectii sau au niste misuni de implinit in acest fel. Cand ei vor putea sa vada si sa inteleaga lucrurile in aceasta maniera, atunci si rezolvarile legate de situatia copilului vin de la sine.
Dupa toata aceasta expunere, deloc placuta, vin si ma intreb de ce nu putem sa gandim si asa: sunt sarac pentru ca in aceasta viata am ales sa experimentez saracia. Este in acest fel pentru ca asa am vrut eu atunci cand am venit la intrupare si cu asta basta! Drept urmare imi urmez destinul si il accept asa cum este ca doar eu l-am programat si ma straduiesc sa gasesc metode sa il pot schimba caci poate de asta l-am programat asa, ca sa pot la un moment dat sa descopar aceste solutii  Sunt singur pentru ca am vrut sa vad cum este sa fii si singur deoarece in toate vietile trecute poate am avut numai relatii armonioase. Am un copil bolnav pentru ca fie el a venit cu misiunea ca prin aceasta boala si prin mine, sa genereze repararea unor legi si reguli proaste, fie pentru ca a dorit sa trezeasca in mine si in alti oameni care ma pot ajuta in aceasta situatie, iubirea neconditionata si daruirea. Of Doamne! Daca ar putea sti oamenii ce au facut in alte vieti si care este rostul incercarilor si intamplarilor din aceasta viata, totul ar deveni mult mai simplu pentru toata lumea.
Ce este deci de facut? Simplu. SA PRIVIM LA MARETIA NOASTRA. Sa lasam la o parte comparatiile si sa ne gandim ca fiecare om este in felul lui un geniu. Fiecare om are ceva de la Dumnezeu ce nimeni altcineva nu are. Evident ca nu este deloc sanatos sa incep sa privesc la maretia mea si sa uit ca si ceilalti o au pe a lor. Daca fac aceasta uitare, toata actiunea mea se va transforma intr-o alimentare masiva de ego. In acest fel, alunec din nou pe calea autodistrugerii dar intr-o modalitate diferita.
Daca nu am descoperit inca in ce zona a capacitatilor noastre se gaseste geniul personal, un prim pas ar fi acela de a ne reaminti cat mai multe situatii din viata in care am fost apreciati si laudati sau in care am rezolvat, chiar fara lauda ulterioara, o situatie aparent imposibila. Este suficient sa privim catre toate acestea si catre ce ne place cel mai mult si mai mult sa facem. Cam pe acolo se gaseste si geniul nostru.
Descoperirea si scoaterea la suprafata a geniului din noi aduce dupa sine modificarea principiilor vietii. Haideti sa privim un pic catre copiii nostri. Niste geniali, asa cum am scris candva un articol despre ei. Dar noi ce facem? O mare parte a parintilor si ma bucur ca nu ma numar printre ei, precum si felul in care este conceput sistemul actual de invatamant INHIBA GENIUL COPIIILOR prin tot soiul de reguli si impuneri, unele de-a dreptul penibile. De ce? Pentru ca asa vrem noi, pentru ca suntem mari si stim, pentru ca suntem sefi in casele sau in scolile noastre, pentru ca asa am fost invatati si pentru ca la fel au facut cu noi mama si tata, iar acum a venit si vremea noastra sa ne aratam muschii.
In saptamana trecuta, am fost invitata la o serbare de Craciun la o scoala pe care o indragesc foarte tare dar pe care nu o voi numi deocamdata, gandindu-ma ca va veni in curand o vreme cand si alte scoli vor prelua exemplul si atunci vom putea vorbi liber si neingradit despre asta. Acolo am vazut o mica piesa de teatru avand ca protagonisti principali doi actori, femeie si barbat, pe care ii felicit din toata inima, pe ei si pe intreaga echipa ce ii insoteste. Ei au planuri serioase pe acest sector, in directia transmiterii acestor mesaje, iar eu ii voi sustine cu tot sufletul si cu tot ce pot prin intermediul acestui blog, spre a face cunoscute aceste actiuni. Intreaga piesa a fost un semnal de alarma legat de ceea ce v-am spus mai sus. La final au incheiat pe un fond muzical de snap sau rap, spunand ceva extrem de haios dar si de profund in acelasi timp: Ana are mere... De cincizeci de ani, Ana are tot mere... De pe vremea lu’ bunica... Ana are atatea mere incat poate veni criza crizelor peste Romania si Ana nu poate pieri deoarece are toata viata asigurata cu mere... Intelegeti usor ideea. Vrem rezultate de la copii dar fara sa schimbam nimic, in conditiile in care ei sunt altfel construiti. Vine un tata si spune: eu de cate ori am probleme sufletesti, nu am nevoie de psiholog pentru ca discut cu fata mea. Nu exista psiholog mai bun pentru sufletul meu in anumite situatii, oricat de mult as cauta. Fata mea imi da intotdeauna cele mai bune sfaturi. Dar la matematica, mama ei de matematica, o tine numai in 4 si in 5.
Da dragii mei... Cunosc multe exemple de acest gen in care copiii ii invata pe parinti. Dar astia suntem noi. Nu vedem asta. Facem de toate pentru toti dar nu pentru ca neaparat vrem ci pentru ca asa ne obliga sistemul si in acest fel, facem varza din aceste toate. Dar cine sa vina sa schimbe sistemul? Nu tot noi trebuie sa ne gandim serios si sa facem asta? Totul este sa constientizam ca trebuie schimbat si sa actionam cumva. Aceasta actiune presupune din punctul meu de vedere sa pornim cu invatamantul pentru ca prin asta se formeaza oamenii de maine care trebuie sa sustina o tara intreaga. Ce ar fi daca la un moment dat nu ne-am lasa copiii la scoala o saptamana, doua, trei sau cat va fi nevoie? Va dati seama cat ar fi de simplu? Ar fi o actiune facuta in semn de protest. Cineva ar trebui sa se sesizeze si sa se puna pe ganduri. Sunt sigura ca ar avea un mare impact dar tot la fel de sigura sunt ca majoritatea parintilor si-ar trimite totusi copiii la scoala din motive de frica. Frica este generata la fiecare din neincrederea ca s-ar putea sa fie singurul prost care nu isi lasa copilul la scoala, iar mai apoi isi mai ia copilul si o nota scazuta la purtare. Nu exista unitate cand vine vorba sa se rezolve ceva, asta este tristul adevar.
De ce trebuie un copil sa invete matematica dincolo de un minim necesar pentru intreaga viata, daca el este extrem de priceput in a invata limbi straine? Ati vazut cate kilograme cantareste rucsacul unui copil in zilele noastre? Vreo 7-8 kg. Dar cui ii pasa? Aproape fiecare profesor (excluzand aici pe cei care cu adevarat vad si inteleg niste lucruri) doreste ca la el la clasa copilul sa aiba manual, caiet de casa, caiet de clasa si daca mai este si unul specific, ceva ce  nu exista pe vremea cand eram noi mici, este si mai minunat. Daca sunt sapte materii intr-o zi, nu ramane de facut decat o inmultire simpla. Daca la anumite materii, depinzand de la profesor la profesor, copilul nu le are pe toate acestea, este incaltat imediat cu o nota de 2 sau 3. Cat de greu ar fi ca la ora sa se ceara un manual la o banca? In acest fel, s-ar intelege colegii de banca sa aduca manualele la scoala, unul pentru 3 materii si altul pentru celelalte. Ar fi de carat mai putin 3 manuale. Ceva extrem de simplu de pus in practica, care nu costa bani ca in cazul in care s-ar cumpara niste dulapuri pentru elevi la scoala, dar vin inca o data si intreb: cui ii pasa?
Ei bine dragii mei, nepasarea aceasta si tendinta de a da mereu vina pe unii si pe altii fara ca noi sa intreprindem ceva efectiv este unul dintre factorii importanti care ne-a adus unde suntem astazi.
Sa ne descoperim deci geniul nostru personal si mai ales sa le permitem si sa ii incurajam pe copiii nostri sa il descopere si sa il foloseasca pe al lor si multe lucruri vor putea lua o cu totul alta turnura. Sa mai lasam la o parte regulile caci sunt facute tot de oameni nu de Dumnezeu. Regulile facute cu cap te ordoneaza, iar cele care ar putea si sa nu existe te inchisteaza si mai tare te bulverseaza. Iata ca traim totusi intr-o lume haotica, cu toate regulile noastre. Asta inseamna intr-un mod logic ca mai toate sunt facute fara cap.
Stiu... Multi vor veni sa spuna ca pentru a-ti pune in valoare geniul este nevoie de bani. Daca am citi de exemplu viata lui Novak Djokovic, celebrul tenismen, am putea afla ca de mic copil, cu o amarata de racheta si fara echipament sportiv, mergea si se antrena la tenis printre gloante si obuze. Era razboi pe vremea aceea in fosta Iugoslavie. El vroia insa sa faca lucrul acesta pentru viata lui pe care iata ca si-o putea si pierde la o adica. Ideea este ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, Universul iti va trimite toate mijloacele ca sa te sustina. Cati oameni nu am intalnit care sa spuna: stii, as vrea sa vin la cursul tau dar nu am bani pentru el, nici macar 77 de lei. Gata! Comanda la Univers este data si nu vor exista niciodata banii pentru asta. Putem sa fim siguri. Cei ce au tendinta de a gandi in acest fel ar fi bine sa incerce macar o singura data sa isi spuna: orice ar fi ma inscriu. Habar nu am de unde vor veni banii, dar stiu sigur ca vor veni. Stiti ce se va intampla? Mai tot timpul va veni de undeva neasteptat si nesperat o suma mai mare decat este nevoie. Iar daca desi am facut asta totusi nimic nu s-a intamplat, nu ne ramane decat sa acceptam situatia si sa intelegem ca asa poate a fost mai bine pentru noi in acel moment, dar cel putin ramanem impacati ca am facut ce trebuia sa facem.
Asa cum am mai scris, cred cu toata inima si taria ca anul acesta care urmeaza va fi unul in care geniul va iesi la suprafata, in care multora li se vor revela lucruri despre ei absolut speciale, fata de care le va fi necesara o vreme sa le poata asimila si sa le poata crede, pentru ca in prima faza, cu adevarat ele se vor incadra la categoria „incredibil”. Acest aspect ar trebui sa ne creasca speranta ca ne sta in putere sa schimbam aceasta lume, ca nu suntem chiar atat de mici si de nesemnificativi cum insista unii cu tot dinadinsul sa ne faca sa credem.

Toate cele bune!

P.S. Un moment in ton cu subiectul...




2 comentarii:

  1. Multumesc pentru toate gandurile, invataturile, emotiile pe care le-ai impartasit cu noi in acest an. Iti doresc sarbatori fericite, Dumnezeu sa ne gaseasca intr-un an nou frumos si fericit, pe calea cea buna si luminata. Si tare as vrea sa imi spui si mie despre aceasta scoala despre care ai amintit mai sus. Trebuie sa imi inscriu copilul la scoala si tare as vrea sa aflu despre astfel de exemple frumoase. Multumesc!
    Ruxandra

    RăspundețiȘtergere
  2. Parca mi-as fi citit propriile ganduri, si asta ma bucura nespus, pentru ca, vorba cantecului, "gandim la fel":). Din pacate , nu suntem multi...inca...Din fericire, vom fi mai multi si mai multi..Din pacate, de la nivelul nostru nu putem duce decat o lupta de gherila.Din fericire, ne incapatanam sa credem ca, incet, incet, sistemul si oamenii din sistem se vor schimba, pentru ca e nevoie de o astfel de schimbare ca de aer.In concluzie, sa nu ne plingem de mila, ca nu mai dam voie geniului din noi sa iasa la suprafata :).Chiar daca schimbarea e foarte timida, va fi bine. Nu avem voie sa gandim altfel:) .La multi ani si toate cele bune tuturor!Cu drag, Daniela

    RăspundețiȘtergere