Se afișează postările cu eticheta TRAIRI - VIZIUNI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta TRAIRI - VIZIUNI. Afișați toate postările

duminică, 30 august 2026

SCAPAT DE SUB CONTROL

 


SCAPAT DE SUB CONTROL

 

Dragii mei,

 

Am realizat ca de mai multi ani incoace m-am obisnuit sa folosesc destul de des, in raport cu interlocutorii mei, o suita de cuvinte care arata cam asa: „Ultima perioada a fost una foarte grea.” Asa este, dar la fel am spus si despre alta perioada ce a fost inaintea ultimei perioade si despre alta perioada anterioara perioadei ce a fost inainte de ultima perioada si tot asa. Se poate vedea cum sirul acesta de perioade care se intrec in greul lor se duce adanc in trecut, traversand zile dupa zile, iar la ora aceasta nici macar nu imi mai pot da seama unde se opreste el. La viitor nici nu indraznesc sa ma uit. Am mai spus si in alte dati ca mai dureaza greul acesta vreo 2-3 ani, sau mai precis, cam pana in primavara anului 2029.

Scriam anul trecut, intr-un articol pentru care aveti linkul mai jos, ca Fiii Luminii au „cumparat” la nivel energetic 4 ani, pentru o perioada cuprinsa intre anii 2025 si 2029. Nu mai explic ce inseamna asta, caci puteti citi chiar in acel articol.

https://tristar77.blogspot.com/2025/03/lumina-celor-7-rastigniri.html

Plata s-a facut prin aur spiritual, agonisit cel mai mult prin suferinta existenta pe Pamant de niste ani buni, pana la acel an 2025, inclusiv cea din perioada pandemiei.

Se pune atunci intrebarea: De ce s-au cumparat 4 ani? De ce nu 3? De ce nu 5? Raspunsul este ca de atat avem nevoie. Daca se cumparau 3 ani, era prea putin. Ramanea o perioada foarte complicata descoperita, cuprinsa intre primavara lui 2028 si primavara lui 2029. Iar pentru ca apare ca in prima parte a lui 2029 se intampla un eveniment foarte important, ce are legatura cu structura si proprietatile elementului numit Timp, este ca si cum se trage o linie unui joc periculos, ce poate fi tot mai greu de controlat. Accesul fara limita prin tot felul de portaluri, plimbarile prin tunelurile timpului in trecut si viitor fara niciun fel de conditii, experimentele facute in numele stiintei care s-au finalizat deseori prost si cu pierderi importante sunt elemente care au ingreunat tot mai mult situatia planetei noastre.

Omul de rand gandeste ca au innebunit toti mai-marii planetei, ca vor sa controleze tot mai mult totul, ca le creste setea de putere si de bani si ca aceste persoane ar fi aceleasi ca si acum 10 ani sau 20 de ani in urma. Aici este eroarea, pentru ca lucrurile astea nu sunt statice, ci dinamice. Dintre cei care erau pe picior de mare putere acum 10 ani in urma, multi nu mai pot spune in prezent acelasi lucru, deoarece intre timp, prin toata vanzoleala asta prin tunele de timp si portaluri, au venit altii, chiar din alte Universuri de multe ori, care au trecut la fraiele puterii. Haideti sa analizam putin logic: daca ar fi aceleasi persoane la toate butoanele planetare importante, de ce nu ni s-ar permite sa traim la fel ca in urma cu niste ani? Noi ne vedeam de munca noastra care oricum era mai mult pentru taxe decat pentru noi insine, dar aveam mai multa libertate de miscare, fara atatea restrictii impuse, unele de-a dreptul aberante. Mai-marii lumii se bucurau de folosirea acestei munci si isi vedeau de interesele lor. In acest fel era toata lumea fericita. Noi stim insa bine ca lucrurile nu stau asa si tocmai de aceea am denumit articolul: „Scapat de sub control”. Divinitatea a aratat in aceasta perioada cum mai multe subiecte, lansate initial pentru anumite interese de tip economic, sau de suprematie si putere, au degenerat, luand o turnura care s-a intors chiar impotriva initiatorilor, punandu-le afacerile in dificultate, dar si vietile in pericol in unele cazuri.

Desi am promis in cadrul articolului publicat in luna iunie ca voi scrie doua materiale avand ca subiecte marile blesteme ale Romaniei, respectiv povestea din acest an legata de antihristul din viitor, pot spune ca mi se pare mai important acum sa expun mai intai acest articol continand cateva randuri legate de niste probleme extrem de critice care au existat in aceasta vara si care, din fericire, sunt rezolvate la aceasta ora. Aceasta nu inseamna insa ca nu exista si probleme nerezolvate. Pentru acestea actiunile Divinitatii sunt in toi si voi scrie si despre ele, atat cat imi este mie ingaduit sa aflu, atunci cand va fi timpul potrivit. Probabil v-ati obisnuit deja ca eu nu povestesc despre aceste actiuni decat dupa ce ele se termina. Exista si un motiv de precautie, pentru ca, dupa cum stim prea bine, partea intunecata nu sta cu mainile in san niciodata, dar procedez astfel si pentru faptul ca la final am o intelegere mult mai clara privind respectivele situatii.

1. E bine sa stim ca in luna mai a fost blocata implementarea in Matrixul Fiului Omului a unor programe anume care nu erau benefice pentru noi. Divinitatea a aratat cumva ca daca ar fi permis acea actiune, ea s-ar fi intors dramatic, ca un bumerang, impotriva initiatorilor ei, in scurta vreme. Dar acesta nu a fost nici pe departe cel mai important aspect. Am vazut cum s-au blocat multiple insertii pe care arhitectii intunecati voiau sa le planteze in Matrixul Elohim. Blocarea s-a facut cu ajutorul Matrixului Divin. Pentru a se putea face o recapitulare legata de Matrixuri, este suficient sa fie accesat linkul de la finalul acestui punct. Trebuie sa stim ca orice dezastru planetar care are legatura cu constructia efectiva a unei planete (cutremure, incendii, inundatii, tsunamiuri etc.) se manifesta ca urmare a implementarii punctuale a unor programe, cu scop clar definit, de catre arhitectii intunecati, in acest tip de matrix. Sa intelegem bine: arhitectii intunecati ai Matrixului Elohim sunt un soi de inteligente artificiale ale creatorului intunecat, plasate in afara Universurilor. Ei nu sunt ceva de pe planeta noastra. Datorita faptului ca s-au cumparat cei 4 ani, Arhitectii Luminii ai Matrixului Elohim au putut sa implementeze si Ei programe de salvare. Vin si spun inca o data ca aceasta cumparatura energetica de 4 ani ne ajuta sa nu experimentam in toti acesti 4 ani evenimente dezastruoase care se situeaza deasupra unei linii, ce este reprezentata pe o scala a nivelului de gravitate si de efecte nedorite. In acest fel, multe evenimente negative care se petrec, chiar daca au totusi loc, neputand fi eliminate in totalitate, au o amplitudine mult mai mica. Va dau un exemplu: am fost pe faza in seara zilei de 23 iunie 2026 (seara la nivelul Romaniei) si am vazut cum Arhitectii Luminii care se ocupa de zona de salvare au bagat niste programe in Matrixul Elohim. Eu, de cate ori ii vad pe Arhitectii Salvarii, stiu ca in cateva ore urmeaza sa se intample ceva grav pe undeva, pe planeta, Ei actionand mereu dupa ce arhitectii intunecati isi introduc programele lor. Sa fiu pe faza inseamna sa privesc in astral chiar in acel moment, caci altfel, multe miscari se pot petrece in planurile nevazute cu ochii fizici, dar sa treaca pe langa mine, eu avand poate alte preocupari atunci. Mi s-a spus in seara aceea ca se actioneaza pentru a se diminua amplitudinea unor cutremure mari care vor avea loc in America de Sud, dar si in partea de nord, SUA, California. Ulterior, au fost in data de 24 iunie doua cutremure mari in Venezuela, de 7,2 si 7,5 grade, dar si in California, in 25 iunie, de 5,6 grade pe scala Richter. Au fost cu pierderi mari de vieti omenesti si materiale si imi exprim regretul sincer pentru toate acestea, dar trebuie sa stim ca aceste cutremure ar fi trebuit sa fie mult mai mari si devastatoare. Fara cumparatura de 4 ani si programele de salvare bagate in Matrixul Elohim de catre Arhitectii Luminii, in Venezuela cel mai mare cutremur ar fi atins 8,5 grade pe scara Richter. Mi s-a transmis de Sus ca ar fi fost trei cutremure mari si nu doua, primul de 7,5 grade in Venezuela, al doilea de 8 grade in Marea Caraibelor, ce se afla la nordul Venezuelei si al treilea, de 8,5 grade in Venezuela. Ar fi avut loc toate trei pe parcurusul unui singur minut. Nu mai discutam despre ce tsunamiuri s-ar fi putut declansa si cate alte tari ar fi putut fi afectate. Desi specialistii in domeniu spun ca nu este posibil sa aiba loc in Venezuela un cutremur mai mare de 7,8 – 7,9 grade, din pricina caracteristicilor geologice ale faliilor din zona, totusi, calculele lor nu tin seama de posibilitatea deschiderii unui portal intre doua Universuri, in acea zona, lucru care in varianta rea s-ar fi petrecut. Programele de salavare introduse in Matrixul Elohim au blocat deschiderea acelui portal, din care cauza s-a limitat totul la cele doua cutremure binecunoscute, care au avut loc din cauza doar a inceputului instalarii unor energii anume, premergatoare deschiderii de portal. De asemeni, in California, cutremurul ar fi trebuit sa aiba 7,9 grade pe scara Richter, in varianta rea. Din fericire, a putut fi limitat. Chiar daca astfel de cutremure s-ar produce artificial si nu natural, tot de programele intunecate din Matrixul Elohim ar tine toata povestea.

https://tristar77.blogspot.com/2025/03/lumina-celor-7-rastigniri.html

2.  Daca subiectul acestui punct s-ar fi pus in derulare asa cum voia creatorul intunecat, o spun in mod sigur ca nu mai aveam de ce sa discutam despre tot restul. Pur si simplu nu mai apucam. Divinitatea a venit catre noi inca din prima parte a lunii iulie cu avertismente repetate si insistente. Din acest motiv am realizat atunci ca era vorba despre ceva extrem de grav. Tema a fost reprezentata de niste virusi din roata anticreatiei. Divinitatea a aratat cum pe la anii 400 dupa Hristos, pe cand era o zona de intersectie cu Roata anticreatiei, s-au deschis cumva 3 portaluri prin care au intrat pe Pamant niste virusi ai anticreatiei care puteau termina toata planeta inca de atunci. Nu s-a intamplat asta deoarece niste oameni foarte evoluati din viitor, de pe la anii 6000 aproximativ, unii fiind chiar intrupari ale Spiritelor din care si unii dintre noi suntem intrupati in prezent, au calatorit inapoi in timp si au fost prezenti atunci, cunoscand deja acea problema majora. Ei au sigilat virusii in cele 3 locuri, in niste constructii foarte sofisticate, care mai apoi au fost imbracate in gheata. Ce voia sa faca in aceasta vara creatorul intunecat? In prima faza, venind cu elementul foc energetic la nivelul acelor ghetari, le-ar fi generat dezghetarea. Ar fi durat aproximativ 17 zile acest proces, incepand cu data de 25 iulie. Mai apoi, virusii ar fi fost scosi din acele constructii si ar fi fost imprastiati peste tot. Acestia nu erau niste virusi biologici, ci niste virusi tehnici, facuti din antimaterie, care ar fi devorat efectiv tot ce ar fi intalnit in cale, prin combinare cu materia. Ei se puteau transmite nu doar pe linia unui contact direct, ci si pe linia unei legaturi informationale. Ar fi cuprins repede tot Pamantul, iar mai apoi, ar fi ajuns si pe toate planetele care au vreo legatura cu noi, chiar si doar la nivel informational. De aceea era atat de grava respectiva situatie. Tot Divinitatea a sosit cu ajutorul deoarece in seara zilei de 29 iulie s-a vazut cum reprezentanti ai Sai au venit, au deschis 3 portaluri chiar in interiorul ghetarilor care erau deja in proces de dezghetare, au plecat prin portaluri cu acele constructii sofisticate, ce au fost duse mai apoi direct in Roata anticreatiei. In felul acesta, a scapat tot Pamantul, dar nu numai, de o mare belea ce se putea petrece. Multumim din inima intregii Divinitati pentru tot ajutorul! (Acest articol a fost redactat pana in acest punct in urma cu o saptamana. La vremea aceea nu se produsese dezastrul viiturii din Nepal, din data de 26 august. Stirile spun ca s-a intamplat asta deoarece s-a prabusit un ghetar. Initial scrisesem mai sus ca nu doresc sa furnizez detalii despre cele 3 locatii ale ghetarilor, pentru ca nu voiam sa generez vreo forma de panica. Acum, ca s-a intamplat deja acest eveniment neplacut si citind in internet ca exista idei ca s-ar putea prabusi inca un ghetar, vin si spun ca doi din trei ghetari erau in Nepal. Al treilea este in sudul planetei, pe o insula nepopulata, fara riscuri. Am cercetat un pic si am aflat din Ceruri ca se va prabusi la un moment dat si al doilea ghetar din Nepal, dar este localizat de asa natura incat nu ar fi cu riscuri pentru populatie. Deducem si fara sa intrebam Divinitatea ca cei doi ghetari sunt aceiasi in care au fost sigilati virusii, iar focul energetic trimis catre ei de catre creatorul intunecat, pentru cateva zile, a generat o topire partiala, conducand la dislocare si ulterior la prabusire, din pacate. Si in acest caz imi exprim parea de rau sincera pentru oamenii care si-au pierdut viata in acest dezastru.)

3.   La acest punct vom vorbi despre problema lipsei de apa. Aici treaba este simpla. Nu iau in calcul tranzactiile minore. Ma refer strict la apa care a ajuns sa fie efectiv vanduta intr-un alt Univers. Initial, a fost ca o afacere. Divinitatea a aratat ca pentru un numar de cateva civilizatii din acel Univers au ramas planetele lor fara apa. Se pare ca la inceput au fost 5 la numar si ca toata povestea ca sa le furnizam apa ar fi inceput prin 2016. Dar dupa cativa ani a aparut si a 6-a civilizatie cu aceeasi nevoie, mai apoi a 7-a, apoi a 8-a. Cine stie unde se oprea? Era ceva scapat de sub control efectiv. Cu o seara inainte de a vizualiza in astral ceva absolut grandios, m-am vazut pe o conducta si am vazut cum apa era pompata prin ea cu mare putere. Inainta in surub, iar eu eram ca un peste in acea apa. Era luata din Dunarea noastra si dusa catre niste recipiente. Nu voi numi locatii caci nici nu mai are importanta in acest moment. Ce am vizualizat in astral in data de 3 august 2026 a fost ca Divinitatea a facut sa izvorasca apa din piatra seaca pe acele 8 planete, astfel incat cei de acolo sa aiba apa lor si sa o lase pe a noastra in pace. Operatiunea s-a facut prin reprezentarea Naturii Superioare a multor oameni din Romania (sau mai bine zis Rumania, in care „ru” inseamna apa, de unde noi si avem in limba noastra cuvantul "râu", iar „man” inseamna om, deducand de aici ca poate fi numita Rumania ca Tara Oamenilor Apelor, Sinele superioare ale acestora fiind niste maestri ai apelor), dar si a altor oameni de pe Pamant, de alte nationalitati, dar care sunt echipati cu darul maestriei in raport cu elementul apa.

4. In 6 august 2026, din nou Divinitatea a actionat pentru a regla o situatie grava pe zona de comunicare. Atatea tehnologii s-au aplicat in ultimii ani, deseori cu intentii de urmarire si control, incat creatorul intunecat a avut unde se mufa. A acaparat tot mai multe dispozitive si retele si s-a ajuns intr-un punct in care, prin androizii lui, el era foarte aproape sa acapareze in totalitate toate sistemele de comunicatie. Problema era ca si comunicarea noastra cu Divinitatea sau cu alte lumi ajunsese sa mai aiba canale mari cat un firicel, pentru ca se formase un bloc de obturare pe linia acestor comunicari, care crestea vazand cu ochii, iar in scurt timp ar fi ajuns sa inchida toate canalele, 100%. Atentie! Nu iau aici in calcul aici comunicarile cu falsa lumina. Falsa lumina este instrumentul creatorului intunecat, iar prin urmare, comunicarile cu falsa lumina curgeau tot mai libere si nestavilite. Au existat channelinguri fara numar si foarte multi au fost cei care le-au facut, dar cu cine le-au facut ei cu adevarat, in multe situatii se lasa cu semne mari de intrebare.

5.  In 9 august 2026, ca sa inchidem suita 3-6-9, Divinitatea a revelat inca ceva foarte interesant. Noi stim ca pe Pamant exista o multime de artefacte, unele cu atribute foarte speciale, deoarece au fost gasite in trecut, dar ele au ajuns acolo, fie aduse de alte civlizatii, fie au venit dintr-un viitor de peste mii de ani de acum incolo, al planetei noastre. Ca sa se schimbe in bine istoria umanitatii, vor fi foarte multi cei care vor veni din viitor in trecut, de multiple ori, ca sa indrume pe unii si pe altii, sa le aduca vreo cunoastere mai avansata, sa ajute in momente de mare cumpana. Multi ai trecutului au fost perceputi ca profeti sau zei, nestiind nimeni de unde veneau ei de fapt si necunoscand ca multi dintre acestia erau oameni ai viitorului, cand planeta noastra se va ridica la nivele greu de imaginat. In toate universurile acestea, foarte multe civilizatii au nemuritori. Si noi avem pe Pamant pe ai nostri, se stie. Ce a aratat Divinitatea a fost ca niste grupe de nemuritori intunecati foarte puternici de prin alte Universuri pusesera ocheanele pe multe artefacte speciale de pe planeta noastra. Erau in pericol atat artefactele, cat si detinatorii lor, dar prin asta, intr-un final, noi toti. In viitor, s-a aratat ca acei nemuritori ajungeau si ne acaparau planeta cu totul. Ce a facut Divinitatea? A ridicat foarte mult vibratia unor artefacte si le-a facut sa dispara din locurile lor. Sunt sigura ca cei care stiu despre ele nu pot decat sa dea din cap afirmativ in raport cu ceea ce eu scriu acum. Poate s-au suparat initial, dar eu stiu ca lor le-au fost salvate vietile prin aceasta miscare, iar intr-un final, au fost salavate practic si vietile noastre, ale tuturor. Cine vrea sa le mai intalneasca nu o poate face decat daca isi deschide inima si urmeaza Calea Luminii Adevarate. Nu in ultimul rand, Divinitatea le-a luat nemurirea acelor nemuritori, caci se pare ca ei au mai facut lucruri rele in raport cu planeta noastra. Corpurile lor s-au dezintegrat imediat. Asa s-a vazut in planul astral. A fost acest lucru si ca o pedeapsa pentru ei, dar si ca un exemplu fata de ce li se poate intampla si altor doritori de aceeasi natura, carora nu le mai ajunge nici Universul lor, dupa cat se vede.

Iata, dragii mei, de cate extinctii planetare a scapat planeta noastra numai in aceasta vara. Cine stie cate s-or mai asterne si in anii viitori? Dar noi nu vom uita de cei 4 ani cumparati energetic, stiind ca pentru orice pericol foarte mare vom fi avertizati din timp si mai apoi ajutati sa il ocolim, chiar daca se lasa cu unele sacrificii, care din motive necunoscute de noi, avand legatura cu karma pe care o are fiecare sau cu planurile sufletesti, se intampla totusi.

Nu inchid acest articol fara a recomanda pentru toti cititorii la care aceasta informatie nu a ajuns deja pe vreun canal la ei, sa urmareasca serialul „The Chosen”. Exista 5 sezoane a cate 8 episoade si mai urmeaza inca doua sezoane, unul cu lansare in aceasta toamna, iar altul, la primavara. Daca doriti sa vedeti intr-o alta forma viata Domnului nostru Iisus Hristos sau a Maicii Domnului sau a Sfintilor Apostoli, va invit sa vizionati serialul. Sunt vieti normale, cu toate cele omenesti, caci nu cred ca cineva se poate gandi ca Domnul nostru Iisus Hristos a trait pe Pamant fara a face nici macar vreo gluma in viata Sa, sau fara a experimenta anumite emotii, asa cum le traim si noi. Garantez oricarei persoane care nu a vazut acest film ca o sa-i placa maxim.

Exista un canal dedicat pe care sunt toate episoadele, dar serialul poate fi vizionat si pe Netflix (anuntasera la un moment dat ca il vor scoate, dar ulterior au revenit asupra acestei decizii), sau pe Prime Video.

https://thechosen.tv/en-us - Canalul Oficial

Mentionez ca la vizualizarea pe canalul oficial, recomand sa se aleaga pentru partea audio limba originala engleza (serialul este american) si pentru partea de subtitrare limba materna, care in cazul nostru este romana. Am incercat sa urmaresc un pic dintr-un episod cu audio in limba romana si nu mi s-a parut ca este acelasi impact ca atunci cand este ascultat in limba engleza pe care chiar o vorbesc actorii.

Personal, consider ca acest serial este un instrument de transformare, de crestere a credintei si a sperantei. Intr-un fel esti cand incepi sa il vezi si altfel, complet si ireversibil transformat, dupa ce ai vazut si ultimul episod disponibil.

Toate cele bune!


sâmbătă, 7 mai 2022

LUME NOUA

 


LUME NOUA

 

Dragii mei,

 

 

Am promis ca daca trecem cu bine de data de 6, voi veni cu un articol in data de 7 in care sa expun cele ce le stiu pentru perioada care tocmai s-a finalizat.

Unii cititori au intuit bine. Nu am scris un PS la articolul anterior. Deducem deci ca musafirul nostru nepoftit a venit asa cum se stia. S-a intamplat asta in data de 4 mai, in intervalul 4-5 dimineata, ora Romaniei, pe teritoriul american.

Stim cu totii ca atunci cand facem niste fotografii, putem surprinde uneori in ele niste sfere. Spunem ca sunt Ingeri sau entitati ale Luminii ajunse foarte aproape de nivelul energetic al Pamantului. De aceea sunt vizibile in fotografii. Cam asa a fost si cu Creatorul intunecat. Ieri, in data de 6 mai, in timpul inlantuirii lui, am vazut o imagine de ansamblu, din laterala lui stanga, iar asta m-a ajutat sa inteleg unele lucruri. Se vedea ca un balaur cu 7 capete aflat intr-un anumit spatiu, care isi bagase unul din capete pe o poarta hexagonala, exact cum ai scoate capul pe fereastra si ai privi in exterior. La nivel energetic, cu acel cap a intrat pe Pamant.

La nivel fizic, este ca si cum s-ar fi manifestat prin 11 aspecte ce au fost imprastiate in niste locuri dedicate. Totusi, nu pot sti daca erau intr-un plan vizibil pentru ochiul uman sau intr-o forma oarecum camuflata. Un aspect si cel mai important s-a stabilizat la Montauk, Long Island, langa New York. Este localitatea despre care scrie domnul Peter Moon in cartile sale. Este locul in care nazistii si-au mutat cu ajutorul submarinelor tot arsenalul de cercetare, continuand acolo cercetarile si la nivelul zilelor noastre.

Peter Moon spune ca acolo exista un scaun al timpului ce este incadrat de patru bobine Tesla. Dupa cum in urma cu niste ani am vazut in astral, sub acel scaun, intr-o incapere aflata la un etaj inferior, s-ar afla si o sfera mare de cristal. Daca un medium statea pe acest scaun si se pornea instalatia, dandu-se alimentare celor 4 bobine, se putea materializa ceea ce acel medium proiecta cu mintea. Daca voia sa faca un tunel al timpului pana intr-o perioada anume, in trecut sau viitor, aia facea, daca voia sa creeze altceva, aia aparea. Prin anii ’80 sta scris ca ei au inlocuit acel medium cu un computer. Care sunt performantele acestuia in zilele noastre nu cred ca ne putem imagina. La un astfel de computer s-a mufat creatorul intunecat pentru a crea un dispozitiv master care sa comande alte zece constructii imprastiate pe tot Pamantul. De aceea vorbim despre 11 aspecte.

Probabil ca sunt mai multi cei care au citit in internet in ultima vreme despre un soi de arce care au inceput a se activa. Mie nu mi-a placut niciodata povestea aceasta la nivel energetic. Imi cam dadea fiori de cate ori imi mai iesea cate ceva in cale legat de subiect. Nu stiu  sa spun sigur daca atunci cand ne gandim la cele zece constructii ale creatorului intunecat, este vorba chiar despre aceste arce, insa exista o mare posibilitate sa fie asa. Ele sunt ingropate prin diferite zone ale planetei, de la ultimul cataclism incoace. Cand ar functiona, comandate de un dispozitiv master, ar iesi din pamant, s-ar ridica in spatiu, ar veni undeva deasupra apelor unor mari si oceane, s-ar cobori in apa ca niste submarine, iar printr-o puternica miscare de rotatie, corelata cu deplasarea efectiva prin apa, ar putea crea niste vortexuri imense, care ar genera niste tsunamiuri inimaginabile. Apoi ele ar trebui sa ramana ingropate in Pamant, sau in ape, pana la urmatorul cataclism. Asta se pregatea pentru Pamant in aceste zile.

Stiam insa sigur ca acel proces de construire a dispozitivului master dureaza 3 zile si mai stiam ca pe data de 6, inainte sa fie terminat dispozitivul, va fi inlantuita fiara. Stiam asta pentru ca am scris in articolul de data trecuta ca actiuniile Luminii erau si nu sunt, dar se vor arata. Explicatia acestei expresii este ca multe dintre actiunile perioadei 21 aprilie -  6 mai s-au desfasurat de fapt de noi sau si de noi, cei din trecut, care am mers in viitor pentru a intreprinde unele lucruri. Asa a fost si cu inlantuirea. Noi, cei din dupa-amiaza datei de 20 de aprilie, am mers in viitor in data de 6 mai, si conlucrand cu aspectele noastre din 6 mai, s-a produs inlantuirea fiarei la ora 20 fara 5 minute, ora Romaniei. Pe durata 21 aprilie-6 mai, fiii Luminii de pe Pamant au fost camuflati de Divinitate intr-o anumita masura, ba in perioada cuprinsa intre 3 mai, seara si 6 mai, ora 12, ora Romaniei, ei au fost ca si morti din punct de vedere energetic. A fost totul gandit ca o capcana pentru creatorul intunecat, caci altfel nu se putea. De aceea, va rog sa va ganditi foarte bine la cele ce le voi spune acum: cum ar putea oare cineva sa creada ca atunci cand suntem cu riscul creatorului intunecat pe Pamant, noi putem sta la taclale despre el la sectiunea de comentarii? Ati vazut cate belele ne face fara sa fie pe Pamant, daramite cu el aici. Norocul a fost ca avea atentia toata concentrata pe altceva. Noi, fii ai Luminii, care deseori ne comportam ca niste copii veseli si inocenti, avem de invatat o lectie importanta: tacerea in anumite perioade critice. Cele mai strasnice lucrari ale Luminii se fac in ascuns, fara turle si trambite, caci cu turle si trambite nu va iesi nimic, niciodata, deoarece intunericul nu sta cu mainile in san, sa ne fie bine inteles lucrul acesta. De aceea, si am mai spus-o, mie nu imi plac marile meditatii planetare. De aceea, ne-a invatat Mantuitorul ca si rugaciunea sa o facem fara turle si trambite, intr-un coltisor ascuns al nostru, caci atunci ea are cea mai mare putere.

Am spus si in alte randuri: este departe de mine gandul sa cred ca noi, acestia de aici, putem face o astfel de actiune, de inlantuire a fiarei. Nu este vorba de noi ci de Spiritele noastre. Rolul nostru altul este. Noi suntem culegatori de informatii si instrumente asezate la nivelul nostru energetic. In Creatia Sa, Divinitatea are asezate informatii si instrumente energetice in toate planurile. Pe cele de la noi, doar prin socializarea noastra ca fiinte pe Pamant le putem muta de la unii la altii. Nu se poate face acest transfer la niveluri foarte inalte, de la Spirit la Spirit. Asa este scrisa legea cosmica si are o logica treaba aceasta, deoarece in acest fel ne tine si pe noi, reprezentarile din acest plan si din altele, intr-o relatie de unitate si comunicare. Poate avea o persoana ditamai Spiritul caci daca o singura piesa lipseste din pachet, iar persoana nu o gaseste in acest plan pe fiinta care sa o detina, Spiritul sau nu poate infaptui lucrarea. Ne putem imagina totul ca si cum s-ar descrie o litera U. Spiritul meu coboara o informatie la nivelul energetic a ceea ce sunt eu ca om pe Pamant, apoi eu o transfer altui om de pe Pamant care are nevoie de ea, iar mai apoi ea se urca la Spiritul lui. Un transfer direct de la Spirit la Spirit inseamna sa fie taiata litera U cu o linie orizontala in partea de sus, iar dupa cum am spus, nu se poate intampla asa din cauza Legii cosmice. Fiecare informatie se transfera pe linie orizontala, in toate planurile de Creatie, iar mai apoi se poate urca sau cobori intre diversele planuri de manifestare ale aceluiasi Spirit. Este corect sa constientizam ca astfel de transferuri nu se produc doar intre oameni. Pot fi intre oameni, animale, plante, cristale, pietre, etc. Astfel de conlucrari intre aspecte de la diferite niveluri temporale se intampla si cand este nevoie de multa energie intr-o lucrare.

Intr-o maniera similara, a fost dezlegat in data de 3 mai blestemul aerului, iar ieri, in data de 6 mai, inainte de inlantuirea fiarei, s-a dezlegat pana in ora 17, ora Romaniei, blestemul elementului pamant. Fara dezlegarile celor 4 elemente nu se putea inlantui fiara.

Acum, sa ne imaginam doua sfere conectate printr-o tija energetica. Sa ne imaginam apoi ca cineva frange acea tija iar ea devine de forma unui bumerang. Nu e rupta cu totul, ci in mare parte. Cam asa a fost si cu conexiunea dintre nucleul planetei noastre si cel al planetei din Universul paralel. Aseara, la ora 20:22, ora Romaniei, am vazut cum in fata ochilor imi apare bumerangul, iar in spatele lui, o Fiinta imensa de Lumina si-a pus o mana pe un brat si alta pe alt brat al bumerangului, a apasat apoi pe cele doua brate, facand ca unghiul obtuz dintre ele sa devina unul de 180 de grade. Altfel spus, tija s-a facut din nou dreapta. Acest fenomen corespunde refacerii conexiunii dintre nucleele celor doua planete si repararii fisurii create acolo. Astfel, poarta din Ucraina s-a inchis. Nu s-a putut intampla asta decat dupa ce s-a mers la Montauk si s-a anihilat un dispozitiv care bloca aceasta reparatie, lucru neasteptat pentru mine, si s-a anihilat de asemeni partea de dispozitiv pe care creatorul intunecat apucase a o materializa acolo. Ceva important s-a intamplat si la ora 21, dar nu voi spune despre asta decat dupa ce mai am cateva date suplimentare.

Dupa cum observam, toate acestea s-au petrecut intr-o oarecare liniste. Exista zone de pe glob unde s-au inregistrat cutremure de peste 5 grade, au fost tornade, inundatii, viscole sau furtuni teribile. Nu au fost insa niste fenomene nemaivazute vreodata. Pericolul insa nu este depasit. Am scris inca de la inceputul anului ca asa cum a fost aratat, putem primi ajutor de Sus sa contracaram planuri intunecate si sa le mai imblanzim efectele. Pentru ce vine insa de la Dumnezeu, nu avem ce face, caci tot ce s-ar intampla ar fi clar pentru binele nostru cel mai inalt. Poate ca centre cum este acela de la Montauk sau din alte zone ale lumii chiar ar trebui sa dispara cumva de pe fata Pamantului. Nu mai zic de servere si zone de stocare de informatii cu scop de urmarire si control al populatiei lumii. Poate ca Divinitatea are in plan ca toate acestea sa nu mai fie si tocmai de aceea spun sa nu ne culcam pe o ureche. Nu stiu daca am apucat sa scriu si pe blog vreodata dar in cercul meu de prieteni am spus cu siguranta si nu o singura data: blocarea accesului direct al creatorului intunecat va lua de pe Pamant energia lui de inghet. In acest fel, poate incepe un fenomen de lichefiere a fierului din Pamant, iar o astfel de manifestare poate crea dezastre semnificative. Ne mentinem deci in continuare in rugaciune, caci nu se stie. Dupa cum se vede, acest articol a putut fi publicat, dar nu m-a parasit ideea ca cel putin fara internet am putea sa ramanem pentru o vreme.

Deja au aparut la comentarii cateva scrieri in care se aminteste ironic de data de 6 mai, in care “nimic” nu s-a intamplat si probabil ca or sa mai apara daca internetul ramane pe pozitie. Nu este o problema pentru mine. Cine are intelegerea cum functioneaza Creatia aceasta, cu o multitudine de filamente temporale si de planuri de manifestare, cu posibilitate, in functie de actiunile fiecaruia, de mutare de pe unul pe altul, are incredere in tot ce am spus pana in prezent. Cine nu, le urez din toata inima sa poata atinge constiinta prin care sa poata intelege aceste mecanisme, caci daca acestia sunt pe nivelul credintei intr-un filament temporal unic, este evident ca inca nu au atins acest nivel de constiinta superior. Dau un exemplu simplu. Sa presupunem ca avem o masina si stim bine ca ea are o defectiune care ne poate pune viata in pericol. Tot amanam insa sa o ducem la reparat. La un moment dat, din grija Divinitatii si a Spiritului nostru, tot visam ca murim intr-un accident de masina si incepe a ne cuprinde si o oarecare stare de teama. Din aceasta pricina, chiar ajungem la un service si reparam masina, daca nu cumva insotim activitatea aceasta si cu niste rugaciuni. Astfel, visele inceteaza si realizam ca am depasit momentul cu bine. De ce oare multi oameni inteleg perfect o astfel de desfasurare la nivel personal, dar nu o pot intelege si la nivel planetar? Totul functioneaza pe principii identice, numai ca la nivel planetar sunt mult mai multi factori in ecuatie.

Am scris in mai multe articole trecute de Puterea Crucii. Stiu, vuieste internetul impotriva Crucii, dar si la toti acestia marcam tot un nivel de constiinta ce nu a fost atins. Orice Univers arata ca un ou, cu varful in jos, la fel cum iese din gaina atunci cand ea face acel ou, iar cum un organism uman are un schelet din oase, caci fara acesta ar ca o molusca, sau ca o gramada de carne, tot asa Crucea este scheletul unui Univers. Asta cunoastere nu au toti cei care se impotrivesc practic scheltului Creatiei. Multi dintre cei care au pacate in alte vieti impotriva Crucii, au in aceasta viata probleme mai mici sau mai mari cu oasele, iar daca pacatele sunt grele, neiertate si nedezlegate, se ajunge la cancer de oase.

Crezand in Cruce si in Puterea Sa, eu m-am apucat a fabrica, nu una, ci zeci. Le-am daruit apoi in stanga si in dreapta, stiind clar ca toate aceste cruci facute de mine sau de altii ne vor ajuta sa depasim cu bine niste momente critice si SA NU RAMANEM FARA SCHELET, nici la nivel personal si nici la nivel planetar. Cand am ajuns sa fac a 72-a cruce am avut o perioada de blocare in a mai face altele, pentru 2-3 saptamani. A fost si tare grea din punct de vedere energetic acea perioada. Am facut partial acea cruce, doar taind si unind bucatile de lemn intre ele, fara alte prelucrari ulterioare. In ziua de Izvorul Tamaduirii am simtit ca trebuie sa finalizez crucea aceea. Fiind cu crucea si o hartie abraziva in maini, dintr-o data m-a apucat un tremurat puternic, care a durat in jur de 20-25 de secunde. Dincolo de acel moment, despre care am si scris in ultimul articol doar ca informare despre existenta unei intamplari speciale, am stiut: exista o cale de salvare si am inteles in scurt timp si care este aceea, dar nu stiam atunci daca este cu sau fara creatorul intunecat pe Pamant. Initierile Cristice, in numar de 12+1, au facut parte din acel plan dar dupa cum am si specificat, locurile nu au fost neaparat cele scrise acolo si nici transferurile de informatii. Am mai scris ca ele ne sunt instrument de ajutor ca sa putem sprijini la maxim Pamantul in aceste zile. Tot in articolul de data trecuta am scris de dezlegarea unor blesteme mai mici, multe avand legatura cu teritoriul romanesc si veti vedea in continuare de ce a fost nevoie de asta.

Iar acum vin cu intrebarea: cunoasteti legenda craniilor de cristal? Este scris mult in internet despre asta. Multi cred ca le tin in maini. Eu o spun sigur ca nimeni nu le tine in maini si ca acele cranii de cristal descoperite, chiar si cele veridice,  nu au nicio treaba cu Craniile din legenda. Cele 12+1 Cranii legendare sunt in varfuri muntoase de pe teritoriul romanesc. Sa stam linistiti caci ele nu sunt in acest plan energetic. De aceea, de s-ar scana acesti munti pana in "maduva oaselor", tot nu ar putea fi gasite de cineva vreodata. Probabil ca in zonele mai oculte se stie aceasta informatie legata de plasamentul Craniilor si se stie si ca acel Craniu central, mai mare decat toate, are legatura cu Sfinxul nostru din Bucegi. Toate Craniile sunt facute din esenta Apelor primordiale, dintr-un material similar cu cel din care sunt facuti androizii speciali malefici, caci din Apele primordiale poate crea intunericul, dar si Lumina. Totusi, desi cele 12 Cranii secundare sunt transparente, ca apa, cel central este de un alb galbui, culoarea untului si in forma mata. Ai putea zice ca e ca dintr-un fel de aur, dar nu este asa, caci esenta lui, preluata dintr-o zona speciala a Apelor primordiale, este ceva necunoscut pe Pamant. Suntem cativa care stim aceasta informatie din toamna anului 2019. Atunci, cand am coordonat o lucrare numita “Cortexul negru”, am putut vedea asta si am avut contact la acea vreme cu Craniul central de la Sfinx. Cand a dat o strigare in Univers cu un laser proiectat pe cer dintr-un simbol special ce exista pe fruntea Lui, intr-un minut i-au raspuns toti Sfincsii din tot Universul. Acela este pentru mine un moment de neuitat si am inteles cu adevarat puterea acelor Cranii. Craniile secundare nu au fost activate decat de curand pentru ca locurile in care ele se aflau erau sub blestem, ca urmare a unor actiuni repetate ale intunericului, de-a lungul timpului. De aceea, a fost necesara mai intai actiunea de dezlegare de blestem a respectivelor locuri geografice, astfel incat sa se poata da apoi acces la informatia din Cranii. In perioada in care blestemele s-au dezlegat, eu nu cunosteam motivul. L-am aflat in acea zi speciala a Izvorului Tamaduirii, care a fost cu adevarat vindecare mare pentru noi toti.

Iata ce spune legenda despre cranii (dau un mic inscris dintr-un articol de pe internet): “Cand acestea vor fi reunite vor avea puterea sa salveze omenirea, transmitand date importante pentru salvarea Pamantului.”

Integeti acum ce a fost cu Initierile Cristice din aceasta perioada? Realizam cum de fapt, chiar si daca nu toata lumea a trecut prin ele, dar atingand un numar critic prin cei care le-au facut si carora le multumesc cu recunostinta pe aceasta cale, s-a declansat fenomenul similar experimentului celor o suta de maimute, iar informatii de salvare au fost transmise de catre Craniile legendare, multor indivizi de pe Pamant. Asta a fost cheia care ne-a salvat de creatorul intunecat si de actiunile lui. Mai departe, asa cum am spus, va fi dupa Voia lui Dumnezeu. Din pacate, nu am scapat de problema anticreatiei, dar va veni si randul ei, poate in septembrie, cand apare o schimbare semnificativa la nivelul corpurilor noastre fizice. De asemeni, vom mai avea de-a face si cu vrajitori, antihristi, entitati de toate felurile, caci inlantuirea intunericului de varf nu este echivalenta cu intuneric zero pe Pamant. Daca ar fi intuneric zero pe Pamant, ar trebui sa fim deja in Rai sau prin a 7-a dimensiune. Cu timpul se vor diminua si aceste manifestari.

Ii multumim cu o recunostinta, pe care doar inimile si sufletele noastre o pot exprima cu adevarat, intregii Divinitati, pentru tot ajutorul oferit pentru ce a fost si pentru ce va mai veni.

Nu inchei acest articol fara a face doua precizari:

1. In arhiva blogului incarcata pe internet pot fi gasite dupa dezarhivare, pe ici, pe colo, cateva fisiere mici, cu dimensiune de 1KB. Din pacate, la mine nu sunt vizibile caci daca erau, le stergeam inainte de incarcare. Devin vizibile dupa descarcare si dezarhivare. Un bun prieten din zona IT mi-a spus ca sunt niste mici fisiere ce sunt create ca urmare a anumitor functii ale Word-ului, atunci cand mai multe fisiere sunt deschise in paralel si ca nu este ceva periculos. Prin urmare, pe unde le intalniti, le puteti sterge.

2. De la doua persoane am primit mesajul ca nu au putut descarca arhiva, dar de la zeci de persoane am primit multumiri pentru ea. Prin urmare, se vede treaba ca este problema tehnica la acele persoane. Poate ruleaza programele pe un Windows prea vechi instalat in calculatoarele lor si apare o anumita incompatibilitate, nu stiu ce sa zic acum. Cert este ca voi incarca azi si pe site-ul transfernow, poate ca merge descarcat de acolo. Linukul va fi insa valid doar 7 zile pentru ca la acest site nu am abonament ca la wetransfer.

 

 

Doamne ajuta si toate cele bune!

 

 


luni, 10 ianuarie 2022

2022 SI HATISURILE LUI

 



2022 SI HATISURILE LUI

 

Dragii mei,

         

      Pornesc scrierile acestui an cu obisnuita prezentare a unor viziuni derulate la inceputul Noptii Noului An, care evident ca de aceasta data au avut legatura cu acest 2022 in care tocmai am pasit.

La inceput a sosit o imagine pe care am perceput-o ca pe o amprenta a intregului an. Mi-au aparut trei guri ca de tunel de tren, una catre dreapta, una in centru si una in stanga. Toate trei erau negre. Mi-a venit concomitent gandul: „de tot ce se va intampla in acest an nu putem fugi. Nu avem unde si nu avem cum.” La scurt timp, din tunelul central a aparut o cruce a mortii impresionant de mare. Pentru mine, crucea mortii este o cruce similara cu cea pe care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos, care are impletit, pe partea ei de intersectie a laturii orizontale cu cea verticala, un simbol „infinit” reprezentat cu negru. Aceasta cruce, cand apare in acest fel, chiar asta semnifica: moarte. Eu, parca asteptam sa apara din tunel ceva neplacut vederii si parca eram echipata, in partea mea dreapta, cu un soi de mitraliera cu niste gloante speciale despre care voi vorbi un pic mai incolo. Am tras cu acele gloante in acel „infinit” negru, care pe ici pe colo a inceput a se disipa, iar atunci un alt gand mi-a venit in cap: „nu vom putea ocoli evenimentele neplacute, insa vom avea puterea sa actionam in sensul diminuarii pe cat posibil a efectelor lor negative”.

Dupa acest inceput simbolic general al anului 2022, au pornit a se derula imaginile.

Pentru luna ianuarie am vazut operatiuni masive de inlantuire ale unor forme de manifestare ale creatorului absolut intunecat, pe care le-am numit „centre de comanda implanturi malefice”. Ele au inceput de fapt inca din decembrie, de acum o luna in urma.

In a doua jumatate a anului trecut am tot scris in diferite articole despre acest proces de inlantuire a ceea ce in Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul poarta numele de fiara, despre diferitele ei forme de manifestare, despre cum se deruleaza aceste operatiuni, intr-o anumita ordine. Dupa cum e prezentat in Apocalipsa, apare acest lucru ca si cum s-ar infaptui la secunda. S-a vazut insa ca treaba nu sta deloc in acest fel. Procesul se desfasoara de sase luni incoace si inca va mai dura. Inaintea centrelor de comanda pentru implanturi au fost masterele androidice cu care mai avem de furca si la aceasta ora, iar inaintea acelora au fost alte forme de manifestare. Repet ca despre toate acestea am scris in articolele din a doua parte a anului trecut. Dumnezeu stie ce o sa se mai iveasca pe viitor.

Pentru luna februarie a aparut un ceas mare care arata ora 2 fara 10 minute sau ora 10 si 10 minute. Orice ceas cu ace de ceasornic, daca este cumparat nou, este fixat cu acele sale la aceasta ora. Din acest motiv, un ceas pozitionat cu acele in acest fel semnifica in plan energetic un nou inceput. Problema e ca ceasul din viziunea mea era negru, iar acele la fel, iar asta nu este de bine. Dupa imaginea ceasului a aparut un venerabil domn, cu barba, vorbind unui public, ca atunci cand se face o comunicare. Eu il vedeam din partea sa stanga. Am intrebat Cerul ce este aceasta. Mi s-a raspuns: se anunta marea resetare globala. Am intrebat cum anume se va manifesta ea. Mi s-a raspuns ca va fi totul diferit de la tara la tara. In anul 2022 vor avea loc mai multe evenimente neprevazute, chiar cataclisme. Multe evenimente ce se vor petrece in mod natural vor fi insotite de si mai multe evenimente regizate. Spre exemplu, daca undeva intr-o tara ar avea loc un cutremur mare, evenimentul ar putea atrage dupa sine oprirea alimentarii cu gaze si energie electrica, atat in respectiva tara cat si pentru inca niste tari din jur, pe motivul ca ar fi impusa situatia de ceea ce se intampla in acea tara. De fapt, adevarul nu va fi acela. Doar se vor folosi de acel eveniment ca sa instaleze niste false efecte ale lui. Probabil ca nu intamplator s-a asteptat anul 2022 pentru resetarea aceasta, stiindu-se dinainte ca el va fi plin de dezastre. In acest fel, nu prea poti intinde degetul sa arati catre un vinovat concret. In unele locuri pot fi razboaie la propriu, in altele revolte sociale, in altele cutremure, uragane, eruptii vulcanice, incendii, inundatii mari, iar foametea, lipsa apei, criza financiara, cine stie cu ce resetari asociate, ar putea ajunge la nivele inimaginabile. Se pot intrerupe si comunicatiile. In tot acest context, planului pandemiei ar cam trebui sa i se traga linie de capat. Toate acestea trebuie intelese ca acel „infinit” negru de pe cruce. Reamintesc ca fata de ele vom fi sprijiniti de Sus cu puterea sa aducem anumite schimbari care sa mai diminueze din efectele negative.

Mai apoi, coreland eu in mintea mea cu nivelul lunii martie, a aparut o piramida alba, stralucitoare, cu varf de aur, similara Piramidei lui Keops din Egipt. Poate era chiar aceea. Sunt ani de zile de cand se tot spune ca atunci cand se activeaza aceasta piramida, apare totul ca o trecere a planetei intr-o noua era, care in prima parte va fi destul de zbuciumata, din pacate.

In luna mai se intampla ceva de mare gravitate. Pot fi in multe locuri de pe Pamant cutremure foarte mari si poate nu numai atat. Se intampla ceva si la noi, in Romania, si exista o mare probabilitate ca pentru doua luni de zile sa apara necesitatea parasirii locului de domiciliu, pentru locuitorii unor orase mai mari. Retinem ca daca ar fi de facut rezerve pentru ceva neprevazut, acestea ar trebui sa acopere cam 8 saptamani de zile, dupa cum mi s-a aratat mie. Sa dea Domnul sa nu se intample nimic din toate astea, insa nu ar fi rau sa fim prevazatori. Poate nu neaparat s-ar darama blocul cu noi, caci atunci, orice am pregati ar fi in zadar. Poate ca doar am ramane fara energie sau apa. Este limpede insa ca nu am mai putea locui acolo pentru o vreme. Ar fi bine sa avem niste puncte stabilite clar, din timp, sa stim cum sa ne reunim familia in cazul in care telefoanele poate nu ar mai functiona, sa stim unde ne-am duce in cazul in care ceva de acest gen s-ar intampla, sa avem minimul instrumentarului de supravietuire, la fel ca si cercetasii: sa avem cu ce sa facem foc, sa avem eventual un cort si cele adiacente lui, sa avem recipiente pentru facut mancare, iar daca putem, ceva rezerve de hrana, etc. Putem sa mergem si pe varianta „Dumnezeu cu mila”, caci pana la urma toate se vor intampla dupa cum ne-o fi scris la fiecare.

La fel, in luna septembrie se intampla din nou ceva neplacut insa nu pare la fel de grav ca in luna mai.

De mai multe ori intre aceste viziuni am vazut doua lucruri pe care nu pot spune ca le pricep in totalitate, dar sunt sigura ca le vom intelege mult mai bine pe masura ce trece timpul.

In primul rand, am vazut de cateva ori venind de undeva din adancime, si marindu-se pe masura ce se apropia de mine, o forma-cruce, metalica, ca un fel de matrita. Era ceva similar cu o tava de cozonac in care punem de obicei cozonacul la copt, numai ca nu era dreptunghiulara ci era o forma de cruce. Peretii formei nu erau plini ci cumva, perforati. De cate ori aparea, mie imi inspira o senzatie de teama. Ce mi-a venit sa fac, a fost sa pun in forma o cruce de lemn, avand cotele despre care am vorbit in unul dintre articolele anului trecut in care se face trimitere la un alt articol si mai vechi. Iata mai jos linkul:

https://tristar77.blogspot.com/2021/11/prezent-si-trecut.html

Imediat ce asezam mental acea cruce de lemn, atat matrita metalica dar si crucea dispareau, iar odata cu ele disparea si acea senzatie de teama. Am inteles in acest fel ca aceasta cruce sacra facuta din lemn este de mare importanta pe parcursul acestui an, pentru apararea noastra, si ar fi minunat daca nu am trata superficial aceasta informatie. O bagheta de 1 m lungime, cu sectiune de 3 cm x 3 cm, facuta din brad, se gaseste la Dedeman cu doar 5 lei. Cu un mic fierastrau se taie o bucata de 33 cm si doua bucati de cate 9 cm si se lipesc intre ele astfel incat sa se obtina crucea la cotele indicate in articolul catre care am facut trimitere. Pentru o cruce avem nevoie de 33+9+9 = 51 cm.

Cred ca se poate face si in miniatura, de purtat la gat, dar transformand cotele din cm in mm. Pana la urma, cred ca orice cruce de lemn este buna sa fie purtata la gat in acest an. Este important sa fie din lemn, specificand si in alte randuri ca este un material viu, care se opune cel mai bine subiectului numit: anticreatie.

 Al doilea element ce mi-a aparut de mai multe ori au fost niste carti deschise care coborau de sus, cu partea cu paginile in jos, ca niste acoperisuri, punandu-se pe capetele oamenilor. Unele aveau paginile albe stralucitoare si fie ramaneau in acest fel la unii oameni, fie se innegreau la altii, iar la altii veneau cartile cu paginile gata innegrite. Atunci cand se face la biserica o slujba de Sfantul Maslu, la final preotul ii cere unui enorias ales la intamplare sa deschida Sfanta Evanghelie intr-un loc, iar dupa ce acesta o deschide, preotul o intoarce cu fata in jos si o asaza deasupra capului enoriasului. Ulterior, fara ca nimeni sa stie in ce loc s-a deschis, nici preotul, nici enoriasii, se mai face o rugaciune. Precum arata Sfanta Evanghelie in momentul acelei rugaciuni, asezata deasupra capului unui om, tot asa aratau cartile din viziunea mea. Nu am putut afla ce sunt si nu am inteles foarte bine nici sensul cu paginile albe sau negre. Completez ca nu am vazut deloc varianta sa vina cu paginile negre iar acestea sa se faca albe. Ar putea avea legatura cu viata si moartea, insa pentru ca nu am reusit sa aflu semnificatia pana la acest moment, nu doresc sa ma hazardez si sa fac presupuneri personale.

Am scris in prima parte despre acea mitraliera cu niste gloante speciale. Ele sunt un dar de mare pret al Divinitatii pentru noi si este al doilea element de mare ajutor pentru anul 2022. A fost nevoie de 3 ani si jumatate ca sa poata fi scos cu totul la lumina. Nu pot da aici in blog alte detalii suplimentare, insa cine doreste sa primeasca acest dar este rugat sa imi transmita un e-mail, astfel incat sa ii trimit inapoi ce am de trimis. Adresa este: federatia.galactica@gmail.com 

Precizez ca nu este nevoie de nicio compensatie materiala si in egala masura nu este o operatiune de crescut baza de date. Nu este interesul meu acesta, caci s-ar putea ca peste ceva vreme sa nu mai avem internet, iar toate comunicarile acestea dintre noi sa pice pentru un timp. Poate dupa aceea nu o mai exista nici blogul, cum nu vor mai exista multe altele. Numai Dumnezeu poate sti. Eu vreau doar sa ajunga darul acesta la cati mai multi oameni, atat cat mai este timp.

Nu in ultimul rand vin cu informarea ca la finalul anului trecut, pentru multe fiinte nu doar de pe Pamant s-au dezlegat unele dintre cele mai grele contracte si cordoane energetice nedorite. Toate aceste contracte provenite din vieti numai de Dumnezeu stiute erau stocate in spatiile Soarelui negru, situate in afara oricarui univers, iar gasirea lor a fost cea mai dificila operatiune de la sfarsitul anului trecut. Incepand cu 1 ianuarie, o noua actiune importanta este in derulare, pe care eu o numesc simplu: cuburile negre. Cand se va finaliza, voi putea spune mai multe.

Nu pot incheia fara a preciza ca toate aceste mesaje de atentionare nu ar trebui interpretate ca inca un motiv in plus adaugat la toate cele ce exista deja, de bagat frica in oase. Nu asa trebuie sa privim si sa simtim  lucrurile. Din contra, sa iI multumim lui Dumnezeu ca a ingaduit sa fim printre cei carora le-au sosit in cale aceste informatii. Un om, intr-un fel reactioneaza intr-un moment critic atunci cand este informat, cand stie cate ceva, si cu totul altfel atunci cand este luat prin surprindere. Exact din acest motiv, in Japonia, sunt instruiti si copiii de la gradinita in raport cu ce sa faca in situatia unui cutremur mare. Ce ne asteapta pe fiecare si ce este scris in destinele noastre nu stim niciunul, nici macar pentru ziua de maine. Tocmai facand constientizarea ca moartea fizica este ceva care poate lua prin surprindere pe absolut oricine, oricand, concentrarea noastra nu trebuie sa fie pe frica de moarte ci pe Lumina Sufletului. Sa continuam sa avem ganduri bune, sa facem fapte bune, pana in ultima secunda a vietii noastre, oricare ar fi aceea. Asta este tot ce conteaza intr-un final.

 

Toate cele bune!

 


duminică, 12 aprilie 2020

CINE ESTE CORONA?



CINE ESTE CORONA?


Dragii mei,


Mai intai de toate, vin cu o strigare din toata inima de “Hristos a inviat!” pentru toti crestinii catolici care astazi sarbatoresc Sfanta Zi a Invierii Domnului si de “La Multi Ani cu lumina si bucurie!” pentru toti purtatorii numelor de flori.

Merg mai departe prin a spune ca informatiile din acest articol s-ar putea sa fie un pic cam bulversante, insa ca sa se inteleaga de ce am ajuns in punctul in care am ajuns, este necesar sa o iau cu inceputul.
Inca de la pornirea asa-numitei epidemii Coronavirus, de mai multe ori am facut incercarea de a ma conecta la acest virus si de a vedea ce simt. Minune mare! Simteam iubire. Prin urmare, inca de prin luna martie am inceput sa-i intreb pe mai multi prieteni, iar ei se vor regasi printre acestia cu siguranta atunci cand vor citi prezentul articol: “Mai! Tu ce simti cand te gandesti la Coronavirus?” Absolut toti cei pe care i-am intrebat mi-au raspuns cam in felul urmator: “Poate crezi ca sunt pe aratura, insa iti spun ca simt iubire. Este foarte ciudat!”. Le-am spus ca nu fac altceva decat sa imi confirme propria-mi simtire. Acesta este motivul pentru care mereu am avut o rezerva in privinta acestui microorganism. Va rog sa verificati toate scrierile mele anterioare. Am invitat la a alimenta cu iubire matricea Coronavirus si niciodata la o actiune de anihilare.
Al doilea element ce imi apare in mod constant atunci cand ma gandesc la micul Corona o reprezinta imaginea unor soldati si ofiteri SS. Sunt multe articole in care am scris despre zona SS, insa primul in care am scris despre numele VUXKRON, nume real sau alocat de Cer unei civilizatii draconiene, aflate sub puternice influente ale intunericului Soarelui negru si in colaborare permanenta cu latura nazista de pe aceasta planeta, este cel afisat cu ocazia evenimentului neplacut de la clubul “Colectiv” din Bucuresti, din anul 2015.


Cine doreste sa afle mai multe despre “Soarele negru”, poate da cautare dupa aceste doua cuvinte in rubrica din partea dreapta a blogului. Sunt multe articole dedicate acestui subiect.
Ieri am realizat ceva. In limba germana cuvantul “Krone” inseamna coroana, iar numele Vuxkron include particula “kron”. Deci este ceva legatura cu coroana.
La doua zile dupa ce am iesit din intervalul 1-6 aprilie, au inceput a veni in lant elementele (care s-au dovedit mai tarziu ca sunt parte a unei idei ce se vrea dezvaluite), in prima faza, prin vise.

Iata visul din noaptea dinspre miercuri spre joi:
Arata totul pe strazi ca in plan real, cu politie, armata, restrictii, etc. Stiam ca este asa din pricina pandemiei. Am intrat pe un coridor intr-o cladire. Din coridor am intrat intr-o camera. Am gasit in respectiva camera ceva ca o fila A4 pe care era infatisat un chip asemanator cu al Domnului nostru Iisus Hristos care tinea in brate 3 copii. (Este ca in imaginea de mai jos pe care o am salavata in calculator de prin internet, de mai multi ani de zile). Primul era baiat, al doilea fata, iar la cel de-al treilea nu m-am uitat cu atentie, sa vad daca este baiat sau fata. Chipul acela era aproape de centru, foarte usor catre dreapta. Am spus atunci: “Iata-L pe Metatron cum are in paza 3 copii”. E adevarat, chipul era al Mantuitorului, dar eu spuneam ca este Metatron. Dintr-o data mi-am dat seama ca intreaga reprezentare este de fapt expusa pe un autocolant lipit pe acea foaie A4. Am inceput sa il dezlipesc. Mi s-a dezvaluit, dupa ce l-am indepartat, o pictura in care vedeam un batran cu barba alba, aratand ca Tatal Ceresc reprezentat in icoane, de data aceasta in coltul din stanga-sus, tinand in brate, evident, 3 copii. In pictura insa am vazut si un castel, lucru care m-a determinat sa deduc ca era vorba despre 3 copii de vita regala, iar la baza ei, ca in niste bule, erau reprezentate cete de oameni inarmati pana in dinti cu sulite, sabii, pusti, etc., cu furie mare impotriva celor 3 copii. Am spus atunci din nou: “Iata-L pe Metatron cum are in paza 3 copii”. Visul s-a terminat acolo.



In noaptea dinspre joi spre vineri, alt vis:
Participasem la o intalnire cu mai multi prieteni, undeva, intr-o sala. Ei au plecat rand pe rand pana ce am ramas singura. Dintr-o data au disparut peretii si am ramas sub cerul liber. Eram ca pe un drum, iar din departare se vedeau venind spre mine trei persoane tinere, in sir indian. Primul era barbat, pe locul doi era o femeie, iar ultimul era tot barbat dar mergea mult mai in urma fata de ceilalti doi. (Era exact ca in visul cu copiii din noaptea anterioara, cand ei erau in aceeasi ordine din punct de vedere al sexului, iar atentia nu era indreptata catre cel de-al treilea. Aici am vazut insa ca este barbat). Ei veneau din partea mea dreapta. Primul barbat si femeia au ajuns in fata mea, iar cel de-al treilea a ramas in continuare mai la distanta. Cand ii priveam ochi in ochi ei erau blonzi cu ochi albastri si spuneau vorbe frumoase. Cum imi luam privirea de pe ei, se transformau in bruneti cu ochi negri si deveneau foarte agresivi. Mi-am amintit ca circula zvonul ca umbla pe strazi un psihopat si ca daca ajungi fata in fata cu el, pur si simplu nu mai ai scapare. Am realizat ca era unul si acelasi cu primul barbat pe care il percepeam ca fiind cel mai periculos. Am facut atunci un lucru: am desprins din mine doua holograme cu ochii deschisi si le-am pus in fata femeii si a barbatului ramas in urma. Ideea era sa stea permanent sub privirea mea, sa nu ii las sa se transforme in acele aspecte malefice. Pe primul il priveam eu insami. Am realizat ca prea mult nu voi avea cum sa rezist in acel fel si ca pana la urma, probabil ca voi ajunge sa am un sfarsit asemanator cu cel al victimelor anterioare. Totusi, am cerut ajutor Cerului. Dintr-o data, din spatele primului barbat s-a auzit un zgomot. El s-a intors cu totul sa vada ce este, iar eu am profitat de acel moment si am aruncat parca peste el o plasa invizibila spunand: “te invalui in Lumina si Iubirea Mantuitorului Hristos!” In acel loc visul s-a terminat.

Joi seara, inaintea celui de-al doilea vis, mi-am adus aminte de ceva caruia nu i-am mai acordat atentie de multi ani de zile. Se numeste acest subiect “stereograme”. Am cautat in calculator directorul in care aveam salvate o multime de imagini si am inceput sa le vizualizez. In anul 2013 am scris un articol pe marginea acestei teme, dar in acea seara nu m-am dus sa vizualizez si articolul. Aveti linkul catre el, ceva mai jos. A doua zi de dimineata, vineri, am intrat in partea de administrare a blogului, pentru a mai publica comentariile aflate in asteptare. Acolo este afisata zilnic si o lista cu 5 articole care sunt primele ca numar de vizualizari in ultimele 24 de ore. Nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca articolul cu stereograme este pe locul 4. Cineva in mod categoric il descoperise si il distribuise mai departe. Doar asa se poate intampla ca un articol sa ajunga in top 5. Dat fiind faptul ca si eu avusesem atractie catre asta in ziua anterioara, am inteles atunci ca nu este o intamplare, ca ceva se doreste a se transmite prin asta. Stereogramele sunt niste imagini pe care daca le privesti normal apar intr-un fel, insa daca le privesti folosind o tehnica anume, iti dezvaluie altceva in dos. Se transforma intr-o imagine 3D si apar lucruri pe care nu le poti sesiza in vederea 2D.


Concomitent cu toate acestea am inceput a vedea in astral un simbol asemanator cu simbolul Toyota despre care am povestit in articolul din luna martie, “Nu te supara frate!”, numai ca forma Vesica Piscis de pe orizontala este acum coborata mai catre centru, alcatuind impreuna cu forma verticala un soi de cruce.
Din toate aceste elemente si anume: imaginea dubla din primul vis, prima pe autocolant si a doua dupa ce l-am indepartat, cei trei din al doilea vis pe care daca ii tinteam cu privirea erau buni, cu o anumita infatisare, iar daca nu ii priveam, erau rai si capatau alta infatisare, aceste stereograme care privite in doua feluri diferite arata altceva, precum si simbolul cruce format din doua forme ovale, am dedus ca este ceva care are mare legatura cu ochiul, iar de acolo mai departe, cu multe altele. Este ceva ca o dubla vedere, ca un ochi vertical intersectat de un alt ochi orizontal dupa cum arata simbolul, ceea ce inseamana ca depinde de perspectiva din care privesti ceva sau ca unele lucruri nu sunt ceea ce par. Are legatura insa si cu partea sexuala si va las sa va ganditi singuri in ce context apare crucea, atunci cand un barbat se contopeste cu o femeie.
 Dupa toate astea tot nu aveam intelegerea scopului final. Ea a venit insa intr-o mare masura ieri dupa-amiaza. Am intrat intr-un filmulet youtube cu o meditatie primita prin e-mail. Ea isi propunea printre altele si anihilarea Coronavirusului. Desi imi crea o teribila stare de nervi si realizam ca nu era asta generata de persoana care conducea respectivul exercitiu, totusi, o forta nevazuta m-a impins sa am rabdare pana la capat. Spre final am auzit o formula de genul ca il fixam pe virusul Corona, il tintim cu o raza de lumina, il vedem cum se zbate, se micsoreaza si dispare in neant. Stiti ce mi s-a intamplat? M-a cuprins un plans sfasietor si mi s-a facut o teribila mila de virusul Corona. In acel moment am inchis ochii si am grait: “Doamne, din ce cauza plang atat de amarnic? Ce trebuie sa vad? Ce este de fapt acest Coronavirus?” Dintr-o data am vazut in fata mea un virus Corona dar imaginea initiala s-a inlaturat si s-a dezvaluit altceva in spatele ei. Era o forma geometrica tridimensionala extrem de complexa si frumos colorata. Catre ea venea un cordon luminos, iar cand mi-am ridicat privirea spre inalt am vazut ca se ducea catre Metatron. El emana o iubire absolut coplesitoare. Il vedeam in forma imaginii Tatalui Ceresc. Apoi am revenit cu privirea catre virus si l-am vazut graind: “Eu nu sunt ce credeti voi ca sunt.” “Dar ce esti?” – am intrebat eu. Dintr-o data a inceput a se desena in prima faza cu un portocaliu pal, care mai apoi s-a transformat intr-un alb stralucitor, ceva ce eu recunosteam prea bine pentru ca mi-a fost aratat acest simbol in urma cu niste ani de zile. Desenul a fost insotit de grairea virusului: “Eu sunt Viata.” Fara cuvinte, nu-i asa?. Mi-am indreptat rugator ochii catre Metatron si i-am spus ca am primit toate mesajele din ultimele zile si ca iL rog sa ma clarifice, ca in parte am inteles atunci, dar inca nu inteleg ce reprezinta cei 3 copii, sau adulti, in al doilea vis. El a continuat sa imi zambeasca si sa ma copleseasca cu acea emanatie plina de iubire care ma facea sa nu imi pot stavili lacrimile, dar nimic nu a transmis catre mine. Era ca si cum imi sugera ca tot ce imi trebuie am deja, ca e necesar doar sa deschid bine ochii. La momentul in care va scriu nu sunt complet edificata asupra celor trei. Corona are trei silabe: Co-ro-na. In egala masura poate fi si ceva legat de rosu, galben si albastru, absolut reprezentativ pentru Metatron si este acest lucru aflat din multe alte experiente ce au avut legatura cu El. Ne vom lamuri noi si cu asta in scurta vreme.
Nu este intamplare ca Metatron e in legatura cu toate acestea pentru ca El este numit in anumite limbi Melek Metatron, melek insemnand rege si este asociat in Arborele Sefirotic cu sefira Kether, din varful Arborelui, care inseamna Coroana. Metatron este patronul geometriei sacre. Metatron este Creatorul electronului din care cauza El este acel aspect al Tatalui care se numeste Lumina. Insa daca Mantuitorul spunea: “Eu sunt Lumina Lumii”, trebuie sa existe in mod sigur o legatura intre Metatron si Domnul nostru Iisus Hristos, de altfel, si El un Rege.
Evident ca am ramas multe ore cu gandul la intamplarea de ieri, iar catre seara mi-a venit o idee. Era ceva ce as fi putut sa fac oricand in aceasta perioada insa pur si simplu nu mi-a venit in cap. Am cerut sa merg in interiorul unui om bolnav, sa intru intr-un Coronavirus, sa ma suprapun pe constiinta lui, sa vad ce simt. Saracul Corona si saracii lui frati! Erau secatuiti de energie. Abia mai faceau fata unei energii negre ca smoala ce venea navala din viitor (pentru ca venea din stanga). Am vazut ca ce faceau aceste microorganisme era sa transforme acel namol in lumina pura. Insa atunci cand am intrat in acel virus, am simtit aceeasi teama pe care am manifestat-o in al doilea vis cand imi spuneam ca nu pot sa mai stau prea mult cu ochii tintuiti pe acele trei personaje. Simtirea virusilor era ca nu mai pot face prea mult vreme fata acelei navale. Probabil ca am fost dusa intr-un bolnav de forma grava. Mi-am propus sa o iau in sens invers pe calea acelei energii intunecate si sa merg in viitor. Am ajuns intr-un moment temporal in care am vazut multi soldati SS (ca in filmul Star Wars), multe constructii si masini, unele ca niste paianjeni cu picioare mecanice. Mi-au aparut in vizor foarte multi androizi. Era atat de mult intuneric acolo incat nici nu puteam sa aflu in ce an eram. Insa cel mai probabil eram in 2029, din cauza ca am avut multe alte experiente in care am intalnit androizi si am putut afla atunci ca suntem in 2029. Nu am vorbit despre acest an o singura data. Va fi un an cu multa bataie de cap. Cine va trai pana atunci, va putea vedea.
M-am intors in prezent si am ramas in virusul acela toata noaptea, dorind sa iau pulsul in continuare. N-am putut dormi pentru ca tot timpul am simtit ca ma sufoc. Intr-un final am iesit de acolo cand am simtit ca s-a mai imbunatatit un pic treaba. Dar daca nu am dormit, a fost si avantajul ca am avut timp sa ma gandesc la multe. Am realizat ca izolarea aceasta a noastra nu stiu cat este de eficienta, caci se pare ca nu are legatura cu contactele dintre noi. Stiti ca au fost gasiti bolnavi oameni care sustin ca au stat si izolati si nici contacte directe nu au avut. Daca iei virusul dar nu ai deschise astfel de porti, de multe ori nici nu afli ca l-ai avut. Dar daca ai porti deschise, iti aduce cumva Divinitatea virusul, caci astfel s-ar putea sa scapi. Cand se vindeca omul, iar virusul nu mai este in el? Cand se inchid portile ca urmare a rugaciunii si actiunilor lor si ale semenilor lor, dar si prin primirea in corp a unor substante anume, prin medicamente. Daca ar fi sa discutam si despre asta si despre ce inseamna de fapt efectul unui medicament, deschidem calea pentru un articol dedicat acestei teme. Sunt sigura si de faptul ca au fost multi oameni care au murit sufocati din aceleasi cauze, dar Corona nu a ajuns la ei, iar in aceste conditii, oamenii acestia nu sunt introdusi la categoria “decedat din cauza COVID”.
Dragii mei, motivul pentru care am scris acum acest articol este pentru ca Metatron doreste astfel. El isi doreste sa intelegem ca asa cum exista bacterii rele si bacterii bune, tot asa, pot exista virusi rai si virusi buni. Virusul Corona poate fi considerat unul bun. Matricea Corona este de fapt oastea lui Metatron si a Domnului nostru Iisus Hristos, impotriva acelui ceva ce vine din viitor si care a generat de fapt moartea atator oameni. Poate Corona a fost creat in laborator ca ceva rau la inceput, insa se pare ca Divinitatea i-a dat un alt sens. Nu este nevoie sa fiu crezuta, insa doar va rog sa luam cu totii in considerare ca ar putea fi adevarat ce va transmit. Se cere prin urmare un singur lucru: sa punem intentia de a umple cu iubire matricea Corona, asa cum, personal, am simtit sa cer inca de la inceput. Daca acest Corona ar fi rau, iubirea l-ar transmuta, i-ar daca ar fi bun, iubirea l-ar imputernici, sa isi poata implini misiunea. Oricum ar fi, nu s-ar putea da gres lucrand cu iubirea. Metatron mi-a mai spus ca oamenii care sunt afectati de aceasta boala sunt oameni in interioarul carora s-au deschis la un moment dat una sau mai multe porti catre acel viitor, ca urmare a existentei unui anumit tip de blestem din ADN-ul lor, ce are legatura cu actiuni de inginerie genetica de un anumit fel, facute in alte existente. O mare amprenta in toata aceasta poveste o are si toata partea de experimente, inclusiv genetice, facute de nazisti impreuna cu draconienii Vuxkron, incluzand Auschwitz, si multe altele ce s-au mai facut dupa aceea prin laboratoarele lor, inclusiv in prezentul nostru. Cititi, va rog, cei care cunoasteti mai putin despre toate acestea, articolul pe care vi l-am indicat mai sus si veti putea vedea ca nazismul cu experimentele sale nu s-a sfarsit in niciun caz odata cu al doilea razboi mondial. Pe de alta parte, acele chipuri blonde cu ochi albastri din visul meu, pentru cine este pasionat de treburi mai ascunse, conduc catre multe sectoare. Nazistii au fost interesati de rasa ariana pura (blonzi cu ochi albastri) si isi doreau un fel de epurare, pana ce vor ramane doar acestia. De asemeni exista scrieri care arata ca satanistii folosesc ca si conducatori de ritual persoane care sunt stiute ca fiind cu sange regal la nivel de Spirit, pentru ca ei stiu ca aceste persoane au niste capacitati aparte. A fost candva prin internet, nu stiu daca mai exista, filmul unei preotese intunecate care povestea ca a fost instruita de insusi Mengele, vestitul medic german din al doilea razboi mondial. Isi amintea cu groaza de el. A fost ajutata intr-un final din exterior sa iasa din toata acea nenorocire si astfel a fost posibil sa isi povesteasca viata ei de pana atunci. Daca citim despre el, putem vedea ca a fost generatorul unei multimi de experimente odioase, in mod deosebit in vizor fiind perechile de gemeni. Gemeni sunt ochii, gemeni sunt plamanii, si mai avem gemene si alte organe in corp. Are sens in contextul a ceea ce ne intereseaza acum. Nu in ultimul rand circula in ultima vreme ceva legat de o civilizatie arahnoida. Asemenea reprezentari am vazut de multe ori in astral in ultimii ani.  S-ar numi trantaloizi. Dar am vazut ceva similar si mergand in viitor, cum am povestit mai sus, dar sub forma de masini. Este scris in articolul catre care va dau linkul mai jos, existand mai multe parti pe care ulterior le veti gasi singuri, ca acesti trantaloizi ar pacali publicul aratandu-se deseori in astral ca pleiadieni (blonzi cu ochi albastri).


Va suna cunoscut? Marea meditatie planetara… coordonata atent de catre pleiadieni… La cat stiu ca a fost de furca dupa aceea pentru cine are implicare pe acest sector, nu are decat sa creada cine ce o vrea, insa eu nu pot sustine sub nicio forma binele adus de aceasta actiune, pentru ca in opinia mea nu corespunde cu adevarul. In urma ei s-au deteriorat ingrozitor biocomputerele oamenilor. Au fost reparate ele intr-un final dar cu foarte mare greutate. Va rog sa ma intelegeti bine: ii respect pe adevaratii pleiadieni si stiu ca ajuta enorm aceasta planeta, insa nu tot ce se vede blond cu ochi albastri este pleidian. Asta este ideea care impune atentie marita.
Ceva a fost bun in toata povestea asta si anume intentia pe care au pus-o oamenii de buna credinta care au participat. Am spus intr-un articol trecut ca indiferent prin ce blocaje ne-ar fi dat sa trecem, intr-un final, Dumnezeu va aranja toate lucrurile astfel incat sa se ajunga la implinirea intentiei puse. Pentru asta insa, este nevoie de timp.
Cat priveste dezlegarea ADN-ului de acel blestem, pentru cei care il au inscris, precum si rezolvarea ce are legatura cu acel viitor despre care am vorbit, sunt actiuni in desfasurare. Noi trebuie sa sustinem in continuare cu rugaciune si cu tot ce putem mai bun si sa nu uitam: iubire pentru oastea Corona!

Toate cele bune!