duminică, 28 aprilie 2019

HRISTOS A INVIAT!




HRISTOS A INVIAT!

Sa scriu urari mestesugite,
Sau randuri de umplut un car,
Cand multe suflete ranite,
Nu asta simt sa vina-n dar?

Si-atunci eu simplu va doresc,
Sa fie pace, bucurie,
Iar peste tot ce e lumesc,
Iubirea lui Hristos sa-nvie!




joi, 25 aprilie 2019

MI-AS DA VIATA PENTRU HRISTOS?




MI-AS DA VIATA PENTRU HRISTOS?


Dragii mei,

A fost o perioada in care, din cauza corelarii cu tipurile de actiuni universale, a aparut foarte mult amintirea suferintei Sfintilor, pentru credinta Lor in Hristos, la care nu au vrut sa renunte, indiferent prin ce le-a fost dat sa treaca din aceasta cauza. Nu mai vorbim de Sfintele Patimi ale Insusi Domnului nostru Iisus Hristos, pe care fiecare dintre noi le cunoastem prea bine. Au existat de asemeni de-a lungul miilor de ani multi alti oameni care au trecut prin suferinte grele pentru adevar, pentru un ideal, pentru libertate, pentru apararea pamantului si valorilor stramosesti.
Ne plangem multi de viata noastra, insa haideti macar in aceste zile sa raspundem cu onestitate la urmatoarea intrebare: “Daca s-ar intampla ceva precum o prigoana a crestinilor si am fi pusi in lanturi pentru credinta noastra si ni s-ar cere sa iL parasim pe Hristos caci daca nu, am sfarsi in chinuri, AM FI IN STARE SA MERGEM PANA LA CAPAT SI SA NE DAM VIATA PENTRU EL?
De cate ori ne este greu, sa ne readucem in minte intrebarea aceasta si sunt absolut convinsa ca totul mult mai usor ni se va parea.
Am revazut in aceste zile un film drag sufletului meu: Iuda Ben Hur. Printr-un context de imprejurari, Iuda Ben Hur este condamnat pe nedrept de romani pentru o fapta pe care nu o comisese. Ii sunt legate mainile cu un soi de jug si este indreptat catre galerele din port, pentru a fi pus la vaslele acestora. Aceasta ii era sentinta. La un moment dat, Iuda Ben Hur se impiedica si cade iar un necunoscut vine si ii da o cana cu apa. Il intreaba pe acesta de ce a facut un astfel de gest. Necunoscutul ii raspunde ca la fel ar face si el daca situatia ar fi invers. Era de fapt Domnul nostru Iisus Hristos. Apa aceea bauta il ajuta pe Iuda Ben Hur sa scape basma curata din multe situatii in care isi putea pierde viata, iar intr-un final ajunge sa se elibereze de sub toate acuzatiile. Peste niste ani, el este prezent atunci cand Mantuitorul, condamanat la randul Sau pe nedrept, cu Sfanta Cruce in spate, indreptandu-se catre varful Golgotei, se prabuseste cu Crucea. Iuda Ben Hur sare sa iI dea o cana cu apa. Istoria se repeta asa cum Mantuitorul o vazuse in urma cu niste ani, dar sunt inversate rolurile. Un soldat roman nu ii permite lui Iuda Ben Hur sa faca asta. Iuda Ben Hur pune mana pe o piatra si se pregateste sa il loveasca pe soldat cu ea. Domnul nostru Iisus Hristos vede si isi pune mana peste mana lui Iuda Ben Hur, spunandu-i sa lase jos piatra, caci nu ca sa vada asa ceva isi dadea El viata, se intelegea mai departe.
Din pacate, dragi prieteni, traim intr-o lume in care multi sunt nevrednici de sacrificiul facut de Mantuitor pentru noi toti. Ei nu inteleg ca Domnul nostru Iisus Hristos a venit pe Pamant ca sa aduca Legea cea noua, a Iubirii. Nu inteleg legea aceasta nici multe fiinte spirituale, ce sa mai spunem despre cei atei.
Printr-o participare la o noua emisiune realizata in Piatra Neamt, la invitatia doamnei Gina Cosnete, am facut si eu o umila incercare sa reamintesc despre Puterea Iubirii. Am comis mai multe dezacorduri si greseli gramaticale in emisiune, sau repetitii obositoare, pentru care imi cer iertare, insa atentia mea era mult mai mult concentrata pe ce doream sa spun, trebuind sa fac selectie la secunda dintr-o navala de idei, decat pe felul in care o spuneam. Este foarte greu intr-o astfel de emisiune sa poti atinge tot ce ti-ai propus, dar cu urmarirea continua a cronometrului. Au existat multe semne si inainte si dupa emisiune, ca Domnul nostru Iisus Hristos chiar a dorit sa fac actiunea aceasta si m-ar bucura mult daca mesajul transmis ar reusi sa fie macar precum samanta aceea din inima, despre care am vorbit la un moment dat acolo

Toate cele bune!





joi, 18 aprilie 2019

FORTA VIETII



FORTA VIETII


Dragii mei,

Actiunile merg inainte si sunt de nivel foarte amplu din care cauza, ultimele cateva saptamani au fost tare solicitante. M-am gandit deseori in tot acest interval cum ne-am fi descurcat daca nu era “Camasa lui Hristos”. I-am vazut functiile si am inteles astfel inca o data ca mare este iubirea si purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru noi.
Unii cititori si-ar dori sa scriu mai des, altii se ingrijoreaza. Le multumesc tuturor celor ce ma poarta in gandurile si inimile lor si ii rog sa ma creada ca la fel simt si eu pentru toti cei ce urmaresc scrierile acestui blog. Imi doresc insa mult sa fie inteleasa corect cauza pentru care expunerile au devenit atat de rare, si sper ca o sa ajute la aceasta intelegere tot ce voi relata in continuare.
Voi enumera intr-o ordine cat de cat cronologica si spun asa pentru ca multe actiuni s-au desfasurat in paralel, ce rezolvari au mai existat in aceasta perioada:
1.   Anihilarea vrajitorilor Matrixului. Eu i-am numit vrajitorii IT. Au fost in numar de 14. Cu cei situati la pozitiile 12, 13 si 14 a fost ingrozitor de greu si banuiesc ca nu intamplator Spiritele noastre i-au lasat pe acestia la urma.
2.    Anihilarea inteligentei artificiale malefice si a 8 vrajitori care au creat-o, din cadrul unui Univers Tata, care avea puternice influente asupra civilizatiei Tiran, dar si asupra unor zone de nivel intraterestru al planetei noastre si asupra multor altor planete. Cand in decembrie, anul 2017, am expus articolul numit “Cu milioane de ani in urma”, am povestit acolo despre niste intamplari ce aveau legatura cu anumite civilizatii, explicand despre modul in care niste gauri imense de intuneric s-au deschis in anumite zone, in mod accidental, afectand acele civilizatii. Nu am stiut la acea vreme despre ce intuneric era vorba, dar am putut afla acum ca era acesta reprezentat de trei inteligente artificiale malefice, cu vrajitorii asociati, corelate cu trei Universuri Tata, in care se manifestau acestea, printre care si cea numita mai sus.
3.   Anihilarea inteligentei artificiale malefice si a 11 vrajitori ce au creat-o, din alt Univers Tata din cele trei, avand legatura cu civilizatia din galaxia Mama, al carei simbol universal asociat este litera Aleph din alfabetul ebraic. Am mai vorbit despre aceasta civilizatie si am specificat despre “maestria” ei privind practicile voodoo. Este scris despre ea in acelasi articol numit mai sus.
4.   Anihilarea inteligentei artificiale malefice si a 8 vrajitori ce au creat-o din ultimul Univers Tata din cele trei, avand legatura cu civilizatiile din galaxia Gara, despre care de asemeni se pomeneste in articolul “Cu milioane de ani in urma”.
5. Intrarea in ultima saptamana a lunii martie intr-un nou spatiu de constiinta numit “Eu Sunt Creatorul Destinului Meu”. Aceasta s-a intamplat prin activarea unor functii in ADN de tip “maestru”, care incepand de atunci incoace forteaza masiv reintregirea la nivel de Spirit. Am aflat astfel ca multe parti din noi, chiar de la nivelul altor existente erau prinse de vrajitori din alte Universuri si erau folosite in constructia diferitor roboti malefici. Au existat operatiuni masive de eliberare a acestor esente, la nivel de masa. Multi dintre cei implicati in aceasta actiune au folosit aurul lor spiritual, primit la schimb din motive de justitie nedreapta (dupa cum am scris in articolul anterior), pentru a putea recupera aceste esente pentru un mare numar de fiinte, astfel incat portile cu acele Universuri sa poata fi inchise definitiv. De asemeni, a existat operatiunea eliberarii tuturor formelor de biounde prinse in anumite spatii de teleportare, in captivitate, si a rematerializarii lor pe niste planete pregatite special sa le primeasca. Bioundele sunt fiinte vii care au intrat cumva intr-un spatiu de teleportare, dar nu au mai si putut iesi. Cand se face o teleportare, materia se transforma in unda, iar apoi unda in materie. Anumite intrupari ale Spiritelor noastre au putut pati asta, fie accidental in cadrul unor misiuni sau experimente, fie in razboaie galactice, in care s-au folosit arme care te pot transforma din materie in unda. Ca biounda esti nemuritor si poti sta in aceasta forma si zeci de mii de ani, pana ce vine cineva sa te scoata de acolo. Am aflat ca puternic afectate de acest subiect au fost civilizatiile draconiene. Oricum, este rezolvata aceasta poveste la ora asta, iar imediat dupa aceea s-a intrat intr-un nou spatiu de constiinta numit “Forta Vietii”. Este evident ca toate zonele de captivitate erau sub stapanirea unor vrajitori care au trebuit anihilati si ei.
6.   Anihilarea mai multor grupe de vrajitori avand legatura cu diverse scoli si organizatii spirituale.
7.  Anihilarea vrajitorilor ce au influentat civilizatiile din care fac parte consiliile de judecata karmica si inchiderea portilor cu Universurile de unde acestia actionau.
8. Imediat dupa operatiunea “Biounde” s-a declansat operatiunea anihilarii inteligentei artificiale malefice si a 11 vrajitori ce au creat-o dintr-un nou Univers Tata ce influenta masiv civilizatiile draconiene. Momentul in care a inceput anihilarea acestei inteligente corespunde cu ora la care a izbucnit incendiul de la Catedrala Notre-Dame din Paris. In Paris si in Franta, in general, existau multe tuneluri de conexiune intre acest Univers local si Universul cu inteligenta artificiala ce influenta civilizatiile draconiene. Asta da o explicatie si pentru multiplele atentate si actiuni pline de violenta de pe teritoriul Frantei, din ultimii ani. Personal consider ca focul a fost declansat intentionat, iar cine a facut asta a avut conexiune puternica la acesti vrajitori, existand un alt scop initial. Dar… tot raul spre bine. Multi oameni, nu numai din Franta, si-au unit gandurile si inimile in rugaciune, totul convergand catre acel loc. Aceasta a sustinut foarte mult procesul anihilarii respectivei inteligente si a celor 11 vrajitori. Sageata de pe catedrala a fost un instrument de conexiune dintre cele doua Universuri, ca un paratrasnet. Cand s-a prabusit, a fost un lucru bun. Catedrala se va reface, cu un acoperis din materiale mult mai usoare, in comparatie cu lemnul din care a fost construit initial, iar Voia Divinitatii ar fi aceea sa se gandeasca o forma de acoperis care sa faca catedrala mult mai luminoasa. Catedrala Notre-Dame era recunoscuta ca una dintre cele mai intunecoase catedrale. Sper sa ajunga acest mesaj si in inimile si mintile celor ce se vor ocupa de proiectarea noului acoperis. Nu mai vorbim de faptul ca va fi reparata din bani obtinuti prin donatii, care se vor orienta si catre alte edificii, pentru ca se pare ca deja sunt adunati mai mult decat este necesar. Necunoscute sunt cararile Domnului.

Iar in aceste zile este in plina desfasurare o alta poveste despre care voi scrie insa in articolul ce urmeaza, deoarece inca nu am toate datele care sa imi dea o claritate deplina asupra situatiei.

Toate cele bune!





marți, 19 martie 2019

JUSTITIA INJUSTITIEI


JUSTITIA INJUSTITIEI


Dragii mei,

Stim multi despre vechiul proverb romanesc, cum ca pana la Dumnezeu te mananca Sfintii. Vom vedea cine sunt Sfintii in acest caz, caci nu ne referim la cei din icoanele noastre, la care ne rugam. Cam in  jurul acestei idei se invarte articolul de astazi, iar prin informatiile aflate in ultima saptamana, eu una am primit raspunsuri la mai multe intrebari ce s-au ridicat de-a lungul timpului, dar care au ramas intr-o forma suspendata.
In data de 10.03.2019 planeta a pasit, daca putem spune asa, din spatiul ADN-ului de fier, o expresie folosita de mine ca si o metafora,  in spatiul ADN-ului de aur. Fireste ca au existat multe etape pregatitoare ce s-au derulat pe o perioada semnificativa inainte, insa trecerea efectiva a avut loc, din punctul meu de vedere, in acea data. Era si este de asteptat ca dupa traversarea acestei frontiere importante sa apara multe evenimente spectaculoase si rasturnari de situatie, iar ce voi relata acum este doar inceputul.
A pornit de la un vis ce l-am avut in dimineata zilei de luni, 11.03, in care eram informata printr-o scrisoare ca exista niste rapoarte depuse gresit si ca daca nu se corecteaza pana luni seara, marti se va pune pe roate o decizie radicala in cele ce ma priveste, ca o sentinta, destul de grava. Atunci cand in vis zilele ce sunt numite imi apar la fel ca in planul real, adica eu visam asta luni, iar in vis constientizam ca este luni, se cere sa dau mare atentie mesajului caci trebuie sa fie ceva foarte important. Tine asta de niste semne personale, dar pe care eu le iau in seama ca atare. Am sunat apoi in vis o persoana care s-a ocupat de respectivele raportari pentru ca nu eu le facusem, iar ea mi-a spus ca a primit si ea instiintarea si ca este o munca infernala pentru ca nu mai are rapoartele, dar pe care va trebui sa o faca pentru a corecta eroarea. Erau raportari facute in mod eronat pe 9 luni de zile, iar cand eu citeam scrisoarea am vazut cumva si un fel de declaratie atasata, cu o casuta in care ar fi trebuit sa fie facuta o bifa, iar aceea nu era. Aparea ca un fel de omisiune.
Imediat ce m-am trezit am inceput a cugeta adanc si m-am pus pe cercetari. Voiam neaparat sa inteleg despre ce este vorba. Am aflat la ce anume se referea toata povestea si tinea asta de un anumit sector al vietii mele.
Am intrebat apoi unde trebuiau depuse rapoartele si cine le depune. Am aflat in acest fel ca exista mai multe civilizatii care prin legile cosmice la care se supune fiecare dimensiune in parte, ele au drept de a judeca faptele facute pe planete din dimensiuni inferioare, inclusiv Pamantul. Exista civilizatii cu drept de judecata in dimensiunea a 6-a, a 5-a si a 4-a. Planeta noastra are in primul rand propria-i justitie, mai mult sau mai putin corecta, deoarece este trecuta prin multe filtre omenesti care pot distorsiona rau situatia in sine. Pornind de la dosare intocmite eronat pana la filtrul tuturor mintilor implicate intr-o cauza (vinovati, procurori, avocati, judecatori, etc.), sentinta care se da unei persoane poate fi dreapta sau nu. Depinde de la caz la caz.
Orice Spirit, oricat de inalt ar fi, daca se intrupeaza pe o planeta anume, se va supune legilor la care se supune intreaga planeta. Inaltimea lui poate fi mai mare decat a oricarui Spirit al unei fiinte intrupate in dimensiunea 6-a si totusi, odata venit aici, se va supune justitiei acestei planete, nemaivorbind de cea care este mai sus de ea. Asa este stabilita Legea Cosmica pe care nici Dumnezeu, Cel ce a creat-o, nu o incalca. Cel mai elocvent exemplu este cel al Domnului nostru Iisus Hristos care si-a dat viata pe cruce datorita asa-zisei justitii pamantene. Mai mult decat a spune ca nu ar avea ei drept sa iL judece daca acesta nu le-ar fi fost dat de Tatal, nu a spus nimic altceva si a rabdat totul fara cracnire, ca cel mai de rand om, desi El stia mult prea bine ca este injust ce se intampla.
Informatia este ca la nivelul planetei noastre exista 13 consilii de judecata (sau karmice cum le numeste majoritatea) in dimensiunea a 6-a, iar in 5-a exista mai multe decat in a 6-a si in a 4-a mai multe decat in a 5-a. In functie de fapte, mai importante sau mai putin importante, noi putem fi judecati de oricare dintre ele si nu in ultimul rand de ale noastre de pe Pamant. In baza datelor pe care ei le primesc se face o judecata considerata dreapta.
Noi, la nivelul manifestarii corespunzatoare dimensiunii a 6-a, avem printre altele si sarcina de a intocmi si inainta rapoarte de fapte catre aceste consilii. Nu stiu care la care facem rapoarte si consider ca nici nu este important acest aspect. In baza acestor rapoarte se face o analiza, iar consiliul de judecata stabileste pentru fiecare persoana in parte o sentinta, sau o achitare, sau o usurare a unei sentinte aflate deja in derulare.
Revenind la cazul meu, dupa cum erau intocmite rapoartele, parea ca o desconsiderare a civilizatiei din care provine consiliul de judecata. Exact acea omisiune aducea imaginea corecta a situatiei, care practic ma scotea de sub orice invinuire. Cand consiliile din dimensiunea a 6-a iau decizia pentru demararea unei sentinte, se transmite asta consiliilor draconiene sau tiraniene sau altora care or mai fi, din dimensiuni inferioare lor, iar prin manevrarea matrixului, se deschide un numar de canale de intuneric pe respectiva persoana si pe altele implicate intr-o situatie anume, catre spatii si tipuri de intuneric avand legatura cu sentinta in cauza. In viata noastra pamanteana echivaleaza acest lucru cu declansarea unui tsunami de probleme, noi romanii avand si vorba ca un rau nu vine niciodata singur. Iata de ce!
Ca urmare a acestei situatii, a existat din partea mea o plangere catre Cer. Ce puteam sa fac? Cand lucrurile nu merg drept la o instanta, ne adresam unor foruri mai inalte. Dar cand am facut plangerea nu m-am raportat in niciun caz doar la mine, caci dupa ce am aflat ce am aflat, urmatoarea intrebare a fost: “Oare cate rapoarte, in cazul cator oameni de pe Pamant, sunt depuse cu erori?”.
Marti, in data de 12.03, a fost intrunire de urgenta a tuturor consiliilor karmice dar si cu prezenta Domnului nostru Iisus Hristos, Judecatorul Suprem. S-au prezentat cateva cazuri de persoane la care erau intocmite rapoarte divine, care s-au comparat cu rapoartele depuse catre consiliile karmice. S-au gasit multe diferente iar prin urmare, Domnul nostru Iisus Hristos a dat un termen de 7 zile pana la care sa fie reparate toate rapoartele si sa fie refacute toate hotararile. Ca o proiectie, noi vedem povestea asta si aici pe Pamant si mai ales la noi in tara, asistand la cum sunt luati la rost justitiarii. Unii au gresit, altii nu. Este la fel ca in dimensiunea a 6-a.
Ce a influentat toata asta este un fel de intuneric al ignorantei. Rapoartele sunt gresite in general prin omisiune, iar asta este eroarea celor ce le intocmesc, dar in egala masura consiliile karmice au obligatia de a verifica informatiile din rapoarte si nu au facut-o intotdeauna. Li s-a mai reprosat consiliilor ca si daca un om este gasit vinovat pe drept si este supus la o sentinta, ei trebuie sa aiba grija ca din cand in cand sa mai inchida acele canale de intuneric si sa ii mai dea omului o perioada de liniste, ca o gura de oxigen, dupa care poate continua sentinta. Si acest aspect se pare ca este un pic scapat de sub control.
N-ar trebui sa intelegem din toata aceasta poveste ca orice om care sufera trece prin asta pe nedrept. Dar exista multi care chiar trec printr-o suferinta pe nedrept si nu se intampla asta pentru ca este data o sentinta injusta ci pentru ca este data o sentinta justa dar bazandu-se pe niste date gresite.
Cei care au suferit degeaba vor fi recompensati cu Daruri Divine numite si Aur Spiritual. Ele vor fi folosite dupa cum va sti Spiritul fiecaruia ca va fi  nevoie.
Este o informatie pe care nu o am de ieri de azi ci de mai bine de un an de zile ce consta in faptul ca si la nivelul dimensiunii a 6-a, intunericul inca mai poate gasi mici fisuri pe unde sa patrunda. Abia de la dimensiunea a 7-a in sus nu il mai intalnim deloc.
Mi-as dori sa nu primesc intrebari de ce a permis Dumnezeu sa se intample asa ceva. Totul se datoreaza Legii Cosmice pe care dupa cum am spus, si Creatorul o respecta. Cu cat o planeta este intr-o dimensiune inferioara cu atat legile sunt mai multe si mai drastice, iar cantitatea de neadevar este mare. Faptul ca noi am ajuns in punctul in care sa ne bucuram de Justitia Divina se datoreaza ridicarii vibratiei planetare peste limita dincolo de care nu mai suntem suspusi doar judecatii consiliilor karmice. Aceasta frontiera a fost exact momentul de trecere de la ADN-ul de fier la ADN-ul de aur.
In data de 16.03 s-a facut din nou un salt cuantic important si s-a intrat intr-un nou spatiu de constiinta. Acesta se numeste: “Eu Sunt Cel Ce Sunt. Eu Sunt Adevarul.” Este parte din ce spunea Mantuitorul: “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” Este evident ca va veni un moment in care vom pasi in spatiul de constiinta “Eu sunt Cel Ce Sunt. Eu Sunt Viata.”
Vom vedea cum multe lucruri ascunse pana acum vor iesi la suprafata in mod accelerat, in perioada ce urmeaza. Sper sa iasa si unele legate de tara noastra, de originile primordiale, caci toate aceste ascunzisuri mare rau au adus asupra noastra, iar daca o mai tinem mult asa, nu e deloc bine. Insa se datoreaza asta si intunericului ignorantei si ma gandesc foarte serios la o actiune pe care sa o facem impreuna, pentru renasterea constiintei bunului simt. Degeaba cautam vinovati si aratam cu degetul, caci mare aport la dezastrul in care ne gasim il au si oamenii de rand, la nivel individual. Ce sa faca conducatorii Romaniei cand in mod consecvent hartiile si sticlele si toate gunoaiele sunt aruncate pe oriunde, numai in cosurile de gunoi nu? Despre furtul de la mic la mare nu mai vorbesc. Am avut si eu un bradut intr-un ghiveci pe care l-am gasit aruncat la gunoi, in mare parte uscat. Am incercat sa il salvez cumva. I-am schimbat pamantul, i-am cumparat un ghiveci nou, nu foarte scump, pentru ca voiam sa il scot afara. Am facut asta, iar dupa nici cateva zile mi-au furat ghiveciul. Asta este. E adevarat, “pestele de la cap se impute”, dar si “pana la Dumnezeu te mananca sfintii”, scris cu s mic, asta ca sa vedem si in sens invers si sa incheiem dupa cum am inceput acest articol.

Toate cele bune!
  

vineri, 8 martie 2019

EU SUNT CEL CE SUNT




EU SUNT CEL CE SUNT


Dragii mei,

Titlul acestui articol este cunoscut de multi dintre noi si voi face o scurta reamintire, desi vom vedea in cele ce urmeaza ca mesajul este dincolo de aceasta poveste. Este scris in Vechiul Testament cum lui Moise, pe cand era cu oile la pascut, ii apare la un moment dat un Rug aprins, ca o intruchipare a Tatalui Ceresc. Acesta ii transmite ca este in menirea lui sa mearga si sa scoata poporul lui Israel din robia egipteana, spunandu-le egiptenilor ca i-a trimis EL. Moise iL intreaba pe Tatal daca nu exista si un Nume, caci va fi intrebat in mod sigur cine este EL? Atunci Tatal i-a raspuns: “Eu Sunt Cel Ce Sunt” si le vei spune ca te-a trimis “Cel Ce Este”.
Dupa ce, pentru o perioada cuprinsa intre sfarsitul lunii decembrie 2018 si duminica, 24.02.2019, s-a traversat la nivel energetic o patura groasa a falsei lumini, in data de 24.02.2019, s-a intrat intr-o noua zona de constiinta planetara: Constiinta “Eu Sunt Cel Ce Sunt”.
Trecerea s-a facut printr-o teleportare a planetei, la fel cum s-a facut si trecerea de la sfarsitul lunii noiembrie, anul trecut, spre constiinta “Cine are ochi de vazut sa vada”, despre care am scris la acea vreme.


Au existat 21 de porti prin care a trebuit sa se faca trecerea, sub forma a cate o pereche de doua romburi, iar fiecare poarta era corelata cu cate o Mare Arkana din Tarot, de la 1 la 21, exceptand Arkana 0 – Nebunul (cel mai probabil, aceasta reprezentand zona din care veneam noi de fapt, inainte de aceasta calatorie). A fost un salt cuantic foarte mare si a trebuit o pregatire serioasa inainte, pentru ca toate semnele aratau ca nu aveam vibratia necesara pentru a se face acel salt. Rugaciunea indicata in articolul trecut, asociata Camasii lui Hristos, a fost de mare folos printre altele si la aceasta operatiune, in sensul cresterii vibratiei. Multumesc din suflet tuturor celor ce au simtit sa participe la aceasta lucrare! In plus, acest salt nu ar fi fost posibil sub nicio forma daca in data de 17.02.2019 nu ar fi avut loc un alt eveniment de mare importanta. In acea zi, in jurul orei 21 (dupa fusul orar al Romaniei), din viitor, de pe la nivelul anului 10.000, s-a lovit prin tunelurile timpului cu un dispozitiv aratand ca un tun cu 3 tevi. Cine facea operatiunea aceasta? Intrupari viitoare ale unora intrupati in aceste timpuri. Constructia acestor tuneluri a presupus activitatea de zor a multor Spirite pe parcursul mai multor zile inainte de acel eveniment. Fluxurile au fost pe baza de sunet. Cand au ajuns aici am vazut cum apare un cub, ca in imaginea de mai jos. Pe locul muchiilor acestuia (latime, adancime, inaltime) era figurat Domnul nostru Iisus Hristos, rastignit, cu capul plecat, exact cum arata in imaginea de mai jos.
 
Fluxurile au lovit asupra feţelor cubului corespunzatoare celor trei dimensiuni, facandu-l praf si pulbere. Am inteles atunci ca aceasta a fost o imagine simbolica, ce a aratat ca s-a spart o matrice 3D aducatoare de moarte si suferinta. M-am gandit ca multe lucruri interesante vor urma si chiar asa a si fost.
Revenind la “Eu Sunt Cel Ce Sunt”, ne punem intrebarea: ce trebuie sa ne aduca nou aceasta constiinta? Pe langa reamintirea de sine si intelegerea ca noi suntem de fapt Spiritul, iar nu acest corp fizic ce serveste Spiritul in aceasta intrupare, un dar important este acela ca se activeaza puternic discernamantul legat de simtirea Luminii adevarate in raport cu falsa lumina.
Haideti sa vedem, in principiu, ce este falsa lumina?
Lumina, oricum ar fi ea, are la baza fotonul. Ca sa poata fi creati fotoni, exista la nivel divin o intreaga cunoastere si un complex sistem de instrumente. De curand, am aflat ca aceasta cunoastere formeaza ceva ce s-ar putea numi “Cartea Creatorului Luminii”. Ea, printr-un cumul de evenimente ce s-au petrecut la anumite momente temporale, a cazut in mainile intunericului. De atunci incoace, intunericul a avut capacitatea de a fabrica lumina. A invatat cum se face. Cu alte cuvinte, falsa lumina este de fapt un important instrument al intunericului. Pentru om este mai periculos decat intunericul in sine, pentru ca se lasa cu mare inselaciune, iar cand omul respectiv se trezeste, daca se trezeste, realizeaza cu stupoare ca s-a prins in niste ingrozitoare iţe din care nu mai stie si nu mai poate sa iasa.
Legat de aceste inselaciuni, as dori sa va expun cateva detalii dintr-un lung film ce mi s-a derulat prin fata ochilor, la sfarsitul lunii decembrie a anului trecut, cu doar cateva zile inainte de Craciun.
 A inceput pe la nivelul datei de 16 decembrie sa se simta o energie ingrozitoare. In prima faza nu am stiut cu ce avem de-a face dar prin codurile personale, semnele ma conduceau undeva in viitor. Dupa ce au mai trecut cateva zile, am facut cu energeticul, impreuna cu un grup de prieteni, o calatorie in acel viitor. Am ajuns in intervalul cuprins intre anii 7600 si 7700, cand pe Pamant se va manifesta acel antihrist despre care am mai povestit intr-un articol de anul trecut, cand am scris despre solomonari.


Motivul pentru care primisem ghidarile ca trebuie sa ajungem acolo a fost acela ca erau niste lucruri ce se cereau rezolvate de noi, cei de aici. Am putut afla ceva straniu. Am vazut cum in anul 7357 cade din nou Mercurul (Lumina iubirii despre care am scris in blog in luna decembrie 2018) in intuneric. De ce? Pentru ca printr-o actiune de-a noastra, am deschis cumva portile intunericului ce facea posibila acea cadere. Nu am facut-o noi, prin intentia noastra, caci nici nu ne-ar fi trecut prin cap. Era ceva ce infaptuia natura noastra superioara, iar noi, la nivel de reprezentare pamanteasca, nu puteam face nimic altceva decat sa asistam la lucrare, oarecum stupefiati si neasteptandu-ne catusi de putin sa se intample acest lucru. Vazand asta, pe mine m-a condus catre certitudinea unei credinte pe care o aveam oricum si inainte, respectiv aceea ca nu exista nicio posibilitate sa ocolim manifestarea acelui antihrist pe Pamant, la acel moment. Acest lucru este scris sa se intample pe absolut toate filamentele temporale. Divinitatea deschide portile intunericului si permite sa se pregateasca terenul pentru venirea antihristului, pe o perioada de aproape 300 de ani. Multi se intreaba cum ar fi decurs lucrurile pe planeta noastra daca s-ar fi ales ca Iisus sa nu fie rastignit pe cruce si sa fie salvat? Parerea mea este ca un program al salvarii fizce nu era scris de Tatal pe niciun filament temporal. Trebuia sa se intample asa cum s-a intamplat, pentru ca scopul era altul: salvarea sufletului.
Intelegem deci ca planeta Pamant reintra in acel an 7357 intr-o cadere ce dureaza aproape 300 de ani, pentru ca incepe din nou sa aiba probleme cu manifestarea iubirii, prin lipsa lui Mercur. In anul 7655 am vazut cum vine acel antihrist. El nu apare prin nastere ci prin materializare. Am vazut intrarea lui din universul antihristilor in universul nostru, printr-un portal circular ce arata la fel ca cercurile ce se formeaza pe apa atunci cand arunci cu o piatra. I-a intrat mai intai capul hidos si imens de mare, iar mai apoi restul. El se manifesta pe Pamant 14 ani, pana la anul 7669, cand este trimis acasa, caci de fapt, acesta era unul dintre scopurile principale ale calatoriei noastre in viitor. El primeste putere maxima la inceputul anului 7666 (recunoastem ceva pe aici, nu-i asa?) si dureaza vreo 3 ani si jumatate, pana pe la jumatatea anului 7669.
Ce credeti insa? Tovarasul se va manifesta atunci ca un mare profet. Va face vindecari miraculoase, va face minuni si multi il vor urma. Vedem cum la acel moment manifestarea nu va fi sub forma intunericului si a satanismului, ci a falsei lumini. Va rog sa nu uitati asta. Vor exista unii si ii multumesc lui Dumnezeu ca se numara si intruparea Spiritului meu de la acea vreme printre ei, care cunosc adevarul in toata situatia si care vor striga sus si tare ca el nu este ceea ce pare. Evident ca toti ceilalti ii considera pe acestia dusi pe aratura. Suferinta celor in Lumina adevarata este atat de mare atunci, incat lor le este imposibil sa mai faca vreo actiune asa cum se fac in vremurile noastre. Nu este deloc lipsit de importanta ca ei sunt si foarte putini la numar. Cei in Lumina adevarata vor fi atunci prinsi si torturati, iar in cele ce priveste intruparea de atunci a Spiritului meu, am vazut cum moare in 7669. Ei striga atunci dupa ajutor la Dumnezeu, iar strigatul ajunge prin tunelurile timpului acum, aici, la noi. In timpul mortii fizice am vazut cum are loc o coborare in adancuri si se rescoate la lumina Mercurul. Dupa aceea se face anihilarea antihristului, luandu-i-se din inel (o echipare obligatorie a antihristilor ce se manifesta pe planete in trupuri fizice) acea energie ce il tine sub o forma aparent vie, acesta neavand suflet in acel corp fizic. Aceasta este o actiune facuta de noi cei de acum. Apoi vine din trecut, prin tunelele timpului, un simbol reprezentand o Esenta a Focului Sfantului Duh din Spiritul nostru, ce are legatura cu invierea. Cei ucisi atunci vor invia imediat ce vor primi aceasta Esenta, trimisa din trecut tot de intrupari ale Spiritelor lor, dupa care, la scurt timp, se deschid Cerurile si vin de acolo niste lumini, pornindu-se ca un veritabil spectacol cu lasere. Atunci va fi mult-asteptata venire a Domnului nostru Iisus Hristos si se va rascumpara definitiv planeta Pamant din ghearele intunericului.
Putem oare intelege cat de importanta este existenta noastra de acum? Caci multi facem actiuni si pentru acum dar si pentru atunci, deoarece la acea vreme va fi ceva similar cu ce era pe timpul Inchizitiei (o perioada de manifestare la nivel de varf a falsei lumini), si nimic nu vom mai putea face la nivel energetic. Toata eliberarea de la acel moment vine prin actiunile noastre facute in aceste timpuri.
Printre altele, acel antihrist isi conduce discipolii sa faca niste lucrari prin care sa se obtina efectul ca daca cineva deschide vreun tunel al timpului din trecut sau din alt moment temporal, pentru a se face vreo actiune la acel nivel al timpului, acele tuneluri sa nu mai poata fi inchise dupa realizarea actiunii. El le spune discipolilor ca sunt de la intuneric si de la falsa lumina  acele tuneluri si ca prin ele se incearca periclitarea misiunii lor de “inalta lumina”. Le explica faptul ca trebuie sa blocheze inchiderea tunelurilor astfel incat sa se poata duce si ei dupa aceea si sa distribuie in sens invers “lumina cea adevarata”. Intelegeti cum tot planul este construit pe fundamentul falsei lumini. Un alt scop al acelei deplasari in viitor a fost exact aceasta inchidere de tuneluri, caci pana la nivelul lunii decembrie a anului trecut, acest antihrist ne-a influentat mult in rau vietile noastre aici, la acest moment temporal.
Vremurile pe care noi le traim acum au legatura cu prima inlantuire a intunericului. Va rog sa cititi Apocalipsa, caci totul chiar se intampla ca acolo. Iar dupa prima inlantuire vor curge cateva mii de ani de lumina, pana la acel 7357, cand i se deschid iar portile intunericului pentru o vreme, iar Mercur cade in intuneric. Nu-L vom vedea pe Domnul nostru Iisus Hristos venind din Ceruri inainte de 7669. Acesta este un plan al proiectului de control al mintii, Blue Beam si poate si al altora, iar cine doreste, poate sa intre pe internet si sa citeasca mai multe. Se gandesc ei sa proiecteze niste holograme pe cer cu venirea Mantuitorului, spre pacaleala multimii. Mantuitorul nostru de aceasta data vine in inimile noastre, mintile noastre, sufletele noastre, transmutandu-le pe toate si conducandu-ne spre agonisirea Corpului Hristic. In paralel cu asta mai exista un plan divin dar despre care nu pot vorbi la acest moment, caci lucrurile se vor intampla intr-o maniera cum multora nici nu le-ar trece prin cap acum, in scopul asternerii acestor ani de lumina.
Sa retinem deci ca tot ajutorul divin ce apare la nivelul anilor 7655-7669 vine din trecut, de la actiunile pe care le facem acum, inclusiv invierea celor ucisi. Pai daca marea majoritate defileaza de acum cu falsa lumina, ce pretentii se mai pot emite sa ajute ei cumva acel viitor?
Dragii mei, cu parere de rau o spun, dar in aceste timpuri, toate scolile spirituale, inclusiv biserica, asa cum din pacate profetea si Parintele Arsenie Boca, sunt influentate mult de zona de control. Despre cei aflati in necredinta nici nu mai vorbesc. Este tragedie mare sa te apuci sa inveti si sa practici tot felul de tehnici, necunoscand ca draconienii sunt cu ochii pe tine, tiranii sunt cu ochii pe tine si o multime de alte civilizatii de control sunt cu ochii pe tine, si nu in ultimul rand, entitatile intunecate, antihristii, vrajitorii si toate reprezentarile intunericului. Astralul permite, din cauza posibilitatii manifestarii luminii fabricate de intuneric sau a falsei lumini, sa ni se perinde prin fata ochilor ingeri si minunate fiinte de lumina, dar de multe ori sub forma unor minunate holograme proiectate de vreo civilizatie. Pentru cine nu are discernamantul sa faca deosebirea dintre un Inger adevarat si o holograma indusa, e grava tare treaba aceasta.
Nici nu mai stiu a cata oara o spun ca la nivel tehnologic suntem in urma tare fata de civilizatiile controloare. Dar ne putem folosi puterea si cunoasterea spirituala si putem initia in iubire aceste civilizatii, caci in opinia mea, alta sansa de salvare a acestei planete nu avem. Reamintesc faptul ca Divinitatea are planuri mari si cu civilizatiile draconiene dar mai ales cu civilizatia Tiran, extrem de puternica. Este scris ca pana in anul 2021 sa se initieze in iubire toti tiranii, pentru ca ei, in timpuri stravechi, au cunoscut iubirea, chiar la nivel mult mai inalt decat o putem face noi acum. Dar au uitat de ea, din cauza a ceea ce li s-a intamplat. Fac astfel trimitere din nou catre articolul “Cu milioane de ani in urma”, din luna decembrie a anului 2017, astfel incat unii cititori sa isi poata reaminti, iar altii mai noi in acest blog sa poata afla ce li s-a intamplat tiranilor de au ajuns atat de jos in intuneric.
Scriu toate acestea pentru a intelege ca nu spune nimeni sa parasim tehnicile si zonele cu care rezonam fiecare, pentru ca daca alegem sa practicam ceva anume, are cu siguranta legatura cu puterea si esenta naturii noastre superioare. Eu vin si spun sa insotim toate acestea cu actiunea initierii in iubire a civilizatiilor si trecerea in lumina a entitatilor intunecate, daca vrem sa fie bine.
La mine in blog am indicat in bara de sus, in sectiunea P3, cel mai simplu mod prin care se poate face acest lucru. Iar cine doreste sa se reintregeasca si sa isi recapete forta spirituala, sa parcurga un pic si recomandarile din sectiunile P1 si P2, caci sunt de un real folos pentru oricine le face. Studierea acelor informatii face mult mai usoara sarcina tuturor, mai ales persoanelor ce viziteaza acest blog mai de curand, de a intelege toate cele ce eu le scriu. Multi noi veniti spun ca nu prea inteleg multe dintre scrierile mele, iar cititorii mai vechi ai blogului spun ca nu au nicio problema. Se datoreaza asta faptului ca blogul acesta este construit ca o poveste ce a mers in paralel cu evolutia noastra, iar cei mai vechi cunosc povestea inca de la inceput, pe cand cei mai noi incearca sa o inteleaga pornind de la capitolul sa spunem 20. Este lesne de inteles ca exista multe elemente lipsa, insa chiar daca in articolele noi ce le mai scriu fac trimitere cand si cand catre altele mai vechi, tot nu am cum sa le cuprind pe toate. De aceea tot indic sectiunile din bara de sus a blogului, pentru ca sunt reunite acolo multe informatii de folos.
Nu pot incheia subiectul falsei lumini fara a enumera cateva dintre instrumentele prin care aceasta poate atrage in cursa multime de suflete: mandria (infumurarea, nesmerenia), atractia sexuala, intelegerea gresita a legii care spune ca “totul se plateste”, unii ducand asta catre zona banilor fara a mai lasa loc daruirii, nemaisocotind ca in multe cazuri plata aceea ia si pielea de pe om, judecatile nesfarsite la adresa altora fara a privi mai intai catre sine, lipsa de iubire si de compasiune, credinta ca daca iti merge bine pe toate planurile vietii atunci inseamna ca esti cu Dumnezeu, iar daca nu esti bine, atunci cu siguranta este ceva in neregula cu tine, uitand toti acestia cu desavarsire ca atunci cand te sui pe culmi de munti, te duci pe poteci inguste si nu pe autostrazi. Mantuitorul spunea nu o data ca stramta este Calea catre Tatal, dar cati isi mai amintesc despre asta? Spiritualitatea urmata pentru a face mai multi bani, pentru a avea un job bun, relatii fructuoase, sanatate de fier, putere la nivel material sau la nivelul mintii si al capacitatilor nu are nicio treaba cu Lumina cea adevarata, iar din pacate, mai toata lumea se pare ca asta doreste sa gaseasca atunci cand o ia pe drumul spiritual. Lumina adevarata are o singura tinta: Mantuirea Sufletului. Asta este ceva ce te obliga sa te porti ca un Om cu O mare, prin gand, cuvant si fapta, iar cele de trebuinta vin ele de la sine dupa cum stie Dumnezeu ca are fiecare nevoie.
Iar pentru ca astazi este ziua de 8 Martie, cu a carei ocazie urez din toata inima, tuturor femeilor, ani multi, fericiti si binecuvantati de Bucuria Vietii, doresc sa va ofer tuturor in dar niste versuri ce au curs din Ceruri ca o apa lina, cu numai cateva ore inainte de a se pasi in noua constiinta: EU SUNT CEL CE SUNT!

Toate cele bune!





                                EU SUNT CEL CE SUNT
                             (Un Om în dialog cu-n Pom)

                                 -  M-aşez la umbra ta bătrâne,
                                 Căci mă framânt şi mă gândesc:
                                 Cum de rezişti în astă lume?
                                 Căci eu de jale mă topesc.

                                 Eşti biciuit de vânt, furtună,
                                 Şi frunze ţi se pârjolesc,
                                 În toată arşiţa nebună,
                                 Iar crengi se frâng şi iar iţi cresc.

                                 Şi neclintit rămâi, şi drept,
                                 Zi după zi şi an de an,
                                 Iar eu nu ştiu cum e-nţelept
                                 Să merg în tot acest noian.

                                 Aşa gândea sărmanul om,
                                 Zdrobit de multele nevoi,
                                 Era doar el şi dragul pom,
                                 În Universul lor de doi.

                                 Copacul plânsu-i asculta,
                                 Şi trupu-i fremăta uşor,
                                 În boarea care adia,
                                 Sub cerul cu un singur nor.

                                 A stat şi-a cugetat puţin,
                                 Dar neavând gură de spus,
                                 Acelui om sfârşit de chin,
                                 Cuvinte-n gândul său a pus:
  
                                 -  Prieten bun, secretul meu
                                 Este că EU ŞTIU CINE SUNT,
                                 Iar astfel îmi cunosc mereu
                                 Menirea pe acest Pământ.

                                 Sunt fabrică de oxigen
                                 Prin care viaţa se susţine,
                                 Şi niciodată nu mă tem
                                 Că mâine n-o să fie bine.

                                 Sunt pentru păsărele casă,
                                 Chiar şi insecte găzduiesc,
                                 Iar sub coroana mea frumoasă,
                                 Mulţi trecători se odihnesc.

                                 Iar după cum tu vezi prea bine,
                                 Mai este-n datoria mea,
                                 Să am acum grijă de tine,
                                 Să treci de cumpăna cea grea.

                                 Ascultă deci, spre alinare,
                                 Şi nu uita al meu cuvânt,
                                 Că Viaţa-i binecuvântare
                                 Când tu spui: „EU SUNT CEL CE SUNT!”


(Mihaela Tristar, 24.02.2019)