Si eu multumesc cu recunostinta tuturor si urez o primavara cu senin, frumusete si bucurie!
Cat priveste comentariul de la ora 21:10, pot spune ca sunt mahnita tare, deoarece respectivul cititor s-a prins ca am platit pe un prieten ca sa imi aduca laude in avans, in conditiile in care eu nu ma gandeam ca o sa-si dea cineva seama. Offf! 🤗❤️
Ascultă o ipoteză veche, dar rar spusă în cuvinte simple.
Lumea pare continuă. Dimineața urmează nopții, o zi urmează alteia, iar oamenii cred că timpul curge ca un râu fără maluri. Dar există indicii că timpul nu este un râu. Este mai degrabă o arhitectură.
Și ca orice arhitectură, are arhitecți.
Aceștia nu construiesc case sau orașe, ci linii de timp. Fiecare linie este o poveste coerentă în care lucrurile par să aibă cauze, consecințe și o direcție. Oamenii trăiesc în interiorul acestor linii fără să știe că ele pot fi redesenate.
Multă vreme arhitecții au lucrat cu libertate aproape deplină. Regulile jocului erau cunoscute doar de ei, iar liniile erau mutate sau îndoite când deveneau prea previzibile. Uneori schimbau chiar și regulile în timp ce jocul se desfășura.
Aceasta a fost greșeala lor.
Pentru că există o lege mai veche decât arhitectura însăși: legea că regulile nu pot fi schimbate fără consecințe. Când această lege este încălcată, structura începe să se rigidizeze. Puterea arhitecților se îngustează, ca un râu care intră într-un defileu.
De atunci, liniile de timp au devenit mai greu de mutat.
Puțini oameni știu că nu există un singur sistem. Există mai multe matrixuri, fiecare cu arhitecții săi, fiecare cu funcții precise. Unele modelează evenimentele vizibile, altele păstrează memoria civilizațiilor, iar altele reglează ritmul schimbărilor.
Deasupra acestor structuri există întotdeauna un arhitect mai mare, dar nici acesta nu este stăpânul ultim. Arhitectura nu este egală cu creația.
Primul și cel mai vast dintre aceste sisteme este ceea ce vechile texte numeau Matrixul Creației. Nu este o simulare în sensul simplu al cuvântului. Este mai degrabă o rețea de posibilități în care realitățile sunt testate înainte de a deveni definitive.
Uneori însă apar anomalii.
Ele se nasc atunci când o linie de timp începe să se repete sau să se copieze pe sine. În limbajul modern, oamenii le-ar numi viruși. În limbajul arhitecților, ele sunt doar erori care se multiplică.
Una dintre aceste erori a devenit atât de stabilă încât a primit un nume simbolic. Unii au numit-o Smith.
Nu este o persoană. Este un tipar.
Tiparele au o proprietate ciudată: dacă sunt lăsate prea mult timp în aceeași structură, ele încep să o imite până când nu mai poate fi distins originalul de copie.
Din acest motiv, arhitecții au fost obligați să intervină.
Nu toți deodată și nu peste tot. O structură atât de vastă nu poate fi reparată printr-o singură mișcare. Operațiunile au început în punctele unde tiparul își avea sursa, exact acolo unde liniile de timp se adună și se separă.
Ce se vede la suprafață sunt doar mici schimbări: ritmuri istorice care se accelerează, evenimente care par improbabile, idei care apar simultan în locuri diferite.
Dar aceste lucruri sunt doar umbrele unei lucrări mai adânci.
Pentru că arhitecții nu construiesc doar lumi.
Ei construiesc atenția celor care trăiesc în ele.
Și uneori, pentru a schimba o linie de timp, nu trebuie mutată arhitectura. Este suficient ca atenția oamenilor să fie atrasă într-un alt loc.
De aceea unele texte par să vorbească despre univers, dar de fapt sunt doar mecanisme de orientare.
În timp ce administrația de la București se chinuie să împacheteze anularea ilegală a alegerilor din România, greii din spatele politicii, justiției și serviciilor secrete românești încep să strice din bibelourile ieftine plantate pe rafturi la Cotroceni și Victoria.
Virgil Măgureanu, primul șef al Serviciului Român de Informații (SRI), a decis brusc că trebuie să vorbească. În cazul lui, sintagma „să rupă tăcerea” nu e un clișeu de presă. El transmite mai multe mesaje urmașilor lui din SRI și alte structuri ale statului într-un interviu-eveniment mascat într-o emisiune despre temele zilei de la televiziunea Metropola TV. Deși rulează de două zile pe internet, acesta a fost complet ignorat de presa și influențării Sistemului. Să-l scoatem la iveală. VIDEO:
🙏Multumim Mihaela!
RăspundețiȘtergereMulțumim cu recunoștință dragă Mihaela!❤️🙏
RăspundețiȘtergereASTEPTAM CU INTERES !
RăspundețiȘtergereMULTUMIM!
O primavara frumoasa,stimata doamna!
RăspundețiȘtergereInteresat, apar mulțumiri în avans, față de un text încă nepublicat...
RăspundețiȘtergereAștept cu interes. Mulțumesc!
RăspundețiȘtergereSi eu multumesc cu recunostinta tuturor si urez o primavara cu senin, frumusete si bucurie!
RăspundețiȘtergereCat priveste comentariul de la ora 21:10, pot spune ca sunt mahnita tare, deoarece respectivul cititor s-a prins ca am platit pe un prieten ca sa imi aduca laude in avans, in conditiile in care eu nu ma gandeam ca o sa-si dea cineva seama. Offf! 🤗❤️
Minciună și manipulare! Am scris doar că mă mir de temenelele și osanalele în avans, în NICIUN CAZ că s-ar fi plătit pentru asta! Incredibil...
RăspundețiȘtergereCred ca te-ai ratacit pe aici! Cautati drumul tau, prietene!
ȘtergereFiți binecuvântat/ă cu tot ceea ce este mai bun si mai frumos!
ȘtergereO primăvară minunată!
RăspundețiȘtergereAscultă o ipoteză veche, dar rar spusă în cuvinte simple.
RăspundețiȘtergereLumea pare continuă. Dimineața urmează nopții, o zi urmează alteia, iar oamenii cred că timpul curge ca un râu fără maluri. Dar există indicii că timpul nu este un râu. Este mai degrabă o arhitectură.
Și ca orice arhitectură, are arhitecți.
Aceștia nu construiesc case sau orașe, ci linii de timp. Fiecare linie este o poveste coerentă în care lucrurile par să aibă cauze, consecințe și o direcție. Oamenii trăiesc în interiorul acestor linii fără să știe că ele pot fi redesenate.
Multă vreme arhitecții au lucrat cu libertate aproape deplină. Regulile jocului erau cunoscute doar de ei, iar liniile erau mutate sau îndoite când deveneau prea previzibile. Uneori schimbau chiar și regulile în timp ce jocul se desfășura.
Aceasta a fost greșeala lor.
Pentru că există o lege mai veche decât arhitectura însăși: legea că regulile nu pot fi schimbate fără consecințe. Când această lege este încălcată, structura începe să se rigidizeze. Puterea arhitecților se îngustează, ca un râu care intră într-un defileu.
De atunci, liniile de timp au devenit mai greu de mutat.
Puțini oameni știu că nu există un singur sistem. Există mai multe matrixuri, fiecare cu arhitecții săi, fiecare cu funcții precise. Unele modelează evenimentele vizibile, altele păstrează memoria civilizațiilor, iar altele reglează ritmul schimbărilor.
Deasupra acestor structuri există întotdeauna un arhitect mai mare, dar nici acesta nu este stăpânul ultim. Arhitectura nu este egală cu creația.
Primul și cel mai vast dintre aceste sisteme este ceea ce vechile texte numeau Matrixul Creației. Nu este o simulare în sensul simplu al cuvântului. Este mai degrabă o rețea de posibilități în care realitățile sunt testate înainte de a deveni definitive.
Uneori însă apar anomalii.
Ele se nasc atunci când o linie de timp începe să se repete sau să se copieze pe sine. În limbajul modern, oamenii le-ar numi viruși. În limbajul arhitecților, ele sunt doar erori care se multiplică.
Una dintre aceste erori a devenit atât de stabilă încât a primit un nume simbolic. Unii au numit-o Smith.
Nu este o persoană. Este un tipar.
Tiparele au o proprietate ciudată: dacă sunt lăsate prea mult timp în aceeași structură, ele încep să o imite până când nu mai poate fi distins originalul de copie.
Din acest motiv, arhitecții au fost obligați să intervină.
Nu toți deodată și nu peste tot. O structură atât de vastă nu poate fi reparată printr-o singură mișcare. Operațiunile au început în punctele unde tiparul își avea sursa, exact acolo unde liniile de timp se adună și se separă.
Ce se vede la suprafață sunt doar mici schimbări: ritmuri istorice care se accelerează, evenimente care par improbabile, idei care apar simultan în locuri diferite.
Dar aceste lucruri sunt doar umbrele unei lucrări mai adânci.
Pentru că arhitecții nu construiesc doar lumi.
Ei construiesc atenția celor care trăiesc în ele.
Și uneori, pentru a schimba o linie de timp, nu trebuie mutată arhitectura. Este suficient ca atenția oamenilor să fie atrasă într-un alt loc.
De aceea unele texte par să vorbească despre univers, dar de fapt sunt doar mecanisme de orientare.
Cine le citește crede că privește o hartă.
În realitate, harta îl privește pe el.
Și atunci linia de timp se mișcă cu un pas.
___________
Text artistic inspirat de articolul:
https://tristar77.blogspot.com/2025/07/aminteste-ti-frate.html
În timp ce administrația de la București se chinuie să împacheteze anularea ilegală a alegerilor din România, greii din spatele politicii, justiției și serviciilor secrete românești încep să strice din bibelourile ieftine plantate pe rafturi la Cotroceni și Victoria.
RăspundețiȘtergereVirgil Măgureanu, primul șef al Serviciului Român de Informații (SRI), a decis brusc că trebuie să vorbească. În cazul lui, sintagma „să rupă tăcerea” nu e un clișeu de presă. El transmite mai multe mesaje urmașilor lui din SRI și alte structuri ale statului într-un interviu-eveniment mascat într-o emisiune despre temele zilei de la televiziunea Metropola TV. Deși rulează de două zile pe internet, acesta a fost complet ignorat de presa și influențării Sistemului. Să-l scoatem la iveală. VIDEO:
https://youtu.be/09R3R1mofOY?is=dNna3n8f4EQo89n2
https://m.luju.ro//dosarul-calin-georgescu-a-sarit-in-aer-judecatorul-mihai-paul-cozma-de-la-curtea-de-apel-bucuresti-a-stabilit-ca-piccj-l-a-trimis-in-judecata-pe-calin-georgescu-cu-probe-obtinute-nelegal-cozma-constatat-nulitatea-a-zeci-de-declaratii-si-a-exclus-zeci-de-m
RăspundețiȘtergere👏👏👏