OCHII INTUNERICULUI
Dragii mei,
Desi scriam in ultimul articol ca voi veni cu un
altul nu peste multa vreme, iata ca a trecut chiar multa vreme de cand nu am
mai publicat ceva in blog, caci socoteala de acasa de multe ori nu se
potriveste cu cea de la targ.
Nu am povestit in articolul de inceput de an
prin ce mi-a fost dat sa trec, vreme de 30 de zile, incepand cu data de 8
decembrie a anului trecut si terminand cu 6 ianuarie, data a acestui an, dar
voi face acest lucru acum. Ce s-a petrecut atunci mi-a dat peste cap multe
planuri, mi-a amanat aproape totul pe mai tarziu, iar din acest motiv am avut o
luna ianuarie extrem de aglomerata.
Am scris in mare in articolul din 11 decembrie 2022
despre operatiunile legate de intunericul chakrelor. A fost publicat acel
articol in 11 decembrie dar el fusese scris cu ceva zile in urma, adaugand
atunci doar cateva completari. Nu as fi avut cum sa scriu un articol complet dincolo
de de 8 decembrie, deoarece in acea data am trait o experienta extrema a vietii
mele, care a continuat vreme de 30 de zile, dupa cum am specificat. A fost data
la care, la nivelul chakrei a 15-a am intrat pe o forma de vrajitori dubli, existenti
la nivelul acelei chakre, cu 2x7 capete, 7 fiind pentru Roata universurilor
noastre si 7 in Roata anticreatiei, pe care i-am intalnit si pana atunci, la
chakrele cuprinse intre 9 si 14, dar in numar mic, cate unul pana la maxim 3,
la un nivel de varf. Desi mi-am zis ca este fara rost sa dau toate detaliile
legate de structurile pe chakre (de la 17 pana la 22 nu le-am mai notat nici eu
pe nicaieri), merita sa scriu totusi despre structurile prinse la chakra a 15-a,
caci este o treaba legata de niste numere care mie mi-a adus o anumita forma de
intelegere.
Desi am mai scris despre asta, sa recapitulam
inca o data, intr-un mod ordonat, marile clase ale intunericului:
1. Intunericul Dor – intunericul emotiilor negative;
2. Intunericul Soarelui negru – intunericul anti-Spirit si al
controlului mintii;
3.
Intunericul Mercurului – intunericul anti-iubire;
4. Intunericul Matematicilor (sau al Arhitectilor) – intunericul anti-creatie;
5.
Intunericul Timpului – intunericul manipularii negative a
timpului;
6. Intunericul Apei – intunericul manipularii negative a elementului Apa;
7.
Intunericul Focului – intunericul manipularii negative a
elementului Foc;
8.
Intunericul Aerului – intunericul manipularii negative a
elementului Aer;
9. Intunericul Pamantului – intunericul manipularii negative a
elementului Pamant;
10.Intunericul Eterului – intunericul manipularii negative a
elementului Eter;
Peste toate acestea este creatorul absolut
intunecat care are manifestari si in forma directa, neputand incadra acele manifestari
la vreuna dintre cele zece forme enumerate.
Mentionez ca intotdeauna, din punct de vedere al
puterii, intunericul Elementelor este pe straturi superioare primelor 5 tipuri
de intuneric enumerate mai sus. Altfel spus, daca am percepe totul intr-o forma
piramidala si am imparti in trei piramida pe inaltimea ei, am putea afirma ca intunericul
Dor, al Soarelui negru, al Mercurului, al Matematicilor si al Timpului ocupa
cele doua treimi inferioare ale piramidei, iar intunericul Elementelor ocupa
treimea de varf. Totodata, gasim mereu impreuna formele de intuneric corespunzatoare
celor 4 elemente de baza: Apa, Aer, Foc, Pamant, si mereu deasupra, de sine
statator, intunericul Eterului. Intunericul
Eterului se afla practic la varful piramidei. Peste toata piramida insa, este
suflul creatorului absolut intunecat.
Dupa atatia ani de zile de desfasurari pe
taramurile cotropite de intuneric, si dupa ce am intalnit forme de manifestare
si reprezentari care mai de care mai diferite, intr-un final, totul se reduce
la reprezentarea de mai sus. Civilizatii controloare, civilizatia umana si
altele asemenea noua, entitati de tot felul, vrajitori, roboti, androizi, sunt sub
coordonarea acestor 10 tipuri de intuneric mari si late, la care se adauga
manifestari ale insusi creatorului absolut intunecat.
Lumina are aceleasi structuri, in oglinda cu tot
ce am prezentat pentru partea de intuneric. Avem Lumina emotiilor pozitive,
Lumina Spiritului si a mintii, Lumina Mercurului, Lumina Matematicilor, Lumina
Timpului, Lumina Elementelor, cu Eterul la varful piramidei si cu suflul
Creatorului Absolut al Luminii peste toate acestea.
La chakra a 15-a, am putut constata ca exista
niste numere specifice care marcheaza asocierile vrajitoresti pentru diferite
tipuri de intuneric, iar acestea s-au respectat ca atare si la chakrele de mai
sus, dar si la alte forme de intuneric ce au mai urmat dincolo de operatiunile
legate de chakre.
Prin urmare, am intalnit grupe de vrajitori
organizate astfel:
- la intunericul Dor – mereu cate 9 vrajitori / grupa;
- la intunericul Soarelui negru – mereu cate 3 vrajitori pe grupa;
- la intunericul Mercurului – mereu cate 5 vrajitori pe grupa;
- la intunericul Matematicilor – mereu cate 7 vrajitori pe grupa;
- la intunericul Timpului – mereu cate 9 vrajitori pe grupa;
- la intunericul celor 4 Elemente – mereu cate 5 vrajitori pe grupa,
indiferent de tipul de Element;
- la intunericul Eterului – mereu 7+7 vrajitori ce sunt perceputi
asezati ca pe o scara dubla, care desfacuta apare ca o litera A, 7 fiind pe o
parte a scarii si 7 pe cealalta. Corelam deci intunericul Eterului si cu
numarul 7 dar si cu 14.
De aici, sa retinem ca de cate ori avem de-a
face cu cifrele 3, 5, 7, 9, dar si cu numarul 14, ne putem gandi cam care ar fi
si influentele intunecate pe o situatie anume care isi gaseste reprezentare in
aceste numere. Iar cand ne gandim la 11, avem cele 10 forme de intuneric la
care se adauga si creatorul intunecat, cu care obtinem in total acest 11. De
aceea si pe partea Luminii, numarul 11 este corelat marilor maestri. Se
intelege ca acestia au oarecum putere sa faca fata creatorului intunecat dar si
tuturor celor 10 forme de intuneric aflate sub el. Daca adunam vrajitorii pe
grupe de la primele 5 clase de intuneric, adica facem socoteala pentru 9+3+5+7+9,
obtinem fix numarul 33, simbolul Spiralei infinite si numarul de ani traiti de
Mantuitorul Hristos pe Pamant.
Revenind la chakra a 15-a, au fost acolo nici
mai mult nici mai putin de 10 grupe din fiecare forma de intuneric, apartinand
primelor 5 clase, cu reprezentare prin vrajitori cu 2x7 capete. Daca inmultim
pe 10 cu 33, obtinem 330 de vrajitori pentru aceste prime 5 clase de intuneric.
Tot acolo am mai avut si cate o grupa pentru fiecare tip de element.
Inca de cand am intalnit sporadic cate un vrajitor
cu 2x7 capete, la chakrele situate mai jos de 15, am observat ca ei dau
oarecare dureri sub forma de cutite pe zona de dinti si masele. Fiind vorba
doar de un vrajitor, ele veneau si plecau relativ repede. In data de 8
decembrie, concomitent cu intrarea pe fagasul acestor sute de vrajitori de
tipul 2x7 capete, eu am primit si un atac venit prin urechea dreapta, ca o
sageata care mi-a spart aura energetica. Este atat de simplu sa se repare o
astfel de spartura. Doar ceri la Tatal energii de reparatie, iar treaba asta se
intampla rapid si sigur. Chestiunea importanta este sa iti pice si fisa ca ai o
astfel de problema. Pentru ca eu chiar aveam de dus o suferinta, ca un sacrificiu
pentru un scop viitor de varf, care tine cumva de cele ce se intampla si in
anul acesta, mie pur si simplu nu mi-a picat fisa legata de aceasta problema,
la care de altfel, de cate ori cineva imi cere ajutorul, este printre primele
la care ma gandesc. Ei bine, atunci cineva parca mi-a sters totul cu buretele
si nu mi-a venit informatia in cap. Asa trebuia sa se intample. Cand cineva are
aura sparta, nu mai suporta zgomotele si nici cand cineva ciorovaieste prin
preajma lui. Este ceva legatura cu urechea aici.
Sa va mai scriu ce dureri de masele si dinti, in
junghiuri ingrozitoare si pe toata dantura deodata, am indurat cand s-au prins
cei 330 de vrajitori? Din cauza aurei sparte era ca si cum nu aveam nicio protectie.
Pentru mine acea zi de 8 decembrie se marcheaza cu negru in calendar, din punct
de vedere al suferintei. Timp de 6 ore, cat a durat prinderea lor, am stat
aplecata deasupra chiuvetei de la baie, stropindu-ma mereu cu apa rece pe fata
ca sa nu lesin. Ma albisem la propriu de durere. Toate calmantele pe care le-am
luat atunci nu au avut niciun efect. Nu stiam insa ca acela era abia inceputul
si ca vor mai urma astfel de reprize si in zilele ulterioare. Chestiunea este
ca in zilele ce au urmat, in operatiunile desfasurate nu au mai existat atat de
multe grupe deodata. Au existat momente in care nu simteam nicio durere, iar
cand se pornea vanatoarea pe un strat anume (lucruri decise de Sus, nu de mine,
caci daca era dupa mine n-as mai fi inaintat nici macar un pas), incepeau si
durerile ingrozitoare. Puteam afla totusi cate grupe sunt, stiam de acum cum
este alcatuita fiecare grupa in parte in functie de tipul de intuneric si imi
puteam calcula oarecum timpul de suportat dureri. In acest fel, stiind clar
cand se termina, am putut parca sa le duc mai usor.
Sunt sigura ca in acea perioada au simtit multi
oameni dureri de dinti si poate chiar de urechi. Unii au simtit pe zona inimii,
iar altii pe zona abdominala. Simtirile au fost cu atat mai aprige cu cat au
existat si niste sparturi in aura.
Eu nu povestesc toate astea acum sub o forma de
bravura, caci chiar nu am cu ce sa ma laud. Pur si simplu, doresc sa fac
cunoscut ceva ce am aflat si anume ca in acea perioada nu puteam gasi vreun om
pe Pamant a carui aura energetica sa faca o protectie pentru agresiunea unui
intuneric mai puternic decat intunericul caracterizat prin 2x7 capete. Pe de alta
parte, fara relatarea acestor experiente, nu puteam avea o fundatie pentru partea
la care doresc sa ajung intr-un final in prezentul articol.
Dumnezeu nu da mai mult decat poate fi dus.
Cunoastem cu totii aceasta expresie. De aceea, nu toata lumea poate sa vina
fata in fata cu intuneric de tipul 2x7 capete. Fac aceasta specificare pentru a
se intelege ca cine nu a simtit atunci dureri mari de vreun fel anume, nu
neparat avea o protectie energetica de netrecut, ci fie pur si simplu nu a avut
in sarcina sa vina atunci fata in fata cu un intuneric de acest nivel, fie are
o natura a Spiritului ce nu este axata pe luptele cu intunericul. Din aceasta
cauza, nu pot fi bagate persoane cu Spirite de acest gen in povesti cu un intuneric
de un astfel de nivel, caci acestea ar putea sa-si piarda viata intr-o secunda.
Dincolo de toate acestea, spre sfarsitul lunii,
dupa ce trecusera deja vreo 23 de zile de chin, mi-a picat minunata fisa si am obtinut
repararea aurei. In acest fel am scapat de dureri, chiar daca in continuare se
prindeau vrajitori cu 2x7 capete. Dar semnele incepusera a-mi arata ca urmeaza
sa intram pe fagasul unor vrajitori cu 3x7 capete. Al treilea rand de 7 capete
este cu manifestare in zonele de intersectie dintre cele doua Roti. Stiind prin
ce am trecut, si intelegand ca pe masura ce creste numarul grupelor de 7
capete, vrajitorii sunt din ce in ce mai puternici, nici nu ma puteam gandi la
ce dureri si suferinte ar mai putea veni. Totusi, au inceput a se asterne
mesajele din Ceruri si s-a pornit o ampla operatiune de intarire a scuturilor
de protectie. Ascultarea celor doua melodii, pe care le-am facut cunoscute in
mesajul de Craciun, este de fapt ghidare venita prin vis. Se cerea sa fie raspandite
aceste melodii, sa fie ascultate de cat mai multi, asa cum s-ar auzi ele la un post
de radio. Toata povestea a avut legatura cu faptul ca prin sunet, la multi
dintre noi au fost activate instrumente care s-au pus la bataie in scopul
intaririi acestui sistem de aparare. S-a obtinut o constructie la finalul zilei
de 30 decembrie si ea s-a dovedit foarte eficienta dincolo de noaptea Anului
Nou in care chiar am intrat pe vrajitorii cu 3x7 capete. La mine, aveam
senzorul durerilor de dinti. Daca nu simteam dureri ale danturii, inseamna ca
era ceva foarte bun.
Bucuria insa nu a durat prea mult, caci pe data
de 4 ianuarie am intrat pe fagasul vrajitorilor cu 4x7 capete. Al 4-lea rand de
7 capete se manifesta in spatiul de teleportare, ce este unul in afara oricarui
univers si a Rotii anticreatiei. Au reinceput durerile. Se vedea treaba ca
plusul de protectie primit pe 30 decembrie era pentru cel mult 3x7 capete si nu
mai exista eficienta pe partea de 4x7 capete. Va spun sincer ca eram de-a
dreptul ingrozita. Chiar nu mai stiam ce sa fac. In ziua de Boboteaza am avut
planificata o deplasare catre locurile natale. Chiar am vrut sa merg acolo la
dentist. Am vazut ca pe drum, din multe locuri pe langa care treceam, zburau
catre mine tot felul de instrumente. Eram exact ca un magnet. Spre seara, dupa
ce la stomatologie mi s-a facut o radiografie din care reiesea ca nu este
infectie la radacini si nimic nu justifica din punct de vedere medical acele
ingrozitoare dureri generalizate, am fost supusa si la un tratament, iar dupa
ce am plecat de acolo, a venit iar randul vanatorii unui strat de vrajitori cu
4x7 capete. Dupa o repriza de durere crancena simtita atat timp cat a durat
vanatoarea, mi-a venit in gand sa rog Cerul sa ne ajute, iar daca prin acele
instrumente culese de pretutindeni se poate face ceva pentru o inca intarire a
scuturilor de protectie, pentru mine si pentru tot omul de pe Pamant, atunci sa
se faca acea operatiune. Am vazut cum se pune totul intr-o constructie, iar de
acolo mai departe din nou nu am mai avut probleme cu durerea de dinti. Drumul acela
a fost de mare ajutor, nu doar pentru apararea necesara impotriva vrajitorilor
cu 4x7 capete, ci si pentru ce a urmat dupa aceea. Putem numi asta: ochii
intunericului.
Dupa ce s-au finalizat anumite straturi de
vrajitori cu 4x7 capete, despre care tot timpul mi se spunea de Sus ca sunt
forme ale intunericului final, a inceput la un moment dat a se vedea in
astral un ochi, exact cum arata cel din filmul “Stapanul Inelelor”. Dupa cateva
zile s-a ajuns fata in fata cu acel ochi. Au inceput iar durerile de masele. Am
inteles ca nu aveam protectie suficienta in fata ochiului. Din fericire, nu a
durat “intrevederea” mai mult de doua minute, ca am si vazut imediat o
operatiune de obturare de acces, pe 4x7 cordoane. A se intelege ca intrevederea
era cu Spiritele noastre si nu cu noi oamenii de pe Pamant. Trebuie sa ne
constientizam foarte bine locul intr-o astfel de poveste. Ulterior, durerile au
incetat. Ochiul acesta arata ca o caracatita cu 28 de brate, dar impartite in 4
grupe de cate 7. Acele brate conduceau catre anumite zone de interes pentru el,
iar prin actiunile de blocare facute, a fost ca si cum se punea cate un
obturator pe fiecare brat in parte, de asa natura ca ochiul sa nu mai poata
vedea si face nimic. Prin bratele lui, ochiul, care era de fapt o proiectie a
creatorului absolut intunecat de un anumit nivel, nu numai ca vedea, dar si
transmitea informatii si ordine catre diferiti vrajitori si pe unde mai stia el.
Am priceput atunci cam in ce fel suntem noi luati in colimator de intuneric, ca
mai apoi sa ne loveasca diferite necazuri.
N-a trecut mult timp si a aparut in astral al
doilea ochi. S-a derulat totul in aceeasi ordine ca in cazul celui dintai.
Durerile de masele au aparut si ele, evident, dar numai pentru cele doua minute
cat dura intrevederea. In acest fel, s-a mers pana s-a atins numarul de 21 de ochi.
Am aflat atunci ca acestia erau in legatura cu intunericul asociat primelor 5
clase: Dor, Soarele negru, Mercur, Matematici, Timp si unul din rolurile
principale ale acestor ochi era acela de a afecta sistemele de protectie ale
Luminii. Am observat ca pe masura ce ne indreptam catre numarul 21, de la ochi
la ochi, durerile de masele erau din ce in ce mai usoare, pana ce au disparut
definitiv. Asta insemna pentru mine ca s-au refacut din protectiile afectate de
acei ochi.
Mai departe a avut si intunericul celor 4 Elemente:
Apa, Aer, Foc, Pamant, ochii lui. Au fost in numar de 12, in oglinda fata de 21,
si din nou am dat peste numarul 33 prin adunarea lui 12 cu 21.
La intunericul Eterului au fost intalniti 14
ochi, iar inlantuirea acestora a fost mult mai greoaie decat in cazul celorlati
33 de ochi.
Dupa toata aceasta fabuloasa operatiune care a
durat o mare parte din luna ianuarie, s-a intrat in data de 30 ianuarie pe
operatiunile mult asteptate ale inchiderii portilor anticreatiei. S-au
desfasurat pe zone, in forma succesiva, si au durat aceste actiuni aproximativ
o saptamana. Acum sunt declarate INCHISE, fix la 3 ani si jumatate distanta de
cand s-au deschis in 2019. In 30 decembrie, anul trecut, fusese marcat un
inceput al acestui proces, prin faptul ca se realizase o obturare intr-o
anumita masura a acestor porti, exact ca si cum ai aseza un bolovan in gura
unei pesteri. Nu a fost insa o inchidere definitiva deoarece inca mai erau de
scos din Roata anticreatiei multe aspecte spirituale ale multora dintre noi, prinse
pe acolo din vieti de vieti, avand legatura in special cu intunericul asociat
ochilor.
Luand in calcul toate aceste informatii adunate,
am putut intelege exact de ce a fost necesar sa se deschida aceste porti catre
Roata anticreatiei si de ce este nevoie de inca o runda cu intunericul, in
jurul anilor 7600, si nu se poate finaliza totul acum.
Noi am avut din alte existente, cand au mai fost
active astfel de intersectii de roti, multe aspecte spirituale prinse in Roata
anticreatiei. Ca sa poata fi eliberate de acolo, lucru de mare ajutor pentru
ascensiunea planetei, au trebuit deschise portile. Insa nu doar noi am intrat
in spatiul Rotii anticreatiei, ci si anticreatia a venit peste noi din pacate. Pe
de alta parte, daca mai dura mult deschiderea aceasta, anticreatia ce a dat
navala peste noi, prinzand putere tot mai mare de la an la an, cum am putut de altfel sa
si vedem in vietile noastre fizice, ne putea devora cu totul. De aceea a fost
necesara obturarea partiala din 30 decembrie 2022, dat fiind faptul ca treaba
se agravase tare. Totodata nu se rezolvasera problemele cu ochii intunecati si
se stia acolo Sus ca inca mai avem aspecte spirituale de recuperat din pricina
acelor ochi.
Am mai aflat apoi ca exista si straturi de
vrajitori cu 5x7 capete, cu 6x7 capete si ar putea ajunge ele pe la nivelul a 12x7
capete. Pai noi abia am mai facut fata la 4x7 capete. Cam ce ne-ar mai fi
trebuit pentru a face fata la mai mult decat atat? E nevoie de multe
instrumente, iar acestea, dupa toate luptele cu intunericul din toti acesti ani,
nu pot fi accesate de la nivelul vibratiei la care noi ne situam acum. Mai mult
decat atat, suntem si foarte obositi. De aceea sunt necesare acele mii de ani
de lumina, ca sa ne intarim scuturile, ca sa ne incarcam bateriile, ca sa ne
imputernicim si sa putem face fata (valabil pentru cine o avea intrupare
atunci) la intunericul de la tipul 5x7 capete in sus.
Vineri, pe data de 03.02.2023, o buna prietena,
nu eu, a sesizat aparitia in astral a imaginii unui soi de arma. Era facuta cu
niste tubulaturi metalice. Spunandu-mi despre asta, eu am inceput a cerceta
problema mai in amanunt. Am putut vedea ca avea parca 9 tevi, menite sa
loveasca in 9 locuri de pe Pamant, intre care se afla si Romania. De asemeni,
au aparut afisate pe langa ea note muzicale reprezentate pe negru, lucru care
mie mi-a sugerat ca ea functioneaza pe baza de sunet. Abia dupa ce au avut loc
teribilele cutremure din Turcia, mi-am adus aminte ca pe baza de sunet sunt construite
masinile de produs cutremure. Am vazut de multe ori asta in planul energetic, de-a
lungul anilor, iar atunci cand se intampla, se vad in astral si niste frumoase
forme ca niste mandale. Am scris sigur in blog despre acest lucru la un moment
dat. Exista acele experiente in care se foloseste un praf fin de tipul fainei,
aplicat pe o placa metalica, ce este supusa la diferite tipuri de frecvente. Se
constata ca sunt anumite frecvente in care praful se asaza formand anumite
geometrii, ca niste mandale. Acesta este principiul si pentru masinile de
produs cutremure.
Problema cu arma aparea de mare gravitate iar
Divinitatea ne-a ghidat sambata la un moment dat sa citim cat mai multi
rugaciuni catre Sfantul Ioan Botezatorul. A fost totul mult prea in scurt si cu
multa incarcatura si nu am putut face acest anunt si in blog din pacate. Insa
va spun ca nu e tarziu nici acum, caci mai sunt pericole nedepasite. Ce s-a
intamplat dupa ceva vreme? De bine ce ma intrebam de cu vreo 3 zile in urma,
fata de acea sambata, daca nu o exista cumva si un ochi master, un fel de sef
peste toti ochii, in seara zilei de sambata, dupa niste complexe operatiuni de
decriptare si formare de coduri ca sa se poata obtine accesul intr-un anumit
spatiu, s-a ajuns si fata in fata cu ochiul master. Nu trebuie sa va spun cum a
fost obturarea lui, ca se intelege de la sine. A fost o operatiune extrem de complicata.
Dupa inchiderea accesului pe cele 28 de brate, am vazut ca apar cata frunza si
iarba perechi de cate doi rinichi negri. Acestia, uniti de ochi cu niste
cordoane, se desprindeau de el si se albeau. Au aparut apoi multimi de perechi
de doi plamani negri. La fel s-a vazut si in cazul lor. Mai apoi a fost
ficatul, coloana vertebrala, emisferele cerebrale, inima. Le-am enumerat exact
in ordinea in care ele apareau si se desprindeau de sub influentele ochiului. Ulterior,
s-a pornit constructia unui dispozitiv astral cu roti ca de ceas, asa cum am
vazut in viziunile de Anul Nou ca se petrece pe parcursul intregului an 2023,
cu ajutorul caruia s-a anihilat arma. Au mai fost cateva dispozitive de acest
gen construite in luna ianuarie, unul dintre acestea avand menirea de a anihila
o noua invazie de androizi ai anticreatiei, la fel cum a fost si la nivelul anului
2019, intrati pe anumite filamente temporale in anul 2029, si venind inapoi in
timp. Am scris la nivelul acelui an 2019, despre cum s-a facut asta atunci si
ar fi vrut sa se repete acum. De fapt, ei chiar au venit in timpul nostru in datele
de 10, 16 si 24 ianuarie 2023, conform informatiilor de Sus si ar fi urmat o
invazie mare in data de 3 februarie. Ca sa fie preintampinat un astfel de
eveniment, a fost necesara construirea acelui dispozitiv cu functii speciale in
raport cu astfel de androizi, lucru ce a generat totodata si finalizarea
operatiunilor de inchidere completa a portilor anticreatiei.
Dupa inlantuirea ochiului master, Pamantul a
trecut sambata seara printr-un portal, iar in acest fel s-a mutat pe un alt
filament temporal. Pe filamentul initial, ar fi fost lovita planeta cu acea
arma, cu functionalitate pe sunet, in 9 locuri diferite. S-ar fi produs niste
mari cutremure in acest fel si era cat pe ce sa o bagam si noi, romanii, pe
maneca. In noaptea dinspre 5 spre 6 februarie au fost si pe la noi cateva
cutremure, primul avand in jur de 4,6 grade, iar celelalte fiind din ce in ce
mai mici. Trecand pe noul filament temporal, din pricina faptului ca a fost
anihilat ochiul master, s-a produs un alt scenariu: au avut loc de aceasta data
cutremure generate de desprinderea de ochi a anumitor zone geografice ale
planetei. A fost la fel ca in cazul organelor. Cei care au regizat lovitura cu
arma pe sunet poate cred in felul lor ca ei sunt cei care au generat acele
cutremure, nestiind ca arma lor era de fapt dezafectata din punct de vedere
energetic. Adevarul este ca “de vina” pentru toata tragedia aceasta pe care o
traverseaza in special oamenii din Turcia si din Siria, este desprinderea
planetei din chingile ochiului master. Acesta nu este un lucru rau dar din
pacate a cerut un mare sacrificu. Poate ca la noi la romani nu au fost asa
zguduieli mari din cauza ca s-au facut acele rugaciuni. Asta este doar ce stiu
eu, caci cum as putea sti oare cati or mai fi primit imboldul sa faca nu stiu
ce rugaciuni sau alte feluri de actiuni in acea sambata seara, continuate si
duminica, poate nici ei nestiind pentru ce le faceau exact.
Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei ce si-au pierdut
viata in cutremure si sa ne rugam fierbinte sa poata fi ajutati cati mai multi
dintre supravietuitori. Am inteles de la stiri ca au picat in total in jur de
6000 de cladiri si ca nu exista suficient personal priceput in actiunile de
salvare, ca sa se intervina in timp util la toate cladirile prabusite. Doar o
mobilizare masiva a populatiei, atat cat mai au si ei puterea sa faca asta, ar
mai putea compensa un pic aceasta incapacitate. Sa ne rugam sa le dea Dumnezeu
putere si intelepciune, sa faca alegerile si actiunile potrivite pentru a se
salva cat mai multe vieti.
Toate cele bune!
Musulmanii au incalcat multe din regulile primite atunci cand in zona lor a inceput sa fie construit un sistem antivrajitorie. Perioada preislamica era una crunta, femeia fiind doar un instrument de placeri si o unealta necesara masculinului de a-si duce mai departe semintia. Fetitele erau considerate povara si rusine si erau de multe ori ingropate de vii.
RăspundețiȘtergereNu vreau sa va incarc acum mintea prea mult, dar lumea occidentala de acum seamana foarte mult cu lumea preislamica, femininul fiind abuzat si folosit pentru prostitutie , iar cazinourile inflorind ca plantele otravitoare
Una din regulile incalcate de turci, dar si de musulmanii din toata zona este grija față de copiii orfani si de copii in general. Turcii nu trebuiau sa lase refugiatii sirieni si restul musulmanilor sa riște viata copiilor lor pe mare, in acele bărci in care si-au pierdut viata atatea suflete nevinovate ca dementii din toata lumea iubesc razboiul. Am fost in Istanbul prin 2013, cred. Fara voia mea, imi intrau in realitate simbolurile folosite pentru pericol si otrava: capul de mort.
Stiti cu totii ca organizatia Craniu si oase detine controlul in toata lumea si nu-si doreste Lumină.
Lumina din Lumină e fapta buna. Fapta buna nu doar fata de semenii oameni, ci si fata de animale si paduri.
Faci un bine, acesta se propagă. Aici gresesc romanii si suntem pe muchie de cutit din cauza dogmei fara fapta. Sa zicem ca avem ca popor atuul de a nu fi popor agresor. Tocmai de aceea e bine sa ramanem neutri, ca sa nu preluam karma sangeroasa a rusilor si nici pe cea a americanilor. Ce fac conducatorii e problema lor. Conteaza cum ne poziționam fiecare dintre noi.
Va confirm fizic aceste informații. Am observat in structura minților cel putin a mea și a apropiaților că nu mai există doruri ciudate nici la mine nici la ei, nu mai exista acele calcule ce și le face omul acasă și in târg să fie diferit.
RăspundețiȘtergereEu personal am resimțit o voioșie intelectuală mult mai mare și mai curată din decembrie încoace.
Din punct de vedere social, propaganda războiului a avut de suferit groaznic. Una este numărul imens de soldați ucrainieni morți, si lângă cei ucrainieni ai soldaților fost NATO care s-au înrolat preluând uniforma ucraineană.
Faptul că mulți au ieșit public și au explicat cum zeci de soldați NATO luptă in Ucraina împotriva Rusiei.
https://t.me/DanDTube/2313
Un alt semnal este interviul cu păpușa Zelensky care zicea ca dacă ei pică începe al treilea război mondial. Ha-ha-ha https://t.me/DanDTube/2299
E ilogic si hilar asemenea afirmații, zici că sunt răspunsuri date automat de motoare de căutare, nu de cineva conștient de situatie.
E tot mai evident ca Rusia câștigă acest război.
A apărut chiar o situație hilară in care Prigojin de ka Wagner a făcut anunț de angajare a mercenarilor americani in Armata Rusă. A spus ca chiar si un număr de 10000 de americani luptând pentru Rusia contra Ucrainei va însemna ceva forte mult din punct de vedere ideologic pentru Occident. Au găsit rușii cum să învingă ideologia ucraineană care se dă că e cu NATO. Și in spatele căruia se ascunde NATO. Wagner va angaja direct americani care sa lupte pentru Rusia.
https://t.me/DanDiaconu/2290
Din punctul meu de vedere al ideologiei practicate de Casa Aoba unde e Biden, înseamnă șah mat. Atât pentru administrația Biden care a permis așa ceva, cât și pentru liderii occidentali europeni care se vor trezi că se bat cu mercenarii americani.
Ba mai mult vor fi americani cobtra americani in Ucraina.
Rusia vrea sa demonstreze ca conflictul nu e cu Rusia. Ci e al unei administrații contra ei înșiși.
Eu zic ca mișcarea de a angaja mercenari americani chiar dacă pe bani foarte mulți va avea șansele să răstoarne regimul Biden și să fie înlăturat chiar violent de la putere. O dată ce mercenarii americani vor lupta de oartea Rusiei se duce draqului toată propaganda de 1 an de zile. Ca pandemia va fi fost degeaba. Ha-ha-ha. Bravo Wagner, eu nu ma așteptăm să transforme o glumă in fapte. Era o glumă la nivel înalt între ei că va angaja mercenari americani. Lumea încă e nedumerita dacă e glumă sau chiar sunt americani care au acceptat bani sa lupte pentru Rusia. Dar numai ideea ca ar putea exista așa ceva ii distruge direct in propaganda contra Rusiei.
Hmmm, in data de 3 februarie am incheiat aceasta rugaciune https://tristar77.blogspot.com/p/p4-anticreatia-si-rugaciunea-vietii.html.
RăspundețiȘtergereDureri de dinti si de abdomen am simtit si eu, mai ales acuma cu Luna plina in Leu. Mai multe cunostine mi-au semnalat ca au simtit si ei ca ceva nu est in regula.
https://ddwall.blogspot.com/2023/02/wagner-simfonia-americana.html
RăspundețiȘtergereAmericanii lui Trump, ii vor "măcelari" - meșteșugit - in Ucraina, pe americanii lui Biden care sunt impotriva Rusiei!
Masoneria globala - supranațională - este astfel clar si incontestabil depasita, de evenimentele pe care ea insasi le-a generat in lume de-a lungul mai multor decenii pana in prezent!
Ce decenii?! De milenii lucreaza la fel masonii! Diferenta este ca acum am invatat sa citim si informatia se propaga rapid. Nu mai suntem oile manipulate prin frica de iad.
ȘtergereAm citit o spovedanie a lui Oreste Teodorescu despre greseala facuta intrând in masonerie si despre problemele avute când s-a retras. Ganditi-va cât timp a fost formator de oameni si a lucrat de partea lor, cate minți a rătăcit. Nu-l acuz. Greseala e omeneasca si asa învățam, dar excesul de zel al unora ne-a adus pe toți intr-un sistem in care usor suntem controlati mental si tinuti in adormire. Una e sa intri de bunavoie in masonerie, alta e sa lucrezi pentru masoni fara sa stii.
Se mizeaza pe faptul ca uităm usor si de aceea este exces informational pe net si prin TV. In timp ce romanii dadeau lectii de dacism si chiar ortodoxie pe net, caracatita rapea copii. Ne-au rupt de planul fizic, de realitatea 3D, ducandu-ne intr-o iluzie. Viitorul se scrie in Acum si noi ar trebui s-o facem daca ne pasa de copii.
Si mai gândiți-va la ceva cumplit: torturarea copiilor si a noastră este vampirism energetic. Se hrănesc din energia noastra javrele! Sper sa crape de la Lumina noastra! Sa se potoleasca odată!
Tocmai o avut loc un cutremur intensitate II de magnitudine 5 in Oltenia, Gorj. Aproape de epicentru cutremurului ce ar fi o posibilă conexiune ar fi Lacul Ochiul Dracului din Cheile Nerei. Ar fi vreo legătură?
RăspundețiȘtergereȘtergerea genei 1P36 duce la zombi...min. 3:44 din video:
RăspundețiȘtergerehttps://t.me/UraganasupraEuropei/15260
Anonim 18:45 chiar credeti așa ceva ,doar pt.că dvs.nu v-ați vaccinat !
RăspundețiȘtergereBuna ziua,Mihaela! Iti multumesc pentru munca si timpul pe care il imparti cu noi! Ce crezi despre cutremurele din Oltenia,sunt provocate artificial,se activeaza vreun centru _vortex energetic ?Oare se vor activa si alte zone seismice considerate moderate? Multumesc!GabrielaN.
RăspundețiȘtergerehttps://youtu.be/saDPZ1N-NrI?t=8266
RăspundețiȘtergereDina Sososaca ajunge la TV in Noua Zeelanda.