O PARERE … SI-O DURERE

O PARERE … SI-O DURERE

Dragi prieteni,

Simt de mai multe zile sa scriu despre cateva lucruri care ma framanta, insa am asa un iures de ganduri in cap incat nici nu stiu bine de unde sa incep si cu ce sa termin.

Am expus de mai multe ori pana in prezent povestea scuturilor sau ecranelor electromagnetice care se construiesc in jurul nostru cu tot felul de masini. Ele au menirea de a obtura cat de mult se poate contactul nostru cu lumina si cu Divinitatea. Nu sunt oameni cei ce fac asta. Avem de-a face cu forte mult mai aprige.

Am dat si solutii pentru contracararea acestora, in cadrul articolului “Aparatele Divine”, insa se pune o intrebare: cati oameni stiu despre aceste lucruri, iar daca stiu, cati aplica solutiile? Raspunsul meu ar fi: mai nimeni.

http://tristar77.blogspot.ro/2017/07/calea-aurie-partea-vi-aparatele-divine.html

Scuturile acestea care se vad in forma multiplicata cu 7, suprapuse unul peste altul, ne imbraca asa cum vedem in filme ca se activeaza un scut electromagnetic al unei nave, in scop de protectie. Din pacate, aceste ecrane noua nu ne asigura protectie pentru ca ele sunt gandite si construite astfel incat sa obtureze patrunderea luminii si sa ajute la patrunderea intunericului. Mai mult decat atat, ele pot fi facute nu numai pentru oameni, ci pot ingradi niste cladiri sau orase cu totul. A fost o rezolvare in aceasta vara, prin anihilarea unei baze in care se produceau emisiile pentru aceste scuturi, insa a durat doar 3 luni. Dupa aceea, a aparut un loc nou pentru asta, sau mai multe locuri, fata de care insa, momentan, Divinitatea nu da nici un semnal in sensul unei contramasuri.

Am invitat in urma cu ceva vreme la citirea Paraclisului Maicii Domnului, spunand atunci ca aparea aceasta actiune ca o necesitate, pentru ca se arata un soi de pericol ce putea veni prin tunelurile timpului. In prima jumatate a lunii septembrie si-a facut prezenta in planul nevazut o noua civilizatie. Una puternica si care din pacate, nu cunoaste iubirea. Aceasta aparitie a fost din punctul meu de vedere cel mai mare pericol, pe langa altele precum cutremur sau alte calamitati, cu mare probabilitate de a se intampla (atunci, nu si acum). Aceasta civilizatie este acum intr-un soi de stand-by, pentru ca intr-un mod evident, Pamantul este aparat de controlorii lui mai vechi. Cert este un lucru: cand doi se bat al treilea castiga. Timpul trece si pe masura scurgerii lui, toti reprezentantii acestor civilizatii sunt prelucrati rand pe rand de Divinitate, astfel incat sa poata intra pe Poarta Iubirii. Unii dintre ei au facut deja acest pas.

Aceasta civilizatie nou aparuta a venit si ea cu forma ei de scuturi insa este ceva foarte tare: se folosesc pentru asta de propria noastra aura. Daca iti propui sa spargi scutul, iti vei sparge aura. Este insa si acest aspect rezolvat prin Aparatul lui Mihail.

Care sunt efectele acestor ecrane?

Un prim rezultat grav consta in manifestarea a tot felul de boli. Multe remedii recunoscute nu isi mai fac acum efectul. Acest lucru se intampla pentru ca celulele noastre nu se alimenteaza cum trebuie cu lumina.

In al doilea rand, un efect grav al ecranelor se concretizeaza prin ceea ce se numeste sindromul Zombie. Ii prinde acesta si pe cei ce se cred superstapani pe emanatiile lor mentale si pe corectitudinea perceptiilor lor.  Suntem transformati incetisor si pe nesimtite in niste oi si ajungem sa gandim ca niste oi. Le luam pe toate de bune, asa cum ni se servesc, fara sa ne mai ridicam nici un semn de intrebare.

Haideti sa va dau un exemplu. Stim cu totii ca pentru doua trei saptamani, principalul subiect de discutie a fost in toata mass-media, noul cod fiscal. S-a pus problema neplatirii de catre angajatori a datoriilor celor angajati si s-a ajuns la marele numar de 2 milioane de salariati, avand aceste dari neachitate. Nenorocitii de angajatori! Asa spun probabil multi. Dar cine nu vrea sa fie oaie, poate vedea daca s-a gandit macar pentru o secunda la cele ce eu voi scrie mai jos.

Expun totul prin prisma unui om care 20 de ani mi-am desfasurat activitatea numai in domeniul automatizarilor si al executiei de tablouri electrice. Haideti sa va explic un pic cum merg treburile in aceasta bransa si in general, in multe alte sectoare asemanatoare. Apare o lucrare de executat, beneficiarul putand fi o institutie de stat sau una particulara. In domeniul despre care va vorbesc, va castiga intotdeauna lucrarea acea firma care ofera pretul cel mai bun, cel mai mare termen de garantie, cea mai buna calitate, FARA BANI IN AVANS SI CEL MAI MARE TERMEN DE PLATA A LUCRARII, DACA SE POATE LA 120 DE ZILE DE LA LIVRAREA EI. Inghite firma in sec si semneaza contractul, desi nu ii convin conditiile (batalia este mare caci lucrarile sunt din ce in ce mai putine, deoarece a fost totul pus la pamant si nu mai prea ai pe unde sa le faci). Daca nu o face ea, o va face alta firma. Cu alte cuvinte, nu prea ai loc sa negociezi, pentru ca daca incerci sa duci lucrurile in zona in care ti-ar placea tie, nu mai iei o lucrare in veci si inchizi portile societatii. Se trudeste firma cu chiu cu vai sa faca fata situatiei. Daca nu are rezerve ca sa plateasca darile angajatilor si salariile lor, desi firma nu a incasat nici macar un leu pe munca prestata de ei, se imprumuta de undeva ca sa rezolve treaba. Sau poate ca are ceva rezerve. Se ajunge la momentul incasarii contravalorii lucrarii. De obicei, firma executanta are la mana un instrument de plata ce se numeste bilet la ordin. Il baga in banca si acesta se poate linistit intoarce neincasat, cu raspunsul atasat ca cei ce trebuiau sa deconteze suma fie nu au lichiditati in cont, fie au conturile bancare poprite (blocate), ori de ANAF, ori de altcineva care a putut impune o astfel de blocare.

Avem un colaborator al firmei noastre caruia de curand i s-au intors neincasate bilete la ordin insumand 250.000 lei, pe motivul ca societatea datoare a intrat in insolventa. Societatea respectiva a intrat in insolventa pentru ca la randul ei nu a primit o suma de 600.000 lei de la alta societate care a intrat in insolventa. Lanturi si zale care pica toate precum piesele de domino.

Intelegeti cum functioneaza lucrurile in aceasta tara, dragi oameni buni? Exista o nuanta subtila pe care nimeni, de la nici un post de televiziune nu a punctat-o. Eu nici nu mai stiu. Este chestiune de omisiune sau de rea credinta? Ce inseamna aceea ca 150.000 de societati nu au platit darile la stat? Aceste dari se platesc lunar. Care dari nu s-au platit? Pentru ultima luna, pentru ultimele doua luni, pentru ultimul an? Nespecificarea duratei de intarziere la plata, face ca aceasta mare stire sa fie una servita ca pentru prosti si sa ne aţâţe inca o data unii impotriva altora. De altfel, ce sa mai? Chiar ne iau toti de prosti. Poporul, gloata, careia ii poti servi ce vrei si cum vrei. Este foarte posibil ca 100.000 din aceste societati sa fie doar intarziate cu o luna cu plata acestor datorii, caci oricum esti articulat pentru aceste intarzieri cu niste penalizari de te indoaie. Aceste intarzieri se pot datora proastei incasari a sumelor ce li se cuvin pentru serviciile prestate sau materialele furnizate, de multe ori, chiar de la stat. Tot ce am spus aici este un adevar existent cu varf si indesat. In mod sigur exista si cazuri de rea credinta si sa le fie rusine celor ce fac astfel de lucruri in mod intentionat, fara frica de Dumnezeu, dar nici nu ii poti baga pe toti la o oala.

Anul trecut in luna decembrie am coordonat un proiect electric pentru un spital (al statului, nu particular). Era un proiect micut din care pricina aveam de incasat doar o suma in jurul a 3500 lei. Doamne ajuta ca a fost doar atat! Stiti cate telefoane am dat dupa acei bani? Stiti cat i-am asteptat sa fie platiti? O jumatate de an. Bine ca n-am vandut decat creier acolo si nu am mai avut si ceva materiale bagate, asa cum este in cazul lucrarilor, ca sa am inca o grija in plus, sa ma invart sa fac rost de bani cu care sa ii platesc pe furnizorii mei. Daca nu iti platesti furnizorii, alta marfa nu mai iei. Iar daca iti mai iese de o lucrare, deja esti un pic in dificultate. Nu poti sa te duci sa iei de oriunde ce iti trebuie caci s-ar putea sa gasesti materialele mai scumpe cu 25%, ceea ce reprezinta exact banii tai de manopera. Cu alte cuvinte muncesti pe gratis.

Sa zicem ca te plictisesti sa discuti cu frumosul cu cel ce iti datoreaza bani. Il dai in judecata. In cativa ani asa, poate castigi procesul. Insa la acel moment ori nu ai ce sa ii mai iei, ori s-ar putea sa fie atat de tarziu incat sa nu mai existe nici el, dar nici macar tu, deoarece depinde de cat de mare este paguba si de cat de puternic ai fost ca sa o poti duce.

Nu am facut niciodata discutii in acest blog pe marginea unor astfel de subiecte. Insa am hotarat ca trebuie sa spun ceva, macar o data, caci asa cum au fost vehiculate toate in aceasta perioada, seamana a un soi de samanta de scandal in care din nou pica gloata din pricina unor informari defectuoase, cu stiinta sau cu creier de oaie.

Ne batem in piept ca suntem luptatori pentru adevar si justitie, dar daca vrem sa fim corecti, atunci haideti sa le vedem pe toate, din toate unghiurile si sa le punem pe tapet asa cum sunt.

Stam bine tare la capitolul “Comunicare” in Romania. Insa daca o tot lungim asa, stiti cum este: rabdarea are margini. Exact ca in gluma de mai jos:

„UN BĂRBAT E ADUS ÎN FAŢA JUDECĂTORULUI PENTRU CA A OMORÂT-O PE SOŢIA LUI.

- Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă aveţi intenţia ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare  pe viaţă, trebuie să ne expuneţi motive cât de cât plauzibile, care să vă poată reduce pedeapsa.

- Domnule judecător, soţia mea era aşa de proastă încât nu am putut să mă controlez şi... a trebuit să o arunc de la balcon.

- Declaraţia dumneavoastră este o obrăznicie  nemaiauzită şi dacă nu doriţi ca juraţii să vă condamne  înainte să continuăm procesul, trebuie să aveţi argumente cu adevărat plauzibile.

- Păi să vă povestesc: Locuim într-un  bloc cu 10 etaje la ultimul etaj, iar la parter locuieşte o familie de pitici. Părinţii au 1 metru şi copiii, cel de 12 ani, 70 de cm şi cel de 14 ani are 90 de cm. În ziua respectivă, i-am spus soţiei:

„-  E teribil să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toţi sunt aşa mici!

-   Da, răspunde soţia sunt o adevărată specie de pirinei.

-   Pigmei ai vrut să spui !

-  Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele şi de la care se alege cu pistrui.

-   Aia se numeşte pigment.

-   Mă laşi? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.

-   Ăla se numeşte pergament.

-  Cum poţi, dragă, să fii aşa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.”

- Domnule judecător, vă închipuiţi că mi-am înghiţit cuvântul "fragment" ca să nu mai continui discuţia asta aberantă. M-am aşezat pe fotoliu şi am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am aşezat bine că apare soţia mea lângă mine cu o carte în mana şi îmi spune:

„-  Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor şi se numeşte carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia şi citeşte Veranda de la Pompadur.”              

Iau cartea în mână şi îi spun:

„- Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română.

-  Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecţii de franceză, mie care am făcut meditaţii cu un vector de la facultate!

-   Ăla nu se numeşte vector, se numeşte lector.

-   Eşti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.

-   Ăla a fost Hector şi era troian.

-   Hector e unitate de măsura a suprafeţei, blegule.

-   Ăla e... hectar draga mea.

-   Mă uimeşti cu incultura ta. Hectar e o băutura a zeilor.

-   Se numeşte nectar, spun eu, oftând din adâncul sufletului.

-  Habar nu  ai, eu ştiu sigur ca era şi o melodie pe tema asta pe care o cântau doua prietene in duo.

-   Nu se spune duo, se spune duet.

-   Mă scoţi din sărite, cum dracu de eşti aşa de încuiat? Duet e când doi bărbati se bat cu sabiile!

-   Ăla se numeşte duel.

-  Pe naiba, duel e gaura aia neagră din munte de unde apare trenul.”

-  Domnule   judecător, aveam "tunel" pe limbă, dar am simţit că mi se face negru în faţa ochilor şi nu m-am mai putut stăpâni şi am aruncat-o pe geam.

Linişte în sală... Judecătorul ia ciocănelul.

- Eşti liber, a fost un caz clar de... legitimă apărare! Eu o aruncam deja de la Hector.”

Toate cele bune!