GANDURILE MELE GRELE

GANDURILE MELE GRELE

Dragi prieteni,

Am pasit intr-o noua primavara si desi ar fi fost frumos sa ne bucuram de niste zile insorite, astfel incat sa simtim cu adevarat intrarea in acest anotimp, iata ca o vreme posomorata, la fel ca si sufletele multor oameni, ne-a intampinat.

Personal am trecut printr-o perioada in care aproape ca imi venea sa anunt ca incetez activitatea blogului. Am luat decizia ca nu voi face asta, dar rarirea activitatii pe acest sector oricum se va intampla.

Am postat in luna februarie un anunt pe blog in care nu faceam altceva decat sa transmit un apel destul de disperat al maicutelor de la Manastirea Petru Voda, unde a pastorit Parintele Justin Parvu, in scopul ajutorarii orfelinatului de copii si a azilului de batrani care exista acolo. Dupa acest apel am primit 3 e-mailuri, unul din Aiud, unul de la o prietena si unul de la o doamna cu care nu am mai ajuns sa ma intalnesc, dar timpul nu este pierdut, se vor mai face actiuni de acest gen. Am mai primit ulterior ajutorul unui prieten.

Am fost „impresionata” de „tavalugul” de oferte de ajutor. Atunci eu vin si va intreb oameni buni: oare meritam sa ne asculte cineva atunci cand ne plangem de mila? Oare starea noastra deplorabila nu se datoreaza in mare parte si ignorantei noastre? Tot timpul vrem, vrem si iar vrem, tot timpul ii gasim pe altii vinovati de starea noastra. Dar de daruit, oare ne mai amintim cum se face? Daca venea cineva si imi spunea: „uite, eu pot sa donez 2 paini si 3 lei” as fi considerat asta ca pe un dar de mare pret, pentru ca mai intai de toate mi-as fi dat seama ca acelui om chiar II PASA. Unde sa mai socotim ca se puteau dona haine sau orice alte lucruri, care multora ne sunt de prisos prin casa.

Prietena mea care a organizat aceasta actiune mi-a spus atunci: la cate donatii am adunat, voi transforma camionul in masina mica. Nu am de ce sa mai platesc un camion pentru ca nu am ce pune in el.

Cand se fac pelerinaje pe la moaste si se mai iau interviuri cu intrebarea standard „Pentru ce v-ati rugat?”, raspunsul vine de fiecare data: pentru sanatate, pentru familie, pentru aparare. Personal nu am auzit niciodata pe cineva sa spuna: „M-am rugat pentru tara mea si pentru binele poporului in care m-am nascut. M-am rugat pentru planeta Pamant.” Fireste ca exista oameni care fac si lucrul acesta, dar sunt prea putini. Pentru mai toata lumea primeaza interesul si nevoile personale.

Am organizat in septembrie, serile Ingerilor. Era o actiune pe principiul donatiei, iar donatie inseamna de la 1 ban pana la cat poate oferi omul. Banii s-au orientat catre un camin de copii. Au fost prezenti in fiecare seara de la 10 pana la 20 de persoane. Intr-o singura seara din cele 9 au fost 20 de persoane. Cand am vazut m-am minunat la propriu. In celelalte seri au fost in jur de 10-12 persoane si tot timpul aceiasi oameni.

Multumesc din suflet tuturor acelora care cu ocazia acestui apel sau a altor chemari din alte dati, au raspuns intr-un fel, chiar si prin simpla lor prezenta.

Va marturisesc faptul ca am in gand sa scriu despre aceste lucruri de zile bune si am tot amanat, pana in aceasta seara in care prietena mea cu apelul pentru manastire m-a vizitat. Mi-a adus niste iconite cu Parintele Justin Parvu, iar dansul cu privirea sa blajina, parca imi striga de acolo: scrie, scrie, scrie... A fost ca un imbold interior ce nu mai suferea amanare pentru nici macar o clipa.

Pentru multi expresia „SUNTEM TOTI UNUL!” este o insiruire de vorbe goale, fara esenta. Realitatea privita in fata graieste din pacate, pentru ca NU SUNTEM UNITI, asta este adevarul curat-curatel. Ne judecam unii pe altii, ne aratam cu degetul, cautam vinovati si ne plangem de mila. Astea sunt preocuparile noastre principale. Tocmai de aceea NU AVEM PROTECTIE DIVINA, SUNTEM VULNERABILI PE LATURA MENTALA, in fata atacurilor energetice.

In iarna, in zilele de sarbatori, chiar si in prima Sfanta Zi de Craciun, s-au facut mai ales aici in Bucuresti, ritualuri multiple. Nu imi propun sa numesc cine le-a facut, nu asta intereseaza acum. Copii din multe familii o tineau intr-un plans continuu, percepeau din plin acele energii grele. Vorbind despre asta cu niste persoane (spirituale s-ar spune ca sunt), prima replica ce mi-a fost data a fost: „dar fa-ti draga protectii!” Pai daca pentru asta am venit pe aceasta planeta, atunci ma rog Bunului Dumnezeu sa ma ia in graba. De aia ma durea pe mine asta-iarna? Ca sunt eu sau nu sunt protejata in fata atacurilor energetice? Pe mine ma durea pentru semenii mei, pentru copiii lor nevinovati ce au venit sa se intrupeze intr-o lume absolut nebuna, ca s-o ajute sa nu piara de tot. Acea replica a fost din nou o dovada a ce inseamna sa fim toti unul, sau mai bine zis sa nu fim toti unul.

M-am tot intrebat ce este si cu atacurile acestea si am ajuns la o concluzie clara, ca cei ce le fac se impart in trei categorii distincte.

O categorie intelege lucrarea celor ce sunt cu Lumina Divina, dar ei isi doresc exact opusul, ei il doresc pe Antihrist sa fie stapan. Actioneaza atunci spre stoparea oricaror actiuni ca ale noastre si mai ales in zilele de mare sarbatoare, pentru ca atunci este Lumina multa.

O alta categorie este formata din cei ce nici nu pot gandi ca nu se aduna la ei toti banii si toata puterea, dar pentru acestia reamintesc proverbul: „Nu sapa groapa altuia, ca pana la urma ajungi tu in ea.”

Interesant a fost cand eu si prieteni de-ai mei am descoperit a treia categorie. Pentru ei, cei ca mine sunt considerati dusmani ai Pamantului, pentru ca ei cred sincer ca extraterestrii vor sa ne cotropeasca planeta, iar noi cu actiunile noastre, in „nestiinta si naivitatea” noastra, le mai dam si ajutorul. Ei se considera adevaratii gardieni ai planetei si atunci fac lucrari ca sa stopeze orice actiune putem noi face, crezand sincer ca fac bine ce fac. Le subliniez insa tuturor acestora ca ar fi intelept sa poata lua in calcul, ca aceste informatii privindu-i pe extraterestri, sa nu fie reale, sa le fi fost poate inoculate, iar ei fara sa isi dea seama, de fapt, prin actiunile lor, nu fac nimic altceva decat sa apere niste averi colosale ale unor varfuri pe care ei poate nici nu le-au vazut vreodata la fata. Acestea varfuri nu si-ar dori niciodata ca planeta aceasta sa fie „prea deschisa la minte” pentru ca asta le-ar schimba statutul de varfuri. Asa cum aceasta categorie crede cu tarie ca defectul este la noi, iata ca putem avea si noi viziunea noastra si nu pare a fi una imposibila.

Lasand toate acestea la o parte, transmit ca in aceste zile Divinitatea intinde mana catre tot ce inseamna elemente gen „pietre tari” din organizatii de orice fel, cum ar fi Francmasoneria de exemplu si ma gandesc la aceasta pentru ca este cea mai cunoscuta. Am mai specificat de mai multe ori ca din punctul meu de vedere, ca si in lume, si in cadrul acestor organizatii, sunt si oameni de lumina si oameni de intuneric. Am numit bine oameni, de fapt copii de Dumnezeu, fata de care este firesc ca Tatal sa intinda mana in incercarea de salvare. Le intinde mana si le ofera inima. Personal apreciez mult aceste organizatii pentru rigurozitate, buna organizare si disciplina. Sunt bune lucrurile acestea dar nimic din ce este bun, nu mai este daca este dus la extrem. Nici macar Lumina. Cand traiesti mult prea militareste ajungi in cele mai multe cazuri sa iti inchizi inima. Stii ce-i disciplina dar nu mai cunosti iubirea neconditionata. Subliniez ca fac aici o creionare generala care exclude posibilele cazuri individuale ce sunt total opuse tentei generale.

Privind intr-o forma logica asupra duratei de timp scurse de vreo doi ani incoace, putem vedea cum intr-un mod intelept, Divinitatea a actionat treptat asupra a diverse categorii de fiinte. Nu le-a luat insa haotic, ci intr-o ordine cea mai buna cu putinta. Degeaba modelez eu omul daca nu il lucrez mai intai pe reptilianul sau pe draconianul ce i-ar putea influenta actiunile. Intelegeti nu-i asa? Cam asa a fost Viziunea lui Dumnezeu. S-au modelat mai intai posibilele cauze si apoi s-a trecut la efecte.

Intrebarea se pune: dupa ce se trece prin toate categoriile pana la ultima si nu mai este mult, ce ne-am putea astepta sa se intample?

Eu as raspunde asa: Dumnezeu a intins mana oricarui suflet ce are legatura cu aceasta planeta, ca este terestru sau nu. Cine a priceput sa apuce aceasta mana este salvat, cine nu, va descoperi singur ce il asteapta. Tocmai pentru ca Dumnezeu stie deja ce o sa fie, si-a facut sa spunem datoria, acordand o sansa egala tuturor.

Sa nu uitati niciodata insa ca in ochii Divinitatii nu suntem intregi daca ne privim doar propria noastra fiinta si evolutie. Fara semenii de care sa ne pese, este doar jumatate de masura si doar cu aceasta jumatate de masura s-ar putea sa nu ne numaram printre cei salvati.

Imi vine sa spun acum la final, ca Parintele Justin Parvu a transmis toate cele ce eu le-am scris, pentru ca i-am privit mai tot timpul icoana.

Daca este asa sau nu, eu oricum, cu adanca recunostinta si plecaciune, 

II MULTUMESC.

Toate cele bune!