luni, 29 iunie 2015

ENERGIA VRIL SI VAJRA TIBETANA


ENERGIA VRIL SI VAJRA TIBETANA

Dragi prieteni,

In articolul trecut vorbeam despre controlul mintii si spuneam atunci despre o solutie de estompare a acestui fenomen, indiferent cum ar fi el generat: de masini si tehnologii specifice sau de actiuni intreprinse de indivizi specializati in acest sens (una dintre cele mai frecvente manifestandu-se chiar in aceste zile, noi cunoscand aceasta tehnica sub numele de “otravire energetica”). Se adauga aici si ritualurile de magie neagra, facute cu intensitate mare la nivelul Terrei pana mai acum 2-3 luni de zile in urma si ne bucuram acum de estomparea lor, desi continua sa vina catre noi efectele unor actiuni de acest gen intreprinse prin alte sisteme stelare. Am fost de pilda atacati la nivel terestru, in urma cu o saptamana, in noaptea de sambata spre duminica, prin actiuni neprietene noua, derulate pe o planeta din sistemul stelelor Sirius. Cred ca ne putem da cu totii seama ca in astfel de conditii, deja este necesar sa ne intetim privirile si perceptiile dincolo de granitele planetei noastre, pentru ca rezolvarea multor aspecte negative existente la nivelul Mamei Pamant se pare ca nu este nici pe departe totul.
Cu aceasta ocazie, am descoperit ca majoritatea organizatiilor sataniste ce au reprezentare la nivelul planetei noastre, au comandamentele centrale prin alte sisteme stelare si nu aici pe Pamant. Divinitatea ne ghideaza pe cei ce avem sarcini in aceasta directie sa intram in contact cu acestia si asa cum am spus, sa ii ajutam sa gaseasca drumul spre iubire si lumina. Personal constat de 3 saptamani incoace ca se complica treburile dar totodata, in egala masura, ca vin ghidarile corespunzatoare din partea  Divinitatii ca sa putem face fata la toate acestea.
Sa vedem acum care ar fi o solutie disponibila pentru noi in scopul de eliberare a mintii. Cele ce va transmit in acest moment nu sunt lucruri citite undeva ci sunt informatii primite direct de la Tatal, in urma cu doua zile. Este vorba despre activarea energiei VRIL.
Ce este energia VRIL? Va indic sa accesati direct linkul unui site in care am gasit foarte bine explicate multe aspecte legate de aceasta energie.


Energia VRIL este cunoscuta ca forta vitala sau prana sau chi, dar asa cum personal am primit informatia, corect este sa spunem ca energia VRIL este cel mai elevat filament a ceea ce numim prana sau chi. Este atat de elevat incat nu oricui ii este permis sa lucreze cu aceasta energie. Si totusi, se pare ca a sosit vremea ca Sfanta Treime sa ne daruiasca accesul la aceasta energie tuturor.
Deocamdata este indicat sa apelam la niste generatoare de energie VRIL. Acestea sunt sceptrul VAJRA, numit si DORJA si clopotul VAJRA, numit si GHANTA. (le puteti vedea in imaginea de la inceputul articolului). Pentru tibetani, DORJA este expresia pentru Dumnezeu Tatal si GHANTA este expresia pentru Dumnezeu Mama. Aceste obiecte sacre, prin simpla lor forma, sunt captatoare si generatoare de energie VRIL cosmica. Tibetanii le construiesc din anumite aliaje, energizate intr-un fel anume, tot la fel cum construiesc ei si bolurile tibetane.
Daca ne-am arunca un pic privirea asupra Arborelui Vietii sau a Torului, putem vedea ca cele doua obiecte reprezinta tulpina arborelui (DORJA) si inelul gol al arborelui ce inconjoara tulpina, similar cu oala sau clopotul (GHANTA). De asemeni DORJA are mare legatura cu semnul Infinitului dupa cum puteti observa.



Daca se poate sa ne procuram aceste obiecte ar fi ideal, iar daca nu, macar sa ni le imaginam din punct de vedere energetic. In aceste conditii, putem sa facem o meditatie zilnica de 5 minute, timp de cateva zile, in care sa tinem sau sa ne imaginam ca tinem GHANTA in mana stanga (pentru ca prin stanga se primeste) si DORJA in mana dreapta (pentru ca prin dreapta se daruieste). Cerem totodata de la Divinitate activarea energiei VRIL in arborele vietii personal.
Aceasta este o actiune individuala si din pacate nu ne poate ajuta decat pe noi. Nu trebuie insa sa disperam deoarece nu mai este foarte mult pana ce se va reusi a se duce la bun sfarsit misiunea de activare a energiei VRIL la nivelul Piramidei Luminii Celeste (cunoscuta ca a lui Keops) din ansamblul Gizeh din Egipt. Din acel moment incolo, va fi GATA cu controlul mental la nivelul acestei planete.
Nu toti oamenii stiu ce au de facut cu exactitate dar asa cum spunea domnul general in rezerva Mircea Chelaru, in flimul postat in articolul “Controlul Mintii”, este important in primul rand sa constientizam ideea de existenta a controlului mintii, sa constientizam ca este cauza multor belele ce le avem pe capetele noastre si daca altceva nu stim si nu putem face, cel putin sa ne rugam fiecare cum ne pricepem mai bine la Bunul Dumnezeu sa se produca toate aceste activari, astfel incat intr-un final sa ne putem elibera. Sunt sigura ca ar atarna greu aceste rugaciuni ale noastre in implinirea acestui plan.



Toate cele bune!

sâmbătă, 27 iunie 2015

CONTROLUL MINTII


CONTROLUL MINTII

Dragi prieteni,

De fiecare data cand Cerul isi propune sa ma coordoneze in a descoperi o informatie anume, vine un tavalug de experiente uneori deranjante, cu densitate mare si pe o perioada relativ scurta de timp de cateva zile, care sa ma puna mai apoi la treaba.
Mai intai se petrec diverse intamplari ce constat la un moment dat ca au un element comun.
Dupa aceea incepe sa imi ruleze mereu in cap intrebarea: care este scopul pentru care vin toate acestea catre mine?
Dupa cereri intense catre Cer, apare intr-un final relevarea motivului dar si a solutiei.
Din acest considerent, respectiv experimentarea unor evenimente in scop de crestere a cunoasterii, eu am o credinta personala ca nu orice lucru deranjant ce apare in calea noastra este musai sa fie oglinda noastra interioara. Universul este un complex de oglinzi de tot felul, este foarte adevarat. De ce oare din orice lucru negativ din viata noastra, in secunda 2 trebuie sa aratam cu degetul catre noi insine si sa ne alocam o vina sau o procedura sau o credinta gresita? De ce nu ne-am putea gandi si altfel? De ce nu am putea crede ca si noi putem fi oglinda pentru acele lucruri si nu doar ele pentru noi, iar datorita faptului ca ele nu rezoneaza cu felul nostru obisnuit de a fi, dar tin musai sa se manifeste in fata noastra, este absolut logic ca ne deranjeaza. Deranjandu-ne, incepem sa cautam solutii de eliberare de prezenta lor. Vor veni unii si vor spune: aaa, atunci aici functioneaza legea atractiei. Sigur faci tu ceva de atragi toate astea. Dar de legea misiunii a auzit careva oameni buni? Nu cumva intervine Divinitatea cu un magnetism anume si atrage acele situatii in vietile noastre, atunci cand se stie ca este scris in contractul nostru de viata si in menirea noastra ca avem sarcina de a aduce rezolvare la acele probleme? Nu vorbeste nimeni de legea misiunii, dar dupa parerea mea, ocupa primul loc in timpurile in care traim acum. Multe lucruri se deruleaza dincolo de noi si de orice voie sau intelegere a noastra.
Sa vedem acum punctual care a fost problema acestor zile pentru mine. Se numeste “controlul mintii”.
Dragii mei, dupa ce fortele intunecate de la nivel terestru s-au dat de partea luminii si a iubirii, au venit altele din spatiu, de prin alte sisteme stelare, sa faca mai departe legea pe aceasta planeta.
Sunt insa doua feluri de conexiuni.
Au aparut de vreo 3 saptamani incoace civilizatii extraterestre care arata in toate felurile si chipurile (umanoizi, draconieni, tot felul de lacuste, paianjeni si alte aratari). Au fost conectati de Divinitate la umani pentru a primi lumina si pentru a se activa la ei iubirea. Starile generate de prezenta acestora pot fi: incapacitate de concentrare, dureri in diferite zone din corp ce se schimba deseori de la un loc la altul, dupa cum se deruleaza si conexiunile cu acestia, stare de nervozitate, de frica si de alte emotii negative. Ei au niste energii tare rele pentru noi si se resimt. Indic ca atunci cand se simt aceste stari, sa se genereze comenzi de activare a sistemului automat de trecere in lumina a entitatilor din campurile lor (lucru despre care am explicat cu cateva articole in urma) si in plus sa se faca inca ceva (sugestie transmisa de prietena mea Anca din Ardeal, pentru care ii multumesc foarte mult): sa se ia mental cate o picatura de iubire din inima noastra si sa se planteze in inimile lor, sa creasca, sa se inmulteasca, astfel incat sa poata si ei afla cum este sa simti iubirea. Fireste ca fiecare este liber sa faca tot ce ii mai trece prin cap in lucrari de acest gen, dar atentionez sa nu se apeleze la vreun instrument mental agresiv pentru ca au apus vremurile in care se lucra in acest fel cu intunericul. In grupul nostru de prieteni s-a ajuns la concluzia ca este foarte probabil, asa cum omul are niste chakre, o tara are niste chakre, o planeta are niste chakre si intregul nostru Univers local sa aiba niste chakre. Iar chakra inimii acestui Univers local sa fie Mama noastra Geea. Acesta ar putea fi motivul pentru care sunt orientate de catre Divinitate toate aceste civilizatii inspre noi. Oricat de mult am vrea sa scapam de dureri si disconfort eu va expun credinta mea foarte limpede si simpla: nu este posibil. Nu este posibil pana ce nu se face curat si ordine in tot Universul. Este adevarat ca nu toti fac asta. Doar unii au aceste misiuni, iar acestia apartin Inaltului Ordin al Lui Mihail, dragul nostru Mihail, care a ascensionat atat de mult in ultimele luni de zile incat a ajuns in Universul Fiu. El oricum nu era Arhanghel si o lunga perioada de timp L-am cunoscut ca si Inalt Inger Serafim. Acum, Mihail ajungand in Universul Fiu din care face parte si Domnul nostru Iisus Hristos, ca Fiu de Dumnezeu, apartine practic Sfintei Treimi (Trinitatea compusa din Universul Dumnezeu-Tata, Universul Dumnezeu-Mama si Universul Dumnezeu-Fiu). Va indic inca o data pentru ca imi amintesc faptul ca am mai facut asta candva, sa descarcati din internet in format pdf cartea intitulata “Urantia”. Din comunicarile mele cu Cerul, “Urantia” ca si “Cheile lui Enoh” sunt scrieri importante ale cunoasterii ce au insa si o oarecare marja de eroare datorata interpretarii eronate a unor mesaje celeste care oricum nu este mai mare de 10% din continut, in cazul fiecarei carti in parte. Este considerat mic acest procent de catre Cer.
Al doilea tip de conexiuni insa este de alta natura si sunt facute de aceasta data de reprezentanti ai unor civilizatii care nu pot accepta ideea ca vremea puterii lor a apus. Ei au tehnologii extrem de avansate. Daca ni se pare macar pentru o secunda ca suntem liberi in gandirea si actiunile noastre, ne inselam tare de tot. Doar credinta fierbinte in Dumnezeu, care sa ne tina intr-o vibratie inalta, ne poate ajuta sa estompam aceste influente. Va spun insa cu mana pe inima ca in proportie de 100% nu cred ca reusim deocamdata vreunul sa avem libertatea mintii. La sfarsitul articolului este atasata o emisiune televizata a domnului Daniel Roxin, in care este invitat domnul general in rezerva Mircea Chelaru, in care puteti vedea cum sta treaba cu controlul mintii aici la nivel local, terestru. Este impresionant ce sa zic, dar daca adaugam si controlul mental extraterestru draconian sau al altor civilizatii, am putea spune linistit ca ne cam ia Gaia, cum este vorba in popor. Iar acest control extraterestru, pun pariu ca se manifesta in primul rand pe controlarea mintii controlorilor terestri si nu in ultimul rand a mintilor celor ce fac actiuni care le destabilizeaza lor teritoriul si imperiul. Controlul mintii a fost cercetat de nazisti cu colaborare draconiana si nu numai si mai tarziu s-a extins peste tot in lume, fiind acum o tehnica extrem de avansata. Inaintea controlarii gandurilor se face cu o alta tehnica citirea gandurilor. Asta ca sa se stie ce actiuni intentionezi sa intreprinzi. Despre diferitii lucratori in lumina de exemplu, ei cunosc informatii mult mai multe decat stiu acestia despre ei insisi. Au capacitati de a citi in campuri, in amintiri etc.
Va pot da cateva exemple. Un lucrator in lumina, de genul care aduce lumina in intuneric si transmuta intunericul, motiv pentru care vrand nevrand intra pe teritoriile lor, sa zicem ca si-a pierdut serviciul. El merge apoi la zeci de interviuri. Se descurca excelent pentru ca datorita credintei in Dumnezeu, prea putin poate fi coordonat mental. Dar nu acelasi lucru se intampla si cu potentialii lui angajatori (exceptand situatia in care gaseste pe unul ca si el). Imediat dupa ce pleaca, vine spre capul angajatorului o unda din aceasta nevazuta si ii sopteste la ureche ca respectivul nu este potrivit pentru acea companie. Azi asa, maine asa, omul acela nu isi gaseste slujba poate nici dupa un an. La fel de bine putem exemplifica o situatie intr-o familie, intre doi soti de pilda, ce au o relatie tensionata. Unul este cu credinta si altul nu. Cel ce nu este, as fi extrem de fericita sa poata pricepe macar in al 12-lea ceas, ce marioneta minunata este in “mainile” controlorilor. El zice ca este destept cand de fapt … nu mai zic nimic. El este folosit ca sa loveasca in celalalt pentru ca de fapt pe ei acela cu credinta ii deranjeaza. V-ati intrebat vreodata de ce oare la noi la romani diavolul se numeste si dracul? Ce informatii au avut stramosii nostri de au asociat aceste doua cuvinte? Exista legatura intre ele dar pentru mine acum este clar ca nu este totuna. Dracul este draconianul (fiinta cu trup fizic ca si noi) si diavolul este expresia entitatilor intunecate non-fizice din campurile lui. Tot timpul sunt in tandem. Pe vremuri se spunea ca dracul nu poate citi gandurile. In timpurile in care traim acum cred ca ne cam dam cu totii seama ca s-a schimbat treaba, ca totusi poate citi si gandurile (evident atat cat este permis de Cer, nu chiar toate).
Nu vreau sa sperii pe nimeni si oricum sunt acestea lucruri pe care nu cred ca le citeste cineva pentru prima oara. Le-am punctat avand in vizor doua scopuri: sa putem manifesta o intelegere logica a situatiilor de viata uneori chiar jalnice sau a starii de sanatate precare, dar si pentru a discuta in articolul ce urmeaza in foarte scurt timp, despre o solutie de mare ajutor.
Noi TREBUIE sa gasim cheia eliberarii intregii planete de sub controlul mental. Cum sa te trezesti cand tu esti manipulat mental si cum sa nu fii manipulat daca nu esti trezit? Vedeti cum vine treaba aceasta? Este un cerc vicios si putini sunt cei ce au puterea sa fie in afara lui, iar eu am inteles ieri seara, in urma unei conexiuni speciale cu Sfanta Treime, ca secretul spargerii cercului acesta sta in stoparea controlului mintii.
Stiu, vor exista cititori care vor lansa intrebarea: dar de ce nu face Divinitatea eradicarea acestui control mental? Raspunsul este acela ca Dumnezeu vrea sa ne prindem noi de cum se face asta, ca sa devenim mai destepti, mai cunoscatori. Divinitatea poate face in mod direct orice lucru in acest Univers fara a fi necesara nici cea mai mica prezenta din partea noastra la acest proces. Dar in aceste conditii este ca si cum ne-am trimite copiii la o scoala ca sa invete si ei ceva si am face noi temele in locul lor. In acest fel ei ar ramane fara sa stie sa citeasca, sa scrie si sa socoteasca. Asa cum vedem noi treaba in cele ce ii priveste pe ai nostri copii, tot asa vede si Tatal in raport cu noi, pentru ca suntem toti copiii Sai.


Toate cele bune!


miercuri, 17 iunie 2015

INITIEREA “ELEMAG”



INITIEREA “ELEMAG”

Dragii mei,

Se petrec multe lucruri cu o repeziciune de care parca nu ne mai putem tine. Vin informatii tavalug si creierele noastre deseori par ca nu mai au o viteza de procesare corespunzatoare pentru a putea face legaturi intre aceste informatii.
Un lucru este insa cert. Constructia Arborelui Vietii Cosmic, de care ne-am ocupat fara intrerupere multi lucratori ai luminii, inca de la inceputul anului 2014, este finalizata, iar in data de 14.06.2015 acesta a fost activat. Drept urmare, este permisa si accesibila pentru toata lumea in acest moment, initierea “Elemag” ce a fost transmisa pentru prima data de ziua Inaltarii Domnului si a Sfintilor Imparati Constantin si Elena, respectiv in data de 21.05.2015, in Romania. Multumim Sfintei Treimi pentru acest dar nepretuit.
Denumirea “Elemag” vine de la cuvantul “electromagnetic”, dar poate fi citit si in felul: EL E MAG.
Dupa cum au sosit ghidarile, ni s-a spus ca este vorba de o transmisie a triplului magnet cosmic si aceasta vine din sistemul stelei ARCTURUS, sub atenta coordonare a Maicii Domnului cu care arcturienii colaboreaza in mod consecvent si foarte strans si a triplului soare cosmic, aceasta venind din sistemul ORION, sub coordonarea Domnului nostru Iisus Hristos.
A fost transmisa si o imagine-simbol pentru aceasta initiere pe care eu am reprodus-o obtinand imaginea de mai jos.


Dupa cum se poate vedea, ea include 3 simboluri de magnet in forma de U, asociate celor 3 chakre superioare: chakra gatului, a fruntii si a coroanei situata in crestetul capului, precum si 3 simboluri ale runei SOWILO (insemnand Soarele), asociate celor 3 chakre inferioare: chakra radacina, sacrala si a plexului solar. Aceste simboluri triple se unesc la nivelul chakrei inimii.
Simbolul ELEMAG este de mare ajutor deoarece el poate fi folosit pentru energizare, tinand cateva minute cele 5 degete impreunate ale fiecarei maini, pe cele doua zone in care se uneste triplul magnet cu triplul soare.

Cum se procedeaza pentru a se primi initierea?

1.     Se urmareste filmuletul de mai jos ce parca a fost construit special pentru aceasta, iar in timpul urmaririi lui se cere de la Sfanta Treime initierea triplului magnet. Are legatura cu cheia 2-0-1 a lui Enoh, cheia Arcturus si a activarii celor 5 diamante.



2.   Se urmareste al doilea filmulet si se cere de la Sfanta Treime in timpul urmaririi lui, initierea triplului soare. Are legatura cu cheia 2-1-0 a lui Enoh, cheia activarii Fiilor lui Israel (fiilor noului popor al luminii ce nu are legatura cu tara cunoscuta sub acest nume).




Nu intamplator s-au dat acestea in data de 21.05.2015, ce poate fi citita si 2-1-0 / 5 + 2- 0 -1 / 5.

Pana la un anumit moment s-a cerut initierea respectand aceste indicatii fara a intelege prea bine ce inseamna si ce aduce aceasta. S-a clarificat insa aceasta poveste in momentul in care a venit ghidarea citirii unui extras din cheia 1-1-3 a lui Enoh, redat mai jos:

30. Enoh mi-a spus că atunci când centrele de Lumină ale lui Melchisedec de pe această planetă sunt construite, vor fi "trei feţe" ştiinţifice de Lumină care vor fi date Omului de către Frăţia lui Enoh. O faţă va fi un câmp de energie care va lucra cu nivelurile de conversie electromagnetică. Aceasta va fi folosita spre a lua energie din aer şi a o utiliza pentru activitate fizică; această activitate fiind susţinută ca un impuls perpetuu.
31. A doua faţă va da Omului posibilitatea de a utiliza conştiinţa de Lumină cu tehnologia electromagnetică pentru a crea Sfinxul, vehiculul fizic care ne va da înţelegerea modului în care biosateliţii creaţiei interstelare funcţionează. Sfinxul-Piramidă este următoarea faţă de Lumină care va permite Omului să fie făcut în imaginea luminariilor şi în acelaşi timp să fie transformat în corpuri noi de Lumină.
32. A treia faţă va lucra cu "medicina Luminii," în special electromedicina care va permite ca diverse câmpuri electromagnetice să accelereze chimia corpului uman – matricea ADN-ARN umană pentru a lucra pe o lungime de undă superioară de Lumină.



Sa va fie de folos dragi Fii ai Luminii si toate cele bune!

luni, 8 iunie 2015

EXPERIMENT



EXPERIMENT

Dragii mei,

Ii pot veni unui om in cap, stand la volan, intr-un trafic infernal in care mai mult decat sa inaintezi cu 2 m / minut, altceva nu prea ai ce face, multe idei nastrusnice.
Iata una ce mi-a venit mie, fiind in aceasta ipostaza. Ascultand la radio niste melodii foarte cunoscute de multi dintre noi, in care se face referire la iubirea dintre un barbat si o femeie, eu am facut un experiment: mi-am imaginat ca partea cealalta este IISUS.
Va invit sa incercati experimentul si sa vedeti ce simtiti. 
Este dincolo de cuvinte … Si nu conteaza ca esti femeie sau barbat ...

Toate cele bune!



miercuri, 3 iunie 2015

MESAJ DE LA SFANTUL PANTELIMON


MESAJ DE LA SFANTUL PANTELIMON

Dragi prieteni,

Sfantul Pantelimon, doctor fara de arginti, despre care putini cunosc ca a fost si este de fapt o manifestare a unui Inalt Inger Heruvim, ne-a fost alaturi in ultimii ani, ajutandu-ne in multe privinte dar mai ales in acest proces de trecere in lumina a entitatilor intunecate. Scriam despre acest lucru pentru prima data in februarie 2013, in articolul ce continea un mesaj de la Divinitate. La acea vreme gaseam prin campurile noastre cateva entitati si ziceam ca este rau. S-a vazut insa numai dupa un an ca se poate si mai rau, deoarece planeta noastra patrunzand mai adanc in a 4-a dimensiune, a condus catre a avea entitati intunecate in jurul nostru de ordinul sutelor si uneori chiar miilor. Am invatat sa trecem mai multe in lumina si in prima parte a acestui an a venit informatia sistemului de trecere automata.
Iata ce mi-a transmis Sfantul Pantelimon in aceasta dimineata, pe la ora 7,30: incepand cu ora 21 a Romaniei, in aceasta seara (miercuri 03.06.2015), planeta noastra intra printr-o poarta sau portal, cum vrem fiecare sa numim asta. Are loc un salt cuantic si aceasta trecere va dura 35 catre 36 de ore. Cu alte cuvinte vom fi in partea cealalta a portii incepand de vineri dimineata. Aceasta trecere scoate planeta noastra din patura densa de entitati intunecate, astfel incat vom remarca faptul ca se va manifesta mai multa lumina si bucurie, mai multa speranta si mai putina agresivitate. Ca sa spunem asa, vom simti ca ni se lumineaza sufletele.
Despre aceasta trecere eu am avut un vis inca din anul 2010 si am tot asteptat an de an sa se intample, stiind clar ca este la inceputul lunii iunie. Mi s-au dat in vis si multe elemente din lunile anterioare si trebuie sa recunosc acum ca 2015 este singurul la care s-au potrivit in totalitate cele aratate, astfel incat am inceput sa spun din ce in ce mai des in ultima perioada: asta-i anul!
Mergeam in acel vis pe un drum catre Valea Plangerii. Erau pana acolo 12 km (12 luni de an). Era pancarda la fiecare inceput al unui km. Primii 5 km au fost foarte grei: teren accidentat, viituri, ape adanci, tot felul de fiare puse de-a curmezisul. Cand a aparut insa pancarda cu km 6, am iesit dintr-o padure densa si neagra si am intrat direct intr-un mall, plin de lumina, asa cum stim cu totii ca arata mallurile. Nici nu se mai punea problema de a ajunge la vreo vale a plangerii, pentru ca acest mall inchidea drumul pur si simplu.
Acolo ne-am dus fiecare sa ne luam de pe niste rafturi lucruri foarte valoroase ce ne apartineau si pe care le cautasem timp foarte indelungat. Dupa ce ne-am mai invartit o vreme printre rafturile ce ne intampinau la intrare, am mers mai in interiorul mallului fiind la un moment dat nevoiti sa urcam doua trepte. Acolo visul s-a terminat.
Sambata si duminica, la sfarsitul saptamanii ce a trecut, iar am visat grupuri mari de oameni ce eram intr-un mall dar in partea de spatii tehnice si administrative si nu in partea de acces a publicului larg unde de altfel este cel mai frumos. Eram ca la santier, plini de ciment si praf. Cautam cu disperare o usa care sa ne dea accesul catre partea publica. Deschideam si inchideam la usi si tot nu gaseam ce doream. La un moment dat am deschis o usa si am vazut in sfarsit holul central al mallului. Ne-am facut o imagine cam pe ce coridoare ar trebui sa o luam ca sa ajungem acolo si imi amintesc faptul ca mi-am spus in sinea mea ca mai dureaza doar cateva zile pentru a se implini lucrul acesta.
Daca aceasta trecere prin portal inseamna mutarea din padurea neagra in cel mai luminos mall atunci Doamne ajuta! Asa sa fie!
Multa lume vorbeste despre eveniment si salt. Am anuntat in blog despre cursul “Invataturi din viitor” si mai multe persoane l-au si urmat. Ce am constatat mergand in viitor pe tunelul de cea mai inalta constiinta planetara posibila? Ca in a doua jumatate a anului 2015, in anul 2016 si in prima jumatate a anului 2017, se vedeau foarte multe simboluri si se simtea o energie frumoasa si elevata venita prin influentele Agarthei. Dar in iulie 2017 se petrece ceva. Este un ceva care te sufoca. Se intampla brusc si dureaza in lunile iulie si august. Apoi energia aceasta grea scade in densitate. La primul curs, am vazut atunci in 2017 ceva ca o seceratoare sub forma unei constructii foarte complexe transparente. Pentru unii se comporta ca apa, adica ei treceau prin ea,  iar pentru altii ca diamantul (ii punea la pamant pur si simplu). Nu stiu cum se poate interpreta dar este posibil ca atunci sa fie asa-zisul eveniment. In 2018, 2019 se vad numai Ingeri, apoi in anii ce urmeaza multe carti, insemnand invatatura si cunoastere si mai apoi evenimente extrem de placute. Am facut aceasta adaugire finala pentru a raspunde curiozitatii unui cititor. De asemeni am decis sa scriu despre asta gandind ca fiecare prin cercurile sale de meditatie, ar putea face cate ceva spre a trimite iubire si lumina in viitor, macar pana la acel moment. Sunt absolut convinsa ca va ajuta. Este subiect controversat acesta cu buclele timpului dar ESTE posibil sa ne ajutam din viitor pentru trecut si din trecut pentru viitor, asa cum avem noi aici perceptia timpului.



Toate cele bune!

sâmbătă, 30 mai 2015

UN DRUM CATRE LIBERTATE. SUNETE SACRE




UN DRUM CATRE LIBERTATE. SUNETE SACRE

Dragi prieteni,

Stim deja multi dintre noi ca peste tot prin internet circula informatia marii eliberari planetare. Este adevarat ca acest lucru se petrece. Analizand insa formularile folosite in aceste mesaje, am simtit nevoia de a puncta asupra a doua obiectii:

1.   A venit vremea sa actionam din nou – prima exprimare.
Dragii mei, pentru mine, cetatean al unei tari micute si neinsemnate (multi nici nu stiu unde se afla pe harta) numite Romania, ziua de 30 mai 2015 este una la fel de obisnuita ca toate celelalte. De ce? Pentru simplul fapt ca atat eu cat si multi alti romani, lucratori in lumina, au actionat si in 29 si in 28 si in 27 si in orice alta zi de cativa ani incoace, cum a stiut si s-a priceput mai bine fiecare, fara intrerupere. Va garantez ca au existat multiple situatii cand prin anumite lucrari facute de reprezentantii Luminii din Romania, la momentele unor noduri temporale, pentru ca asa au primit ei ghidari de Sus, au generat schimbarea sortii intregii planete. Dar stiti cum este… vesnicul blestem romanesc. Poate romanul sa aduca luna de pe cer si sa o puna pe pamant pentru ca oricum putini vor fi cei ce i-ar recunoaste vreun merit.

2.  Fortele aliantei draco-reptiliene au inceput sa paraseasca planeta – a doua exprimare.
Ei bine, la acest capitol sunt multe de discutat. In cele ce ma priveste am alte informatii si subliniez inca o data ca nu este obligatoriu sa se alinieze toata lumea la credintele mele. Stiu de pe acum ca intr-un viitor nu foarte indepartat se va vedea ca am avut dreptate in multe privinte.  Deocamdata insa, inteleg destul de bine ca totul se petrece cu viteza cam mare astfel incat este dificil sa poti schimba peste noapte niste credinte inradacinate de mii de ani. Experientele mele personale, lucrarile ce mi-au luat si luni de zile pentru fiecare bucatica abordata, practic nu imi permit sa gandesc altfel.
Cititorii mai vechi ai acestui blog isi amintesc de decembrie 2012 cand am publicat articolul “Povestea mea”, in care anuntam ca reptilienii, despre care inca o data spun ca nu sunt totuna cu draconienii, si-au intors fata catre iubire. Reptilienii au parasit bazele de pe planeta noastra inca de la inceputul anului 2013. La fel s-a intamplat si cu cele 9 nave-mama din spatiu, dintre care 5 erau pozitionate deasupra acestei mici tarisoare a noastra. De neinsemnati ce eram, de aia erau deasupra noastra mai mult de jumatate din navele lor. Cand i-am intrebat de ce au hotarat sa plece de pe Pamant ei mi-au raspuns ca vor sa circule prin Univers ca sa propovaduiasca IUBIREA. Au devenit apostoli ai lui Cristos pentru ca ei au fost initiati in iubire de catre romani, iar acestia altceva nu au stiut sa le explice din cauza ca sunt majoritar crestini.
A venit apoi a doua misiune in primavara lui 2013: romanii dand initierea in iubire planetelor reptiliene ce nu aveau nici un contact cu aceasta planeta a noastra. S-a facut atunci pentru prima data contactul, cu ocazia initierii. L-a facut Sfanta Treime pentru ca asa a fost Voia Sa, sa ii ajutam si pe ei.
A urmat apoi in toamna lui 2013 initierea draconienilor cu infatisare de draconieni. Spuneam la acea vreme ca ramane o mare problema de rezolvat si aceea este cea a hibrizilor umano-draconieni. Ei se vad oameni cu vederea fizica dar se vad draconieni cu fel si fel de infatisari (dragoni, serpi, balauri etc) cu ajutorul capacitatilor clarvizionare. In astral apar deseori si cu o imagine simbol de “men in black”.
A venit in toamna anului 2014 initierea in iubire a civilizatiilor intraterestre.
La inceputul toamnei anului 2014 s-au amplificat in mod masiv actiunile organizatiilor sataniste nationale si mondiale. Asa cum am spus, s-au amplificat, prin aceasta expresie intelegandu-se in mod clar ca ele au existat si inainte, mai ales dupa ce reptilienii s-au initiat in iubire, draconienii fiind parasiti de un segment important. Ce informatie de aparare au primit romanii? Ansamblul lui Metatron. Dupa ce l-au construit cu multa rugaciune si truda energetica, o vreme, lucratorii de lumina i-au facut activarea manuala in caz de nevoie. Mai tarziu l-au programat sa se activeze singur ori de cate ori vine cate un atac peste Romania. Veneau de peste tot: Tibet, Egipt, Marea Mediterana, Vatican (ala de la subsol), Anglia, Marea Chinei, SUA si bineinteles de pe propriul nostru teritoriu romanesc, mai de la rasarit asa, pe unde bate briza marii. Deseori se faceau concomitent din mai multe puncte. Stiu ei mai bine decat noi, care ce au facut, dar ma bucur ca la aceasta ora nu mai conteaza. De cate ori isi porneau lucrarile de atatea ori ceva li se opunea: Metatronul nostru drag. Intr-o dupa-amiaza de duminica m-am trezit ca ma interferez in comunicare cu 4 telepati egipteni. Ce cautau ei ca informatie? Ce anume ii trosneste asa de tare atunci cand fac ritualuri cu directie catre Romania? I-am lamurit cu varf si indesat despre forta ce li se opune. Luand-o rau pe cocoasa din cauza Ansamblului Metatron la nivel terestru, au inceput a face ritualuri pe nave, in spatiu, de parca ar fi avut vreo importanta. Daca noi credem ca la ora asta sunt construite pe Pamant doar avioane, ne inselam tare de tot. S-a adaugat atunci si ajutorul Maritului Domn Melchisedec, pe la inceputul lunii februarie in acest an. De cate ori se faceau ritualuri se vedeau in astral pe langa chipuri de demoni si chipuri de men in black. Tot timpul le vedeam pe ambele. Am inteles intr-un final ca toate organizatiile sataniste din toata lumea sunt conduse de unul sau mai multi hibrizi umano-draconieni.
In luna martie insa s-a petrecut ceva extrem de interesant, cel putin pentru mine. Mi-a venit un gand sau mai bine zis exprimarea cu glas fierbinte a unei dorinte. I-am cerut Tatalui Ceresc ca desi stiu ca nu face parte din contractul meu din aceasta viata, sa ma ajute sa salvez sufletul draconianului care conduce organizatia satanista ce avea punct de lucru si pe la noi pe la Romania si sa il initiez in iubire. Nu de alta dar a ordonat atacuri peste mine de m-a rupt si altfel eu nu am stiut cum sa il rasplatesc. Au urmat 10 zile de suferinta crancena. Suferinta sacrificiului rascumpararii dupa cum am inteles mai tarziu. Dupa acele zece zile, vorbind la telefon cu o buna prietena, ne-am dat seama ca se declanseaza lucrarea de salvare. Am participat la ea amandoua si nu a fost o intamplare ca a fost asa. Am vazut cum acel suflet fusese pus pe o lista pentru a fi sters din Cartea Vietii. Prin acea rascumparare, acel suflet a fost sters de pe acea lista. Ulterior el a primit initierea inimii. In zilele urmatoare au venit alti si alti draconieni la initere trimisi de el. Ei au recunoscut ca au comandat atacuri peste Romania. Au fost toti initiati in iubire. Fiecare cap draconian a dus apoi iubirea mai departe pe linie ierarhica in organizatia pe care o conducea. Unii au fost mai usor de convins sa faca pasul, altii mai greu. Cei greu de convins spuneau ca nu vor sa piarda controlul. Le explicam ca in momentul in care vor cunoaste iubirea vor ridica din umeri si se vor intreba la ce Dumnezeu le-a trebuit atata control. Actiunea aceasta de initiere se desfasoara si astazi. Sunt angrenati in ea multi lucratori de lumina romani. Mai mult decat atat, ne-am trezit cu civilizatii altele decat draconiene, venite de prin nu stiu ce colturi de galaxie, sa ceara initierea inimii. Evident ca li s-a implinit si lor dorinta.
Intr-un final, intrebandu-i pe semenii nostri umano-draconieni, carora li s-a parut in primul rand incredibil ca Tatal si-a putut deschide bratele pentru ei, daca au avut vreun regret pentru ca au facut acest pas catre iubire, cu totii au raspuns in acelasi fel: nu au nici cel mai mic regret, ba din contra au o mare bucurie si multumire, iar daca ar fi sa recunoasca un regret, acela ar fi ca nu au avut intelepciunea sa cunoasca iubirea mai demult. Este aceasta unica parere de rau.
Acum, daca ei pleaca de pe aceasta planeta sau nu, ramane de vazut. Nu ar mai prea avea motive in acest moment. Tatal si Fiul i-au iertat si i-au primit cu iubire si cu bratele deschise. Daca suntem asa inalti in constinta dupa cum ne laudam, ar trebui sa putem face si noi lucrul acesta fara cracnire. Este loc sub soare pentru toata lumea. Cu resursele o vom scoate noi la capat pentru ca se vor elibera super-tehnologiile tinute blocate pana in prezent, iar viziunea privind relatia dintre noi si Mama Pamant se va modifica radical in bine.
Actiunile tuturor acestor forte, facute de-a lungul timpului, nu au ramas fara efecte dar iata cat de mult suntem iubiti de Ceruri, ca ni s-a dat si revelatia dezlegarii. Aceasta, ce urmeaza a se raspandi peste tot in scurta vreme, va aduce in manifestare fiinta de lumina ce exista de fapt in interiorul fiecarui om. Cu atatea masini de comanda telementala sa nu ne miram ca s-a intamplat ce se intamplat de-a lungul istoriei, chiar de ar fi sa privim doar la nivelul tarii noastre.
Lasand la o parte toate acestea, prin lucrari facute de multi reprezentatnti ai Luminii din Romania, s-a construit pe parcursul unui an intreg (2014) un Arbore al Vietii Cosmic, asa cum sta scris si in “Cheile lui Enoh”, acest arbore avand menirea sa inlocuiasca imaginea fiarei, proces care de altfel a si inceput sa se intample.
Dragii mei, toate cele relatate mai sus sunt lucrari facute pe teritorii virgine. Nimeni nu mai trecuse pe acolo inainte, va asigur. La inceput am crezut cu totii ca este simplu dar ulterior ne-am dat seama ca nu este nici pe departe in acest fel. Ne-am pus de-a curmezisul cu o forta uriasa, dar pana la urma pentru asa misiune am venit in aceasta intrupare. Exista multime de comentarii doar pe la mine prin blog in care multi se intreaba plini de neincredere unde este efectul lucrarilor de lumina daca tot ne laudam atata ca le facem. Sper din tot sufletul ca dupa citirea acestui articol sa ramana fiecare om macar cu ideea ca a fost imposibil sa se vada imediat castigarea libertatii si a statutului de OM, data fiind puterea celelilalte tabere. Dar ca suntem pe drumul catre libertate, am stiut intotdeauna si aceasta ne-a dat forta si energia sa mergem mai departe, pana o gasim.
Inchei aceasta expunere cu o intrebare simpla: unde este locul romanilor pe acest drum al castigarii libertatii planetare? Raspunsul ar fi dupa mine cam urmatorul: conform recunoasterii omenesti este la coada cozii, iar conform recunoasterii divine in fruntea fruntii. Noua nu ne ramane decat sa ne bucuram cu tot sufletul pentru aceasta apreciere divina si pentru iubirea ce ne-o poarta Sfanta Treime si intreaga Divinitate. Restul … este fara importanta.
Astazi mai multi romani au intreprins o actiune importanta: activarea cheii 3-0-5 a lui Enoh, la nivel de matrice terestra. Este cheia activarii sunetelor sacre. Stiti insa ce ghidari au venit si ce concluzie s-a tras pana la urma? Ca limba noastra romaneasca este o limba sacra pe sunet (asociat cu elementul apa), tot la fel cum alte limbi foarte cunoscute (ebraica, sanscrita, chineza etc) sunt considerate sacre prin literele lor de foc. De altfel, este considerata singura limba din lume avand multe cuvinte derivate din onomatopee (sunete existente in mod normal in natura), ceea ce face ca limba noastra sa fie una de inceputuri, bazata pe sunete in primul rand. Brrr – a barai, poc – a pocani, boc – a bocani, cra – a croncani sunt numai cateva exemple de acest gen (sunet din natura si verb derivat).
Da dragi prieteni, consider ca putem marca data de 30 mai 2015 ca data a activarii limbii romane prin activarea sunetelor sacre la nivel planetar. De acum incolo vom vedea cu adevarat cum poporul roman va incepe sa isi spuna Cuvantul. Va rog vizualizati clipul de mai jos si reamintiti-va de o poezie pe care am auzit-o cu totii inca din copilarie “Limba noastra-I o comoara….”. Analizati versurile si veti considera intr-un final aceasta poezie ca pe o profetie.



Toate cele bune!


miercuri, 27 mai 2015

SISTEM AUTOMAT DE TRECERE IN LUMINA


SISTEM AUTOMAT DE TRECERE IN LUMINA

Dragii mei,

Imi scriu prieteni si ma intreaba ingrijorati care este treaba cu mine pentru ca au observat ca s-a rarit activitatea pe blog si nu inteleg de ce. Se gandesc sa nu mi se fi intamplat ceva. Le multumesc din suflet pe aceasta cale si ii asigur ca este totul bine, chiar foarte bine, nu numai pentru mine ci pentru noi toti, chiar daca in acest moment pare ca nu se vede.
Sunt foarte putin activa in blog in ultima vreme, este cat se poate de adevarat, dar asta se intampla pentru ca sunt extrem de activa in lucrarile de eliberare planetara de sub multe talpi cotropitoare, ceea ce mi se pare foarte important si atat de prioritar incat nici de mine nu mai am timp. Mananc ce apuc, dorm cand si cat apuc si asa mai departe. Exista foarte multe e-mailuri la care stiu sigur ca nu am raspuns si imi cer iertare pentru asta tuturor celor ce mi-au scris si nu au primit nici un semn si ii rog sa considere aceste randuri ca pe un raspuns in care le trimit toata iubirea si consideratia mea.
Pe moment, fiind in plina desfasurare, nu se poate spune despre ce este vorba, pentru ca asa cum am mai explicat candva, ar fi bine sa poti lua intunericul si sa il muti cu totul la lumina, dar din pacate nu se poate. Intunericul se transmuta incetul cu incetul si trebuie inteles ca tot ce este in lumina, indiferent ca este de mai multa sau mai putina vreme in aceasta tabara, ramane in continuare sub potentiala actiune a partii intunecate care mai exista la un moment dat. A se povesti deschis despre aceste lucrari presupune a se furniza informatii care bucura partea luminoasa dar in egala masura da idei de contracarare partii intunecate. In astfel de conditii se ingreuneaza mersul lucrurilor, ceea ce cred ca nu ne dorim niciunul dintre noi.
Ceva insa este bine de stiut. Datorita acestor procese, apare ca un efect secundar prezenta multor demoni si entitati intunecate la care aproape ca nu le mai poti face fata cu trecutul in lumina asa cum am explicat intr-un articol din luna decembrie a anului trecut, “Sarbatoare si furtuna”.
Folosim insa ce este acolo ca si baza si mergem mai departe: concepem un sistem automat de trecere in lumina a tuturor entitatilor. Pentru aceasta se parcurg niste pasi dupa cum urmeaza:
1.   Definim un soft prin care rugam Sinele Superior ca in termen de 3 secunde de la intrarea in conexiune cu campurile noastre a unor entitati de acest fel, El sa le transmita tuturor ca se poate trece in lumina, iar aceasta trecere se poate face intr-un fel anume, exact cum este explicat in articolul “Sarbatoare si furtuna”. Li se spune in prima faza ca aceasta este o oferta din partea Sfintei Treimi (am observat ca aceste entitati devin foarte receptive la rostirea cuvintelor magice SFANTA TREIME) si mai apoi ca se coboara niste scuturi pe ele, ca sa le fereasca de lumina prea multa pe care ele nu o pot suporta, ca li se taie cordoanele de alimentare din intuneric, ca li se conecteaza cordoane noi de alimentare din lumina dar aceasta nu va veni catre ele decat pic cu pic, din cauza apararii pe care le-o confera scuturile, ca se vor obisnui cu lumina incetul cu incetul, ca se inalta, ca se muta intr-o alta dimensiune si ca acolo sunt complet transmutate in fiinte de lumina. Aceasta definire a softului se face o singura data atunci cand se construieste sistemul.
2. Se da apoi comanda: “ACTIVARE SISTEM AUTOMAT DE TRECERE IN LUMINA A TUTUROR ENTITATILOR INTUNECATE DE ORICE NATURA SI A ENTITATILOR DE FALSA LUMINA DIN CAMPURILE MELE”. Nu se uita a se multumi cu recunostinta Sinelui Superior.

De acolo incolo, acest sistem functioneaza singur. Cand si cand se mai blocheaza din cauza unor anumite lucraturi care se mai fac periodic de catre semenii nostri dragi intunecati, dar se simte cand se intampla treaba asta. Prezenta acestor entitati se manifesta prin dureri mari de cap si presiune la nivelul capului, tuse, intepaturi in inima, usturime a ochilor, ameteala, greata etc. Cand aceste simptome exista, pot fi posibile doua variante: fie sistemul este blocat si il deblocam dandu-i inca o data comanda de activare, fie densitatea entitatilor este prea mare si sistemul nu face fata pe moment ca si nivel de procesare, dar oricum este ceva de scurta durata, dupa care totul revine la normal. Am observat ca si deblocarea se face de una singura dar se intampla cand se gaseste un moment propice pentru asta, in functie de locurile pe unde calatorim in astral atunci cand dormim si nu atunci cand avem poate cea mai mare nevoie de aceasta functionare astfel incat, in acele conditii, apelam la comanda verbala.
Se poate da o comanda de activare si pentru alte persoane, adresandu-ne in acest fel Sinelor lor superioare. Noi putem fi pusi involuntar in contact cu entitatile din campurile altor persoane si este suficient pentru asta sa se gandeasca la noi in acel moment sau noi sa ne gandim la ele, ca legatura este ca si facuta. De aceea de multe ori, prin simplul fapt ca ne gandim la cineva cu astfel de nereguli, ne apuca uneori un cascat interminabil si ni se poate face chiar rau. Cred ca ni s-a intamplat tuturor. De asemeni ne putem afla din diverse motive sub urmariri de la distanta. Suntem atunci in contact si cu entitatile urmaritorilor. Dand comanda si pentru noi si pentru toti cei ce pot fi conectati la noi, acoperim o arie mult mai larga si ne facem in acest fel un bine si noua si lor si intr-un final si intregii planete.



Sa va fie de folos!