CUM SA DEVENITI
VINDECATORI
Dragii mei,
Asa cum v-am precizat acum cateva
zile in urma, as dori sa va fac cunoscute cateva secrete in lucrul cu energia
universala, pentru scopuri terapeutice.
De baza pentru mine, la inceputul
acestei activitati, a fost cartea „Atingerea
cuantica – Puterea de a vindeca” – autor
Richard Gordon, Editura Adevar Divin (22-24 lei aproximativ). Mai exista
doua volume aparute ulterior, in aceeasi familie de carti, scrise de alti
autori, care incearca sa dezvolte metoda de baza, cu ajutorul unor practici
suplimentare.
Dupa parerea mea, este suficienta pentru
inceput, insusirea primului volum expus mai sus.
Metoda terapeutica se numeste chiar
asa: „ATINGEREA CUANTICA”
ATINGEREA CUANTICA se aseamana foarte
mult cu REIKI ca si practica, numai ca spre deosebire de REIKI, aici se
vizualizeaza in plus, traseul pe care curge energia pe care o captam din
Univers, prin corpul nostru. In carte se precizeza ca se procedeaza astfel:
1. Se pun ambele palme pe zona bolnava,
a noastra sau a altei persoane pe care ne propunem sa o tratam.
2. Inspiram aer in piept intr-un anumit
ritm, asa cum veti vedea scris in carte, timp in care ne imaginam ca tragem
energie din Univers, prin talpile de la picioare, pana o aducem in cap. Trebuie
sa vedem aceasta energie ca pe doua suvoaie de apa care intra prin talpi, urca
prin picioare, apoi prin trunchi, dupa care se unesc si ajung in cap.
3. Expiram aerul de asemeni intr-un
ritm, asa cum veti gasi scris in carte si in paralel, ne imaginam ca ducem
energia din cap, prin brate, pana in palme, pe unde o scoatem si o introducem
in tesutul bolnav.
Eu, cand am inceput sa practic, am
procedat asa cum mi se indica in carte, insa dupa 2-3 zile mi s-a facut
realmente rau si ma durea foarte tare capul. Simteam ca imi lipseste ceva la
nivelul capului. Totul pana cand mi-a picat fisa salvatoare: atat de
concentrata am fost pe vizualizarea traseului energetic, cu absorbtia acesteia
prin talpi, incat mi-am stopat involuntar, alimentarea cu energie prin tubul
pranic, prin partea superioara, adica prin cap. De acolo incolo, am inceput sa
procedez altfel: vizualizez pe inspir ca trag energie atat prin talpi cat si
prin cap si le unesc in plexul solar, sau in punctul Hara, sub ombilic, iar pe
expir, o urc in cap si o cobor apoi prin brate, palme si catre tesutul bolnav. La
momentul descoperirii a ce nu era in regula, mi-am revenit complet, dupa ce am
inceput sa procedez in acest fel, dupa doar 5-6 respiratii. Interesant este ca
nu sunt singura persoana care a patit acelasi lucru si chiar s-au lasat
pagubasi unii dintre cei care au incercat, vazand ca se simt rau, insa o data
ce le-am furnizat marele „secret”, au putut aplica aceasta metoda terapeutica
fara probleme.
Va atrag atentia in schimb, ca este
bine sa executati respiratiile, exact asa cum este indicat in carte, in special
cand tratati pe altii. Aici nu am mai fost atat de consecventa si am facut dupa
capul meu. M-am trezit insa, ca reuseam sa incasez toate energiile de boala ale
celor pe care incercam sa ii tratez. Daca tratam pe cineva cu durere de spate,
ma durea si pe mine 3 zile spatele, exact in acelasi loc, dupa asa-zisul
tratament. Am inteles in scurta vreme, prin experienta pataniei, ca trebuie sa
respect indicatiile privind modul de a respira, tocmai ca sa nu dau posibilitate
energiei de boala sa intre in corpul meu, prin palmele mele. La Atingerea
Cuantica nu este ca la Reiki. In cazul terapiei Reiki, discipolul primeste la
cursuri niste initieri de la maestrul sau, care ii asigura o protectie
importanta impotriva energiilor de boala ce ar tinde sa vina catre el in timpul
tratamentului. Cu timpul, aceste protectii cresc si in cazul Atingerii
Cuantice, deoarece energia pe care o circulam prin corpul nostru, nu numai ca
ne vindeca in primul rand pe noi, dizolvand foarte multe blocaje, dar duce si
la cresterea nivelului general de vibratie al nostru si implicit la cresterea
scutului de protectie. Pentru mai multa siguranta, construiti mental un scut,
imaginandu-va ca va aflati cu totul intr-o sfera alba, aurie, argintie, violeta,
cum va conduce intuitia, pe toata durata terapiei. Faceti si o programare a
scutului in felul urmator: construiesc acest scut de protectie, pentru toata
durata tratamentului, astfel incat, nici
o energie de boala de la persoana tratata sa nu poata intra in corpul meu.
Rezultatele sunt atat de spectaculoase,
cum nu va puteti imagina. Cand se ajunge cu transferul energetic la un anumit prag,
se produce o transformare a matricei persoanei aflata in stare de boala, catre
matricea persoanei aflata in stare de sanatate perfecta, cu alte cuvinte puteti
asista la cum se misca oasele de unele singure sub palmele voastre, deplasandu-se
catre pozitia anatomica ideala, nefiind nevoie ca voi sa stiti care este aceea.
De asemeni se pot indrepta ligamente rasucite in caz de entorse, se pot dizolva
noduli chiar si cancerosi, se pot dizolva si sparge calculi si dupa cum scrie
in carte se pot chiar indrepta dintii. Acest prag, in functie de gravitatea
bolii, poate fi atins in 10—15 minute, dar si in 4-5 ore sau mai mult. In al
doilea caz, nu presupune ca trebuie sa dureze o terapie atat de mult, ci este
vorba despre timpul obtinut prin cumularea timpilor tuturor terapiilor facute
pe acea persoana, intr-un anumit numar de zile.
Personal, vizualizand ca pe un
picamer energia pe care am trimis-o intr-o zi, cand eram secatuita de durere,
peste rinichiul drept, stiind in urma unei ecografii recente ca am acolo un
calcul de vreo 8 mm, l-am sfaramat prin aceasta metoda, in 20 de minute. La
aproximativ 10 minute dupa transfer, am inceput sa simt in interior un soi de
vibratie, exact ca atunci cand se sfarma ceva, a tinut asa inca 10 minute, dupa
care a incetat. Am facut o noua ecografie ca sa ma conving de rezultat, desi
faptul ca nu ma mai durea deloc, fusese deja un semn al reusitei actiunii mele.
Cu adevarat, calculul nu mai exista in rinichiul meu.
In incheiere, doresc sa va mai
punctez un lucru pe care nu il veti gasi scris in carte, dar care, consider eu,
este de mare importanta.
Incepeti orice terapie cu o rugaciune,
faceti-va apoi semnul Sfintei Cruci. Rugati-va apoi 1 minut, la Entitatile de
Lumina sa va asiste, la Medicii Cosmici Astrali care ne vindeca deseori noaptea
fara ca noi sa stim macar. Facand aceasta, tot procesul de vindecare devine
mult mai rapid si uneori mult mai spectaculos.
Nu uitati, dupa aceea, sau in cazul
in care ati crede ca puteti uita, faceti-o inca de la inceput, la sfarsitul
rugaciunii, SA MULTUMITI FIINTELOR DE
LUMINA PENTRU AJUTOR. Asa se cade.
Practicati si veti vedea ce minuni
sunteti capabili sa faceti!
Ganditi-va ca oricare din noi, oricum, practicam instinctiv, ceva similar. Cand va doare capul nu va puneti mainile pe el? Cand va doare stomacul nu va puneti mainile? Cand va doare o masea nu va puneti mainile pe fata? Vedeti ca este totul deja in noi? Nu trebuie decat sa folosim darurile cu care suntem dotati din nastere, insa abia in aceste vremuri aflam despre asta.
Pace si Iubire!
multumesc pt sfaturi, doresc sa fac cursuri de vindecare cuantica dar in orasul tirgu jiu nu se organizeaza.ma puteti ajuta/
RăspundețiȘtergereStii cum am putea sa facem? As putea veni cu cursul cu Ingeri acolo. Nu de alta dar m-am nascut in Targu Jiu si este ciudat si pentru mine ca pana in prezent nu am simtit un imbold sa vin acolo, sa sustin acest curs. Acum cred insa ca a sosit vremea. Te rog trimite-mi un e-mail pe federatia.galactica@gmail.com, in cazul in care crezi ca ai dori sa participi la un astfel de curs, pentru a putea sa te contactez. Multumesc frumos.
ȘtergereEste nevoie sa facem curs sau e de-ajuns sa folosim instructiunile din carte?
ȘtergereEste suficienta cartea. Aceasta tehnica terapeutica nu necesita initieri. Cartea este extrem de bine structurata, astfel incat poate invata din ea cel mai incepator dintre incepatori.
ȘtergereAm citit acest articol care este f interesant.Dar in acelasi timp m-a dus cu gandul la vorba: ''vezi si nu crezi''...Sunt umita.As avea o intrebare:la distanta ati facut aceasta terapie?Daca da,ati mai incerca-o iar pe mine?Multumesc
ȘtergereP.S...nu am reusit sa imi scriu numele..:(
Asa am fost si eu la acea vreme. Uimita. Iti recomand sa iti cumperi cartea, inca se mai gaseste. O poti apoi studia si vei constata apoi prin practica si prin propria experienta ce puteri fabuloase exista in fiecare om. Functioneaza excelent de la distanta. Iti imaginezi omul in fata ta la distanta de 50 de cm, chiar daca el in mod real este la 400 sau la 4000 km. Pentru energie nu exista distanta. Iti imaginezi ca pui mainile pe el si ca incepi sa trimiti energie. Acel om din fata ta poti fi chiar tu, ca un dublu energetic. Cu ajutorul imaginatiei iti poti inchipui orice. Daca vei face exercitiul cu tine insati si vei trimite energie pe coloana vertebrala sa spunem, vei vedea ca o sa simti furnicaturi si o senzatie placuta de-a lungul coloanei tale. Aceasta iti va da mare incredere ca functioneaza cu adevarat. Eu pot face o transmisie de la distanta cu conditia sa imi spui si mie macar numele mic si sa stabilim o ora de comun acord. Se poate face aceasta prin e-mail (al meu este federatia.galactica@gmail.com). O voi face ca pe un dar, pentru a-ti putea creste increderea. Dincolo de acest moment te voi invita sa descoperi puterea ta de vindecator. Atunci vine adevarata vindecare, cand avem incredere in propriile noastre forte si capacitati.
Ștergerebine ca nu vad preotii , pai la ei nu exista vindecatori, e de la satana , ba unii si-au creat bloguri impotriva vindecatorilor, de , daca nu dai banu spre biserica, esti imposor sau faci vraji sau lucrezi cu diavolul, fie la ei acolo, adica la biserica.
ȘtergereAm descarcat pdf cartea de pe net.Deocamdata am rasfoit-o ,dar am citit acest articol scris aici si .....sunt uimita.
RăspundețiȘtergereAm sa va contactez pe email.
Multumesc pentru dar,abia astept sa vad daca functioneaza .
Lavinia
Buna. Eu sunt in strainatate si nu gasesc sa cumpar cartea in limba romana. Mai ai, poate, cartea downloadata? As dori foarte mult sa o citesc.
ȘtergereMultumesc anticipat.
unde ai gasit cartea in pdf?
RăspundețiȘtergereeu am avut un astfel de tratament se numeste cranio sacral terapy. scoala dureaza 5 ani dar merita facuta in strainatate-cred ca sint mult mai avansati in domeniu. in timpul tratamentului nu simti nimic decat muschii sau in functie de problema, cum se reaseaza in pozitia initiala.de asemenea multe emotii nerezolvate ies la suprafata in timpul tratamentului. este uimitor cum m a vindecat de o durere de 7 luni care ma deraja ingrozitor. afara un tratament de genul este 600ron ora, iar scoala este 50mii de lire.in Romania cand spui cuiva de el rade de tine. sintem departe..
Buna. Ai gasit sa descarci cartea de pe internet? Eu am gasit doar al doilea volum. Eu sunt in strainatate si nu gasesc sa cumpar cartea in limba romana. As dori foarte mult sa o citesc. Anunta-ma,te rog, daca o ai...
ȘtergereMultumesc anticipat.