sâmbătă, 30 aprilie 2022

ACTIUNI PREGATITOARE

 


ACTIUNI PREGATITOARE

 

 

Dragii mei,

 

 

Mai intai de toate incep cu informarea ca intreaga arhiva a blogului Calea Aurie, din perioada octombrie 2012 – aprilie 2022, inclusiv acest articol, poate fi descarcata accesand linkul la care se ajunge prin pagina situata in bara de sus a blogului, numita “Arhiva blog”. Toata aceasta arhiva cuprinde o perioada de 9 ani si 7 luni, atat cat este varsta blogului la acest moment.

Am promis aceasta arhiva de mai multa vreme si imi pare rau ca abia acum am putut sa o finalizez, insa chiar a fost o munca asidua in operatiunea aceasta. A trebuit sa aliniez informatia din blog cu ceea ce eu aveam in calculator deoarece existau mai multe diferente. Unele postari imi lipseau pentru ca au fost publicate in blog de pe alte computere, altele aveau lipsa imaginile din interior, la altele lipseau linkurile catre diferite recomandari, la altele, chiar in blog, nu mai erau suporturi video valide, si peste tot pe unde s-a putut, s-au inlocuit. A durat zile in sir munca aceasta si multumesc cu recunostinta pe aceasta cale unei bune prietene care m-a ajutat cu realizarea unor evidente, caci daca nu era asa, nu terminam nici la ora aceasta.

Din punct de vedere energetic eu cunosc evenimentele pana la data de 6 mai, insa o repet pentru nici nu mai stiu a cata oara ca nu cunosc cu ce efecte se vor lasa ele si cum vor afecta vietile noastre. Cerul nu imi arata asta. Efectiv nu pot vedea dincolo de ora 18, data de 6 mai.

 

Pentru a avea o imagine mai clara in legatura cu ce este in aceasta perioada, este necesar sa scriu cateva randuri pe marginea unui subiect despre care a auzit toata lumea. El se numeste: Geneza sau Facerea, asa cum gasim capitolul aferent in Biblie.

Daca citim primul capitol vom vedea ca la inceput Dumnezeu a facut cerul si pamantul. Se refera asta la planete, la alte corpuri ceresti si la spatiul dintre ele, dupa care e explicat in detaliu cum a luat totul nastere. Este specificat ca Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. Altfel spus, eterul, vidul, apa au fost inca de la inceput si asociem acestea cu ceea ce noi numim apele primordiale. Avem deci pe primul loc in succesiune elementul apa.

A spus apoi Dumnezeu: “Sa fie Lumina!”, iar in acest fel a luat nastere scanteia. Avem deci al doilea element si acesta este focul.

Apoi a facut Dumnezeu o tarie prin mijlocul apelor, ca sa separe apele de ape si a numit-o cer. Noi o numim modern, atmosfera. Avem deci al treilea element iar acesta este aerul.

In continuare a spus Dumnezeu sa se arate uscatul si vorbim aici de al patrulea element, adica despre pamant.

Mai apoi a vrut Dumnezeu sa fie iarba, si plante, si pomi roditori cu seminte, si luminatori pe cer, si vietati felurite. A creat toate conditiile unui trai ca in rai pentru animale, care la acea vreme se hraneau cu iarba, si pentru barbatul si femeia ce au fost creati in a 6-a zi, nespecificandu-se in acest capitol nici numele lor si nici ca femeia a fost creata din barbat, din coasta lui. Apare ca Dumnezeu i-a creat pe amandoi deodata. Completez eu acum ca ei erau Oamenii de Aur si cred sincer ca NU se numeau Adam si Eva. Mai mult decat atat, scrie negru pe alb ca Dumnezeu le-a dat acces la toti pomii cu roade cu seminte si la tot ce era creat pe Pamant, fara nicio restrictie.

In al doilea capitol al Facerii, dupa primele 3 randuri in care este scris ca Dumnezeu s-a odihnit in a 7-a zi, realizam ca incepe o alta poveste. In primul rand nu se mai foloseste numele “Dumnezeu” ci este inlocuit cu “Domnul Dumnezeu”. Apoi scrie ca Pamantul era sterp si gol si a trebuit sa creeze pe Adam si apoi, din acesta, pe Eva, ca sa aiba cine sa lucreze pamantul, sa nu mai fie sterp. Mai mult decat atat, le-a pus restrictia de a nu manca roade dintr-un pom anume.

Deducem ca in primul capitol Dumnezeu face cu iubire toata natura si apoi oamenii, punandu-le totul la picioare, fara restrictii, iar in al doilea capitol sunt facuti oamenii ca sa lucreze pamantul cel sterp, si mai mult decat atat, ei au o restrictie si nu au voie sa manance roade dintr-un pom anume. Ei totusi mananca si incep a se rusina apoi de goliciunea lor. Cand vine Domnul Dumnezeu in “vizita” in Gradina Edenului, il intreaba pe Adam unde este, caci nu vedea atotputernicul si atotstiutorul ca acela era ascuns dupa un pom. Intelegeti aluzia si realizati ca am scris cu litere mici cele doua atribute pentru ca in opinia mea este absolut evident ca vorbim din capitolul 2 incolo despre un alt dumnezeu.

Dumnezeul Luminii cel Adevarat, cu iubire si bunatate, energie pe care o simtim emanata din toate randurile acestui prim capitol, apare in Facere doar aici. Dupa aceea, exista o maaaare lipsa sau ruptura in geneza aceasta, intre punctul 3 din capitolul 2 si punctul 4 al aceluiasi capitol si tot ce urmeaza dupa el.

Ar fi trebuit intre cele doua sa apara si cum s-a dezvoltat civilizatia Oamenilor de Aur pe Pamant si ce li s-a intamplat lor de a ajuns Pamantul sterp si gol, iar ei au disparut sau poate au parasit planeta aceasta, si cum cineva, asimilandu-si rol de Dumnezeu, a venit la un moment dat si a pus bazele unui experiment genetic, implantand aici pe Adam si pe Eva. De fapt, asa cum comunica Cerul, au fost 8 barbati si 8 femei, iar pe tiparul 1+7, Adam a fost un fel de conducator peste 7 barbati, iar Eva conducatoarea a 7 femei.

Sarpele care “a amagit-o” apoi pe Eva este in opinia mea o forma-gand, o unda. Este o reprezentare a mintii. Nu analizam acum care a fost sursa acestui gand, ci care a fost subiectul lui. Pesemne ca a aparut in capul Evei la un moment dat intrebarea legata de cine si ce sunt ei, acolo pe Pamant. Ea i-a spus si lui Adam despre framantarile sale, iar a manca din fructul oprit poate echivala cu faptul ca si-au propus ca orice ar fi, ei vor sa afle neaparat care e treaba cu ei. In acel moment, datorita intentiei trimise in eter, a venit raspuns de la adevarata Divinitate si a aparut o modificare importanta in ADN-ul lor, care sa ii ajute sa descopere dilema.

Din pricina acestui lucru, falsul dumnezeu, cand a aflat ce s-a intamplat, a lansat blestemul asupra Evei si pe langa faptul ca a inferiorizat-o fata de barbat, a blestemat-o sa nasca in chinuri si dureri, ca un soi de razbunare care sa o faca pe Eva ca alta data sa nu se mai intrebe despre originile a ceva creat. Apoi a aruncat blestemul catre Adam si totodata un blestem asupra pamantului. Acestea sunt niste blesteme stravechi care in timp, ca sa se imputerniceasca, au atras alte si alte blesteme pe subiecte similare.

Am aflat in anii acestia ca blestemul este ca un fel de inscriptionare in ADN a unui program care deschide acolo niste porti catre lumile intunecate. In functie de zona din ADN pe care se inscriptioneaza programul, asa sunt si efectele.

Adam si Eva au dorit doar sa afle un raspuns la intrebarea de tipul: “Cine sunt eu cu adevarat?” Chiar si in zilele noastre, cine trece de pragul care are legatura cu aceasta intrebare, nu are viata prea usoara dupa aceea, caci apare furia falsului dumnezeu (oricare ar fi acela), si asa cum s-a razbunat pe ei atunci, tot asa se razbuna si in prezent.

Adam si Eva i-au avut, dupa izgonirea din Gradina Edenului, pe Abel si pe Cain. Abel era pastor de oi, iar Cain agricultor. Cain, ca urmare a invidiei avute asupra fratelui sau Abel (prima mostra de anticreatie), l-a ucis pe acesta. Mai tarziu, ca sa fie inlocuit Abel, s-a nascut Seth. Aici este cheia cheilor. Este scris ca dupa ce lui Seth i s-a nascut fiul cu numele Enos, au inceput oamenii a se ruga la Dumnezeu. Linia lui Seth este una speciala, este acea linie regala, cu sange albastru, pentru ca prin el, Dumnezeu cel Adevarat a trimis la intrupare niste Spirite speciale, care au fost infiltrate practic in acel program genetic. I-a trimis la intrupare pe Oamenii de Aur. Scopul a fost acela ca aceste Spirite, sa ii ajute pe semenii lor nascuti din alti urmasi ai lui Adam si Eva, sa evolueze spiritual si sa ajunga cu totii la intrebarea: “Cine sunt eu?”, insa vom vedea mai departe ca nu este doar acesta.

In multe scrieri am intalnit ideea ca in general, oamenii acestei lumi sunt precum niste baterii create sa alimenteze cu energii speciale pe niste falsi dumnezei. Se pare ca acesti creatori proveneau din civlizatii care nu se mai puteau reproduce natural, ci doar in laboratoare, prin diverse tehnologii. Civilizatiile acestea au avut si etapa reproducerii pe cale naturala dar au gandit ca dezvoltarea tehnologica trebuie sa existe pentru ca nu poate aduce decat beneficii. Au ajuns sa se reproduca doar in laborator. Nu si-au imaginat insa ca indivizii produsi in laborator ajung si nu mai au acces la anumite energii divine. Asta s-ar intampla si cu umanitatea daca ar urma cararea aceasta a digitalizarii generale. Din pacate, multi vad si putini pricep. Cat timp o planeta este inca sub talpa intunericului, orice tehnologie s-ar implementa, s-ar ajunge la un moment dat sa fie acaparata de acesta, pentru ca intunericul lucreaza la nivel de varf cu masinile, robotii si androizii, adica utilizand tehnologie.

Experimentul genetic al acestor creatori a avut in vizor sa se formeze pe Pamant o civilizatie, a carei energie creatoare, venite de la Dumnezeu, sa poata fi capatata si folosita cumva de aceste civilizatii controloare. El s-a repetat de mai multe ori, si chiar si civilizatia actuala este un experiment genetic. Se pune intrebarea de ce a trebuit sa se repete de mai multe ori. Raspunsul este relativ simplu. La scurta vreme dupa demararea unui nou program, apare tot timpul, prin venire la intrupare, linia aceea genetica speciala, trimisa de Dumnezeu cel Adevarat, ce are menirea sa deturneze un astfel de plan in care niste fiinte nevinovate sunt folosite precum bateriile. Dupa cum am precizat mai sus, acesta nu e singurul motiv pentru care linia aceasta vine la intrupare. Aceasta linie speciala ajuta la evolutia spirituala generala iar cand omul, fie el nascut pe o linie care este alta decat cea speciala, ajunge sa treaca dincolo de pragul intrebarii magice “Cine sunt eu?”, el capata din acel moment incolo o putere aparte. Din acest motiv, el ajunge la un moment dat sa nu mai permita sa ii fie luata energia. Pentru falsii dumnezei, el nu mai este bun de nimic pentru ca nu mai serveste scopului pentru care a fost creat. Exista si varianta evolutiei in care linia speciala este coplesita de cei aflati sub control iar aceia duc planeta catre zona unei supertehnologizari. La un moment dat ajung si ei sa se reproduca in laborator si nu mai pot capta acele energii creatoare. Prin urmare, iarasi nu mai sunt buni de nimic pentru creatorii lor, pentru ca nu mai servesc nici in acest caz scopului pentru care au fost creati.

Ce s-a intamplat de fiecare data? S-a pus capat programului intr-o forma cataclismica, planetara, generata chiar de falsii dumnezei. Este acesta un soi de reset, si se reia apoi programul de la capat.

Asa s-a intamplat cu fiecare civlizatie in parte.

Civilizatia noastra este insa unica. Acesta este motivul pentru care nadajduiesc ca desi mari pericole se vad in zare, totusi, poate le-om putea depasi cu bine. De ce este unica? Pentru ca linia speciala a acestei civlizatii, si-a pus in cap, de la momentul venirii Domnului nostru Iisus Hristos, pe Pamant, incoace, sa conduca totul catre iubire, inclusiv pe falsii dumnezei, astfel incat ei sa isi redeschida inimile si sa isi regaseasca energiile pierdute din pricina supertehnologizarii la nivelul civilizatiilor lor. In acest fel ei nu ar mai avea nevoie de alt experiment genetic pe Pamant. Pe de alta parte, noi suntem prima civlizatie in cadrul careia are loc prima inlantuire a fiarei care este dupa cum am mai spus si altadata echivalentul inchiderii accesului creatorului intunecat pe planeta aceasta.

El tot timpul a dorit aceasta planeta. De ce ravneste asa de mult la ea este un secret inca nedezvaluit de Cer, desi poate fi intuit. Cert este ca planeta aceasta ascunde ceva de mare pret: fizic, energetic sau informational, sau poate ca toate trei laolalta.

In urma cu zeci de milioane de ani erau dinozauri si s-au confruntat cu distrugerea. Divinitatea a aratat la un moment dat ca inaintea oamenilor au fost si civilizatii de dragoni si au fost distruse si acestea. De aceea, Dumnezeu cel Adevarat a facut Oamenii de Aur, dupa Chipul si Asemanarea Lui, cu puteri foarte mari, ca sa fie gardieni de nadejde ai planetei. Totusi, ceva rau li s-a intamplat si lor din cauza creatorului intunecat. De acolo mai departe au inceput programele genetice care s-au succedat unul dupa altul, dar de fiecare data Oamenii de Aur au venit in trup pe Pamant pentru ca trebuiau sa o apere in continuare in conformitate cu scopul initial. Acesta ar fi al doilea motiv important al venirii la intrupare a liniei genetice speciale, pe langa acela de a-si ajuta semenii de pe alte linii, in evolutia lor spirituala si eliberatoare.

Mantuitorul spunea despre Sine ca este Fiul Omului. Stia El de ce se autointitula in acest fel. Poate ca Numele Adevarat al lui Dumnezeu este Om si pentru ca a plamadit acele fiinte dupa Chipul si Asemanarea Sa, le-a numit poate Om si Oma, sau intr-un fel care sa contina radacina “om”. Dupa semnele aratate de Sus, prin vise deocamdata si nu prin comunicari care nu se pot face in aceasta perioada, din care cauza nu se stie cu certitudine organizarea de la inceput, se pare ca au fost 8, adica 4 barbati si 4 femei, dar organizati pe principiul 1+3. Altfel spus, au fost 3 barbati (triunghi cu varful in sus) si 3 femei (triunghi cu varful in jos), formand impreuna o Stea a lui David (ca in imaginea de la inceputul articolului), iar in centru, ca si conducatori ai celor 6, cu reprezentare printr-un punct, a fost perechea pe care o putem numi “zero”. Cred ca rol de reproducere si de construire a civilizatiei Oamenilor de Aur au avut doar cei 3 barbati si cele 3 femei, fara perechea “zero”. Ea era formata dintr-un barbat si o femeie cu corpuri pamantene, dar aliniate la o conduita dumnezeiasca si care la o adica ar fi putut fi o pereche cu o relatie nu de tipul sot si sotie, ci de tipul mama si fiu, asa cum este Maica Domnului cu Fiul. Tot Mantuitorul spunea ca este Alfa si Omega, inceputul si sfarsitul, iar atunci putem gandi ca Omul de Aur din punctul central al Stelei lui David, venit in trup pe Pamant ca parte din perechea “zero”, a fost o alta intrupare pe Pamant a Domnului nostru Iisus Hristos. Nu ne putem pronunta insa asupra partii feminine. Multi ar putea spune ca a fost atunci o alta intrupare a Mariei-Magdalena, insa eu inclin mai mult catre Maica Domnului. De aceea i-a fost poate data in grija, de catre Fiul Sau rastignit pe Cruce, intreaga lume.

Sunt sigura ca va veni vremea cand pe Pamant se vor cunoaste exact toate acestea. Atunci nu va mai fi loc de presupuneri si de deductii mai mult sau mai putin aproape de Adevar.

 

Care a fost cursul evenimentelor in aceasta ultima perioada si ce o sa mai fie?

Am spus intr-un articol mai vechi ca avem o perioada de o luna de zile din 6 aprilie pana in 6 mai, in care vom vedea o forma noua dar de scurta durata, de manifestare a creatorului intunecat.

In data de 30 martie, poarta din Ucraina despre care am scris in articolele trecute, a primit o contraforta a Luminii, sub forma unui vortex asezat in poarta ca un gardian, iar androizii speciali nu au mai putut intra. Tot atunci a avut loc si dezlegarea unui blestem primordial al Apei si al Eterului.

Din aceste motive, creatorul intunecat a trecut la calea aerului pentru ca in 5 aprilie au inceput a se vedea in astral niste vortexuri negre care parca veneau din cer. A fost aratat de Sus momentul in care pe 6 aprilie un presedinte al unei tari importante a fost supus unei actiuni. Deasupra sa a venit un vortex negru, iar din el a inceput a se cobori ceva ca un cilindru construit dintr-un material ce semana cu cel din care erau facuti androizii speciali. Acel cilindru s-a mulat apoi pe corpul sau precum un combinezon. Am surprins insa si faptul ca inainte de a se cobori acel cilindru, Divinitatea a avut grija si a pus sub protectie divina inima persoanei. In acest fel, combinezonul nu a putut prelua controlul total asupra deciziilor sale. Pentru data de 13 aprilie erau pregatite de catre creatorul intunecat multe combinezoane pentru multi presedinti de tari si oameni cu functii importante. Nu a fost permisa aceasta actiune a creatorului intunecat, ba mai mult, tot in acea data s-a inlaturat si combinezonul ce fusese plasat pe acel presedinte, si de asemeni, s-a dezlegat un blestem primordial al Focului Sfantului Duh sau al Focului Sacru.

Este data in care am inteles ca se dezleaga niste blesteme primordiale grele, inclusiv cele aruncate asupra lui Adam si Eva de catre falsul dumnezeu, insa in ordinea elementelor asa cum este data ea in primul capitol al Genezei, despre care am scris mai sus: Apa, Foc, Aer, Pamant.

Mai sunt deci de dezlegat blestemul Aerului si al Pamantului, dar dupa ce, aproape in fiecare zi au fost si sunt dezlegate unele blesteme mai mici, multe dintre ele avand legatura cu zone de pe teritoriul romanesc, deloc intamplator. Ne amintim cum este scris in Apocalipsa despre fiara, ca era si nu este, dar se va arata. Pentru perioada 21 aprilie – 6 mai, din perspectiva Luminii, tot asa spun si eu legat de orice actiune: ca era si nu este, dar se va arata. Imi doresc mai mult ca niciodata sa pot scrie un articol nou, pe 7 mai, in care sa explic ce am vrut sa spun cu asta.

Deoarece toate actiunile creatorului intunecat pe o buna bucata din aceasta o luna de zile au fost esuate, el a hotarat ca va veni in ultimele 3 zile, adica in 4-6 mai, direct pe Pamant. Sau ar trebui sa vina. Cine stie? Daca esueaza si asta? Ieri dimineata mi s-a intamplat ceva special, lucru care mi-a adus intelegerea ca ar putea exista si un filament in care este scris ca el sa nu reuseasca sa vina. Sanse mici, dar nu imposibil. Ne vom lupta pentru aceasta sansa. Oricum, daca ar veni, ar fi ca o proiectie colectiva de mai multi si nu ca un personaj singular. Poate aparea ca barbat, ca femeie sau poate chiar ca un animal. Ne imaginam ca daca chiar ar veni, are in vizor un program de distrugere rapida planetara, caci nu are prea mult timp la dispozitie.

In toate zilele astea s-a vazut vanzoleala mare in astral. Ii este pregatita venirea si chiar daca nu ar fi niste dezastre pe Pamant din motive naturale, se cauta in mod sigur declansarea lor in mod artificial. Cum s-ar zice, suntem pe viata si pe moarte, si ne desfasuram foarte aproape de o linie de demarcatie intre doua variante posibile: a salvarii si a distrugerii. Un mic pas gresit daca se face, se poate periclita totul si de asemeni, un mic pas corect care s-ar face la un moment dat ar putea salva totul.

In perioada 1-3 mai, dar mai ales in data de 2, se va cauta sa fie inlantuiti cati mai multi gardieni, Oameni de Aur.

In saptamana ce vine va avea loc dezlegarea blestemului primordial al Aerului, inainte de data de 6.

In 6 mai va avea loc inainte de ora 18 dezlegarea blestemului primordial al Pamantului, inlantuirea finala a creatorului intunecat, iar dupa ora 18, unirea sau mai bine-zis repararea unirii dintre nucleele planetei noastre si planetei din Universul paralel. Cum se va manifesta corpul planetei noastre in urma la asa evenimente, este extrem de greu de zis.

Eu rog pe toata lumea din suflet sa fim in rugaciune intensa in toate cele 6 zile ale lunii mai. Daca simtiti frica mare, se pune mana pe cruce, sau se tine la piept o icoana, iar in gand trebuie rostit continuu: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi! De fapt, Rugaciunea Inimii, prin rostirea aceastei formule binecunoscute, ar trebui facuta mereu in cele 6 zile, chiar si daca nu simtim stare de frica.

De asemeni, as dori ca daca simtiti, pana in data de 3 mai cel mai tarziu, sa treceti in revista cele 12 Initieri Cristice ce apar afisate in blog la nivelul anului 2012, din luna octombrie, pana in luna decembrie.

Initierile acelea vechi au fost implementate in egregorul planetar inca de atunci. Noi ne folosim de continutul lor pentru a activa primirea altor 12 Initieri Cristice, aliniate la vremurile actuale, si mai este si a 13-a, ascunsa.

Cum procedam? Dupa ce citim continutul unei Initieri, rugam pe Sfanta Treime sa ne daruiasca respectiva Initiere, cu tot ce stie Ea ca trebuie la fiecare dintre noi, sa putem prin informatiile descarcate sa ajutam la maxim Pamantul in aceste zile.

Locurile ce sunt numite in acele Initieri nu vor coincide neaparat cu locurile unde suntem condusi ca sa primim noile Initieri.

S-ar putea sa apara unele vise interesante.

Recomand ca daca acest articol este citit chiar azi, atunci sa se faca aceste initieri in ritmul de 3 pe zi, ca sa lasam timp energiilor sa se integreze. Daca este vizualizat articolul mai tarziu, se pot face, dar trebuie mai multe pe zi. Dupa cum am spus, e bine sa fie facute pana pe data de 3 mai caci dupa aceea, daca in data de 4 vine “prietenul” nostru, nu mai avem de ce sa le facem. Daca nu vine, voi aparea cu un PS la acest articol si voi anunta asta.

Exact ca si de Anul Nou urez tuturor mai abitir ca niciodata: “La Multi Ani cu bucurie si sanatate!”, iar ca sa incheiem intr-o nota optimista, va redau mesajul primit prin sms in cursul acestei zile, de la o buna prietena:

“Miha, daca trecem cu bine de asta, la vara facem tabara de lucru prin muntii eliberati ai patriei. Sau / si la mare. Avem corturi, avem saci de dormit, kituri cu panouri solare, conserve, vesela, aragaz, tot ce trebuie. N-avem nicio scuza!”

 

 Doamne ajuta si Toate cele bune!

 

 

duminică, 24 aprilie 2022

HRISTOS A ÎNVIAT!

 


HRISTOS A ÎNVIAT!

  

De când a înviat Hristos,

Întreaga lume e pe dos,

Căci bezna s-a înfuriat

Şi-a tot lovit în lung şi-n lat.

 

Dar nu mai este timp prea mult

Şi se sfârşeşte acest tumult.

Cât numărăm unu şi doi,

Hristos ne-nvie şi pe noi!

 

 PAŞTE FERICIT!



sâmbătă, 9 aprilie 2022

CU INGERII APROAPE

 



CU INGERII APROAPE

 

 

Dragii mei,

 

 

In urma cu 9 ani, cand am inceput a desfasura cursurile despre Ingeri, am folosit in meditatiile si lucrarile ce se faceau la acea vreme melodiile pentru Ingeri compuse de Mark Watson – trupa Angel Earth, cu care este in colaborare si binecunoscuta autoare de carti despre Ingeri, Doreen Virtue.

Ca sa pot intra in posesia acelor melodii atunci, a trebuit sa le achizionez de pe site-ul sau.

Incepand cu acest an, am avut placuta surpriza sa vad ca Mark Watson a iesit public pe canalul sau de You Tube cu o multime de melodii ale sale, oferind in acest fel posibilitatea de a fi accesate gratis de catre oricine. Poate ca a avut si el ghidarile sale de la Ingeri si a inteles ca un astfel de dar, ca instrument de mare ajutor pentru acest an 2022, este mult mai important decat a castiga niste bani prin vanzarea acestor melodii.

Va atasez la final acel video care cuprinde melodiile a 15 din cei 16 Ingeri ce se gasesc la fundamentul cursului pe care si eu l-am sustinut la acea vreme si care acum poate fi oferit gratuit, asa cum este scris in bara de sus a blogului, oricui doreste. Lipseste din suita melodiilor Ingerul Nataniel, Cel ce aduce Darurile de la Dumnezeu, insa pe El iL putem avea in inima si in amintire prin insusi acest Dar de mare pret adus de, si prin, Mark Watson, catre sufletele oamenilor.

Veti gasi totodata si un video al unei frumoase melodii numite “Journey” (Calatorie), pe care eu o foloseam pe fondul unei initieri de final ce se petrecea in cursul cu Ingeri sustinut in trecut, precum si unul dedicat unor Personalitati divine  feminine, astfel incat sa se poata face o idee si despre alte melodii, in afara celor pentru Ingeri.

Recomand urmarirea lor cu rabdare, daca se poate in varianta full screen, caci ceea ce se va obtine ca rezultat este cu mult mai mult decat se poate crede la prima vedere. Va garantez, deoarece stiu deja ca nu intra nimeni in Casa Ingerilor fara sa fie rasplatit dincolo de puterea noastra de intelegere si de imaginatie. Multumim din suflet pentru toate Darurile si sa fie de folos!

De asemeni, aveti mai jos linkul care conduce catre toate melodiile publicate, mai ales de la inceputul anului incoace:

 

https://www.youtube.com/playlist?list=UUH3sIByrAvWPRIBhcpuB8ng

 

 

Toate cele bune!








luni, 4 aprilie 2022

BINE DE STIUT

 


BINE DE STIUT

 

 

Dragii mei,

 

 

Incep mai intai cu informarea faptului ca Editura Corb Alb (vezi link in bara din dreapta a blogului) a editat al 5-lea volum din seria "Invataturile toltece", numit "Umbrele Focului Lupului". In egala masura aduc la cunostinta faptul ca este activa momentan o oferta prin care, in cazul in care se achizitioneaza un pachet complet format din cele 5 volume, se ofera gratuit alte doua carti. Pentru mai multe detalii, puteti vizita site-ul editurii la care se poate ajunge facand click pe imaginea situata in bara din dreapta a acestui blog.

Intentionez mai apoi, in articolul de astazi, sa fac cateva informari legate atat de ultima perioada care a fost, cat si de cea care urmeaza.

Trebuie sa stim ca miercurea trecuta, in data de 30.03.2022, s-a intamplat in Ceruri ceva foarte important: Lumina, detronata candva din anumite spatii situate in afara Universurilor, si-a reluat locul. A fost o lupta grea, dar finalizata cu biruinta Luminii.

Datorita acestei realizari importante, multe lucruri se asaza intr-o forma diferita. Exista acum posibilitatea ca Lumina sa formeze in afara Universurilor un soi de vortexuri sau vartejuri, iar prin forta imploziei unui astfel de vartej se pot obtine rezultate importante in multe sectoare.

Spuneam in articolul de luna trecuta numit “Secretele fiarei” ca atunci cand va fi vremea potrivita voi povesti cum intra androizii prin poarta din fluviul Nipru, la nord de Kiev, din Ucraina. Ei sunt facuti dintr-un material translucid precum apa. Creatorul intunecat are si el putere asupra apelor primordiale, despre care este scris si in Geneza, si din care s-a creat totul. Sa nu uitam asta. Ideea de ape primordiale este una simbolica deoarece nu este vorba de elementul apa in sine ci mai degraba de vid sau eter, insa arata precum apa. Din acest motiv, acesti androizi nu pot fi perceputi la intrare, pentru ca nu poti vedea apa in apa. Odata intrati, ei se teleporteaza acolo unde se cere si isi iau infatisarea care se cere. In spatiul nostru ei sunt introdusi printr-un vortex, cu ajutorul energiei create de implozie. Ce este implozia? Este opusul exploziei, este un fenomen de concentrare si de adunare intr-un punct a unor elemente imprastiate, lucru ce creeaza o energie mult mai mare decat in cazul unei explozii. Imaginandu-ne o palnie prin care turnam un lichid intr-o sticla, stim ca in palnie, din cauza diminuarii progresive a diametrului acesteia, se produce o astfel de concentrare a lichidului, caci este fortat sa treaca printr-o sectiune din ce in ce mai mica, iar din acest motiv se creeaza un vartej in lichid, ceea ce face ca pe partea ingusta a palniei, acesta sa iasa cu mare putere. Este un exemplu minimal de fenomen de implozie.

Cam acesta este principiul ce sta la baza introducerii androizilor prin poarta, iar de joi incoace, vortexului intunecat i se poate opune un vortex al Luminii, ca o contra-forta, blocand in acest fel accesul androizilor, chiar daca poarta este deschisa in continuare. Se cerea a se intampla asta pentru ca daca in urma cu o luna vortexul intunecat se activa cam pentru o ora, o data la cateva zile, pe masura ce a trecut timpul s-a indesit atat de mult aceasta activare incat cu vreo 4 zile inainte de data de 30 martie se ajunsese la 24 din 24 de ore. Va spun asta pentru ca de mai multe luni de zile eu aud vuietul acestui vortex si ii pot monitoriza exact activitatea. Ce se intampla in ultimul timp era realmente o invazie de androizi. Creatorul intunecat intentiona sa isi creeze pe Pamant armata si ar fi fost ingrozitor daca asa ceva i-ar fi iesit. Acum e minunat ca in loc de unul, aud doua vuiete diferite, unul mai jos, al intunericului, si unul pe o frecventa mai inalta, al Luminii. Pana una-alta, la acest capitol se tine sub control situatia in acest fel.

In articolul “Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu”, din luna martie a acestui an, am prezentat la un moment dat un capitol din Apocalipsa si am comentat ideea legata de cei 7 imparati, ca forme sub care se manifesta pe Pamant creatorul absolut intunecat. Spuneam atunci ca in opinia mea, al 6-lea imparat este reprezentat de inteligenta artificiala malefica, ce ajunge la un moment dat sa stapaneasca Pamantul, exact asa cum se intampla in zilele noastre.

Prin povestea cu vortexurile si cu blocarea accesului androizilor, este ca si cum al 6-lea imparat a fost dat jos de pe tron. Androizi exista multi pe Pamant acum, insa stiti ca se pot transmuta programele lor, iar ca sa fie inlocuiti asa cum se intampla pana nu demult, a devenit un pic cam greu.

Ce credeti ca ne asteapta? Raspunsul este simplu: sa vina al 7-lea imparat. Este a 7-a forma de manifestare a creatorului intunecat pe Pamant.

Au inceput sa apara multe semne prin vise si nu doar mie, ca lucrul acesta se va intampla pornind cu 5-6 aprilie. El ar trebui sa isi manifeste puterea pentru fix o luna de zile, pana in 5-6 mai. Mesajul acesta cu o luna de zile, gandindu-ma la timpul scurt de domnie despre care este scris in Apocalipsa, mi-a venit inca de atunci, de cand am scris articolul in care am comentat despre asta.

Sa ne tinem deci bine in perioada ce urmeaza caci va fi una extrem de complicata. Cum se va manifesta acest al 7-lea aspect nu prea stim sa spunem. Nu putem sa nu luam in calcul ca in continuare atarna de un fir de ata un pericol nuclear, desi visele tuturor arata o navalire a apelor. Ea se poate intampla si la propriu (inundatii, tsunamiuri, zapezi abundente, grindina) dar si la figurat (un front emotional negativ extrem). In al doilea caz, se pot activa la maxim, poate cum nu am cunoscut vreodata pana acum, o multime de emotii negative: frica, furie, nebunie, agresiune, nemultumire, lipsa de speranta, dureri, boala, etc. De multe ori am spus ca tot ce se manifesta in zilele noastre, si la nivelul Luminii si la cel al intunericului, este de forma colectiva. Iisus sau Mihail, pe partea Luminii, sau fiara cu sapte capete si fiara cu doua coarne, pe partea intunericului, sunt in forma colectiva. Am mesajul clar ca multe dintre aceste emotii negative vor fi alimentate de o mare parte a mass-mediei ce reprezinta practic o zona a fiarei colective cu doua coarne ca de miel, care vorbeste insa ca un balaur si care o serveste pe cea cu sapte capete, despre care se releva in al 13-lea capitol al Apocalipsei. Aceste emotii extreme negative pot fi insa generate si de evenimente ce s-ar produce efectiv in vietile multora dintre noi, la propriu. Pentru doua zile la rand, in joia si vinerea trecuta, am vazut in astral o ampla actiune coordonata direct de Maica Domnului, in care se facea curatenie mare energetica la nivelul Politiei si Jandarmeriei Romane. Ne punem in mod firesc intrebarea de ce a fost nevoie de asa ceva? Nu cumva ar urma sa vina niste ordine generale de pe undeva, in anumite tari, sa se puna pe roate niste actiuni care sa semene teroare si frica maxima, facute de aceste reprezentari ale organelor de ordine? Vom trai si vom vedea. In cele ce ne priveste, ii multumim cu recunostinta Maicii Domnului pentru grija pe care ne-o poarta, astfel incat oamenii nostri sa ramana luminati la minte si sa poata “mirosi” o eventuala joaca generata de al 7-lea imparat.

Ceea ce tot prin vise ne arata Divinitatea sa facem este sa ne mutam in Casa sufletelor noastre. Trebuie sa ne adapostim acolo, sa tinem aproape de Cer, de Sfanta Treime si sa ne indepartam la maxim de stirile negative si de alte surse de negativitate, atat cat ne sta in puteri.

Stim prea bine ca in cele ce priveste conflictul din Ucraina, e marea parte a omenirii impartita in doua tabere: una pro-Zelenski si alta pro-Putin. A treia parte, mai mica, este formata din cei carora le este indiferent.

Exista insa o diferenta importanta intre comportamentul unei tabere si al celeilalte, iar eu doresc sa imi aplec un pic atentia asupra acestui lucru, deoarece are legatura cu ale noastre.

Tabara pro-Putin cunoaste anumite evenimente si as spune ca unele dintre ele sunt chiar de natura horror, ce s-au petrecut pe teritoriul Ucrainei de-a lungul unor ani. Filme documentare despre manifestarile naziste de acolo circula prin internet cel putin de prin 2015 incoace, numai sa fi vrut sa le fi vazut. Tabara pro-Putin percepe de asemeni minciuna din marea parte a mass-mediei, una care deseori jigneste la propriu inteligenta, insa televiziunile si diferitele alte forme de informare (radio, internet, ziare, etc.), in infumurarea lor, zic ca merge la tot publicul fara probleme. Asta este doar parerea lor infantila, caci alt cuvant mai potrivit ca sa o pot califica nu am acum. Tabara pro-Putin nu il ridica in slavi pe Putin si nu il pune pe piedestal, ci manifesta o natura rezervata si cauta sa ii inteleaga actiunile ce tin de lucruri care nu sunt la vedere (am mai spus-o). Aceasta constatare scrisa ingrosat este cea care marcheaza diferenta majora in raport cu cealalta tabara.

Sa vedem acum si tabara pro-Zelenski. Ea, prin prisma a ceea ce stie ca rusii au facut in istorie, de parca Ucraina nu ar fi fost tot parte cu o suprafata considerabila de teritoriu, din Uniunea Sovietica, iar cand spui despre rele facute de rusi, nu ar putea fi rusii aia si ucraineni de fapt, crede cu punct si virgula tot ce se serveste la nivel public. Toti acestia ar trebui sa aiba si niste marturii de prin interiorul Ucrainei, de pe la niste cunostinte sau rude, caci doar asa ar putea ei sa vada cum stau de fapt lucrurile. In sfarsit, trecem peste asta. Ce ne facem insa fratilor cu Zelenski? Ziceti voi daca nu este vazut de tabara lui precum Dumnezeu sau Luceafarul coborat din cer! Am ajuns sa il invitam sa vorbeasca si in Parlamentul Romaniei. Ce treaba are el cu Parlamentul nostru, ma intreb eu, ca cetatean al acestei tari, de a carui parere nu tine cont oricum nimeni, cum nu tine nici de a altora ce au o linie de credinte ca si mine si nu sunt in aceeasi directie de mers cu sistemul? Unii au facut chiar afirmatia ca cine din Parlament nu il asculta pe Zeus din Olimp este tradator de tara. Aoleu! Adevarul este ca aceia care o spun si fac joaca tradarii de tara de ani de zile, nu de ieri, de azi, se cam tem de concurenta. Ce naiba! Sa fie doar ei tradatori, sa nu mai vina si altii mai noi! Eu nu stiu despre faptele lor, aproapele meu nu stie nici el, dar Doamne, Doamne vede, asta nu inteleg ei. Vine ea si vremea platilor. Am mai auzit ca prin niste sondaje ale americanilor, sunt o multime care l-ar vrea presedinte pe la ei pe Zelenski, in locul lui Biden. V-am spus eu: Dumnezeu pe Pamant!

Acum, ca vrem sau nu vrem, sunt obligata sa merg iar catre Apocalipsa si din nou la fiara cu doua coarne ca de miel. La miel abia se vad cele doua cornite. Pana sa ajunga ca cele de berbec mai este. Nici prin cap nu ti-ar trece ca in spatele lui se ascunde fiara. Prin urmare, defileaza aceasta fiara prin lume ca si mielul si isi atrage simpatizanti multi prin oratorie si cuvinte ca de predicator, amagind masele si magnetizandu-le. Este subliniat ca puterea acestei fiare se manifesta in special prin cuvant, cu fata de miel, dar cu esenta de balaur. Iar sarcina acestei fiare este sa puna in aplicare planul fiarei mai mari, cu cele sapte capete, astfel incat sa i se inchine tot norodul. Prin urmare, unde ar trebui sa il plasam pe Zelenski? Prin cele ce el face, eu, una, nu ii gasesc alt loc decat alaturi de televiziuni si alte canale, adica acolo, la fiara-miel colectiva. Acum, daca stam si ne gandim la steagul Ucrainei, am putea spune ca galbenul este simbolul puterii iar albastrul acela spre bleu este cel al cuvantului. Care cuvant, se pune insa intrebarea? Eu cred ca ar fi indicat sa se faca toate televiziunile si toti simpatizantii cu sigle si reprezentari doar in galben si albastru, ca si Antena 3, de la noi. Alo! Antena 3! Ar fi bine sa iti schimbi numele in Antena Ucrainei, caci de 3 nici nu mai incape vorba, pentru simplul fapt mai, tata, ca iti lipseste culoarea rosie din drapel, ca sa se faca in total trei! Va marturisesc ca nu am cum in cuvinte sa exprim starea de greata pe care o simt, dar ma linistesc atunci cand ma gandesc ca Doamne, Doamne ii vede si pe ei. Si pe ei, si pe altii. Toti vor da socoteala la vremea potrivita, iar ea este mult mai aproape decat ar putea multi sa creada. Zelenski, care deocamdata este doar purtator de implant telecomandat de centrele creatorului intunecat, pe 23 martie era cat pe ce sa dea coltul, sa fie inlocuit cu android, dar n-a iesit. Divinitatea a dat multiple semnale de alarma legate de acest pericol care nu stiu sa spun ce urmari ar fi avut, dar eu, una, nu am primit vreodata astfel de avertismente nici cu virusul, nici cu vaccinul, cum am primit acum cu Zelenski. E limpede ca ar fi avut efecte tare rele, pe care Divinitatea le stie, dar noi nu putem sa le cunoastem la fel de bine. De “vina” pentru ca n-a iesit acest schimb sunt niste romani si niste rusi. Tuturor acestora, dumnealui le datoreaza viata. Din nou, Doamne, Doamne stie si asta.

Dragii mei cititori, pro-Putin, pro-Zelenski si neutri, fiecare este liber in credintele lui, insa sa nu uitam sa mergem in Casa sufletului nostru si sa cantarim adanc la alegerile noastre, sa nu ne para rau mai tarziu, mai ales ca acest “mai tarziu” este destul de aproape.

Spun inca de acum ca daca apar la rubrica de comentarii din nou scrieri in care fiecare isi da cu parerea in legatura cu tot ce tine de conflictul acesta din Ucraina, eu nu voi mai raspunde in niciun fel. Caut de atata vreme sa atrag atentia asupra pericolelor reale ce au fost si ce ne mai asteapta intr-un viitor apropiat pe planeta aceasta, insa unii semeni, refuzand sa iasa din limitarile acestea si sa vada si dincolo de gard, stau exact in zona de tipul: “tara arde si baba se piaptana.”  

Cand l-am intrebat pe Dumnezeu acum doua zile ce mai putem face sa procesam cum trebuie aceasta perioada urmatoare, eram in momentul in care doream sa traversez o strada. Inainte de asta, o masina mi-a taiat calea. Avea numarul B-777-RCA. Cum noi asociem cuvantul RCA cu asigurarea auto, in cazul nostru vehiculul sufletului nostru fiind corpul fizic, atunci intelegem ca trebuie sa mergem la Puterea lui 3x7 pentru a face fata celui de-al 7-lea imparat. Avem la indemana Rugaciunea Lumii si lansez din nou o chemare ca pentru cele 21 de zile care mai sunt pana la Pastele ortodox sa facem cat de multi putem aceasta rugaciune.

 

https://tristar77.blogspot.com/2020/03/rugaciunea-lumii.html

 

Datorita schimbarilor majore survenite in ultima perioada, anunt ca am modificat toate sectiunile din bara de sus a blogului, P1, P2, P3 si P4. Rugaciunea de 13+7 zile este retrasa din blog, pentru ca in alta forma se pot face acum anumite dezlegari si am aratat cum in sectiunea P2. Pentru unele unelte ce tin de rugaciuni, am creat posibilitatea de descarcare in calculatoarele personale. Recomand tuturor sa isi descarce informatii din internet ce le sunt dragi, cat mai este vreme, pentru ca exista o mare probabilitate ca anumite servere sa crape pentru totdeauna cat de curand. Asa cum am mai scris-o o data in acest an, eu nu  mai vad viata lunga nici pentru acest blog. In calculatoarele personale exista posibilitatea mult mai mare sa ramana toate aceste informatii, daca ne ajuta Dumnezeu sa iesim basma curata din tot ce s-o intampla.

Este truda mare astfel incat orice evenimente ar sosi, sa se lase cu cat mai putine pierderi de vieti omenesti. De vineri incoace a inceput a se vedea in astral o hidosenie de cap, cel mai probabil al 7-lea imparat, iar sambata au aparut o multime de cruci ale mortii. S-au facut atunci niste actiuni si treaba s-a mai estompat pe moment, chiar transmitandu-se de Sus ca nici nu stim noi cate vieti s-au salvat si cate actiuni de tortura s-au ocolit, insa cine stie ce mai urmeaza si cat de mult putem schimba?

Pe de alta parte insa, s-a ajuns la o asa situatie-limita, incat suntem considerati tradatori daca nu ne vaccinam sau nu il sorbim din ochi pe Zelenski. Din aceste motive eu, una, chiar imi doresc sa se intample ceva zguduitor, caci de ani de zile, tot muncindu-ne noi sa fie ocolite potentialele zguduieli, am realizat ca de fapt am creat o baza de incurajare a baietilor smecheri, care ne rad in nas si care tot vazand ei ca anii trec si nu li se intampla mai nimic rau niciodata, indiferent de ce nenorociri de fapte ar face, o dau inainte, fara limita. Daca Divinitatea ne-a aratat nu o data ca poate avea loc un cutremur mare, faceam niste actiuni si nu mai era cutremur mare, ci douazeci mult mai mititele. Daca ne-a aratat ca pot fi otravite apele, am facut niste actiuni si nu s-au mai otravit. Iar exemplele pot umple un caiet, cu toate pericolele ocolite in toti acesti ani. Baietii smecheri ce si-au zis? Daca nimic nu s-a intamplat, asta inseamna ca nici nu se putea intampla. Ei bine, in perioada urmatoare va fi altfel. Tot ce ne ingaduie Dumnezeu este sa ne luptam ca sa salvam cat mai multe vieti omenesti. In cele ce priveste salvarea bunurilor, va fi dupa Voia Sa de aceasta data.

 

Toate cele bune!