DRACONIENII – O MISIUNE DE SUCCES –
PARTEA A 3-A
Dragii
mei,
Asa cum am promis, voi povesti cam in ce fel s-a
derulat si aceasta actiune, dar o voi face intr-un mod ceva mai scurt si nu asa
laborios cum a fost in cazul reptilienilor, atunci cand am postat articolul
„Povestea mea”, in decembrie 2012.
La nivelul lunii iunie 2013, stiam ca iesisem din
misiunea initierii reptilienilor in iubirea cristica si cu toate acestea,
simteam in continuare acele energii intepatoare, specifice reptilienilor, iar
cand incercam sa stabilesc vreo comunicare, ramaneam fara nici un raspuns si nu
percepeam nici o imagine.
Ma gandeam la acea vreme ca probabil sunt reptilieni
de prin niste
spatii necunoscute inca si ca atunci cand va sosi vremea, se va stabili cumva
si o comunicare. Va marturisesc sincer ca un pic ma speria gandul. Imi doream
cumva sa se incheie acea etapa din viata mea.
A sosit pe 15 iunie primul seminar al Profei de
Geogra, „Romania, Anahata Terrei”. Pentru prima oara, am avut in acel seminar o
multime de viziuni in care imi apareau un fel de „men in black”, care erau cu
imaginea tipica de costum negru, camasa alba, cravata neagra si erau fie cu
ochelari negri de soare, fie nu li se vedeau capetele, acestea fiind invaluite
intr-un fel de piramide energetice.
Energiile
intepatoare si aceste viziuni m-au urmarit toata vara, fara sa stiu exact cine
sta in spatele lor.
Pe la jumatatea lui septembrie 2013 am fost intr-o
vizita la o firma. Acolo am simtit acele energii mai tare decat oricand. Erau
asa de puternice incat mi s-a facut rau. Am iesit afara si in acel moment am
inchis ochii. Vedeam multime de „men in black”. I-am intrebat intr-un mod mai
imperativ cine sunt ei. Am captat telepatic raspunsul: suntem DRACONIENI.
Acela a fost practic momentul cand ei s-au hotarat sa
„vorbeasca”. De acolo incolo am comunicat in fiecare zi. Energia lor se simtea
din ce in ce mai buna cu fiecare zi care trecea, dar nu vroiau inca sa faca
pasul in „initierea inimii”. In tot acest timp eu le spuneam despre Iisus,
despre Ingeri, despre cat de minunat este sa simti iubirea, ca nu exista nimic
mai frumos in acest Univers. Totul a decurs in acest fel, zi de zi, pana cand
in 30 septembrie au anuntat ca s-au hotarat sa primeasca initierea inimii. A
fost pentru mine o mare bucurie si am pornit acea actiune chiar in acea seara.
Scoala s-a derulat exact ca in cazul reptilienilor: 5
nivele in 5 zile. Au acordat asistenta aceleasi Fiinte de Lumina: primele doua
nivele – Sfantul Apostol Andrei, nivelele 3 si 4 – un Inger Heruvim, nivelul 5
– Inaltul Inger Mihail.
Am botezat planeta lor cu indicativul D1. De la ei am
aflat ca sunt 10 planete de civilizatii draconiene locuite, aflate in
Constelatia Dragonului, cu conexiuni catre planeta noastra. Cand am ajuns la al
4-lea nivel m-am trezit cu o grupa noua de draconieni care doreau initierea
inimii. Le-am botezat planeta cu D2. La fel s-a intamplat pana am ajuns la D10.
Aici totul a mers mult mai organizat decat in cazul reptilienilor. Imediat ce
ma apropiam de ultimul nivel cu o grupa, intra pe fundal grupa si planeta
urmatoare. Niciodata nu au existat mai mult de doua grupe pe zi. Cu grupele
initiate, dupa terminarea „scolii”, nu mai puteam lua legatura. Se inchideau
pur si simplu canalele.
Trebuie sa va spun ca isi mascau imaginea reala.
Apareau cu imaginea de „men in black” fara cap, cu o piramida energetica in
jurul zonei unde ar fi trebuit sa fie capul, sau foloseau o imagine de „ofiteri
SS” (interesant nu-i asa, ca tot se vorbeste ca Hitler colabora cu niste
civilizatii) sau apareau cum a fost cazul planetei D3, in niste lumini diafane,
de ziceai ca esti in lumea Ingerilor, cu infatisari de seici arabi. Cand am
facut contactul cu D3, a fost momentul cand am inteles ca ei sunt practic in
conexiune mentala cu diverse zone de pe Terra, iar D3 este cu siguranta
conectata pe zona Emiratelelor Arabe. Asa cum acolo totul este construit
grandios si intr-o feerie de lumini, tot asa apareau si draconienii de pe acea
planeta.
Pe fiecare planeta am initiat cate o grupa de 15-20 de
draconieni, ei avand sarcina sa duca initierea inimii mai departe, fiecare
pentru planeta de care apartine.
La un moment dat, cand inca nu terminasem de facut
initierile pentru cele 10 planete, au aparut niste entitati care spuneau ca
sunt orionieni. Ei foloseau totusi aceleasi imagini-simbol si percepeam
aceleasi energii. Cand i-am intrebat daca nu cumva este minciuna cu sorgintea
orioniana, in conditiile in care eu cred ca sunt draconieni, ei mi-au confirmat
ca nu este nici o minciuna si ca da, sunt si draconieni. Atunci am inteles ca
de fapt sunt draconieni aflati pe planete orioniene, ei locuind in niste baze
aflate la nivelul acestor planete. Cand i-am intrebat cate planete sunt in
Orion, cu baze draconiene pe ele, mi s-a raspuns ca 14. Fiecare baza are in jur
de 1000-2000 de draconieni. Doar una dintre cele 14 este mai mare, cu
aproximativ 4000 de draconieni. Atunci am gasit si un inteles la asa-numitul
Imperiu Orionian si la invazia orioniana despre care se tot vorbeste. Erau de
fapt orionieni aflati sub comanda mentala draconiana. Ei bine, i-am bagat si pe
ei la initieri si am folosit indicativele OD, de la 1 pana la 14.
Pentru toate aceste planete, 10 draconiene si 14
orioniene, am finalizat initierile in 02.12.2013, cu munca zilnica alocata lor,
de aproximativ 2 ore.
A urmat o mica perioada de pauza. Credeam ca s-a terminat,
insa s-a dovedit ca nu este asa. M-am trezit cu o grupa noua in comunicare.
Erau draconieni din baza terestra. Era de logica
elementara sa ma gandesc ca trebuie sa existe si una de acest fel. Are
aproximativ 2000 de draconieni. Am scris aici unde este baza pentru ca stiu
asta, nu cu exactitate, pentru ca nu m-a interesat acest aspect, dar de Sus am
fost corectata sa sterg acea propozitie. Am actionat ca atare si drept urmare,
in caz ca apare din partea vreunui cititor, nu voi raspunde la aceasta intrebare
si multumesc pentru intelegere.
In cazul draconienilor de pe Terra, va declar deschis
ca nu am intalnit la nici o entitate initiata pana atunci, ca a fost reptiliana
sau draconiana, asa blocaj si inchidere pe chakra inimii. In momentul in care
i-am intrebat despre Iisus, despre Maica Domnului, despre Ingeri, nu aveau nici
un fel de cunoastere. Acest lucru nu este valabil si pentru draconienii din
afara Terrei. Ei stiau despre toate acestea. Drept urmare, intr-o seara, am
sustinut pentru grupa de draconieni de pe Terra, un curs despre Ingeri, exact
asa cum il fac cu pamantenii, doar partea teoretica.
Am teminat initierea acestei grupe, botezata cu TD si
stiu ca la momentul actual intreaga baza terestra este initiata in iubire.
Dupa alte cateva zile de pauza au intrat in scena alti
draconieni. Ei erau din baza lunara. Exista si aceasta. Civilizatiile
extraterestre, inclusiv ei, numesc luna noastra cu numele Levan. A fost un
motiv in plus ca sa acord incredere filmului pe care l-am expus in prima parte,
unde la un moment dat, este specificat acest lucru. Eu am descoperit filmul la
jumatatea lunii noiembrie 2013, am vazut ca este incarcat pe you tube la
inceputul lunii septembrie si la acea vreme, cu adevarat asa stateau lucrurile,
dupa cum se spune in film. Se facusera multe negocieri cu ei si fusesera
sortite esecului. Asa cum am spus si mie mi-a luat doua saptamani sa ii conving
sa o ia pe un alt drum si in tot acest timp au fost invaluiti in permanenta in
Iubirea Divina, la care eu ma conectam, iar aceasta a biruit in cele din urma.
I-am initiat si pe acestia si acum este spre final si initierea intregii baze
lunare, botezata cu indicativul LD.
Va spun clar ca aveau planuri de cotropire a planetei
noastre. Au recunoscut asta. Ii intereseaza strict resursele noastre. Prima
oara, prin influenta mentala asupra celor mai sus-pusi oameni de pe Terra, au
generat destabilizarea planetei. Planul era simplu. Cu cat este mai instabila
planeta, cu atat este mai usor de acaparat si este o acaparare generata din interior,
precum un cal troian, pentru ca la ea participa exact elemente pur umane,
aflate insa sub comanda mentala draconiana, de care cred ca multi nici macar nu
isi dau seama. Erau constienti ca in cazul unui atac armat, iesea un razboi
galactic si nu stiau cum se va sfarsi pentru ei, pentru ca i s-ar fi alaturat
Terrei multe civilizatii prietene din cadrul Federatiei. De altfel, confruntari
de acest gen au existat totusi chiar daca noi nu am prea stiut de asta si unele
au fost chiar pe la inceputul toamnei anului trecut. Tocmai de aceea ei au
preferat calea urmata incet-incet, ticluita cu rabdare si in amanunt, chiar
daca a durat poate mii de ani implinirea acestui plan.
Am inteles si ca
„men in black” cu cap si ochelari negri sunt imagini-simbol pentru oameni
(draconienii apar cu cea cu piramida), dar sunt niste oameni aflati sub
influenta mentala a draconienilor (si poate ca nu numai, cine stie ce
civilizatii ostile or mai exista pe la noi si ce alte entitati fara corpuri
fizice). Asa ii arata cei de Sus, din punct de vedere simbolistic, cu ochelari
negri. Acesti oameni sunt ca si orbi fata de Lumina Divina.
Va veni in curand vremea insa, ca acesti ochelari sa
fie dati jos si este simplu de inteles de ce va fi asa: pentru faptul ca ei
sunt eliberati de aceste ganduri care nu sunt de fapt ale lor, ganduri de
razboi, de ura, de putere, de subjugare, de inchidere a conexiunilor cu
Divinul. Din pacate insa, cred sincer ca multi nu vor apuca sa se curete de
aceste energii si sa se trezeasca. Am credinta in continuare ca va sosi
momentul unui eveniment exterior brusc si neasteptat, ce va face foarte rapid
ordine pe aceasta planeta.
Asa printre picaturi, mai prindeam in timpul
initierilor imaginile reale. Asta se intampla pentru ca ei mai pierdeau din
cauza energiilor iubirii, controlul mental si nu mai puteau pastra
imaginea-simbol.
Ei arata ca niste balauri sau dragoni sau serpilieni
cu cap de dragon. Nu au infatisare umanoida. Stiu de la ei ca au capacitatea de
transmutare a formei corpului, adica pot lua forma umana in loc de draconiana.
Imi vine acum gandul si ma intreb daca nu cumva ei folosesc si forta de
influenta mentala. Cu alte cuvinte, isi pastreaza corpul si infatisarea
draconiana, dar il determina prin inductie mentala pe un om, sa il vada cu
forma umana. Este acelasi lucru, ca in cazul in care ei mi se aratau mie, dar
iata ca partea dinspre cap nu o puteau ascunde. M-am intrebat daca nu cumva
piramida aceea este pusa de Ingeri si nu de ei, tocmai ca sa nu le pot vedea
chipul. Cand si cand il mai intrezaream in forma reala, chiar in cadrul
imaginii-simbol si vedeam exact acel cap de dragon, dar destul de hidos ca sa
spun asa.
Am intrebat pe multi dintre ei daca au ajuns sa
comunice cu mine pentru ca m-au cautat in vreun fel. Imi raspundeau ca nu. De
asemeni eu le spuneam ca nici eu nu i-am cautat pe ei. Se punea atunci
intrebarea: daca nu ne-am cautat unii pe altii, atunci noi cum am ajuns sa
comunicam? Am concluzionat ca in functie de nivelul evolutiv al fiecaruia
dintre ei, Divinitatea, daca avea considerarea ca mai au foarte putin pana la a
accepta initierea inimii sau daca se stia ca o doreau deja, construia un fel de
cordoane intre mine si ei, ca un fel de retea, nestiute de niciunul dintre noi.
In momentul in care inchideam ochii, eu ma vedeam dintr-o data in mijlocul
formelor-gand ale lor. Aceasta este capacitatea mea, de a vedea energia
gandului si a undelor in general. Cand intrebam daca doreste cineva sa comunice
cu mine, prima oara se opreau toate transmisiile mentale, nu mai vedeam nici un
flash luminos, fiind parca luati prin surprindere, dupa care intrebandu-i daca
sunt draconieni, imi raspundeau afirmativ si continuam comunicarea, aceasta
fiind apoi completata si cu imagini. Aceste canale ramaneau deschise exact pana
ce ei terminau nivelul al 5-lea. Am constatat ca exact ca in cazul
reptilienilor, Divinitatea construia canale de la ei nu doar catre mine ci
catre multe alte persoane, de la care ei puteau primi lumina. Pentru ei aceasta
lumina reprezenta combustibilul pentru evolutie spirituala si constiinta, iar
pentru noi pamantenii, avea ca efect aceasta conexiune, cel putin in prima zi
cand ei erau cu energia lor „proaspata”, o stare de rau de abia ne puteam tine
pe picioare. Dar toate acestea au trecut.
De Anul Nou, cand mai erau 4 minute pana la pasirea in
Noul An, am primit un puternic semnal, simtit sub forma unui vuiet in cap. Am
inchis ochii si am vazut imaginea unei felicitari cu „La Multi Ani!”, cu un
pahar de sampanie cu picior si de forma triunghiulara desenat in stanga si cu
niste spirale de lumina desenate in dreapta. Am primit apoi o unda a iubirii ce
mi-a „despicat” parca inima in doua si m-a facut sa izbucnesc in plans. Dupa
aceea am vazut aparand multime de draconieni, cu infatisarile lor reale de
aceasta data. Erau toti elevii care trecusera in toamna anului trecut pe la
scoala initierii inimii si a iubirii. Imi curgeau lacrimi pe obraji, generate
de emotia reintalnirii si a minunatului dar pe care s-au gandit sa mi-l faca,
dar si de recunostinta fata de Divinitate, deoarece, cunoscand intentiile lor,
le-a deschis pentru 20 de minute toate canalale catre mine. Ele s-au inchis la
15 minute dupa miezul noptii. Cred ca a fost unul dintre cele mai frumoase
daruri de An Nou pe care le-am primit vreodata.
Inchei prin a spune ca am credinta ferma ca totul
merge catre mai bine si nu catre mai rau asa cum pe buna dreptate percepe mai
toata lumea. Chiar daca ar mai exista si alte civilizatii ostile, sunt absolut
convinsa ca ar urma si ele acelasi program. Altfel, nimic din ce s-a petrecut pana
acum, pe acest fagas, nu ar mai avea logica.
In ultima vreme, analizand toate prin cele ce am
trecut si inca ne mai gasim la nivel global, mi-am dat seama ca omenirea
urmeaza de fapt drumul parcurs de Iisus. Noi ne aflam acum la vremea ispitirii
de catre Satan: entitati dubioase si cu corp fizic si fara, falsa lumina, etc.
Cine poate rezista, cine nu, pica in plasa. Iar in
plasa nu pici daca ai credinta adevarata, iubire, compasiune, daca nu alergi ca
nebunul dupa avutii si daca poti sa te lipsesti de orgoliu si de ego.
Am mai constientizat ca nu ne putem gandi la Invierea
si la Inaltarea noastra, fara a trece mai intai prin suferinta dusa la extrem.
Este de facut un salt cuantic in constiinta si va spun inca o data, ca nu am
nici cea mai mica farama de indoiala ca nu va fi, dar ca sa faci un salt este
nevoie de viteza de propulsie. Daca am avea o prastie si o piatra, ca sa putem
lansa piatra departe, este nevoie sa tragem tare de coarda inapoi. Altfel nu
putem face nimic. Intr-un fel noi suntem pietrele si iata ca multi dintre noi
sunt cu coarda intinsa din ce in ce mai tare inapoi. Asta se traduce prin griji
si greutati de tot felul. Dar va veni si un timp cand va fi eliberata aceasta
coarda si vor fi multi cei ce isi vor dori atunci, sa fi avut si ei o coarda de
acest fel.
Toate cele bune!
P.S. Ar fi bine daca "men in black" ar fi ca cei din videoclip, dar vedeti ca in realitate lucrurile nu prea stau in acest fel.
Ashatara grea ,,misiune,,ai avut,ne-ai scapat de multe probleme.Iti multumesc pentru tot ce ai facut cu ajutorul Divin.Toate Binecuvantarile Divine.Florentina
RăspundețiȘtergereMult asteptatul articol cu partea 3. :)
RăspundețiȘtergereIn Anul Nou 2013 am visat acesti "men in black" de forma umana, parea ca atunci au ajuns in mai multe locuri de pe pamant si erau inarmati. Eu eram cumva prezenta la unul dintre locurile debarcarii si ii urmaream ascunsa de la o mica distanta si fara sa fiu vazuta. Pareau ca se pregatesc de un atac.
In partea a doua sau a treia a visului am visat ca eram intr-un loc de vibratie joasa de pe pamant, intr-un loc pe care il cunosc bine, si era bezna totala, cerul era negru complet, fara stele, luna sau orice alt corp ceresc. Si dintr-o data a aparut pe cer o cometa, iar cand aceasta a ajuns exact in paralel cu mine, cerul a inceput sa se ilumineze de la orizont in multiple culori, un mix de culori luminoase - culorile curcubeului. Am stiut atunci ca intreg "intunericul" va fi luminat treptat. Cometa aceea adusese lumina. Acea cometa a fost prezenta ca sa patrunda "intunericul", iar aparenta de cometa a fost ca sa fie distrasa atentia de la scopul real al ei.
Ulterior am corelat aceasta cometa din vis cu Ison. Asadar Ison declansase patrunderea luminii in intuneric.
Imediat dupa ce am citit articolul de fata, am dat peste un alt articol, din care vreau sa redau un fragment si pun si link-ul mai jos:
<>
sursa: http://roaim.co.nr/
Iar recent am visat ceva interesant. Un fel de baza extraterestra care este situata undeva pe pamant, nu stiu unde, aparea ca o cladire de beton si sticla in completa cu discordanta cu tot ceea ce era in peisajul visat. Aceasta cladire era undeva in planul secund, parea ca oamenii de acolo nu o vad sau nu ii acorda importanta. Si am vazut cum se aprinde lumina in toata acea cladire, si acea lumina aparuta in fiecare incapere a inceput sa se dilate, sa se extinda, generand o unica masa de lumina. In acel moment pe cer (negru bezna, nici un corp ceresc, nici o lumina pe cer) au aparut artificii, toti oamenii erau mirati de aparitia artificiilor si pareau ca nu vad ceea ce se intampla cu cladirea. Am stiut ca urma o "explozie" si ca aceasta cladire va fi distrusa din interior. Si s-a intamplat asta insa nu am vazut rezultatul.
Un sfarsit de saptamana luminos!
Multumesc Ashtara pentru tot ceea ce faci! :)
Anca
Multumesc Anca pentru relatari. Cu siguranta s-au aratat multor oameni detalii legate de aceste aspecte ce sunt mai in spatele scenei. Importante sunt rezolvarile ce sunt aduse acestor situatii si trebuie sa credem ca va fi mai bine. Doamne ajuta mai departe!
ȘtergereBuna ziua.Si la urma "brotacelul" fuge repede spre masina si isi schimba forma, nu in una ci in doua femei" men in black".Nu inteleg fuge ca nu isi mai poate mentine forma!?
RăspundețiȘtergereMarian
Cam asa ceva. Energiile venite din centrul galactic reprezinta o mare problema pentru toate mastile si orice contractiune s-ar face, poate incetini un pic dar in nici un caz nu poate stopa aparitia efectului.
Ștergere"Sunt interesati strict de resurse..." Pai in urma cu aprox. 1900 de ani n-au carat romanii sute(unii istorici spun ca mii) de tone de aur si argint din Dacia...Ei erau interesati strict de resurse....Apoi au urmat navalitorii barbari,hunii,khazarii,bulgarii,turcii,austro-ungarii,nemtii,rusii si,in zilele noastre americanii...Toti,absolut toti,la fel,strict interesati de resurse....Urmariti "traseul" aurului,argintului,diamantelor si al banilor si,mai important,aflati CINE sunt adevaratii profitori-proprietari ai bogatiilor lumii,ai muncii sclavilor pe care-i numesc "goimi"!Veti vedea ca toti,absolut toti sunt iudeo-masono-khazaro-iezuito-reptilieni...
RăspundețiȘtergereMultumiri pentru toata truda si binele pe care il raspandesti.
RăspundețiȘtergereMa uimeste de fiecare data nesfarsita ta rabdare de a cauta
radacinile raului si cum pot fi indreptate. Readucerea in lumina
a celor "neluminate" si nu o distrugere, o indepartare a lor e o
solutie "crestineasca".
Dar ma intreb, asa cum si tu te intrebai, daca nu mai exista alte si alte forme
negative care sa ne pandeasca. Ma intreb daca nu salasluiesc si pe alte
planete draconienii de mai sus, sau reptilienii din articolele tale mai vechi.
De ex Marte , care sunt sigura ca ceva e si pe acolo.....
Cu Dumnezeu inainte !
Cine mai stie draga Ruxandra ce o mai fi si noi nu avem habar. Trebuie insa sa constientizam ca iata, Bunul Dumnezeu ghideaza lucrurile spre rezolvare si asta mi se pare cel mai important. Ce o mai fi in plus vom vedea si vom afla cand va veni vremea.
ȘtergereDaca la tine Ashtara asta inseamna evolutie spirituala,adica un comentariu de al meu sa nu-l postezi desi nu continea absolut nimic obscen sau deplasat, scuza-ma dar cu toate "initierile" tale si pretinsele comunicari cu Arh. Mihail/Ashtar Sheran etc.,nu faci decat sa dai si mai multe semne de indoiala chiar la bloggerii si etc., ai tai care se vor trezi si ei firesc din narcoza ce le-o tot administrezi...Din fericire pentru mine pe mine nu ma prea duci....Tot eu,Haplea.
RăspundețiȘtergereUite ca il postez la mine acum, in raspuns Haplea. L-am poistat si l-am sters pentru ca nu este deloc nedeplasat. Eu de altfel ti-am promis mai demult ca daca nu vei inceta cu jignirile, nu iti mai postez comentariile. Dar ca sa vada si cititorii daca este asa sau nu, il pun aici la mine, ca si atasament si ii las sa traga concluziile singuri, cu rugamintea din suflet sa nu raspunda niciunul la provocarile tale pentru ca te-ar ajuta sa iti implinesti misiunea de agitator, denigrator si toate celelalte si ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa iti dau tie satisfactie. Iti dai seama ca nu este nimeni tembel in blogul asta. Citindu-ti tie cometariile, oamenii gandesc una din doua: ori esti dus / a cu pluta, ori faci joaca mizerabila a cuiva de mai sus de tine si atunci mai bine te-ai numi pe tine lingau.
RăspundețiȘtergereAshtara,ai cam ramas in urma cu postarile...Eu nu prea citesc de la "taraba ta" ca ai preturi cam "mari pt.nivelul meu spiritual", desi ti-am mai spus si cu alta ocazie, imi doresc nespus de mult sa intalnesc un blog cu adevarat de evolutie spirituala,lipsit de lingaii si lingusitorii de serviciu, de postasi si bisnitari ieftini ce duc cu docilitate posta evident intre bloguri, deci un blog care sa ma ajute cu adevarat sa ma realizez spiritual pe deplin,eu insumi fiind pe Calea Ascensiunii ,si astfel sa fiu convins ca am distantat de mine si vorbaria si completarile "demagogice", semnate de cine altul daca nu de "Inginerul", si multe alte vorbarii rotunjite si lustruite.Daca n-ai alte "afaceri" adica planuri de "lectii" ,(de spiritualitate,evident) si poti sa-mi spui ceva mai nou sa zicem despre bellatricieni,fata de ce am tot scotocit eu pe multe site-uri straine sau romanesti ,esti libera sa-mi scrii ceva,depinde de "bugetul tau de serviciu" afectat unor atari probleme.... Sunt deci interesat ,sa vedem ce-mi povestesti tu... Din poza esti o dulce ,oare varsta ta spirituala e mai mare sau mai mica decat a mea? Vom vedea. Totul e ,sa credem... Haplea."
P.S. Ia o pauza si nu te mai obosi sa il mai scrii pe al treilea, ca sa nu te mai obosesti sa il mai scrii pe al patrulea ca nu ti l-am postat pe al treilea si pe al cincilea ca nu ti l-am postat pe al patrulea. Iti marturisesc cu toata sinceritatea ca simt un profund sentiment de mila fata de tine. Vrei sa faci pe viteazul dar nu reusesti decat sa te faci de ras.
IMI PARE RAU CA UNEORI AMESTECATI PUTIN LUCRURILE. REPTILIENII SI EXTRATERESTRII DIN CONSTELATIA DRAGONULUI ,SUNT DOUA RASE TOTAL DIFERITE. SITUATE IN TABERE DIFERITE IN CARTEA MEA EVANGHELIA DUPA REGELE AGATHIRS SAU DINCOLO DE ADEVARUL CATOLIC ,LA PG 51 AFLATI CINE SUNT REPTILIENII .EXTRATERESTRII DE LA ROSWELL SUNT DIN CONSTELATIA DRAGONULUI.SUNT ASEMENEA OAMENILOR,DEOARECE OAMENII SE TRAG DIN EI.IN ALTA ORDINE DE IDEI CORPURILE VII SUNT BAZE DE SUSTINERE A ENERGIEI RATIONALE CARE SE GASESTE IN FIECARE FIINTA VIE .FIINTELE VII SUNT FIINTELE CARE AU IN COMPONENTA TOATE CELE 4 ELEMENTE PRIMORDIALE .TOT CE NU ARE IN COMPONENTA TOATE ELEMENTELE,ESTE MORT.AHANGHELII SI ENTITATILE SPIRITULE CUM LE NUMITI DV,SUNT MEMBRII AI UNIVERSULUI,A CAROR ENERGIE RATIONALA ESTE MULT PESTE A NOASTRA
RăspundețiȘtergereNu stiu Valentin la cine te referi cu amestecatul lucrurilor. Eu una nu o fac. Din punctul meu de vedere ei nu fac parte din aceeasi constelatie. Reptilienii vin din una numita a diavolului (asa o numesc ei si nu stiu daca la noi are acelasi nume) si nu este acelasi lucru cu cea a dragonului, pe care noi o numim asa, dar draconienii in alt mod.
RăspundețiȘtergereReferitor la infatisare, te rog sa imi permiti sa te contrazic. Pot fi si umanoizi cu acel cap demonic dar majoritatea aparea cu forme de balauri si dragoni. Iar ca sa afirmam ca in mod sigur oamenii se trag din ei, este ceva cu semn mare de intrebare. Ei au amprente puternice asupra acestei planete, dar eu cred intr-o alta teorie, nu in asta. Eu cred ca ei au adus ura si razboiul pe aceasta planeta si mai cred ca prin transformarea lor catre iubire, este exact eliberarea de care planeta are nevoie. Iti pot indica si eu la randul meu cate lucrari doresti, dar cele ce sustin, am primit ca informatii, direct de Sus. Anumite lucrari nu vin decat sa confirme pentru mine cele ce cunosc. De aceea sunt atat de multi dragoni sacri eterici in jurul planetei acum. Ei ne pot ghida cel mai bine in cele ce avem de facut, pentru ca multi dintre acesti dragoni sunt maestri inaltati, ce provin de pe planetele lor si mai bine ca ei nu ii cunoaste nimeni pe draconieni.
Insa asa cum punctez de fiecare data, nu este obligat nimeni sa creada ce afirm eu, cum nici cele ce afirmi tu. Ar fi intelept sa lasam pe fiecare sa creada ce simte el.
Helo, hello. Revin si eu pe aici cu cateva opinii....
Ștergere1. Din cate am inteles, tu ai intrat in 2013 in contact cu draconienii si ca i-ai initiat in iubire. Pana aici nimic de comentat. Insa, vin si te intreb daca acei draconieni chiar isi doreau sa fie initiati. De ce anume isi ascundeau fetele (asta in contextul in care, banuiesc ca stii deja ca, atunci cand comunici cu o entitate pe subtil, in cazul in care este sincera si onesta - respectiv deschisa fata de tine, ea nu va avea, in mod normal, de ce sa-si ascunda sub vreo forma fata, capul sau alte zone ale corpului)?
2. Ai vorbit despre sentimentul de iubire care, din cate am inteles eu, mai mult te-a izbit in acea noapte de Revelion, incat ai avut senzatia ca ti s-a despicat inima in doua. Tema de gandire pentru tine si semn de intrebare pentru mine: de ce atunci cand am citit acele randuri despre experienta ta avuta cu 4-5 minute inainte de trecerea in noul an, mie mi-a venit in minte imaginea unei unde de energie care desi era luminoasa pe de o parte, pe de alta mie mi-a semanat mai mult a atac energetic (poate te ajuta: eu am vazut o unda de lumina venind din dreapta spre stanga - practic spre tine - mai mult lovindu-te decat sa te faca sa te ridici; am mai vazut si forta ei, atacul era ascuns in spatele zonei luminoase si gandul ca sa nu fie dat prea puternic pentru a nu ridica nici un fel de suspiciune. Despre cei din dreapta pot spune ca in imaginea care mi-a aparut in minte erau mai multe entitati, iar zona lor, cam pe unde erau ele era mai mult gri-cenusiu, pe alocuri negru - acele entitati erau cumva la departare de tine)?
3. Cum anume ai reusit tu sa iei legatura cu acesti draconieni mi se pare un pic dubios. De ce? Pentru ca:
- in primul rand acele entitati isi ascund fetele si deci nu lasa sa se vada despre ele cine sunt si ce vor ele cu adevarat (o chestie ce tine de lipsa de onestitate, asta din cate stiu si eu in acest domeniu);
- vorbim despre situatia in care tu reusesti sa iei legatura cu draconienii in contextul in care nici tu nu te-ai gandit la ei si nici ei nu s-au gandit la tine. In mod normal legatura dintre doua entitati nu se creeaza decat atunci cand exista un interes din partea uneia dintre ele de a comunica cu cea de-a doua. Tie nu ti pare un pic dubios?
- acesti draconieni spuneau ca sunt de pe alte planete (de aici intelegem posibilitatea reala de a avea alta forma la nivel material decat noi) totusi tie iti apareau cu forma de oameni in stilul "men in black" - si asta in masura in care tot ei isi alesesera aceasta forma. Mie acest aspect imi ridica un foarte mare semn de intrebare.
4. Din cate am mai vazut pe blogul tau tii cursuri de comunicare cu ingerii. Ei bine in acest caz te rog, in masura disponibilitatii tale, din absolut toate punctele de vedere (dorinta ta de a raspunde la acest comment, timp, etc.), sa verifici cele scrise de mine mai sus cu ajutorul unui Arhanghel.
Toate cele bune!
Imhotep.
Dragul meu, in tot comentariul pe care l-ai facut, ai ignorat cu desavarsire un element: Divinitatea. Eu nu am vrut sa ii gasesc pe draconieni si nici ei pe mine dar a vrut Dumnezeu, pentru a implini un Plan. Daca eu omul sunt o priza si o alta fiinta este un stecher, de cele mai multe ori trebuie sa existe a treia parte care sa bage stecherul in priza, daca se intentioneaza o conexiune. Acesti draconieni au fost conectati de Divinitate energetic la oameni, cu cateva luni inainte de a se stabili contactul efectiv. Au primit draconienii din lumina oamenilor mult de tot, ca sa poata atinge acel nivel in care sa nu refuze ideea de a afla ce este iubirea. Mi-ar fi imposibil sa scriu aici in comentariu de ce se intampla asa, de ce trebuie sa faca Terra aceste daruri si sacrificii, dar am explicat asta de mai multe ori prin diverse articole ale mele. Totul pe acest fagas se petrece sub ghidarea lui Mihail si nu numai si pentru ca tot veni vorba, sper sa vina si vremea aceea cand oamenii vor sti ca El este unul dintre cei mai inalti Ingeri Serafimi si nu un Arhanghel. De aceea tot recomand eu citirea "Cheilor lui Enoh". Eu am citit-o pentru prima oara la inceputul acestui an si am gasit scrise in ea lucruri pe care le fac de doi ani incoace. In acest fel am inteles ca este totul in Planul si Voia Divina si chiar daca multora astfel de informatii le presara indoiala si le pare totul o aberatie, stiu sigur ca va veni si vremea cand se va vorbi ca a fost candva una care se chema Mihaela si care povestea despre toate acestea, dar putini au putut sa o creada atunci. Toate cele bune!
ȘtergereDRAGA ASHTARA,am citit din intamplare acest blog si m am gandit ca poate imi poti clarifica unele lucruri.mi s au intamplat lucruri extrem de bizare si dureroaseam pus o pictura de a mea pe un site si ofiinta de acolo mi a zis ca ea ma miroase ca sunt reptiliana, ca are fler.asta a pus capac la toate.eu sunt o fiinta corecta si un suflet bun. nu cred ca sunt reptiliana nici intr un caz.in tot cazul sunt entitati malefice care ma ataca si imi iau energia. plang tot timpul . imi coboara vibratia. nu mi lasa o clipa de bucurie.am copii buni ,nepotei iubitori,dar traiesc o adevarata tragedie interioara si nu pot discuta cu copiii despre asta.sotul meu a murit de mult.aceste entitati negative sunt tot mai rele si tin un jurnal ca sa ma pot limpezi .e cumplit.nu mai pot crede in nimic.
RăspundețiȘtergereDraga Maria-Magdalena, e o bazaconie mare ce ti s-a spus si se datoreaza asta faptului ca sunt multi cei care nu au intelegerea corecta a unor lucruri, iar in acest fel le fac varza pe toate. Te rog in prima faza sa intri in bara de sus a blogului meu in sectiunile P1, P2 SI P3 si dupa ce le parcurgi si poate urmezi si ceva recomandari de acolo, poti reveni cu un e-mail sau tot la rubrica de comentarii. Tot ceea ce tu simti si vezi exista cu adevarat. Nu este o iluzie. Insa sunt oameni care nu au treaba pe acest sector pentru ca nu toate Spiritele sunt create pentru a implini grele misiuni in mijlocul celui mai aprig intuneric. Tot ce ai de facut este sa ai intelegerea corecta si de aceea te-am trimis catre sectiunile recomandate, sa faci toate eliberarile ce se pot face, iar dupa aceea vei vedea ca ti se descopera puterea interioara si cunoasterea care sa te ajute sa gestionezi intunericul acesta. De scapat de el nu avem cum sa scapam pentru ca unii dintre noi exact fata in fata cu el trebuie sa se desfasoare. Sunt multe reparatii cosmice de facut, multe curatari energetice, transmutari ale intunericului in lumina. Trebuie sa le faca cineva pe toate astea, iar Spiritul tau apartinand unei astfel de grupe, cum si al meu la fel, nu avem ce face decat sa ne imputernicim pana mutam muntii din loc, precum spunea Domnul nostru Iisus Hristos. Si inca ceva. Se simte ca ai inima buna. De aceea am si acordat acest timp acestui raspuns.
ȘtergereBună Miha!
RăspundețiȘtergereVoiam să caut despre draconieni și am regăsit acest articol foarte frumos. Mulțumesc pentru el!
Ultima parte a lui exprimă foooarte bine ce se petrece în 2021.