RUGACIUNEA "PUTEREA LUI 16"

 

PUTEREA LUI 16 – O CHEIE A DEZLEGARII

 

 

1.   Ne facem o lista cu 16 Fiinte de Lumina, pe primul loc fiind pentru toata lumea, Tatal nostru, pe care iL vedem in aceasta lucrare ca personalizat intr-o Fiinta de Lumina. Celelalte 15 le putem alege dupa cum simtim fiecare: Domnul nostru Iisus Hristos, Maica Domnului, Sfinti, Ingeri, Maestri inaltati.

2.  Avem nevoie de 16 lumanari tip pastila. Aceste lumanari se vor aseza intr-o tava, exact ca in figura de mai jos. Lumanarile sunt reprezentate cu cerculete albastre. Liniile rosii cu care sunt unite, le vizualizam intr-o forma imaginara, fara a fi nevoie sa le desenam la propriu. Observam ca exista 3 pentagoane, ale caror varfuri sunt ocupate de cate 5 lumanari, pentru fiecare pentagon in parte. A 16-a lumanare este asezata in centrul schemei. Definim un pentagon ca fiind pentru noi insine, unul pentru familia noastra si unul pentru persoanele cunoscute si pentru poporul din care facem parte. A 16-a lumanare este pentru Tatal nostru. Aceasta schema este unul dintre Darurile Inaltului Domn al Luminii, Mihail, din noaptea Anului Nou, 2016. Ea este ca o Cheie a Sfintei Treimi, incluzand si un pocal precum o cupa de sampanie.

3. Stabilim 16 rugaciuni: 5 personale aferente pentagonului nostru, 5 pentru familie, 5 pentru cunoscuti si pentru tara si neam si una va fi “Tatal nostru”, aferenta lumanarii din centrul schemei.

 

 

4.  La un singur set de rugaciune, aprindem toate cele 16 lumanari, spunem o data rugaciunea “Tatal nostru” si dam citire celor 15 rugaciuni (dorinte) intocmite de noi. Dupa aceea stingem lumanarile, urmand a le folosi tot pe ele in ziua urmatoare. In mod normal, ar trebui sa fie facut cate un set pe zi, pe parcursul a 16 zile. Daca insa persoana este puternica in credinta, poate face aceasta rugaciune si intr-o forma ceva mai condensata. Poate aprinde lumanarile si poate rosti de 4 ori rugaciunea “Tatal nostru”, dupa care da citire de 4 ori listei cu cele 15 dorinte. Dupa ce s-au facut cele 4 seturi, se vor stinge lumanarile. In acest fel, poate fi facuta rugaciunea in 4 zile, cu cate 4 seturi pe zi.

 

Iata mai jos cateva exemple de rugaciuni.

Pentru noi insine

1.  Ma rog pentru dezlegare de toata vraja, farmecele, blestemele si de tot raul, in toate formele lui.

2.  Ma rog pentru credinta, incredere, claritate, intelepciune.

3.  Ma rog pentru sanatatea vietii mele, pentru libertate in adevaratul sens al cuvantului, pentru refacerea structurii mele ADN conform matricii divine originale, pentru eliminarea tuturor insertiilor energetice intunecate din ADN-ul meu si pentru detasarea oricarui ADN strain ce poate fi atasat ADN-ului meu. Aici se poate completa si cu probleme legate de greutate corporala excesiva, de nesomn etc, pentru cine are astfel de situatii.

nb

4. Ma rog pentru iubire, iertare, impacare, pentru gasirea unui suflet pereche, etc. (in functie de nevoile fiecaruia).

5.  Ma rog pentru oportunitati si oameni de bine care sa ma poata ajuta in problemele pe care le am (achitarea unor datorii spre exemplu).

 

Pentru familie (5 rugaciuni) si pentru cunoscuti, tara si neam (alte 5 rugaciuni) se pot formula acestea pe acelasi calapod daca dorim.

 

Aceasta rugaciune este o Dispensa Divina.

Este o rugaciune extrem de importanta pentru dezlegarea blestemelor venite pe linie de neam, dinspre mama si tata si mai sus decat ei, pe arborele genealogic al fiecaruia.

Ea aduce insa si indreptarea geometriei ADN-ului fara de care multe alte actiuni ce le mai facem fiecare devin mult ingreunate. Un ADN strambat din punct de vedere geometric este ca un suport hard stricat la un calculator. Orice programe ne-am dori sa instalam pe un calculator cu hard stricat, este o chestiune aproape imposibila.

Nu in ultimul rand, pentru ADN-uri ce se afla ca intr-o camasa de sticla transparenta (ingradire karmica avand legatura cu actiuni de inginerie genetica neconforme facute in alte vieti), se obtine dizolvarea acestei camasi transparente. Camasa aceasta, pentru cine o are, blocheaza intrarea in ADN a unor programe de dezlegare sau de transmutare. Oamenii aflati intr-o astfel de situatie au un sentiment ca orice rugaciuni sau actiuni de dezlegare si eliberare ar face, parca nimic nu da rezultatele asteptate.

Dupa ce vor face rugaciunea „Puterea lui 16”, in cazul lor toate actiunile facute anterior vor patrunde in ADN ca o avalansa, iar ei vor vedea in sfarsit rezultate mult asteptate ale trudei lor.


Mai este necesar sa fac cateva precizari care daca nu le-as insirui, ar aparea imediat ca niste intrebari firesti din partea cititorilor. Raspunsurile nu vin de la mine ci de Sus.

Este importanta ora la care se face rugaciunea? Raspunsul este NU.

Daca din anumite motive nu se poate face rugaciunea intr-o zi, se va lua lucrarea de la capat sau se va continua de unde s-a ramas? Raspunsul este ca se va continua de unde s-a ramas.

Daca fac mai multi rugaciunea in aceeasi camera si in acelasi timp, se poate folosi pentru toti un singur set de lumanari? Raspunsul este NU, deoarece intr-un fel, fiecareia dintre cele 16 rugaciuni (concepute in mod diferit de la om la om, fiecare dupa nevoia lui, chiar daca apartin aceleiasi familii) ii corespunde o lumanare. Din aceasta cauza, fiecare trebuie sa aiba setul lui de lumanari.

Poate fi facuta aceasta rugaciune in numele altor persoane? Se poate face numai daca alte persoane sunt in incapacitatea de a o face singure: au probleme de sanatate, fizica sau mintala, care nu permit desfasurarea rugaciunii, sau au o varsta mult prea mica, etc. Cine face rugaciunea in numele altei persoane se va asimila cu respectiva persoana, ca si cum ar fi ea, iar din perspectiva persoanei pentru care se face rugaciunea, se vor construi si cele 15 rugaciuni (5+5+5), a 16-a, “Tatal nostru”, fiind aceeasi pentru toata lumea.

Pot fi facute rugaciunile si pentru persoane care au parasit acest taram? Raspunsul este DA si se vor numi acestea la rugaciunile de familie daca persoanele adormite au facut parte din familie sau la rugaciunile de neam daca acestea sunt persoane cunoscute dar nu au apartinut familiei.

 

Spor la treaba si toate cele bune!

 

5 comentarii:

  1. Vă mulțumesc mult!! Pentru aceste rugăciuni trebuie sa ai inițieri???? Mulțumesc !

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru aceste rugăciuni trebuie inițiere??? Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru rugaciunea "Puterea lui 16" nu trebuie nimic altceva decat vointa. La rugaciunea de 13+7 zile treaba sta un pic diferit.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am ajuns unde m-ai trimis!
    MULȚUMESC MIHAELA!

    RăspundețiȘtergere