De gol în suflet ai şi-n inimă o deznădejde oarbă,
Atunci pe loc să stai şi să priveşti un fir de iarbă.
Căci rele-n lume sunt mereu, nenumărate,
Dar şi soluţii sunt, ca firele de iarbă, pentru toate.
Nu trebuie să ne întrebăm dacă există sau nu o
soluţie pentru o problemă anume pe care o avem, căci în mod absolut clar, ea este
scrisă de Creatorul Luminii pentru noi, ci cum să găsim calea către acea
soluţie. S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos pe Pământ. Este o Soluţie a
Soluţiilor. Este Calea care ne poate conduce către toate soluţiile de
trebuinţă. Să ne bucurăm deci cu tot sufletul pentru Acest Dar nepreţuit cu
care Cerul ne-a binecuvântat. Fără El am fi pierduţi.
Cand
m-am pornit a scrie articolul publicat in 17 noiembrie 2025, aveam de fapt in
cap sa ma ocup de tema abordata in prezenta scriere. Cu toate acestea, din
momentul in care m-am asezat in fata computerului, m-am trezit pur si simplu ca
povestesc despre un alt subiect, despre care oricum aveam intentia sa scriu la
un moment dat, insa nu chiar atunci. Intr-un fel sau altul, pot spune ca m-a
surprins si pe mine. Un lucru este cert: de cate ori imi propun sa scriu ceva
in blog, de fiecare data parca ma comut pe un alt plan si parca nu mai este
omul Mihaela care face asta. Deseori imi merg degetele pe tastatura ca intr-o
redactare dictata automat. Daca se mai intampla cateodata sa scriu ceva un pic
riscant, fara a avea un scop maret sau fara a atinge ulterior un rezultat de o
anumita importanta, facand asta poate dintr-un motiv de inflacarare care se
naste fie din pricina faptului ca mi-as dori sa se stie un adevar acolo unde
este minciuna, fie pentru ca exista o nedreptate manifestata in raport cu ceva
sau cineva, atunci poate interveni Cerul si imi blocheaza mainile efectiv. Nu
mai functioneaza decat maxim un deget, lasat liber pentru a putea actiona pe
tasta de stergere. Din acest motiv, chiar daca am expus cateodata anumite
informatii sensibile pentru unele persoane, nu m-am temut niciodata ca poate
veni catre mine nu stiu ce replica devastatoare. Am zis mereu: stie Dumnezeu ce
face. Tot asa spun si in legatura cu cele ce le scriu in prezentul articol,
caci pot declara deschis ca parca imi arde sangele in vine sa fac cunoscute publicului
mai larg unele lucruri pe care eu le-am asezat in categoria unora de mare
gravitate. In acest context, desi am pornit cu redactarea acestui material inca
de prin 20 noiembrie, dorind sa il public cat mai repede cu putinta, totusi,
abia acum am ajuns sa il finalizez si s-a intamplat astfel deoarece s-a
suprapus cu multe alte desfasurari pe multiple planuri, in legatura cu diferite
probleme ce s-au cerut rezolvate in acest interval de timp.
Pornesc
povestea nu chiar cu partea ei de inceput, privind din punctul de vedere al ordinii
cronologice a revelarii informatiilor, insa totul va fi mult mai lesne de
inteles daca procedez astfel.
Sa
incepem cu „Fratia Sarpelui” din vechiul Babilon. S-a aratat de Sus ca bazele
acesteia s-au pus acum aproximativ 4.800 de ani in urma (2.800 de ani inainte
de Hristos). Desi este consemnat in diferite scrieri ca orasul Babilon din
vechea Mesopotamie ar fi luat nastere cu vreo 2.200 – 2.300 de ani inainte de
Hristos, Cerul spune ca Babilonul este mult mai vechi decat se crede si stie.
Este transmis de Sus ca extinctia planetara cunoscuta sub numele de „Potopul
lui Noe” a avut loc cam cu 3.600 de ani inainte de Hristos, iar bazele
Babilonului s-ar fi pus cam acum 3.400 de ani inainte de Hristos, sau cu 200 de
ani mai tarziu fata de extinctie.
Tot
Cerul a aratat ca aceasta Fratie care exista si in zilele noastre s-a incheiat
intre reprezentantii a 3 linii de baza, corelate cu anumite organizatii oculte
ale acelor vremuri. Fiecare linie a avut cate 18 participanti. Au fost deci in
total 3x18 = 54 de personaje. Cei 54 au lansat atunci un soi de juramant al
Fratiei, facut in fata unei reprezentari numita Baal. In astral s-a vazut acest
juramant sub forma a 54 de carti, cate una pentru fiecare personaj in parte.
S-au avut in vizor 3 atribute ale lui Dumnezeu: „Lumina, Viata (Nemurirea) si
Puterea”, asezate ca intr-un pergament alb, facut sul. Odata incheiat
juramantul, pergamentul a ajuns sa fie inconjurat simbolic prin trei spire de
catre un sarpe negru. De ce vorbesc despre toate astea la trecut? Pentru ca
juramantul de atunci si tot arborele constituit din toate juramintele corelate
cu acest juramant primar (radacina arborelui), au fost dezlegate de Ceruri in
cursul lunii noiembrie a acestui an, vazandu-se descolacirea sarpelui de pe
pergament. Totodata, au inceput si operatiunile anihilarii si inlantuirii lui
Baal. El este perceput ca o divinitate a vietii, a fecunditatii, a timpului,
insa in alte scrieri este considerat ca un personaj malefic. Este adevarata a
doua varianta caci dupa cum bine s-a putut vedea in astral in aceasta perioada,
ceea ce denumim Baal este ceva ca o retea de mai multe componente: structuri
sau aspecte singulare ale creatorului intunecat, vrajitori si asa mai departe.
Prin urmare, el este ceva sofisticat, mult mai mult decat o entitate sau un
personaj oarecare.
Sa ne
mire o astfel de informatie precum cea scrisa mai sus? Nu are de ce, deoarece
au existat de-a lungul vremurilor o multime de fratii, de juraminte, de
pacturi, mai mult sau mai putin cunoscute.
Dar daca
vin acum si fac afirmatia ca cele 54 de personaje erau de fapt niste clone
iesite din productie in luna martie a anului 2024, ce au fost trimise mai apoi
in trecut prin tunelurile timpului, in vremurile Vechiului Testament, la care
se adauga inca un element spectaculos, oare ramane la fel de comuna informatia?
Mai mult decat atat, nu au fost doar 54, ci 169 de clone trimise in acest fel,
componente a 13 cercuri cu cate 13 personaje fiecare (deloc intamplator), fiind
directionate toate cu scopuri foarte precise, in diferite momente temporale
inainte de Hristos. Au fost trimise in Mesopotamia, dupa cum bine se poate
vedea, dar gasim pe altele in Israel, in Egipt, in India, in vechea Dacie sau
in alte parti ale lumii. Dupa cum am aflat mai tarziu, exista un numar de clone
trimise in trecut mult mai mare decat 169, deoarece sunt si alte configuratii
(grupuri structurate intr-o anumita geometrie, cu diferite numere de persoane
componente). Desi inca nu a fost aratat de Sus pana in acest moment, cel mai
probabil exista astfel de clone trimise in trecut si in perioada de la Domnul
nostru Iisus Hristos incoace.
Inainte
insa de a aborda treburi mai complicate, care implica tunelurile timpului si
calatoriile prin ele, ma gandesc ca este mult mai bine sa creionez un pic
situatia prezenta.
Ne aflam
pe o planeta pe care, pe langa animale si plante, traiesc oameni dar si alte
civilizatii, dupa cum nu o singura data am tot scris in blog. Exista insa, in
egala masura, androizi creati ca sa arate ca oamenii sau ca alte fiinte
familiare de pe Pamant (caini, pisici etc.), precizand ca cei infuzati de catre
civilizatia Tiran, de pilda, sunt mult mai evoluati decat ce se poate crea acum
local. Cu androizii vrajitoresti am scris in articolul trecut ca s-a rezolvat problema
prin masina speciala a timpului. Totodata, exista personaje obtinute prin
operatiunea de clonare, care sa arate ca oamenii sau ca alte fiinte familiare.
Daca
aceste doua categorii de prezente, androizi si clone, ar fi doar inserate
printre noi, s-ar gestiona situatia intr-un fel. Problema este insa ca de multe
ori ele sunt facute sa inlocuiasca efectiv niste fiinte originale. Este o
situatie de mare gravitate, deoarece fenomenul a luat o amploare din ce in ce
mai mare. In paralel, se vede totusi in astral de ceva vreme incoace cum
anumite forte care se manifesta pe Pamant distrug multe din bazele acestea de
clonare, facand asta de fiecare data cand se mai descopera cate una. Trebuie sa
precizez ca baze de clonare exista sau au existat si in afara Pamantului: pe
Luna, pe diferite statii, pe niste planete secrete situate intre Pamant si
Jupiter (am scris despre ele in articolul despre Nibiru - https://tristar77.blogspot.com/2024/10/poveste-cu-nibiru-1.html),
pe cel putin o planeta din Universul ce este pereche cu al nostru si Dumnezeu
mai stie pe unde. Fortele divine supervizeaza toate operatiunile, caci cu ce
este in exteriorul planetei s-a rezolvat treaba intr-o anumita masura prin
mutarea Pamantului, a planetei Venus si a Soarelui, niste kilometri mai incolo,
in interiorul sistemului solar. In acest fel s-au inchis niste portaluri si cai
de teleportare intre toate aceste locatii, iar transferul de androizi si clone
s-a confruntat cu blocaje mari.
La
inceput, tintele inlocuirilor au fost pe zone de varfuri de putere
(politicieni, parlamentari, autoritati, media etc.) si pe zone unde este rost de bani
multi (solisti, actori, oameni de stiinta, preoti sau altii care se desfasoara
in zone ale spiritualitatii etc.). De ce se intampla toate acestea? Pentru ca
undeva exista un plan.
O parte
a acestui plan presupune sa moara pe banda oameni. Se face asta prin
substantele aduse in ei prin alimentatie, bauturi, aerul pe care il respira,
iar mai apoi, prin diferite tipuri de boli, unele obtinute prin lansari de bacterii,
virusi si alte micro-organisme. Dupa aceea, avem pierderile de vieti care vin
prin razboaie, fenomene meteorologice extreme, infometare, lipsuri,
supra-munca, stres. O alta parte a planului este ca prin mijloace similare sa
fie afectata conceptia. Totul este coordonat ca sa scada maxim natalitatea
peste tot pe unde este posibil. Prin aceste doua parti, ideea este de diminuare
masiva a populatiei planetare. Mai apoi, planul este sa se faca inlocuiri
masive cu androizi si clone pentru ceea ce ramane, astfel incat sa se obtina o
lume programabila la dorinta, manipulabila, careia orice i-ai face, ea sa
accepte umil totul si sa nu reactioneze violent. Ce sa mai! Fericirea masinilor
si a controlorilor lor!
Divinitatea
a aratat in urma cu ceva vreme ca exista 3 linii principale care fac clonari pe
aceasta planeta. Sunt aceleasi ale vechiului Babilon. La fatada, ele se
aliniaza la juramant, care in principiu ar fi unul de fratie. Pe partea ascunsa,
fiecare linie vrea de fapt suprematia planetara in felul ei, iar planurile sunt
sa mearga cu clonarile pana la a inlocui tot ce este pe celelalte doua linii,
pana la varful varfului, dupa care cine este cel mai puternic se ocupa si de
cei din propria sa linie. Cum s-ar spune, totul ar trebui sa se desfasoare ca
in filmul „Nemuritorul”, in care nu poate ramane intr-un final decat unul. Din
cauza acestor nazuinte ascunse, juramantul acela stravechi a fost incalcat la
tot pasul. De aceea, Divinitatea a actionat in sensul anularii lui, caci
fiecare incalcare mai deschidea cate o poarta suplimentara catre intuneric,
amplificand si mai tare dorinta pentru aceasta suprematie, nemaisocotind si
alte efecte secundare. Dar oare sa fie acea persoana ultima care ar ramane neinlocuita
de o clona? Este o iluzie mare, caci daca Fiii Luminii pier, se deschid carari
prin care antihristul din viitor ajunge in aceste timpuri prezente, caci nu mai
are cine sa actioneze ca sa obtureze aceste porti. Deci ultimul ar fi el si
doar el si nimeni altcineva. Operatiunea aceasta de a nu i se permite sa ajunga
in timpurile noastre este una cat se poate de reala si de periodica. Ea dureaza
de multi ani incoace, iar asta este doar o mica parte a desfasurarilor ce sunt
facute in raport cu acest subiect. Ultima oara cand s-a produs un episod de
aceasta natura a fost chiar in data de 3 decembrie 2025. Antihristul din viitor
dorea sa ajunga in timpul nostru pe ruta unei realitati paralele, dintr-un
univers paralel, pe care el o gasise cu o vulnerabilitate anume. Daca reusea,
din acea realitate se rasfira pe toate celelalte, inclusiv pe a noastra.
Fireste ca s-au intreprins de urgenta actiunile necesare, iar venirea i-a fost
blocata. Ii multumim lui Dumnezeu pentru ghidare si reusita! Putem vedea ca
treburile pe acest sector nu sunt banale si usor de aflat si de inteles. Nu e
ca si cum ar trebui sa facem fata la vreo doua legiuni de demoni care ne
agreseaza. E cu mult mai mult decat atat. Nu mai socotesc faptul ca el
foloseste 64 de chipuri diferite, atat feminine cat si masculine, astfel incat
este foarte greu sa il identifici in mijlocul unei multimi, acolo, in viitor. Sunt
ani de zile de cand tot vorbesc despre creatorul intunecat si despre felul
sofisticat in care el se desfasoara.
Concluzionam
ca gandul indus in mintile unor persoane, ca pot ajunge sa stapaneasca doar ele
aceasta planeta, este unul de care se ocupa insusi acest creator intunecat, cu o
reprezentare a lui punctuala prin antihristul din viitor. Parerea mea este ca toate
aceste persoane, cu toata puterea, banii si cunoasterea lor, nu au habar catusi
de putin ce inseamna cu adevarat antihristul din viitor si cu atat mai putin
creatorul intunecat in ansamblul lui.
Chiar si
daca ar exista personaje cu trupuri fizice care sa fie reprezentante ale
tenebrelor pe Pamant, nici acelea nu ar fi in vreun fel protejate in raport cu
planurile finale ale creatorului intunecat pentru aceasta planeta. Pamantul,
dupa cum am scris in acelasi articol despre Nibiru la care tot fac trimitere
(prima parte a acestui pachet special), este cel mai de pret giuvaier din acest
Univers, el fiind o expresie a Mercurului Luminii, Coroana lui Dumnezeu. Spun multi
ca aici este doar o inchisoare, o carantina, o scoala de corectie, dar aceste
afirmatii nu au vreo legatura cu adevarul. Astfel de idei fac parte tot din
strategia intunericului de a deveni stapanul peste acest loc din Univers, iar
prin el, pe intregul Univers. Acum vin si intreb: „Care rege si-ar lasa coroana
din maini cu una, cu doua?” Este absolut evident ca Divinitatea isi pune la
bataie tot arsenalul de idei si de unelte, astfel incat Coroana Creatorului
Absolut al Luminii sa nu ajunga in ghearele cretorului intunecat. Prin urmare,
o rupere totala a acestei planete de Divinitate, de partea spirituala, este pur
si simplu imposibila. Dupa aproximativ 4,5 miliarde de ani de cand a fost
creata, vorbele Domnului nostru Iisus Hristos, ca vremea venirii Imparatiei lui
Dumnezeu pe Pamant este foarte aproape, sunt cat se poate de veridice. Ce
inseamna aproximativ 7600 de ani (socotind de la vremea Domnului nostru Iisus
Hristos pana la vremea antihristului din viitor) pe langa 4,5 miliarde de ani?
Este ceva infim. Noi suntem si mai aproape de acel final, caci intre timp s-au
mai scurs vreo 2000 de ani.
Sa
presupunem insa prin absurd ca Divinitatea ar pierde lupta, iar Pamantul ar
ajunge pe mainile antihristului. Pai crede oare cineva ca el ar mai avea nevoie
de vreun instrument de lucru dupa aceea? Va spun sigur ca ar face o singura
actiune: ar distruge cu totul aceasta planeta. Daca ar putea, ar face ca ea sa
dispara din Creatie. Scopul principal al creatorului intunecat este reprezentat
de ea si nu de sufletele de pe ea. El ne vrea sufletele doar pentru ca stie ca
in acest fel diminueaza puterea divina a aparatorilor ei, crescandu-i-se in
acest fel sansele de acces catre tinta lui suprema. Cu toate acestea, creatorul
intunecat le da impresia persoanelor care tanjesc dupa suprematie ca asa ceva
este posibil, cand el stie bine ca nu-i in acest fel. El doar se foloseste de
ajutorul lor, pana cand si-ar atinge scopul. Dupa aceea, nu mai este nevoie de
vreun ajutor, dar nici de recunostinta pentru ajutorul ce a fost primit pana
atunci nu poate fi vorba, caci recunostinta este un atribut care nu poate fi
asociat creatorului intunecat in vreun fel. Eu, una, cand citesc prin internet
despre planurile legate de transumanism pentru urmatoarele zeci de ani, pe
cuvant daca nu ma buseste rasul. Care zeci de ani, fratioare? Fara noi, asa cum
ne-a creat Dumnezeu, nu ati mai fi nici voi, planuitorii din umbra, in doar
niste ani, nu in zeci de ani, intelegeti?
Mai
trebuie sa stim ca si planetele tiranilor, draconienilor, aviarilor,
batracienilor, serplienilor Guza si dragonilor maro au si ele antihristii lor
din viitor. De fapt, noi nu ne luptam numai cu al nostru ci ne luptam si cu ai
lor. Bine, tot creatorul intunecat este si acolo, dar cu alte manifestari. Sunt
in total 7, iar daca socotim si cate 2 aghiotanti la fiecare, atunci avem si 14
aghiotanti. Toti acesti antihristi si aghiotanti sunt de fapt niste servere ale
creatorului intunecat, situate in afara Universurilor, care ajung sa acapareze
100% corpurile unor fiinte de pe aceste planete, la anumite momente de timp. Pe
Pamant am avut un antihrist si 2 aghiotanti si in trecut, acum vreo 17 milioane
de ani in urma, insa de la Hristos incoace, problemele majore ne sunt aduse de
cel din viitor.
Noi am
trecut deja prin procesul inlantuirii serverelor, in numar de 666, la nivelul
anului 2023 si am scris atunci despre asta. Aceste servere (creiere centrale)
sunt ca parte efectiva din creatorul intunecat. Ele nu au putut fi anihilate,
ci doar inlantuite, in sensul obturarii accesului lor spre anumite zone din
Creatie, deoarece creatorul intunecat pur si simplu este, la fel cum este si
Creatorul Absolut al Luminii si nu pot fi anulate parti componente ale lui. Printre
ele se situeaza si cele 21 de servere manifestate in antihristi si insotitorii
lor. Operatiunea de inlantuire s-a desfasurat insa in afara Universurilor, deci
putem spune ca a fost si in afara timpului. De aceea, chiar daca noi am avut o
perceptie a desfasurarii la nivelul anului 2023, totusi, proiectia efectiva pe
axa timpului a acestei inlantuiri este foarte greu de explicat.
Sa stiti
ca am stat foarte mult sa cantaresc daca sa scriu sau nu despre toate aceste
lucruri, deoarece este limpede ca implica un anumit risc. Cu toate acestea,
Divinitatea imi cere sa fac asta si nu este pentru scopul unei mari demascari.
Ce sa demasc? Oamenii au inceput de ceva vreme sa se prinda si apar tot mai
multe afisari prin internet legate de ideea clonarii. Nu se mai poate ascunde
mult povestea asta. Fac acest lucru din postura unui mesager, al unui frate
ingrijorat care se adreseaza sincer altui frate, oricum s-o numi el: om, draconian,
tiran, aviar, batracian etc. ca si daca se afla intr-o postura de mare putere,
poate chiar cu foarte multe posesiuni materiale, este intr-un pericol de a-si
pierde viata si de a ajunge sa fie clonat mult mai mare decat pentru oricare
dintre noi, oamenii de rand. Unii dintre acestia chiar au ajuns sa guste din
amarul unei astfel de experiente, iar din fericire, pentru o parte dintre ei au
existat interventii venite in timp util, astfel incat asa ceva sa nu aiba o finalitate.
Deci: opriti-va, pana nu e prea tarziu! S-ar termina urat pentru noi, dar
pentru voi ar fi un sfarsit chiar groaznic. Nu este deloc o gluma. Este o
treaba cat se poate de serioasa si grava, iar in timp ce noi nu mai stim cum sa
ne omoram unii pe altii, antihristii acestia toti privesc la acest macel si
asteapta cu rabdare finalul lui. Noi, de fapt, ar trebui sa ne unim fortele
unii cu altii impotriva adevaratului dusman din umbra, ca fii izvorati din
samanta „Fiul Omului”, facuti dupa Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu, chiar
daca unii arata mult diferit acum din pricina nenorocirilor indurate de-a
lungul milioanelor de ani.
Este
scris ca planeta aceasta sa isi urmeze destinul divin. De aceea, de mai multi
ani incoace, se ancoreaza tot mai multe energii divine si se fac eliberari
masive din ghearele intunericului, toate acestea conducand la o trezire a
constiintei in masa si la un proces natural de ascensiune. Multi mai mari ai
lumii au o temere ca daca lumea se trezeste, atunci ea tanjeste catre libertate
si catre o viata mai buna, iar ei isi pot pierde bogatiile, puterea si alte
lucruri pe care le detin, poate chiar libertatea. De aceea, sunt facute actiuni
masive prin care sa se puna bariere acestei treziri, neintelegandu-se ca o
fiinta, cu cat se apropie mai tare de Dumnezeu (reprezentat de Lumina adevarata
si nu de falsa lumina), cu atat tinde catre a nu-si mai dori aproape nimic din
ceea ce este material si devine capabila de iertare in raport cu situatii si
fapte extrem de grele. Daca si ei si-ar face o astfel de apropiere, ar
descoperi ca s-ar indrepta la fel ca oricare altcineva, catre acelasi zero,
cand vine vorba despre dorinte legate de posesiunile materiale si si-ar putea
obtine iertarea de la Divinitate si de la cei fata de care au gresit, intr-un
mod poate incredibil de usor.
Intorcandu-ne
acum la subiectul numit „Clone”, pot spune ca exista mari schimbari aduse de
Divinitate in cele ce le priveste, pornind din luna mai, anul curent, incoace.
Totul se face gradual, pe masura dezlegarilor si a eliberarilor de tip macro,
desfasurate pentru Universuri intregi.
Daca ar
fi sa prezentam o clona, cu cele ale trecutului si cu cele ale prezentului, am
putea spune urmatoarele:
1.Clonele nu acumulau karma. Se
intampla asta deoarece ele fie nu aveau suflet, fie detineau jumatate din
sufletul unei persoane normale, asa cum a creat-o Dumnezeu. Orice fapta facuta
de clona era marcata de catre lorzii karmici pe sufletul din interiorul ei. Era
ca si cum fapta ar fi fost comisa de catre persoana de la care s-a luat jumatatea
de suflet si nu de clona. Daca am dori sa putem intelege din punct de vedere
tehnic cum au putut fi luate jumatate din sufletele multora dintre noi si mutate
in aceste clone, eu nu va pot spune. Dar va pot spune ca intr-un amplu proces
de recuperari de suflete, din foarte multe spatii, ce s-a derulat pe parcursul
unor luni de zile in aceasta vara si toamna, la un moment dat a existat
procesul prin care Divinitatea a adus in aceste clone niste suflete noi-noute
si a returnat posesorilor de drept jumatatile de suflet luate. Din acel moment
mai departe, se inregistreaza karma in dreptul clonelor, dupa cum ele fac
faptele. De ce s-a putut demara acest proces masiv de recuperari de suflete se
datoreaza dezlegarii in aceasta vara a unui blestem special care i-a dat pana
atunci intunericului drept asupra sufletului. De la dezlegarea aceea mai
departe, intunericul nu s-a mai putut atinge de ceea ce inseamna suflet, iar
ceea ce fusese luat pana atunci, de-a lungul miilor de ani, a fost eliberat
gradual din foarte multe zone. Una dintre zone a fost interiorul acestor clone.
Din pacate, oamenii de rand din care s-a putut lua o jumatate de suflet au
experimentat de-a lungul anilor o suferinta asociata unor fapte pe care nu ei
le-au comis. Multi inca mai sting la aceasta karma preluata pe nedrept, caci ea
nu poate fi anihilata brusc, dar in timp, ea se va sterge in totalitate, iar o
karma noua preluata pe baza faptelor rele facute de niste clone nu mai este
posibila.
2.Daca era o persoana cu o
jumatate de suflet si o clona in care exista cealalta jumatate de suflet (clona
nefiind neaparat copia persoanei originale), ambele traind in acelasi timp, in
cazul in care una dintre ele murea (intr-un accident, de pilda), genera si
moartea celeilalte parti, deoarece, daca o jumatate de suflet pleaca dintr-un
trup, el va trage dupa sine si cealalta jumatate existenta in celalalt trup. Daca
intr-o clona era introdusa o jumatate de suflet luata dintr-o persoana anume,
era pusa imediat si o bariera energetica prin care erau separate cele doua
trupuri fizice, astfel incat jumatatea de suflet din clona sa nu se poata
intoarce vreodata la persoana originala. De aceea, daca una dintre cele doua
jumatati de suflet parasea trupul in care se afla, ea nu putea intra in
celalalt trup, sa se reuneasca cu jumatatea prezenta acolo, tocmai din pricina
acestei bariere. In aceste conditii, jumatatea care iesea dintr-un trup forta
si iesirea celeilalte jumatati, din celalalt trup. Atunci cand Divinitatea a
pus suflete noi in clone si a redat jumatatile de suflet luate proprietarilor
de drept, exact asta a facut: a dizolvat aceste bariere energetice.
3. Din punct de vedere energetic,
deseori persoana originala putea fi perceputa de cei din jur nu cu energia ei,
ci cu energia clonei, oriunde s-ar fi gasit aceasta. De asemeni, din punct de
vedere emotional, o persoana originala si o clona se puteau influenta reciproc,
in bine sau in rau.
4.Multe clone nu au habar ca sunt
clone. Ele cred ca sunt aceleasi fiinte originale nascute din mamele lor, iar
daca mai au rateuri, se gandesc ca ar fi ceva probleme de sanatate acolo. Dupa
o operatiune de clonare, se face un transfer de informatie si constiinta
intr-un fel anume de la original catre clona. De aceea, exista in clona ceva
amintiri, dar nu poate egala 100% originalul.
5.La unele clone pot fi ucise si
conservate originalele, iar la altele se pare ca nu. Este ceva care tine de
Esenta divina si Spiritul persoanei originale. In aceste cazuri, originalele
sunt tinute ca intr-o stare de coma, caci daca sunt ucise, atunci se degradeaza
rapid clonele. Este evident ca exista si situatii cand persoane cu putere si cu
un anumit statut social de varf isi fabrica pentru sine cateva clone care sa le
semene, pe care le baga la inaintare acolo unde nu e necesara sau chiar se
ocoleste prezenta in varianta originala. De asemeni, persoane dintr-o anumita
tabara pot fabrica unele clone pentru persoane dintr-o tabara opusa, poate
chiar ostila. Ulterior, se lanseaza in piata filmari cu aceste clone facand
declaratii opuse fata de declaratiile persoanelor originale, astfel incat cei
care le aud si le vad si pe unele si pe altele nu mai stiu ce sa creada. Din
exterior, apare totul ca un film de desene animate, cum ar fi Tom si Jerry,
insa din pacate, desfasurarile acestea de viata care bat filmul sunt de plâns,
nu de râs.
6.„Gandurile” si „ideile” unei
clone se stabilesc de la butoane si sunt transmise de la distanta. De aceea,
clonele „isi permit” sa incalce orice lege. De fapt, o fac cei de la butoane, nu
te poti supara pe clone. Este ca si cum, in cazul unui accident de masina facut
din pricina greselii unui sofer, te superi pe masina si nu pe soferul care a
condus-o.
7.Sufletul este acea parte a
Spiritului care asigura unei fiinte nascute dintr-o mama bataile inimii. Daca
suflet nu exista, atunci cel mai probabil bataile inimii sunt asigurate prin
niste neuroimplanturi si conectare la anumite surse de energie. Asa traiesc
clonele fara suflet in ele.
8.Clonele fara suflet au emotii si
empatie egale cu zero. De aceea, sa iti propui acum ca din motive de protest
fata de o situatie anume, sa mai intri in greva foamei, este cea mai mare
prostie pe care o poti face. Vei fi lasat sa mori de foame. Astfel, se va
transmite cumva si un mesaj de avertisment catre altii, sa nu faca cumva la
fel, caci se va termina la fel. De asemeni, in caz de proteste mai mari, s-ar
putea sa fie inabusite acestea cu ajutorul unor armate formate din clone.
9.Daca in anii trecuti
operatiunile de clonare erau inca la nivel rudimentar, sa nu ne facem probleme:
clonele au putut fi aduse din viitor in acele timpuri si se intampla asta si in
prezent. Clonele aduse din viitor sunt unele de nivel superior. Chiar au un pic
de ADN nemuritor incorporat in ele. Fireste ca filamentele temporale de pe care
sunt aduse sunt unele inferioare. Cand noi vom ajunge in anii fabricarii lor,
s-ar putea sa fim pe niste filamente superioare pe care nimic din cele expuse
aici nu va mai exista.
Mai sunt
multe altele de zis, dar am punctat cateva dintre ideile principale legate de
acest subiect.
Sa
mergem acum mai departe in povestea noastra si sa introducem elementul legat de
tunelurile timpului.
Exista
un numar de 169 de persoane, avand intrupari in aceste timpuri, carora le putem
asocia o poveste dramatica. Unele dintre acestea au decedat, dar este posibil
ca Spiritele lor sa aiba in prezent noi manifestari in trup. Vorbim de niste
Spirite foarte inalte in toate cele 169 de cazuri.
Iau acum
exemplul unei singure persoane si vom intelege ca si pentru celelalte 168 este
la fel. Voi expune mai intai partea din viitor, mai apoi partea din trecut, iar
intr-un final, partea din prezent.
Spiritul
acestei persoane are o intrupare pe Pamant, pe teritoriul geografic al Romaniei
din prezent, la nivelul anului 7000, adica peste aproape 5000 de ani de acum
incolo. Pentru usurinta, ii voi aloca mai departe un nume de cod prin litera Z,
caci cu aceasta litera incepe numele sau de atunci. In anul 7033, pe cand Z va
avea varsta de 33 de ani, primeste cumva o informare ca in anul 7421 va fi ucis
de antihristul din viitor, iar acesta ii va lua sufletul la iesirea din corp.
Sa nu uitam ca la vremea aceea, umanitatea vine dupa o lunga perioada de
lumina, iar oamenii traiesc atunci sute de ani, daca nu si mai mult de atat. De
asemeni, reamintesc ceva ce am mai scris in blog si anume faptul ca in anul
7357 Esenta Mercur pica din nou in intuneric. Antihristul din viitor are o
putere mult crescuta in perioadele in care este cazut Mercurul in intuneric,
caci el nu face rele doar in cei 14 ani cat se manifesta pe Pamant, intre anii
7655 si 7669, ci pe mult mai multi ani, prin deplasari multiple facute in timp
sau prin actiuni trimise prin tunele ale timpului. Z, „ajutat” si de anumite
sugestii inselatoare, face o calatorie in viitor, la vremea anului 7421, cu
dorinta de a intreprinde o actiune care sa impiedice ca asa ceva sa se
intample. Nu numai ca nu reuseste, dar el este cumva prins, chiar condamnat la
inchisoare pentru o fapta pe care nu el o comite. Acolo, in inchisoare, aceeasi
forta ce s-a manifestat si in timpurile noastre, pe care propun sa o numim
forta N si voi explica ulterior de ce aleg aceasta litera, ii extrage lui Z o
jumatate de suflet. Z este eliberat din inchisoare dupa 7 luni, se intoarce in
trecut in anul 7033, isi continua viata doar cu o jumatate de suflet in dotare
pana in anul 7421, cand exact acea nenorocire se intampla. Face un infarct
generat de antihristul din viitor, iar el ii ia in captivitate jumatatea de
suflet ramasa, dupa ce aceasta paraseste corpul fizic. Z, pe timpul vietii
sale, calatoreste si in trecut, chiar inainte de Hristos si lasa prin actiunile
sale o amprenta marcanta asupra unor oameni din acele timpuri, ajutand in acest
fel la evolutia spirituala a acestora si la cresterea nivelului de cunoastere.
Cum face el o vor face si altii si astfel, anumiti zei, profeti, sfinti sau
persoane importante, cu nume ramase in istorie, sunt de fapt oameni veniti din
viitor, cu scopuri bine determinate, pentru a ajuta la planul divin prin care
aceasta planeta sa iasa intr-un final de sub talpa creatorului intunecat, in
mod definitiv. Unii dintre acestia fac calatorii in diferite momente temporale.
Din aceasta pricina, exista o balbaiala la nivel de informatie, atunci cand
vine vorba de a se cunoaste macar cu aproximatie perioada cand s-ar fi nascut,
ar fi trait si ar fi murit o astfel de personalitate, caci ai putea sa o
gasesti si cu 2000 de ani inainte de Hristos, dar si cu 4000 de ani inainte de
Hristos, sau fie intr-o tara anume, fie in alta. Prin urmare, toate aceste
variante si consemnari istorice pot fi adevarate si capata sens si inteles.
Trebuie sa stim insa ca exista si zei, profeti, sau persoane cu nume importante
care nu sunt altceva decat niste clone trimise din viitor in raport cu acele
timpuri, care sub umbrela „maiestriei” lor, au facut de fapt niste lucruri
foarte rele pentru viitorul umanitatii, caci tocmai de aceea au fost
directionate acolo.
Continuand
cu povestea noastra buna de pus in scenariul unui film, voi spune ca in trecut,
cu aproximativ 3900 de ani in urma, inainte de Hristos, se naste intr-o familie
un baiat. El primeste un nume ce incepe cu litera E. Forta N, prezenta si
atunci si in toate timpurile, avand captiv un suflet din Spiritul lui E,
dintr-o existenta anterioara anume, coordoneaza aceasta intrupare fortata in
persoana lui E si pune in el o jumatate din sufletul captiv. Este vorba despre
binecunoscuta reincarnare a unui suflet, care dupa cum bine vedem, poate fi
trimis si numai intr-o proportie de 50%, in ceea ce numim Roata karmica sau
Roata Samsarei.
Cealalta
jumatate de suflet este introdusa intr-o clona fabricata in anul 2024, astfel
incat, prin cunoasterea sufletului, clona sa ia infatisarea originalului cu
numele E, nascut acolo, in trecut. Dupa formarea completa, in clona este
introdusa si jumatatea de suflet luata de la Z, din viitor. Ulterior, clona in
interiorul careia exista o jumatate de suflet din Z si o jumatate de suflet din
E, este transportata in trecut, pe vremea lui E. Din pacate, E este ucis iar
clona este pusa in locul sau. Jumatatea de suflet care iese din E forteaza
iesirea jumatatii de suflet tot a lui E ce a fost pusa in clona, se
reintregeste, iar sufletul lui E este luat din nou in captivitate cu totul de
catre forta N. In acest fel, clona ramane intr-un final doar cu jumatatea de
suflet a lui Z. Este important sa spun ca atunci cand are loc aceasta
inlocuire, originalul E are o varsta de 6 luni, iar clona arata la fel, corelata
cu varsta originalului.
Cand
clona se face mare, prin ordine venite de la distanta, incepe sa infaptuiasca
lucrurile rele pentru care a fost trimisa acolo. Lorzii karmici marcheaza
aceste fapte rele in dreptul sufletului lui Z, deoarece acela se afla in
interiorul clonei. Dupa niste multi ani clona, dupa ce isi indeplineste
sarcinile, este extrasa de pe Pamant de catre o civilizatie anume si este dusa
pe planeta sa. Lorzii karmici consemneaza faptele de pe Pamant si hotarasc
sentinta: 16 vieti de arest karmic pentru toate manifestarile in trup
ulterioare ale Spiritului lui Z.
Repet ca
istoria lui Z si E, se intampla in mod similar pentru toate cele 168 de Spirite
si fac adaugarea ca in acel viitor al anilor 7000, toate vor avea intrupari in
Romania, la fel ca si Z. Pentru toti cei 169, viata din aceste timpuri este a
16-a viata in care ei s-au manifestat cu arest karmic stravechi. Cele 54 de
clone din Babilon sunt parte din totalul de 169 de clone ce au fost puse in
pereche cu cele 169 de Spirite. Toate cele 169 de clone trimise in trecut, la
diverse momente de timp, au inlocuit copii cu varste de pana in 3 ani, deci si
ele au fost trimise ca niste copilasi. Socotind ca mai exista si alte
configuratii de acest gen formate din alte persoane, poate si din alte popoare
ale lumii si luand in calcul si manifestarea vremurilor noastre, cu jumatate de
suflet intr-o clona si jumatate de suflet intr-o persoana originala, precum si
transferurile de karma facute in forma magica si tehnica de-a lungul multor ani
de zile de la vinovati la nevinovati, deducem ca intr-un final este vorba
despre o cantitate impresionanta de karma care a fost platita pe nedrept de
persoane care nu sunt vinovate de faptele comise de altii, dar au fost
inregistrate ca fiind vinovate si au purtat in spate crucea grea a
consecintelor.
Din
momentul in care E este extras de pe Pamant, putin inainte de extinctia
planetara cunoscuta sub numele de „Potopul lui Noe”, se porneste un Plan divin
intins pe aproximativ 11.000 de ani.
Aproximativ
5000 de ani din prima jumatate sunt marcati de mare suferinta. Gasim razboaie
grele pretutindeni, inclusiv cele mondiale, mucenicia Sfintilor, faptele
Inchizitiei, alte masacre inimaginabile, boli care mai de care mai grave,
foamete etc. Din aceasta zona face parte si Rastignirea Domnului nostru Iisus
Hristos. Dar toate acestea s-au facut cu un scop: agonisirea unei cantitati
impresionante de aur spiritual. Mereu, cand se constata ca cineva plateste
pentru o karma pusa in mod nedrept in spate, lorzii karmici (11 civilizatii de
pe 11 planete diferite) hotarasc orientarea catre nedreptatit a unei anumite
cantitati de aur spiritual care sa compenseze suferinta dusa. Cu cat Spiritul
celui nedreptatit este mai inalt, cu atat cantitatea de aur spiritual primita
este mai mare. Cu cat un Spirit este mai batran si mai inalt, cu atat sarcinile
Sale sunt mai grele si au in vizor mase mai largi de fiinte si spatii.
Inlantuirea unui Spirit blocheaza intr-o anumita masura indeplinirea sarcinilor
Sale. Blocarea sarcinilor unui Spirit batran are un efect asupra lumii mult mai
grav decat blocarea sarcinilor unui Spirit mai tanar. Tocmai de aceea, primul
primeste aur spiritual mai mult decat al doilea, pentru aceeasi karma dusa pe
nedrept.
In data
de 28 octombrie 2025, cei 169 au fost eliberati din arestul karmic, au
primit cantitatea corespunzatoare de aur spiritual si a avut loc tot atunci o
noua intalnire cu vamesii cosmici. A fost intalnire cu ei si atunci cand s-au
cumparat 4 ani energetici, in luna februarie a acestui an. Am scris despre asta
la acel moment. De data aceasta li s-a cerut vamesilor sa calculeze cat aur
spiritual este nevoie pentru a cumpara 5000 de ani de aur. Este vorba despre
acea perioada de aur despre care se vorbeste si in Apocalipsa, dupa prima
inlantuire a fiarei. Ei, bine, a fost aur suficient pentru aceasta cumparatura
si a mai si ramas. Totodata, se pare ca nu s-a facut cumparatura doar pentru
lumea de pe planeta noastra ci si pentru lumile de pe planetele tiranilor,
draconienilor, aviarilor, batracienilor, dragonilor maro si serpilienilor.
Sapte planete si 7 perioade de aur, una pentru fiecare in parte.
E nevoie
de aceasta perioada de aur ca sa ne imputernicim ca Spirite si sa putem face
fata bataliei finale cu antihristii din viitor, de pe cele 7 planete. Perioada
de aur este inclusa in a doua jumatate a Planului divin de 11.000 de ani.
Cine
este forta N? Este reprezentata de nibirieni in principal si de alte
civilizatii intunecate in secundar. Ei, in conlucrare cu creatorul absolut
intunecat, au facut toate aceste manevre si cine stie cate n-or mai fi facut,
dar despre care nu am aflat inca. Am ajuns la concluzia ca erau cunoscatorii
unor tehnologii fabuloase, iar acolo unde aveau nevoie de altii, ofereau putere
materiala, dar cu pacturi asupra unor suflete date la schimb. De aceea, pe
Nibiru si pe alte planete din acele sisteme planetare malefice, era stocata o
cantitate colosal de mare de suflete. Ei erau principalele personaje care
introduceau aceste suflete in forme intrupate in Roata karmica, fortandu-le sa
ii serveasca, fie prin suferinta, fie prin fapte rele comise. Din punct de
vedere dumnezeiesc, orice intrupare ar trebui sa aiba cate o particica de
suflet trimisa de Spiritul ce este reprezentat prin acele intrupari. La iesirea
din trup, orice suflet ar trebui sa faca drumul inapoi catre casa, sau altfel
spus, catre Spiritul din care a plecat. Dar daca el era prins in captivitate,
pentru ca nu s-a ajuns la o vibratie suficient de inalta, astfel incat sa nu
poata fi luat de intuneric, atunci el devenea client la aceasta roata a
suferintei fara sfarsit. Aceste planete malefice au reprezentat o alta zona
importanta in care a fost necesar a se intreprinde actiuni pentru a se elibera
sufletele prinse acolo. Va rog sa ma credeti ca nu existam nici macar unul pe
Pamant care sa nu fi avut un suflet sau mai multe, din alte intrupari ale Spiritelor
noastre, prinse pe una sau pe mai multe planete din sistemele malefice.
In vara
acestui an s-a intamplat insa o lucrare absolut grandioasa. Toate cele 7
sisteme planetare facute de creatorul intunecat, asa cum am scris despre ele in
acel articol notat cu 1, din acest set de materiale mai speciale (vezi linkul
dat in prima parte a articolului) au fost mutate definitiv de Fortele Luminii
in zona de intersectie a Rotii noastre de Universuri cu Roata anticreatiei,
acolo unde creatorul intunecat le-a facut la inceputuri. Personajele care s-au
manifestat pe acele planete s-au dizolvat exact cum s-a intamplat cu orcii din
filmul „Stapanul Inelelor”. Dupa mutare, Divinitatea a facut si o sigilare a
acestor sisteme, ca sa stim sigur ca nu vom mai avea intersectii cu ele.
Acum,
dupa ce privim in ansamblu toate cele scrise mai sus, vin si intreb: mai crede
oare cineva ca problemele noastre ar putea fi rezolvate lumeste?
Pentru oricare dintre noi se pot intampla evenimente avand legatura cu lucruri
de care nu am auzit vreodata si de a caror existenta in Creatie nu avem habar.
Este adevarat, am pasit in epoca de aur, dar mai exista o perioada de tranzit
in care trebuie sa se faca definitiv curatenie de toate mizeriile create. Nu
stie nimeni sa spuna cat dureaza aceasta tranzitie. Evident ca ne dorim sa fie
cat mai scurta cu putinta. Cum credem noi ca am putea face fata la toate aceste
necunoscute fara Creatorul Absolut al Luminii, cu toate Manifestarile Sale,
alaturi?
Noi,
românii, mai avem o corvoada pe cap. Cerul spune ca se numeste: „Profetia”.
Pentru ca ea sa fie blocata, tara si neamul nostru sunt in plin proces de
distrugere. Vedem asta cu ochii liberi si o simtim din plin pe pielea noastra. Nu
este vorba in Profetie despre o Românie din viitor si despre destinul ei, ci e
cu totul altceva. Profetia are 3 puncte diferite, dar nu doresc sa vorbesc
despre acest subiect in articolul prezent, deoarece momentan sunt revelate doar in parte elementele si
informatiile asociate. Intentia mea este alta. Doresc sa aduc doar la cunostinta
faptul ca varianta in care mai marii lumii cunosc aceasta Profetie este una
falsa. Ea a fost lasata pe Pamant cam cu 1.100 de ani inainte de Hristos si
a fost masluita in proportie foarte mare cam pe la anii 600 inainte de Hristos.
Varianta falsa e una inspaimantatoare, pe cand cea adevarata este precum un
balsam. Daca s-ar cunoaste varianta adevarata, multi dusmani ai acestei tari si
ai neamului romanesc ar trece de cealalta parte a baricadei si ne-ar deveni
prieteni.
Va mai
dura ceva vreme pana ce va iesi la suprafata Adevarul in legatura cu acest
subiect. Chiar daca as ajunge sa cunosc in totalitate continutul adevarat al
acestei Profetii si l-as scrie aici pe blog, nu aceasta actiune ar reprezenta
revelarea Adevarului. Eu pot spune multe, dar mai este necesar sa fiu si
crezuta. Revelarea Adevarului apare prin evenimente si fapte efective. Unele
dintre ele s-au petrecut deja, iar altele se vor intampla in viitorul apropiat.
Doar la final se va vedea ca cele scrise in varianta falsa nu s-au derulat ca
atare, sau daca s-au petrecut, ele nu au condus la efecte asa cum sunt aratate
acolo. Dumnezeul Luminii Adevarate are alte planuri. In planurile Sale, El vrea
sa ne salveze pe toti daca s-ar putea: mici si mari, slabi si tari, saraci si
bogati, nepacatosi si pacatosi. Momentan nu se intampla in acest fel deoarece
tot noi suntem cei care punem beţe in rotile acestui Plan, iar beţele acestea
sunt oferite mai mereu, cu multa „darnicie”, de catre creatorul absolut
intunecat.
Pana va
veni si vremea noastra, a oamenilor adevarati, a iubitorilor de tara, a celor
ce nu se rusineaza cu faptul ca apartin acestui popor român, ba chiar se
mandresc cu acest lucru, ne descurcam si noi cum putem. Cu ajutorul lui
Dumnezeu, avem si noi „pilele” noastre pentru supravietuire, daca putem sa
spunem asa. Ne-am facut frati buni cu Nemurirea. 😉
In urma
cu ceva vreme am lansat scrierea unui pachet de articole cu un continut mai
special. In data de 17 iulie 2025 am publicat a 5-a parte din acest pachet,
catre care se poate ajunge accesand linkul de mai jos:
La
inceputul acestei a 5-a parti am precizat si linkurile catre primele 4. Fac
mentiunea ca in cele ce priveste subiectul primei parti, numita „POVESTE CU
NIBIRU”, sunt de comunicat lucruri importante, care s-au petrecut in aceasta
vara, la inceputul lunii august. Deoarece, in corelare cu acest subiect este
necesar sa avem atentia indreptata si catre o alta tema importanta, mi-am
propus sa scriu despre toate acestea intr-un articol viitor de sine statator.
Cele ce
imi doresc sa le expun astazi pot linistit sa le reunesc intr-o a 6-a parte
pentru care am gasit ca potrivit titlul: „Viata ca in filme”.
Asa cum
am mai scris candva, Romania noastra este aproape lipsita de istorie pentru o
perioada de cateva sute de ani, ea fiind inclusa in intervalul 0-1000. Cerul o
numeste Akasha lipsa sau blocata. Stim pentru aceasta perioada doar cateva date
legate de miscarile Imperiului roman, de invaziile barbare si cam atat.
A venit
insa un moment in care aceasta Akasha a inceput a se revela. Initial, din punct
de vedere simbolic, situatia aceasta avea in planul astral forma unui mar
mancat. Aparea doar cotorul lui. Mai apoi, pe masura ce ieseau la suprafata
informatii ce pana atunci fusesera ascunse (in matrix), apareau acestea ca
niste suluri de hartie alba din care era taiata o parte sub forma literei V,
asa cum puteti vedea in imaginea de mai jos:
Ce
aratau acele suluri? Ca tara noastra a avut in acele timpuri regi in toata
regula. Era bine si bogatie, oameni evoluati, dar mai mult decat atat, Romania
acelor vremuri, sau mai bine zis, Rumania, caci acesta se pare ca era numele ei
de atunci, mai mare in suprafata comparativ cu ce cunoastem in prezent, a asistat
la sosirea mai multor calatori veniti din viitor, fie de pe acelasi teritoriu,
fie din alte parti ale lumii.
In
contextul actiunilor energetice desfasurate in primvara anului trecut, 2024, au
fost aratate de Sus doua momente importante: anii 500 si 700, dupa Hristos.
Cand spunem astfel, ne gandim si la un numar de ani inainte si dupa anii numiti.
In jurul
anilor 500 vin in Romania, in etape, doua echipe de oameni ce sunt cu
manifestare in trup in viitorul putin anterior timpurilor lui antihrist, dar si
pe vremea lui si dupa el. Cand spunem anterior, ne referim la o perioada
cuprinsa intre anul 7600 si anul 7655, cand antihristul din viitor intra pe
Pamant. El este prezent in acele timpuri pentru 14 ani, pana in anul 7669, cand,
intr-un fel interesant, despre care nu stiu daca voi putea scrie vreodata in
mod public, lui i se pune capac, iar Pamantul iese pentru totdeauna de sub
talpa creatorului intunecat. Repet ceva ce am mai spus si in alte randuri: cand
numesc acesti ani, fac raportare la un calendar exact asa cum il cunoastem noi
in zilele noastre. Vorbesc deci despre un viitor situat la distanta cam de 5500-5600
de ani fata de timpul nostru prezent.
In ultima
echipa ce vine din viitor este prezent cel ce la vremea aceea se va numi Mihail
si dupa cum bine intuiti, el este manifestarea in acele timpuri a Inaltului
Domn Mihail. Nu Enoh este cel ce isi pierde capul la ordinul antihristului, ci
Mihail, iar pe langa el, in cadrul unei executii finale, mai sunt alte 19
persoane, de asemeni intrupari ale unor Spirite marete. Ultimii 3 ani si
jumatate ai antihristului se desfasoara pe teritoriul romanesc, iar acea
executie are loc in zona prezentului oras Fagaras. Faptul ca apocalipsa finala
va avea loc pe acest taram romanesc, explica amprentarea care vine din viitor a
elementului pamant si a acestui teritoriu geografic, cu energia foarte rea si
distrugatoare care va fi in acele timpuri. Desi noua, romanilor, nu ne este
deloc bine, pot spune totusi ca in aceste vremuri am cunoscut si cunoastem doar
in parte acea energie din acel viitor.
Intr-o
anumita privinta, sa stam deci linistiti, caci Romania va exista asa cum este
acum si in acele timpuri, dar si in cele mai inainte de ele, mergand pana la
prezentul nostru.
Scopul
deplasarii acelor echipe la nivelul anilor 500 a fost acela de a se construi o
masina a timpului. Rolul ei nu a fost insa acela de a calatori in timp ci de a
opri o anumita invazie de androizi veniti din alte universuri la noi pe planeta.
In timpurile noastre, noi am cunoscut intrarea acestor personaje inca incepand
cu toamna anului 2019. Ei au tot intrat pe anumite filamente temporale ale
anului 2029 si s-au tot intors in timp, aterizand in anii cuprinsi intre 2019
si 2024. Dar in aprilie 2024 urma sa ne confruntam cu cea mai mare invazie de
androizi vazuta vreodata de la anii 500 incoace. Din fericire, ea nu s-a mai
petrecut atunci si nici de acolo mai departe, iar despre asta voi scrie in
continuare.
Echipele
de la anii 500 nu au reusit insa sa finalizeze constructia facuta undeva pe la
noi prin munti, deoarece are loc pe un anumit filament temporal mersul in timp
al antihristului din viitor, precedat de 86 de androizi extrem de rai (2 cu rol
de master si 84 de executanti). Trebuie sa ne gandim ca acest filament trece la
o anumita distanta fata de oricare alt filament pe care ne-am aflat, ne aflam
sau ne vom afla noi vreodata, in fiecare secunda a vietii noastre, iar la
nivelul anilor 500, distanta aceasta a fost foarte mica. Venirea din viitor a
antihristului s-a facut pana la timpul Mantuitorului, pentru a se asigura de
rastignirea Sa. Androizii se vedeau imbracati in haine romane. Putem intelege
cu usurinta cine i-a aplicat Mantuitorului toate torturile. Cred sincer ca ce
am vazut pana acum in filme, chiar si in cel regizat de Mel Gibson, „Patimile
lui Hristos”, este mult prea putin fata de ce s-a intamplat de fapt. Este
evident ca exista si un intors din trecut in viitor, insa exact asta este zona
despre care nu am permisiune de Sus sa spun prea multe.
La dus
din viitor in trecut nu a fost o problema, deoarece tinta lui era mult prea
mare si importanta, insa la intoarcerea din trecut in viitor, a avut mai multe
opriri pe traseu pentru diferite scopuri, atat el cat si aghiotantii si
androizii lui. Mentionez ca pe langa cei 86 de androizi, mai exista pe langa el
inca doi aghiotanti. El calatoreste mereu in aceasta echipa de trei.
Echipele
de la anii 500 au plecat inapoi in viitor, inainte de intoarcerea lui din
timpul Domnului nostru Iisus Hristos. Daca nu ar fi facut astfel, echipele
acelea ar fi putut fi prinse si ar fi fost periclitata si constructia, atat cat
s-a apucat a se face la ea.
Trecem
acum la anii 700. Stim cu totii despre faimoasa legenda a regelui Arthur.
Adevarul este insa ca de fapt il cheama Simon si este cat se poate de român. Cam
peste 500 de ani de acum incolo, pe la anii 2500-2600, se desfasoara un
important proiect cu conlucrare româno-engleza. Un grup de români si de englezi
se intorc inapoi in timp la anii 700 pentru a continua constructia masinii incepute
de echipele de la anii 500. Aceste echipe de la anii 500, cand fac calatoria
inapoi in viitor, au o oprire la nivelul anilor 2500, pentru a oferi unele
planuri de constructie ale acelei masini.
Simon-Arthur
chiar se afiseaza ca un rege in acel trecut si chiar este inconjurat de niste
cavaleri ai unei mese rotunde. Daca el este pe taram romanesc spune ca se
numeste Simon, iar daca s-a dus in zona engleza atunci si-a luat numele de
Arthur. El este tot o manifestare a Inaltului Domn al Luminii Mihail, dar la un
alt moment temporal, adica la nivelul anilor 2500. Stim insa ca in corelare cu
Arthur, il regasim si pe Merlin, dar si pe un dragon al acestuia legendar.
Adevarul este ca vorbim despre domnul englez Rogelord (Merlin) si despre sora
lui Lordin (se proiecta ca si dragon cu ajutorul unei tehnologii foarte avansate).
Aceste
echipe de la anii 700 continua constructia masinii. Ei reusesc sa o finalizeze,
insa si pentru ei trece antihristul cu echipa lui, venind din trecut catre
viitor. Arthur-Simon reuseste sa fuga in viitor cu „cavalerii” lui, dar nu
acelasi lucru se poate spune despre Rogelord si sora lui. Ei sunt prinsi de cei
doi masteri ai androizilor, iar cu ajutorul unor arme speciale, sunt realmente
pietrificati. Pietrele acelea au stat in muntii nostri pana anul trecut, cand
echipe de la 2500 au venit la nivelul acelui an 2024, le-au luat si le readuc
la viata acolo, in viitorul lor. Sabiile lor (Excalibur) au ramas in acel trecut. Trebuie insa sa stim ca si echipele de la anii 500 au avut sabii pe care le-au lasat in acele timpuri.
Privim
acum la nivelul anului 2024. Mai intai ne-a fost aratat din Ceruri marele
pericol al invaziei masive de androizi, cu intrare la nivelul anului 2029, ce
avea atingere cu acel moment din 2024. Dupa aceea ni s-au aratat acele istorii
ale anilor 500 si 700, ca sa luam la cunostinta de existenta fizica a acelei
masini in muntii nostri romanesti.
Masina
aceea a fost activata prin puterile noastre spirituale. Vedeam cum la trecerea
din ianuarie 2029 in decembrie 2028, acei androizi dispareau undeva in neant,
de parca se topeau. In paralel cu asta se dezlegau pentru noi toti niste
blesteme foarte grele. Primeam mesajul ca este necesar sa construim o masina
astrala similara, de nivel foarte inalt spiritual. Nu o puteam insa face tocmai
din cauza faptului ca nu aveam la purtator toata informatia si puterea, din
pricina legaturilor de blestem. Totul a fost atunci in contratimp si in alerta
maxima, deoarece stiam ca masina fizica nu va rezista mai mult de doua
saptamani. S-au facut dezlegarile de blestem, precum si recuperarile de
rigoare. S-a demarat mai apoi constructia masinii astrale si pot spune ca a
fost finalizata si pusa in functiune doar cu o ora inainte de a ceda masina
fizica. Cand echipe din viitorul anilor 2500 au venit sa recupereze acele doua
pietre (Merlin si dragonul sau, pietrificati), tot atunci au luat cu ei in
viitor si masina fizica. Ea nu mai exista acum in timpurile noastre.
Masina
astrala este de atunci incoace in functiune non-stop. Androizii foarte evoluati
si periculosi construiti de vrajitori din acest univers si din altele, care intra
pe anumite filamente temporale mai joase din anul 2029, nu mai pot ajunge la
noi, pentru ca aceasta masina ii intoarce acolo de unde sunt trimisi. Ulterior
lunii aprilie 2024, functiile acestei masini au fost expandate si pe planetele
fratilor nostri (tirani, draconieni, batracieni, aviari etc.), pe care noi ii
vedem ca atare, dar pana sa ne vada si ei pe noi la fel, inca va mai curge apa
pe Dunare. Prin urmare, nici la ei pe planete nu pot patrunde androizi de acest
fel. Dar daca tiranii vor sa mai bage la noi pe Pamant niste androizi facuti de
ei (mult inferiori fata de cei vrajitoresti), asta inca se mai poate. De ce
este asa, eu nu pot sa stiu, dar am incredere deplina in Planurile lui
Dumnezeu.
Apare o
intrebare fireasca: „Ce baze de calatorie in timp s-au folosit in toate aceste
deplasari?” Raspunsul este ca alte baze care mai exista prin muntii nostri, in
afara celei din Bucegi despre care stim din cartile scrise sub pseudonimul Radu
Cinamar. Ele sunt stiute de cei din viitor, care de fapt suntem tot unii dintre
noi din prezent, avand manifestari in trup in acele vremuri. Am spus nu o
singura data ca in Romania se manifesta in prezent in trup unele dintre cele
mai inalte Spirite ale Cerului. Gasim pe aici o multime de Sfinti reveniti in
trup, care mai de care mai cunoscuti, la care totodata ne si rugam la icoanele
lor, sau oameni de stiinta, sau domnitori, sau mai stiu eu ce alte nume celebre
consemnate in cronicile timpului. Daca cei 3 ani si jumatate finali ai Apocalipsei
se vor desfasura pe acest teritoriu geografic, inseamna ca si proiectia acelei
perioade in timpurile noastre trebuie sa fie manifestata cel mai amplu tot pe
acest teritoriu geografic. Din acest motiv, pentru a se face fata cum se
cuvine, Divinitatea si-a adus aici cel mai mare arsenal de forte. Altfel nu
s-ar putea rezista. Sa ne purtam deci menirea cu demnitate, sa ramanem
statornici in credinta si sa avem incredere in fortele noastre, caci nu vom
pieri. 3 ani si jumatate nu este o perioada infinita. Este o perioada marcata
in mod clar de un final. Tot asa se va intampla si cu aceste vremuri oribile pe
care le traversam, sa nu ne indoim de asta.
Nu stiu
cum pot fi primite si asimilate toate aceste informatii, dar daca inca mai este
loc pentru ceva de acest gen, atunci voi veni cu inca unele in viitorul articol.
S-ar putea sa fie chiar un pic socant cele ce le voi scrie acolo. Pe acela in
mod sigur il voi intitula: „Viata bate filmul.”
Deoarece
au existat de-a lungul timpului mai multe e-mailuri primite prin care mi-au
fost solicitate lamuriri suplimentare legate de instrumentul pe care il numesc „Sistem
automat de lucru” si pentru care este afisat un material in sectiunea
notata cu P3 din bara de sus a blogului, iar in egala masura, pentru ca
intentionez sa sustin o situatie legata de sanatatea unei persoane anume, cu
bucurie vă invit la o intalnire in format on-line, sambata, 04.10.2025, ora 19,
ce se va desfasura sub numele:
„TIMP
ȘI PREȚ”
Sunt deja cativa ani de cand am
abordat pentru prima data subiectul numit “Sisteme automate de lucru”. La acea vreme s-au pus bazele
pentru ceva ce s-a dovedit ulterior a fi de mare ajutor in actiunile ce s-au
derulat in raport cu fortele intunecate. As zice, fara sa exagerez, ca pe cei
care am ajuns sa fim pusi fata in fata cu cele mai de varf manifestari ale
intunericului, aceste sisteme automate de lucru ne-au ajutat efectiv sa
supravietuim, sa nu parasim acest plan lumesc inainte de vreme.
Sistemul automat de lucru este conceput ca un macroprogram instalat in
biocomputerul fiintei noastre, alcatuit din subprograme mai mici. Este ca si
cum ne percepem pe noi insine ca pe un computer si instalam printre alte
softuri ale sale, deja existente, un super-soft cu rol de aparare, reparatie,
eliberare din diferite forme de captivitate, camuflare, transmutare a
intunericului cu care suntem mai mereu pusi in contact intr-o forma sau alta etc.
Unele dintre aceste subprograme sunt foarte importante, iar altele mai putin.
De asemeni, anumite subprograme inserate intr-un astfel de sistem, acum cativa
ani in urma, cand s-au pus bazele lui, la aceasta ora nu mai sunt de
actualitate. Intre timp, alte subprograme au aparut, aliniate cu cerintele
vremurilor. De aceea, am ajuns in acest moment in care fie se instaleaza un
sistem automat de lucru pornind de la zero, pentru unii participanti, fie se
face ordine in sistemul automat de lucru instalat deja, pentru alti participanti.
Participarea
se face pe baza dedonatie.
Dupa
participare se vor trimite prin e-mail inregistrarea si materialele aferente. Dacaexista persoane care ar dori sa participe, dar din diverse motive nu pot
face totusi acest lucru in respectiva zi, sau ajung sa vada acest anunt mult
prea tarziu, atunci ele pot opta doar pentru primirea inregistrarii si a
materialelor aferente, ulterior datei desfasurarii.