sâmbătă, 30 septembrie 2023

COMUNIUNILE ESENIENE

 

 

 COMUNIUNILE ESENIENE

 


Dragii mei,

 

Dupa o perioada de mai mult de 5 luni de zile, in data de 9 septembrie 2023, s-a finalizat ampla operatiune a inlantuirii serverelor creatorului absolut intunecat. Nu mai repet acum ce sunt acestea. Cine nu este in tema cu subiectul se poate alinia la aceste informatii citind 5 articole anterioare acestuia, publicate incepand din luna aprilie incoace.

Intr-un final, este de retinut o idee foarte importanta: au fost in total 666 de servere. Precum este specificat in Apocalispa, 666 este un numar de om. Inainte de orice altceva, omul foloseste numerele pentru a exprima in varianta numerica o multime formata din ceva anume precum: zile, ani, cladiri pe o strada, locuitori, elevi intr-o clasa, jucatori intr-o echipa, carti intr-o biblioteca, etc. Exact asa este si cu acest 666. Este numarul de componente sub forma de servere ale macrostructurii situate in afara universurilor, prin care se manifesta insusi creatorul intunecat. Pe langa forma lui absoluta, el are si aceasta parte autocreata, reprezentata de aceasta macrostructura. Un server este parte din corpul creatorului intunecat precum sunt mana, piciorul, capul sau oricare alt organ din corpul nostru. In urma cu niste ani am inceput a vorbi despre niste manifestari pe care i-am numit atunci vrajitori, prezentandu-i ca pe niste intrumente create de creatorul intunecat, precum niste masini, lipsite de suflet, avand infatisari specifice planetelor pe unde ei sunt implementati, in diferite universuri si chiar in Roata anticreatiei. Ca sa intelegem corect natura acestor reprezentari am putea spune ca daca un server este precum mana creatorului intunecat, atunci un vrajitor este precum lingura din mana. El este un instrument utilizat de acea mana, dar este separat de corpul din care face parte mana. Dau aceasta paralela deoarece am fost intrebata de mai multi cum sta de fapt treaba cu aceste structuri, ei neintelegand initial prea bine aceasta poveste.

In data de 3 septembrie a fost dezlegat un greu blestem al Luminii, iar in data de 10 septembrie a aparut, dupa cum era de asteptat, Cubul lui Metatron, asta semnificand faptul ca in sfarsit incepe a se instala Lumina pe anumite zone care pana atunci fusesera acaparate de catre aceste servere ale creatorului intunecat. Pentru cateva zile Cubul a fost intr-o forma instabila. Aparea pentru cateva secunde si disparea. Totul a fost in acest fel pana in data de 13 septembrie, cand a avut loc dezlegarea celor 12 blesteme, asociate celor 6 Ingeri ai Tatalui Ceresc si celor 6 Ingeri ai Maicii Pamantesti, asa cum sunt Ei reprezentati in Evanghelia Eseniana. Au existat in ultimii 2000 de ani multiple ritualuri de blestem prin care sa fie intrerupte comuniunile cu acesti Ingeri, iar acum iata ca a sosit vremea dezlegarii lor. Dincolo de data de 13 septembrie, totul s-a stabilizat.

Prima oara cand am vorbit despre Evanghelia Eseniana a fost intr-un articol publicat in blog in 26 septembrie 2016, in urma cu 7 ani. Am adus atunci informatii legate de Maica Pamanteasca, despre care Domnul nostru Iisus Hristos le vorbea esenienilor. Mai jos puteti vedea linkul catre acel articol:

https://tristar77.blogspot.com/2016/09/imbratisarea-maicii-pamantesti.html

De la acel moment incolo, multi dintre noi si-au completat rugaciunile cu frumoasa rugaciune a Maicii Pamantesti. Fireste ca exista multi oameni care au citit si cunoscut Evanghelia Eseniana mult inainte de acel septembrie 2016. Momentul acela este important insa pentru ca atunci s-a marcat la nivel energetic planetar o retrezire a constiintei Maicii Pamantesti.

Acum, dupa 7 ani, am inceput a simti un magnetism deosebit in a mai rasfoi o data Evanghelia Eseniana. Cartea se gaseste in forma tiparita prin librarii si la aceasta ora, iar eu o recomand cu mult caldura.

Am avut imboldul sa citesc a 4-a parte a cartii numita „Invataturile Celui Ales”.

Voi furniza mai jos acel capitol, in care veti putea gasi reintalnirea Mantuitorului cu esenienii dupa 7 ani si promisiunea Sa catre ei, tot la fel cum si pentru noi s-au scurs 7 ani, din care cauza am putea considera ca este promisiunea Sa si pentru noi. Dupa inlantuirea serverelor creatorului intunecat, va fi o etapa in care vom face multe actiuni prin care sa fie ancorata Lumina pe din ce in ce mai multe filamente. Alte cuvinte sunt de prisos.

Va las sa va invaluiti singuri in minunata energie a acestei scrieri si ar fi de mare folos daca pe langa rugaciunile noastre de zi cu zi am putea insera si comuniunile eseniene ce sunt date acolo de catre Domnul nostru Iisus Hristos. Am facut o reasezare a acestui capitol astfel incat sa fie clar pentru noi ce ar fi de facut in fiecare zi a unui program de 7 zile. Am considerat ca sabatul evreiesc se asociaza zilei noastre de duminica, nu de sambata.

Toate cele bune!


PROGRAM PENTRU 7 ZILE - Comuniunile eseniene


Şi Domnul Iisus îi adună pe Fiii Luminii pe malul râului, pentru a le revela ceea ce le rămăsese ascuns; trecuseră şapte ani şi toţi erau maturi pentru adevăr, la fel cum floarea se deschide când Îngerul Soarelui şi Îngerul Apei o aduc la timpul înfloririi.

Şi toţi difereau unul de celălalt; unii erau în vârstă, alţii păstrau încă prospeţimea tinereţii pe chipurile lor, unii fuseseră educaţi potrivit tradiţiilor părinţilor lor, iar alţii nici nu-şi cunoscuseră tatăl şi mama. Dar, la toţi strălucea limpezimea privirii şi se remarca supleţea corpurilor, acesta fiind semnul că, timp de şapte ani ei au mers cu îngerii Maicii Pământeşti şi i-au ascultat Legile. Şi timp de şapte ani îngerii necunoscuţi ai Tatălui Ceresc i-au învăţat în timpul orelor de somn. Şi acum a sosit ziua când ei vor intra în Fraternitatea Celui Ales şi vor învăţa învăţăturile ascunse ale Bătrânilor, chiar şi pe acelea ale lui Enoh sau de mai înainte.

Şi Domnul Iisus îi conduse pe Fiii Luminii la un arbore bătrân de pe malul râului şi îngenunche acolo, la locul unde rădăcinile acestuia, noduroase din cauza vârstei, se întindeau spre cursul apei. Şi Fiii Luminii îngenuncheară de asemenea, atingând cu respect trunchiul bătrânului arbore, pentru că ei învăţaseră că arborii sunt Fraţii Fiilor Oamenilor. Pentru că mama lor este Aceeaşi, Maica Pământească, al cărei sânge curge în seva arborelui şi în corpul Fiului Omului. Şi tatăl lor este Acelaşi, Tatăl Ceresc, ale cărui Legi sunt scrise în ramurile arborelui şi ale cărui Legi sunt gravate pe fruntea Fiului Omului.

Şi Domnul Iisus Îşi îndreptă mâinile spre arbore şi spuse: „Iată Arborele Vieţii care se înalţă în mijlocul Mării Eterne. Nu priviţi numai cu ochii corpului fizic, ci vedeţi cu ochii spiritului Arborele Vieţii în izvorul apelor curgătoare, în izvorul viu dintr-un ţinut al însetării. Vedeţi Grădina Eternă a minunilor şi, în centrul său, Arborele Vieţii, mister al misterelor, înălţându-şi în veci ramurile şi afundându-şi rădăcinile în râul vieţii care provine dintr-un izvor etern. Vedeţi cu ochii spiritului Îngerii Zilei şi Îngerii Nopţii care-i protejează fructele cu flăcările Luminii Eterne şi închizând cu foc orice cale.”

„Vedeţi, O Fii ai Luminii, ramurile Arborelui Vieţii îndreptându-se către împărăţia Tatălui Ceresc. Şi vedeţi rădăcinile sale coborând în sânul Maicii Pământeşti. Şi Fiul Omului este ridicat la înălţimea eternităţii şi merge printre minunăţiile câmpiei pentru că numai Fiul Omului poartă în corpul său rădăcinile Arborelui Vieţii, aceleaşi rădăcini care sug la sânul Maicii Pământeşti şi numai Fiul Omului poartă în sufletul său ramurile Arborelui Vieţii, aceleaşi ramuri care se îndreaptă spre cer, spre împărăţia Tatălui Ceresc.”

„Şi timp de şapte ani voi aţi lucrat tot timpul zilei cu Îngerii Maicii Pământeşti; şi timp de şapte ani, voi aţi dormit în braţele Tatălui Ceresc. Şi acum răsplata voastră va fi mare pentru că vi se va da darul graiului ca voi să puteţi folosi întreaga putere a Maicii voastre Pământeşti şi să ordonaţi Îngerilor Săi şi să stăpâniţi toate împărăţiile Sale; şi ca voi să vă puteţi atrage gloria orbitoare a Tatălui vostru Ceresc, să puteţi ordona Îngerilor Săi şi să intraţi în viaţa veşnică a împărăţiilor cereşti.”

„Şi timp de şapte ani nu vi s-au dat aceste cuvinte, pentru că acela care utilizează darul vorbirii pentru a căuta bogăţii sau pentru a-şi înfrânge duşmanii, acela nu mai poate fi un Fiu al Luminii, ci o progenitură a răului şi o creatură a întunericului. Pentru că numai apa pură poate oglindi bine lumina soarelui, iar apa care a devenit mocirloasă şi întunecată nu mai poate reflecta nimic. Dar când corpul şi sufletul Fiului Omului au mers împreună cu Îngerii Maicii Pământeşti şi ai Tatălui Ceresc timp de şapte ani, atunci el este asemănător apei râului sub soarele de prânz, reflectând bine luminile orbitoare şi jucăuşe ca ale briliantelor.”

„Ascultaţi-Mă Fii ai Luminii, Eu vă voi împărtăşi darul vorbirii, ca vorbind Maicii voastre Pământeşti dimineaţa şi Tatălui vostru Ceresc seara, să puteţi realiza din ce în ce mai strâns unitatea împărăţiei pământului şi a cerurilor, unitate la care Fiul Omului a fost destinat de la începutul timpului.”

„Vă voi face cunoscute lucruri adânci şi misterioase. Pentru că „adevăr zic vouă, toate lucrurile există prin Dumnezeu şi nimic în afara Lui. Îndreptaţi-vă, deci, inimile ca să puteţi merge pe căile drepte în prezenţa Sa.”

„Când vă deschideţi ochii dimineaţa, chiar înainte ca Îngerul Soarelui să vă cheme corpul, spuneţi-vă vouă înşivă aceste cuvinte şi permiţându-le să producă ecou în spiritele voastre, deoarece cuvintele sunt asemănătoare frunzelor moarte, când în ele nu mai există viaţa spiritului. Spuneţi deci aceste cuvinte: «Eu intru în Grădina Infinită şi eternă a misterelor, spiritul meu în uniune cu Tatăl Ceresc, corpul meu în uniune cu Maica Pământească, inima mea în armonie cu fraţii mei, Fiii Oamenilor, dedicându-mi spiritul meu, corpul meu şi inima mea Învăţăturii sfinte, pure şi salvatoare, acea Învăţătură care în vechime era cunoscută lui Enoh.»”

 

Program pentru 7 zile

 

1.    Duminică seara – TATĂL CERESC

 „Şi în seara Sabatului spuneţi aceste cuvinte:

 «Tatăl meu Ceresc şi cu mine suntem una.»

Şi închideţi ochii, Fii ai Luminii şi, în somn, veţi intra în tărâmurile necunoscute ale Tatălui Ceresc. Şi vă veţi îmbăia în lumina stelelor şi Tatăl Ceresc vă va ţine în braţele Sale şi va face să apară în voi un izvor de cunoaştere pentru a dezvolta o fântână de putere revărsând ape vii, o revărsare de iubire şi de înţelepciune atotcuprinzătoare, asemănătoare splendorii Luminii Eterne. Şi într-o zi, ochii spiritului vostru se vor deschide şi voi veţi cunoaşte toate lucrurile”.

 

2.    Luni dimineaţa – MAICA PĂMÂNTEASCĂ

„Şi, după ce aceste cuvinte au intrat în spiritul vostru, în prima dimineaţă după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:

«Maica Pământească şi cu mine suntem una. Respiraţia Ei este respiraţia mea; sângele Ei este sângele meu; oasele Ei, carnea Ei, organele Ei interne, ochii şi urechile Ei sunt oasele mele, carnea mea, organele mele interne, ochii şi urechile mele. Niciodată nu mă voi despărţi de Ea şi totdeauna Ea îmi va hrăni şi susţine corpul meu.»

Şi voi veţi simţi puterea Maicii voastre Pământeşti curgând prin corpul vostru asemenea râului când apele sale sunt umflate de ploi şi este puternic şi face zgomot mare.”

 

3.    Luni seara – ÎNGERUL TATĂLUI, AL VIEŢII ETERNE

„Şi în prima seară după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:

«Înger al Vieţii Eterne, coboară în mine şi dă viaţă eternă spiritului meu.»

Şi închideţi ochii, Fii ai Luminii, şi în somn contemplaţi unitatea vieţii de pretutindeni. Pentru că, adevăr zic vouă, în timpul orelor zilei picioarele noastre sunt pe Pământ şi nu avem aripi să putem zbura. Dar spiritele noastre nu sunt legate de pământ şi, odată cu venirea nopţii, noi ne rupem de legăturile noastre cu pământul şi ne legăm de ceea ce este etern. Fiindcă Fiul Omului nu este deloc ceea ce pare şi numai cu ochii spiritului putem vedea acele fire aurii care ne leagă cu viaţa de pretutindeni.”

 

4.    Marţi dimineaţa – ÎNGERUL MAICII PĂMÂNTEŞTI, AL PĂMÂNTULUI

„Şi în a doua dimineaţă după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:

«Înger al Pământului, fă fecundă sămânţa mea şi cu puterea ta dă viaţă corpului meu.»

Întocmai cum sămânţa voastră creează o viaţă, tot aşa are loc scurgerea în pământ a seminţei Îngerului Pământului: în iarbă, în sol, în toate fiinţele vii care cresc pe sol. Aflaţi, O, Fii ai Luminii că acelaşi Înger al Pământului care transformă sămânţa voastră în fiii voştri, transformă, de asemenea, mica ghindă în acest măreţ stejar şi face grâul purtător de sămânţă să crească pentru pâinea Fiului Omului. Şi nu este nevoie ca sămânţa corpului vostru să intre în corpul femeii pentru a crea viaţă; pentru că puterea Îngerului Pământului poate crea atât viaţa spiritului cât şi viaţa corpului fără ea.”

 

5.    Marţi seara – ÎNGERUL TATĂLUI, AL CREAŢIEI

 „Şi în a doua seară după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:

«Înger al Creaţiei, coboară pe Pământ şi dă belşug tuturor Fiilor Oamenilor.»

Pentru că acest cel mai puternic dintre Îngerii Tatălui Ceresc este cauza mişcării şi numai în mişcare există viaţă. Lucraţi Fii ai Luminii în Grădina Fraternităţii pentru a crea împărăţia Cerurilor pe pământ. După cum veţi lucra, tot aşa Îngerul Creaţiei vă va hrăni şi va desăvârşi sămânţa spiritului vostru, astfel ca voi să puteţi vedea pe Dumnezeu.”

 

6.    Miercuri dimineaţa – ÎNGERUL MAICII PĂMÂNTEŞTI, AL VIEŢII

„Şi în a treia dimineaţă, după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:

«Înger al Vieţii intră şi dă putere membrelor corpului meu.»

Şi cu aceste cuvinte îmbrăţişaţi Arborele Vieţii, aşa cum îmbrăţişez Eu acest stejar şi veţi simţi puterea Îngerului Vieţii curgând prin braţele voastre, picioarele voastre, şi toate părţile corpurilor voastre; la fel cum seva curge în arbori primăvara, scurgându-se chiar şi în afara trunchiului, tot aşa Îngerul Vieţii inundă corpul vostru cu puterea Maicii Pământeşti.”

 

7.    Miercuri seara – ÎNGERUL TATĂLUI, AL PĂCII

 „Şi în cea de-a treia seară după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:

«Pace, pace, pace, Înger al Păcii, să fii întotdeauna pretutindeni.»

Caută pe Îngerul Păcii în tot ceea ce trăieşte, în tot ceea ce faci, în fiecare cuvânt pe care îl spui. Pentru că Pacea este cheia întregii cunoaşteri, a tuturor misterelor, a întregii vieţi. Unde nu există Pace, domneşte Satana. Şi fiii întunericului se străduiesc în mod deosebit să fure de la Fiii Luminii pacea lor. Mergeţi de aceea în această noapte la fluxul de aur al luminii care este îmbrăcămintea Îngerului Păcii. Şi aduceţi înapoi dimineţii pacea lui Dumnezeu, pace care depăşeşte înţelegerea, deoarece cu această pace perfectă voi puteţi linişti inimile Fiilor Oamenilor.”

 

8.    Joi dimineaţa – ÎNGERUL MAICII PĂMÂNTEŞTI, AL BUCURIEI

„Şi în a patra dimineaţă după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:

«Înger al Bucuriei coboară pe pământ revărsând frumuseţe şi bucurie tuturor copiilor Maicii Pământeşti şi ai Tatălui Ceresc.»

Şi vă veţi duce în câmpurile cu flori după ploaie şi veţi aduce mulţumiri Maicii Pământeşti pentru mirosul plăcut al acestora; pentru că, adevăr zic vouă, o floare nu are alt scop decât să aducă bucurie în inima Fiului Omului. Şi voi veţi asculta cu urechi noi cântecele păsărilor şi veţi vedea cu ochi noi culorile Soarelui la răsărit şi la apus; şi toate aceste daruri ale Maicii Pământeşti vor face ca bucuria să izvorască în voi la fel ca un izvor care apare brusc într-un loc pustiu. Şi voi trebuie să ştiţi că nimeni nu poate veni în faţa Tatălui Ceresc dacă Îngerul Bucuriei nu-l lasă să treacă; pentru că în bucurie a fost creat Pământul şi în bucurie, Maica Pământească şi Tatăl Ceresc au dat naştere Fiului Omului.”

 

9.    Joi seara – ÎNGERUL TATĂLUI, AL PUTERII

„Şi în cea de-a patra seară după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:

«Înger al Puterii, coboară în mine şi umple cu putere toate acţiunile mele.»

Adevăr zic vouă, aşa cum fără Soare nu există viaţă pe Pământ, tot aşa nu există viaţă spirituală fără Îngerul Puterii. Ceea ce gândeşti şi ceea ce simţi sunt întocmai ca scripturile moarte care sunt numai cuvinte pe hârtie, sau ca vorba fără viaţă a celor morţi. Dar Fiii Luminii, nu numai că vor gândi şi vor simţi, ci vor acţiona, iar acţiunile lor le vor umple gândurile şi sentimentele aşa cum fructele aurii ale verii dau sens frunzelor verzi ale primăverii.”

 

10.   Vineri dimineaţa – ÎNGERUL MAICII PĂMÂNTEŞTI, AL SOARELUI

 „Şi în a cincea dimineaţă după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:

«Înger al Soarelui, intră în corpul meu şi mă îmbăiază în focul vieţii.»

Şi voi veţi simţi razele Soarelui intrând în centrul corpului vostru, centru în care Îngerii Zilei şi ai Nopţii se amestecă; şi puterea Soarelui poate fi a voastră şi voi o puteţi îndrepta spre oricare parte a corpului vostru pentru că Îngerii sălăşluiesc în el.”

 

11.   Vineri seara – ÎNGERUL TATĂLUI, AL IUBIRII

„Şi în cea de-a cincea seară după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:

«Înger al Iubirii, coboară în mine şi umple cu iubire toate simţurile mele.»

Pentru că, prin iubire, Tatăl Ceresc, Maica Pământească şi Fiul Omului devin Una. Iubirea este eternă. Iubirea este mai puternică decât moartea. Şi în fiecare noapte Fiii Luminii se îmbăiază în sfânta apă a Îngerului Iubirii, cu care dimineaţa ei îi botează pe Fiii Oamenilor cu fapte blânde şi cuvinte tandre. Pentru că atunci când inima Fiului Luminii este botezată în iubire, ea exprimă numai blândeţe şi tandreţe.”

 

12.    Sâmbătă dimineaţa – ÎNGERUL MAICII PĂMÂNTEŞTI, AL APEI

„Şi în a şasea dimineaţă după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:

«Înger al Apei, intră în sângele meu şi dă Apa Vieţii corpului meu.»

Şi voi veţi simţi, asemenea curentului repede al râului, puterea Îngerului Apei intrând în sângele vostru; şi asemenea pâraielor ce se revarsă într-un râu, trimiteţi puterea Maicii Pământeşti prin sângele vostru, tuturor părţilor corpului vostru. Şi ea va contribui la vindecare, deoarece puterea Îngerului Apei este foarte mare; şi când voi îi vorbiţi, el îşi va trimite puterea sa ori de câte ori îi cereţi, pentru că atunci când îngerii lui Dumnezeu sălăşluiesc în Fiul Omului, toate lucrurile îi sunt posibile.”

 

13.    Sâmbătă seara – ÎNGERUL TATĂLUI, AL ÎNŢELEPCIUNII

„Şi în cea de-a şasea seară după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:

«Înger al Înţelepciunii, coboară în mine şi umple cu înţelepciune toate gândurile mele.»

Să ştiţi, Fii ai Luminii, că gândurile voastre sunt puternice ca fulgerul din timpul furtunii care loveşte şi distruge arborele puternic şi singuratic. Acesta este motivul pentru care a trebuit să aşteptaţi şapte ani să învăţaţi să vorbiţi cu Îngerii; pentru că voi nu cunoşteaţi puterea gândurilor voastre. Utilizaţi, deci, înţelepciunea în tot ceea ce gândiţi, spuneţi şi faceţi. Pentru că, adevăr zic vouă, ceea ce este făcut fără înţelepciune este ca un cal fără călăreţ, cu gura înspumată şi ochi sălbatici, alergând nebuneşte spre hăul unei prăpăstii. Dar când Îngerul Înţelepciunii guvernează actele noastre, atunci calea către tărâmurile necunoscute este fixată, iar ordinea şi armonia guvernează vieţile voastre.”

 

14. Duminică dimineaţa – ÎNGERUL MAICII PĂMÂNTEŞTI, AL AERULUI

„Şi în a şaptea dimineaţa după Sabat, spuneţi aceste cuvinte:

«Înger al Aerului, intră în mine împreună cu respiraţia mea şi dă Aerul Vieţii corpului meu.»

Să ştiţi, O, Fii ai Luminii, că Îngerul Aerului este mesagerul Tatălui Ceresc şi nimeni nu poate merge în faţa lui Dumnezeu dacă Îngerul Aerului îl opreşte. Pentru că noi nu ne gândim la Îngerul Aerului când respirăm, căci respirăm fără să gândim, tot aşa cum fiii întunericului îşi trăiesc viaţa fără a gândi. Dar când puterea vieţii intră în cuvintele voastre şi în respiraţia voastră, atunci, oricând veţi invoca Îngerul Aerului, veţi invoca, de asemenea, Îngerii necunoscuţi ai Tatălui Ceresc şi veţi fi din ce în ce mai apropiaţi de împărăţiile Cereşti.”


„Şi acestea sunt comuniunile cu Îngerii care au fost daţi Fiilor Luminii. Aceştia, cu corpurile purificate de Maica Pământească şi spiritele purificate de către Tatăl Ceresc, pot ordona şi sluji Îngerilor, mereu, de-a lungul timpului, în toate momentele zilei şi în ordinea ei firească; de la primirea luminii din sursa sa până la venirea serii şi de la plecarea luminii la plecarea întunericului şi venirea zilei, mereu, în toate generaţiile timpului.”

„Adevărul este născut din izvorul Luminii, minciuna din puţul întunericului. Tărâmul tuturor copiilor adevărului este în mâinile Îngerilor Luminii, astfel că ei pot merge pe căile Luminii.”

„Binecuvântaţi sunt toţi Fiii Luminii care şi-au încredinţat soarta Legii, care merg cu adevărul deplin pe toate căile lor. Fie ca Legea să vă binecuvânteze cu tot binele său, şi să vă ferească de rău, şi să vă ilumineze inimile cu vederea interioară a lucrurilor vieţii, şi să vă dea cunoaşterea Eternă a lucrurilor.”

Şi pacea ca o lună plină se ridică deasupra munţilor şi îşi trimise lumina argintie să se reflecte în apele râului. Iar Fiii Luminii, ca unul, îngenunchiară cu respect şi recunoştiinţă pentru cuvintele Domnului Iisus, care îi învăţase cum să meargă pe vechile căi ale strămoşilor lor, precum a fost şi Enoh învăţat cândva.

Şi Domnul Iisus a spus: „Legea a fost făcută pentru a răsplăti pe Copiii Luminii cu vindecare şi pace din belşug, cu viaţă lungă, cu seminţe fertile ale binecuvântării veşnice, cu bucurie eternă în nemurirea Luminii Eterne.”

„În zori, îmbrăţişez pe Maica Mea, cu venirea nopţii Mă alătur Tatălui Meu şi, cu alternanţa serii şi a dimineţii, Eu voi respira Legea Lor şi nu voi întrerupe aceste Comuniuni până la sfârşitul timpului.”


14 comentarii:

  1. Buna ziua, putem incepe in fiecare seara de duminica ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur. Programul poate fi repetat saptamana de saptamana, chiar si pana la sfarsitul vietii, daca simtim sa facem astfel.

      Ștergere
  2. Mulțumesc doamna Mihaela,eu una abia aștept sa postați!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc pentru informare si pentru eforturile tale!Cum vezi,tu,drama din Israel?Nenorocirile aste sunt karmice sau sunt provocate pt infricosarea oamenilor?Anul asta a fost naucitor,tragedii pe toata planeta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Naucitor, dar in nicun caz mai rau decat anii trecuti. In planurile nevazute lucrurile merg catre rezolvare. Deci: speranta si credinta!

      Ștergere
  4. Buna dimineața Mihaela,te rog frumos,ne poți spune care sunt cauzele exoterice ale războiului și cum va afecta Romania acesta?
    Mulțumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca in legatura cu diferite si potentiale evenimente negative, Divinitatea a trimis puternice semnale, iar despre asta am scris in ultimul articol publicat pe luna octombrie, in legatura cu acest razboi a fost totul din perspectiva Cerurilor de ca si cum nu ar exista. De vreo doua zile incoace insa a inceput a aparea in astral viziunea unui Menorah (acel sfesnic cu 7 lumanari pe care il au evreii dar exista si in altarele bisericilor noastre ortodoxe), caruia ii lipseste bratul cu lumanarea din centru. Momentan nu stiu ce inseamna asta. Toate aceste mesaje divine cer timp pentru descifrare. Poate fi semnificatia simbolica a existentei unui blestem, iar daca blestemul acesta nu ar fi existat, atunci nu ar fi fost nici razboiul. Vom vedea despre asta cat de curand, deoarece mereu cand apar in astral anumite simbolistici, ne-am obisnuit sa stim ca de fapt se apropie o rezolvare pentru o poveste anume, legata de acele simboluri.

      Ștergere
  5. Mulțumim Mihaela ptr minunatele rugăciuni zilnice, să ne fie de folos, cu drag Maria- Barcelona, L.23 oct 2023

    RăspundețiȘtergere
  6. Dna.Mihaela, ce ne puteți spune de razboiul din Israel ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Raspunsul ar putea fi in ultimul articol publicat. Poate fi in legatura cu masterele androidice despre care vorbesc acolo, dar mai poate fi o cauza pe care nu o expun deocamdata pentru ca mai am nevoie de date. Multi spun ca se va extinde catre un conflict de durata. Nu stiu ce sa zic, insa eu nu simt ca va fi in acest fel.

      Ștergere
  7. https://lumina-ascensiunii.weebly.com/ascensiune

    🙏.🙏.🙏. și 🙏.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mihaela, din 2010 tot avertizez prin toate grupurile, de mi s-a acrit sa mai si vorbesc, ca o profeție, oricât de reală ar fi intr-un anumit moment cosmic, nu se poate împlini daca un popor ( ma refer la profeția potrivit careia Schimbarea va porni din Romania) se comportă distructiv. Ma asteptam ca spiritualii sa priceapă cum este cu viitorul si sa-si îndemne ucenicii sa treaca la treaba in planul fizic pentru ca avem cu mult mai multi distructiv decat oameni care fac bine in jurul lor. Vibrația unei țări nu se poate ridica mimând iubirea...
    Vreți să vă aduc din nou aminte de copiii abuzati inclusiv sexual in acele orori denumite case de copii? Ati văzut romani iesind in strada pentru ei? Sau pentru fetițele răpite pentru plăcerile unor descreierati? Nu! Romanii ies in stradă numai controlati si doar pentru interesele vremelnică ale viermilor politicieni. Viermele este creatură scabroase care parazitează totul. Nu se va metamorfoza niciodata in ceva superior pentru ca este lacom si lipsit de constiinta. Furand si încălcând legile divine ,politicienii au devenit niste viermi scârboși! Si nu doar ei. Toti cei ce ar fi trebuit sa ne apere.
    Sa va reamintesc de bătrânii torturați în temnițele denumite aziluri de batrani?
    Sa mai vorbesc despre suferinta provocata de inconsienti animalelor? Dar despre paduri si ape, otravite si arse? Aceste crime se repară făcând drumul invers, spre momentele in care spirituali s-au mulțumit să sforaie așteptând 12.12.12. Altfel, luminita de la capătul tunelului ramane doar un ideal al visatorilor spalati pe creier cu metode superficiale de curatare karmica. Radiestezie si acel mason denumit Comandorul, gen...
    Cât de naiv poti sa fii , să crezi ca păcatele ti le spală cineva cu o baghetă magică?! Crucea ne-o ducem fiecare in Acum. Dacă stăm si proiectăm cai verzi pe pereti, mizeria curățată superficial trece la urmasi. Si Creatorul nu va tolera incursiunile semenilor în viitorul pe care il schimba pentru 30 de argint!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Vă mulțumesc! Să fiți binecuvântată! Pace și Iubire!

    RăspundețiȘtergere