sâmbătă, 7 octombrie 2017

DIN TAINELE CANCERULUI; APEL DE SUFLET




DIN TAINELE CANCERULUI; APEL DE SUFLET


Dragi prieteni,

Nu este necesar sa umplu spatiul acestui material reamintind despre lacunele sistemului in care traim. Nu este zona neatinsa de cancer de situatie. Mai totul se degradadeaza iar noi am ajuns sa privim neputinciosi la aceasta prabusire, datorandu-se acest lucru fie lipsei banilor, fie proastei lor gestionari, daca acestia exista cat de cat. Caci nu degeaba se spune ca omul sfinteste locul.
Daca aceasta boala crancena numita cancer atinge un om, este limpede pentru oricine ca daca el nu are bani, este condamnat direct la moarte. Si daca sunt bani, dar putini, tot nu este de ajuns. Poate te-ai descurca cu ei ca sa mananci si sa te intretii cat de cat, dar nu sa sustii cheltuielile unei boli precum cancerul.
Exista cancere si cancere. Unele insa iti creeaza un disconfort ingrozitor. Oricat de mult ai incerca sa nu il iei in seama, nu ai cum. Nu cred ca isi poate imagina cineva cum este sa ai un cancer pe limba de exemplu. Sunt martora directa la suferinta unei bune prietene care are  un astfel de cancer si este tare greu.
Acest aspect m-a fortat cumva sa intru pe un fagas al cautarilor si sa incerc sa inteleg, intr-un mod clar, cum se deruleaza acest proces.
Pornim de la o premisa simpla: orice efect trebuie sa aiba obligatoriu o cauza.
Mergand pe traseu in cautarea acestei cauze, concluzia mea este urmatoarea: orice persoana care sufera de o boala grava are in ADN-ul ei unul sau mai multe blesteme ce ruleaza ca programe, in mod activ. Cand ma refer la boala nu iau in calcul doar manifestarea la nivel de corp fizic. Lipsurile finanaciare constante, problemele in relatii, viciile de toate felurile, etc. sunt si ele tot un fel de boli. Am vorbit in mai multe randuri despre blestemele de neam. Acestea nu sunt blesteme inscrise in ADN, ci in campuri, deoarece nu reprezinta bagajul informational al individului. Si blestemele de neam sunt cauze generatoare de boli, iar boala unei persoane determinata de acestea, nu mai are legatura doar cu ea, ci cu mai multi membri ai familiei. Vindecarea ei depinde foarte mult de acestia.
Am furnizat candva o metoda pentru anihilarea blestemelor de neam sub forma rugaciunii de 16 zile numita “Puterea lui 16”.


Prin prisma multiplelor cazuri ce mi-au fost aduse in cale, am constatat ca un blestem greu existent in ADN-ul unei persoane nu se instaleaza atunci cand altcineva face acest blestem, prin cuvant, asupra ei, ci atunci cand respectiva persoana, sau o intrupare anterioara a Spiritului ei, face o fapta foarte rea, ce se ridica impotriva Sfintei Treimi si a Vietii, cu toate virtutile ei.
Am mai facut candva aceasta insiruire dar este necesar sa o fac si in cadrul acestei scrieri, pentru a intelege mai bine anumite lucruri. Ma refer aici la ierarhia intunericului. Incepand cu zona cea mai slaba si terminand cu cea mai puternica, ea arata cam in felul urmator:

1.    Entitati de tot felul, cu putere mica – culoare gri
2.    Entitati cu putere mai mare – culoare neagra
3.    Demoni cu putere mai mica – culoare neagra
4.    Demoni cu putere mare – culoare rosie
5.    Fiare – culoare neagra
6.    Mame intunecate cu putere mai mica – culoare neagra
7.    Mame intunecate cu putere mai mare – culoare rosie
8.    Printi de intuneric cu putere mai mica – culoare neagra
9.    Printi de intuneric cu putere mai mare – culoare portocalie
10.Balauri cu pana la sapte capete – culoare portocalie
11.Balauri cu sapte capete, stapani de zone universale – culoare rosie
12.Stapanul absolut al intunericului – fara infatisare asociata

Cu cat se merge mai in adancime cu atat intunericul este mai puternic, tot asa cum Lumina devine mai puternica pe masura ce te indrepti catre varf. Este ca o imagine pe care o vezi dreapta, dar si intoarsa in oglinda, cu capul in jos. In diferite expuneri ale mele l-am botezat pe balaurul cel rosu ce are sub aripa lui zona universala de care si noi apartinem, cu numele de BA. Cu el au fost incheiate de catre Divinitate, in acest an, doua legaminte. Simbolic, BA a luat forma unui arbore cu sapte ramuri si cum orice arbore se intepeneste intr-un loc printr-o radacina, tot asa putem intelege si noi ca BA este cumva blocat. Mentionez ca numerele aferente acestei insiruiri nu corespund cu numerele antidimensiunilor.
Despre dimensiuni si ceruri exista multe ipoteze. Conform informatiilor primite de mine de-a lungul timpului, exista 12 dimensiuni ale Luminii + a 13-a a Sfintei Treimi si exista 12 antidimensiuni, ale intunericului. Includem in Sfanta Treime si zona Mamelor Divine, care conform transmisiilor celeste, chiar face parte din Sfanta Treime, desi noi numim doar pe Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Sfanta Treime este stapana peste toate cele 24 de dimensiuni din care cauza nu exista intuneric care sa aiba putere mai mare decat a Sfintei Treimi. Foarte bine este oglindita aceasta structura prin reprezentarea sub forma a 24 de rune, plus a 25-a ce il reprezinta pe Odin sau Forta divina absoluta.
Am avut in ultimul timp multiple incursiuni in taramul lui BA, pentru infaptuirea diferitelor sarcini delegate de Sus. In aceasta vara am avut insa o experienta unica ce mi-a fost oferita de Metatron, El ducandu-ma pentru cateva minute intr-o zona de dinaintea nasterii acestui Univers local sau dinainte de big - bang. Totul era acolo abis si nemiscare. Era o senzatie absolut identica cu ce se simte in taramul lui BA. Am inteles ca mi-a fost dat sa traiesc intr-o zona de constiinta extinsa pentru cateva clipe, percepand pe Dumnezeu absolut din care s-a creat totul, El fiind Lumina si intunericul laolalta. Este ca si cum am pune pe un cadran de ceas cele 25 de dimensiuni, ajungand sa facem o intalnire intre +13 si -12 intr-un punct. Exact acel punct ar putea fi considerat reprezentarea lui Dumnezeu absolut.
Revenind la povestea cu blestemul trebuie sa intelegem ca acesta este cu atat mai greu cu cat este mai in adanc.
Spre exemplu, toti cei ce l-au supus chinurilor pe Domnul nostru Iisus Hristos, s-au prins cu unul sau mai multe blesteme direct in taramul lui BA. Daca aceia sunt intrupati in zilele noastre, in mod sigur viata lor este plina de suferinta, generata de legatura activa si permanenta cu taramul lui BA, prin prisma acelui blestem. La fel este si cu cei ce i-au omorat pe Sfinti sau cei ce au facut ritualuri de magie neagra impotriva Sfintei Cruci, iar exemplele pot continua fara numar.
Daca cineva face sau comanda o magie neagra dorind sa obtina ruinarea unei persoane, toti cei implicati in aceasta poveste, ordonator si executant, se prind cu blestem in taramul fortei la care au apelat cand au facut magia: balauri, printi, mame intunecate, etc. Cu cat forta intunecata la care se apeleaza este mai mare, cu atat blestemul asociat este mai greu.
Acest blestem se inscrie in ADN. Informatia care se memoreaza intr-un ADN nu este pentru o singura intrupare, ci ea sta acolo atatea intrupari pana vine momentul stergerii, daca prin contractul de viata al acelei intrupari s-a luat angajamentul ispasirii acelei karme. Altfel, acel program de blestem este acolo in ADN, dar intr-o forma latenta.
Orice om cand vine la intrupare, stabileste inainte de nastere contractul acelei vieti. El poate pune acolo spre exemplu spalarea karmei 1, a karmei 2 si a karmei 3, acumulate prin cine stie ce vieti. Consideram karma 1 mai usoara ca 2 si 2 mai usoara decat 3.
Vine la un moment dat in viata omului punctul de inceput al anihilarii celor trei karme. Prima oara intra la rezolvat karma 1, cea mai usoara. Persoana respectiva patrunde intr-un soi de lupta cu problemele. In mod normal incepe sa isi aduca aminte de Dumnezeu. Se roaga. Isi creste lumina. Isi creste protectia. Devine mai puternica si in final se spala complet karma 1. Se lasa o perioada de pauza dupa care incepe procesul anihilarii karmei 2. Omul respectiv fiind acum cu forta mai mare, altfel poate face fata celei de-a 2-a karme. Iar se roaga, iar se lupta, iar isi creste forta si isi spala aceasta karma, dar fara sa isi dea seama se pregateste si pentru a rezista celei de-a treia karme. Daca ar veni karma a 3-a la spalat prima, l-ar putea ucide pe omul respectiv, prin intunericul cu care il pune in contact, pentru ca el nu are nivelul necesar de lumina pentru a-i putea face fata. Din acest motiv apar in anumite situatii actiunile de suicid. Este mai mult decat se poate suporta.
Lasand la o parte implanturile, controlorii, lucraturile din ADN si alte instrumente de declansare si intretinere ale unor boli, asa se explica inmultirea fara precedent a bolilor, in ultima vreme. Toata lumea a venit in aceasta intrupare sa aduca rezolvare celor mai adanci blesteme, venind si din vieti de acum zeci de mii de ani in urma, existand forta si lumina ca sa se poata face fata chiar intunericului lui BA. Lumina aceasta vine si prin toate valurile periodice de lumina emise din centrul galactic, astfel incat cresterea coeficientului de lumina se intampla acum in mod natural si pentru cei nedusi la biserica.
Mai departe, blestemul sau blestemele inscrise in ADN, coboara foarte mult vibratia acestuia, la fel ca pacturile cu intunericul, ca distorsiunile geometrice ale ADN-ului. Acestea din urma insa am ajuns sa inteleg ca sunt doar efecte de blestem. Si implanturile extraterestre controloare sunt efecte de blestem. De aceea eu imi pastrez credinta ca desi aceste implanturi pot fi scoase de catre multi, in scurta vreme vor aparea la loc deoarece nu sunt rezolvate blestemele, ca si cauza primara. ADN-ul fiind in vibratie joasa, se manifesta o realitate a individului de joasa vibratie, cu multiple incercari si probleme. ADN-ul este o structura extrem de complexa si partial inteleasa, insa la aceasta ora se stie deja ca el, corelat cu vibratia lui, este cel ce pune pe roate o anumita realitate, iar aceasta realitate este extrem de usor modificabila in bine sau in rau, numai prin modificarea vibratiei ADN-ului, in sensul cresterii sau scaderii acesteia.
Doctorul Ryke Hamer, parintele noii medicini germanice, a facut o constatare interesanta: orice bolnav de cancer are niste leziuni pe creier ce se vad cu usurinta intr-o tomografie. Va invit sa urmariti un film atasat la sfarsitul acestui articol, putand fi multe invatate de acolo. A constatat ca in functie de tipul de cancer, se produc leziuni intr-o anumita zona a creierului, existand niste corespondente clare intre creier si organele din corp. Toti bolnavii de cancer de ficat vor avea leziuni in acelasi loc pe creier si toti bolnavii de cancer de stomac de pilda, vor avea leziuni in acelasi loc pe creier, dar intr-o zona diferita de cea corespondenta celor cu cancer de ficat.
Care este cauza generatoare a leziunii? O emotie puternica determinata de o intamplare care ia prin surprindere: o durere, o frica, o furie, un cutit in inima etc. Este un mare pas inainte pentru un bolnav de cancer sa faca o corelare a tipului sau de cancer cu cauza lui spirituala (exista carti de corespondenta intre boli si cauze spirituale) si dupa aceea sa caute in timp si in amintiri ce emotie negativa a trait vreodata, legata de acel sector spiritual, sau chiar sa apeleze la niste regresii pentru ca aceste emotii pot veni si din vieti trecute.
De ce s-a putut intampla emotia? Pentru ca tot scenariul s-a desfasurat intr-o realitate dictata de ADN. De ce tocmai acea realitate s-a pus in desfasurare? Pentru ca in ADN ruleaza unul sau mai multe programe de blestem. Emotia se constituie si ea tot intr-un program ce se inscrie in ADN, dupa ce ea se intampla.
Pe de alta parte, acel blestem are legatura cu o anumita zona a vietii. Tuturor acestor sectoare ale vietii noastre le corespund niste zone din corp. In functie de tipul de fapta negativa comisa candva, intr-o intrupare, afectarea va veni in mod direct pe anumite organe, putand considera ca acelea sunt locuri prin care cumva se mufeaza canalele catre intuneric generate de blestem. Va scadea in consecinta foarte mult vibratia zonei respective. La unii oameni pot fi aceste canale pe tot corpul, printr-un cancer generalizat. In acel moment intra in functie zona de control. Se pot monta cu usurinta implanturi atat in corpurile energetice cat si in ADN. Nu orice bolnav de cancer este vizat de implanturi. Sunt vizati doar aceia care prin scanari cu sofisticatele lor aparate, sunt gasiti cu niste daruri periculoase pentru controlori.
Se pune intrebarea ce este de facut cu toate aceste informatii?
Inainte de orice, din punctul meu de vedere, trebuie intreprinse actiuni de iertare astfel incat Sfanta Treime sa deschida drumurile catre dezlegarea de raul in care se afla o persoana.
Dupa aceea, pentru anihilarea blestemelor si a magiei negre, Biserica ortodoxa are mai multe unelte: Sfantul Maslu, Moliftele Sfantului Vasile, Rugaciunile Sfantului Ciprian. La acestea se adauga toate rugaciunile facute catre Sfantul Duh, catre Tatal, catre Mantuitor, catre Maica Domnului si catre toti Sfintii. Toate acestea devin ca niste foreze care incep sa sape dupa acele blesteme si magii ingropate adanc in intuneric si in ADN. Toate acestea ar trebui sa se deruleze in paralel cu procesul de descoperire a emotiilor negative, a vindecarii lor si a modelarii zonei mentale catre partea de gandire pozitiva. Citostaticele, radioterapia sunt instrumente prin care i se mai poate acorda bolnavului ceva timp astfel incat el sa isi poata rezolva cauzele spirituale, desi nu toti raspund pozitiv la aceste metode alopate. Daca ramane doar in nadejdea medicinei alopate, un astfel de bolnav poate fi pierdut. Si daca se va vindeca pe moment de cancer, acesta va recidiva dupa ceva vreme pentru ca nu a fost rezolvata cauza primara generatoare.
Tratamentele cu diferite tipuri de ceaiuri specifice sau cu uleiuri esentiale, alimentatia sanatoasa, pacea sufleteasca, etc. ajuta si ele foarte mult, pentru ca sunt instrumente care cresc vibratia. Insa atata timp cat cauza despre care am vorbit nu este rezolvata, cum nu le mai iei sau folosesti, cum vibratia scade rapid prin energia intunecata ce se pompeza prin acele tuneluri de blestem.
Recapituland, putem stabili o ordine:
1.    Iertarea in toate formele ei (sa-ti ceri iertare de la tot si toate si sa ierti tot si toate, inclusiv pe sine).
2.  Actiuni pentru dezlegarea blestemelor si a magiilor, a ADN-ului si Sinelui superior.
3. Descoperirea si vindecarea emotiilor care au generat leziunile pe creier si de acolo mai departe cancerul pe anumite organe.
4.Modelarea mintii catre zona de gandire pozitiva, amintindu-le tuturor bolnavilor de cancer ca Mantuitorul a inviat pe Lazar din morti, ce avea un corp deja aflat in putrefactie din pricina faptului ca murise in urma patru zile, din care cauza, pentru Divinitate, vindecarea unui organ bolnav sau a unei tumori este floare la ureche. Trebuie doar ca persoana bolnava sa aiba toate cauzele rezolvate, constientizarile facute si credinta clara ca pentru Dumnezeu nimic nu este cu neputinta, pentru ca El le-a creat pe toate si tot El le poate decrea.

Inchei acest material emitand inca o data un apel de ajutor pentru doamna Marilena Dumitru. S-au cercetat foarte multe variante. Oricum am da-o si am rasuci-o, ea are nevoie de o suma minima de 10.000 de Euro, indiferent ca face operatie sau apeleaza la anumite tratamente care asa cum am spus, sunt foarte scumpe. Operatia ar presupune extirparea de limba, cu transplant din muschiul pectoral, lucru care la noi in tara se face cu destul de mare succes la o clinica din orasul Cluj Napoca, de catre domnul profesor Teofil Lung.
Mentionez ca acest caz expus este de actualitate (data scrierii acestui apel fiind 07.10.2017) si oricine doreste dovada existentei bolii imi poate scrie un e-mail pe adresa federatia.galactica@gmail.com, pentru a-i trimite copia unui buletin RMN ce a fost facut in urma cu doua luni de catre doamna Dumitru. Si da! Se vad in RMN acele leziuni de pe creier despre care vorbeam mai sus. Rog pe cititorii acestui material si apel, daca au conturi de facebook, sa ajute aceasta situatie macar distribuind mesajul mai departe, daca altfel nu este posibil. Din suflet, multumesc!
Conturile in care pot fi virate donatiile sunt:

DUMITRU MARILENA

CONT LEI: RO02 RNCB 0094 0815 3869 0005, BCR
SWIFT/BIC CODE: RNCBROBU

CONT EURO: RO29 RNCB 0775 0815 3869 0001, BCR TEIUL DOAMNEI, BUCURESTI
SWIFT/BIC CODE: RNCBROBU



http://www.stiintavindecariigermanice.ro/index.php?option=com_content&view=frontpage&Itemid=1



Toate cele bune! 

17 comentarii:

  1. Sarut mainile!

    Intr-o situatie aproape similara, e drept cu alt tip de cancer se afla o cunostinta. O solutie am aflat ca ar fi procurarea de ulei de canabis. Daca in Germania sau Olanda asta se poate face usor, dandu-se in baza unei retete speciale, la noi e greu de obtinut reteta, uleiul de canabis nefiind aprobat in Romania. Exista doua tipuri de ulei de canabis dar numai cel care se da pe reteta ar fi pentru cancer. Mai multe detalii nu stiu inca, daca aflu va scriu.
    Urez insanatosire grabnica tuturor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ulei de canabis terapeutic il gasiti pe site-ul domnitamaria.ro. Multa sanatate la toata lumea!

      Ștergere
  2. se pare ca a aparut o metoda de tratament cu methadona (nu stiu daca am scris corect denumirea, se foloseste in tratamentul celo ce se drogheaza)
    sunt cativa medici in Austria unde nu este scump, cateva sute de euro si in Germania, aici tratamentul este mai scump
    am sa incerc sa va dau adresa medicului din Austria, imediat ce fac rost de ea

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua, Mihaela! Ti-am trimis un mail. Sper ca si informatia furnizata sa ii fie de ajutor persoanei in cauza ! Doamne ajuta!Maria

    RăspundețiȘtergere
  4. https://www.youtube.com/watch?v=6FtBX9hPZ7M

    RăspundețiȘtergere
  5. Bine va regasesc prieteni,
    Eu sunt cadru medical si nu recomand chimioterapia sau radioterapia,sunt distrugatoare pentru organismul uman.Acestea nu reprezinta decat o afacere a cancerului,in niciun caz solutia de vindecare.Daca ati auzit ca unii s-ar fi vindecat cu aceste terapii,nu este adevarat.Miracolul vindecarii este disponibil oricui.Corpul uman se vindeca de orice chiar si de necrutatorul cancer daca bolnavul intelege CAUZA care isi are originea in CORPUL MENTAL SI EMOTIONAL.Boala nu este o pedeapsa,ci o MARE ATENTIONARE ca tu, cel care te-ai inbolnavit, ai adus emotii si ganduri distrugatoare la nivel celular in INTERIORUL tau.Gandurile pe care le rulezi in minte sunt aceleasi de prea mult timp,iar acestea creaza Frici de tot felul iar acestea s-au transformat deja in ATITUDINE.Boala iti arata atitudinea distructiva pe care ti-ai dezvoltat-o singur.Singur ai instalat-o, tot tu esti cel care o dezinstalezi,nimeni si nimic nu poate sa patrunda in interior sa curete gunoiul emotional pe care l-ai acumulat.Bine... cineva te poate ajuta sa patrunzi in acel loc din mental ca sa vezi ce trebuie indreptat dar nu o poate face in locul tau.Daca nu poti face singur introspectia vietii tale, poti apela la un hipnoterapeut care te poate duce sa vezi alegerile pe care le-ai facut de te-au adus in aceasta stare

    Ma rog,regimul,si uleiul de canepa(care se poate gasi la plafar sub forma de capsule,de la firma Hofigal,pret 17 lei 40cps)poate ajut organismul sa se detoxifice,dar nu poate trata CAUZA care a dus la instalarea programului de distrugere pe care l-ai instalat la nivel inconstient.

    Deci tratamentul care-ti va salva viata este CONSTIENTIZAREA fiecarui gand,fiecarei vorbe si fapte fiindca acestea ne creaza realitatea.Contemplati si iar contemplati toate manifestarile,evenimentele,neiertarile asupra Sinelui vostru si a celorlalte cu care ati intrat in contact in viata,fiindca acolo se afla raspunsul vindecarii.Nimic din exterior nu poate aduce vindecarea,fiindca boala este fabricata din interior.Nu trebuie sa lupti cu boala, fiindca te vei lupta cu tine insuti si nu vei ajunge niciunde,ci sa te imprietenesti cu ea deoarece iti este cel mai bun indrumator in relatia ci tine insuti.

    Eu sunt alaturi de aceasta doamna, (nu as sfatui-o sa se opereze,nu aceasta-i rezolvarea), si de oricine, fiindca inteleg STAREA DE INCONSTIENTA in care am dainuit atata amar de vreme.

    RASPUNSUL LA ORICE INTREBARE ESTE IUBIREA.IUBITI-VA PE VOI INSIVA,si astfel veti avea intelegere si acceptare penru orice va va aparea in cale.Toti oamenii care ne ies in cale reprezinta OGLINDA noastra,care ne oglindeste toate aspectele noastre pe care nu le constientizam.

    Patrundeti in interiorul vostru, unde veti descoperi tot ceea ce ati cautat de mii de ani!
    Dida

    RăspundețiȘtergere
  6. Dragilor, pe lângă informație este de fapt- UN APEL UMANITAR !!!!Dacă puteți DONAȚI sa aibă omul acesta bani cu care sa își cumpere tratamentul!!!! Leu cu leu o vom putea ajuta. Puțin cu puțin sau mai mult în vremurile actuale îi pot da o șansă la viitor. Va mulțumesc în avans!!! Dumnezeu sa va ajute!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Sint intru totul de acord cu Dida si o sustin pe doamna in cauza sa aiba toate ajutoarele si constientizarile necesare vindecarii sale! Am reflectat indelung la articolul de fata si am inteles ca toata zona de magie/vrajitorie/farmece/blesteme isi au radacina in vieti foarte vechi, in lucruri pe care nu ni le amintim, lucruri pe care le-am facut altora si care probabil s-au intors impotriva noastra pe principiul ce faci altuia ti se face tie, ce legi altuia ti se leaga tie. La acestea s-au adaugat si alte asemenea lucrari facute de altii catre noi. In cazul in care este greu de identificat cauza, daca ne rugam la Dumnezeu sa ne-o arate sub o forma pe care noi sa o intelegem usor si fara alta trauma, aceste raspunsuri vor veni inspre noi destul de repede (trebuie sa fim atenti la ce ni se arata). Rugaciune multa din suflet, cu cuvintele noastre, ce simtim, cum simtim, sa ne rugam sa fie eliberati toti cei carora le-am facut rau si sa fim si noi eliberati la randul nostru, sa fim iertati pentru ce am facut si sa iertam si noi. Daca intr-adevar lucraturile respective ruleaza ca programe in ADN, este posibil ca ele sa nu permita vindecarea. Stiu ca nu e tocmai usor sa fii recunoscator pentru o boala sau pentru o situatie dificila si sa vezi tocmai in ea posibilitatea cea mai mare de vindecare, dar, cu ceva efort, se poate schimba perspectiva. Doresc tuturor din suflet vindecare pe toate planurile si sa aiba incredere in ei ca se poate. Daniela

    RăspundețiȘtergere
  8. Daca Dumnezeu zice ca tot ce e bun si desavarsit vine de la EL si ca in El nu e nimic rau, poate el sa fie in acealsi timp si Satana? Poate fi El lumina si intunericul laolalta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mai pune mana pe Carte nu sta pe facebook toata ziua!

      (33.4) 2:1.1 ”Atingând Infinitul, nu-l putem descoperi. Urmele paşilor divini nu sunt cunoscute.” „Întinderea lui Dumnezeu este infinită, iar mărirea sa este de necercetat.” Lumina orbitoare a prezenţei Tatălui este atât de mare încât pentru umilele sale creaturi el pare „a locui în întunericul cel mai adânc”. Nu numai că gândurile şi planurile sale sunt insondabile, însă „el face şi nenumărate lucruri mari şi minunate”. „Dumnezeu este mare. Noi nu-l înţelegem şi nu putem socoti numărul anilor săi”. „Va locui oare Dumnezeu cu adevărat pe pământ? Iată, cerul (universul) şi cerul cerurilor (universul universurilor) nu-l pot cuprinde”. „Cât sunt de nepătruns judecăţile sale, iar căile sale de nedescoperit!”
      (34.1) 2:1.2 ”Nu există decât un singur Dumnezeu, Părintele Infinit, care este totodată un Creator fidel.” „Creatorul divin este deopotrivă Repartizatorul Universal, sursa şi destinul sufletelor. El este Sufletul Suprem, Mintea Primordială şi Spiritul Nemărginit al oricărei creaţii.” „Marele Controlor nu face greşeli. El răspândeşte măreţie şi glorie.” „Dumnezeul Creator este total lipsit de teamă şi de antipatie. El este nemuritor, etern, existând prin sine, divin şi generos.” „Cât de pur şi de frumos, cât de profund şi de insondabil este Străbunul celest al tuturor lucrurilor.” „Infinitul este excelent prin faptul că se face cunoscut oamenilor. El este începutul şi sfârşitul, Tatăl oricărui ţel bun şi perfect.” „Cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile. Creatorul Etern este cauza cauzelor.”
      https://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-2-natura-lui-dumnezeu

      602.1) 53:1.4 S-a auzit foarte puţin vorbindu-se de Lucifer pe Urantia, deoarece el l-a desemnat pe Satan, primul său locotenent, pentru a-i pleda cauza pe planeta voastră. Satan era membru al grupului primar al lanonandekilor, însă nu a exercitat niciodată funcţiunile de Suveran Sistemic. El a intrat pe deplin în insurecţia lui Lucifer. „Diavolul” nu este altul decât Caligastia, Prinţul Planetar depus al Urantiei şi fiul ordinului secundar al Lanonandekilor. În epoca în care Mihail era încarnat pe Urantia, iar Lucifer, Satan şi Caligastia s-au aliat să facă să eşueze misiunea sa de efuziune, însă au suportat un mare eşec.
      https://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-53-rebeliunea-lui-lucifer

      Ștergere
    2. Dupa ce am postat acest comentariu referitor la rebeliunea lui Lucifer am ajuns fara sa vreau si la Inaltarea lui Lucifer si imensul sau sacrificiu fata de care simt recunostinta si chiar veneratie. Chiar daca capitolul 53 din Urantia contine informatii false, la nivelul anului 1955, 12 octombrie cand a fost publicata cartea, nu putea fi altfel.
      http://tristar77.blogspot.ro/2015/03/inaltarea-lui-lucifer-discul-solarian.html
      Pe de alta parte, rebeliunea lucifereana descrie perfect procesul interior al oricarei forme de rebeliune, e un capitol de criminalistica galactica. Tipul de minte luciferica rebela este cel care astazi apartine elitelor conducatoare. Practic astazi, noi suntem condusi de grupuri de rebeli galactici intr-o utopie libertariana, care ca si in Urantia va avea o finalitate de esec spectaculos (si care va incepe in curand). Capitolul 53 chiar descrie perfect filozofia crearii dimeniunilor inferioare pe de alta parte si are o energie subtila de materializare a propriilor dorinte secrete ( ca si in cartea Secretul). L-as numi chiar un capitol illuminati.
      "Nu aşa ne credem şi noi? la servici, acasă, în cercul de prieteni, în societate, ne socotim nedreptăţiţi, opriţi de alţii în drumul nostru spre afirmarea, spre puterea, spre mărirea pe care le merităm. De câte ori nu ne trezim spunând eu sunt mai bun ca ei, cine mai poate face ce fac eu? Nimeni. Dacă eu nu merit, cine mai merită? Dacă eu nu sunt şef, dacă eu nu sunt cel mai mare cine mai poate fi?"(citat de pe net)

      Ștergere
  9. Ce informatii aveti despre faptul ca apare o planeta, considerata "Super-Pamant" ? Din cate se spune, prin diverse grupuri de spiritualitate, ar fi propice vietii si ca , apropiindu-se , sosind, de fapt, in imprezurimi, civilizatia inteligenta de acolo isi va trimite o flota de nave pe Terra, in scopul restabilirii ordinii lui Dumnezeu pe Pamant

    http://www.stiripesurse.ro/nasa-face-un-anun-istoric-pentru-omenire-sistemul-solar-con-ine-un-super-pamant_1225510.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nibiru fake News

      Nibiru: nu există nici un lucru, cum ar fi Nibiru. Această idee vine din traducerile prost facute ale scrierilor cuneiforme sumeriene de către Zecharia Sitchin. Nu există nici o astfel de planetă, care se va prăbuși pe Pământ sau chiar se apropie de Pământ să perturbe orbita sa.

      Este adevărat că există o planetă X care nu a fost "oficial" descoperită încă și această planetă devine deseori confundată cu Nibiru. Dar, în realitate, planeta X are orbita sa, care nu se apropie niciodată mai mult de Pluto, astfel încât nu reprezintă nici o amenințare pentru Pământ.

      Avem nevoie de jurnalism de investigație de înaltă calitate, care poate fi văzut pe site-uri cum ar fi Stillness in Storm sau Veterans Today, și nu mai multe bloguri care promovează Pământul Plat sau întoarcerea lui Nibiru.

      http://2012portal.blogspot.ro

      Ștergere
  10. David,nimic nu poate exista inafara lui Dumnezeu.Totul dar absolut totul este o parte a Sa in manifestare pe n....nivele de frecventa de vibratie.Divinitatea exprimenteaza totul prin fiecare Fiinta sau particica pe care a creat-o.Dumnezeu se afla in noi iar noi suntem in Dumnezeu,nimic nu este separat de EL, DOAR CREDINTA CA ESTI, FACE SEPARAREA.

    LUMINA si INTUNERICUL sunt partile INTREGULUI care se chiama DIVINITATE.Noi suntem o parte lumina o parte intuneric fiindca "suntem creati dupa chipul si asemanarea Domnului",asa se traduce aceasta, nu ca am arata la trup si figura ca Dumnezeu.Dumnezeu este Energie este Constiinta, ESTE TOTUL SI NIMICUL CARE SE AUTOCREEAZA PERMANENT.Astfel noi la randul nostru aflam despre noi insine Cine Suntem,Cine am fost,Cine putem deveni.Sunem intro permanenta descoperire de Sine,si astfel Divinitatea se descopera pe Sine prin fiecare dintre noi.

    Noi suntem invatati sa separam totul;pe noi de Dumnezeu,binele de rau,frumosul de urat lumina de intuneric tocmai pentru ca am ales sa experimentam O LUME A RELATIVITATII,in care orice lucru contine si oponentul sau,pentru a putea face diferenta intre ele.Am ales sa experimentam intunericul ca sa intelegem Starea de lumina.Daca am fi stat numai in lumina cum aveam sa constientizam lumina daca nu treceam in starea de intuneric.Cand aprinzi lumina intro camera care era cufundata in intuneric poti deveni constient de ambele situatii,realizezi ca intunericul nu-i decat absenta luminii.

    Da sper sa intelegeti ce vreau sa spun!Important este de inteles ca noi, care am trait in intuneric mult mult timp redescoperim lumina prin trezirea Constiintei.Aceasta trezire iti aduce intelegerea ca NU trebuie sa lupti cu Intunericul ca sa ajungi la Lumina ci sa gasesti ECHILIBRUL acestor parti care iti apartin ca facand parte din Divinitate.

    Intunericului ii este dor de Lumina,iar Lumina se evidentiaza in Intuneric.NIMIC NU ESTE IN AFARA,TOTUL ESTE IN TOT.
    Dida

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dumnezeu este Imanent(asa cum spuneti pe aici), dar este si Transcendent. De ex. la Dumnezeu nu este Timp.

      Ștergere
  11. https://stirideultimaora.net/nasa-anunt-fara-precedent-descoperirea-cercetatorilor-va-schimba-soarta-omenirii/

    RăspundețiȘtergere