Dragii mei,
Iata punctul meu de observatie si
concentrare din ultimele zile: TREI, GALBEN
si NEGRU, in familia lui galben intrand si culoarea aurie.
De ce au ajuns cifra 3 si aceste doua culori
in centrul atentiei mele in aceasta perioada? Pentru a intelege, trebuie sa va
expun cateva vise, care mai de care mai bizare, ce le-am avut consecutiv cateva
nopti la rand, incepand de sambata noaptea incoace, la care se adauga si alte intamplari
petrecute la nivel fizic ce conduc spre acelasi subiect. Dupa cum nu o singura
data am spus, cand apare acest sir de sincronicitati pe o perioada scurta de
timp, stiu clar ca trebuie sa-mi deschid larg ochii, sa-mi ciulesc urechile si
sa imi cresc receptivitatea la maxim, pentru ca in astfel de momente, Universul
doreste sa imi transmita lucruri importante.
Visul numarul
1
Mergeam cu
masina pe o strada, ma apropiam de capatul ei, unde perpendicular pe aceasta
exista o alta strada. Se forma practic o intersectie in T. In mijlocul
intersectiei statea pe jos o femeie imbracata complet in negru, cu fusta lunga,
camasa cu maneca lunga, dar care la chip arata precum o femeie de moravuri
usoare, rujata si fardata strident, cu un par roscat la fel de tipator. M-am
gandit initial la ceva negativ, considerand acea expunere ca pe o metoda de
atras atentia la barbati. Ulterior insa mi-a venit in minte ca ar fi bine
totusi sa opresc si sa o intreb daca nu a patit ceva, considerand ca este
foarte posibil ca aparentele sa insele. Am tras masina pe dreapta, m-am
indreptat catre ea, am intrebat-o daca o pot ajuta cu ceva si in acel moment ea
mi-a zambit, parca bucuroasa ca am bagat-o in seama si a inceput sa se ridice.
Pe masura ce se ridica se transforma. Cand a ajuns in pozitia de stat in
picioare, arata ca o fata simpla de la tara, imbracata in aceleasi haine negre.
Mi-a spus ca reprezinta Fundatia „Salvati Albinele” si ca are nevoie de
ajutorul oamenilor buni la suflet si carora le pasa de albine. Am intrebat-o in
ce fel as putea eu sa ajut in prima faza. Mi-a raspuns ca are la vanzare niste
fiole cu un compus facut de albine, menit sa creasca imunitatea, la fel cum
face si vitamina C. Mi-a spus ca o fiola costa 10 lei si ca trebuie sa cumpar 3
ca sa se produca efectul scontat. Am cautat in portofel si nu aveam suficienti
bani la mine. Mi-a spus sa intru in cladirea fundatiei care era chiar in
dreptul locului in care parcasem masina si sa ne socotim acolo cum putem sa
facem. Cand am ajuns in interior si am deschis din nou portofelul mi se
inmultisera banii si aveam acum mai mult decat dublul sumei cerute. S-a oferit
atunci sa imi dea in plus si cateva pachete de mancare invelite in hartie alba iar deasupra lor erau niste carnete de culoare fie rosie, fie albastra. Mi-a spus
ca sunt carnete de asigurari de viata. Eu am intrebat-o ce sa fac cu acele
asigurari caci pe criza asta, cine se mai gandeste la asigurari? Ea mi-a
raspuns ca oamenii vor fi extrem de atrasi sa isi faca aceste asigurari, cand
le voi preciza ca reprezint Fundatia „Salvati Albinele”.
Ca sa fac o paranteza, stiu exact sumele
vehiculate in vis si au si acestea mare importanta, dar aceste explicatii le-ar
putea intelege mult mai bine cei ce au urmat cursul domnului Manu Stejar.
Altfel mi-ar lua foarte mult timp sa le pot explicita pe fiecare. Pe de alta
parte, la cursurile mele cu Ingeri, le spun oamenilor ca Maica Domnului are
niste Ingeri in serviciile Sale, foarte inalti vibrational, din a 12-a
dimensiune, ce arata exact precum albinele. De altfel s-a dovedit stiintific de
curand ca albinele sunt fiinte multidimensionale si poate ati vazut vreodata pe
internet un e-mail care a circulat si in care se arata efectul unui experiment.
Un apicultor a bagat in niste stupi niste icoane ale Maicii Domnului si ale
Domnului nostru Iisus Hristos. Albinele au construit fagure in jurul
imaginilor, ca niste rame, fara sa acopere imaginile. In mod sigur albinele au
o inteligenta pe care cred ca inca nu o cunoastem in totalitate. Am auzit de
asemeni ca apicultori romani afirma ca in acest an s-a intamplat ceva ce ei nu
au intalnit in ultimii 30 de ani. Albinele nu au gasit polen nici cat sa se
hraneasca pe ele daramite sa mai produca si miere. Ei au fost nevoiti sa
apeleze la variante alternative de hranire si nu intru in prea multe detalii
pentru ca nu cunosc mai nimic din tainele acestei indeletniciri. Cateva zile
dupa acest vis, dupa ce au venit si mesajele ulterioare, am inteles ca
elementele cele mai importante care mi s-au transmis au fost: cifra 3, culorile
galben si negru ale albinelor si faptul ca au ac cu care ar putea intepa,
precum si cuvintele „salvare” si „asigurare de viata”. De asemeni, acea
aparitie initiala a femeii intr-un fel si transformarea ei in alt fel ulterior,
am perceput-o ca pe un test al compasiunii pe care daca il treceam, de acolo mai
departe urma sa mi se furnizeze toate informatiile. Si l-am trecut, pentru ca
am ales sa merg sa o intreb daca are vreo problema si daca o pot ajuta cumva.
Visul numarul
2
A fost in
aceeasi noapte. Am visat ca un barbat militar s-a indreptat catre mine si mi-a
prins la piept o decoratie ce arata mai degraba ca o medalie. Cum venea cu ea
spre mine am vazut doar partea de pe verso, care continea un dreptunghi. Mi-a
spus ca aceasta este pentru merite deosebite obtinute la olimpiada
internationala de biologie. M-am gandit atunci ce loc am obtinut si mi-am spus:
2 sau 3. Nu imi aminteam exact care dintre ele dar cert este ca nu era locul I.
Visul nu a fost prea special dar cu
adevarat special a fost faptul ca in ziua ce a urmat am fost intr-un targ de
antichitati si am gasit de cumparat medalia, precum si un alt obiect extrem de
interesant. Pe medalie sunt figurati 3 handbalisti, ca simbol cam bate catre
infatisarea celei de-a 7-a peceti (pe care am expus-o in articolul cu acelasi
nume), cu cerc mic in cerc mare, semnificand Soarele si Luna intr-un echilibru
perfect, culorile celor doua formatiuni corespund locurilor 2 si 3 (argintiu si
aramiu) iar pe verso are un dreptunghi asa cum am vazut in vis. Pe celalalt
obiect este figurata icoana a 3 Sfinti, fara a deslusi pana in prezent despre
cine este vorba. Poate sunt Sfintii Trei Ierahi Vasile, Grigorie si Ioan Gura
de Aur, desi nu i-am vazut pana in prezent figurati pe undeva fara barba. Toate
acestea le puteti vedea in imaginile de mai jos. Retinem ca element important
cifra 3.
Visul numarul
3
A fost in urmatoarea
noapte. Eram intr-o camera cu 3 barbati, cu care stateam de vorba despre
lucruri legate de cunoastere si intelepciune. Unul dintre ei era inalt de
proape 2 m, era foarte prezentabil si avea par alb grizonat tuns scurt iar
barba era la fel, de asemeni tunsa scurt. Eram undeva intr-un apartament de bloc
situat la un etaj ceva mai sus, 7-8. Barbatul cu barba alba statea in picioare
la fereastra. La un moment dat, au aparut in stanga, pe acoperisul unui bloc
vecin, perpendicular pe cel in care ne aflam noi, un grup de luptatori ninja.
Partea interesanta este ca erau imbracati in galben si nu in negru asa cum ii
cunoastem noi si aveau sabiile negre. Pareau ca se antreneaza, insa la un
moment dat s-au apropiat periculos de mult de marginea blocului. Dintr-o data,
unul dintre ei s-a lasat pe spate si la fel au facut si ceilalti, putand sa
aflam noi in acest fel ca ei pot sa zboare. Fiecare isi luase in vizor cate un
apartament pe care l-au atacat cu sabia, intrand cu ea prin geamurile de la
sufragerie ca prin apa, fara ca geamul sa se sparga si omorand pe toti oamenii
pe care ii gaseau in camera respectiva. Evident ca si pe noi „ne-a ales” unul
dintre ei. Cand a ajuns la punctul de contact al sabiei cu geamurile camerei
noastre, barbatul cu barba alba s-a intors catre el, a indreptat palmele spre
el si i-a spus STOP! Respectivul a ramas inghetat in aer pe dinafara blocului.
Ulterior barbatul, facand niste semne cu mainile, l-a lasat sa intre in camera
incetul cu incetul, ca si cum s-ar derula o filmare cu incetinitorul. A intrat
cu totul in sufragerie, iar noi ne-am dat evident spre margini, in afara
traiectoriei sabiei sale. Apoi barbatul a continuat sa faca niste semne, dupa
care i-a permis sa se trezeasca, numai ca acest ninja era complet transformat
atunci. A spus ca isi da seama ca nu a servit unei cauze drepte, motiv pentru
care a ales sa se debaraseze de acea organizatie din care facea parte. Si-a dat
combinezonul galben jos, a ramas intr-un slip de culoare alba si in acest fel a
iesit pe usa. Dupa aceea barbatul cu barba mi-a cerut sa cobor, sa merg sa caut
ascunzatori si sa avertizez oamenii ca urmeaza un atac teribil. Mi-a reamintit
ca modul in care pot fi stopati acesti ninja tine de Puterea Gandului. Cu
iubirea nu poti face transformare la secunda, mai ales ca ei au chakra inimii
inchisa. Cu iubirea se face transformare incetul cu incetul, si nu este potrivita in caz de
atac, situatie in care prea mult timp nu exista la dispozitie. Am plecat sa
caut ascunzatori. Privind in sus, am putut vedea cum pe toate blocurile coborau
acesti ninja parca din nori. Nu se vedeau nave, nu se vedea nimic. Era invazie.
Am gasit la un moment dat un loc intre blocuri, plin de pubele de gunoi. Am
gandit ca acela este foarte potrivit de ascuns chiar daca mirosul era
insuportabil. De asemeni am gasit niste WC-uri la fel de mizerabile. Si pe ele
le-am considerat locuri bune de ascuns. Ma gandeam ca probabil ei nu ar cauta
dupa oameni in locuri atat de infecte. Am gasit apoi o camera curata ca la
farmacie, cu totul alb in interior, in care era o doamna. Ea mi-a spus ca nu au
cum sa o gaseasca vreodata pentra ca nu au acces acolo, dar nu are loc sa
primeasca decat copii sa ii ascunda, nu si adulti. Am retinut si acest loc. Am
mai gasit o casa din fier ruginit, cu scari si drepte si in spirala, cu multe
coridoare. Am tot urcat pona am ajuns pe acoperis. Acolo a aparut dintr-o data
un ninja. Am gandit in acele fractiuni de secunda ca acolo imi este sfarsitul
dar mi-am amintit de sfatul cu puterea gandului si am facut si eu la fel cum a
facut barbatul cu barba alba. Nici nu imi venea sa cred cat de usor mi-a fost
sa il fac stana de piatra. Imediat dupa aceea parca m-am teleportat si am ajuns
intr-un loc in care se vedeau numai nave albe dreptunghiulare zburand pe cer si
alte nave mai mici, in forma de ciuperca cu picior cu tot, de culori albastru
cu verde, ambele culori in diferite tipuri de nuante. Ce mi-a atras atentia a
fost ca pe picior era desenat mare simbolul AUM (il puteti vedea mai jos) iar
un text scris in limba sanscrita era marcat circular in jurul piciorului navei,
exact ca in videoclipul cu mantra OM MANI PADME HUM, pe care il redau din nou
mai jos pentru o mai buna intelegere, desi l-am mai expus si cu ocazia altor
articole. Au aparut extrem de multe nave de tip ciuperca, s-au deschis niste
trape si au inceput sa coboare niste armate de extraterestri, umanoizi, cu
inaltimi pe la 1,80 m, care aveau ca arme cate o sulita cu ambele varfuri
ascutite. Am spus ca sunt armatele planetei OM, venite pe Pamanat sa ne ajute
si ca oricare dintre componentii unei astfel de armate este de doua ori mai
puternic decat un ninja pentru ca are o arma cu doua varfuri si nu cu unul
singur cum avea un ninja sabia.
Propun ca in cateva seri la rand, la ora 21, sa inlocuim rugaciunea noastra obisnuita cu mantra din acest videoclip (mantra compasiunii) si sa o cantam in paralel cu videoclipul. Asa cum spune si titlul lui, este intonata de 108 ori, asa cum procedeaza tibetanii de obicei cand canta o mantra.
Iata din nou cifra 3 prin cei trei barbati cu care eram in camera si din nou galben si negru in echipamentul luptatorilor Ninja.
Iata din nou cifra 3 prin cei trei barbati cu care eram in camera si din nou galben si negru in echipamentul luptatorilor Ninja.
Toate aceste mesaje mi s-au edificat in
momentul in care am primit prin e-mail de la o prietena linkul catre meditatia
planetara la care cel ce isi spune Cobra invita pe toata lumea. Dand pe acel
link, in loc sa vad meditatia, mi-a atras atentia un alt film ce era alaturi,
intitulat „The Order of de Black Sun” sau „Ordinul Soarelui Negru”. Ce sa vezi?
Ne-am intors din nou la Soarele negru. Am recomandat candva cartea lui Peter
Moon intitulata „Soarele negru” si nu este singurul autor ce trateaza acest
subiect. Ne-am ocupat atunci insa de varianta pozitiva a Soarelui negru, ca
reprezentare a Vidului primordial al Creatiei. Se pare ca a sosit vremea pentru
latura cealalta. In film, pe care il expun mai jos si care din pacate nu este
titrat, se vorbeste despre puternica organizatie satanista „Soarele negru” si
despre influentele sale asupra cursului evenimentelor la nivel mondial, de-a
lungul istoriei. N-as putea spune daca este sediul ei central in Tibet sau e
acolo doar un punct important, dar pentru mine este evident ca s-a pornit un
conflict puternic intre Lumina din Tibet si intunericul de acolo. Nu au aparut
respectvii din vis, in echipamente ninja intamplator si nici navele de pe
planeta OM.
Pe de alta parte, in noaptea trecuta,
multi prieteni de-ai mei dar si eu, am visat lupte crancene cu tot felul de lupi
negri, caini negri, demoni si alte creaturi, la toti sfarsindu-se visele prin
omorarea acestor personaje. In multe situatii insa ele au inviat insa complet
transformate, trecute de partea Luminii. In cazul meu a fost o lupta cu un demon,
ce arata exact ca barbatul cu barba alba, dar acesta avea niste tente rosiatice
prin par, cu dintii grebla, ale carui instrumente erau ace de croitorie si lame
de ras. Lama de ras si cu lama tibetan, tot aceeasi radacina. Cu lamele nu a
putut sa imi faca nici macar o taietura. Acele insa incepuse sa le materializeze
cu intentia de a le improsca spre mine. Folosindu-ma din nou de puterea
gandului le-am adunat pachet precum spicele de grau, pentru ca in acest fel nu
mai putea face nimic cu ele, dupa care mi-am luat un avant si am facut o
figura a la Jean Claude Van Damme, pe care in realitate n-as putea sa o execut nici de frica. I-am tras una in fata cu ambele picioare
deodata astfel incat a cazut pe spate, s-a lovit la cap si a ramas acolo
nemiscat, cu teasta facuta zob. Mai tarziu el a inviat dar transformat intr-o
fata, ce cauta sa isi uite trecutul si sa isi faca o viata noua, o familie. Am
felicitat-o pentru toate acestea si visul s-a sfarsit. In aceeasi noapte am visat
si o lupta intre un grup de samurai si un grup de indivizi precum cei din
bandele maericane de prin filme. La fel i-au batut samuraii pe ceilalti de i-au snopit,
dupa care trei dintre ei s-au asezat pe trei scaune puse in triunghi, dar unul
pe o treapta mai sus decat celelalte doua. Discutau ca in sfarsit s-au eliberat
si au reusit sa refaca triunghiul.
Ieri am facut cautari intensive pe internet.
Am gasit un alt simbol al Soarelui negru folosit de nazisti. Are 12 raze frante.
Ce spuneti despre asta dragi prieteni ce ati urmat cursul Jedi? Dar despre
samuraii invingatori? Exista si un simbol cu 16 raze tot al Soarelui negru,
gasit de Peter Moon. Ma opresc aici, nu mai zic nimic.
Cel cu 12 raze este figurat pe podeaua
unei sali din North
Tower of Wewelsburg Castle. Interesanta este si forma castelului, gandindu-ne
la povestea cu triunghiul format de cei 3 samurai.
Am descoperit si o imagine a lancei cu care a fost
impuns Iisus cand era pe cruce. Hitler a cautat-o multa vreme, stiind ca aduce
multa putere celui ce o are si a gasit-o. Pentru mine semnificativ in acest
moment la ea este ca este construita in culorile negru si galben.
Mie imi este cat se poate de limpede, cu
fiecare zi care trece, ca orice formatiune de intuneric este transmutata, prin
utilizarea unei formatiuni de lumina bazata pe un numar identic. Nu stiu sigur
dar probabil ca organizatia „Soarele negru” are 12 maestri intunecati la
conducere.
De asemeni daca 666 de intuneric este
reprezentat de Soarele negru, atunci trebuie sa existe si un 666 de Lumina care
reprezinta Soarele galben (puteti vedea un articol scris acum 2-3 luni despre
666), care se opune celui negru si care in cazul nostru al romanilor, il are in
frunte pe Zamolxe. Cred sincer ca barbatul cu barba alba ce mi-a aparut in vis
si m-a invatat despre puterea gandului era Zamolxe, avand in vedere ca de doua
saptamani ma rugam si iI ceream lamuriri simtind ca ceva nu este in regula si
cred ca acel demon ce ii semana dar avea ceva roscat prin par, cu care m-am
confruntat, era falsul Zamolxe, ce a reusit cu succes „sa coordoneze” pe multi lucratori
in lumina de-ai nostri. Consider ca aceasta organizatie a Soarelui negru facea
sau face (inca nu stiu daca pot vorbi la timpul trecut) urmarire sau vedere de
la distanta, iar la noi in Romania a avut in mod special in vizor Cultul lui
Zamolxe, fiind cel mai raspandit, cunoscut si uzitat. De aceste interferente
cred ca nu a fost scutit nici un lucrator in lumina, chiar si pe alte sectoare,
nici macar eu. Am declarat clar ca nu am vazut de cand fac cursurile atat de
mult intuneric asa cum am vazut la cursul cu Ingeri din Constanta. Trebuie insa
si recomand cu multa tarie, sa se dea importanta cuvenita construrii protectiilor
atunci cand se fac cursuri sau orice lucrari ale Luminii, de catre cei ce
coordoneaza asemenea actiuni. Daca noi ii putem vedea pe ei, asta nu inseamna
ca ei reusesc intotdeauna sa vada ce facem noi, dar de incercat incearca cu
siguranta. Mai cred ca as fi extrem de naiva sa gandesc ca doar „Soarele negru”
are astfel de preocupari. Deseori, cand se face vedere de la distanta, se aleg
cativa oameni potriviti de prin sala, programati ca atare cu alte ocazii
anterioare si saracii de ei nici macar nu stiu ca sunt folositi la asa ceva. Se
priveste de la distanta prin ochii lor, ca si cum cei din planul ascuns ar fi
acolo prezenti si se transmit contraenergii menite sa pericliteze orice lucrare
facuta in numele Luminii. Trebuie cerute concret Divinitatii scuturi
antiurmarire si taierea cordoanelor de comunicare cu cei ce se afla in plan
secund, ale tuturor celor ce ar putea fi folositi ca instrumente pentru acest
scop.
De asemeni acel „Salvati albinele” mie imi
sugereaza sa ne gandim cum sa facem sa salvam aceste suflete ce servesc acum
intunericul, pentru ca toate mesajele pe care acum vedeti in ce fel le-am
primit, arata clar ca trebuie salvate si transformate.
Cred ca ei au pregatit un atac masiv, dar
este necesar sa mai asteptam sa vedem ce se petrece in zilele ce urmeaza,
nereusind sa inteleg exact daca acum doua nopti, cand datorita ghidarilor
primite prin vise, Lumina a actionat ea mai intai, luandu-i pe prietenii nostri
un pic prin surprindere si gasindu-i cam nepregatiti, a fost o victorie
definitiva a Luminii sau doar o batalie castigata.
Omul cu barba alba imi cerea sa anunt
oamenii si sa le gasesc ascunzatori. Am facut-o prin acest articol. In vis se
arata ca vin ajutoare masive. Drept urmare nu ne ramane decat sa fim
increzatori si sa nu uitam nici o clipa de puterea gandului, ca instrument de
baza in aceasta perioada, completata de puterea iubirii si a compasiunii. De retinut este de asemeni ca dumnealor folosesc un instrument de baza si anume ACUL. Sunt unele otravite energetic, nu niste simple ace. Tot cu puterea gandului s-a transmis ca se actioneaza si asupra acestor ace. Cum? Sa faca fiecare dupa cum este condus de intuitie si sa aiba incredere in rezultat.
Exista multe articole interesante despre organizatia
„Soarele negru” dar eu va ofer linkul catre unul care desi este foarte lung, eu
una, l-am citit din cap in coada, considerandu-l foarte bun. Ignoram ca sunt
asociati reptilienii, fiinte cu corp fizic, cu entitatile demonice fara corpuri
fizice. Nu au nici o legatura.
Toate cele bune!
Clar este invazie de frustrari, si miracol...:))
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta pentru invazia de miracol!
ȘtergereIntuitia mea ma duce cu gandul la cifra trei-Aldebaran-steaua numita"ochiul de iluminare"-al treilea
RăspundețiȘtergereochi,de asemenea triunghiul Pleiade-Ursa Mare-sistemul nostru solar ce are legatura cu A.Hitler
https://www.youtube.com/watch?v=ZoMR_Oj6Qrs
https://www.youtube.com/watch?v=Di610MWHAWI
Si in aceste filme apare aceasta legatura ,dar si cu "ASTRA"-asigurari de viata.Totusi cei de pe
Aldebaran nu au permis castigarea razboiului de catre Hitler.Ramane de vazut ce influenta va fi in contextul actual.Pace si iubire!Cel de Sus sa ne lumineze Calea!
Sper sa va fie de folos:
RăspundețiȘtergereSymbol of the Trident | GnosticWarrior.com
gnosticwarrior.com/trident.htmlTraducerea acestei pagini
si http://gnosticwarrior.com/lucifer.html
Cum nimic nu este intamplator astazi rasfoind cartea lui E.Cerneak"Cinci secole de razboi secret"
RăspundețiȘtergeream gasit un capitol interesant care are legatura si cu multe evenimente din istorie si ma duce
cu gandul la conspiratia impotriva lui Cuza si intorsatura istorica pe care a avut-o Romania.
Cautand pe internet am gasit acest articol care expune multe si face lumina in multe probleme.
http://contrainformatii1540.blogspot.ro/
O zi luminata si binecuvantata!
Ultima icoana infatiseaza Sf.Treime
RăspundețiȘtergereAsa poate fi. Cunoastem cu totii o icoana biencunoscuta a Sfintei Treimi, in afara de cele in care apar Tatal si Domnul nostru Iisus Hristos, cu 3 Ingeri. In aceasta icoana nu apar aripi si de aceea am avut anumite semne de intrebare. Nu este exclus insa sa fie o reprezentare a Sfintei Treimi.
Ștergere