BALANTA COSMICA – LEGEA SCHIMBULUI

BALANTA COSMICA – LEGEA SCHIMBULUI

„Intreaga viata in societate este bazata pe echilibrul balantei, adica pe schimburi echitabile. Iar schimburile corecte se rezuma in doua cuvinte: A PRIMI SI A DA. Activitatea ce ilustreaza cel mai bine aceasta idee este aceea a comertului. Intrati intr-o bacanie, cereti un kilogram de cirese... Bacanul le cantareste ca sa va dea exact cat ati cerut: el pune ciresele pe un taler al balantei, iar pe celalalt greutatile. Evident, in zilele noastre, balantele sunt mai moderne, dar sunt bazate pe acelasi principiu. Apoi el va ofera ciresele iar voi, in schimb, ii platiti. Daca ati platit, totul este in regula, sunteti chit, altminteri veti avea necazuri.

Cum se face ca oamenii au inteles atat de bine importanta acestei chestiuni a echilibrului in schimburile lor cotidiene? De mii de ani ei au cautat sa puna la punct instrumente de masura, de cantarit, ca sa usureze schimburile, si tot din acelasi motiv au creat si banul. Problema este clara pentru toata lumea in planul material, fiecare stie ce inseamna schimburile corecte si echitabile. Dar iata ca aceasta nu este de ajuns, fiindca legea schimbului atinge toate domeniile existentei. Cineva spune: „Eu sunt corect, cinstit, imi platesc impozitele, le ofer salarii bune angajatilor mei, nu imi insel clientii.” De acord, dar cum te comporti cu parintii tai, cu sotia ta, cu copiii tai?

Este mult mai usor sa fii cinstit si corect in planul material decat in planul psihic! Observam chiar cum unii oameni afiseaza tot felul de semne exterioare ale cinstei si echitatii lor ca sa ascunda mai bine necinstea in adevaratele relatii umane care sunt mult mai nedefinite si mai subtile decat raporturile de bani si de interese materiale. Ei ii pot insela pe altii... dar nu totdeauna, insa ei nu inseala Justitia Divina care are alte conceptii decat justitia umana asupra a ceea ce inseamna cu adevarat a primi si a darui.

Justitia Divina nu judeca numai faptele voastre, ci si gandurile, sentimentele, intentiile voastre. Ati dat in mod constient un sfat prost cuiva, l-ati indemnat la revolta, la disperare: din punct de vedere material, obiectiv, nu vi se poate reprosa nimic. Daca aceasta persoana merge si spune: „Priviti in ce stare m-a adus acest individ”, judecatorul ii va raspunde ca acest caz nu este prevazut in cod, ca nu poate face nimic pentru ea. Multi oameni stiind ca nu exista nici un tribunal care sa pedepseasca gandurile rele, sentimentele rele, intentiile rele si cuvintele mincinoase. Sunt destul de sireti ca sa fie impecabili in domeniul faptelor pentru a nu fi prinsi!

Da, exista oameni care sunt asi in domeniul subintelesurilor, ca sa strecoare indoiala in capul cuiva. De exemplu, un om vrea sa-i faca rau colegului sau de serviciu: el stie ca acesta este gelos pe sotia sa si asa, dintr-o data, ii spune intr-o dimineata: „Ieri am trecut pe strada X... si  mi s-a parut ca am zarit-o pe sotia ta”, stiind ca mentionand numele acelei strazi, va trezi cele mai rele banuieli sotului ei... Seara, la intoarcerea acasa, sotul ii face o scena sotiei sale care se apara, se justifica, si in sfarsit adevarul se restabileste. Dar chiar daca celalalt ia apoi un aer rusinat si ipocrit: „Oh! Scuza-ma, dragul meu, m-am inselat, am confundat-o cu altcineva” raul este facut, el a reusit sa insinueze indoiala la sot. Ce tribunal poate condamna un astfel de comportament? Exista mii de modalitati de a face rau fara a cadea sub jurisdictia umana. Dar nimeni nu scapa de Justitia Divina.

Iar in schimburile cu oamenii, va puteti comporta cinstit in aparenta, nici un portarel nu se va prezenta la usa voastra, dar ceva inauntru va va framanta repetandu-va: „N-ai fost drept, ai luat si nu ai dat.” Chiar daca nu sunteti constienti, aici se afla realitatea: ceva in interior va framanta si nu sunteti fericiti.

Cate persoane nu intalnim in viata care cad victime acestui gen de dificultati? Nu sunt lovite de un anume rau, dar nu inceteaza sa exprime o nemultumire, o amaraciune a carei cauza nu o cunosc, si evident pentru ele altii sunt vinovati. Ele intretin in sinea lor o stare jalnica, gasind mereu ceva de criticat in atitudinea anturajului lor privitoare la ele. De ce nu a venit nimeni sa le vada? De ce nu au fost invitate? De ce nu li s-a scris? De ce nu au fost felicitate pentru masina noua, pentru noua rochie sau noua coafura?... Evident, fiindca nu sunt iubite sau cineva este gelos pe ele... Motivele lor de repros sunt nenumarate. Niciodata aceste persoane nu vor admite ca veritabila cauza a dificultatilor lor se afla in ele insele.

Adevarata tragedie a oamenilor consta in faptul ca asteapta de la ceilalti altceva decat pot ei sa le ofere. Iar ceea ce acestia le ofera ca un dar pretios, ei il nesocotesc, fiindca nu aceasta asteptau. Ei sperau mereu altceva, si cum acesta  nu vine, nu numai ca sunt nerecunoscatori de ceea ce au primit, dar devin razbunatori. Priviti, oare creaturile umane poarta recunostinta Creatorului? Nu, si ele au chiar tot felul de reprosuri sa Ii faca. Oare copiii sunt cu adevarat recunoscatori parintilor lor? Ii auziti adesea cum isi bat joc de ei si ii critica... Sa nu mai vorbim despre plangerile discipolilor la adresa Maestrului lor! De ce el nu ii elibereaza de toate relele lor fizice si psihice?... De ce nu le da mijloace sa-si gaseasca o sotie (sau un sot) si o situatie buna?... De ce nu le descopera toate secretele Stiintei Initiatice?... Maestrul le-a oferit toate metodele ca sa lucreze asupra lor insisi, sa se perfectioneze si sa devina adevarati fii ai Domnului, luminosi, surazatori, dar nu aceasta isi doresc ei, nu, iar Maestrul este foarte vinovat ca nu raspunde dorintelor lor. Fiindca rolul unui Maestru este acela de a satisface toate poftele nemasurate ale discipolilor sai; daca nu ati stiut-o inca, ei bine, o veti afla astazi.

Doamne Dumnezeule, ce sa faci cu asemenea fiinte? Nu trebuie sa ne mai uimim apoi daca ele sunt vesnic nefericite. Sa invete putin sa ofere ceva in schimbul a tot ceea ce primesc de la Domnul, de la parintii lor si de la Maestrul lor, daca au unul. Sa aiba cel putin sentimente de recunostinta, si balanta se va echilibra din nou, ei vor gasi pacea si bucuria. Fiindca schimburile echilibrate sunt o lege a naturii, trebuie sa intelegeti ca ingratitudinea rupe acest echilibru si intr-o buna zi nu veti mai primi nimic.

Asistati la concertul unui virtuos... sa spunem un pianist. El ofera publicului inspiratia sa, rodul unei lungi lucrari, dar daca acest public nu manifesta nici o recunostinta pentru aceasta lucrare, daca face zgomot sau chiar daca este neatent, pianistul va simti, si chiar daca este cel mai mare virtuos din lume, el nu va da tot ceea ce este in stare sa dea, fiindca schimburile nu se fac corect. Se mai poate intampla ca, privind in sala, acest pianist sa descopere o singura privire incantata, fermecata. Atunci el va canta pentru acea privire, pe care poate ca nici n-a observat daca apartine unui barbat sau unei femei, pentru acea lumina ce straluceste acolo, in intunericul salii, si devine genial! Omul are nevoie, oricum ar fi, sa simta un ecou al faptelor, al cuvintelor sale. Daca nu exista reciprocitate, nici un schimb nu este posibil. Or schimbul este legea vietii.

Va lipsiti de multe lucruri nestiind sa recunoasteti valoarea a ceea ce vi se da. Chiar si persoana cea mai rabdatoare, cea mai generoasa, ajunge in final sa se descurajeze. De ce sa mai continue sa va faca bine, daca voi nici macar nu observati? Ea simte ca-si pierde vremea cu voi, atata tot, si se va indrepta spre altcineva, mai capabil sa aprecieze ceea ce ea vrea sa ofere. Chiar si un Maestru Spiritual trebuie sa tina cont de aceasta realitate. El isi ofera bogatiile si cunostintele unor oameni carora le poate trezi un ecou. Altminteri, el tace, nu-si incredinteaza comorile unui vapor naufragiat. Veti spune: „Dar nu stiam ca lucrurile stau astfel si ca trebuie sa fim atat de atenti!” Ei bine, trebuie sa invatam. In limba franceza exista expresia „legatura comerciala cu cineva” in sensul de „contact cu cineva”. Or, comertul inseamna „schimb”. Ganditi-va de acum inainte sa meditati asupra tuturor aplicatiilor ce deriva din acest cuvant.

In planul fizic, daca oferiti un obiect, este sigur ca nu-l veti mai avea. Iar daca in schimbul unui kilogram de cirese cumparate la bacanie dati bani, aceasta va insemna ceva mai putin in buzunarul vostru. Dar atunci cand dovediti recunostinta, chiar daca nu vi se ofera nimic, primiti. Da, acest lucru este extraordinar! Fiindca recunostinta este o deschidere a inimii si a sufletului vostru, si deschizandu-va veti primi tot ce este mai frumos si bun in natura si in viata. Chiar daca aceste cadouri nu va erau personal destinate, le veti primi voi, in vreme ce, acela care trebuia sa le primeasca, daca este ingrat, nu va primi nimic.

Intr-o Scoala Initiatica invatati ca legea schimbului este o lege inflexibila: daca luati, trebuie sa dati. Si chiar daca nu luati deloc, va trebui totusi sa dati! De ce? Fiindca in acest fel veti declansa o miscare, si veti primi ceva in schimb. Dar incepeti cel putin prin a invata sa dati atunci cand ati primit, fiindca va fi deja un progres.

Revizuiti tot ceea ce ati trait alaturi de creaturile care va inconjoara. Examinati in mod sincer cum va comportati cu parintii vostri, cu copiii vostri, cu prietenii vostri, in societate, dar si cu natura, si in sfarsit cu Dumnezeu. Vati observa ca ati luat multe lucruri de la creaturile vizibile si invizibile fara sa va preocupati sa inapoiati cat de putin. Aveti deci datorii. Ei bine, trebuie sa stiti ca v-ati incarnat tocmai ca sa platiti aceste datorii. Fara exceptie, noi avem cu totii o karma de rezolvat. Conteaza mai putin faptul daca este vorba despre o karma individuala sau una colectiva. Exista karme personale cat si karme sociale, nationale, rasiale, dar nu este neaparat nevoie sa va puneti intrebari in aceasta privinta. Trebuie sa ne platim datoriile, atata tot, fiindca este vorba despre dreptate, altminteri vom acumula o datorie karmica.

Karma are la origine dezechilibrul balantei. In ziua in care oamenii vor intelege filozofia balantei, ei vor ajunge sa aranjeze atat de bine lucrurile incat nu vor mai fi nici urmariti, nici pedepsiti de legi. Ascultati-ma si straduti-va sa ma intelegeti. Atunci cand veti auzi cuvantul „justitie”, va trebui ca intrega voastra fiinta sa tresara la gandul ca acest cuvant contine toate secretele echilibrului cosmic.”

Capitol extras din cartea „Balanta Cosmica – numarul 2” -  autor Omraam Mikhael Aivanhov

Dragi prieteni, cam in acest fel vedea lucrurile acum 30-40 de ani, cand o fi asternut aceste randuri pe hartie, binecunoscutul filosof si pedagog francez de origine bulgara, pe nume Omraam Mikhael Aivanhov. Spun acum 30-40 de ani gandindu-ma ca doar luand in considerare aceasta carte, ea a fost publicata la noi pentru prima data in anul 1995, iar Maestrul a parasit Pamantul in 1986.

E valabil si astazi nu-i asa? Este evident, ca doar legea schimbului este o lege universala, dainuind peste timpuri. Este belea mare cu recunostinta asta. Si nu doar cu recunostinta, ci si cu amabilitatea si cu bunacuviinta si cu multe altele. Dar recunostinta atarna mult mai greu decat altele, pentru ca trebuie sa intorci ceva la un dar primit, pe cand restul presupune sa dai darul si apoi sa primesti. Este adevarat, multi avem greutati, avem probleme cu banii, cu sanatatea, cu relatiile. Dar a ajuta pe cineva cu un sfat, cu o vorba buna, cu un zambet pana la urma, nu presupune sa scoti ceva din buzunar. De ce multi oameni nici macar atata lucru nu pot sa ofere? Din punctul meu de vedere, nu exista nici o scuza. Sa nu ne intrebam atunci de ce vin toate greutatile peste noi si toate furiile naturii. Pentru ca prin comportamentul sau, omul a dezechilibrat grav balanta cosmica. Orice fapta necugetata a omului genereaza miscarea balantei, pentru ca atarna greu pe unul dintre talere. Atunci, Universul va face totul ca sa se restabileasca echilibrul. Nu conteaza ca vorbim aici despre un om de rand sau despre un om de varf, indiferent unde si cum. Justitia Divina isi spune totdeauna cuvantul si nimeni, absolut nimeni nu se poate sustrage de la asta. Mai devreme sau mai tarziu...

Probabil ca atunci cand Omraam Mikhael Aivanhov scria aceste lucruri, trecea si printr-o dezamagire profunda generata de vreun discipol al sau. Asta pentru ca aminteste destul de des de relatia Maestru-discipol. Ma intreb insa, ce ar fi daca am considera ca acest Maestru este insusi Dumnezeu? Consider ca ramane valabil in continuare tot ceea ce spune autorul referitor la pretentiile discipolilor fata de Maestri, pentru ca asa judeca inca multi oameni raportat la Dumnezeu. In urma cu cateva seri am fost la o intalnire de lucru, alaturi de domnul Rune Heivang. Nu voi uita niciodata. Va recomand cu deosebita caldura sa ajungeti sa il cunoasteti pe acest om. Pentru mine a fost o seara in care am primit niste raspunsuri pe care le caut de niste zeci de ani, lasand la o parte imaginea similara unei schimbari la fata atunci cand ne-a vorbit despre adevarata fericire, spre sfarsitul intalnirii. Am vazut efectiv cum s-a coborat asupra sa o lumina alba stralucitoare si pentru un minut doua am avut sentimentul ca ne vorbeste Insusi Dumnezeu. Este ceva ce nu as avea cum sa expun in cuvinte. Sunt prea sarace. Daca doriti mai multe informatii despre dansul puteti vizita site-ul www.soulpilot.com. La un moment dat ne-a spus o poveste: Era odata un om ce s-a dus in fata lui Dumnezeu. Atunci el l-a rugat pe Tatal Ceresc: „Tata, te rog frumos, pune-mi si mie un cap pe acesti umeri.” Iar Tatal i-a raspuns: „Nu pot sa fac asta!”. Intrigat omul l-a intrebat: „Cum sa nu poti sa o faci? Nu esti Tu Atotcreatorul, Cel ce poate face orice?” Dumnezeu i-a raspuns inca o data: „Crede-ma, chiar nu pot.” Atunci omul l-a intrebat: „Dar de ce nu poti?” Raspunsul lui Dumnezeu a venit imediat: „Pentru ca tu ai un cap pe umeri, ti l-am dat deja!”. Ei bine, cati dintre noi constientizeaza ca tot ce ii cerem lui Dumnezeu avem deja? Avem si libertate, avem si fericire, avem si iubire, avem de toate, dar noi il blamam pe Dumnezeu ca nu ni le da, in conditiile in care cauza reala este ca noi suntem orbi, nu le vedem, pentru ca Tatal Ceresc ni le-a dat deja inca de cand ne-am nascut. Asa ca ar cam trebui sa ne schimbam modul in care comunicam cu Dumnezeu, sa incercam sa renuntam la  „Iti cer” si „Te rog, da-mi” si sa le inlocuim cu „Iti multumesc”. Uite asa, ne intoarcem din nou la recunostinta. Cat de multe Daruri Divine ar mai primi omul daca ar sti sa fie recunoscator si pentru cel mai marunt si nesemnificativ lucru din viata lui!

Inchei dragii mei prin a sublinia ca prin simplul fapt de a fi atenti la echilibrul balantei cosmice, in toate planurile vietii noastre, facem pasi uriasi spre a fi mai aproape de Dumnezeu, spre a descoperi astfel adevaratele concepte de fericire, pace, armonie si frumos.

  

Toate cele bune!