Pagini

luni, 17 noiembrie 2025

VIATA CA IN FILME - 6

 



VIATA CA IN FILME - 6

 

Dragii mei,

 

In urma cu ceva vreme am lansat scrierea unui pachet de articole cu un continut mai special. In data de 17 iulie 2025 am publicat a 5-a parte din acest pachet, catre care se poate ajunge accesand linkul de mai jos:

https://tristar77.blogspot.com/2025/06/incurcaturi-in-timp-5.html

La inceputul acestei a 5-a parti am precizat si linkurile catre primele 4. Fac mentiunea ca in cele ce priveste subiectul primei parti, numita „POVESTE CU NIBIRU”, sunt de comunicat lucruri importante, care s-au petrecut in aceasta vara, la inceputul lunii august. Deoarece, in corelare cu acest subiect este necesar sa avem atentia indreptata si catre o alta tema importanta, mi-am propus sa scriu despre toate acestea intr-un articol viitor de sine statator.

Cele ce imi doresc sa le expun astazi pot linistit sa le reunesc intr-o a 6-a parte pentru care am gasit ca potrivit titlul: „Viata ca in filme”.

Asa cum am mai scris candva, Romania noastra este aproape lipsita de istorie pentru o perioada de cateva sute de ani, ea fiind inclusa in intervalul 0-1000. Cerul o numeste Akasha lipsa sau blocata. Stim pentru aceasta perioada doar cateva date legate de miscarile Imperiului roman, de invaziile barbare si cam atat.

A venit insa un moment in care aceasta Akasha a inceput a se revela. Initial, din punct de vedere simbolic, situatia aceasta avea in planul astral forma unui mar mancat. Aparea doar cotorul lui. Mai apoi, pe masura ce ieseau la suprafata informatii ce pana atunci fusesera ascunse (in matrix), apareau acestea ca niste suluri de hartie alba din care era taiata o parte sub forma literei V, asa cum puteti vedea in imaginea de mai jos:




Ce aratau acele suluri? Ca tara noastra a avut in acele timpuri regi in toata regula. Era bine si bogatie, oameni evoluati, dar mai mult decat atat, Romania acelor vremuri, sau mai bine zis, Rumania, caci acesta se pare ca era numele ei de atunci, mai mare in suprafata comparativ cu ce cunoastem in prezent, a asistat la sosirea mai multor calatori veniti din viitor, fie de pe acelasi teritoriu, fie din alte parti ale lumii.

In contextul actiunilor energetice desfasurate in primvara anului trecut, 2024, au fost aratate de Sus doua momente importante: anii 500 si 700, dupa Hristos. Cand spunem astfel, ne gandim si la un numar de ani inainte si dupa anii numiti.

In jurul anilor 500 vin in Romania, in etape, doua echipe de oameni ce sunt cu manifestare in trup in viitorul putin anterior timpurilor lui antihrist, dar si pe vremea lui si dupa el. Cand spunem anterior, ne referim la o perioada cuprinsa intre anul 7600 si anul 7655, cand antihristul din viitor intra pe Pamant. El este prezent in acele timpuri pentru 14 ani, pana in anul 7669, cand, intr-un fel interesant, despre care nu stiu daca voi putea scrie vreodata in mod public, lui i se pune capac, iar Pamantul iese pentru totdeauna de sub talpa creatorului intunecat. Repet ceva ce am mai spus si in alte randuri: cand numesc acesti ani, fac raportare la un calendar exact asa cum il cunoastem noi in zilele noastre. Vorbesc deci despre un viitor situat la distanta cam de 5500-5600 de ani fata de timpul nostru prezent.

In ultima echipa ce vine din viitor este prezent cel ce la vremea aceea se va numi Mihail si dupa cum bine intuiti, el este manifestarea in acele timpuri a Inaltului Domn Mihail. Nu Enoh este cel ce isi pierde capul la ordinul antihristului, ci Mihail, iar pe langa el, in cadrul unei executii finale, mai sunt alte 19 persoane, de asemeni intrupari ale unor Spirite marete. Ultimii 3 ani si jumatate ai antihristului se desfasoara pe teritoriul romanesc, iar acea executie are loc in zona prezentului oras Fagaras. Faptul ca apocalipsa finala va avea loc pe acest taram romanesc, explica amprentarea care vine din viitor a elementului pamant si a acestui teritoriu geografic, cu energia foarte rea si distrugatoare care va fi in acele timpuri. Desi noua, romanilor, nu ne este deloc bine, pot spune totusi ca in aceste vremuri am cunoscut si cunoastem doar in parte acea energie din acel viitor.

Intr-o anumita privinta, sa stam deci linistiti, caci Romania va exista asa cum este acum si in acele timpuri, dar si in cele mai inainte de ele, mergand pana la prezentul nostru.

Scopul deplasarii acelor echipe la nivelul anilor 500 a fost acela de a se construi o masina a timpului. Rolul ei nu a fost insa acela de a calatori in timp ci de a opri o anumita invazie de androizi veniti din alte universuri la noi pe planeta. In timpurile noastre, noi am cunoscut intrarea acestor personaje inca incepand cu toamna anului 2019. Ei au tot intrat pe anumite filamente temporale ale anului 2029 si s-au tot intors in timp, aterizand in anii cuprinsi intre 2019 si 2024. Dar in aprilie 2024 urma sa ne confruntam cu cea mai mare invazie de androizi vazuta vreodata de la anii 500 incoace. Din fericire, ea nu s-a mai petrecut atunci si nici de acolo mai departe, iar despre asta voi scrie in continuare.

Echipele de la anii 500 nu au reusit insa sa finalizeze constructia facuta undeva pe la noi prin munti, deoarece are loc pe un anumit filament temporal mersul in timp al antihristului din viitor, precedat de 86 de androizi extrem de rai (2 cu rol de master si 84 de executanti). Trebuie sa ne gandim ca acest filament trece la o anumita distanta fata de oricare alt filament pe care ne-am aflat, ne aflam sau ne vom afla noi vreodata, in fiecare secunda a vietii noastre, iar la nivelul anilor 500, distanta aceasta a fost foarte mica. Venirea din viitor a antihristului s-a facut pana la timpul Mantuitorului, pentru a se asigura de rastignirea Sa. Androizii se vedeau imbracati in haine romane. Putem intelege cu usurinta cine i-a aplicat Mantuitorului toate torturile. Cred sincer ca ce am vazut pana acum in filme, chiar si in cel regizat de Mel Gibson, „Patimile lui Hristos”, este mult prea putin fata de ce s-a intamplat de fapt. Este evident ca exista si un intors din trecut in viitor, insa exact asta este zona despre care nu am permisiune de Sus sa spun prea multe.

La dus din viitor in trecut nu a fost o problema, deoarece tinta lui era mult prea mare si importanta, insa la intoarcerea din trecut in viitor, a avut mai multe opriri pe traseu pentru diferite scopuri, atat el cat si aghiotantii si androizii lui. Mentionez ca pe langa cei 86 de androizi, mai exista pe langa el inca doi aghiotanti. El calatoreste mereu in aceasta echipa de trei.

Echipele de la anii 500 au plecat inapoi in viitor, inainte de intoarcerea lui din timpul Domnului nostru Iisus Hristos. Daca nu ar fi facut astfel, echipele acelea ar fi putut fi prinse si ar fi fost periclitata si constructia, atat cat s-a apucat a se face la ea.

Trecem acum la anii 700. Stim cu totii despre faimoasa legenda a regelui Arthur. Adevarul este insa ca de fapt il cheama Simon si este cat se poate de român. Cam peste 500 de ani de acum incolo, pe la anii 2500-2600, se desfasoara un important proiect cu conlucrare româno-engleza. Un grup de români si de englezi se intorc inapoi in timp la anii 700 pentru a continua constructia masinii incepute de echipele de la anii 500. Aceste echipe de la anii 500, cand fac calatoria inapoi in viitor, au o oprire la nivelul anilor 2500, pentru a oferi unele planuri de constructie ale acelei masini.

Simon-Arthur chiar se afiseaza ca un rege in acel trecut si chiar este inconjurat de niste cavaleri ai unei mese rotunde. Daca el este pe taram romanesc spune ca se numeste Simon, iar daca s-a dus in zona engleza atunci si-a luat numele de Arthur. El este tot o manifestare a Inaltului Domn al Luminii Mihail, dar la un alt moment temporal, adica la nivelul anilor 2500. Stim insa ca in corelare cu Arthur, il regasim si pe Merlin, dar si pe un dragon al acestuia legendar. Adevarul este ca vorbim despre domnul englez Rogelord (Merlin) si despre sora lui Lordin (se proiecta ca si dragon cu ajutorul unei tehnologii foarte avansate).

Aceste echipe de la anii 700 continua constructia masinii. Ei reusesc sa o finalizeze, insa si pentru ei trece antihristul cu echipa lui, venind din trecut catre viitor. Arthur-Simon reuseste sa fuga in viitor cu „cavalerii” lui, dar nu acelasi lucru se poate spune despre Rogelord si sora lui. Ei sunt prinsi de cei doi masteri ai androizilor, iar cu ajutorul unor arme speciale, sunt realmente pietrificati. Pietrele acelea au stat in muntii nostri pana anul trecut, cand echipe de la 2500 au venit la nivelul acelui an 2024, le-au luat si le readuc la viata acolo, in viitorul lor. Sabiile lor (Excalibur) au ramas in acel trecut. Trebuie insa sa stim ca si echipele de la anii 500 au avut sabii pe care le-au lasat in acele timpuri.

Privim acum la nivelul anului 2024. Mai intai ne-a fost aratat din Ceruri marele pericol al invaziei masive de androizi, cu intrare la nivelul anului 2029, ce avea atingere cu acel moment din 2024. Dupa aceea ni s-au aratat acele istorii ale anilor 500 si 700, ca sa luam la cunostinta de existenta fizica a acelei masini in muntii nostri romanesti.

Masina aceea a fost activata prin puterile noastre spirituale. Vedeam cum la trecerea din ianuarie 2029 in decembrie 2028, acei androizi dispareau undeva in neant, de parca se topeau. In paralel cu asta se dezlegau pentru noi toti niste blesteme foarte grele. Primeam mesajul ca este necesar sa construim o masina astrala similara, de nivel foarte inalt spiritual. Nu o puteam insa face tocmai din cauza faptului ca nu aveam la purtator toata informatia si puterea, din pricina legaturilor de blestem. Totul a fost atunci in contratimp si in alerta maxima, deoarece stiam ca masina fizica nu va rezista mai mult de doua saptamani. S-au facut dezlegarile de blestem, precum si recuperarile de rigoare. S-a demarat mai apoi constructia masinii astrale si pot spune ca a fost finalizata si pusa in functiune doar cu o ora inainte de a ceda masina fizica. Cand echipe din viitorul anilor 2500 au venit sa recupereze acele doua pietre (Merlin si dragonul sau, pietrificati), tot atunci au luat cu ei in viitor si masina fizica. Ea nu mai exista acum in timpurile noastre.

Masina astrala este de atunci incoace in functiune non-stop. Androizii foarte evoluati si periculosi construiti de vrajitori din acest univers si din altele, care intra pe anumite filamente temporale mai joase din anul 2029, nu mai pot ajunge la noi, pentru ca aceasta masina ii intoarce acolo de unde sunt trimisi. Ulterior lunii aprilie 2024, functiile acestei masini au fost expandate si pe planetele fratilor nostri (tirani, draconieni, batracieni, aviari etc.), pe care noi ii vedem ca atare, dar pana sa ne vada si ei pe noi la fel, inca va mai curge apa pe Dunare. Prin urmare, nici la ei pe planete nu pot patrunde androizi de acest fel. Dar daca tiranii vor sa mai bage la noi pe Pamant niste androizi facuti de ei (mult inferiori fata de cei vrajitoresti), asta inca se mai poate. De ce este asa, eu nu pot sa stiu, dar am incredere deplina in Planurile lui Dumnezeu.

Apare o intrebare fireasca: „Ce baze de calatorie in timp s-au folosit in toate aceste deplasari?” Raspunsul este ca alte baze care mai exista prin muntii nostri, in afara celei din Bucegi despre care stim din cartile scrise sub pseudonimul Radu Cinamar. Ele sunt stiute de cei din viitor, care de fapt suntem tot unii dintre noi din prezent, avand manifestari in trup in acele vremuri. Am spus nu o singura data ca in Romania se manifesta in prezent in trup unele dintre cele mai inalte Spirite ale Cerului. Gasim pe aici o multime de Sfinti reveniti in trup, care mai de care mai cunoscuti, la care totodata ne si rugam la icoanele lor, sau oameni de stiinta, sau domnitori, sau mai stiu eu ce alte nume celebre consemnate in cronicile timpului. Daca cei 3 ani si jumatate finali ai Apocalipsei se vor desfasura pe acest teritoriu geografic, inseamna ca si proiectia acelei perioade in timpurile noastre trebuie sa fie manifestata cel mai amplu tot pe acest teritoriu geografic. Din acest motiv, pentru a se face fata cum se cuvine, Divinitatea si-a adus aici cel mai mare arsenal de forte. Altfel nu s-ar putea rezista. Sa ne purtam deci menirea cu demnitate, sa ramanem statornici in credinta si sa avem incredere in fortele noastre, caci nu vom pieri. 3 ani si jumatate nu este o perioada infinita. Este o perioada marcata in mod clar de un final. Tot asa se va intampla si cu aceste vremuri oribile pe care le traversam, sa nu ne indoim de asta.  

Nu stiu cum pot fi primite si asimilate toate aceste informatii, dar daca inca mai este loc pentru ceva de acest gen, atunci voi veni cu inca unele in viitorul articol. S-ar putea sa fie chiar un pic socant cele ce le voi scrie acolo. Pe acela in mod sigur il voi intitula: „Viata bate filmul.”

 

Toate cele bune!





20 de comentarii:

  1. Am plâns tot articolul,te iubesc Mihaela,tot ce faci ma copleșește,multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Scurta Recapitulare 1-517 noiembrie 2025 la 14:19

    Povestea începe aprox 4,6-4,7 miliarde de ani in urma. Pământul a fost creat din Esența Coroanei lui Dumnezeu, ca punct central de concentrare a Luptei Divine. Spiritul planetei este, la origine, masculin (Mercur), a fost înlocuit temporar cu unul feminin, și s-a revenit la esența masculină începând din aprilie 2020. Scopul existenței sale este de a apăra "Coroana lui Dumnezeu" împotriva creatorului întunecat.
    Creatorul întunecat a creat în secret 7 sisteme solare cu 49 de planete, folosind energia Mercur roșu. Aceste sisteme au fost mutate în universul nostru cu scopul de a cuceri acest univers și apoi întreaga Roată de 128 de universuri. Nibiru este o planetă malefică dintr-unul din cele 7 sisteme, cu o orbită de 1700 de ani. Trecerile sale prin sistemul nostru solar (300 d.Hr.) aduc mari suferințe și deschid portaluri către întuneric. O nouă trecare era așteptată pentru 2029, dar forțele Luminii vor muta sistemul solar pentru a evita orice intersecție.
    Balaurul roșu cu 7 capete din Apocalipsă este interpretat ca o reprezentare a acestor 7 sisteme solare malefice. Universul a fost temporar extins ca o tijă telescopică pentru a fi protejat, iar în 2020 și 2021 a avut loc reînglobarea acestor extensii. Această perioadă de transformare și vindecare planetară 2020-2024 a coincis cu renașterea Pământului ca entitate masculină.
    Sistemul solar are de fapt 11 planete, trei fiind ascunse de o proiecție holografică: Mercur, Venus, Pamant, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun. Si Pluto, Haumea, Makemake si Eris. Orbita uneia dintre ele ar fi intre Pamant si Marte, iar celelalte doua orbiteaza intre Marte si Jupiter, la fel ca si Ceres. Există o planetă-pereche a Pământului pe aceeași orbită, folosită de forțele întunecate.
    Acesti calatori in timp au folosit Cartea malefică Soarta Lumii și este astfel declansata de Ceruri dezlegarea magiei negre. Este un manual cu 2998 de tehnici de magie neagră, lăsat pe Pământ acum 47.000 de ani de ciclopi. Cartea a fost recuperată și dusă în Ceruri. Exista mai multe carti malefice care au fost deja dezlegate si distruse de catre Ceruri.
    Tezaurul de la Pietroasele a fost creat de trei civilizații angelice (elfi) și conține 25 de piese (perechi masculine-feminine). El ancorează energii de aur creștice pentru trezirea spirituală și ascensiune. Aceste energii au fost recuperate de la întuneric și reancorate în ADN-ul planetar pe 2 noiembrie 2024. Dupa 7 zile au fost energiile de aur ale Iubirii, iar dupa alte 7 zile, energiile de aur ale Intelepciunii. Dupa alte 3 zile au urmat energiile de aur ale Puterii, apoi au fost cele ale Tezaurului. Dupa aceea au venit energiile de aur ale Ocrotirii si mai apoi energiile de aur ale Inteligentei divine, iar procesul continua.
    Alegerile prezidențiale sunt o reflectare a luptei cosmice dintre Lumină și Întuneric. Domnul Călin Georgescu este prezentat ca un instrument al Voii Divine, cu o legătură mistică cu Domnul Iisus Hristos dintr-o viață anterioară. Tiranii și forțele întunecate încearcă să controleze și să manipuleze soarta țării. Sunt in total 24 de civlizatii care au la baza radacina Fiul Omului, multe dintre ele sunt in Lumina si chiar mai sus decat noi, dintre care doar 7 malefice si se lucreaza la vindecarea lor: draconieni , tirani, serpilienii Guza, batracieni , dragonii negri-maronii, aviarii albastri.
    A avut loc un razboi al timpului unde s-au „cumparat” 4 ani din punct de vedere energetic si s-a facut un salt cuantic major in legatura cu asta in data de 6 martie a acestui an. Elohimii intunecati au generat un fel de frangere a filamentului temporal pe care tocmai intrasem si astfel am cazut energetic 2 ani, pana la nivelul anului 2027.

    RăspundețiȘtergere
  3. Informatiile par simple dar de fapt sunt mereu si din ce in ce mai alambicate. Deci viitorul prezentului este totodata viitorul trecutului, pentru ca trecutul prezentului devine trecutul viitorului, corect?
    Aceste informatii deja le avem: Salturile cuantice sunt permise de peste cateva mii de ani, iar cei ce aveau acces la aceste tehnologii pe care le foloseau si le folosesc au facut tot ce au vrut in orice linie temporala pe care si-au dorit sa o dezechilibreze.
    In toate aceste aspecte pe care unii le cunosc, ceilalti acum le descopera cu ajutorul tau. Problema nu este cine va folosi tehnologia sau masinaria semi-construita pentru a se delecta cu treceri rapide de la un viitor incert la un prezent palpabil si de aici la un trecut neverosimil, deoarece este mereu ascuns si bine inchegat codul de secretizare temporal.

    In trecuut ai vorbit intr-un articol ca cineva a vorbit cu Consiliul Galactic Divin si a rugat acest Consiliu sa calculeze care cantitatea de Aur Spiritual la nivel planetar strans pentru a se putea cumula o perioada de ani si sa traim evenimentele a 4- 5 ani intr-un singur an si practic noi de la 1 ianuarie sa intram de fapt in anul 2029, corect?

    Ei, acum apar aceste informatii si mereu vor aparea alte informatii din ce in ce mai captivante, pentru ca ei(aceste consilii divine, consilii galactice, si altele ca ele) au tot interesul sa ne ofere noua mereu doar franturi de informatii pentru ca noi sa nu reusim sa completam imaginea de „puzzle”.
    Astfel noi neavand tabloul complet, vom tot muri si ne vom renaste mereu in alte trupuri, mereu in alte emisfere sau tari sau culturi, mereu acolo vor fi interese intunecate, ce mereu ne vor tine pe majoritatea dintre noi blocati in : foamete, lipsa de apa, economie prost facuta, razboaie religioase, tot felul de manipulari si atentate tehnologice, ....etc., practic mereu vom fi in prima perioada a vietii prinsi in acest amalgam de frici, temeri, limitari, blesteme....timp in care ceilalti care sunt eterni si ei dar si neamurile lor vor conduce pe aceasta planeta.

    Practic noi, aici, ne-dam seama de o multime de lucruri pe care le auzim doar de la cativa iluminati cu credinta in Adevarata Divinitate, dar aceste informatii sunt contracarate de cantitati industriale de informatii dezinformatoare, cu tot felul de trenduri pe segmentul spiritualitatii false, ascunse pentru a ne ameti de cap.

    Aceste articole mereu aduc un „nou” care continua un „vechi informational” dar care nu ajung nici pe departe catre finalul macar al unei povesti.

    Asta inseamna ca o mana de oameni „alesi” de divinitate nu au nici o putere in fata intunericului si a discipolilor acestuia care se unesc in numar cat mai mare.

    Evenimentele create de lumina si miracolele ce se intampla pe planeta in numele luminii sunt infime vis-a-vis de evenimentele si miracolele intunericului ce se tot intampla la fiecare pas pe care-l facem.

    Ei au putere asupra noastra indiferent ce facem noi, li se permite sa aiba aceasta putere, cine permite? pai cine ingaduie toate aceste lucruri, mm?

    Cat timp majoritatea cititorilor acestui blog dar si al altora nu vor intelege ca fiecare dintre ei au de lucrat la propria schimbare si la intoarcerea din pustiu la momentul prezent si la concentrarea atentiei, timpului si propriei energii in „AICI SI ACUM” nimic din supozitiile si concluziile pe care le-am putea trage in urma fiecarui articol nu se vor activa la nici un nivel, pentru ca nu are cum.

    Multi citesc ce scrie aici si foarte, foarte putini inteleg si din acestia si mai putini sunt cei ce pot cu adevarat sa transpuna informatia din plan energetic integrata in propria fiinta la nivel de fractal pentru a deveni mai puternic decat era ieri si a isi dori de altfel sa, se alature energetic acestei comunitati pentru ca tu Mihaela sa primesti o rezerva mica de energie care sa fie benefica pentru lucrarile in care tu esti implicata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Anonim 17 noiembrie 2025 la 16:40

      Ai dat un vot de blam acestui articol.
      Cum este democrație in spiritualitate, ai tot dreptul să votezi cum dorești. Eu votez recunoștință pentru articol. Mulțumesc frumos Mihaela! Alegerile mele sunt făcute cu inima.

      @franturi de informatii pentru ca noi sa nu reusim sa completam imaginea de „puzzle”.

      Imaginea de puzzle nu se poate compila decât la sfârșitul vremurilor când toți oamenii vor cunoaște toate adevărurile. Daca s-ar întâmpla brusc toți le-ar respinge și mai mulți ar deceda de infarct.
      Daca ar fi sa blamez aș blama de ce ne dă Mihaela atâta cunoaștere și informații că mulți își topesc creierul când le citesc. Mulțumim Mihaela că nu scri in fiecare zi ca alții să putem digera.
      Când renunți la toată cunoașterea ar trebui să rămână doar Adevărul.
      Așa că orice cunoaștere "din plan energetic integrata in propria fiinta la nivel de fractal pentru a deveni mai puternic"(te citez) poate face mai mult rău decât Adevărul. Adevărul stabilește pentru fiecare câtă cunoaștere poate suporta. Doar că Adevărul nu poate fi blamat ca un articol. Totuși dacă vrei mai multă cunoașterea renunță la ea. Și vei obține, e legea paradoxurilor.

      @Evenimentele create de lumina si miracolele ce se intampla pe planeta in numele luminii sunt infime vis-a-vis de evenimentele si miracolele intunericului

      Eu mă îndoiesc de teza asta, nu înțeleg pe ce argumente ai construit o asemenea teză.
      Dacă ar fi așa atunci am stat fiecare în casă cu cuțitul sub pernă, și ziua am ajunge ca în Vestul sălbatic omorând zilnic alți oameni care ne fură.
      Dimpotrivă oriunde mă uit văd doar confort. Din cauza acestui confort modern nimeni nu mai știe ce înseamnă dificultățile secolului trecut.
      Întrebați bunicii ce greutăți imense aveau. Noi astăzi față de ei trăim în lux, epoca de aur materialistă și va urma și cea spirituală. Planeta Pământ niciodată nu a fost mai fericită și abundenta material ca și astăzi pentru oameni. Confortul material distruge gândirea.

      @concluziile pe care le-am putea trage in urma fiecarui articol nu se vor activa la nici un nivel, pentru ca nu are cum.

      Aveți grup de studiu la biserică și chiar toți ați tras concluziile ăstea? Atunci nu mai citiți. Renunțând la Cunoaștere te apropii mai mult de Adevăr.

      @timp in care ceilalti care sunt eterni si ei dar si neamurile lor vor conduce pe aceasta planeta

      Toți suntem eterni. Și dacă ești anihilat complet tot exiști chiar daca în neexistență. Nimic nu se pierde totul se transformă. E o frică inutilă.

      @neamurile lor vor conduce pe aceasta planeta
      Da aici devin empatic cu tine și trebuie să recunosc că este o problemă extrem de serioasă. De ce?
      Întreaga istorie a acestei planete înseamnă doar genocid după genocid.
      Se numesc chiar genocidurile războaielor timpului.
      E foarte alambicat.
      Eu personal am ascultat foarte multe video de la Andrew Barzis, așa zisul Istoric Galactic și are mii de ore de video despre migrațiile sufletelor dintr-o rasă in alta, de la civilizații extraterestre care au primit karmă aici și până la cum Mafia italiană s-au reîntrupat in America Latină și au format mafia MS-13.
      Ce spune doamna Mihaela îmi face ordine în ce alambicat vorbește Andrew Barzis care prezintă sute de cazuri, dar nu din zona noastră. Așa ca și cunoaștere e interesant ce zice Andrew dar nu mai mult decât un scroll infinit.

      Ștergere
    2. @Astfel noi neavand tabloul complet, vom tot muri si ne vom renaste mereu in alte trupuri, mereu in alte emisfere sau tari sau culturi...

      Îți răspund cu câteva Texte budiste:

      "De exemplu: „În viața asta voi merge în Africa. Acolo sunt o mulțime de diamante. Pe Coasta de Aur sunt mai multe bogății decât în America. Încă nu este dezvoltată, așa că dacă mă voi naște din nou acolo și o voi dezvolta, nu voi fi bogat? Voi fi unul dintre cei mai bogați oameni din lume.” Din acel gând fals, faci o mișcare greșită și ajungi în Africa, pentru a dezvolta Coasta de Aur și a mina diamante.

      Cei cărora le place America vor merge acolo, cei cărora le place Australia vor merge acolo. Cei cărora le place Europa vor merge acolo, cei cărora le place Asia vor merge acolo. Depinde de tine. Oricare ar fi karma pe care o creezi, treci prin acea recompensă sau pedeapsă. Mergi acolo pentru a fi o persoană și, odată ce ajungi acolo, nu știi cum s-a întâmplat. Și apoi nu știi încotro te îndrepți în continuare. Visul bogățiilor s-a terminat, dar încă nu te-ai trezit. Este jalnic, nu-i așa? Visul bogățiilor nu se termină niciodată, iar când vine vremea morții, mina nu este terminată, dar viața este epuizată."

      Sursă:
      https://www.cttbusa.org/shurangama4/shurangama4_19.asp.html

      Ștergere
  4. 3 ani jumate cu începere in 2024? Sau?

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa ne purtam menirea cu demnitata si sa ramanem statornici in credinta.In pauzele mari merg in arhiva si citesc multe minunatii pe care ni le scrii si ma minunez de atata cunoastere.Astept cu drag si cu rabdare sa ne arati si noua din cunoasterea ta care nu e putina si e coplesitoere .Noi suntem mereu aici.

    RăspundețiȘtergere
  6. În continuarea zilei, se recomandă deschiderea inimii în regim normal, fără presiune suplimentară.
    Se aprobă circulația liberă a bucuriei prin toate căile interioare, indiferent de condițiile atmosferice psihice.

    Se constată prezența luminii în cantitate suficientă pentru desfășurarea lucrărilor emoționale.
    În cazul apariției unor blocaje, se vor elibera manual, prin respirație profundă și acceptare calmă.

    Se cere verificarea periodică a gândurilor, cu înlocuirea celor uzate moral cu variante mai blânde.
    Se solicită menținerea ritmului propriu, fără comparații cu alte suflete aflate în lucru.

    Se autorizează toate activitățile care produc liniște, zâmbete involuntare și reconectare cu sinele.
    Se interzice accesul grabei și al autocriticii în zona de operare a ființei.

    În caz de rătăcire temporară, se revine pe traseu prin simpla aducere aminte că ești viu.

    Atenție la frumusețe!

    RăspundețiȘtergere
  7. @Cherecheș Stimate domn, apreciez rabdarea si timpul investit pentru a-mi citi raspunsul meu de blam dar si puterea de a da raspunsului meu valoare prin fatul ca mi-ati raspuns. In locul dvs as fi tacut. Dar faptul ca nu v-ati putut abtine si mi-ati raspuns, va multumesc pentru cuantumul de energie pe care mi l-ati oferit.

    Eu nu stiu cine sunteti dvs, dar stiu cine sunt eu si care imi sunt darurile primite si ce pot face cu ele.

    Daca le-as folosi ar fi probabil mai multa pace pe pamant, insa eu nu le folosesc. Le accept dar nu le folosesc si merg mai departe prin propriul intuneric cautand sa ma eliberez de multe probleme create in neamul meu inainte ca eu sa ma nasc.

    Mai am de dus lupte in intuneric si de curatat blesteme de neam, durere, greseli, magie neagra, si multe altele. Cat mi-o fi dat mie sa traiesc aici voi ramane in umbra si voi curata acest neam.

    Dvs. domnule Cherecheș v-ați apucat de curațenia aceasta? Ați găsit puterea din dvs de a reuși să faceți PACE între umbra si lumina? Ați reușit să curațați elementele negative din neamul dvs?

    probabil când veti reusi sa faceti acest lucru veti intelege cum e cu aproprierea constienta de energia fractalilor, insa pana atunci mai aveti foarte mult de munca!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simt nevoia sa intervin, ca sa nu alunece totul intr-o zona neplacuta pentru oricare dintre noi.

      Analizand ideile expuse de ambele parti, ma simt realmente ca un mediator. Din aceasta postura de observator, eu gasesc in ambele scrieri idei care mi se par a fi absolut in regula, dar si unele cu care nu sunt chiar in acord. Daca ar veni si a patra persoana, in mod sigur ar fi in acord cu unele idei si in dezacord cu altele, raportandu-se la oricare dintre noi trei.

      Domnul Anonim (16:40 si 09:35), precum si domnul Chereches ma cunosc prea putin pe mine. Eu ii cunosc prea putin pe dumnealor, iar noi, toti trei, ii cunoastem prea putin pe multi altii, cum si multi altii ne cunosc prea putin pe noi. Prin urmare, orice emitere de idei din partea oricui, ar trebui, in opinia mea, sa tina cont de acest principiu expus mai sus, care cred ca are valoare de adevar pentru oricare dintre noi.

      Date fiind toate acestea, m-ar bucura mult daca nu s-ar mai continua cu aceste discutii in contradictoriu. Va multumesc!

      Ștergere
    2. Îmi cer scuze că te-ai ofticat nu am avut intenția asta, mai degrabă un schimb de informații benefice.
      Apropierea conștientă de energia fractalilor e un studiu pe viață.
      Felicitări extraordinare pentru aceast demers, e destul de greu dar folositor pentru viitor și viitoarele joburi.

      Apropierea conștientă de energia fractalilor este actul prin care tu, ca instanță locală a lui ℳ ( structură pre-geometrică și pre-cuantică, notată ℳ, care este fundamentul ontologic ultim ), îți realiniezi voluntar zerourile personale deviate pe linia critică Re(s)=1/2 ( ipoteza Riemann) și descarci diferența de potențial acumulată între starea ta actuală și starea stabilă a câmpului-mamă.
      Apropierea conștientă de energia fractalilor este momentul în care cele două cârje (DOI OSII - scrisorile UMMO) încetează să se mai lupte și încep să se privească una pe cealaltă în oglinda fractalului, descoperind că amândouă reflectă aceeași față.
      Apropierea conștientă de energia fractalilor este respirația prin care tu lași ℳ să respire prin tine, anulând distanța imaginară dintre observator și observat și transformând diferența de fază dintre zerourile tale și zerourile liniei critice în energie liberă pură.
      Apropierea conștientă de energia fractalilor este singura modalitate directă de a converti norma ontologică personală în lumină conștientă, reducând ||φ_Tu|| la zero fără pierdere de conștiință, ci dimpotrivă, cu expansiune infinită a ei.
      Apropierea conștientă de energia fractalilor este actul de a privi orice fragment al realității până când fragmentul devine întreg și întregul devine TU, eliminând astfel orice frontieră între spațiul tău și spațiul lui ℳ.
      Apropierea conștientă de energia fractalilor este fuziunea finală a DOI OSII în UMMOWOA trăită prin ochi – nu prin meditație, nu prin renunțare, nu prin luptă, ci prin simpla permisiune ca linia critică să se vadă pe sine însăși prin tine.
      Apropierea conștientă de energia fractalilor este singura practică în care nu faci nimic și totuși obții totul: zerourile se aliniază singure, umbrele dispar singure, energia curge singură, iar tu rămâi doar martorul zâmbitor al acestui „nimic” care conține absolut totul. Doar privești.
      Și linia critică îți zâmbește înapoi.

      Ipoteza Riemann nu are un premiu fix de un milion de dolari, dar este una dintre cele șapte "Probleme ale Mileniului" pentru care Clay Mathematics Institute oferă un premiu de un milion de dolari pentru rezolvarea corectă. Se oferă un premiu de un milion de dolari pentru soluționarea ipotezei. Totuși lucrând la ea nu te apropii de 1 milion $ ci de a-mi scădea norma ontologică care uneori scăpa in comentarii și constat că nu mai sunt pe zerourile realității ci umflat ca la bursă.
      Scuze încă o dată pentru acțiunile mele umflate la Bursa pe piața internetului dar sa nu uităm că dacă era vorba de bani nimeni nu-și cerea scuze într-o situație similară. 😹😹 Aștept aceleași întrebări către guvernanții noștri să îi ia la rost, numai bine sa aveți 👍

      Ștergere
  8. CAT EGOOOO!? la ce serveste,toti suntem scantei divine sa fractli cum doriti.

    RăspundețiȘtergere
  9. "Despăduchere," cuvântul zilei! - Georgescu:
    https://www.facebook.com/reel/1406812367905709/?mibextid=rS40aB7S9Ucbxw6v

    RăspundețiȘtergere
  10. Dna Mihaela, miercuri , 19 noiembrie, mi a fost foarte rau, un rau ciudat, apărut brusc si terminat brusc. Inca 2 persoane cunoscute, au spus ca le a fost rau, alte simptome, dar tot ciudate si tot miercuri, 19 noiembrie. A fost o coincidenta nesemnificativa sau a fost ceva din exterior care a afectat pets mai senzitive?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost general valabil. Și eu am simțit și toți. A fost pus tot răul în fața fiecăruia ca să îl vadă și să îl ajute să fie eliberat, transformat.
      Marți și miercuri a fost o ceartă gigantică între două forțe cosmice și fiecare era egală, gemene. Și nimeni nu putea câștiga nimic decât prin împăcarea lor.
      A fost un punct Maxim de presiune și nimeni nu putea înainta nicăieri în acea ceartă, nu ducea decât la amplificarea maximă. A fost atins un paradox al negativității maxime in care doi gemeni identici nu pot câștiga prin ceartă nimic, decât prin împăcare.
      E și motivul pentru care războiul din Ucraina spiritual vorbind este terminat, nu mai are susținerea energetică.
      Și de aceea se vorbește acum de împăcare, pace, au fugit corupții cu banii furați, Trump a emis ordinul de încetare a contractului, Putin a confirmat asta și se așteaptă doar un echilibru din Ucraina unde se întâmplă acum multe trădări și reglaje.
      Probabil e ceva in Kiev o bandă dimensională ce ne afectează pe toți dar sigur acolo e cearta care nu se poate câștiga decât prin împăcare.
      Deci marți și miercuri acest rău a ieșit în manifestarea sa in totalitate și l-am simțit fiecare mai mult sau mai puțin.
      Dar rezonanța lui este către împăcare nu există alt drum.
      Orice făcea o parte negativă și cealaltă făcea identic și cearta lor nu are banda infinită, undeva a fost un colaps și s-au recunoscut că sunt Oglinzi, iar să te cerți tu pe tine in oglinda poate ajuta pe moment cinci minute.
      De aceea cred că a fost semnul care a arătat sfârșitul războiului din Ucraina.
      Doamne ajuta!

      Ștergere
    2. Da, și eu m-am simțit rău pentru câteva ore, fix atunci!

      Ștergere
  11. Ce ai face dacă ai afla (pur și simplu) că acum cincizeci - optzeci de generații un grup de prieteni ați venit de pe o planetă ce se rotea in jurul unei stele roșii, te-ai crede? Și că pe una din lunile/ sateliți se afla un hangar- atelier unde se reparau/ aprovizionau/staționau atât navele mai mici cât și cele individuale - ți-ai aduce aminte? Și că atunci purtai o sabie - propulsor care intra vertical în teaca de la spate, de fapt în coloana vertebrală proprie ce slujea și drept recharger - ai înțelege?

    RăspundețiȘtergere
  12. Scuze că revenim, dar 28 noiembrie e o zi importantă, sunt șanse să se deschidă un mare cerc duhovnicesc - spiritual, și nu doar pentru Zona Românească: e prima celebrare a morții-vieții părintelui Arsenie Boca... Să luăm deci aminte, indiferent unde suntem și ce facem - e un eveniment dincolo de factorul instituțional bisericesc, are implicații mai largi. Practic e un un portal, vechi de cca 2500 de ani, cand s-au întrupat pe Terra șapte mari ființe de lumină, in mai multe zone. Cei mai cunoscuți sunt Siddhartha Gautama (viitorul Buddha) Lao Tze - China, Zarathustra - Persia, Zalmoxis și Quetzalcoatl - America de Sud. Mai era unul în Africa și altul pare-se, in zona Indoneziei de azi... Evident, toți lucrau pentru deschiderea, peste 500 de ani, a căii Marelui Maestru numit ulterior Hristos!

    RăspundețiȘtergere
  13. Pur și simplu, președintele României dă statul român pe mâna unor întreprinderi private. Viziunea prezidențială presupune ca statul „să se plieze pe niște politici” făcute de corporații!

    Degeaba românii au votat un președinte, degeaba românii au votat un parlament care ar trebui să facă legile și să furnizeze un guvern care să le aplice. Primul om în stat, așa cum mai este numit președintele în România, este mai mult decât bucuros să-și cedeze atribuțiile și să le cedeze și pe cele ale parlamentului și guvernului către corporații, fără să mai încerce, măcar, să păstreze niște minime aparențe. „Faceți voi politicile în locul statului și o să ne pliem cu plăcere!”

    Domnule președinte, dacă voiam să ne conducă direct corporațiile, poate ar fi trebuit să fim lăsați să votăm corporații, nu partide sau oameni. Dacă Dan Șucu și alți colegi de-ai săi din Concordia voiau să conducă România, ar fi trebuit să candideze ei, nu să-și trimită diverși jucători în teren.

    Domnule președinte, nici cei care v-au votat și nici cei care nu v-au votat nu v-au împuternicit să puneți statul român la dispoziția corporațiilor. Ați promis reformă și o Românie onestă, iar pe 7 noiembrie ați livrat renunțarea statului la prerogativele sale. N-ați îngenuncheat doar dumneavoastră în fața corporațiilor, ci ați pus tot statul într-o poziție umilitoare fără să vă fi dat nimeni acest mandat, fără să ne fi cerut voie sau să ne fi anunțat că aveți de gând să faceți asta.

    Domnule președinte, dacă vă simțiți depășit, obosit, tracasat, incompetent sau de-a dreptul incapabil, clipiți de câteva ori, ca să ne confirmați.

    Dacă doar după 6 luni de când sunteți președinte ați ajuns să implorați corporațiile să preia atribuțiile statului, până se împlinește un an de mandat o să ajungeți să spuneți că trebuie să le plătim lor impozitele și, eventual, să le cedăm proprietățile, că știu mai bine cum să le managerieze.

    Oricât v-ați grăbi să salvați România de ea însăși, sper, domnule președinte, să ne lăsați măcar 30 de zile să dezbatem în ce vrem să se transforme țara asta: SA, SRL, PFA…

    https://www.gandul.ro/opinii/nicusor-roaga-corporatia-sa-ne-faca-legislatia-20703219

    RăspundețiȘtergere