Pagini

luni, 11 decembrie 2023

IMPREUNA PESTE PUNTE

 



IMPREUNA PESTE PUNTE

 

Dragii mei,

 

Cunoastem faptul ca in aceasta luna de sfarsit de an, pentru fiecare dintre noi poate creste la cote maxime dorinta de a fi mai buni, de a darui, de a ajuta si pe alti semeni de-ai nostri cu care viata nu a fost poate atat de generoasa. Nu stiu cum este in alte tari dar la noi, la romani, acest suflu circula efectiv prin aer in aceste zile, precum o briza blanda care mangaie sufletele.

Sunt constienta ca ne confruntam fiecare in parte cu felurite dificultati si probleme mai mici sau mai mari, si poate ca nu ne sta in putere tuturor sa venim cu un raspuns poztiv din punct de vedere material, la o chemare de acest gen, insa in aceasta situatie, urmand pilda vaduvei cu cei doi banuti ai ei, putem face totusi ceva care nu implica un efort iesit din comun: putem raspandi astfel de anunturi si putem ajunge la alte persoane pentru care nu ar fi o mare problema orientarea unor daruri materiale catre anumite zone umanitare. Aceste persoane afla si sustin astfel de intiative, si ca urmare a micului nostru efort. Acesta poate fi darul nostru pentru o astfel de cauza, daca altceva nu ne este cu putinta sa facem la un anumit moment de timp, si implinirea sufleteasca pe care el o poate aduce. Nu totul se masoara in bani.

Circula prin lume din timpuri stravechi un proverb: „Fa-te frate cu dracul pana treci puntea.” In opinia mea, nu este aceasta o solutie buna pentru nicio situatie. Nu ar fi mai bine sa fim noi uniti si sa ne ajutam unii pe altii ca sa trecem puntea, fara sa fie nevoie de incornorat pentru asta?

Va expun in continuare cateva sugestii pentru orientarea unor astfel de daruri si multumesc cu adanca recunostinta pentru orice efort, oricat de mic, facut in slujba acestei actiuni.

1.Bozocea Daria Lorena

Cont: RO71 BTRL RONCRT0614360101

Pentru bancile care cer si o adresa, datele sunt: Bucuresti, sector 3, strada Valsanesti, nr.7, cod 032883

Daria, eleva in clasa a X-a, impreuna cu sora ei mai mare, Denisa, eleva in clasa a XII-a, lipsite de tata pe cand Daria avea varsta de 3 luni, iar Denisa in jur de 2 ani, de mai multi ani de zile, dupa ce in familia lor s-a petrecut si cu mama o mare drama, se tin pe o linie de supravietuire doar gratie unor suflete pline de compasiune care si-au oferit ajutorul dupa cum a putut fiecare. Denisa a reprezentat tara noastra la nivel international la olimpiada de limba materna (romana in cazul nostru), facand parte din lotul de olimpici la aceasta disciplina. Ei au obtinut rezultate deosebite, inclusiv un loc I la nivelul unui proiect desfasurat sub egida programului Erasmus, la care au participant reprezentanti din foarte multe tari. Dupa cum bine stim, cand este vorba despre astfel de lucruri, in invatamant, in sport, sau in alte domenii, statul roman nu vine deseori cu niciun fel de sprijin. Avem in tara copii de mare valoare, dar zborul multora dintre ei pe culmi inalte este retezat din fasa, doar pentru faptul ca nu au suficienti bani sa poata suporta cheltuielile aferente unor astfel de deplasari si concursuri. Trebuie sa isi gaseasca sponsori pentru asta. Din pacate, asa cum este si situatia Dariei si Denisei, lipsesc deseori nu doar resursele necesare intreprinderii unor activitati de performanta, ci si cele de trebuinta traiului minimal, de zi cu zi. Daca simtiti si credeti ca puteti veni cu un ajutor pentru cele doua fete, care se apropie cu pasi repezi de vremea cand ar putea avea niste joburi, astfel incat sa se sustina singure de acolo mai departe, va rog sa o faceti. Din suflet va multumesc!

 

2. Asociatia Oamenilor Simpli – in memoriam Razvan

Conturile bancare se gasesc accesand linkul dat mai jos (care va conduce catre formular).

Pentru bancile care cer si o adresa, datele sunt: Bicaz, judetul Neamt, strada Paltinis, nr.13, cod 615100

Ar fi fara rost sa mai fac eu o prezentare pentru acest caz, cand a facut-o deja atat de bine doamna Claudia Enea, reprezentanta a Centrului Educational Grigori Grabovoi din Romania. Iata e-mailul pe care l-am primit din partea sa in urma cu cateva zile:

Buna,

Astazi va trimit un mesaj de suflet, un mesaj care sper sa ajunga la inimile dvs!

Dupa cum stiti, am facut multe actiuni de ajutorare a persoanelor care se afla in situatii dificile. Actiunile mele au fost indreptate in mod special inspre indrumarea persoanelor diagnosticate cu cancer si cu precadere copilasilor .

Cei care ma urmaresc mai demult cunosc povestea lui Razvan, copilul drag sufletului meu, orfan si bolnav de leucemie.

In data de 4 noiembrie Razvan a parasit acest plan si a ales sa mearga alaturi de mamica si bunicul pe care atat de mult i-a iubit.

Pentru a-l descrie pe Razvan ajunge sa spunem doar IUBIRE !!!

Caci acest copil (in ciuda faptului ca avea 19 ani, i-a ramas candoarea de copil) era tot o plasmuire de iubire si de daruire pentru ceilalti. Isi dorea mult sa castige banuti din munca lui pentru a-si ajuta “fratii”, copii de la centrul de plasament din Ramnicu Sarat unde a crescut!

In amintirea lui si pentru a-i implini visul , demarez astazi, impreuna cu Asociatia Oamenilor Simpli din Bicaz o actiune de suflet pentru suflet.

Razvan a lucrat in aceasta vara si a creat imagini superbe pe care intentiona sa le vanda in scopul de care v-am vorbit.

Am preluat opt dintre imaginile create de el si am realizat carti postale pe care le punem la licitatie pentrru toti cei care doresc sa ne ajute sa indeplinim visul lui Razvan. 

Visul lui a devenit misiune pentru noi!!!

Mai jos aveti un link de prezentare a acestei actiuni si a cartilor postale !

In josul paginii aveti un formular pe care va rugam sa-l completati CU TOATE DATELE CERUTE pentru a va trimite prin posta cartile postale alese.

https://claudia.codurilevietii888.com/ce0c8d45

De asemenea, aveti si conturile asociatiei unde va rugam sa platiti prin virament bancar.

De la inima la inima, cu pretuire,

Claudia

Mentionez suplimentar urmatoarele:

1.   La rubrica in care se completeaza tipurile de carti postale dorite, se vor trece intr-o insiruire numerele alocate acestora. De pilda, daca se doresc toate 8, se va scrie in acea rubrica: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8.

2.  La rubrica in care se completeaza cantitatea dorita se poate scrie astfel: cate o bucata pentru fiecare numar sau 1 = 2 buc, 2 = 5 buc, 3 = 3 buc, etc. Sunt doar niste exemple.

3.  Claudia a mers pe increderea ca se va face in mod corect plata catre asociatie, corelat cu numarul de carti postale dorite, nesolicitand o confirmare a respectivei plati. Eu recomand totusi sa se faca plata inainte de a completa formularul de comanda, iar in rubrica in care se trece numarul de bucati dorite, sa se inscrie si valoarea donatiei facute. Personal, asa am procedat. Va rog atunci cand faceti plata, sa precizati la explicatie ca este „pentru Razvan”.

4. Trimiterea cartilor postale se va face prin posta, in plic timbrat, precum o felicitare. Aceasta operatiune se va face cu o frecventa de 1-2 ori pe saptamana, in functie de numarul de solicitari sosite.

5.  Am vazut o fetita executand pe telefonul ei desene, cu ajutorul uni soft specializat, asa cum a facut si Razvan. Pot spune ca este o munca minutioasa si este nevoie de pasiune si multa rabdare ca sa poti crea asa ceva. Este ca si cum s-ar lucra un goblen, sau o pictura pe numere. Sperand ca sunteti incantati de rezultatele acestei munci depuse de Razvan, desi a fost facuta de pe paturi de spital, si de scopul pe care si l-a stabilit atunci cand a pornit aceasta activitate, suntem asteptati cu drag sa punem un umar la implinirea visului sau, la care el priveste acum din alte sfere. Din suflet va multumesc!

 

3.Asociatia „Glasul Vietii”, binecunoscuta de noi, pastorita de Parintele Dan Damaschin din Iasi.

Toate datele necesare pentru a efectua donatii pot fi gasite accesand linkul de mai jos.

https://glasulvietii.ro/category/campanii/

Tot acolo, puteti citi o scrisoare ce se lasa cu lacrimi pe obraji. Din ea putem afla si faptul ca Parintele a atins performanta de a depasi numarul de 10.000 de copii carora le poarta de grija. Ne amintim ca in urma cu niste ani, dansul se temea ca nu va reusi sa se descurce, cand isi propusese sa creasca lista de nume ale copiilor pe care dorea sa ii imbrace cu haine noi de Sarbatorile de Paste, de la 1000 la 2000. Iata in ce punct s-a ajuns in prezent si cat de frumos lucreaza Dumnezeu prin oameni! Pentru orice ajutor orientat in aceasta directie, din suflet va multumesc!

 

Nu in ultimul rand, din suflet va multumesc pentru orice gand bun si pentru orice rugaciune care se indreapta spre a asterne cale plina de lumina si putere tuturor sufletelor acestor copii, dar si ale binefacatorilor lor!

 

Va imbratisez cu drag!


8 comentarii:

  1. Draga Mihaela, azi, ca si in fiecare zi cand deschid tableta, intru pe blogul tau sa vad daca ai mai scris ceva. De cateva zile ma framanta gandul ca nu am facut cadouri unor cazuri umanitare nestiind exact spre cine anume sa ma indrept, si uite cum primesc raspuns prin postarea ta. Multumesc! Sarbatori in pace si liniste sa avem cu totii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vreau să postez câteva cuvinte despre singurul politician valabil momentan in România 🇷🇴 deși Matrix o vrea supusă :
    Sosoaca a fost singul parlamentar din politica romaneasca, care sa realizeze cu adevarat esecul previzibil al Ucrainei in conflictul cu Rusia. A si vorbit despre el. Altii au dat-o la intors tot timpul, neavand vreo functie in stat. Cum ar fi acel Gusa. El il dadea pe Putin terminat politic cu vreo opt luni in urma. Dar ideea este ca ii tine partea unui Simion terfelit efectiv. La ultima confruntare din Parlament in care Sosoaca i-a intors fata de masa cu un posibil articol platit de catre AUR publicatiei "Stiri pe surse", conform caruia Sosoaca si Simion s-ar fi intalnit in taina la Viena. Era in interesul ei articolul? Nicidecum. Era in interesul unui om disperat care are in spate o adunatura de oameni disperati. Aia din servicii. In fond AUR e un fel de USR care e menit sa atraga o alta parte a electoratului, intr-u a servi aceluiasi scop nenorocit. Prin comparatie, unii au venit cu niste cutiute, iar ceilalti cu niste foi A3. Toate pe banii publici care se scurg catre partidele politice. Circ fara paine. La emisiunea Alexandreascai de la Realitatee, in mumentul scandalului din Parlament, atunci cand Madam Sosoaca a cerut un drept la replica, realizatoarea a spus ofuscata si plina de sictir ceva de genul: "Nu vreau sa o ascultam pe Sosoaca!". Pai cred si eu. Il asculta pe Pacuraaru. Daca o asculta pe Sosoaca inainte de a se intepa, poate era mai bine pentru ea. Nu-i asa cae mai bine sa fii prost pana la capat? Era vorba aia ca esti atat de prost, incat nici nu-ti dai seama. Eu cred ca poti fi si mai prost daca realizezi ca esti prost. E insusirea prostiei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim 10:25 ,la revoluție România era singura țară din Europa care își plătise ultima datorie externă,datorii care le-am plătit noi cetățenii, stand în frig și la cozi interminabile pt.alimente cartelele . Eu am trăit acele timpuri , am crescut trei copii , acum am șapte nepoți , DE CE CREZI CĂ MERITĂM PREȘEDINTE, PE MAHALAGEOAICA DE ȘOȘOACĂ?! Cum te-ai simțit când romanii au comemorat masacrarea românilor de la Fântâna Albă , madam Șoșoacă a fost la ambasada rusă și și a cerut scuze ? Cum te-ai simțit ?

      Ștergere
    2. Toti cei pe care-i vedeti in spectrul politic sunt vinovati de inalta tradare de neam si de tara!Nu ati inteles inca,nici macar astazi in ceasul al 12-lea ca fiecare om politic de nivel inalt al acestei foste tari nu este decit un umil servitor al Ocultei "Perciunatilor"?Astept cu nerabdare sa inceapa sa va ia casele,copiii,pamintul si toate bunurile agonisite de voi intr-o viata,poate atunci veti intelege...

      Ștergere
    3. Garantat Sosoaca nu iese presedinte. Cartile sunt facute de securitatea nationala. Si daca din greseala ar iesi votata, nu ar iesi.
      Dar comparativ cu toti ceilalti politicieni, Sosoaca are infinit mai putine greseli si infinit mai multe merite. Nu exista politicieni fara greseala. Totusi daca nu era Mahalagioaica nu reusea nici macar sa fie politician.
      La romani sa nu uitam ca Vlad Tepes a aplicat maxima cruzime ca sa fie ascultat de romani si sa i se supuna. Acum este erou pentru noi, dar pentru turci a ramas un mare dusman si azi.
      Sosoaca nu va multumi pe toti.
      Dar de ce doar masacrarea românilor de la Fântâna Albă? Sincer sunt din Salaj si doar am auzit de eveniment. Mie imi este vie masacrarea romanilor din Ip, cand hortistii mi-au fugarit bunicii care erau copii atunci si au masacrat romanii pentru a lua Transilvania de Nord inapoi la Ungaria. Si acei morti de la Ip au fost sacrificati ca Transivlania de Nord sa fie iar dezlipita de tara mama.
      A povestit careva politician de crimele de la Ip? Si dezmembrarea Transilvaniei, jumate romaneasca, jumate ungureasca? NU. Nimeni.
      Deci nu inteleg ce pretentii aveti de la politicieni.
      Eu nu am astfel de pretentii de la Madam Sosoaca.
      O apreciez ca e mahalagioaica, eu vad clar ca este doar o Masca, o masca fara care nu ar mai conta deloc.
      Din 600 de senatori si parlamentari doar Sosoaca a spus ca Ucraina va pierde, Rusia va castiga. Si restul ce fac? Repeta poezia data ucrainienilor care si-au distrus tara.
      Daca in loc de Sosoaca era Vlad Dracu nu tot asa il criticam? Nu esti bun mai vlade ca esti prea mahalagiu, te-au educat la istanbul prea tare. Sau pe Stefan cel Mare, nu il votam ca era afemeiat?
      Cum am avut cizmar presedinte si a fost mai bun decat toti din ultimii 200 de ani, o mahalagioaca ar face mai multe pentru tara.
      Dar votarea este o iluzie. Toate voturile sunt masluite. Nu exista sistem prin care tu sa asiguri ca nu se fura la vot, cand voturile sunt furate de cei ce le pazesc.
      Tu ai impresia ca Joe Biden a iesit presedinte prin vot? Ca Traian Basescu a iesit la turul2 prin vot? Sau Iohannis? Astia toti au fost pusi de americani. Ei conduc toata europa, au pus marionete in germania pe scholz, in italia pe merloni, niste paiate.
      Cum crezi tu ca meriti un presedinte ca sosoaca, care nu e supus amaricanilor? Va zic sincer ca doar de aici mi-am dat seama ca aveti sperante FALSE.
      Si daca aveti sperante false, tot ce ai scris mai sus este fals, pentru ca porniti de la premise false. De aceea nu porniti discutia asta cu stangul, ca nu inghit galusca ca Sosoaca va ajunge presedinte. E exclus cat timp suntem tara sub ocupatie americana. Daca vin rusii la putere si vom fi vecini cu ei si iesim din NATO si din UE, atunci, abia atunci, Sosoaca ar putea avea o sansa reala .
      Dar pana atunci sa afirmi ca sosoaca ar fi votata ca presedinte este ignorarea realitatilor, dezinformare in scop de a crea o discutie falsa in jurul unor alegeri care sunt iluzorii.
      Deci sa fie clar ca Sosoaca este si va fi opozitie cat Timp suntem ocupati de SUA. In plus, functia de presedinte de tara in Romania este vaduvita de putere. Un ministru azi are mai multa putere decat presedintele. Intrebari pe actualul de ce a renuntat la atatea atributii in timpul mandatului devenind o paiata. Sa candidezi azibla presedentie inseamna sa ceri sa fi papusa muppets.
      Azibse cauta sa fii ministru si prim ministru. Da inteleg simbolismul presedinteluibpentru tara si ca Mahalaua nu are voie sa reprezinte Romania. Dar mai bine citit Craii de Curtea Veche poate torusi o sa recunoasteti ca Mahalaua e ceva ce exista in Romania si este reprezentativa. Ne punem (nu noi, cica asa am vrut noi)presedinte un sas ca sa dea bine pe sticla ca vorbeste bine engleza. Ce de fatada suntem.
      Repet si inchie cu o simpla firmatie adevarata in toata falsitatea povestilor politice:

      Sosoaca a fost singul parlamentar din politica romaneasca, care sa realizeze cu adevarat esecul previzibil al Ucrainei in conflictul cu Rusia.
      Fraza asta nu cere nici un vot. E un fapt. Nu o alegere.






      Ștergere
    4. La asta nu mă gândisem !🤔 Mulțumesc !

      Ștergere
  3. chereches sergiu-leonard24 decembrie 2023 la 10:42

    https://www.zerohedge.com/geopolitical/control-system-collapsing-great-taking-looms-globalisms-last-gasp

    Va rog traduceți cu google cine nu stie engleză. Este vorba despre o carte care are și un trailer video de 1 oră: (subtitrarea se poate seta pe traducere română automat)

    https://youtu.be/dk3AVceraTI?si=87YCK-IUcG1Xf27k

    Pe scurt desi se tratează mai multe teme legate de bani, „The Depository Trust & Clearing Corporation” (DTCC) este efectiv „proprietarul” tuturor companiilor cotate la bursă din lume și, de fapt, toate activele bazate pe datorii de orice fel.
    Sunt incluse toate activele financiare și depozitele bancare, toate acțiunile și obligațiunile; și, prin urmare, toate proprietățile subiacente ale tuturor corporațiilor publice, inclusiv toate stocurile, instalațiile și echipamentele; terenuri, zăcăminte minerale, invenții și proprietate intelectuală. De asemenea, vor fi luate proprietăți personale și imobiliare deținute privat, finanțate cu orice sumă de datorie, precum și activele întreprinderilor private care au fost finanțate cu datorii.

    In carte autorul descrie un proces de 50 de ani prin care deținerea acțiunilor în companiile publice și toate garanțiile a fost „dematerializate”.
    Care este înșelăciunea?
    Când cumperi acțiuni dintr-o societate comercială Nu deținem bucăți mici din aceste companii, deținem pretenții asupra acelor piese, pentru că – de-a lungul deceniilor, prin exigențele unor volume de tranzacționare tot mai mari, combinate cu mașinațiunile din culisele manipulatorilor diabolici – proprietatea de acțiuni a avut a fost înlocuită de „drepturi de securitate”.

    Webb presupune că atunci când super-ciclul datoriilor culminează cu explozia sa finală; capcana va fi răspândită, iar proprietatea efectivă asupra tuturor acestor companii și active va fi subsumată de casele de compensare. Un cadru infinitezimal de elite va deține efectiv totul, iar masele lumii vor fi reduse la iobăgie.
    Ceea ce sună familiar; pare să fie tema comună de la Marea preluare la Marea Resetare a WEF (sau Capitalismul părților interesate, sau cum o numesc ei în aceste zile).

    Este mama tuturor transferurilor de avere, unul care face transferul de avere în curs de inflație și Efectul Cantillon – sau furturile de șoc ascuțite care au loc în timpul fiecărei crize, de la prăbușirea dot-com prin GFC până la Panică Covid (dintre care ultima a văzut un război deschis împotriva afacerilor mici, deoarece cele considerate „neesențiale” au fost închise în timp ce megacorpurile au fost susținute de băncile centrale ) – par a fi blând.

    Voi face o afirmație uluitoare. Acest lucru nu se datorează faptului că puterea de control este în creștere. Se datorează faptului că această putere se prăbușește într-adevăr. „Sistemul de control” a intrat în colaps.

    Puterea lor s-a bazat pe înșelăciune. Cele două mari puteri ale lor de înșelăciune, banii și mass-media, au fost mijloace de control extrem de eficiente din punct de vedere energetic. Dar aceste puteri sunt acum în prabusire vertiginoasă.

    Iată de ce s-au deplasat urgent să instituie măsuri de control fizic. Cu toate acestea, controlul fizic este dificil, periculos și consumator de energie. Și așa, ei riscă totul. Ei riscă să fie văzuți. Nu este acesta un semn de disperare?

    RăspundețiȘtergere
  4. Crăciun fericit!

    Păreri și opinii:

    https://r3media.ro/cornel-nistorescu-spune-ca-diana-sosoaca-este-folosita-de-statul-paralel-si-ambasade-pentru-a-l-opri-pe-george-simion-si-aur-orb-sa-fii-sa-nu-vezi-asta/

    RăspundețiȘtergere