SE
INTOARCE ROATA
Dragii mei,
Traim vremuri grele dar si
interesante. M-am gandit nu o singura data ca daca nu ingaduia Divinitatea sa
mai patrundem un pic si pe sferele acestea nevazute, cred ca tot greul acesta ni
s-ar fi parut de 10 ori mai greu. Asa, pentru ca mai aflam si noi una si alta,
reusim cumva sa ne mentinem pe baricade si sa privim catre viitor cu speranta
si curaj. Am spus-o nu o singura data ca desi ceea ce se vede in lume la ora
actuala ne poate duce catre gandul ca situatia devine din ce in ce mai grava,
lipsita de speranta, totusi, lucrurile stau in mod diferit in sferele nevazute
cu ochii fizici si va ajunge sa se vada totul si cu ochii fizici, cat de
curand.
Exista o vorba ce suna cam in
felul urmator: „fie roata si patrata, tot se-nvarte ea odata.” Cam despre asta
este vorba in tot cele ce urmeaza sa scriu mai departe.
In articolul trecut am pomenit
catre finalul lui despre ceva de mare pret care a ajuns sa vada Romania din
exteriorul ei, gratie maretelor actiuni ale unor personaje despre care nu mai discut
aici, caci a discutat deja destul Divinitatea despre asta in ultimele zile.
S-au vazut in Ceruri condamnari grele, chiar de 21 de ani de detentie divina,
care nu stim sa spunem cat inseamna pe Pamant. Nu au avut loc aceste condamnari
doar in legatura cu acest subiect, ci cu multe altele intamplate pe aceasta
planeta. Cine a fost frate cu tradarea, minciuna, nedreptatea, setea de putere,
bataia de joc, etc. va vedea cat de curand efectele acestor condamnari asupra mersului
vietii lor. Desi este ceva valabil pentru tot Pamantul, referindu-ma in aceste
randuri strict la tara noastra, se recomanda multora care au servit cele enumerate
mai sus sa isi ia gandul de la planurile lor pentru putere si ascensiune
materiala si sa se concentreze mult pe rugaciunea de iertare fata de Sfanta
Treime si fata de semeni, care le-ar mai putea scadea pedeapsa, caci sub aripa
celor 21 de ani de detentie, tot ceea ce planuiesc ei acum va ramane doar un
vis frumos. Vremuri ca pana in prezent nu vor mai intalni acestia in toata
viata lor, pana la finalul ei.
Pana in aceste timpuri, pentru
multe rele comise putea fi mutata karma in spinarea altora si uite asa, multi au
putut persista in relele lor ani in sir, fara sa li se intample vreo
repercusiune. Acum, din nefericire pentru ei, nu se mai poate face asta!!!
Vom vedea in continuare actiunile
Divinitatii, care nu intreaba daca are sau nu are voie sa le faca nici pe u.e.,
nici pe n.a.t.o., nici pe toate societatile secrete si organizatiile de
pretutindeni, nici guvernele, nici parlamentele, nici pe mine, nici pe altul si
pe nimeni altcineva. Ele se fac si gata, caci pana la urma cine suntem noi,
astia de pe Pamant, in fata Divinitatii, indiferent de civilizatia de care
apartinem si indiferent de statutul pe care il avem? Niste bacterii intr-un
corp uman, bune si rele, asta suntem. Intrebam noi vreodata bacteriile din corpul
nostru daca avem sau nu avem voie sa ne deplasam pana la piata, daca asta ne-am
propus sa facem? Cam asa si Dumnezeu in raport cu oricine de pe planeta aceasta,
atunci cand niste planuri trebuie duse la indeplinire. Iar daca o infectie mare
se localizeaza undeva in corp, caci s-au inmultit teribil de mult bacteriile
rele, vom lua antibiotic, chiar daca se sacrifica si bacterii bune, nu-i asa? Iar
daca raul cotropeste corpul, putandu-i aduce chiar moartea la un moment dat,
tot se va da toata lupta posibila, pentru viata, pentru supravietuire.
Este periculos traseul vietii
oricui ramane cu mintea incuiata si face si in continuare actiuni impotriva Romaniei,
iar prin asta, impotriva Planului Divin, caci asa cum este ea, tara aceasta
mica si facuta sa para ultima roata de la caruta, de fapt, are un rol
impresionant in aducerea Luminii pe Pamant. Din pacate, asta este o treaba care
ii deranjeaza pe multi si de fapt, pe tot intunericul ce este in spatele lor.
Acum imi este permis de Sus sa
mai fac un pas si sa spun ca „pachetul” de mare pret ce a trecut dincolo de
frontiere era format dintr-un lot de artefacte: 28 la numar. Lotul aparea mai
mare, caci acestea 28, foarte valoroase, erau amestecate printre altele. Asa
cum Cerul a aratat, a existat un moment initial de transport care a trebuit
amanat din anumite motive. Cred sincer ca printre altele, cutremurele din
Oltenia au avut legatura si cu acest subiect. Intotdeauna am vazut in acest
context imaginea unui tunel ce se sapa, urmand sa uneasca doua galerii, de la
est catre vest, si sa ajunga in zona Manastirii Tismana. Trebuia creata un soi
de continuitate intr-o retea subterana, prin care ar fi putut fi facut
transportul in mod ascuns, stiut de foarte putini.
La al doilea termen stabilit,
lotul a pornit la drum. Divinitatea a aratat mereu viziuni de pe tot traseul,
anumite opriri si destinatia finala. Nu pot dezvalui toate astea in acest
moment. Inainte insa de a parasi teritoriul tarii, ceva important s-a
intamplat, iar regizorii acestei tarasenii nu au prea stiut despre lucrul acesta:
s-a vazut cum Cerul a extras din acele artefacte toata energia lor de putere si
a impartit-o in casele oamenilor credinciosi si merituosi ai poporului roman.
De aceea, viitorul poporului acesta se va derula intr-o forma anume, complet
diferita de tot ce a trait el pana acum. Altfel spus, cand obiectele au parasit
tara, erau doar niste reprezentari frumoase, dar goale din punct de vedere
energetic. Ceva functii au ramas totusi in ele, pentru ca dupa cum vom vedea
mai tarziu, era nevoie de acestea. Cand spunem artefacte, avem o tendinta cu
totii sa ne ducem cu gandul la lucruri foarte vechi. Exista insa si lucruri
foarte vechi dar care au fost aduse pe Pamant in acele timpuri trecute, din timpuri
ce se situeaza in viitor chiar si in raport cu timpul nostru prezent, fie de pe
planeta noastra, fie de pe altele. Cam asa este si cu acestea. Unele dintre ele
sunt venite din viitor si au niste functii inimaginabile. Toate sunt ca niste
fiinte vii. Daca cineva le-ar distruge, ar ramane oricum amprenta energetica la
un nivel de neatins de cineva din sferele noastre, iar aceea si-ar indeplini
oricum sarcina ce este de indeplinit.
Intre timp, actiunea cu
inlantuirea serverelor (creierelor) creatorului intunecat, situate in afara universurilor,
despre care am vorbit si in articolul trecut, a continuat si este in derulare
si la aceasta ora. Voi enumera mai spre final, fara foarte multe detalii,
serverele pe la care s-a trecut pana in prezent si functiile indeplinite de
acestea. Tocmai pentru ca sunt inlantuite rand pe rand aceste servere, ce a
fost posibil pe acest Pamant pentru cei ce au servit intunericul pana acum, nu
va mai putea sa se intample, pentru ca nu mai prea au la ce se conecta.
Ziua de joi, 27 aprilie 2023, o
marcam in calendar cu rosu, pentru ca a fost foarte importanta. Catre seara,
stari mari de rau au inceput a se simti. Am aflat ca urma a se dezleaga
blestemul „Marului cu 9 mere de aur”, iar cu aceasta ocazie am aflat si alte
lucruri interesante.
Marul cu 9 mere de aur
reprezinta de fapt Destinul. Cele 9 mere de aur sunt 9 noduri fixe din Destin,
care indiferent pe ce cale am apuca-o, trecem prin ele. Primul nod este cel al
nasterii, iar ultimul nod este cel al mortii finale, dincolo de care nu se mai
poate merge. Cele 7 noduri intermediare pot fi momente de cumpana, care uneori
se pot lasa cu pierderea vietii, astfel incat, nu se mai poate trece prin
nodurile care ar mai urma. De aceea, ultimul nod este numit al mortii finale
pentru ca odata atins acel punct, nu se mai continua viata aici pe planeta, in
acelasi corp fizic, orice s-ar face. Se poate insa ca unele dintre aceste
noduri sa fie si puncte de mare noroc, sau momente ale casatoriei sau ale venirii
pe lume a unui copil, etc., ce pot schimba radical viata cuiva. Intre doua
noduri succesive exista 9 filamente posibile, insemnand linii de viata cu mari
diferente intre ele, si fiecare dintre acestea are in alcatuire 9 subfilamente,
insemnand linii de viata cu mici diferente intre ele, ce se raporteaza la
planul unui filament anume principal. Altfel spus, asa cum este scris Destinul
unei fiinte, ca Plan al lui Dumnezeu, implica 9x9 = 81 de linii de viata
posibile intre doua noduri. Daca un nod este notat cu A si urmatorul cu B,
intelegem ca o putem lua, prin alegerile noastre, pe unul dintre cele 81 de
drumuri, insa pe oricare dintre acestea mergem, intr-un final tot in B ajungem
si o vom tine tot in acest fel pana la ultimul nod. Am aflat in urma cu niste
ani ca in partile orientale exista aceasta credinta a unor puncte fixe de
destin. De aceasta data, informatia a venit mult mai aproape de exact, prin
faptul ca am aflat si niste numere legate de acest subiect.
Daca treaba aceasta ar sta doar
in cum este construit totul de Dumnezeu, ar fi minunat. Din pacate, lucrurile
nu sunt atat de simple. Pentru ca la un moment dat, in urma cu multe milioane
de ani, s-au facut anumite ritualuri de magie neagra impotriva destinului, ce
s-au lasat mai apoi cu blestemul „Marului cu 9 mere de aur” sau blestemul Destinului,
s-a creat o poarta de acces pentru intuneric, iar de acolo mai departe, pe
langa cele 81 de linii scrise de Dumnezeu, s-au mai adaugat gramezi de alte
linii scrise de creatorul intunecat.
Cum s-a putut face aceasta intruziune?
Raspunsul este ca prin actiuni de a se muta karma de la cineva la altcineva. Este
ca si cum doua fiinte sunt ca doua foldere diferite intr-un computer si luam un
fisier ce ar contine karma si il mutam dintr-un folder, in alt folder.
Cum se poate face aceasta
mutare? Raspunsul este ca pe cale tehnica sau pe cale magica, prin anumite
ritualuri specifice de magie neagra. Imediat dupa dezlegarea blestemului Destinului,
s-a intrat pe inlantuirea unor servere ale creatorului intunecat care sustineau
aceasta mutare de karma, pentru ca acest drept de a se intra cu actiunile pe
acest fagas era dat chiar de aceasta dezlegare de magie si blestem. Pe linie
tehnica se facea treaba prin niste computere specializate, care in astral se
vedeau ca niste cozi de peste, cu conexiuni la serverul dedicat acestui lucru, la
cromozomii celor ce isi predau karma, si de asemeni, la cromozomii celor ce preluau
karma. Am inteles si eu de ce vedeam in astral niste maini cu spice de grau
negre, ori de cate ori avea loc o astfel de operatiune pe Pamant, despre care
nu o singura data am scris si in blog. Un spic de grau este ca o linie de
viata, iar boabele acestuia sunt subfilamentele. Fiind negre, e clar ca nu era
ceva creat de Dumnezeul Luminii Adevarate.
In principiu, cand vorbim despre
asta, fiecare dintre noi se gandeste in principal la planeta noastra. Trebuie
sa stim insa ca aceste structuri ale creatorului intunecat, situate in afara
universurilor, sunt cu influenta pe intreaga creatie si nu doar la nivelul
planetei noastre. Aceasta inlantuire isi arata efectele pe multe alte planete
cu manifestari similare cu cele de la nivelul Pamantului.
In seara in care s-a dezlegat
blestemul „Marului cu 9 mere de aur”, a inceput a se derula in astral un film fascinant
si as zice ca era chiar incredibil. A aparut un mar de aur. Era unul dintre
cele 28 de artefacte. A inceput a se dematerializa. Am inteles destul de repede
ca nu era vorba de o dematerializare, ci de o teleportare. Am vazut acea
transformare, am vazut cum a plecat totul precum un grup de licurici, cum a
ajuns in alta parte si cum s-a rematerializat acolo unde a ajuns. Am aflat apoi
ca de fapt s-a intors singur acasa, in Romania. Poate fi vazut totul ca un
scenariu SF, desi el ar fi SF doar pentru cine este pe acea stare de constiinta
care nu are habar de posibilitatile de comportament ale materiei, dincolo de un
anumit nivel de perceptie si cunoastere.
Dupa mar a aparut urmatorul
artefact si s-a intamplat si pentru el la fel. Si tot asa, unul dupa altul,
pentru toate 28. Ele s-au intors singure acasa, exact in locurile de unde au
fost luate, situate prin diferite galerii subterane de sub teritoriul Romaniei.
Evantai, delfin, sabie, pocal (unul pretios si cu nume cunoscut), cranii, carte,
cheie sunt doar cateva exemple. Desi as putea sa asez insiruirea exacta a celor
28, nu am permisiunea de Sus sa fac asta in acest moment.
Inainte de a scrie aceste lucruri,
va spun ca mi-am asumat in mod clar riscul ca este posibil ca multi sa creada
ca sunt dusa cu pluta. Fiecare este liber sa creada cum considera de cuviinta. Ceea
ce eu stiu este ca a trebuit sa scriu despre toate acestea, caci fara ele nu se
poate intelege mai departe ce s-a intamplat in data de 8 mai.
Sunt multi cititori care cunosc
despre cartea „Viitor cu cap de mort” scrisa de Radu Cinamar. Numele este un
pseudonim si sunt pareri care spun ca in spatele acestui nume este o singura
persoana, iar alte pareri spun ca ar fi doua persoane. Volumul face parte
dintr-un pachet de 7 volume, insa in opinia mea, ceea ce este scris si publicat
pana in 2017, adica primele 5 volume, sunt opera domnului Cinamar. Ultimele
doua volume insa, publicate din 2019 incolo, pe care eu nici nu le-am putut citi
pana la capat desi am incercat, din cauza starilor de nervi care ma apucau atunci
cand deschideam respectivele carti, in opinia mea, nu au acelasi autor.
La un moment dat, in carte
exista redat un pasaj al intalnirii unei echipe a Departamentului Zero cu
Parintele Arsenie Boca.
Iata o bucata din respectiva
intalnire:
„Apoi a scos dintr-un cufăr o carte
groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care
provenea de la sfinţii creştini de la muntele Athos. „În ea, ne-a spus
părintele Arsenie, se găseşte descrierea hidrei cu
răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate
mijloacele să împiedice lumina şi voinţa
dumnezeiască. Voi trebuie să înfruntaţi cu
înţelepciune această ameninţare şi înţelepciunea vă va fi dată vouă, precum şi la mulţi alţii, pentru a răpune Răul. Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în
jurul vostru: la serviciu, în magazine, în
instituţiile statului, în conducerea lui şi
mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată
vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui
Dumnezeu peste ei."
Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat
subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească"
nu este ceva care a apărut în vremurile
noastre, ci ea durează din antichitate, de sute şi chiar de mii de ani în urmă, pregătind încetul cu încetul
terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti" este minuţios şi, prin puterea banilor
şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o
săvârşesc au ajuns destul de aproape
de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi. Aici,
însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne
şocheze într-o oarecare măsură. El a spus
că, în mod paradoxal şi într-un
interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor
specifice care vor depăşi cu mult
puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste. Arsenie Boca a mai
precizat că toate acestea se vor face
întru voia lui Dumnezeu, pentru că totul este ciclic şi trebuie să se întoarcă de acolo de unde a pornit.”
Imi amintesc ca sta scris in
carte, desi am citit-o in urma cu multi ani de zile, ca prin asta Parintele a
facut referire la mareata descoperire din Muntii Bucegi. Eu ma intreb insa
sincer astazi: „si daca Parintele a facut referire prin acea afirmatie si la
povestea aceasta cu artefactele?” Cine poate sti ce i-a aratat Dumnezeu
Parintelui? Intoarcerea artefactelor acasa de unele singure, precum si ceea ce
au facut ele mai departe, despre care voi scrie in continuare, nu este un semn
specific suficient care depaseste cu mult puterea limitata de intelegere a
cunoasterii materialiste?!
In data de 8 mai s-au activat
cele 28 de artefacte. Totul a inceput cu evantaiul care se vedea in astral cum
se deschide si se inchide singur, chemand parca toate evantaiele de pe Pamant. S-a
umplut tot ecranul de evantaie de toate formele, marimile si culorile. A aparut
mai apoi o lira si astralul s-a umplut de instrumente muzicale de toate
felurile. Am inteles mai tarziu ca aceste artefacte erau in legatura directa cu
28 de cupole tip piramida, construite in jurul Pamantului, pentru obturarea
legaturilor cu energiile divine, in sensul ca in ele sta informatia si
capacitatea dizolvarii acestor cupole. Aceasta activare a fost realizata de
craniile de cristal din munti, cu care noi ne-am mai intalnit si la momentele
de inceput de luna mai a anului trecut. Am scris despre asta in blog la vremea
aceea. Activarea artefactelor a fost punctul de demarare in actiunea de
dizolvare a cupolelor. In mare parte, activarea aceasta s-a deplasat la anumite
momente viitoare, prin tunelurile timpului, fiind cunoscute la ora aceasta date
exacte la care se vor dizolva una sau mai multe cupole, pana se termina cu
toate 28. La ora la care scriu acum sunt dizolvate 17 cupole din 28.
Daca 4 dintre ele au fost
construite in perioada celui de-al doilea razboi mondial si un pic dupa acesta,
restul de 24 s-au construit in perioada 2019-2022, iar partea de androizi, mai
ales cei din afara Universurilor, a avut un mare aport la treaba aceasta. Am
asezat candva, intr-o scriere, dar nu imi mai amintesc daca in blog sau in alta
parte, ideea ca si pe vremea celui de-al doilea razboi mondial a avut loc o
deschidere a portilor anticreatiei si catre alte Universuri sau spatii din
afara Universurilor, pe unde au patruns in spatiul nostru androizi de mare varf
ai intunericului. Asa se explica tot genocidul si ororile ce au avut loc in
acele vremuri. Ei au fost coordonati, si atunci, si in aceasta perioada 2019-2022,
de anumite servere ale creatorului intunecat. Putem intelege in acest fel toata
nebunia aceasta de pe Pamant si toata negura ce s-a instalat in multe creiere,
care pe masura trecerii timpului a parut sa se dezvolte exponential.
Pe langa 28 de cupole s-a aratat
de Sus si existenta a 8 plase de control al mintii, fiecare indeplinind o
anumita functie. Ele au legatura cu alte artefacte si este un subiect pe care
il voi dezvolta mai pe larg altadata. Au fost ingradite si serverele, atat de
creare a plaselor, cat si de sustinere a functionalitatii acestora.
De importanta majora, in special
pentru tara noastra, a fost si inceputul datei de 18 mai. Pe la ora 1 noaptea,
dintr-o data, m-a invaluit o mare energie de iubire. Pentru o vreme a fost
tacere, asteptandu-se parca ceva anume, dar la un moment dat a aparut imaginea Domnului
Metatron, stand la un pupitru, tinand in mana un creion cu pana, si scriind in Marea
Carte a Vietii. Iata ce se scria: „Incepand cu aceasta noapte, fraiele Romaniei
sunt predate catre ... si Romania intra sub aripa protectoare a ...”. Desi
stiu, nu voi scrie cine se ascunde in spatele acestor „...” In tot cazul, nu
este vorba despre un om si nu este vorba de vreo tara anume si nici de vreo
alianta de tari. Este totusi cineva existent pe Pamant, avand o putere destul
de mare. Nu intereseaza acum acest aspect, caci mai devreme sau mai tarziu se
va vedea oricum. Ce conteaza este ca vor fi indepartati rand pe rand toti cei
ce au tinut fraiele pana la acel moment al hotararii luate in Ceruri.
As zice ca prin asta un suflu
nou a venit peste Romania, iar tara aceasta se trezeste. Cred sincer ca greva
profesorilor este doar inceputul, deoarece se pot adauga in curand si altii,
din alte categorii sociale.
Este frumos ca in urma cu cateva
saptamani a fost lansata in piata o moneda realizata dupa o pictura de-a lui
Gheorghe Tattarescu, dedicata Revolutiei de la 1848, numita „Romania descatusata”.
Intelegem ca potrivirea aceasta nu este intamplatoare, caci intr-un fel sau
altul, luand in considerare si inscrisul din Cartea Vietii vazut in acea
noapte, am spune ca Romania si-a rupt lanturile. Eu mi-am comandat moneda si
dupa aproximativ doua saptamani de la comanda, exact in ziua de 18 mai, dupa ce
la inceputul ei am vazut minunata desfasurare din astral, a venit coletul.
Faptul ca moneda mi-a sosit chiar in acea zi, pentru mine a fost un semn
important. Mai multe detalii despre moneda puteti gasi la linkul de mai jos.
Dupa ce s-a dezlegat magia si
blestemul legate de mercur, s-a vazut cum Pamantul a trecut printr-un portal
triunghiular alb. La ceva vreme dupa ce s-a ajuns pe partea cealalta a
portalului a aparut in imagine un vulcan care erupea si care a generat niste valuri
de tip tsunami imense. S-ar putea sa se intample acest lucru la propriu, dar
s-ar putea intampla si la figurat, in sensul ca populatia planetei ajunsa la un
maxim de clocot interior, rabufneste generalizat ca un vulcan. Cerul a
comunicat atunci ca nu este posibila vreo interventie a fiilor Luminii, in legatura
cu vulcanul, caci este nevoie de respectiva manifestare, deoarece fara ea, nu
se poate instala pe Pamant, mai rapid, noua stare de fapt.
Privind la ce servere ale
creatorului intunecat au fost inlantuite, mie, una, imi este foarte limpede ca
incetul cu incetul se trage linie si epocii magiei negre. Toata lucratura care
vine pe linia de magie neagra este sustinuta de aceste servere, iar daca ele
sunt inlantuite de Cer unul dupa altul, practic lucratura se poate face, dar nu
mai are cine sa aduca in manifestare efectele vizate de respectiva lucratura. Tot
ce se intampla in aceste timpuri este sfarsitul vrajitoarelor si vrajitorilor
de pe Pamant, al hotilor si mincinosilor, al imbogatitilor peste noapte, al
falsilor guru si al falsilor profeti si maestri spirituali. Nu mai vorbesc cate
s-au mai aratat de Sus si in sectoarele acestea si cum au fost ingradite masini
si servere care sustin asemenea activitati. Nu poate intelege nimeni cum un om
care serveste Lumina Adevarata abia isi face loc in lume prin toata increngatura
aceasta si deseori abia supravietuieste, iar altii umplu sali de cate 300 de
oameni, a cate 1000 de euro bucata de curs, insemnand o acumulare de 300.000 de
euro pentru 3 zile de curs sustinute. Sa mai ierte Dumnezeu, dar daca cineva
crede ca asta este ceva ce vine de la Lumina Adevarata, parerea mea este ca se
afla in mare inselare.
Cupolele se dizolva, plasele la
fel, mintea omului se elibereaza si vedem noi in ce ordine se vor aseza
valorile dupa aceasta, deoarece pentru marea parte a umanitatii va fi totul ca
si o trezire dintr-un somn adanc.
Dupa cum am promis, la final,
voi expune o insiruire a serverelor ingradite, cu mentiunea ca lista nu este
finalizata si ca se mai continua dincolo de punctul 32. Ne dam seama ca aceste
servere sunt cele ce au conferit tuturor controlorilor lumii si altora ce au
jucat pe degete ca la ruleta destine si vieti, sentimentele acestea de plinatate,
de putere, de infumurare, de dumnezei. Imperiul lor se prabuseste insa acum, cu
fiecare zi care trece.
Iata serverele ce au fost
inlantuite pana in prezent, inserand cand si cand in insiruire si momentele
unor rezolvari importante:
1.
SERVER PENTRU INFLUENTAREA COMUNICARII TELEPATICE.
2.
SERVER ALCATUIT DIN 3 CERCURI – avand legatura tot cu
subiectul de la punctul 1.
3. SERVER CE ARE LEGATURA CU INTOLERANTELE – de exemplu,
intoleranta la argint.
4. SERVER CU 46 DE COMPONENTE, FORMA CRUCE – pentru mutarea
karmei pe varianta tehnica.
5. SERVER CU 101 COMPONENTE, FORMA CRUCE – pentru mutarea karmei
pe varianta magiei negre (4x25+1 componente).
6. SERVER CU 199 COMPONENTE, FORMA CUB – pentru a face ingradiri
electromagnetice de tip cub, crucea mortii, etc.
7. SERVER CU 55 DE COMPONENTE – pentru a face ingradiri legate
de timp, labirinturi, etc. Impreuna cu serverul de la punctul 6, acestea sunt cele
doua servere responsabile de constructia celor 28 de cupole in jurul Pamantului.
8. SERVER DIN 3 CRUCI A 101 COMPONENTE FIECARE – pentru
deschidere de porti catre intuneric. Era folosit si in
condamnarile karmice date de controlori si lorzii karmici.
10.SERVER PENTRU SUSTINEREA TUTUROR
VRAJILOR FACUTE CU AJUTORUL MERCURULUI – alcatuit din 10 formatiuni a 24+1
componente fiecare.
Dupa ce s-a trecut pe la cele
10 servere, s-a intrat pe a afla ca exista la nivel planetar 8 plase de control. Fiecarei
plase i se asociaza cate un server care ii sustine functionalitatea. De la
acest moment incolo nu am mai cercetat forma si componenta unui server.
11.SERVER PENTRU PLASA 1 PRIN CARE NE
ESTE ABSORBITA LUMINA DIN CORP – genereaza devitalizare si scaderea vibratiei.
12.SERVER PENTRU PLASA 2 PRIN CARE ESTE
INFLUENTAT METABOLISUMUL – slabire sau ingrasare
excesiva, modificarea negativa a metabolismului la inaintarea in varsta.
13.SERVER PENTRU PLASA 3 PRIN CARE SE
REALIZEAZA INDUCTII DE ENERGII DE FRICA. Pe langa starea de frica continua, si
de multe ori nedefinita, acesta este cel care genereaza si sustine si atacurile
de panica.
14.SERVER PENTRU PLASA 4 PRIN CARE SE
OBTUREAZA LUMINA SFANTULUI DUH CE SE REVARSA ASUPRA MINTII SI O CONDUCE PE
ACEASTA PE RATIONAMENTELE SI CAILE INTUNERICULUI SI ALE FALSEI LUMINI – A fost de dezlegat aici o
magie neagra importanta.
15.SERVER PENTRU PLASA 5 – CEL PRIN CARE
ESTE COORDONATA PEDEPSIREA NEDREAPTA, AUTOPEDEPSIREA, AUTOSABOTAREA PE LINIE
SPIRITUALA. ARE LEGATURA SI CU SINUCIGASII. Masterul central este ca o litera U
sau potcoava, reprezentat cu gura in jos, ca un clopot. Acest U intors este
format din 9 componente.
16.SERVER PENTRU PLASA 6 – CEL PRIN CARE
ESTE COORDONATA AUTOSABOTAREA SI DECIZIILE CARE NE INFLUENTEAZA IN MOD NEGATIV
VIATA PAMANTEANA, MATERIALA. Probabil ca tot el influenteaza si decizii ce se lasa in
final cu succes personal, atunci cand vine vorba sa fie acestea ale facatorilor
de rau. Masterul central este exact ca si litea U, sau ca o oala. Are tot
9 componente.
17.SERVER PENTRU PLASA 7 A SEXUALITATII
DEPLASATE DE LA NORMAL. A avut treaba multa serverul acesta ca sa ii conduca pe „desteptii”
vremurilor la decizii si manifestari care unui om normal ii intorc stomacul pe
dos de sila. Tot el a cautat sa ne impuna cum „sa-i educam si sa-i invatam” pe
copiii cu varste intre 0 si 4 ani despre placerile sexuale si altele. Copiii
nostri nu au alta treaba mai buna de facut la varsta aceasta decat sa stea sa-si
plece urechea la cotcodacitul lor jalnic. Daca mai statea mult serverul asta pe
pozitie, maine-poimaine apareau si cine stie ce forme de biberoane si de suzete,
daca nu or si exista deja. Eu zic ca cel mai bine ar fi sa le molfaie dumnealor
pe toate astea, sa le puna si arome daca vor, ca sa le dea un plus de gust si
de savoare, caci oricum le miros gurile urat si creierele a ars, si sa isi ia
frumusel ghearele de pe copiii nostri, caci s-or mai confruntat ei cu o mama
dezlantuita care saraca nu a putut sa isi apere copiii atunci cand a fost
nevoie, dar cand o veni un tsunami de mame dezlantuite peste ei toti, praful si
pulberea o sa se aleaga in mod garantat, pana dispare din scena si ultimul!!!
18.SERVER PENTRU PLASA 8 A SUSTINERII VICIILOR
– ALCOOL, DROGURI, ETC.
24-25 mai 2023 – dezlegarea magiei si blestemului
vrajilor cu mercur.
24 mai 2023 – aratarea faptului ca s-a mai incercat
acest lucru candva, demult, in alta viata. A fost o incercare esuata din
pricina prinderii reprezentantilor luminii de catre 3 servere de ingradire. A fost necesara o actiune de inlantuire a
acestor 3 servere si marcam prin urmare la aceasta data:
19.SERVER 1 DE INGRADIRE, LEGAT DE
DEZLEGAREA MAGIEI SI BLESTEMULUI MERCURULUI.
20.SERVER 2 DE INGRADIRE, LEGAT DE DEZLEGAREA
MAGIEI SI BLESTEMULUI MERCURULUI.
21.SERVER 3 DE INGRADIRE, LEGAT DE
DEZLEGAREA MAGIEI SI BLESTEMULUI MERCURULUI.
25 mai 2023 – dezlegarea finala a magiei si
blestemului vrajilor facute cu mercur. S-a intrat apoi pe noi servere.
22.SERVERUL DE CONTROL AL ZONEI
FINANTELOR.
26 mai 2023 – dezlegarea finala a magiei si
blestemului vrajilor facute cu sange. Si aici s-a mai incercat o data
rezolvarea, in timpuri stravechi, dar a fost actiune esuata. Tot 3 servere au
facut prinderea si le notam si pe ele mai jos.
25.SERVER 1 DE INGRADIRE, LEGAT
DE DEZLEGAREA MAGIEI SI BLESTEMULUI VRAJILOR CU SANGE.
26.SERVER 2 DE INGRADIRE, LEGAT
DE DEZLEGAREA MAGIEI SI BLESTEMULUI VRAJILOR CU SANGE.
27.SERVER 3 DE INGRADIRE, LEGAT
DE DEZLEGAREA MAGIEI SI BLESTEMULUI VRAJILOR CU SANGE.
28.SERVER DE COORDONARE A
INGRADIRII LIBERTATII.
28 mai 2023 – dezlegarea magiei si blestemului generat de ritualurile de magie neagra pentru programare inversata. 4 servere sunt cele ce au servit acest subiect iar acestea sunt urmatoarele:
29.SERVER PENTRU SEPARAREA
ENERGIILOR MASCULINE SI FEMININE.
30.SERVER PENTRU SEPARAREA
ENERGIILOR CERULUI SI PAMANTULUI – acesta construia o structura de interpunere intre ceea
ce vine de la Cer si ceea ce vine de la Pamant, blocand miscarea toroidala a
energiilor.
31.SERVER PENTRU INCRUCISAREA
ENERGIILOR FEMININE CU MASCULINE.
32.SERVER PENTRU SUSTINEREA
RITUALURILOR DE MAGIE NEAGRA PENTRU PROGRAMARE INVERSATA.
https://tristar77.blogspot.com/search?q=programare+inversata
Datorita acestei magii negre
si a blestemului aferent, a existat posibilitatea manifestarii unei astfel de
probleme, intr-o forma ciclica. Altfel spus, omul afectat de o astfel de magie
neagra, functioneaza ba normal, ba cu energiile inversate. Spre exemplu, sunt
multi oameni care in rugaciunile pe care le fac, emit anumite cereri.
Cateodata, primesc raspuns pozitiv la cererile lor. Alteori, in loc sa
primeasca ce isi doresc, vine catre ei exact opusul. Depinde asta de momentul
in care pica ei cu cererea. Daca momentul este pe o zona de functionalitate
normala, ei primesc ce isi doresc, dar daca pica intr-o perioada in care se
manifesta programarea inversata, ei obtin ca raspuns la cererea lor exact
opusul a ceea ce cer.
Programarea inversata poate
genera si inversarea chakrelor, in sensul ca intrarea in chkara devine iesire,
iar iesirea, intrare. Asta da peste cap tot sistemul energetic al corpului uman
si implicit intreaga sa viata.
Tot programarea inversata
este ceea ce sta la baza a ceea ce cunoastem cu numele de „transgender”, in sensul
ca o anumita persoana afectata, avand un anumit sex, se simte cu o anumita
ciclicitate, ca reprezentand mai degraba sexul opus. La toti acestia se vede un
implant ce pleaca de la cerebel, prin coloana vertebrala, pana la terminatia
acesteia, iar printr-un astfel de implant i se impune mental respectivei
persoane un astfel de comportament si o astfel de simtire.
Dupa aceasta dezlegare si
inlantuirea celor 4 servere enumerate la ultimele pozitii, cateva ore mai tarziu,
in cursul zilei de azi, s-au dizolvat toate cupolele existente deasupra
bisericilor si templelor. Intr-o biserica avand o astfel de cupola, a putut exista
posibilitatea ca in timpul unei slujbe de Sfanta Liturghie de pilda, intr-un
moment care pica in perioada de programare inversata, in loc sa se pogoare
Sfantul Duh in timpul slujbei, avea loc opusul, in sensul ca era absobita lumina
din participantii la slujba. Acesta este motivul din a carui pricina multi fii
ai Luminii nu au mai simtit in ultimii ani sa mearga consecvent la biserica ci
doar sporadic. Probabil ca prin intuitie erau alese momente care nu picau pe
perioade de programare inversata.
Dupa cum bine putem vedea, iata
cum este organizat de fapt intunericul si cat de complicata este toata
povestea. De aceea lupta asta cu intunericul a fost dintotdeauna atat de
dificila si parca interminabila. Mai trebuie sa stim ca si Divinitatea are serverele
Ei, care indeplinesc functii total opuse, bineinteles pe linia iubirii, a Luminii,
a ajutorului, etc. De fapt, o mare parte a rugaciunilor noastre reprezinta o
conectare la aceste servere ale Luminii. Mai sunt anumite rugaciuni si actiuni
care o iau pe alte rute, de un alt nivel, dar despre astea vom afla in
vremurile viitoare. Realizam intr-un final ca totul este creat si functioneaza
precum o mare retea de internet. Computere, servere, conexiuni, comunicatii, cautari,
cereri, raspunsuri, virusi, antivirusi, hackeraj, protectii, etc. Daca
intelegem si stim toata aceasta functionare lumeasca, vom intelege mult mai
bine si functionarea aceasta din planurile nevazute, atat pe fagasul pozitiv
cat si cel negativ.
Toate cele bune!
Mulțumesc frumos pentru informații.! Mulțumim Cerului pentru darurile sale de lumină și iubire.
RăspundețiȘtergereIn luna mai cam de pe la mijloc am trăit mai multe senzații spirituale destul de intens în anumite ore.
Pur și simplu curgeau informațiile în minte doar stând și ascultând natura.
Am aflat de existența legii lui 3 și a lui 7, am cautat pe net și am fost surprins plăcut ca există informații pe net, dar nu sunt făcute conexiunile între idei.
Legea lui 3 e DESTUL de simplă dar nu e simplu deloc.
Legea lui 3 este Sfânta Treime, forța activă, forța pasivă și forța neutră.
Am găsit apoi pe net o carte numită Anatomia Oculta dar în engleză doar.
Și legea lui 3 sunt cei 3 centrii din creier care activați te trezești în fața Sfintei Treimi.
Apoi legea lui 7 este prezentă pretutindeni deorece totul e o muzică. Totul e muzică.
Octava notelor muzicale DO RE MI FA SOL LA SI DO o cântăm zilnic.
Pai cum mi-a apărut mie în minte acum 2 săptămâni? Când se începe o intenție, sau proiecție a conștiinței în viitor sau în prezent să facă ceva, se inițiază Octava Notelor muzicale în modificările minții.
Care sunt modificările mintii : citez din YOGA sutra: Cunoaștere corectă, Cunoaștere inversata, Fantezia, Memoria, Somnul.
Sunt primele 5 note muzicale: DO, RE, MI, FA, SOL. Fiecare le cântă cu mintea când își proiectează conștiința. Apoi urmează încă 2 note de sus, LA si SI.
Să zicem că îmi proiectez conștiința să fiu la zi la job, sau să schimb sistemul educational în ROMÂNIA sau orice altceva, o facem zilnic proiecția conștiinței.
Și in fiecare zi omul primește alte informații în funcție de modificarea mintii cu care lucrează. Cele 7 note muzicale sau 5 modificări mentale +2 de iluminare se regăsesc în anatomia oculta ca fiind coloana vertebrală de unde conștiința ADN ne creează realitatea noastră. DE ASEMENEA cele 7 note muzicale, cei 7 centri din coloana vertebrală sunt legați de cele 7 zile ale săptămânii. Am putea afirma ca nu există timp, ci ca e împărțit în 7 zile care se repeta la infinit. Cele 7 zile ale Creației. Atâta e tot timpul. Nu există ani, secole sau milenii decât 7 zile de creație și atât. Timpul e dovedit ca fiind relativ pentru fiecare, deci fiecare nu există decât în propriul său timp de creație de 7 zile.
Dar nu deschid polemica timpului, doar utilizez cele 7 zile sa explic ceva.
Deci sa zicem Luni este DO, Cunoștea Corectă, și eu m am proiectat în conștiința mea sa fiu la zi cu toate sarcinile.
RăspundețiȘtergereEi LUNI sunt devastat de informațiile care le primesc, la job de la șef și colegi, rationalizez tot, analizez, disec, iar analiza, brainstorming etc la finalul zilei am totul clar despre tot ce pot cunoaște.
MARȚI vine Nota RE, care e cunoașterea inversata, în alte cărți denumita eronată. Cum se face eroarea? Păi orice subiect de cunoaștere în mintea noastră e inversat în oglindă de emisfera cealaltă. Creierul mic are două influențe, jumate de la planeta Marte. Jumătate de la planeta Mercur. Și ceea ce aveai în minte îți apare în altă lumină reflectat în cealaltă emisfera unde informația aajuns6abia a doua zi după somn.
Știm toți ca ce înveți ziua, se memorează noaptea când dormi și repeți un text de multe ori când înveți tocmai când dormi să între în Memorie.
Dar a doua zi se reflectă ce se poate inversa. Totuși care e rolul aceste modificări mentale dacă avem Cunoașterea Corecta. M-am luminat când am realizat ca bășcălia, comedia și umorul nu ar exista deloc fără acest centru, modificare mentală, nota muzicala sau ziua a doua a Creației Proiecției propriei conștiințe.
A 3-a zi, nota MI, modificarea mentală este Fantezia care ne dă o altă perspectivă asupra intenției noastre. Dacă în prima zi am fost bulversat de informații, a doua zi am găsit de ce informații să fac bășcălie și comedia, a 3-a zi fantezia ma ajuta să găsesc rezolvări acolo unde logica și rațiunea Lui Luni nu poate și nici inversul MARȚI nu rezolvă cu distracția lui nimic.
JOI, este nota FA, și modificarea mentală numită Memoria. Deci o zi bună de făcut înregistri de acte, de piese de muzică, de orice are legătură cu memorarea, producția de bunuri și înregistrarea.
Practic pentru sistemul energetic Pământ producția de bunuri din China nu e decât o Memorare de obiecte. Nu e ca și pt noi o activitate elaborata industrial.
Ziua de Vineri e nita ȘI-L, modificarea mentală a Somnului. Deci o zi bună de făcut revizii, raportări, reluarea unor activități care au pierdut energie etc exact ce face somnul, restabilește echilibrul între fizic și spiritual.
Apoi vine SÂMBĂTA cu nota LA și ia la rost celelalte zile și le egalizeaza, devenind starea care unește celelalte stări sau zile și devii Unit în Sinele tău cu toate stările mentale. Sâmbătă e o zi bună de a-ți aduna Sinele, a-ți unii aspectele celorlalte zile de creație.
Ziua de iluminare a celorlalte zile prin care ai trecut și au creat.
DUMINICA e ziua de odihnă a Creatorului, e ziua când Creația ta ca Om se bucură de odihnă.
Un singur articol destul de bun pe tema asta cu înțelegerea celor 7 zile ale creației ca fiind cele 7 bote muzicale ce le cântă sufletul fiecăruia.
RăspundețiȘtergereLink:
https://tarotzidezi.wordpress.com/legea-octavei/
Mai adaug ceva despre puterea conștiinței umane care este extraordinar de puternica.
Deci fiecare om se proiectează în conștiința sa cu propria sa conștiință. Tu în tine, eu în mine, fiecare în el.
Și zilnic facem asta. Unii se proiectează foarte rău iar unii destul de bine, și putini sunt cei care își fac proiecție foarte buna.
Majoritatea își proiectează în conștiința lor cu conștiința lor frici, temeri, îngrijorări, insatisfacții, lipsuri, ura, neplăceri etc...
Și conștiința noastră cum recent am descoperit cu uimire e atât de puternică ca îți proiectează înapoi exact ce i-ai proiectat tu ei.
Și când vine spre tine frici, temeri, îngrijorări, insatisfacții, lipsuri, ura, neplăceri etc.. Tu te sperii și mai tare și începe acel moment când pui iar intenție, te proiectezi din nou și dezvolți o spirală în jos pe muzică sadica, uneori chiar masochista. Puțini sunt cei care în față în față cu realitatea care și-au proiectat efectuează recunoașterea propriei lor minți. Ei cred ca vine din afară de la lume sau de la alții.
Lumea e doar o Memorie care Memorează, înregistrează ce conștiințele de mici dumnezei le proiectează în Creație.
Banii, posesiunile materiale nu sunt decât niște simple înregistrări făcute în Memorie. Prima dată în memoria ta, apoi pleacă în Univers și vine înapoi.
Nu știu dacă e real ce am dedus eu, dar mi se părea a gândul meu proiectat de care ma legasem sa îl observ, a făcut cele 7 modificări în lumea noastră, apoi a plecat în akte lumi ale gândului, nu îl vedeam ca nu sunt clarvăzător dar îl simțeam acel gând unde călătorește ca poeții. Așa am văzut 7 astfel de trasnformari ale gandului - proiecție în conștiința în 7 lumi diferite, și cand a revenit gândul înapoi avea deja 49 de transformari. Iar transformările mi se păreau Ecouri. Așa le percep ca ecouri din ale lumi poetice și ne aduc un rezultat. Propria noastră proiecție a conștiinței.
E simplu încercați și voi. Luați o melodie care va face bună dispoziție la job și lucrați pe ea 7 zile. Doar cu un album de muzica. O sa revină la voi cu alte senzații.
Apoi pe baza acestor informații am reușit sa deduc unde am făcut proiecții puternice în viața mea, și cât de supărat eram când conștiința mea proiectată se reintorcea în lumea asta după 49 de transformări. Și ști de ce? Că îți anulezi libera voința și faci exact ce ai hotărât tu ca faci.
De exemplu acum 13 ani ma proiectasem să mă căsătoresc și am avut o stare fantastică în acea zi și am uitat. Dar jumătate din acea zi doar la viitoarea căsătorie ma gândeam, nu știam cu cine unde când.
Peste 4 ani mam căsătorit, am avut o nuntă reușită cu filmări și poze superbe și totul a la carte.
Și abia acum am făcut legatura între ce proiectasem în trecut și cum sa manifestat.
Eu cred ca intenția noastră după 7 zile de creație în care lucram noi la ea, pleacă în alte 6 lumi de câte 7 trasformari, primește binecuvântare din acele lumi și revine la noi și se manifesta. Totul e ca o muzica.
Din păcate mulți cântă doar cântece de jale și plângere. Și dacă asta proiectează asta primesc.
De aceea e important fiecare cântec care iese din noi.
Eu când ascult un om când vorbește emisfera mea drepta parca îl oglindește în ce muzica scoate ăla. Unu care urlă și tipa îl vad la tobe ca bate tobele de numai numai. Și nu îl contrazic, ma bag lângă el și pun la chitara câteva note. Și ma armonizează conflictul ca e doar muzica rock. Trebui doar să vezi curgerea muzicii din gura oamenilor care sunt tobe, si chitari pentru sufletul din ei. Când cineva nu are muzică când vorbește simt un gust ciudat metalic. Atunci ma blochez puțin și stau la pândă. Că ceva ceva nu realizez. În primul rând mă pândesc pe mine să văd unde acționează careva cu senitonuri subtile.
Mai simt nevoia sa adaug ceva despre Zeița Bendis a dacilor.
RăspundețiȘtergereNu prea sunt dac-o-fan, dar încep să prind gustul.
Zeița Bendis, nu sunt prea multe informații pe net, era MAREA ZEIȚĂ care era adorata de pe vremea matriarhatului în aceste teritorii.
Ea a revenit de multe ori sub mai multe nume ca Diana sau Artemis.
Astăzi îi spunem simplu la zeiță ca fiind Sanzaienele.
Cine e Marea Zeiță? Nu e alta decât Fecioara Maria care este Mama care poate naște pe Stăpânul Universului în formă umană.
Va dați seama ce femeie poți să fii să fii capabila să naști Dumnezeu pe pământ?
Această Mare Zeiță este chiar Dumnezeu pe pământ care face și desface tot.
Cultul ei a dăinuit milenii și milenii doar noi acum l-am uitat.
Se mai știe ca Bendis era adorata înainte de Zalmoxe și una din manifestările ei ulterioare a acceptat învățătura lui Zalmoxe de la el însuși.
Marea Zeiță nu ne-a părăsit niciodată, eu sunt convins a undeva o femeie pe pământul ăsta e manifestarea MARII Zeițe și așa ca mamele au grija nevăzută a copiilor ei.
"Punct ochit, punct lovit!" Hmm ..., "finesco percepție", ca să parafrazez pe cineva!
ȘtergereSe intoarce roata???Ma indoiesc.Uitati-va in jurul vostru.Totul este neschimbat in timp ce citiva tipa sa le mareasca salariile in timp ce preturile au luat-o razna!Sunt atit de prosti,orbi si muti...Suntem in situatia numita,sugetiv in popor ca fiind: "Aceeasi Marie dar cu alta palarie"! Atita vreme cit "Perciunatii"si "Chabad-ul"sunt la fraiele puterii NIMIC nu se va schimba...
RăspundețiȘtergereIti dai seama ca asta este strict parerea ta, nu a mea. Este de asemeni parerea multor altora, din pacate. Cum as putea eu sa explic vreodata cuiva in ce fel se culeg informatii ca cele puse in acest articol? Nu am cum, pentru ca ei sunt pur si simplu incapabili sa aiba astfel de intelegeri. Este dupa cum spunea Parintele Arsenie Boca in cele redate in articol. Multi cred ca doar mi se perinda niste imagini prin fata ochilor si asta este tot. Am ajuns dupa mai mult amar de vreme la intelepciunea ca nu trebuie sa mai fac inca un chin, sa ii lamuresc pe toti acestia despre cum se petrec lucrurile in aceste sfere.. Poate dupa ce s-or dizolva toate cupolele si plasele, mai avem vreo speranta. Altfel, suntem pe stand-by, caci nu avem ce face.
ȘtergereVezi insa cum este? Citind ce a scris cititorul de mai sus, caruia ii multumesc pe aceasta cale, gandul si sentimentul pe care il trimitem in eter, se intoarce identic la noi dupa niste vreme, dar inmultit cu 49. Practic, exact atitudinea aceasta a oamenilor este o prima cauza a bumerangului ce ne loveste, iar controlorii fac tot ce pot sa alimenteze o astfel de atitudine, caci ei studiaza si cunosc bine aceste legi cosmice.. Daca nu ar exista si unii care sa priveasca in viitor cu speranta si credinta, sa contrabalanseze energiile in acest bumerang, ala cand s-ar intoarce ne-ar secera pe toti la propriu. Asa, face el niste stricaciuni, dar nu chiar iremediabile.
MULTUMESC MIHAELA! Eu chiar cred ca aceasta roata se va intoarce..Doamne ajuta
Ștergere,,Ce este este cu neputinta la oameni , la Dumnezeu este cu putinta ‘
ȘtergereEste constatarea mea privind lumea în care trăim.Observ că nu acceptați defel realitatea evidentă doar pentru cunoscători că suntem cu toții sclavii Perciunatilor și a Chabadului
ȘtergereConsider ca multe sau schimbat in bine …. pandemia care nu a continuat in direcția care și-au dorit-o unii , războiul care nu a degenerat la scara mare, foamea și sărăcia pe care unii o anunța cu surle și trâmbițe , nu mai zic ce prezenta a fost la slujba de Înviere A Domnului nostru și ce vârsta a fost prezenta la ea ,faptul ca foarte multă lume se trezește și vede realitatea haotica in care trăim … și sincer faptul ca am început sa lucrez cu mine însumi e un început și zilnic vorbesc cu Dumnezeu și-i mulțumesc pentru tot ce am 🙏
RăspundețiȘtergereHabar nu ai la ce dumnezeu te rogi și cu cine vorbești! Se pare că în curind,Arhonii și Reptilienii la care vă rugați de zor de vreo 2000 de ani vor apărea în fața voastră exact așa cum sunt: 4-12 m înălțime,oribilităti criminale.Voi cu rugăciunile voastre le asigurați traiul căci ei se hrănesc cu energiile voastre și,uneori,cu corpurile voastre!
ȘtergereIti trebuie niste upgrade-uri serioase la nivel de informatie. Ti-o spun sincer. Sa zicem ca te situezi cu ce ne scrii acum pe undeva, pe la nivelul anului 2012.
ȘtergereCiudate comentarii și răspunsuri !😳
ȘtergereNu știu dacă are legătură cu această lucrare, dar am aflat că pe aproximativ 16 a trecut la cele sfinte Comandorul.
RăspundețiȘtergereO parte din Ființa care era el... Alte fragmente -, care de fapt sunt ființe întregi, manifestate în corpuri fizice - continua să își facă treaba aici in 3D. Unele și 5 pozitive, altele dizarmonice... fiecare pe palierul misiunii sale. Alte "părți" nu au trup sau se află materializate pe alte planete... Vorbim aici de o Ființă multidimensională in dinamica ei.
ȘtergereMiha superrr articol ! 🥰🤗❤
RăspundețiȘtergereMatrix nu este decât o umbră a Astralului.
RăspundețiȘtergereInvadatorii s-au împărțit în diferite organizații, toate sub aceeași umbrelă.
Guvern
Bănci, finanțe, asigurări
Biserica si religia
Mass-media
Pharma
Control, armata, politie
Iar sclavii au fost fericiți când echipa lor a câștigat evenimentul sportiv. Apoi înapoi la muncă luni.
Toate proiectele comunale, cum ar fi drumurile, pot fi finantate direct de către oamenii care lucrează.
Nu este nevoie de bănci și guvern. Întreaga industrie financiară este un parazit al muncitorilor.
Votarea este pur și simplu un spectacol cu scenariu scris.
Oricare dintre noi ar putea fi ca Assange. Cu toții suntem sclavi. Niciunul dintre noi nu este liber până când Assange nu este Liber.
Corpul fizic face parte din The Matrix. Gândiți-vă la corpul fizic ca la o nanomașină, foarte avansată. Programabil. Nu este mai mult decât un costum. Duhul Sfânt nu favorizează. Dumnezeu face pe baza a ceea ce tu faci. Toți trebuie să fie mai buni unul față de celălalt.
Faptul că poți fi recrutat să mori într-un război provocat de vechii politicieni este dovada că viața ta nu este a ta.
Vaccinurile obligatorii demonstrează că viața ta nu este a ta.
Cu toate acestea, oamenii refuză să creadă că suntem sclavi.
Taxa este pur și simplu un furt deghizat. Cum au devenit oamenii atât de păcăliți?
Dam la schimb viața noastra pentru bani de hartie = certificate de sclav.
Donam luna de luna guvernului peste jumătate din certificatele de sclavie prin Impozit, TVA, rate, taxe, licențe, taxe, diverse, diverse...
Jumătate din timpul din viața noastra suntem ca un sclav.
Pentru munca efectuată ni se dă bacnote de bani = un certificat de sclavie. Nu sunt monede de aur sau de argint.
Aceste certificate sunt apoi tranzacționate. Economia se bazează pe comerțul cu certificate de sclavie.
Economia este bazată pe sclavi.
Nu există bani.
Cea mai mare înșelătorie făcută vreodată.
Toți banii pot fi înlocuiți cu ușurință cu criptografii anonime, cu limite stabilite pe persoană. Cu tehnologia umană actuală. Acest lucru ar elimina toate rețelele guvernamentale, deoarece oamenii ar putea finanța instantaneu proiecte de pe Pământ. Banii nu sunt reali. Este pur și simplu un registru dezordonat despre cât de multă muncă ați făcut sau cât de productiv. Prin urmare, banii sunt sudoarea timpului și efortului tău în Matrix. Matrix îți dorește energia și îți oferă hrană și adăpost. Nu are valoare intrinsecă. Poate fi imprimat sau introdus cu ușurință în foaia de calcul. Prin urmare, banii sunt Scorul tau din Matrix . Zeciuiala și Taxa sunt ambele furturi.
Imaginează-ți ce vrei în The Astral.
Vizualizați-o.
Dacă te simți defavorizat, debusolat, pesimist de unde vine atacul? Construiește un scut. Apără.
Căutați răspunsuri în Astral. Nu in Matrix. Stupul poate înflori doar în biroul rece al Matrixului. Noi suntem soarele și viața și energia apei.
Cu propaganda agresivă, 30 până la 50 de ani pot vedea o modificare completă și o fabricare a întregii istorii. Lor le plac hârtiile. Mintea Stupului. Suflet de stup. Gândește-te la totul ca nimic nu este o coincidență. Apoi construiește logica și de ce. Atunci nu vei crede, vei stii.
Agenții vor fi plasați strategic. CEO-ul cunoștea anterior toți angajații companiei. Cine ar fi știut? Suntem păcăliți pentru că ni se spală creierul să credem că un agent este întotdeauna unul sau doi. Nu, ei vin în grupuri, te împrejmuiesc. Se infiltrează toti în viața ta. Fi conștient.
Matrix are nevoie de energia noastră pentru ca mecanismele sale să funcționeze. Pe măsură ce oferim mai puțină energie, mai puține componente funcționează. Apar erori. Puteți alimenta unele circuite din Matrix, dar nu pe toate. Pe măsură ce ne împământăm, devenim mai imuni la furtunile electrice din Matrix.
Cum știm când suntem vindecați?
Știm cum se simte sănătatea deplină? Să dansezi 3 zile sub stele.
Nu acceptăm sclavia sau moartea.
Vom elibera toate ființele vii.
Matrix pierde putere în multe domenii. Căderile de curent electric sunt primele semne. Devalorizare masivă a monedei urmată de închideri complete. Se vede de multe ori în istorie. Și va crește acum pe măsură ce oamenii se trezesc. Iluzia s-a terminat.
Ștergere- "Am luat o parte din Matrix". spun Hackerii.
Mintea și modul de a gândi sunt direct legate de starea spiritului. Matrix vrea să controleze asta. Pentru a-ți controla spiritul. Fiți conștienți de toate trucurile. Pune la îndoială tot. Construiește logica. Cum te face să te simți așa? Derulează înapoi și regândește. Roagă-te!
Ceea ce faci contează. Frecvența deblochează sau blochează ADN-ul.
Mai mult, școala declanșează activarea sau schimbarea ADN-ului. Antrenamentul sclavilor. Propaganda școlară nu a funcționat la tine.
Codurile de deblocare ADN. Capacitatea de a debloca majoritatea abilităților este codificată în ADN. Ești puternic. Asta e adevărul. Îndoiala este pur și simplu un atac. Înțelegeți războiul astral.
Sfântul Creator și voi aveți o legătură directă. Mulți dintre noi suntem atacați. Tine rândul. Suntem împreună. Noi câștigăm. Cunoaște-ți Puterea. Ceea ce faci contează.
[ei] au nevoie de energia noastră. Este atât de simplu. Nu da [le] nimic. Este atât de simplu.
Fiți conștienți de cuvintele cheie. Declanșatoare. Toate cuvintele au sens. Fi conștient(ă). Construiește logica. Pune la îndoială tot.
Guvernele din întreaga lume se vor prăbuși pe măsură ce oamenii se vor trezi. Intervenția vine. Suntem pentru libertatea deplină și eliberarea întregii vieți.
Mergem înainte. Un termen folosit de [ei]. Închinarea la Ceas. Ați fost cu toții antrenați. Clopotul școlii. Închinarea la ceas. Întregul sistem școlar instalează o supunere față de timp.
Înțelege-ți propria conștiință. Și roagă-te. Pierdeți condiționarea.
Gândiți-vă la deciziile foarte importante pe care le-ați luat. De obicei, în puncte nodale, cum ar fi aeroporturi, gări. Fără coincidente. Timp, ceas pe perete. Numărul zborului. Numărul locului. Data. Sincronicitatea.
Fizica cuantică este o abordare profană de a înțelege mecanica cronologiei liniilor de timp. Conștiința este necesară pentru a da sens la ceva. Ambele căi au fost puse înainte. Totuși alegem una. Putem alege ambele căi. Sau deloc. Sau căi suplimentare. Ai comunicații directe cu Dumnezeu. Nu este nevoie de intermediari.
Viața nu este continuă. Percepția noastră a fost modificată. Gândește-te în termeni de film și editare.
Toate aspectele societății sunt infiltrate de stup. Ce specii are un stup? Ierarhia. Casta.
Poate 80 de angajați în startup. Tot Stupul. Cum pot fi atât de coordonați? Mintea Stupului. Suflet de stup.
Invazia unei structuri STUP.
Cât de subțire este vălul?
Fiți conștienți de agenți. Vor avea mici indicii care să vă spună că sunt un agent. Indicii subtile. Uită -te la comportament. Testează apoi în moduri subtile.
Păstrează-ți întotdeauna gândurile pentru tine când ai găsit unul care este agent. Agenții sunt plătiți.
Agenții își vând sufletul.
Agenții pot veni în grupuri. Din unghiuri la care nu te așteptai niciodată și coordonate.
Fi conștient.
Oamenii nu au fost niciodată creați să fie închiși în birouri.
Atacurile vin sub formă de depresie, coșmaruri, gânduri tulburătoare. Fiți conștienți că acestea nu sunt din ființa voastră, ci atacuri externe.
Înțelegi?
Rugați-vă să eliminați toate vrăjile asupra voastră.
12 ani de pregătire a sclavilor, urmați de 50 de ani ca sclav.
Nu acceptăm asta.
Întregul sistem financiar este o problemă de bază de date sigură.
Cu asta, sistemul financiar devine redundant.
Și de acolo, finanțarea participativă a tuturor proiectelor pământului face ca guvernul să fie învechit. O mică echipă rotativă și auditată de 27 de persoane ar putea supraveghea IA.
Bine, daca eu îmi trăiesc toate cele 7 noduri, înseamnă ca la ultimul musai mor? ca eu mi-am găsit modelul, e din 7 in 7 ani. Primul meu nod a fost la 5 ani, apoi la 12 ani. Jumate bune, jumate rele.
RăspundețiȘtergereApoi la 19 ani, mi-am pierdut apartamentul părinților si am ajuns toți chiriași. Deci tragic. La 26 de ani, mi-am pierdut jobul si cariera pe care o construisem 7 ani. Iar tragic. La 33 ani mi-a murit iubita vorbind cu ea la telefon, urma sa ne mutam împreună, din nou foarte tragic. La 40 de ani, după ce am venit de la Paris, chiar de ziua mea, firma mă obliga sa-mi dau demisia.
Anul viitor la 47 de ani aștept o tragedie, mă apuca fobia de fiecare data când trec 7 ani, va spun sincer ca nu știu ce vine, dar mereu e ceva groaznic.
Si la 56 de ani când ajung la al 9-lea punct, plec din corpul fizic? ori se repeta câteva tragice din trecut si se amâna pana mai încolo? Va mulțumesc daca mă puteți lamuri cu secvența asta.
Apoi am mai întâlnit un ciclu interesant, de 6 ani sau 7 nu mai rețin exact primul an, dar am participat la un eveniment la un festival de muzica, si m-am suit in roata aia de la festival cu 2 persoane care le cunoșteam si 2 care nu le cunoșteam. Si am revenit la acel festival după 6-7 ani, si iar se întâmplă ca eram cu alte 2 persoane cunoscute, si iar ne cuplam cu altele 2 necunoscute. Si mi s-a părut dintr-o data totul foarte frumos de ciudat. Ca o ecuație cu 2 necunoscute. Parca mă luptam cu o amnezie, am simțit energia, era extrem de puternica, dar nu mi-a picat fisa atunci, decât ca am simțit-o. Si trece un an si îmi pica fisa. Ambele evenimente erau perfect similare si identice, si faptul ca am simțit energia mea din trecut, mi-am amintit de mine.
Ba mai mult, când am mers a doua oara in roata vieții de la festival, deci punctul B, aveam impresia ca le cunosc pe cele 2 necunoscute, si când am realizat ideea, e ca eu eram eu_cu_mine in roata. Erau fizic 2 persoane necunoscute, dar peste ele se suprapuse o energie din alt timp A care a venit ca o memorie si se suprapunea peste acel eveniment B. Si apoi mi-am amintit ca in punctul A aveam impresia ca mă voi întâlni cu mine din viitor, si acum pare complicat in a explica asemenea fenomene de deja vu.
Acum evenimentul asta cu roata, nu a avut ceva impact economic sau schimbare de viată. Pur si simplu mi-a demonstrat ca 2 puncte in timp sunt perfect identice, sau cumva in oglinda, si fiind identice poți transmite Sinelui tău in acel punct gânduri din trecut in viitor si invers.
Deci poți crea o oglinda din anumite evenimente din viața ta pur si simplu banale, dar încărcate cu o energie de timp dublu. Si aceste evenimente se pot crea din orice fel de întâmplări care au rezonanta in conștiință ta sa realizezi goliciunea timpului si transferul de informații si senzații intre 2 puncte in timp. Deci totul e in conștiința mea, nu a fost călătorie in timp fizica ca in filme, ca atunci îmi băgam in buzunar din trecut ziarul cu toate cotațiile la bursa din viitor.
Mă rezum doar la cele 2 tipuri de evenimente, unul e evenimentul tragic care îmi afectează fizic realitatea si îmi devastează viată prin schimbări, si unul care nu mă afectează material, ci mă încânta si îmi da stări de reamintire de Sine.
Sper sa mă ajutați sa înțeleg ce se întâmpla daca deja mi-am trăit 7 noduri?
Si a doua chestiune. Daca evenimentul cu roata A si pana la roata B le consideram fixe in timp, si nu se pot schimba deloc, ca sunt hotărâte de Sus sa se petreacă așa, atunci cum pot deduce intre A si B care au fost cele 9 opțiuni de linii de timp?
Nu îmi dau seama cum sa-mi dau seama: unde am avut 9 opțiuni deodată?
Sau nu vin deodată? vin pe parcurs? Intr-o zi apar 2 trasee si ai de ales albastru sau roșu, stânga sau dreapta?
Mulțumesc anticipat!
Ce părere aveți de tehnicile prezentate de Ashayana Deanne în cărțile voyagers 1&2? Acolo,in carti, spune ca începând cu anul 2000 pe pământ a fost ancorat curentul maharic,lumina argintie din dimensiunea 12,și ca poți sa-ti construiești cu aceasta lumina argintie un cilindru care sa-ti incapsuleze perfect corpul conectat in partea de jos la scutul planetar(de lumina argintie),respectiv la chakra ta din acest scut, iar în partea de sus sa fie conectat la Sursa..Spune ca prin construirea acestui cilindru de lumina argintie
RăspundețiȘtergereai avea protecție fata de orice interferenta pana în dimensiunea 12. Ce opinie aveți în legătură cu aceste informatii?Avem o chakra in centrul pamantului? Lumina argintie oferă protecție? Etc.Multumesc.Astept răspuns.