Pagini

vineri, 2 octombrie 2020

DE DUPA CORTINA

 



DE DUPA CORTINA

 

 

 

Dragii mei,

 

 

Pamantul se afla in fata mai multor pericole. Dupa cum semnele au tot aratat de la inceputul lui august incoace, exista in spatele cortinei pregatiri de actiuni negative pe mai multe flancuri: financiar, sanatate, militar si social. Pot veni lovituri pe oricare din aceste fagasuri sau chiar pe mai multe in paralel.

Este evident ca nu se sta cu mainile in san pe partea intunericului, dar in mod categoric la fel este si pe partea Luminii.

Intre toate planurile acestea, unul este gros de tot si il putem numi scurt: otravirea apelor. Dupa cum Divinitatea a aratat, nu este vorba despre o otravire cu otravuri, asa cum noi le cunoastem ci cu ceva, de alta natura decat pamanteana, a carei prezenta, cel mai probabil, nu ar putea fi sesizata de scannerele companiilor de furnizare a apei.

In urma cu aproximativ doua saptamani am avut o intamplare interesanta. Vineri seara am intrat intr-o comuniune profunda cu Mantuitorul, dorind a-I transmite ca ma pun la bataie ca instrument si ca indiferent cat mi-ar fi de rau si prin ce mi-ar fi dat sa trec, iL rog sa ma coordoneze astfel incat doar-doar s-o putea aduce un aport astfel incat sa se realizeze comutari ale umanitatii de pe filamentele astea negre de viitor. Ulterior nu am mai putut adormi pana la 4 dimineata, moment la care m-a apucat un fel de toropeala. In acea stare dintre lumi, mi-a aparut dintr-o data o imagine inalta din tavan pana in podea a unui barbat imbracat in costum, avand calota capului lipsa, ca o piesa de tip turn de la sah, inconjurat de o geometrie foarte sofisticata si neagra in totalitate. Imaginea aceea m-a inspaimanatat la propriu.

In zilele de sambata si duminica ce au urmat mi-a fost ingrozitor de rau insa duminica, spre seara, m-am trezit dintr-o data cu imagini ce se derulau, culese din interiorul unei baze-nava. Altfel spus, este vorba despre o baza subterana ce ar avea capacitatea sa decoleze in caz de nevoie. E pe Pamant, teritoriu american, pe la centrul lui. Vedeam acolo laboratoare multe. Un barbat mai in varsta, ca intr-un scaun cu rotile, non-uman cu siguranta, se plimba pe coridoare. O carte groasa si deschisa la jumatate mi-a aparut in vizor. Cand spun groasa, ma refer la aproximativ 20 cm grosime. Era asezata pe un piedestal. Apoi am fost comutata pe alte zone. Vedeam niste geometrii uluitor de complexe si de colorate in acele spatii. Dupa ceva vreme am fost intoarsa la carte si am vazut cum de Sus, ca printr-o forta magnetica, a fost extrasa de pe pagina din dreapta o forma neagra, complexa, pe care am recunoscut-o ca fiind aceea pe care o vazusem cu doua nopti in urma, inalta din tavan pana in podea.

Stiti de ce povestesc asta? Pentru ca Mantuitorul doreste sa o fac cunoscuta. Stie El de ce.

In cele doua zile in care mi-a fost rau, doar o farama de gand daca pleca spre viitor, ma si lua plansul. Simteam o durere coplesitoare si o energie a mortii. Dupa ce acea forma a fost extrasa din carte, mi-a trecut si raul si plansul. Am inteles atunci ca ceva tare periculos trebuie sa se fi rezolvat.

A doua zi n-am avut liniste pana nu am aflat despre ce este vorba. Despre otravirea apelor, dar asa cum am spus, nu intr-o forma cunoscuta pamantenilor. Iata in posesia carei informatii am intrat acum cateva zile:

 

O amiba a ajuns in apa curenta a 8 orase din Texas, obligandu-le sa ia masuri serioase. Stirea este publicata in data de 26 septembrie si ne-a fost facuta cunoscuta chiar de o persoana care locuieste acolo.

 

https://www.cnn.com/2020/09/26/us/brain-eating-amoeba-found-in-texas-water-supply-trnd/index.html

 

Se spune ca ar manca creierul. Care sa fie legatura cu barbatul avand partea superioara lipsa precum turnul de la sah? Imi vine sa zic ca aceasta amiba este instrumentul de fatada pentru adevarata cauza adaugata in apa, care ar provoca oamenilor nu stiu ce nenorociri la nivel de creier, avand legatura cu formula aceea extrasa din carte, tot la fel cum coronavirusul e folosit ca si fatada pentru adevarata cauza ce este in dos. Sau a fost?! Ceva actiuni s-au derulat in vederea eliminarii acestei probleme, dar minciuna falselor raportari continua, din pacate. Sa nu uitam ca se pot intampla multe, dar intr-un fel apar ele la vedere si altele sunt imaginile din spatele cortinei.

Nu stiu sa spun cum va fi in viitorul apropiat, dar stiu sigur sa spun ca se fac eforturi mari astfel incat nenorocirile astea toate sa nu se intample sau macar sa fie diminuate la maxim. Dumnezeu sa ne ajute!

 

 

Toate cele bune!

 

 


19 comentarii:

  1. Scuze, Miha. Nu mă pot abține să nu întreb înainte de a reveni la parcurgerea articolului...Oare din această cauză mă trezesc între 4 și 5 dimineața...? 🤔

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. As zice din aceste cauze. Trece una vine alta. Nu stim ce implicare este pentru fiecare la nivelul naturii superioare.

      Ștergere
    2. Vreau sa confirm si eu ca de vreo 4 zile tot la fel ma trezesc între 4-5. Nu am mai avut perioade de astea de mult timp si chiar ma întrebam de ce se întâmplă asa?

      Ștergere
  2. Da, si eu la fel, in 4 si 5, stau vreo 2 ore treaza, dupa care iar ma apuca somnul. Si un alt lucru care se intampla este ca visele sunt extrem de ciudate, cu multa încărcătură negativa si ma trezesc extenuata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asemenea. Vise ciudate, lucide, extrem de negative.

      Ștergere
  3. Ciudat ,și mie mi se întâmplă de cateva zile cu toate că am alarma pe telefon pt.ora 6:00 ! E ciudat pt.ca eu nu am nici un fel de abilități în acest domeniu, nici măcar vise premonitorii ,nimic !

    RăspundețiȘtergere
  4. In cel mai negru scenariu ce s-ar putea intampla? Distrugerea unei planete cu moartea a tot ce e viu?Ce am putea face noi sa mai luminam situatia? Am auzit azi ca Trump are covid...Multumesc ca ne mai informezi si pe noi de grozaviile din spatele scenei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Putem sa ne rugam Domnului nostru,IISUS HRISTOS.

      Ștergere
  5. https://recorder.ro/harta-apei-contaminate/

    RăspundețiȘtergere
  6. Același lucru pentru mine, ma trezesc dimineața 4-5 dim după care adorm și ma trezesc f obosita,

    RăspundețiȘtergere
  7. Proastele alegeri...
    Erau scurtaturi de iesire de sub inflenta maleficului. Prea multa divizare in Romania. Cearta pe dogme. Unirea in Unu ar fi creat o forta uriasa de respingere. Simt de ceva timp ca trebuie sa ma restrang in matricea mea energetica. Nu mai poate fi schimbat nimic. Planul initial a cazut din cauza oamenilor.Individual mergeti fiecare pe altruism si daruire. Ca sa va construiti scut de protectie din lumina.Lucru pe care oricum il fac si eu. Multi dintre oamenii care pana acum au stat intre lumi, intre Dumnezeu si " ceilalti" vor fi activati de partea intunericului. Nu mai au liber arbitru pentru ca au ales intunericul din nepasarea de a se implica in ceva pozitiv. Maleficul nu ofera liber arbitru. Perioada de gratie divina a trecut inutil.
    Discutii, discutii, discutii si certuri inutile...
    Trufia si prostia sunt piedicile pe care oamenii si le pun singuri cand ar putea sa fie eliberati.
    Ridic din umeri. Sunt trist pentru ca oamenii dorm pe ei daruindu-si copiii ca ofranda pentru intunecati. Adormitii nu-si pot apara copiii. Nici tara.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ieri 3 octombrie
    Se aud glasuri din cer si spun:Bucurie,bucurie,bucurie in cer,se uneste cerul cu pamantul,Maica Domnului uneste cerul cu pamantul,apoi alte glasuri spuneau:Biruinta Domnului Iisus Hristos ce invinge intunericul. Ce inseamna mai exact nu stiu. Speranta noastra este in Domnul nostru Iisus Hristos si in Sfanta Lui Mama si Mama noastra. Domnul nostru Iisus sa fie cu noi cu toti.

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu stiu ce sa zic,dar este o perioada tare ciudata.
    Eu am zile cand ma simt foarte rau,fara energie .De visat urat nu mai zic.Acum nu imi mai amintesc eu mereu ce visez noaptea,dar nici nu vreau.Visez aiurea de mica.
    A devenit si lumea foarte lacoma si nesimtita.Numai cand vad ce se promoveaza..personaje gen Dani Mocanu,Abi talent etc.
    Daca scapam de ceva rau mi se pare o minune.
    Totusi nu inteleg de ce intunericul vrea sa omoare oameni,pare ca vrea sa distruga viata de pe planeta,dar ce are de castigat din asta?Oamenii aia saracii se duce fiecare in lumea lui,nu stiu Dumnezeu stie.Pamantul pt locuit?Pai cred ca au spatiu acolo de unde vin.
    Ma gandesc la astia care fac raboaie,arunca bombe sa cucereasca un teritoriu distrus,ruine?
    Sunt ceva lucruri pe care chiar nu le inteleg!!!!Oamenii oricum nu se schimba,este zapaceala asa pe Pamant de prea multa vreme.Oamenii se lupta intre ei de cand exista .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. <>

      Adevăratul război se da in visele oamenilor.
      De ce? Deoarece visele crează realitatea tuturor.

      Filozofia sportiva cu Poti sa o faci! Crede in tine! sunt foarte reale, au creat o industrie in lumea asta care învârte multi bani.

      De ce se fac războaie?
      Ca sa atace visele oamenilor si sa le slăbească, să le redirecționeze catre vise ale fricilor. Uneori si eu visez cum cresc copacii si ma bucur de pădure. Dar dacă lângă mine sună o mitralieră voi incepe sa visez fără să vreau sângele fraților mei. Și dacă mulți cădem din visele noastre de bucurie in coșmar, acel coșmar pătrunde in lumea noastră si ne devorează.
      Lumea e magică, e condusă magic chiar daca ne-au spălat pe creier. Banul e magie pură. Dacă ați știi asta cu adevărat, a-ți bate din picior și ai tipări banii direct in buzunar. Dar nu știi! De aceea nu te-ai prins niciodată cum se fac banii. Banii sunt vise, si orice milionar sa prins de acest secret, si cum visul său interacționează cu visele altora.
      La fel, toată realitatea noastră socială si fizic construită de om, sunt vise. Vise colective, dar ca și banii, fiecare contribuie cu substanța credinței lui.
      Ca să înțelegi, există apărate foarte precise care măsoară credințele oamenilor, după care se crează propaganda si ideologia care sa influențeze masele si oamenii sa viseze ce se induce sa se viseze.
      Banii nu sunt ai tăi pentru ca alții te pun sa visezi la ei pentru ei, nu pentru tine. Câți bani ai băgat altora in buzunar prin contribuția ta si ție nu iti oferi nimic? E îndrăzneală să visezi! Să știi să visezi e la fel ca făcutul banilor. Nu știi?!? atunci visează alţii pentru tine. E in codul genetic scris sa visezi sau sa urmezi visele altora. Așa se conduce si politica, cu vise. Asa se conduc corporațiile, prin viziuni si vise.
      Trăim coșmaruri create de minți înguste. De ce o minte îngustă e mai puternică ca a noastră? Pentru ca noi, mulțimea de oameni nu o folosim deloc.
      Observă in mass-media cum toți cred ca mintea ta e goală ca foaia albă și scriu știrile care te vor face sa visezi realitatea lor. Cum tot fel de deștepți, iluștrii, experți și oameni de știință sau de stat îți promovează credința lor ca fapt științific. Odată ce crezi vrăjeala lor, te-au vrăjit si visezi exact ce au ei nevoie. Așa au fost creați banii! din visele omenilor.
      Si cei care știu sa viseze pentru ceilalți devin milionari. Iar milionarii de carton de la noi, cei care dau șpagă sa le pice o afacere, sunt hoții de vise, nu creatori. Pentru cine visezi? pentru tine, sau pentru hoții de vise?!?

      Ștergere
  10. Sincer, mi-a adus ceva confort mental faptul că mai există ființe ce experimentează aceste stări.

    Îmi pare rău, dragi frați și surori, totuși, fiindcă treceți printr-un "rău necesar" 💗

    RăspundețiȘtergere
  11. Cand oamenii Constientizeaza e minunat,cand spun ceea ce Gandesc,sunt Intelepti,iar cand fac ceea ce au spus devin Puternici.Sa FACEM impreuna Pace,Echilibru si Intelegere,iar atunci Iubirea se va pogori asupra noastra.Si sa nu uitam ca Egregorii (Vocea din Mintea ta, clanul, natiunea, Statul, corporatia, grupul ocult, curentul initiatic, Zeii sentimentelor si simbolurilor, idolii, religiile,aceste suflete fara trupuri sunt Demonii ce iti ucid Viata si iti micsoreaza Sufletul si astfel va propun sa Constientizati:
    "EU Sunt cel ce Sunt,Viata Mea e in mainile Mele!Mintea, Sufletul si Trupul imi sunt unelte pe care le voi ingriji pentru a putea sluji Adevarul si Viata.
    Enki

    RăspundețiȘtergere
  12. Doamne te rugăm, noi copiii tăi, nu permite ca apa noastră cea de toate zilele să fie contaminata, otrăvita, iartă ne doamne că nu suntem toți răi.

    RăspundețiȘtergere
  13. Multa vreme cercetatorii nu au spart “codul” apei datorita faptului ca erau legati de observarea compozitiei chimice. Insa nu compozitia este importanta ci structura. Noi ne nastem, crestem, imbatranim si murim datorita modificarilor permanente si nu intamplatoare a unor structuri. Inca odata vedeti cat de adormiti suntem sau cat de gresit am fost directionati! Din punct de vedere al compozitiei apa este toata si peste tot la fel, din punct de vedere al structurii apa este peste tot diferita.
    Oamenii de stiinta sustin ca structura apei din interiorul corpului nostru este identica cu cea din zona in care ne-am nascut. Acest lucru face ca expresia “patria mama” sa nu mai aibe doar o insemnatate poetica si explica de ce pentru multi dintre noi dorul de tara si bucuria reintoarcerii “acasa” sunt sentimente de multe ori de nedescris sau de neinteles.
    In nici un loc din lume apa nu e la fel. Apa strabate solul, astfel absorbind informatii legate de caracteristicile biologice si energetice specifice fiecarui loc in parte, informatii pe care noi la randul nostru , locuitori ale anumitor “pamanturi” le avem impregnate in ADN-ul nostru.
    Universul este interconectat. Nu trebuie sa avem nici cel mai mic dubiu in ceea ce priveste faptul ca Universul functioneaza ca UNUL. Iar ceea ce face fiecare dintre noi, influenteaza tot ce exista in acest Univers. Principalul element prin care se creaza toate aceste legaturi si toate aceste schimburi de informatie este apa sau mai bine zis principiul dupa care functioneaza si acest lichid vital.
    Este un semn imbucurator faptul ca oamenii s-au hotarat sa studieze in sfarsit nu doar compozitia ci si structura acestui lichid de vraja. Putea fi un domeniu periculos, tocmai de aceea s-a tinut ascuns. Este bine cand ne rugam si emanam pozitivitate sa ne adresam unei ape pe care apoi sa o consumam. Prima minune a domnului Iisus,de schimbare a apei in vin, a presupus schimbarea structurii unei ape. Efectul de forma al structurii a fost schimbat prin undele transmise din biocampul lui. Apa se poate transforma in aproape orice, iar omul poate produce multe frecvente care sa realizeze prin intermediul apei acest ‘aproape orice’. Apa este un dipol, oxigenul reprezinta nordul si hidrogenul sudul, mai pe romaneste este un magnet permanent polarizat cu nord si sud. Structura apei reprezinta tetraedre, si aceste tetraedre datorita faptului ca apa este un dipol, stau cu varful in sus la polul nord si cu varful in jos la celalalt pol. Da… in apa inghetata de la cei doi poli ai planetei avem miliarde de miliarde de tetraedre, de fapt acolo este infinitul in finit, si cele de la polul nord sunt perechile celor de la polul sud. Energia magnetica concentrata la cei doi poli polarizeaza aceste structuri.Asa planeta noastra este in mijlocul unor structuri imense, in micro si in macroinfinit, cu formelor stelei lui David.

    RăspundețiȘtergere
  14. Ce este benefic de știut acum este că vor fi manifestări diferite de la o zonă la alta a lumii și nu vor fi adecvate vindecarii
    decât metodele și mijloacele aferente locului și comunității respective.
    In cazul României va fi activă o formă de e-coli mai toxică decât cele cunoscute până acum.

    RăspundețiȘtergere