Pagini

marți, 6 martie 2018

PASI CATRE LIBERTATE – PARTEA A II-A





PASI CATRE LIBERTATE – PARTEA A II-A

METODE DE DEZLEGARE, RUGACIUNI


Dragi cititori,
        
In aceasta a doua parte sunt furnizate diferite metode care aduc rezolvare unor probleme ce sunt explicate in prima parte. Initial am crezut ca vor exista doar aceste doua parti insa datorita faptului ca am constatat ca materialul celei de-a doua parti are un continut mai mare decat m-am asteptat, m-am gandit sa formez si partea a III-a in care sa abordez metodele ce au legatura cu sistemele automate.
Avem de retinut un lucru: drumul libertatii este o calatorie ce se face intr-o anumita ordine. Este ca un coridor lung cu multiple usi, fiecare usa deschisa ajutandu-ne sa mai parcurgem o bucata de coridor pana ce intalnim urmatoarea usa. Degeaba ne dorim sa trecem in spatiul ce se afla dincolo de usa a 7-a, daca noi nu avem cheia de la usa a 3-a. Nu putem ajunge nicaieri mai departe de usa a 3-a. Totusi, daca Universul ne scoate in cale cunoasterea celui de-al 7-lea spatiu, inainte sa fi intrat macar in al 3-lea, cererea noastra de a ajunge in el este inregistrata si ramane intr-un soi de asteptare pana ce va fi implinita. Ca sa poata fi implinita, Universul se va pune pe treaba si ne va conduce pasii de asa natura incat sa putem gasi rand pe rand cheile de la usile a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a si a 7-a, lucru ce face sa se scurga un timp mai scurt sau mai lung. Acesta este motivul pentru care cererile noastre nu primesc intotdeauna raspuns atunci cand ne dorim noi.
In egala masura, este necesar sa avem constienta ca pentru gasirea unei chei nu exista o singura cale. Eu arat o cale posibila insa aceasta nu inseamna nici pe departe ca este unicul drum care poate fi urmat.
In cele ce ma priveste, am intins o mana de ajutor multor oameni, atat cat am putut si nu atat de mult pe cat mi-as fi dorit sa o pot face. Unii au ramas suparati pe mine si s-a intamplat aceasta datorita unor intelegeri eronate asupra unor lucruri, dar nu am ce face decat sa spun: aceasta este viata! Este un aspect cu care cred ca nu exista om pe acest Pamant sa nu se confrunte. Totusi, imi cer iertare fata de orice of as fi produs sufletelor unor semeni de-ai mei si le transmit ca nu aceasta mi-a fost intentia, nici pe departe.
Fiecare om priveste lucrurile din propria sa perspectiva, ce poate fi complet diferita fata de alte perspective, ale altor oameni. Perspectivele sunt diferite in functie de elementele si materialele ce se gasesc la dispozitie, atunci cand iti propui sa le construiesti. O persoana poate emite o judecata la adresa altei persoane, insa, daca ar cunoaste toate elementele pe care le cunoaste persoana catre care se arata cu degetul, legat de situatia in cauza, ar vedea in mod sigur lucrurile foarte apropiat de viziunea persoanei judecate.
De pilda, eu stiu ca imi este din ce in ce mai dificil sa ajut cazuri particulare, insa nu toata lumea pricepe lucrurile la fel ca mine. Se intampla asta pentru ca imi sunt puse de Sus sarcini de implinit in brate, din ce in ce mai grele, ce au menirea sa ajute o masa mare de fiinte in acelasi timp. Asa se pare ca sunt construite programele mele pentru aceasta existenta. Pana la urma, si informatiile furnizate in acest blog, care ajung la mii de oameni, urmeaza absolut acelasi tipar. Intreaga atentie a Divinitatii se concentreaza in anumite perioade de timp, mai lungi sau mai scurte, pe lucruri fata de care se considera ca a sosit timpul sa fie rezolvate. Uneori, poate dura pregatirea unei actiuni anume, mai multe saptamani. Iar aceasta pregatire cere multe sacrificii, va rog sa ma credeti. In astfel de intervale de timp nici macar problemele personale nu mai conteaza. Eu una m-am obisnuit sa astept, sa am rabdare. Am ajuns la intelegerea ca Divinitatea pune mare accent pe dozarea corecta a energiei si pe pretuirea timpului, iar daca dureaza doua ore ajutarea unui caz particular si tot doua ore o actiune menita sa aduca rezolvare cazurilor a 100.000 de oameni, este absolut evident ca se va acorda atentie maxima celei de-a doua situatii. Iar tot timpul, dar absolut tot timpul, se dovedeste ca cel cu cazul particular face si el parte din cei 100.000.  Faptul ca lui nu i se transmite concret ca s-a intamplat cutare si cutare lucru, il lasa in intelegerea ca nu a fost ajutat, din care cauza nici nu multumeste prea des lui Dumnezeu, considerand ca nu are pentru ce. Sa constientizam dragii mei ca nu exista zi in care sa nu primim astfel de daruri nu o data, ci de mai multe ori in aceeasi zi, iar daca nu stim sa ii multumim lui Dumnezeu pentru ele, nici mare schimbare in viata noastra nu putem vedea.
De asemeni, dupa cum bine se poate observa, eu am ales calea de a le da oamenilor invatatura cu ajutorul careia sa se poata descurca singuri in marea parte a situatiilor cu care se confrunta, astfel incat sa ne fie la toti mai usor si mai constructiv. Daca la aceasta se adauga cunoastere adunata si din alte parti, este si mai bine. Daca insa doar acumulam informatii si nu le folosim in nici un fel, iar cand avem nevoie de ajutor sau dorim sa ajutam pe altcineva, continuam sa apelam pentru orice lucru minor la unul si la altul, sa nu ne mire ca batem pasul pe loc. Totodata, s-ar putea sa vina vremuri atat de complicate incat prea mare ajutor din exterior sa nu mai putem primi, iar daca nu am aplicat de placere din informatiile pe care le detinem, o sa le aplicam atunci de nevoie. Tot este bine ca avem ce aplica, insa este clar ca ne lipseste antrenamentul. Nu in ultimul rand, haideti sa ne gandim: daca un om actioneaza ca sa ajute o suta si exista si posibilitatea ca fiecare din cei o suta sa se ajute macar pe sine, chiar si partial, nu cumva este mult mai in echilibru a doua varianta, pentru toata lumea? Cu siguranta ca este.
Toate cazurile si situatiile oamenilor cu care m-am intersectat de-a lungul timpului m-au ajutat foarte mult sa imi formez o imagine de ansamblu legata de ordinea in care ar trebui parcursi niste pasi pe drumul dezlegarii si eliberarii.
Am ajuns la concluzia ca pentru absolut oricine, acest drum ar trebui sa inceapa cu o rugaciune simpla, ce poate arata in felul urmator:

“Doamne Iisuse Hristoase, Domn al Iubirii si al Pacii, ajuta-ma te rog sa am deschisa inima, astfel incat sa pot urma mereu Calea Iubirii. Vegheaza te rog asupra mea, ca nu cumva inima sa mi se impietreasca si sa fiu scos de pe aceasta Cale! Din suflet Iti multumesc!”

Este clar ca fiecare isi poate formula rugaciunea punand acolo Personalitatea Divina cu care se simte cel mai aproape, in functie de credinta sa, sau propriul Sine superior.
Iubirea este o manifestare care pune in miscare in mod implicit multe alte atribute.
Omul iubitor este mult mai iertator fata de altii si fata de sine si isi constientizeaza greselile mult mai usor, din care cauza isi cere mult mai usor iertare.
Omul iubitor intelege nevoia altuia si are o tendinta naturala spre daruire si milostenie.
Omul iubitor nu se mandreste, pentru ca prin iubire, el ii percepe pe ceilalti semeni ca fiind egali cu el.
De aceea, omul iubitor primeste mult mai facil rezolvare la problemele sale, fie acestea de natura dezlegarii si eliberarii.
De asemeni, Cerul ii da omului iubitor accesul catre cunoasterea adevarata si nu il lasa sa alunece prea tare spre false credinte si carari, in cazul in care niste forte anume l-ar atrage catre astfel de capcane.
Da dragii mei. Este o constatare fara exceptie. Oamenii iubitori primesc imediat verde de dezlegare din partea Sfintei Treimi, pe cand cei ce nu au inima deschisa mai trebuie sa faca anumite trude ca sa obtina aceste permisiuni.
Voi insirui in continuare toate linkurile catre cele mai importante materiale din blog ce au legatura cu tema dezlegarii, dupa care, voi face asocieri intre situatii de rezolvat si aceste materiale. Le numesc puncte, numerotate de la 1 la 7, iar ori de cate ori vom intalni in material o indicatie catre punctul numarul X, sa intelegem bine ca la aceasta lista se face referire:

3.  Rugaciunilede 13 zile + 7 zile – in blog se gaseste doar partea de informare, deoarece, din cauza modului in care se desfasoara si a unor conditii care trebuie indeplinite, materialele efective ale rugaciunii nu pot fi date decat la cerere
5.  Rugaciunea de iertare si de dezlegare – in forma audio si in forma scrisa, cu cateva adaugiri

Este bine stiut ca problemele oamenilor sunt diferite. Unii le au pe unele, altii pe altele si nu este obligatoriu ca o situatie anume sa fie gasita la toata lumea. Stiti insa cum este: mai bine se face o actiune si sa nu fie nevoie de ea, decat sa nu o facem, dar sa trebuiasca. De altfel, nici o actiune facuta in numele Luminii nu este de prisos. Daca ea nu foloseste la scopul ce il avem in cap pentru ca fara ca sa stim, noi avem deja acea problema rezolvata sau nu avem acea problema, sa fim siguri ca Divinitatea ii va asocia o alta tinta de atins, de care chiar avem nevoie. Pe de alta parte, sa constientizam ca boala, relatiile defectuoase, fricile, lipsurile materiale, lipsa unei relatii de iubire, etc. sunt toate doar efecte generate de cauze asa cum sunt ele enumerate in partea I, a acestui pachet numit “Pasi catre libertate”.
Protocolul expus mai departe atinge rand pe rand toate problemele despre care s-a vorbit in prima parte si ca este sau nu este nevoie, bine ar fi sa parcurgem toti pasii, fara sa-i sarim. Intreaga informatie este data mergand pe premisa ca omul nu stie exact cu ce se confrunta si nici nu are pe cine intreba, din care cauza trebuie sa se poata descurca singur.
Dupa cum spuneam in prima parte, oamenii cu probleme karmice serioase sunt inconjurati cu sapte scuturi care uneori sunt insotite si de niste coduri criptate.
Cateva idei personale legate de anumite constientizari si de subiectul karmei pot fi gasite accesand materialele aferente linkurilor de mai jos:


Dizolvarea acestor scuturi este primul lucru ce trebuie avut in vizor deoarece orice alta cerere s-ar face, ea ramane in asteptare si nu intra in manifestare inainte ca aceste scuturi sa fie anihilate.
Daca dorim sa nu fie prinsa si inima in povestea aceasta cu scuturile, sa rostim rugaciunea de mai sus, iar daca inima este libera, atunci se vor gasi mult mai usor caile pentru a scapa de scuturi si de tot ce ar mai urma.
De mare ajutor pentru deschiderea inimii si a drumului eliberarii in general, poate fi ascultarea de 108 ori pe zi a unei mantre hinduse, timp de 16 zile, asa cum este indicat la linkul de la punctul 1. Este ceva important de care mi-am readus aminte de curand si in mod sigur, deloc intamplator, pentru ca este o metoda aplicata si explicata in blog in anul 2012. Mantra care suna: “Hare Krsna / Hare Krsna / Krsna Krsna Hare Hare / Hare Rama / Hare Rama / Rama Rama Hare Hare” echivaleaza la crestini cu ceva de genul: Slava Tie Doamne Iisuse Hristoase, Slava Tie / Slava tie Doamne Dumnezeul nostru (perceput ca Tata-Mama Dumnezeu), Slava Tie!” Abia acum cand scriu acest material am primit intelegerea de ce ecranul despre care vorbesc in acel articol era roz. De fapt, acea actiune a adus pentru mine anihilarea karmei ce avea legatura cu iubirea si s-a intamplat asta tocmai pentru ca urma sa implinesc misiuni importante avand ca instrument de baza Iubirea.
Cele 16 zile trebuie sa fie consecutive iar daca se sare una, se merge mai departe de unde s-a ramas. 

     Cine doreste o poate descarca in format mp4, dar si in format mp3, realizata de un coleg (caruia ii multumesc pe aceasta cale), in varianta de 108 ori, de la urmatorul link:

https://we.tl/t-fTXsUd9WRE 

Ea poate fi insa si cantata, daca nu exista posibilitatea de ascultare si poate fi folosita alta linie melodica, cu conditia schimbarii versurilor cu cele ale mantrei. Incercati de pilda cantarea pe fondul melodiei “Mos Craciun cu plete dalbe” si veti vedea ca merge.
Chiar daca sunt persoane care citesc pentru prima data indicatia catre aceasta mantra, desi au facut multe alte actiuni ce vor fi scrise in continuare, consider ca nu este tarziu nici acum pentru a se face si aceasta, deoarece nu se stie ce poate sa aduca. Un motiv in plus il cunosc chiar acum dar voi scrie despre acest lucru mai spre finalul materialului.
De asemeni, se recomanda a se face in aceste 16 zile, rugaciuni de iertare. Rugaciunile de iertare trebuie sa includa:
·       Cererea de iertare fata de Sfanta Treime si fata de Divinitate in general;
·       Cererea de iertare fata de toate sufletele fata de care s-a gresit in oricare dintre intruparile Spiritului nostru;
·       Iertarea acordata altor suflete care ne-au gresit noua in oricare intrupare;
·       Iertarea fata de noi insine;
Daca nu avem idee cum anume sa fie facute aceste iertari, se poate asculta sau citi rugaciunea de iertare si dezlegare de la punctul 5, cu constienta faptului ca exista posibilitatea ca restul cererilor din rugaciune sa nu fie implinite la nivelul acestui pas, tocmai din cauza existentei acelor scuturi.
Exista de asemeni posibilitatea de a include aceste rugaciuni de iertare in cadrul rugaciunii de 16 zile, “Puterea lui 16”, de la punctul 2, dar poate fi facuta si aceasta, in acest stadiu, doar daca exista o vointa de fier care poate trece peste fortele ce se opun. Din experienta am observat ca multi oameni nu se apuca cu usurinta de rugaciunea de 16 zile. Amana sa o porneasca, iar daca se apuca o fac cu multe zile pauza intre pasi si o lungesc tare de tot, tocmai pentru ca rugaciunea de 16 zile are in vizor ceva mai mult decat iertarea sau spargerea unor scuturi karmice.
Dupa ce se scurg cele 16 zile alocate mantrei si iertarilor, vom apela la ajutorul Aparatului lui Mihail, asa cum este scris in materialul de la punctul 6, astfel incat scuturile sa poata fi dizolvate.
Atrag atentia asupra unui lucru important: dupa ce scapam de scuturile karmice incepem sa ne confruntam cu scuturile tehnice facute de controlori, in scopul de a ne bloca in continuare. Mai mult decat atat, este posibil sa ne trimita cate o fiara, fie sub forma unei entitati (fiara este ceva mai puternica decat un demon) fie sub forma unui soft virus in ADN, care ne cuprinde incetul cu incetul tot corpul, ca o hidra. Sa ne fie clar: controlorii nu se vor lasa de capul nostru cu una cu doua deoarece aceasta poveste are o complexitate foarte mare si nu este atat de simplu de rezolvat.
Constientizand acest lucru trebuie sa ramana utilizarea Aparatelor Divine o tehnica periodica si daca nu este prea greu, trebuie sa fie o tehnica zilnica. Activand zilnic Aparatul Maicii Domnului, el va genera activarea tuturor celorlalte Aparate exact in ordinea in care trebuie. Sa punem intentia activarii in toate realitatile noastre pentru ca dupa cum putem vedea accesand linkul de mai jos, noi nu ne manifestam intr-o singura realitate:


Trebuie sa ne imaginam activarea unui Aparat Divin exact ca si cum la nivelul naturii noastre superioare ar exista un buton de comanda care prin apasare, porneste o astfel de masinarie. Fiecare Aparat Divin are mai multe aspecte, cate unul pentru fiecare utilizator, iar ca sa fie pornit acel aspect, fiecare utilizator trebuie sa lanseze propria comanda de pornire. Din observatiile personale, atunci cand parte din natura noastra superioara este prin fundul iadului ca sa intreprinda niste actiuni (noi dandu-ne seama ca se poate intampla asta, la nivelul lumii noastre, prin manifestarea unor stari de rau destul de mari), butonul de comanda este blocat. Prin urmare, noi nu putem porni un Aparat atata vreme cat ne desfasuram pe acolo si nici nu are sens sa fie pornit, caci ce poate face un astfel de Aparat in timpul in care noi bantuim prin asemenea taramuri? Este ca si cum cu o maturica incercam sa facem fata unei ditamai viituri. Totusi, atunci cand ne este rau, este bine sa lansam macar o data comanda de activare, caci nu putem sti daca se intampla chiar aceasta coborare in intuneric in scopul implinirii unei misiuni. Daca nu vedem efect, fie este o alta cauza cum ar fi conexiunea cu niste indivizi apartinand unor civilizatii care nu cunosc iubirea (dar despre acest subiect vom vorbi in partea a III-a, in care vom invata cum sa construim si sa folosim un sistem automat dedicat rezolvarii acestei povesti), fie chiar este o coborare in intuneric. O actiune pe taramul intunericului poate dura de ordinul a maxim cateva ore, iar cand observam ca parca ne este un pic mai bine, ne gandim ca s-a iesit de acolo si incercam sa lansam din nou comanda de activare a Aparatului Maicii Domnului. Daca merge, starea de mult mai bine trebuie sa se instaleze destul de repede.

Dupa dizolvarea scuturilor karmice, al 2-lea pas ar trebui sa fie cererea catre Divinitate si in special catre Domnul nostru Iisus Hristos, pentru anularea tuturor pacturilor si legamintelor facute cu intunericul vreodata, indiferent ca au fost facute cu niste entitati intunecate non-fizice sau cu niste reprezentanti cu corpuri fizice ai unor civilizatii intunecate.
Se poate apela pentru asta la rugaciunea de iertare si dezlegare de la punctul 5 si nu trebuie facuta actiunea pentru acest scop decat o singura data. Subliniez din nou ca daca exista scuturi karmice, aceste pacturi nu vor fi desfacute, chiar daca noi lansam cererea pentru asta. De aceea, este bine sa ne concentram pe acest subiect abia dupa ce obtinem dizolvarea scuturilor karmice.
Stadiul de “fara scuturi karmice si fara pacturi cu intunericul” reprezinta deja un mare pas facut inainte deoarece de acolo mai departe va exista un alt nivel de vointa pentru a putea aplica alte metode. Se poate observa ca se vor putea face toate mult mai usor decat inainte.

Pasul al 3-lea ar trebui sa fie efectuarea rugaciunii “Puterea lui 16”, linkul catre ea gasindu-se la punctul numarul 2. Mentionez ca datorita ridicarii intunericului cu 5 nivele dimensionale in data de 17.12.2017, aceasta rugaciune poate fi facuta acum doar in 4 zile, cu conditia ca setul de rugaciuni intocmite pentru aceasta sa fie citit de 4 ori in fiecare zi, lumanarile trebuind sa stea aprinse de la momentul cand incepem prima citire pana cand terminam cu citirea pentru a 4-a oara a setului de rugaciuni. Poate fi facuta si in patru ture diferite in aceeasi zi, cu o oarecare pauza intre ele. Poate fi facuta si doar de doua ori in opt zile, sau se poate merge pe varianta initiala de 16 zile. Depinde de fiecare cum crede ca se potriveste mai bine cu programul si timpul sau. Ea poate fi facuta si cu lumanari tip pastila care se vor aprinde atunci cand se incepe rugaciunea si se vor stinge dupa ce se termina ce ne-am propus sa facem pentru acea etapa. A doua zi, aceleasi lumanari se vor aprinde. Daca vreuna se termina inainte de finalizarea a 16 citiri, se va inlocui cu alta noua. Dupa a 16-a citire a setului de rugaciuni, se vor lasa toate lumanarile sa arda pana la capat. Daca raman resturi de ceara se recomanda sa fie duse la biserica la resturile de ceara, sau le topim si cu un fitil inserat, turnam ceara topita intr-o forma, creand o lumanare pe care o vom folosi dupa cum simtim.
Ce aduce aceasta rugaciune?
·  Pentru ca este facuta de 16 ori, deducem ca este in stransa corelare cu ADN-ul nostru, ce are in alcatuirea bazei sale 16 clepsidre. Ea aduce transmutari importante la nivelul programelor inscrise in ADN.
·  Aduce de asemeni dezlegarea tuturor blestemelor de neam existente in campuri. Iesirea de sub aripa blestemului de neam se intampla doar pentru cel care face rugaciunea.  Este permis de Sfanta Treime ca o persoana sa faca rugaciunea in numele alteia si sa o elibereze si pe ea de sub blestemul de neam, doar daca persoana in numele careia se face rugaciunea este in imposibilitatea de a o face personal. Incadram aici persoanele paralizate, sau care nu sunt in deplinatatea facultatilor mintale, sau care au alte boli grave, sau au varsta prea mica pentru asta. Trebuie insa ca persoana activa sa o faca de 16 ori pentru sine, asa cum se cere, si tot in seturi de 16, de cate ori este nevoie, pentru alte persoane. Cand sunt situatii legate de alcool, de droguri sau altele de acest gen, eu cred sincer ca daca o persoana doreste sa intreprinda o astfel de actiune ca si cum ea ar fi in locul persoanei cu probleme, facand o rugaciune curata si plina de iubire catre Domnul nostru Iisus Hristos, in milostenia Sa infinita, El va acorda permisiune pentru asta. Se va simti cu inima acest accept, vi-o garantez. In dorinta mea de a ajuta oamenii, eu am obtinut multe dispense divine prin rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos. Totul este sa fie facuta o astfel de rugaciune cu dorinta sincera de a-l ajuta pe acel om si nu avand cine stie ce interese ascunse.
· Se deschid cel putin trei porti in taramul Luminii interioare (informatie catre care s-a facut trimitere in partea I a acestui material), dand in acest fel posibilitate de manifestare la cel putin trei obiecte de putere. Oricare deschidere a unei usi interioare aduce dupa sine si posibilitatea utilizarii unei abilitati speciale ce se afla in spatiul de dincolo de usa. Unul dintre cele trei obiecte de putere este in mod sigur cu capacitate de transmutare, de alchimizare. Aceasta face ca persoana ce a parcurs rugaciunea de 16 zile, sa devina una care are active posibilitati de a-i dezlega pe altii. Acest atribut de dezlegator se poate pune in structura unui sistem automat despre care vom vorbi in partea a III-a.

Pasul al 4-lea consta in cererea de eliberare a Sinelui superior atmic, de indreptare a geometriei ADN-ului si de pecetluire a acestei eliberari si indreptari printr-o Pecete a lui Melchisedec ce indeplineste aceasta functie, de eliberare si de recuperare a tuturor partilor de suflet si de orice alt fel.
Este de aplicat rugaciunea de iertare si de dezlegare de la punctul 5, care le contine pe toate acestea si care este suficient sa fie facuta o singura data pentru acest scop, daca s-au parcurs deja toti pasii anteriori.
Vin cu adaugarea ca este intalnita deseori o distorsiune a geometriei unui ADN, pe clepsidrele 8 si 11, corespunzand zonelor relatiei de iubire si banilor, care nu este cauzata de niste greseli in sine. Daca persoana intr-o alta intrupare a facut juramant de castitate si/sau de saracie, cum au facut unii cavaleri templieri, calugari, preoti catolici, sfinti pustnici, etc., se vede asta sub forma unor distorsiuni geometrice la nivelul clepsidrelor mai sus numite ale ADN-ului. Cerand dezlegarea ADN-ului, se cere practic intr-un mod indirect si dezlegarea de astfel de juraminte, contracte si angajamente, ce au fost facute in alte vieti, de buna voie si nesiliti de nimeni, fara a exista vreo legatura cu intunericul in acele actiuni. Existenta lor influenteaza insa viata noastra de acum, exact pe fagasurile pe care au fost facute.

Tot prin rugaciunea de iertare si de dezlegare se lanseaza si cererea de eliberare de programe de magie neagra si blesteme din ADN si de pecetluire a acestuia cu a doua Pecete a lui Melchisedec ce are aceasta functie, astfel incat astfel de programe sa nu se mai poata fixa la nivelul ADN-ului. Ar fi acesta pasul al 5-lea. Totusi, legat de acest sector, se considera ca este emisa doar cererea, fara a se si implini pe loc.
Mantuitorul spunea: “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata!” El a spus ca este calea si nu rezolvarea. Intelegem prin aceasta ca exista multe actiuni care nu aduc rezolvare pe loc, dar deschid si construiesc calea catre rezolvare. Conduc pasii omului pe asemena fagasuri astfel incat intr-un final el sa poata gasi rezolvare pentru ce il intereseaza. Asa este si rugaciunea de iertare si de dezlegare de la punctul 5, in cele ce priveste acest aspect.
Pentru stergerea tuturor programelor de blestem si de magie neagra din ADN, pana la cel mai adanc strat al intunericului, am primit de la Metatron, Domnul Luminii, in luna octombrie a anului 2017, rugaciunea de 13 zile. Materialul explicativ al acestei rugaciuni poate fi gasit in bara superioara a blogului. Putem vedea acolo ca cel ce da rugaciunea aceasta unei alte persoane este un initiator si lui ii revine sarcina de a curata tot intunericul acolo unde se gasesc magii negre si blesteme ale persoanei catre care s-a dat rugaciunea. Va puteti imagina ce ar insemna pentru mine sa postez aceasta rugaciune la liber, in mod public. Ar putea sa o porneasca in acelasi timp un numar foarte mare de oameni, iar pe mine aceasta poveste m-ar putea pune pe butuci, pentru ca mi-ar reveni sarcina sa curat intunericul tuturor celor ce vor sa o faca la acel moment. De aceea, procesul acesta trebuie sa mearga controlat, rand pe rand, si nu cu toti deodata, pentru ca este o sarcina imposibil de dus daca se procedeaza altfel. Mai exista si alte conditii pe care le solicita Cerul si care sunt scrise acolo, iar cine nu este dispus sa le respecte, nu poate intra in posesia acestei rugaciuni, din pacate.

La fel este si cu pasul al 6-lea: eliberarea de implanturi. Desi este lansata cererea in cadrul rugaciunii de iertare si de dezlegare de la punctul 5, totusi, asa cum am spus in partea I a acestui material, existenta acestor implanturi in interiorul nostru are multiple cauze, iar pana ce  nu vom  rezolva cauzele nu putem sa modificam prea tare nici efectele.
Cauzele implanturilor tin de pacturile cu intunericul, de distorsiunile din ADN, de programele de magie neagra si blestem din ADN, de blestemele de neam si de multe alte cauze, despre unele importante vorbind mai departe. De aceea am afirmat nu o singura data ca nu putem scapa atat de usor de implanturi, dupa cum am putea crede. Controlorii sunt doar niste instrumente de infaptuire a acestui lucru deranjant pentru noi. Cauzele primordiale se gasesc de fapt in curtea noastra.
Asa cum tot de la Metatron am primit, dupa ce se face rugaciunea de 13 zile pentru dezlegarea de programe de magie neagra si blesteme, se va face o rugaciune de 7 zile ce urmeaza acesteia si care foloseste o parte dintre instrumentele rugaciunii de 13 zile, avand ca scop eliberarea de implanturile ce ne-au fost puse ca urmare a existentei acelor magii si blesteme. Aceasta nu inseamna ca ne vom elibera de toate implanturile din interiorul nostru, tocmai pentru ca exista multe alte cauze ce stau la baza implanturilor. Rugaciunea de 7 zile poate fi facuta de orice persoana care a primit pachetul rugaciunii de 13 zile. Este evident ca modul in care se face rugaciunea celor 7 zile, poate fi aplicat de oricine, aducand cu siguranta niste foloase, numai ca neavand diagrama si cristalul perfect curatat in rugaciunea de 13 zile, efectele vor fi diferite.
Mi-a ajuns la un moment dat la urechi ceva ce mi-a adus un suras pe buze. Am aflat ca sunt persoane care nu sunt dispuse sa primeasca pachetul rugaciunii de 13 zile de la mine, sau de la altcineva care a intrat in posesia lui si ca vor face si ele o cerere catre Metatron pentru a obtine diagrama in mod direct, caci de fapt in ea sta cheia, fara sa faca nici o plata. Dragii mei, Metatron mi-a spus ca aceasta rugaciune este ca un dar, ca o incununare a intregii mele trude facute ani de zile in slujba umanitatii si nu numai, care nu s-a realizat oricum, ci tinand piept multor forte intunecate si transmutandu-le in Iubire si in Lumina, cu mult sacrificiu si rabdare. Este foarte dificila munca de acest gen, caci ca sa ne imaginam planeta in fata noastra si sa o invaluim in Lumina si in Iubire este ceva usor pentru multi. Exista o vorba: nu este posibil sa manance un om si sa se sature altul. De aceea insist atat de mult pe truda personala, pentru ca stiu ca desi nu o facem pentru asta, totusi, nu ramane munca dincolo de sine, care sa nu fie rasplatita cu Daruri din partea Cerului, in momente in care nici nu ne asteptam. De asemeni, personal am constienta ca eu nu voi putea accesa niciodata tot ce pot accesa alti semeni de-ai mei si nici ei tot ce pot accesa eu. Dumnezeu a creat programele astfel incat sa nu puna totul in buzunarele unui singur om, chiar si daca acesta atinge iluminarea. Se intampla asta pentru ca Dumnezeu doreste ca noi sa ne ajutam unii pe altii, sa fim si sa ne desfasuram in unire si mai mult decat atat, sa manifestam respect fata de munca aproapelui nostru. Putem solicita Cerului tot ce ne dorim, cine ne opreste? Dar noi stim prea bine ca nu si primim dupa cum dorim, iar daca primim, se intampla mai tot timpul prin intermediul altor semeni de-ai nostri. Atentie deci la astfel de ganduri, orientate catre rute ocolite, desi cei in cauza considera ca sunt directe, caci ne vor face mai mult rau decat bine!
Legat de implanturi mai exista o cerere de facut Divinitatii: eliberarea de implanturile pe care ni le-am montat noi insine in alte existente. Aceasta este de fapt ceea ce echivaleaza cu Eva care a accesat Pomul Cunoasterii. Eva este expresia energiei feminine si a intuitiei. Pe foarte multe planete, de-a lungul milioanelor de ani, fiintele inteligente nu s-au multumit cu darurile ce le aveau in mod natural de la Dumnezeu. Au apelat la tehnologii (expresie a energiei masculine), considerand ca daca mai fac ele niste dispozitive pe care sa le implanteze in corp, in scopul de a-si mai amplifica anumite capacitati, o sa fie mai bine. Asa s-a nascut karma pentru ca oricat de inteligenta ar fi o fiinta intrupata, ea nu va putea avea niciodata viziunea divina de ansamblu si nu va putea estima niciodata corect toate efectele ce s-ar putea genera in urma unor actiuni anume, chiar daca acelea au fost facute cu buna intentie. In acest fel, noi purtam implanturi montate in anumite structuri ce sunt comune tuturor intruparilor unui Spirit, puse in alte existente, deseori cu ganduri si intentii pozitive, cand am fost intrupati pe niste planete de inalta constiinta si vibratie, unde nici nu exista conceptul de karma. Un Spirit nu vine la intrupare doar pe o planeta. Noi toti am avut intrupari si prin alte parti decat Pamantul, iar aceste alte planete sunt din tot Universul. Ele nu apartin doar galaxiei noastre, Calea Lactee. Functionalitatea implanturilor despre care vorbim se poate intoarce acum impotriva noastra. Va dau un exemplu: sa spunem ca ne-am montat candva un implant pentru marirea puterii in scopul de a putea munci mai mult si de a putea ajuta mai mult. Ce credeti ca se intampla acum cand avem un astfel de implant? Avem putere mai mare dar ne vine multa munca in spinare si multe situatii de cerere de ajutor pentru ca implantul spune ca putem sa ducem. Insa pe intunericul in care inotam noi in aceste timpuri, este cam dificil sa ai mult de munca si mult de ajutat, nu credeti?

Parcurgand toti pasii indicati, intram in straturi din ce in ce mai adanci, ajungand sa inotam in Oceanul Cauzei. Vom avea capacitatea de a intelege atunci ca orice problema cu care ne confruntam este de fapt un efect ce are la baza niste cauze. Aceste cauze au generat stricarea unui echilibru, iar efectele la care asistam sunt de fapt manifestari ale dezechilibrului creat. Fata de acele cauze, indiferent de vechimea lor,  noi, sau intrupari anterioare ale noastre, sau stramosi de-ai nostri, purtam o responsabilitate. Altfel, respectivele efecte nu s-ar interfera cu realitatea noastra. Este o logica extrem de simpla. Am amintit despre acest subiect, chiar intr-o forma extinsa, intr-un articol catre care se face trimitere prin accesarea linkului de la punctul 7.
A fi responsabil nu inseamna sa ai neaparat o vinovatie. Va dau un exemplu: mai multi oameni au pus rand pe rand bazele cunoasterii legate de reactiile de fuziune si fisiune nucleara. Ei au considerat acestea ca noi posibilitati de producere de energie si au avut o buna intentie atunci cand au facut aceste descoperiri. Nu s-au gandit niciodata la faptul ca acea cunoastere va sta si la baza fabricarii de arme nucleare. Ei pot fi deci considerati responsabili pentru dezastre cum au fost la Hiroshima sau Nagasaky, caci daca descoperirile lor nu ar fi existat (cauza), nici lansarea celor doua bombe atomice in cele doua orase nu ar mai fi fost posibila (efectul). Nu mai vorbim si despre centralele nucleare si de dezastrele legate de ele.
Am primit la sfarsitul anului 2017 intelegerea ca si intre noi pamantenii si civilizatiile controloare exista niste dezechilibre majore. De aceea suntem pe pozitii ostile unii fata de altii. De aceea nu putem scapa atat de usor de unele implanturi pentru ca se cere mai intai restabilirea echilibrului stricat. Am scris despre aceste lucruri intr-un articol din luna decembrie 2017.


Ce avem de facut pentru a repara echilibrul stricat candva? Ho’oponopono. Este o tehnica provenind din Hawaii despre care se pot gasi multe informatii in internet. De ce insist asupra acestei metode? Pentru ca este ceva aplicabil in tumultul lumii, in foarte multe momente din viata noastra. Putem sa o aplicam mergand pe drum, facand de mancare, lucrand la serviciu, privind un film, etc. Putem sa o aplicam fata de alti oameni (indiferent daca sunt in viata sau au plecat dintre noi), fata de controlori, fata de niste situatii privite in ansamblu care ne deranjeaza, cum ar fi de pilda toate cauzele stiute si nestiute care produc ca efect lipsa de bani sau o boala anume, fata de anumite obiecte (telefon, masina, calculator, locuinta), etc. Spunem “imi pare rau” si “te rog sa ma ierti” sau “imi cer iertare”, fata de noi insine si fata de  toate elementele din Creatia lui Dumnezeu ce au legatura cu situatia in cauza si spunem “Multumesc” si “Te iubesc” lui Dumnezeu din afara si din interiorul nostru care ne-a adus intelepciune prin toate experientele bune si rele generate de acele cauze, si care ne-a adus de asemeni in acest punct de intelegere si de constiinta superioara. Sunt putini oamenii care au ajuns in zona de a-si asuma responsablitatea in raport cu tot ce li se perinda prin fata ochilor si nu le place.
Sunt conectate la noi entitati intunecate si controlori, intr-un flux ce parca nu se mai sfarseste? Daca ati sti ce este in interiorul nostru … Suntem plini de ziduri, inchisori si prapastii create toate din caramizi de memorii de suferinta din toate existentele. Iar la construirea acelor memorii au participat si niste entitati intunecate si niste civilizatii, din care cauza ele raman ancorate de acele constructii, prin niste cordoane. In viata fizica, atunci cand omul isi murdareste haina ce o poarta, o da jos si ia alta curata. Cu memoriile nu procedeaza la fel. Imbraca la memorii curate si murdare unele peste altele pana ce isi construieste adevarate inchisori in interior. Fiecare inchisoare, zid sau vale este construita din memorii de aceeasi natura. Exista memorii de tradare, de inselaciune, de neputinta, de disperare, de minciuna, de sila, de ura, de tortura, de crima si de multe multe alte naturi. Cate tipuri de memorii, tot atatea tipuri de constructii blocatoare. Sufletul nostru serpuieste printre ele disperat, in incercarea reamintirii de Sine. Tumultul lumii vorbeste. La ce tip de inchisoare este prins sufletul nostru la un moment dat, in acel fel se manifesta realitatea inconjuratoare. Daca suntem la o inchisoare a amintirilor legate de tradare, cat timp sta sufletul pe acolo, vor aparea in exterior numai tradatori. Ei nu fac nimic altceva decat sa arate prin comportamentul lor zona in care noi ne aflam inchistati in interior. Ho’oponopono topeste toate aceste caramizi incetul cu incetul si daca la inceput viata noastra seamana cu un tumultos rau de munte ce cauta sa isi faca traseu printre stanci, dupa topirea stancilor, el nu se mai poate comporta altfel decat ca o apa curgatoare lina de ses, aceasta echivaland cu Pacea interioara.

Tot de zona echilibrului stricat mai tine si o descoperire mai recenta: suflete atasate.
In tehnicile de regresie hipnotica, sau prin alte tehnici ce implica bune capacitati de clarvedere, sunt gasite deseori astfel de entitati atasate si suflete cu care vreo intrupare de-a noastra anterioara a fost in contact nu prea prietenos in alte existente. Pana aici nu este nimic nou. Ce este nou este faptul ca exista suflete atasate care manifesta o ura atat de puternica fata de sufletul celui de care se lipeste, incat sunt cazute intr-un intuneric atat de adanc, ca nu pot fi vazute nici de cel mai strasnic clarvazator. Fundul iadului eu il numesc intunericul lui BA, reprezentat prin balaurul cel rosu cu sapte capete. Vom vorbi mai multe despre asta in partea a III-a. Sa presupunem ca in urma cu niste sute de ani, un suflet dintr-o intrupare anterioara de-a noastra i-a produs o suferinta majora unui alt suflet al cuiva. Poate ca nici nu i-a facut acelui suflet ceva foarte grav dar asa a perceput sufletul afectat la acel moment. Respectivul s-a incarcat cu atata ura si a jurat razbunare, incat si dupa moartea fizica sufletul lui nu si-a gasit linistea. El a bantuit sute de ani prin astralul inferior, incarcat de ura si razbunare, pana ce Spiritul celui considerat vinovat s-a manifestat iar la intrupare. Sufletul celui razbunator s-a atasat imediat de sufletul celui reintrupat, si si-a continuat manifestarea de ura teribila. In functie de intensitatea urii, sufletul atasat face sufletului de care se lipeste o conexiune indirecta cu taramul intunericului, care daca ura este foarte mare, se poate ajunge pana in taramul lui Ba. Un bolnav de cancer sau de o boala grava are la baza mai multe cauze:
·     Existenta unor implanturi energetice sau la nivel de ADN;
·  Programe de blestem si magie neagra existente in ADN si in structurile energetice;
·  O leziune pe creier produsa de o anumita emotie asa cum a fost demonstrat de Dr. Hamer, parintele noii medicini germanice;
·    Un parazit specific asa cum arata Dr. Hulda Clark prin cercetarile sale;

Pot afirma acum fara rezerva ca absolut orice bolnav de cancer are suflete atasate ce emana o ura atat de mare incat le produce o conexiune cu taramul lui Ba. Pot fi mai multe si pot fi atasate din diferite intrupari. Daca este conexiunea la nivel mai putin intunecat, se manifesta efectul ei prin diferite vicii, sau lipsuri, sau alte probleme, sau boli, dar nu prin cancer.
Iata un alt scop pentru care am scris mai la inceputul acestui material ca putem asculta timp de 16 zile, de 108 ori pe zi, mantra hindusa indicata la punctul 1: sa alimentam aceste suflete cu iubire, pana ce ele pot merge in lumina, desprinzandu-se de sufletul nostru. In acel moment se vor intrerupe si cordoanele cu intunericul ce sunt create prin ele. Sau putem aplica orice alte metode care ne alimenteaza cu iubire, noi punand intentia clara sa o orientam catre aceste suflete atasate. Vom face fata de ele si ho’oponopono, in numele intruparilor noastre trecute care le-au necajit. Din cauza unor astfel de suflete atasate putem sa nu avem o relatie de iubire, sa avem probleme cu banii, sa fim bolnavi si multe altele.
In mod clar exista situatia in care doi oameni sa nu se suporte unul pe altul in aceasta viata. Este foarte posibil ca vreun suflet al unei intrupari anterioare ale unuia dintre ei sa fie atasat celuilalt in aceasta existenta. Sau poate ca exista chiar atasari reciproce.
Este posibil ca multe sa isi gaseasca indreptare in urma rezolvarii problemelor de aceasta natura, caci ura este mare aducatoare de rau in viata omului.
De asemeni, putem avea atasate suflete care nu s-au inaltat la Ceruri pentru ca sunt neimpacate. Ele si-au luat poate un angajament de implinit in contractul de viata al unei existente si nu au reusit pana la iesirea din corpul fizic sa implineasca tot ce era in angajament. Exista o foarte mare posibilitate ca un astfel de suflet sa se ataseze altuia, bineinteles cu acceptul acelui alt suflet si intr-un fel, impreuna cu el, sa incerce sa finalizeze ceea ce si-a propus pentru respectiva viata astfel incat sa nu mai fie necesara inca o revenire in trup a Spiritului sau, avand aceleasi teme de rezolvat.
Nu mai insist asupra acestei teme insa putem sa ne gandim logic ca pot exista multe alte motive pentru care un suflet sa ramana lipit de altul, pana la momentul in care se intampla ceva ce il ajuta sa se desprinda si sa mearga in lumina, pe drumul inapoi catre Spiritul din care a venit. De asemeni sa constientizam ca povesti legate de astfel de atasari s-au intamplat nu numai la nivelul unor intrupari pe aceasta planeta.

Legat de parazitii fizici sau eterici, trebuie sa stim ca ei rezista greu in preajma unei persoane cu vibratie inalta. Pe langa curele de deparazitare la care ar trebui sa apelam cand si cand, de care multi am cam uitat, desi strabunii nostri acordau o mare atentie, aplicand metodele lor rudimentare cu zeama de varza sau seminte de dovleac, de mare folos sunt toate actiunile care genereaza cresterea vibratiei.

Metodele indicate de mine au in general menirea de a inchide cordoane care ne unesc cu taramul intunericului, astfel incat lumina adusa prin alte actiuni sa nu mai aiba pe unde sa se scurga in niste hauri fara fund.
Aceasta crestere a vibratiei este un subiect foarte complex deoarece este o lista lunga de metode, de actiuni, de terapii, pentru a putea realiza lucrul acesta. Doar daca ne gandim la cate tipuri de terapii exista acum in piata si este deja foarte mult. Sa nu uitam rugaciunea, meditatia, rasul, dansul si buna dispozitie, felul in care ne alimentam, respiratia constienta, lucrul cu noi insine pentru modelarea corpului emotional responsabil de foarte multe belele in viata noastra si de manifestarea permanenta a iubirii, iertarii, recunostintei, daruirii, compasiunii etc.
Pentru lucrul cu sine reamintesc despre informatia legata de “Cheile Genelor” despre care am scris in articolul “Bucuria Vietii”, catre care am facut trimitere in partea I. Este vorba despre softurile care ruleaza ca programe in ADN, aceasta fiind o alta zona legata de acesta, la fel de importanta ca si geometria lui.
Nu inchei aceasta a doua parte fara a reaminti ca deseori, in scopul de a ne fi scazuta vibratia, pot fi deschise asupra noastra, de catre civilizatiile controloare, porti catre spatii de joasa vibratie si se poate intampla asta chiar si din viitor, din alte momente temporale. Pentru a creste foarte mult protectia fata de astfel de agresiuni, am indicat rostirea de 40 de ori a rugaciunii “Tatal nostru”, timp de 40 de zile. Despre acest lucru este scris in articolul catre care se poate ajunge accesand linkul de la punctul 4.

Partea a III-a, care este mult mai scurta decat aceasta, indica anumite intrumente de lucru permanent. Ele ne ajuta pe noi insine dar pot fi folosite si dincolo de noi. Ele folosesc Puterea perechii Inima - Minte, un dar pe care tot omul il are insa in mare parte nu il constientizeaza. In aceasta zona, cu cat se pune aceasta putere in slujba echilibrului si binelui universal, cu atat ea creste.

Toate cele bune!




8 comentarii:

  1. Daca am facut o data rugaciunea lui 16,urmand indicatiile tale,mai pot repeta aceasta rugaciune,dar special pentru un membru al familiei care a fost trecut si in prima rugaciune? Si daca este DA,atunci ma mai trec pe mine in cele 5 rugaciuni personale,sau trec persoana in cauza? Si daca as face rugaciunea pentru un strain de familie,pe cine ar trebui sa trec in pachetele de rugaciuni,pe rudele si cunoscutii mei sau ai lui,desi e cam complicat de stiut aceste amanunte...Multumesc,GabrielaN.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu trebuie sa faci rugaciunea ca si cum ai fi persoana in cauza si te-ar chema ca pe ea. Nu ma poti intreba pe mine daca o poti face sau nu. Asa cum am spus, sa se faca cerere catre Mantuitor si se va simti cu inima acceptul Sau, pentru ca se manifesta acest accept printr-o stare sufleteasca de deschidere ca o floare sau de dat in plans de emotie. Tu fiind in locul persoanei in cauza, te vei trece pe tine, desi nu cred ca mai este necesar atata vreme cat ai facut propria ta rugaciune de 16 zile, la rugaciunile pentru familie.

      Ștergere
  2. La Multi Ani fericiti !

    https://www.youtube.com/watch?v=nWXG5rtzFek
    https://www.youtube.com/watch?v=byIRAu16QoY
    https://www.youtube.com/watch?v=hZnwIxboWws

    RăspundețiȘtergere
  3. Cum anume ar putea cineva sa-si dea seama daca are sau nu scuturi karmice cate anume din 7, scuturi tehnice sau atasare de suflet ? Ca efecte, probleme parca par asemanatoare. Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai avem de vorbit despre niste lucruri in partea a 3-a. Abia atunci va fi edificarea totala.

      Asa cum am spus in aceasta parte, mergem pe presupunerea ca nu stim daca avem sa nu acele scuturi. Ele pot fi ori 7 ori niciunul, indiferent ca sunt de natura karmica sau tehnica. Nu exista combinatii, adica de exemplu 3 karmice si 4 tehnice. La inceput pot fi doar 7 karmice. Daca facem insa pentru 16 zile ascultarea mantrei recomandate si rugaciunile de iertare, este garantat 100% ca este obtinuta permisiunea Sfintei Treimi pentru dizolvarea lor. Trebuie sa facem insa actiunea cu cererea pentru Aparatul Lui Mihail, la sfarsitul celor 16 zile, asa cum am scris in articol.

      Sa spunem ca s-a obtinut permisiunea de dizolvare si ca s-a scapat de ele. Din acel moment incolo nu mai exista problema scuturilor karmice. Se poate insa instala o problema a scuturilor tehnice. Ramanem deci la utilizarea zilnica a Aparatelor Divine. Daca nu o facem, putem trai si cu scuturi, dar comportamentul devine treptat cam de zombie si este ceva ce vedem deja destul de des in jurul nostru. Daca nu avem nici un deranj sa facem parte din clasa zombie, putem sta si cu scuturi.

      Ștergere
  4. Buna.ma uit din cand in cand pe blogul tau ca reper de unde mai aflu idei, informatii pe care nu le gasesc in alta parte.am cititaseara ceva cu rugaciune de iertare, m.am rugat era 3 si ceva noaptea si am visat harta Romaniei cu 2 steaguri tricolore, ceva cu Bacau, nu prea am inteles ce am visat dar cand am vazut harta era oarca era in direct eram constient ca o vad si eram fff bucuros

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur si eu pentru bucuria ta si nu stiu sa iti spun o semnificatie exacta acum dar cu siguranta ca exista una. Pentru Bacau stiu una clara ce are legatura cu numele si numerologia lui. Din niste semne avute cu niste ani in urma, s-a facut pentru mine o legatura intre numele orasului Bacau si puterea Magului alb (BA = 21 = 777) si a capacitatii sale de comunicare telepatica cu multe alte galaxii.(CAU = 313 sau Cheia 3-1-3 a lui Enoh in care se vorbeste despre asta), Sa nu uitam insa ca doar particula BA semnifica prin denumire si ceva legat de grosier, material, pamantesc.

      De mai multe saptamani, am putea vorbi despre Romania galactica (de cand ceva anume s-a activat) astfel incat tot ce se implineste aici ca lucrari divine se proiecteaza in 16 galaxii + Calea Lactee din care Romania face parte si care poate fi perceputa in centrul cercului format din cele 16 galaxii. Poate de aceea ti-au aparut 2 drapele si nu unul, aratand doua statuturi ale Romaniei actuale: pamantesc si ceresc-intergalactic si tot de aceea si orasul Bacau ce arata practic acelasi lucru.

      Ștergere
  5. "Milostenia nu este numai sa dai din traista. Milostenie este ca accepti pe un om sa stea lânga tine, fara sa îl alungi în gând.
    Ai un coleg care are un necaz,trebuie sa stii sa-i faci o mângâiere, sa-i descretesti fruntea.
    La saraci poti sa faci o rugaciune scurta: „Doamne, miluieste-l!”, daca nu poti sa-i dai, ca esti în tramvai si el este pe trotuar.
    Întrebarea se pune, cum ne este inima noastra în legatura cu suferinta din jur?
    Cel mai mare lucru de care vom fi întrebati la Judecata de apoi este: „De ce nu am dat mai multa atentie semenilor nostri?”
    Nu este niciodata nimeni degeaba lânga tine. El este cu stiinta lui Dumnezeu, ca tu sa-l ajuti sau sa te folosesti.
    Te folosesti, ca poate are o putere de duh mai mare.
    Sau îl ajuti tu, în sensul de a-l suporta. Este o mare greseala atunci când certam pe unul sau pe altul!
    Îl rabda Dumnezeu si pe acela si de aceea l-a pus în calea ta, ca sa-l rabzi si tu si sa te încununezi!
    Dumnezeu nu ne tine ca suntem noi foarte vrednici. Ne tine ca este foarte milostiv El."
    Parintele Arsenie.

    Doamne ajuta,Te rog iarta-ma,Imi pare rau,Multumesc, Te iubesc.
    “Fiti destepti si fara frica!
    Eu va salut…
    Mitica!”

    RăspundețiȘtergere