VIRTUTEA RABDARII

VIRTUTEA RABDARII

Dragii mei,

        

Doresc sa va impartasesc o pilda spusa de un parinte ce slujeste la Biserica Icoanei din Bucuresti, ce mi-a ramas in inima si in minte, din cauza profunzimii ei.

“Era odata un calugar care avea o mare hiba: fura tot ce prindea. Fura din biserica, isi fura tovarasii. Staretul manastirii era deseori instiintat despre aceste furturi si nu putine erau datile in care le vedea cu ochii sai. Cu toate acestea, el nu i-a facut niciodata observatie. Dupa ani si ani de zile, a sosit vremea ceasului din urma pentru parintele staret. El i-a chemat la capataiul sau pe toti calugarii, pentru a le da o ultima binecuvantare, inclusiv pe cel hot. I-a cerut acestuia sa se apropie de el si sa intinda mainile. I le-a sarutat apoi pe amandoua, dupa care a grait: multumesc acestor maini care au adus mantuirea mea, caci tare mi-au mai incercat rabdarea…”

De ce am ales sa scriu astazi despre asta? Pentru ca in mod identic se imbracă in piele de oaie multe instrumente ale intunericului, pe multe fagasuri, punand spre testare anumite virtuti ale noastre. Si Mantuitorul a fost incercat de diavol in acest sens, insa nu i-a picat vreodata in plasa, caci a stiut mereu cum trebuie sa vina raspunsul Sau in fata unor astfel de ispite. Avem de invatat multe de la El. A rabdat si a tacut atunci cand multi l-au batjocorit, a refuzat sa-si demonstreze capacitatea de a face minuni in fata diavolului, a facut vindecari doar atunci cand cel ce o cerea isi arata credinta neindoielnica.

Legat de activitatea din acest blog pe care il administrez, mi-as dori ca cititorii mei sa cunoasca un punct de vedere.

Este prea bine stiut ca in el apar diverse scrieri care contin anumite informatii, idei, credinte personale, metode. V-as ruga sa retineti ca am constienta faptului ca sunt lucruri pe care le scriu, care se pot situa pe fagasul unei intelegeri gresite sau care nu sunt in rezonanta cu alti oameni. Nu exista nici o stiinta si nici o filozofie in lumea aceasta care sa nu fie marcata de o marja de eroare. Oricare dintre noi am privi cu vreo patru ani in urma, de exemplu, am gasi multe perceptii personale modificate. De fapt, exact aceasta schimbare de perceptie arata ca nu batem pasul pe loc.

Care ar trebui sa fie atitudinea corecta a unei persoane care isi expune in mod public anumite ganduri si credinte? Sa le ofere daca asa simte sa faca, dar sa nu le impuna, deoarece nu se stie cu exactitate nivelul de adevar a tot ceea ce sustine. De aceea dragi prieteni, nici prin cap nu mi-ar trece sa oblig pe cineva sa faca lucrurile pe care le recomand. Daca doreste le face, iar daca nu, nu. Lumea asta este mare. Ar fi imposibil sa existe o singura cale de urmat.

Care ar trebui sa fie atitudinea corecta a unei persoane care ia contact cu gandurile si credintele altora? Sa le treaca prin filtrele personale, iar daca nu rezoneaza, fie isi poate expune un alt punct de vedere, fie da acele informatii uitarii si isi vede de viata sa mai departe.

 Care este instrumentul care face posibila cunoasterea opiniei unui cititor, intr-un blog? Rubrica de comentarii.

Chiar daca intr-un comentariu este oglindit un punct de vedere diferit, atat timp cat totul se desfasoara in limitele buneicuviinte, nu este nimic in neregula. Principiul meu a fost sa nu fiu partinitoare si sa nu public doar laudele si ceea ce “da bine”. Din acest motiv am afisat toate comentariile venite, propunandu-mi sa le blochez doar pe cele in care s-ar folosi cuvinte obscene. Multumesc lui Dumnezeu, dar nu a existat acest tipar pana acum.

Insa … Doamne ajuta-mi sa pot ajunge sa sarut bietele maini care sunt puse sa scrie la tastatura, la comanda a fel si fel de minti nebune si sa le multumesc ca ma ajuta in calea mea spre mantuire, tare mai incercandu-mi rabdarea.

Ce mi-as dori sa se inteleaga cu asta? Ca daca vine un comentariu jignitor, cea mai buna cale ar fi sa tac, atata timp cat de blocat nu il blochez. Cand jignirile mi se adreseaza, povestea este simpla. Nu citesc mai mult de primele cateva cuvinte scrise acolo si nu merita sa raspund in vreun fel, pentru ca pun prea mare pret pe timpul meu si pe modul in care imi folosesc energia. Dar daca jignirile se adreseaza tam-nesam catre un alt cititor sau fac referire la diferite nume de persoane, a alege sa tac se poate interpreta din partea cititorilor mei ca si nepasare.

Iar pentru ca imi pasa, insa pe de alta parte nu doresc sa imi irosesc timpul si energia nici in aceasta situatie, la fel cum procedez cu ceea ce este legat de propria-mi persoana, incercand in zadar si fara rost sa transmut niste minti rupte total de Dumnezeu si de energiile vindecatoare ale inimii, vin si anunt ca astfel de comentarii nu vor mai fi afisate. Decat sa permit unei asemenea energii sa intre in blogul meu, mai bine sa se spuna ca sunt partinitoare. Mult mai bine … M-am autoanalizat, iar concluzia este clara: mai am de lucrat ca sa ating nivelul parintelui staret.

Partea dificila este ca vad problemele tuturor celor ce fac astfel de bagari in seama, indiferent ca din proprie initiativa sau pentru ca o cere altcineva din umbra. Tot ce simt este doar o mare compasiune si as fi in stare de multe actiuni pentru ei, doar ca sa ii pot vedea iesiti din acele capcane. Dar daca momentan nu se poate si totusi Dumnezeu ii aduce si le permite interventiile in blogul acesta, sunt sigura ca nu pleaca din el fara proiectia acestei dorinte ale mele, iar mai devreme sau mai tarziu, am credinta ferma ca tot se va implini. Am rabdare ...

Toate cele bune!