DESPRE RENUNTARE SI INFRANGERE

DESPRE RENUNTARE SI INFRANGERE

„Poate o frunză când cade din copac iarna, să se simtă înfrântă de frig?

Copacul îi spune frunzei: „Acesta este ciclul vieții. Chiar dacă tu crezi că vei muri, de fapt încă mai trăiești în mine. Mulțumită ție sunt viu, pentru că am putut respira. Tot mulțumită ție m-am simțit iubit, pentru că i-am putut da umbră călătorului ostenit. Seva ta e în seva mea, suntem una”.

Nu există nici victorie, nici înfrângere în ciclul naturii: există doar mișcare.

Iar în acest ciclu nu sunt învingători și nici înfrânți: doar etape care se cer împlinite. Când inima ființei omenești înțelege asta, ea se eliberează. Acceptă fără părere de rău clipele grele și nu se lasă înșelată de momentele de glorie. Înfrânții sunt cei care nu au renunțat.

Înfrângerea  ne face să pierdem o bătălie sau un război. Renunțarea nu ne mai lasă să luptăm.

Există unii care nu au fost niciodată înfrânți.

E vorba de cei care nu au luptat niciodată.

Aceștia pot spune cu mândrie: „Niciodată nu am pierdut vreo bătălie”.

Dar nu vor putea spune vreodată: „Am câștigat o bătălie”.

Cei care nu au fost niciodată înfrânți par veseli și deasupra tuturor, stăpâni pe un adevăr pentru care nu au mișcat niciodată un fir de pai măcar. Sunt veșnic de partea celui mai puternic. Sunt ca hienele, care mănâncă numai rămășițele leului.

În tăcerea nopții, ei îsi înfruntă bătăliile din suflet: sunt visuri neîmplinite, nedreptăți la care au închis ochii, clipe de lașitate pe care au reușit să le ascundă de toți – mai puțin de ei - și iubirea cu care s-au întâlnit pe drum, cea care le era menită de mâinile lui Dumnezeu și cu care, totuși, nu au avut curajul să intre în vorbă.

         Și făgăduiesc: „Mâine va fi altfel”.

         Dar sosește ziua de mâine și vine întrebarea care îi încremenește: „Și dacă totul o să iasă prost?”

         Și atunci nu fac nimic.

Vai de cei care nu au fost niciodată înfrânți! Nu vor învinge niciodată în viață.”

Fragmente extrase din „MANUSCRISUL DE LA ACCRA” – Paulo Coelho

Dragii mei,

         Am inceput scrierea de astazi cu un extras dintr-o carte. Astfel de actiuni vor mai fi si de acum incolo, deoarece am pornit acest nou an cu un imbold puternic de a-mi pune intreaga minte la contributie in directia dozarii timpului si a folosirii energiei in proportii corecte, pentru diferite domenii cu care viata se intersecteaza, iar daca si altii simt sa faca lucrul acesta, treaba ar fi si mai buna.

         Am ajuns la concluzia ca in general, umanitatea, care se plange din ce in ce mai des de timpul prea scurt si de lipsa lui, traieste de fapt efectul unor actiuni facute doar pentru ca asa a luat-o valul. Timpul este oricum o perceptie a mintii.

Sunt mult prea multi cei care irosesc timpul si energia lor, pe pustiu, mult prea mult. Le orienteaza catre sectoare absolut inutile pentru viata si evolutia lor. Iar pentru cele care cu adevarat aduc un folos, nu mai exista resurse. Cand nu mai ai resurse iti vine sa te dai batut, sa renunti. Vedem insa in fragmentul ales ce inseamna renuntare.

Toate acestea nu au legatura cu a fi sau nu deschis catre spiritualitate, cu a fi sau nu trezit.

In fond, ce inseamna sa fii trezit? Sa stai si sa te amagesti citind cearceafuri de comunicari venite prin channeling, la unul si la altul, pline de promisiuni si de indemnuri greu de dus, din care in maxim o saptamana nu mai retii aproape nimic? Sa iti umpli mintea cu tot felul de informatii, fara discernamant si fara filtre intre adevar si minciuna? Sa te gandesti ca toti predecesorii tai au trait intr-o mare minciuna si ca iata, acum, tu esti marele patrunzator al adevarurilor si intelegerilor ascunse, ajungand sa arunci la gunoi fara noima si fara selectie, tot ce te-a cladit pana atunci? Sa nu mai stii ce este umorul? Sa nu mai stii care sunt valorile adevarate? Sa nu mai stii ce iti place sa faci si ce iti aduce bucurie? Sa iti rulezi in cap tot felul de ganduri si de intrebari in numele cunoasterii, nerealizand ca si acestea iti umplu mintea la fel ca orice alte ganduri si nu te lasa sa ai pace? Toate astea formeaza trezirea? Este adormire, dragii mei, nu trezire.

Uite asa, ne lasam luati si condusi de val ca niste marionete, iar intr-un fel sau altul, aceasta se numeste renuntare. Nu renuntare in raport cu luptele vietii, ci renuntare in a ne cauta si gasi pe noi insine.

Toate cele bune!