Pagini

miercuri, 18 ianuarie 2017

A DOUA PECETE A LUI MELCHISEDEC


A DOUA PECETE A LUI MELCHISEDEC


Dragii mei,


Inainte de a da explicatii despre a doua pecete a lui Melchisedec, este necesar sa expun, in cateva randuri, perceptiile si informatiile privind anumite evenimente petrecute in aceasta prima parte a anului.
Asa cum spuneam in articolul publicat in data de 2 ianuarie, eram atunci in prim proces de trecere in lumina a celor 12 balauri. Acesta s-a finalizat in data de 3 ianuarie si cred si simt ca mai urmeaza si alte grupe. In 4 ianuarie a fost pentru mine o zi extrem de grea. Daca, incepand din data de 8 noiembrie, anul trecut, pana la acel moment, adica in aproximativ 2 luni de zile, am participat la trecerea in lumina a aproximativ 1000 de printi de intuneric, in data de 4 ianuarie, m-am trezit in conexiune cu cateva mii dintr-o data. Aproximativ 5000 de printi. Nu a fost deloc ceva usor, ba chiar as putea spune ca am perceput acele ore ca pe un pericol real privind viata mea, sau sanatatea mea viitoare, daca scapam vie din acea intamplare. Insa cu ajutorul Bunului Dumnezeu, incropind din nou tot felul de sisteme automate, pentru ca la acel nivel chiar nu se putea altfel, am depasit cu bine acea experienta. In datele de 5 si 6 ianuarie s-a repetat episodul aproape identic, dar nu m-a mai luat prin surprindere. Aveam “arsenalul” de instrumente pus la punct.
Si iata ca a sosit data de 7 ianuarie. Ziua Sfantului Ioan Botezatorul. Nu am apucat sa fac nici o urare si imi pare rau. Dar stiti ceva? Urez acum pentru tot anul, de la 1 ianuarie pana la 31 decembrie, sa fie zile binecuvantate cu bine, pace, sanatate si bucurie, pentru purtatorii tuturor numelor, de Sfinti si de neSfinti, caci pana la urma nu este corect sa beneficiem de urari de bine doar cei ce purtam nume de Sfinti, nu-i asa?
Revenim la 7 ianuarie. O zi speciala, in care simteam inca de la inceputul anului ca urmeaza sa se petreaca ceva special. Ora 18 dupa-amiaza. Incepe coborarea in intuneric. Se intampla asta dupa ce picase mai intai de Sus o ploaie formata din cele mai puternice simboluri de protectie. Dupa o calatorie in adancuri ce a durat aproximativ 15 minute, iata-ne fata in fata cu … balaurul cel mare si rosu, cu sapte capete. Ne-am salutat. Am inceput negocierile. Eram ca un fel de purtator de cuvant al grupului ce participam la aceasta lucrare. M-am trezit ca ii spun: “iata, am venit sa facem un legamant de pace pentru o vreme.” Este scris exact asa cum mi-au curs cuvintele in acel moment. El a transmis ceva. Daca in comunicarile telepatice obisnuite, de regula, creierul meu are nevoie de vreo 5 secunde pentru procesarea si intelegerea mesajului, in acel caz am avut nevoie de 5 minute ca sa pot pricepe sensul a ce a transmis. El a spus: “daca vreti legamant de pace, atunci trebuie sa se intample ceva. Eu trebuie sa ajung sa simt iubirea. Altfel nu pot respecta acest legamant, chiar daca il inchei acum.” In acel moment mi-a venit sa fac un gest ce a pornit din interiorul meu ca o sageata. M-am indreptat catre primul cap din partea stanga. L-am imbratisat si l-am sarutat pe obrazul stang. M-am mutat apoi la al doilea cap. Am facut acelasi lucru si la fel am procedat pana la al saptelea cap. M-am dus apoi si i-am imbratisat trunchiul si l-am sarutat pe zona inimii. In acel moment am stiut ca initierea dorita i-a fost facuta. El parca a inceput sa se transforme intr-un arbore al vietii cu sapte ramuri, luand tenta de culoare verde. Atat s-a petrecut atunci si am simtit ca nu este totul.
M-am rugat seara la culcare sa imi fie cumva transmis, ca este in vis sau ca este prin diferite semne in zilele ce urmeaza, ce s-a petrecut de fapt. Chiar in acea noapte am avut un vis. “Eram intr-o camera cu un barbat al carui nume de familie incepea cu particula BA, exact ca la cuvantul balaur si il felicitam pentru actiunea ce a facut-o, legata de iesirea la lumina a unui adevar. El s-a aratat oarecum mirat de faptul ca eu eram multumita de acel lucru. Ca sa ii demosntrez ca nu ma prefac si ca asta era ce simteam cu adevarat, m-am dus, l-am imbratisat si l-am sarutat pe obrazul stang. Ne-am desprins din imbratisare, el a stat un pic pe ganduri si apoi m-a intrebat: nu ai putea sa imi dai un sarut si pe obrazul drept? M-am indreptat catre el si am facut si asta.” Visul s-a terminat acolo. A doua zi, am putut vedea coincidenta dintre sarutul pe obrazul stang al barbatului din vis si sarutul pe partea stanga a capetelor balaurului. Dar pe partea dreapta, pe balaur nu l-am sarutat, asa cum am procedat cu barbatul din vis. Asta mi-a dat o anumita intelegere. Mi-am amintit de o scriere in care se spune ca Mantuitorului ii placea sa deseneze Ochiul drept al lui Horus si Ochiul stang al lui Horus. Pe dreptul il facea de culoare rosie, corespondent focului si energiei masculine, iar pe stangul il facea verde, corespondent apei, vietii si energiei feminine. Daca in ziua Sfantului Ioan Botezatorul, reprezentant al apei, s-a intamplat povestea cu partea stanga, inseamna ca trebuie sa mai fie o zi in care sa se deruleze acelasi film, dar cu sarutul pe partea dreapta, ca sa rezolvam si problema focului. Va fi deci o zi a focului, cum este de pilda ziua Sfantului Ilie. Sper totusi sa fie mai devreme de atunci.
Am mai spus-o si in alte randuri: cei doi martori ai lui Hristos, despre care se vorbeste in Apocalipsa, nu sunt in opinia mea doi oameni, ci doua elemente primordiale, Apa si Focul.
La aceasta ora continua procesul de trecere in lumina a printilor de intuneric, iar dupa cele ce vad in astral, pare ca intram pe fagasul altor balauri portocalii. Cand a fost acel tavalug din 4, 5 si 6 ianuarie, nu au fost printi asociati pamantenilor, ci unei civilizatii controloare a timpului. De zona printilor pamantenilor m-am ocupat si ma ocup in fiecare zi, de doua luni incoace. Am ajutat si ajut de la inceputul lui noiembrie, de cand s-a intensificat tare de tot acest proces, o multime de oameni care se simteau sau se simt extrem de rau, unii chiar ajungand in spital. Multiplele investigatii medicale nu puteau si nu pot scoate la lumina intr-un astfel de caz, nici o problema de sanatate. Acum, doresc sa dau intelegerea a ce se petrece, printr-o informatie importanta. Exista unii oameni care au inscris in ADN un program. Ei si-au luat ca misiune la nivel de Spirit, pentru aceasta intrupare, ca atunci cand va veni timpul, sa actioneze in asa fel incat sa ajute un numar X de printi de intuneric sa treaca in lumina. Programul din ADN-ul unei persoane contine calea, traseul catre acei printi ce i-au fost alocati, spre a fi trecuti in lumina. Persoana respectiva, doar ea si numai ea, cunoaste la nivel subconstient acest drum catre “printii sai”. Nimeni altcineva nu il stie in afara de ea si de Dumnezeu. Este interesant ca pana in prezent am gasit si cateva cazuri de pisici (animale) care au in ADN inscrisa o astfel de misiune. Poate ca sunt si alte tipuri de animale dar pana acum nu au aparut. Timpul de activare a inceput sa vina pentru foarte multi, incepand cu data de 9 noiembrie, dupa ce i-am sarbatorit in 8 noiembrie pe Sfintii Mihail si Gavril. Aceasta inseamna ca acel program se activeaza rand pe rand la toti cei ce il au inscris in ADN, iesind din starea de latenta. Activarea programului genereaza activarea traseului. Cu alte cuvinte, o parte din energeticul persoanei respective este pusa in conexiune directa cu iadul. De acolo mai departe incepe cosmarul: stari de rau, de ameteala, de greata, creste pulsul, creste tensiunea, apar dureri in muschii corpului, de stomac, abdominale, de cap de zici ca-i prins intr-o menghina, de coloana, apar crize de sciatica, apar dureri ca junghiuri si intepaturi in inima si exemplele pot continua. Toate acestea nu se opresc decat cand printii trec in lumina. Povestesc aceste lucruri pentru a putea lansa mai departe recomandarea ca daca cineva se stie intr-o astfel de situatie, in cele ce priveste sanatatea sa, degradata dintr-o data destul de brusc, sa faca rugaciune catre Sfanta Treime si catre Sfintii Pantelimon, Ciprian si Vasile cel Mare, caci Ei sunt cei ce actioneaza in procesul de trecere in lumina a printilor de intuneric, sa fie trecuti in lumina printii fata de care are angajament de ajutor pentru aceasta, inscris in ADN.
Pentru ca domnii controlori stiu despre ce se intampla, au si ei grija sa faca niste scuturi cu masinile lor, chiar incalecate unele peste altele, in care inconjoara o persoana ca intr-un cocon. Desi am expus o metoda de spargere a unor astfel de scuturi intr-un articol publicat anul trecut,


totusi, voi veni in scurt timp cu un articol in care voi furniza niste informatii importante care ne ajuta sa facem toate acestea cu  mult mai usor. S-au intamplat anumite evenimente in septembrie anul trecut care a rezolvat pentru o vreme povestea scuturilor de pana atunci, dar nici o grija, au pus la punct altele si mai sofisticate. Suntem ca intr-un joc de calculator. Toate sunt programe in acest matrix. Daca reusesti in mod dibaci sa depasesti un nivel, vine urmatorul, mult mai greu decat cel anterior, care cere si mai multa pricepere si mai multa cunoastere.
Devine “minunat” sa fii imbracat intr-un astfel de scut electromagnetic, care obtureaza mare parte din energia divina ce te alimenteaza si de asemeni iti pareaza rugaciunea pe care o faci, ridicand ochii catre Cer, asa cum ai fost invatat din mosi-stramosi, iar in egala masura sa fii conectat cu energeticul la iad, din cauza activarii programului cu printii. In acest fel poti sa vezi cum te stingi incet-incet, mustind in suc propriu. De aceea dragii mei, sa constientizam ca intreaga Divinitate este si in interiorul nostru si sa orientam rugaciunea si in sens invers, catre interior si nu catre exterior. Este chestiune testata. Functioneaza mult mai bine rugaciunea in acest fel, atunci cand suntem inconjurati in astfel de scuturi.
Pentru unii oameni care au informatia cum sa se descurce intr-o situatie ce are legatura cu printii, eliberarea de printii personali nu este tot. Dupa ce scapa de printii lor, se comuta pe ei legaturile printilor de la diferite rude, colegi de serviciu etc., daca toti acestia nu au ajuns sa cunoasca aceste aspecte si habar nu au cu ce se confrunta. Majoritatea persoanelor nu cunoaste acest proces. Daca stam bine si ne gandim, sunt prea putini cei ce stiu la aceasta ora ce se intampla cu intunericul. Ei sunt in continuare prinsi in zona de actiune cu alungatul si cu biciul, nestiind ca uneltele acestor timpuri sunt iubirea si compasiunea, chiar si pentru cele mai intunecate fiinte ce pot exista, asa cum am vazut ca se cere in ultimii ani.
Asa cum spuneam si in articolele dedicate subiectului trecerii in lumina a entitatilor de intuneric, din momentul in care o conexiune cu aceasta zona devine activa, se poate petrece una dintre cele doua variante: stii ce ai de facut si declansezi procesul de trecere in lumina prin  metode tehnice, scapand in acest fel foarte rapid de belea si ajutand si pe altii din jur in acest sens, sau nu stii ce ai de facut si actionand in modul de a trimite lumina si iubire in Univers sau de a face rugaciune, obtii acelasi efect, pentru ca respectivele entitati se tot alimenteaza vrand-nevrand cu acea lumina, fiind conduse in acest fel la un nivel vibrational astfel incat trecerea se va declansa de la sine. Tot ceea ce face diferenta intre prima varianta si a doua este timpul, mult mai lung in al doilea caz.
Nu stiu cat mai poate dura acest proces cu printii si balaurii si nu stiu cand va fi a doua parte cu balaurul rosu cu sapte capete. Vom afla la momentul potrivit.
Tin sa precizez ca toate actiunile descrise mai sus sunt hotarate si facute de Spiritele noastre. Noua ni se pare ca acele actiuni le facem noi dar treaba nu sta asa. Acea actiune se manifesta si este perceputa de toata raza spiritului din care venim, pe fiecare plan de existenta al acestei raze. Sunt nevoita sa fac trimitere catre un articol mai vechi, pentru vizitatorii mai noi ai acestui blog, spre a intelege mai bine ideea.


 Conform experientei mele de pana acum, noi, ca parte intrupata a Spiritului din care venim fiecare, din cauza acestui trup foarte dens care limiteaza foarte mult capacitatile, suntem deseori departe de a intelege si de a fi in acord cu Mintea Divina si cu Planurile lui Dumnezeu. Chiar daca Dumnezeu este in fiecare dintre noi, avem probleme in a-I simti intentiile intotdeauna si se intampla asta pentru ca nu ne ridicam la vibratia corespunzatoare. Spunem in mintea noastra ca la noi este puterea, ca daca noi alegem sa nu facem ceva atunci nu facem si daca alegem sa facem atunci facem. Este ca sa zic asa un fel de faca-se voia mea si nu faca-se Voia Ta, asa cum rostim in rugaciunea Tatal nostru. Tatal, deseori ne lasa pe voia noastra, pana ce la un moment dat, dam cu capul de pragul de sus. Cel mai elocvent exemplu de respectare a Voii Tatalui este cel al Mantuitorului. El era capabil sa faca la tot pasul minuni de tot felul, incomparabil mai mari decat orice am putea face noi la aceasta ora, dar nu s-a opus in a fi chinuit si rastignit pe cruce, sfarsind prin a-si da viata. Este absolut imposibil ca El sa fi vrut sa fie batut, chinuit si rastignit. Cu siguranta ca si-ar fi dorit sa nu I se intample asta. Dar a renuntat la aceasta Voie a Sa, in favoarea Voii Tatalui.
Am tinut neaparat sa fac aceasta specificare, pentru a raspunde tuturor celor ce ma intreaba ce naiba ma tot duc atat in intuneric si ca mine si multi altii? Sa mai stau si pe acasa si sa ma bucur de lumina si de viata! De parca eu iau deciziile sa ma duc in intuneric si sa imi fie rau sase zile legate din sapte ale saptamanii. Oameni dragi, cine pe acest Pamant si-ar putea dori asa ceva? Sunt lucruri care tin de Planurile Tatalui si ma bucur sa descopar ca din ce in ce mai multi oameni care sunt pe acelasi soi de misiuni ca si mine, au inteles cum sta treaba si au intrat in zona de acceptare a sacrificiului CARE TREBUIE FACUT, ca sa se obtina un rezultat de transmutare a intunericului in lumina. Nu este posibil fara plata. Am observat ca de fiecare data cand se petrece cate o lucrare de mare amploare, cu efect colosal, se prabuseste cate un avion, are loc cate un cutremur, se produce o mare explozie, toate cu pierderi de vieti omenesti. Nu sunt coincidente. Este sacrificul ce trebuie facut. Vom vedea ca si animalele care au murit in urma incendiului produs la Circul de Stat s-au sacrificat pentru ca suratele lor, peste ceva vreme, sa nu mai poata fi folosite ca instrumente de distractie pentru spectatori. Sa dea Dumnezeu asa sa fie!
Imediat dupa data de 7 ianuarie au inceput sa apara niste mesaje de un anumit tip. Le-am reunit sub numele “Steaua”, pentru ca aveau legatura cu asta. Sambata, 14 ianuarie, am primit ghidarea de a construi o schema sau diagrama de geometrie sacra, pe care imi pare rau ca nu o pot expune in blog, dar am motive temeinice pentru care procedez in acest fel. Duminica, in 15 ianuarie, de ziua “Luceafarului poeziei romanesti”, Mihai Eminescu, (“intamplator” o stea),  am organizat cu un grup de prieteni o actiune in care am folosit acea diagrama. Abia atunci am aflat ca ea era de fapt a doua Pecete a lui Melchisedec, pe prima facand-o activa in data de 19 martie anul trecut.
Prima pecete este pentru zona de hard a ADN-ului. Aceasta inseamna ca dupa ce se face cererea catre Divinitate ca sa fie indreptata geometria distorsionata a ADN-ului, conform matricii primordiale, asa cum a fost creata de Dumnezeu si ca sa fie curatat de toate simbolurile si insertiile intunecate si dupa ce tot acest proces se finalizeaza, se pecetluieste ADN-ul cu prima pecete, nemaifiind posibila nici o lucratura de distorsionare asupra lui, niciodata. Mai multe detalii puteti gasi accesand linkul de mai jos:


A doua pecete este pentru zona de soft a ADN-ului. Aceasta este o veste “tare buna” pentru vrajitoare, vrajitori si satanisti, indiferent ca sunt umani sau de origine extraterestra. S-a declansat procesul de curatare a ADN-ului uman de toate programele de magie neagra implementate, din aceasta viata si din orice alta viata anterioara, iar dupa curatire se pune pecetea, nemaifiind posibil sa se mai prinda vreodata un astfel de program in ADN. Pe de alta parte, s-a cerut blocarea si anularea puterii tuturor incantatiilor sataniste, in special a celor care folosesc simbolistica de origine sacra cum ar fi diverse alfabete sacre, simbolurile runelor si altele asemenea acestora. Cei ce au astfel de preocupari, vor continua sa faca ce stiu si au invatat, dar efectul actiunilor lor va cam tinde catre zero.
Era necesar sa se intample acest lucru. Chiar daca mare parte din intuneric este in plin proces de trecere in lumina, totusi, exista o problema. Daca prin incantatii sunt invocati demoni si tot felul de entitati, odata ajunse aceste fiinte prin dimensiuni ceva mai apropiate cu a noastra, se construieste ceva ca un sistem autosustenabil. Aceste fiinte se hranesc cu ura oamenilor, cu frica lor, cu mania lor si cu altele asemenea acestora, “ajutandu-i” pe oameni sa manifeste ura, frica, manie etc. E un cerc vicios. Noi trecem la entitati intunecate in lumina, dar daca din intuneric sunt aduse la suprafata tot timpul altele noi, gratie anumitor actiuni despre care am pomenit mai sus, este un proces interminabil, ca in legenda Mesterului Manole. Daca efectul incantatiilor este insa zero, se schimba socotelile.
Daca pentru prima Pecete a lui Melchisedec, Divinitatea a transmis numele de “Bucuria Vietii”, pentru a doua am primit numele de “Steaua Norocului”.
Sa dea Bunul Dumnezeu sa mai avem si noroc dragi prieteni, caci sanatate au avut si aceia de pe vasul Titanic (asa cum este talcul unui banc binecunoscut) si care nu le-a fost de folos in ultimele clipe de viata!

Toate cele bune!

77 de comentarii:

  1. Am citit postarea pe nerasuflate, desi nu stiu de ce mi se inchideau ochii de somn, in conditiile in care alta data tot la aceeasi ora nu ii puteam inchide, desi as fi dorit sa dorm. Oricum, trebuie sa recitesc postarea! Nu mi-e clar daca am si eu aceeasi misiune, datorita faptului ca resimt simptomele descrise de tine, insa nu la aceeasi intensitate. Dar cu siguranta ele exista! Multumim si cu Dumnezeu inainte, draga Mihaela!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă Mihaela,

    Am citit cu viu interes postarea ta de ieri. Am o întrebare: putem noi să facem rugăciunile la Sf. Pantelimon şi Sf. Ciprian pentru altcineva, ca să treacă în lumină prinţii de întuneric la care este conectată persoana respectivă? În cazul meu, e vorba de soţul meu care, cam de după Sf. Mihail şi Gavril, e rupt. Dureri de oase, de coloană, articulaţii, de cap, de stomac, buşit rău, ce mai, aşa, cam brusc şi fără explicaţii. Mă rog, cauze pot fi mai multe, dar, cumva, am eu obsesia asta că el le trage din cauza a ceva mai important. Pot să îi spun să se roage, dar explicaţiile complete, cum ai povestit tu mai sus, nu cred că le acceptă. Merge să încerc eu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Du-te la biserica si spune unui preot, daca nu ai un duhovnic si acesta o sa-ti spuna cum sa procedezi. Daca poate si sotul tau sa mearga, atunci este si mai bine.

      Ștergere
    2. Draga Geo, am facut o scanare sotului tau. Avea sapte scuturi puse unul peste altul, din acelea despre care vorbesc in articol si avea o fiara incasata in intestinul subtire. Am facut rugaciunile si actiunile necesare si acum este in lucru de eliberare. Te rog sa revii peste cateva zile sa imi spui cum este, insa incepand de maine incolo, starea sa trebuie sa se indrepte.

      Ștergere
    3. Draga Mihaela, iti multumesc din suflet. Sotul meu e ceva mai bine din unele puncte de vedere, s-a mai limpezit, s-a mai linistit, nu mai are dureri generalizate, dar i-a ramas durerea din zona sacrala, care e destul de puternica. Am incercat sa-l ajut, cat mi s-a permis, dar mare lucru nu am reusit deocamdata. Cand ma conectez, vad ceva ca o structura cu piroane, neagra, cu o lumina portocalie in jur, si vibratia zonei o simt joasa.

      Ștergere
    4. Draga prietene "Anonim", in filmul cu duhovnicul atotputernic am jucat si eu vreo cativa ani si nu ne-a ajutat. Am batut nenumarate manastiri, a ajuns sotul meu chiar si la Athos. In general, obtineam sfaturi despre cum sa ne purtam in casnicie si ceva gen "va multumim ca ati apelat, mai cititi niste acatiste si mai veniti pe la noi, tinem legatura, etc." Doar doi preoti, unul fiind chiar duhovnicul, celalalt de la o manastire care facea exorcizari, au recunoscut deschis ca sotul meu e posedat, ca nu ma pot ajuta si mi-au urat mult succes in purtarea crucii. Chiar asa. Am gasit, in final, pe cineva ca Mihaela, care a trecut entitatea in lumina. Dupa care a inceput convalescenta, care nici ea nu a fost usoara. Asa ca, stii, uneori lucrurile sunt ceva mai complicate. Daca nu treceam prin toate astea si nu testam niste limite, probabil eram exact ca tine acum. Iti doresc sa te aiba Dumnezeu in paza sa. Ia cata informatie poti duce si nu te grabi.

      Ștergere
    5. Buna Geo,

      As dori sa stii ca durerea in zona sacrala la foarte multi oameni se datoreaza conexiunii unei civilizatii draconiene al carei simbol astral este doua aripi negre. Am vazut ca este si cazul sotului tau. Aceasta civilizatie este interesata de controlarea umanilor care au daruri speciale venite de la Dumnezeu, legate de zona de suflet. Acesti oameni sunt buni povatutori, pot fi indreptati catre actiuni caritabile, etc. In general viata lor este sub amprenta "de la suflet la suflet". Daca vreti si puteti, va recomand punerea la punct a unui sistem de initiere in iubire a civilizatiilor, asa cum am recomandat in articolele de acum un an, despre sisteme automate diverse. De aceasta data am initiat eu in iubire pe cei conectati la sotul tau. Se poate observa cum imediat dupa initiere, durerea dispare brusc. Dupa aceea poate reaparea pentru ca vin in conexiune alti reprezentanti ai acelei civilizatii care si aia trebuie initiati. Metodele cu sisteme automate sunt de mare ajutor pentru a tine sub control o multime de dureri. Pe de alta parte, utilizarea lor te impinge catre un soi de misiune. Ducand civilizatii aflate in neiubire catre a afla iubirea si entitati aflate in nelumina catre a afla lumina, reprezinta o actiune facuta in slujba umanitatii si nu numai si poate da oricui un real sentiment de utilitate, pentru ca de fapt, asa si este.

      Ștergere
    6. Dragă Mihaela,

      Azi dimineaţă soţul meu s-a trezit vesel şi fără durerile care, ieri, aproape că îl făceau să plângă :) mă rog, un disconfort mai exista, dar incomparabil cu ce-a fost. I se potriveşte şi profilul de misiune. Aşa că mă bag, oricum am avut eu, din fragedă pruncie, obsesii cu serviciul public, şi m-am plictisit, sincer, să ne chinuim aşa, fără să putem face nimic, în timp ce în jurul nostru lucrurile stau prost. M-am săturat de zăcutul în neputinţă, durează de prea multă vreme. Anul trecut am citit articolul tău cu sistemele automate de trecere în lumină şi am lucrat să creez unul, nu îmi dau seama cât de eficient a fost, în general. Parcă nu se refereau, însă, la iniţierea în iubire, aici aş avea nevoie de sfaturi. Ai vreun articol deja scris pe tema asta? sau îmi spui mai multe pe mail?

      Ștergere
    7. Găsit, făcut cele de mai sus, azi dimineaţă băieţii au revenit cu forţe proaspete :) Vom continua, cu ajutorul lui Dumnezeu, cum spuneai şi tu, distracţia nu se opreşte niciodată.
      Te îmbrăţişez cu drag.

      Ștergere
  3. Tu ai aceeasi misiune cu "clarvazatoarea" Maria Ghiorghiu?!

    http://mariaghiorghiu.blogspot.ro/2017/01/diavolul-in-carne-si-oase-in-camera-mea.html

    Nu va mai jucati de-a "Dumnezeii", ca se vede cat sunteti de inselate...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu cum ti-a iesit asocierea asta, ca nu se potriveste. Mare parte dintre credintele mele sunt diferite complet de ale doamnei Maria Gheorghiu si nu trebuie sa demonstrez asta nimanui. Isi da singur seama orice cititor, dupa continutul scrierilor noastre, ale amandorura.

      Stii ce spunea La Fontaine? "Cand stii multe, poti sa vorbesti, dar e mai bine sa taci." Maxima aceasta se adreseaza celor ca mine, dar a fost formulata exact din pricina celor ca tine.

      Ștergere
    2. Cand vei intelege ca, de fapt, nu stii mare lucru, atunci tu si "cei ca tine" pot emite anumite "pretentii" asupra anumitor "maxime" de genul celor din exemplul tau.

      Ștergere
    3. Amandurora, nu "amandorura".
      Balauri, printi...iti dai seama ca daca dai cuiva sa citeasca cele scrise aici, nu spun mai departe ce ar gandi despre asta...

      Ștergere
    4. A si L cand in blogul meu comenteaza persoane care au misiune sa faca asta, hai sa le numim "urmaritori", ca sa nu mai continuam cu "agitatori", ce nu stiu ele este ca prin codul de interconexiune cu Universul, acesta le asaza un simbol deasupra capului, unul cu trei triunghiuri, care pe mine ma ajuta imediat sa inteleg din ce zona vine persoana si ce preocupari are. Intrebarea mea este de ce oare se vede un astfel de simbol si deasupra capului tau?

      Ștergere
    5. Din cate stiu, doamna Maria G. este canal de comunicare pt Micii Cenusii, iar nu de la Divinitate. Ca, poate tot sub puterea/influenta Divinitatii o avertizeaza, sau se joaca ei de-a Dumnezeu stiind mai degraba ce se pregateste si ii comunica ei in avans nu m-ar mira avand in vedere ca au o tehnologie ultra avansata la dispozitie. Dar, e exclusa o asociere, o comparatie intre draga de Mihaela, ceea ce lucreaza Dumnezeu prin ea si primirea de mesaje ca in cazul dnei M.G. Treb sa fii nu stiu, fie incapabil sa apreciezi, fie grabitul care nu a citit mai nimic pe aici vremea potrivita ca sa nu se puna in situatii ingrate pe el si pe draga de Miha care chiar nu merita.
      Scuze Miha ca te-am aparat, esti capabila si prea capabila si tu, dar asa m-a indemnat inima. Sa ne mai scrii, ca uite deschid zilnic blogul tau si astept sa stiu cat mai multe. Te imbratisez cu iubire, scumpa Mihaela.

      Ștergere
    6. Doamna Mihaela cum pot să am o întâlnire cu dv

      Ștergere
    7. Mai intai va rog sa imi trimiteti un e-mail pentru a intelege cat de cat de ce doriti aceasta intalnire. Dupa aceea vom vedea.

      Ștergere
  4. Mihaela, tie nu ti-este frica sa te tot lupti cu acei "printi intunecati; balauri; draci; dragoni; demoni " si sa tot cobori in iad ?! Tu cum te cureti?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am spus-o in articol. Nu noi facem asta ci Spiritele noastre, care au grija mai apoi si de curatirea noastra energetica din cand in cand si nu este vorba de lupta aici.

      Ștergere
  5. Doamna Mihaela, totusi, mai usor cu mandria ca nu-i benefica. Ai grija si de tine ! Vasi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Vasi, poti observa cum dupa o perioada de pace in acest blog, ce tare s-au mai rascolit spiritele dintr-o data? Oare de ce se intampla asta? Stii oare? Pentru ca am scris despre vrajitori si despre programe de magie neagra?

      Te rog puncteaza-mi concret ce anume din aceasta scriere ti-a venit sa o asociezi cu mandria? Sunt interesata de acest lucru pentru autocorectia mea personala. Multumesc frumos!

      Ștergere
    2. Eu unul sunt multumit ca mesajul meu a "trezit" in tine ceva si ca ai inceput sa-ti pui anumite intrebari. Orice raspuns primesti este pentru tine, despre tine, niciodata despre altcineva. Vasi

      Ștergere
    3. Nu mesajul tau mi-a trezit acest lucru. Nu fii mandru! Este trezit deja si stiu sa accept criticile si sa incerc sa trag invataturi din ele. NU mi-ai raspuns la rugaminte, din pacate.

      Ștergere
  6. Sotul meu mi-a dat sa citesc acest articol si vi-l recomand, din tot sufletul.
    Sa va fie de folos.
    https://www.zenivers.ro/capcana-cursurilor-de-esoterism-si-ocultism-tinute-de-asa-zisi-maestri-spirituali/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu una cunosc acest articol si este mult adevar in el dar am face o greseala sa generalizam. Este la fel ca si cu biserica. Sunt pusi toti intr-o oala, ignorandu-se complet ca exista preoti, calugari, slujitori ai bisericii, in fata carora merita sa faci plecaciune, datorita trudelor pe care le fac in folosul oamenilor, cu inima sincera si ganduri curate si de mai bine.

      Ștergere
  7. Am citit ca de obicei mesajul tau insotita de... nu prea stiu cine, vecini, destrupati fie din zona fie din neam. Unele creaturi put de muta nasul si se instaleaza exact in zona olfactiva inaintea fetei, patrund si in ochi ca sa citeasca ei insasi insa nu inteleg dc nu o fac sa zicem din spatele meu ci o fac prin ochii mei direct. Si cum au odori indezirabile evident ca nu imi vine sa ii obladuiesc si treb sa ii alung.Oricum imi penetreaza duhoarea si cavitatea bucala si ca sa scap de ea treb sa cumpar tigari ca sa schimb odoarea din sinusuri unde deja habar nu am ce sunt, dar sunt mici creaturi.De obicei am fost garnisita cu ele prinse de cornetii nazali si imi ies prin ochi si am asa ca o broderie in fata ochilor cu model deja cunoscut, sunt unele programe pe viata energetica, cum sa fiu perceputa si pt ce sa fiu vizitata de doritori. Era unul cu o balerina de cabaret la bara. Va dati seama ce onoare mare au. Doar din batjocura. Acum, trec in lumina o serie de tot felul de capetenii, dar astia mici, parazitii cu care lucreaza rele contra semenilor popii in special, eu ii vad pe aici, de tot felul, viermi, rame, radasca nu lipseste, tot felul de creaturi de adanc oceanic. Odata am vazut pe strada noaptea un peste pradator de adanc, un unditar care este vertical si are un "bec" cu care atrage acolo in abis prin lumina lui papa de insfacat. Ma intreb, ca eu nu vreau dar asta nu are nicio importanta, cine il va trece in lumina pe patriarhul mort carele viu fiind a facut prin sluj deservicii multor nobili romani. Apoi dp destrupare s-a vaicarit ca mai bine ramanea vacar in sat, ca uite cate pacate si-a facut el cand a acceptat oferta unor castelani din Germania sa il faca din vacar patriarh. Apoi l-au preluat echipa de femei( spioane prostituate) si au inceput acelea sa il atraga, sa il faca sa uite ca se trezise langa mine si acum le ajuta sa puna toate faptele lor rele in tata si in mine, la orice ruga vine el, nu pot comunica cu Dz real si face ce stie el ca securist si popa intunecat, manevre de a curata zdrentele-vrajitoare ca sa traiasca bine si eu fara vre-un drept la bani din pricina faradelegilor astora ce si mie mi-au mai facut cam de prin 1986 unele, altele din 1969... Si intrebat de mine dc le vede fetite curate si extrem de bine educate mi-a raspuns ca el trebuie sa minta. PE MINCINOSII DIN RELIGII, CINE II SCAPA DE FEMEILE TUTURORA CARE STIU A-I MANUI, STIU A SE SERVI DIN PLIN DIN ENERGIILE ALTORA PT A FI APOI TRATATE CA IMPARATUL,REGINA LUMII DESI-S NISTE OTREPE HIDOASE SI IMPOSIBIL DE IERTAT PRIN CEEA CE FAC FARA OPRIRE DE CAND S-OR APUCAT. Eu citesc ce scrii, dar sanse si nici sperante sa mi se schimbe viata nu am. Nici nu mai cred in Lumina, e atat de proasta, de ineficienta, ca daca dispare vesnic nu va fi nici un bai, macar oamenii si toata firea va sti adevarul, nu va mai fi amagita degeaba ca mine, parintii mei, bunicii si strabunicii. Regret ca am cunoscut tot ce am cunoscut.Totul e minciuna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Du-te la biserica, ca si Mihaela nu are ce sa faca. Si ea are sa-si transmuta in lumina ale ei, personale, astfel de "cete" si "printi si printese" pe care le observa doar la altii. Vasi

      Ștergere
    2. Vasi tu n-ai treaba? Bag seama ca esti de serviciu azi. Opreste-te aici si nu te mai da la mine ca fac si eu ca Sebastian Ghita. Nu ignora ce pot sa vad. Semnele ce le ai deasupra capului imi spun totul despre tine. Punct.

      Ștergere
    3. Opa, incepe sa functioneze, asta-i un lucru bun. Este evidenta "iritarea" ta si sa nu te mire faptul ca in cateva zile o sa te smeresti. O sa-ti fie mai bine,o sa reusesti sa-ti "cureti si limpezesti campul", ca esti puternica si esti si ajutata. Mai vreau sa-ti spun si faptul ca, asa cum ii consideri pe altii sub tine si neluminosi, asa sunt si altii peste tine si mai luminosi... O sa intelegi si acest ajutor ( asa cum eu unul l-am inteles, la vremea respectiva, ca esti fata isteata si-i pacat...) care ti-a venit, la fix, ca urmare a "strigatului tau de ajutor", ca astea au fost postarile. Vasi

      Ștergere
    4. Mai Vasi te rog sa termini cu asemenea mesaje deplasate. Ce urmaresti de fapt? Nu esti linistit sau ce ai? Spune, caci poti fi ajutat!

      Ștergere
    5. Sunt linistit si relaxat, ceea ce va doresc si voua si, am multe de invatat. In acest sens, va rog sa cititi si aici :
      http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-initiati-india-parintele-paisie/4-aris-hipnotozatorul.htm . Vasi

      Ștergere
    6. Vasi daca esti linisitit si relaxat asa cum pretinzi, dovedeste-o. Nu-i obligatoriu sa te dai in spectacol pe aici, chiar daca ai nevoie de atentie. Keep calm. It's better.

      Ștergere
    7. Am rugamintea din suflet sa ne oprim aici, sa nu ne mai luam unii de altii. Este fara rost si pierdere de vreme. Putem face lucruri mult mai importante in timpul asta.

      Ștergere
    8. Asa este Mihaela! Toate bune!

      Ștergere
    9. Vasi, mie chiar popii imi fac cele rele. Asa ca un popa nu se baga peste atul.Popa ungur Lib Istvan a strans 35 millioane euro, de care nu a stiut nimic vaticanul. Apoi cei orto, aveau cca 12 milioane euro parohul, cca 7 milioane si 8 apartamente si 2 vile. Si mai sunt si altii. Cunosti cum te bllestema un popa expert platit de cineva important? Un popa daca vrea face bine, daca vrea sa faca rau nu il intrece nimeni, adica aduce fortele raului constient de ce face si ce aduce.Si asta numai pt ca stiu/vor si pot sa o faca.Eu din biserica ies murdara. Daca beau o cafea undeva intr-un bar civiizat, de acollo nu ies murdara. Multe nu stii, si e norocul tau ca nu ai avut parte de cele rele facute de expertii manipulatori in sutana. imi pare rau si imi e jena de popii reali, seriosi, adevarati sa scriu ce fac unii tinuti expre sa fie popi intunecati pt nevoi egoistice ale rasfatatilor societatii strambe din lume.Sa stii ca masura ta nu este si a atuia. Daca eu nu am fost in biserica, nu a fost nimeni. # luni am stat la Ierusalim si in Bethlehelm pe Calea Crucii si pe genunchi citind 5 acatiste si arabii din Bathlehelm m-au simtit ca am probleme si au intervenit pe langa episcopul Bethllehelmului sa imi dea sprijin si acela a stigat tare catre prietenii sai ca el nu ma poate ajuta. Am fost la moaste sfinte, in Vatican acollo m-au refacut partiall, dar intoarsa in tara mi-au sfasiat aura noaptea si m-au distrus iar, drepturile banesti de Sus luate si de elle au beneficiat grup de preacunoscatori in cellle oculltate marii mase. Ca sa intelegi cat de cat.Poate intelegi mai multe despre ce e pe planeta asta.

      Ștergere
    10. Doamne fereste Romanitza prin ce ai putut trece. Acum cum esti?

      Ștergere
    11. Folosita. La fel.Ma incarca cu faradelegile femeilor agent secret ca sa vb frumos despre ele si cum acestea la ordin executa, iti dai seama? ele trebuie ca sa poata functiona, ca sa fie impecabile si fara de pata si sa transfere acele urme energetice precum si larvele ce se creaza in timpul procesului de curvie, in aura altora! Eu sunt una dintre cele ce le duc in carca mea poverile. Problema mea este ca sunt os domnesc si am mare valoare,multe talente dar cum am si un caracter integru nu m-as preta... asa ca acestea, valorile, frumusetea, nobletea, finetea, rasajul,arta interpretarii actoricesti, a cantului, se iau si se introduc in structurile tinerei agente care brusc este minunat considerata si capata trecere si are succes la omul cu bani mosteniti. Nu dau nume, le vezi la tv la rubrica mondena.Dar televiziunile sunt o modalitate de a le face prezentarea, asa le scot in lume, nu ca pe vremuri la bal. Unele, se inteleg si se... "imprumuta", se programeaza cand au nevoie de valoarea mea, de trecerea mea! Asa sunt. Nici Miha nu a putut duce, a tinut cca 24-36 ore si apoi am repreluat eu trupa de soc. Dar am invatat ceva: In biserici spuneti-va numele, personalizati-va ruga, orice ruga, orice psalm sa va fie reformulat si sa va contina numele complet si al parintilor vostri.Eu, x-y, fiica lui Ana si Ion din Baia Mare te laud pe tine Dz-ule, te glorific, te binecuvantez; rescrieti-va TN, Ingerasul,psalmii si unde indeamna la lauda, asa sa o faceti. Am avut in Vatican o experienta in care au intervenit mental preotii si mi-au permis sa vad ca deasupra capului meu gata sa fure folosul rugii erau in inaltul basilicii 5 prefigurari de la 5 agente.Au fost identificate, le cunosc, de la tv, doua doar in plan fizic,una e o victima a iubirii mele de sora cosmica, e chiar sora mea iubita atrasa artificial si alta e o tamaduitoare de la Ploiesti devenita pt bani multi asa cum in basilica s-au prezentat:" Noi suntem curvele".Au fost cercetate si tamaduitoarei i s-a cerut sa imi restituie suma luata pt dezlegarea mea pe care nu a voit defapt sa o faca deoarece i s-a propus sa intre in trupa de femei si sa manipuleze si sa faca asa multi bani.Apoi i s-a luat acea constructie energetica numita prefigurare. Furioasa a venit la mine tipand ca ce daca i-au luat preotii din Vatican o prefigurare, ca ea e tiganca si are ca tiganca 20, iar ca si curva inca 9 ca daca o prinde sotul ei, ii taie nasul dupa legea lor. Asa sunt, fara scapare.Stiu cum put eu a tiganca? Din sinusuri si trebuie sa fumez ca sa scot duhoarea si sunt balanta care adora parfumurile, uite asa sunt, mi se face ce nu imi place, expre. Si oriunde am mers mereu mi se cerea cu viclenie sa am rabdare, ca sa fiu folosita mai departe. Si, asa au facut.

      Ștergere
    12. Romanizta, inseamna ca au trecut peste liberul tau arbitru, ti-au luat din suflet si l-au lipit la ele, iar tie ti-au adaugat niste murdarii de la ele in loc (dar te-au borbandat rau). Ai chestii multe care nu-s ale tale si care te paraziteaza. Trebuie sa scapi de ce ti-au adaugat, caci te afecteaza malefic.

      Ștergere
    13. http://cev-reikiradiestezie.blogspot.ro/2013/06/tehnica-de-protectie-contra-atacurilor.html

      Ștergere
    14. Duhorile alea iti vin de la ce ti-au pus in loc. Sunt niste entitati. Ele au miros, asa este, put. Trebuie sa te scapi de ele.

      Ștergere
    15. Romanitza, sa ne spui cum mai esti.

      Ștergere
    16. Pai din trupa lor fac parte reikisti, radiestezisti, samani, initiati in thetahealing, in tot ce e posibil, cred ca doar in Falun Dafa nu.Asa stiu ca nu e posibil in FD. Am incercat sa ma curat cu tot ce era la dispozitie in Ro, dar au intervenit mereu.Solutie mi s-a zis de catre un radiestezist sincer din Satu Mare ca am, in sensul ca e posibil a se desface ce s-a facut, dar problema in cazul meu este alta: cine a cerut toate acestea.Asta e. Au cerut falsi nobili intunecati prin terti politicieni (casatoriti cu tipele serve nobililor intunecati) si manipulati de acelea isi ofera NUMELE si e o regula, daca cere un om politic, nu te bagi!Asa m-au capacit. Insa cine a cerut, era Regina - a se citi a magiei negre pe Romania, din nobilimea intunecata, aparent ca e nobila, mama ei e defapt fata cameristei schimbata in leagan cu fata printesei si, initiata ca sa poata fi credibila in arta mg ng inca de la varsta de 6 ani, tatal ei pare si el print, dar biologic ii e tata majordomul printului. Asta are 5 fete si reala fiica a printesei s-a intrupat ca sora tatii. Au terminat-o si pe ea, ieri abia am aflat ca era matusa Ileana. Eu sunt intrupata sambata si de aceea pot comunica cu destrupatii, adica ii aud. Asa am venit aici pe planeta, ca sa ii pot ajuta pe cei impovarati cu karma altora dupa destrupare, dar o singura data am reusit si ei au intervenit repede si de atunci nu mai pot, au rupt tandemul cu sora mea cosmica, ea putea sa ii duca Sus la Tronul Divin pe cei ce cereau Lumina. Eram cu daruri diferite si ne completam pt lucrarea aceasta decisa de DZ. Daca le-as avea acum eu pe ambele as putea actiona, dar ea e atrasa sa fie curva acum, nu ii mai poate pasa de nimic, e ultra teleghidata sa ma urasca, se compara cu mine, e invidioasa, e atrasa de cele care m-au folosit inaintea ei.Acum ii pica greu diferentele de nastere dintre noi. La intrupare nu ii pasa, dar au facut-o sa ii pese teribil. Unul singur nu a acceptat oferta lor: bani, intrare la facultate asigurata, femei de club care cica-s supra instruite si ar sta intr-o ierarhie undeva mai jos sub varful echipelor de "femei" care e la Bucuresti si are filiale, sex in astral cu cele ce au taman energiile mele de printesa din Nobilimea Alba, dar care-s supra instruite de serviciile secrete foste, orice vrea, putere, cariera politica. El i-a refuzat din puritate, a incercat sa ma curete chiar cand m-a cunoscut, in casa la un saman si nu a reusit desi era fenomen nascut, deci mai fusese si in alte vieti mare maestru. Tipa care avea energiile mele -feminine in mod special- platea 20,000.00 euro pe luna la 5 initiati doi samani, doi radiestezisti si un reikist.El mi-a spus ce oferte a refuzat doar cand am decis sa nu mai continui cu el,am vazut ca ii contracarau mereu actiunile: nu durau si cheltuiam mult si inutil, apoi era la o vreme subjugat de Elena Udrea- alta prin rotatie la energiile mele si el supus ii cerea voie sfios sa imi ia banii pe serviciile ce nu durau. Si ea nu ii dadea voie, ba si pe mine m-a dirijat sa renunt, era prejudiciata ea deja. Eu, sunt cunoscuta de majoritatea somitatilor in aceste domenii, reiki, samanism, radiestezie, Scoala Misterelor de la Cluj si e destul sa sun la tf pe careva ca si ei incep tabararea. Unul le-a refuzat si nu mi-a mai raspuns la tf. Mental l-am intrebat dc si a zis ca el nu vrea sa fie implicat din cauza ca i s-a cerut si de la politicienii din Ungaria, el fiind ungur au speculat sansa etniei. Apoi am fost dusa totusi sa imi dau valoarea la actualul presedinte al Hungaria. Oare pot scrie, sau apare barajul de 5000 de caractere?

      Ștergere
    17. Ca sa treaca peste liberul meu arbitru au facut atatea de secole! O, mereu au indepartat-o pe mama sub inselatoria ca ma ucid pe mine si mama se ofera ea sa moara in locul meu ca sa traiesc eu pt ca am o misiune foarte importanta de indeplinit si dpa ei imi pun in mancare ADN strain si mai ales imi fac sa tac. Si viata dp viata nu imi indeplinesc misiunea, deci vin degeaba!Si am constatat ceva teribil:ca pot sa tac in fata lor TOCMAI atunci cand se fac intelegerile in vederea intruparii in o viata urmatoare)daca imi dau peste trecut printre coapse sa fiu muta in fata lor cum e "aia". Eram copil cand mi-au dat asta in viata anterioara prin serva noastra care ne tradeaza dp ce mama numai e si raman la discretia lor.Oricum mama este necesar sa fie indepartata pt a putea obtine ce vor. Pt siguranta lor pun apoi persoanele puse de ele in situatie sa le fie serve generational iar pe parcursul vietii in derulare sa mai repete acest ritual de amutire. Asa, la doar 8 ani am mancat peste trecut printre picioarele cuiva, la doamna profesor in casa, insa primite de la securitatea fosta. Si asa am fost muta iar, apoi prin tipele de sex au atras si episcopii romano-catolici si-au batut joc de mine pt ca au readus acea entitate la misto cand si cum voiau, care imi umple gura, oricine e cat de cat instruit o poate face. Nu s-au limitat doar sa imi ia binele, valoarea, sansele, frumusetea, prosperitatea din actuala viata precum si din cele in care fusesem ucisa... placerea lor cea mare este sa ma vada chinuita si mai ales batjocorita. Si servele lor executa. Asa au atras si episcopi de la Vatican si si-au batut joc de mine pt ca nu pot vbi. Si imi spun "Muta"! Si, daca nu poti vb, protectie nu ai, te manipuleaza sa mergi in biserica unde nu esti infiata prin botez, se poate abuza.Eu daca nu as fi avut entitatea creata prin programarea pestelui de amutit in viata anterioara ,pt aceasta as putut sa refuz, sa nu dau permisiune celor 5 fiice De Majordom sa vina la intrupare acum cu mine deodata asa cum au cerut, dar nu am putut spune nimic in fata surorii cea mare, preocupata sa vina in acest secol sa ia trup doar pt ca acum vine moda aceasta, se poarta pantofii acestia si care a promis ce ea si surorile ei nu imi vor mai impiedica misiunea ca in celelalte vieti. A promis, dar asa cum au mintit-o pe mama si degeaba s-a sacrificat in ac viata si in inca trei inainte, la fel m-au mintit si pe mine.Asta am constatat, si asa se poate fenta liberul arbitru. Si inca secol dpa secol daca le tine magia si intre intrupari, doar o mai reincarca, eu cea reala sunt atat de imputinata acum si daca vine trupa in mine, nu fac fata, asa ca pt ca nici nu am acces la capacitatile mele psi de exceptie prin programe de supunere reusesc urgent sa ma readuca la cineva in casa si acolo beau o cafea, un ceai si e iar ADN de la careva/cateva. Sau lucreaza pe ce cumpar din magazin, pe pomii fructiferi din curte imi aruncau mereu si nu stiam ca manc negativ informat fructele mele bio.I-am taiat pe toti pe ascuns de tata care e locuit de ei. Si asa te pot dirija.Aveau grija ca de Paste si Craciun cica tata cerea cozonac cu nuca din curte, oricate alte feluri de prajituri faceam, urla careva prin tata sa fac cozonac cu nuca.Nu stiam ca aveam pe nuc ceva, ca imi fusese luat ADN si inchis in nuca si aceea pusa in gura mortului.... Si cred ca si asa se poate incalca liberul arbitru, iar la sarbatori vine ingerul Mihail sa ne vada. Cum ma vedea pe mine dpa nuca aceea, dar dpa ce aruncau de la 17 pacatele pe visini, piersic, cires? Si asa daca popa de la biserica unde mergi este platit de ei cu euro, degeaba te mai duci

      Ștergere
    18. Va multumesc frumos tuturor care ati avut mila de mine. Dar uite de unde s-a intarit nenorocirea mea.Sa stiti ca popa Varga Nicolae din biserica in care eu mergeam la ruga avea demon; il folosea inainte de a incepe liturghia. Ma insemna cu o bucurie imensa, in amestec cu placere cu tenta sexuala. Imi e jena, dar va spun ca sa vedeti ce se poate face in biserici cu popi tigani. Il vedeam ca iese din corpul popii Varga Nicolae si avea urechile inguste si lungi de cca 20 cm si ascutite, la fel avea limba, era un animal vertical, cu limba ascutita ma insemna pe vulva cu semnul sfarsitului vesnic, omega.Dar era ultra fericit ca ma poate astepta asta, ca imi facea asta. Sa te mai duci la biserica? Daca eram o femeie care sa guste viata din plin fara morala poate as mai fi meritat, dar cuvioasa fiind, spovedita si ascultatoare de duhovnic...Pana si Impartasania mi-a stricat-o acest popa tigan, pana si pe episcop l-a batjocorit. Sa va spun, nu stiu ce hipnoza mi-a facut mie acest popa cu demonul lui, dar eu nu ma puteam apara,eram fara puteri, nu intelegeam ce mi se face, eram programata sa uit ca mi se face, sa stau, sa nu ma apar, sa nu ma opun si sa nu pricep!Sa tot ajung inainte de a incepe liturghia ca el sa ma poata insemna inca inainte ca ruga si efectul ei sa ma poata ajuta, contracara in avans efectul rugii ce urma, viclean, nu? Si, nu stiu sa zic nimic despre Dz care prin preotii legati de altar faceau ca Cerul la binecuvantarea de inceput sa se deschida prin mine de la o vreme, caci popii fiind asa, incetul cu incetul cu totii, nu se mai putea deschide prin ei trei.Ce fel de Tata am eu in Cer care nu vede astea? Ce fel de Dumnezeu este asta ca i se bat fii intre ei? INSA MA TOT INTREB, CE ROST AM EU AICI, DOAR SA FIU INCARCATA CU FARADELEGILE ALTORA? Nu am nimic cu nimeni, dar eu am constatat ca cei ce au fost slugi nobilimii negre sunt tiganii, sau amestecatii cu ei in sange si, ca majoritatea dintre nobilii negri sunt tot tigani iar slugile lor au cunoastere mai mare decat omul cuvios si de bun simt.Stiti cum sunt de cruzi tiganii? Nu va doriti! Eram legata de ambele glezne cu fir de sarma ghimpata, atat de strans ca imi taia carnea si era invartit de cateva ori. Asa imi facea o tiganca care trecea pe strada cu fustele acelea, o una cu nivel de constiinta lipsa. Dar ce semne aveam eu in aura ca ea cuteza si inca cat era de indarjita, cu cat esti mai important energetic, cu atat sunt mai duri. Atat pot ei. Nu judeca prea uman.Dar ei cica nu ar conta si ei nu respecta liberul arbitru deloc. Cu ei numai forta este solutia. De fapt strabunii nostri nu ii considerau oameni, numai tigani.Si desi eram legata cu un cimitir intreg de morti, tot simteam. Nu puteam pasi decat cu greu, mai mult cu taxi, dar asta costa totusi. Si ei pt firimituri sunt slugile perfecte, iar "nobilii" raman curati, fara pata.Sa stiti ca am in mine cand scriu un controler, e amic cu popa Varga Nicolae iar fata acestui Mircea Ghergheli este profa cuplata cu un politician pe furt de sanse pt a face bani, cred ca fura ingerii de prosperitate. Si daca am jucat la loto nici nu stiu daca am castigat sau nu, cine mi-a intrat dpa mine in agentie? Mircea Ghergheli. O vreme imi foloseau calitatile sa vada numerele la loto, numai ei, eu nimic niciodata.Maine verific biletele la loto.Daca am castigat va spun. Va pup si va iubesc. Orice scriu e pt a va destepta voi iubitii mei romani,cat mai multi dintre voi, chiar si pe pielea altuia, a mea acum!

      Ștergere
    19. Primul semn, "atacarea popilor si a bisericilor", spune multe despre cine "te dirijeaza" , din pacate. Tot "popii" o sa rezolve sa-ti "salvezi sufletul"...

      Ștergere
    20. Romanitza, cere ajutorul si protectia Zeitei Kali. Nimic nu-i poate sta in cale Mamei Kali. Toti tremura in fata Ei! Indiferet ca e zeu, preot, initiat sau demon.

      https://www.youtube.com/watch?v=Lv1sAn_z5sM


      Ștergere
    21. http://www.spiritualresearchfoundation.org/spiritual-practice/steps-of-spiritual-practice/chanting/spiritual-benefits-of-chanting/

      Ștergere
    22. Citeste si aceasta, Romanitza:

      http://tristar77.blogspot.ro/2012/10/cum-sa-ne-mai-stingem-din-karma-dragii.html

      Ștergere
    23. Kali Mantra - Kali Ma Bija Mantra
      “Om Kreem Kalikayai Namah”

      https://www.youtube.com/watch?v=7JcBkbhh_hw

      Ștergere
    24. Sa va spun ce s-a intamplat. Am accesat pt zeita Kali lincul indicat: om aim hreem kreem chamundaye vichche. Rezultat: a iesit din mine ion iliescu, apoi george bush; a ramas reikistul dragos argeseanu, falsul print radu duda si mai e inca cineva, mi-au sters mintea si nu mai retin, parca laura codruta kovesi.Lui Bush i s-a cerut sub pedeapsa mortii sa plece, el a cersit viata fiului sau biologic, fetele fiindu-i altceva. A promis o suma de bani, ea nu a ajuns la mine. E fie la reikist, fie la ceva popa sau initata.Aapoi Jiji Becali a promis bani si el, nu am cerut, el a spus ca imi restituie o jumate de miliard, in schimb a dat 500 mii euro la Muntele Athos. Deduceti voi cine e curat si cine nu. Asta a declarat cu alta ocazie ca aceasta nu e prima viata in care profita de situatia mea. In asta a dat zeciuiala pe furt/folosinta dreptului meu divin la bani familiei regale. Apoi au constatat alta familie regala ca asta nu are importanta( fiind impostoare in realitate) si l-au ras de 20 de md euro. Furios ca el desi daduse zeciuiala din furt si nu a fost aparat ar fi vrut sa se desparta de ei, vreo doua zile il auzeam asta. Apoi cred ca au folosit popii din muntele sfant al ortodoxiei sa il readuca in turma de cotizanti la impostori si in loc sa primesc dpa vieti de furtisag ceva si eu, exact cat a oferit el, eu nu am cerut nimic, il vad ca plateste o jumate de milion, cf declaratiei sale publice monahilor din Athos. In acest moment la mine nu s-a petrecut nimic. Am de recuperat suuume. Dar daca as oferi iar 10%, asa cum am facut si cu Mihaela, voi fi refuzata discret. Ea, nu a fost lasata... aparent sa faca. Dar poate i s-a oferit acelasi lucru doar sa nu intervina. Acum cineva isi rezolva o curte mare in padurea de langa cladirea parlamentului, din zona defrisabila, va fi defrisata, vor fi plantate de toate si evident construit un palat acolo. Tot pe valoarea si pe dreptul meu! Daca nu e adevarat, daca sunt false info induse mie, o sa vedeti voi care veti trai cine se va instala acolo. Asa plateste actuala doamna primar general folosirea mea. Nu va spun cum ii pute partea negativa... a drojdie alterata. si abia deschid fereastra sa aerisesc, ca in loc de aer curat apare entitatea cu imputiciunea aceea teribila. Si o ajuta si popi si initiati.Din ani, deja de la tata au sustras 25 si mie la fel. Asta care conduce planeta este Dumnezeu? Oare el s-ar vrea pe el Dz daca ar fi in locul meu?A, a mai fost ceva: mi s-a zis :"Spune-i lui Putin sa te elibereze si dpa ce i-am spus m-a eliberat. Apoi mi s-a zis iar:"Spune-i lui print Charles sa te elibereze" Si i-am spus, dar cred ca asta nu e dispus sa o faca total.Mai mult a inceput iar o lupta cu propriul frate/fiu pt tron.Dpa cautari au constatat ca era B ill Gates care il ajutase pe fratele/fiu sa vina la tron in locul sau.Acum iar s-a petrecut rasturanarea lui Wiliams in favoarea lui Charles.Uite in ce sunt folosite energiile mele, iar acest popor in loc sa ma aiba pe mine cea data de Sus nu ma are si e jumulit si eu la fel.

      Ștergere
  8. Buna Mihaela! Dumnezeu sa va protejeze si sa va binecuvanteze pe tine si pe cei dragi tie! Iti multumim pt toata munca si eforturile depuse.Stiu ce inseamna , iar o parte din starile descrise de tine le simt si eu inca din copilarie si nu este deloc placut.Doar ca nu sunt inzestrata cu darurile pe care le ai tu. De ceva ani, am tot felul de vise intense, multe premonitorii sau mi se transmit informatii legate de familia mea in vis. Interesant este ca si eu am visat dupa Sf Ioan Botezatorul un balaur cu sapte capete care priveau din intuneric dar nu pareau agresivi.Nu am stiut sa interpretez dar am inteles din postarea. La fel si eu m-am rugat si am fost la toate slujbele de dezlegare posibile timp de 7 ani pt fratele meu, implicit pt intreaga familie. Acum sunt intr-un mare impas, de fapt din 2014 deoarece nu stiu cum sa mai actionez, aproape toti cei dragi mei prezinta simptome descrise de tine, sotul meu, fratele meu, mama, tata, varul nostru primar care ne este ca un frate. Te rog frumos sa imi dai niste sfaturi.Nu pot sa povestesc in acest comentariu despre toate cele intamplate .este f lunga povestea .Iti multumesc fff mult! Spor in toate cele bune!Doamne ajuta!Mihaela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Mihaela! Daca doresti, poti sa imi scrii pe e-mail, insa si daca nu imi scrii, voi face o scanare a situatiei si vad ce pot sa fac. Insa daca ar fi de comunicat ceva, nu pot sa o fac aici la comentarii.

      Ștergere
    2. Iti multumesc foarte mult pt raspuns! Iti scriu pe mail

      Ștergere
    3. Buna, Mihaela!Ti-am trimis mail ieri , pe 20 ianuarie, in cursul diminetii. Iti multumesc anticipat!Dumnezeu sa te binecuvanteze!

      Ștergere
  9. Buna ziua d-na Mihaela.Citind informatiile de mai sus,am facut rugaciuni catre Sfanta Treime si Cei 3 Sfinti sa ma ajute in trecerea in lumina a printilor personali intrucat si eu de cateva luni de zile ma simt ravasita la nivel fizic prin dureri de coloana,muschi,palpitatii,ameteala etc si banuiesc ca asta e cauza.Noaptea insa am avut un vis...se facea ca aveam o sora nou nascuta care era tot timpul conectata la o perfuzie desi nu parea a fi bolnava.La un moment dat, am luat-o in brate sa ma joc cu ea si atunci branula aceea pe care o avea la mana s- a desprins pur si simplu si a inceput sa tasneasca sange...surprinzator doar picioarele mele erau patate cu sange...ingrozita, i-am strigat pe parintii mei care mi-au sugerat sa o ingropam in spatele curtii in pamant intrucat fetita nu mai dadea semne de viata...nu pareau deloc afectati...atunci m-am trezit.Intrebarea mea este daca acest vis are legatura cu actiunea cu printii si daca da,atunci cum pot sa interpretez totul?trebuie sa recunosc ca ma simt f afectata de visul avut.Va multumesc pentru timpul dedicat citirii mesajului meu si stiu ca sunteti ocupata in aceste momente, asa ca o sa astept cu rabdare raspunsul dvs. Cu binecuvantari, Cristina V.

    RăspundețiȘtergere
  10. Totul este acum(amin),focul viu este în credința si spiritul nostru,iubirea este binecuvântarea ce transformă întunericul în lumină.Amin.Amin.Amin.Mulțumesc Sfîntului Duh,Sfintei Treimi pentru Tot.Mihaela,bucuria din suflet să_ți lumineze calea și să fii binecuvântată ân tot ajutorul pe care_l oferi în lumina voinței divine.

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna ziua, Mihaela. Te rog sa ma ajuti cu interpretarea acestui vis al fiicei mele, pe care l-a avut acum cateva nopti. E convinsa ca n-a fost un vis, pt ca a fost constienta de acele trairi. Se afla intre starea de somn si veghe, cand a fost smulsa cu pat cu tot in mijlocul unui ocean in plina furtuna. Valuri uriase, zgomot infernal, vuiet, o furtuna ca din infern. Pentru ca era tot timpul constienta, a deschis ochii cu greutate si a vazut decorul camerei unde dormea, apoi ochii i s-au inchis fortat si a fost ca si teleportata inapoi in mijlocul acelui ocean agitat. A vazut 3 bolti care ieseau din ocean, se apropiase foarte mult de una. A avut in minte ca se afla in Triunghiul Bermudelor. Repetand mental sa fie lasata in pace ca nu vrea acolo, s-a trezit in camera ei, cu corpul vibrand foarte tare, multe minute dupa aceasta traire. Ajuta-ne sa intelegem acest vis sau traire, ce o fi fost. Multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  12. DRAGA MIHAELA DUMNEZEU UNICUL TE-A BINECUVANTAT LA NASTERE CU BUNUL SIMT AL INIMII CE-TI DA MASURA DREAPTA IN TOT CE SCRII.TE APRECIEZ ENORM SI PENTRU SMERENIA TA CE RAZBATE DIN TOATE POSTARILE TALE, CACI NU AM RATAT NICIUNA.SUPERLUMINA DIVINA FIE CU TINE SI INGERII MAICII PAMANTESTI ,DEASEMENEA ,PENTRU CA TRUPUL TAU SA POATA FACE FATA LA EVENIMENTELE ENERGETICE COMPLEXE PE CARE LE SUSTII LA DECIZIA SINELUI TAU SUPERIOR.PACEA FIE CU TINE!

    RăspundețiȘtergere
  13. Draga Miha, ma tot uita sa vad si continuarea. Astept vesti de la tine. Mai ales ca s-a intamplat ceva: am incercat sa comunic cu Yahve, falsul Dz. Pana la el am gasit o serie de creatii umane pe post de Yahve. In unele care aratau ca niste mosi burduhanosi cu camesuia lunga sibarba lunga m-am gasit ca intr-un costum chiar pe mine copila de cca 8 ani. Dormea. Ca sa il trezesc a trebuit sa folosesc arme de distrugere, dinamita, TNT, bombe. Majoritatea dormeau greu, hipnotic, adanc.Dp ce am distrus multe forme-gand de astea, am trezit interesul lui ala ce a luat-o inaintea lui Dz adevarat, cel de 9D din grupul celor 14 fiinte multidimensionale consteiente de fiecare parte din ei aflata dupa cazul fiecaruia, din dimensiunea 9 pana in 3, aici. Nu e prima data cand ajung la 9D, insa ceea ce m-a uimit acum a fost totala dezumanizare si dezdumnezeire de care a dat dovada. Defapt si-a intins singur o cursa teribila. Viclean cum e, nu a acceptat sa comunice cu mintea mea adulta, ci a preferat sa vb cu mine fetita de 4 ani, care nu stie prea multe nefiind lasata expre sa stie. Cand aceasta i-a reprosat ca nu e decat tatal faradelegii deoarece ea este abuzata sexual anal, oral el i-a raspuns si raspunsul lui l-am constientizat si eu adultul si inca cateva prefigurari constiente ale unor preoti ce le stiu pe toate si rele si bune de aici. Raspunsul lui venit de undeva de foarte de sus, afisat expre cu o anume luare aminte, adica eu de 4 ani sa iau aminte cat de Inalt este el acum si, pt asta a creat un canal catre mine casa pot sa ii simt inaltimea si grandoarea ce o are el acum acolo sus.Insa sa fii atenta ce mi-a raspuns, nu conteaza perversiunile la care eu copil sunt supusa - desi ma distrug -, are el acum probleme mari de tot de rezolvat. SE PARE CA TRECEREA PE IUBIRE A ATATOR PRINTI, MAME SI BALAURI II DESTABILIZEAZA SISTEMUL DE DRAMA IN CARE NE TINE CA PE NISTE JUCARELE SI CARE LUI II PERMITE SA AJUNGA DZ, DEFAPT AM INTELES CA ACESTA ESTE ASA NUMITUL CREATOR NEBUN CARE INTRODUCAND INVERS CODURILE VIETII IN TEHNOLOGIA DE CREAT VIATA A DAT NASTERE UNOR FIINTE CU CARACTERISTICI INVERSE PE CARE ACUM TREBUIE SA LE HRANEASCA CU SENTIMENTE NEGATIVE CE SUNT GENERATE DE DRAMA SI NELEGIUIREA VOITA DE EL SI TOTI CARE SE HRANESC CU EA.Nici nu iti spun uimirea cea mare a preotului cand auzi acest raspuns, cu ea manifestata minute in sir a chemat si alte persoane, pe... abuzatoarele mele de sex feminin, cele instruite de smekerii din serviciile securitatii sa jupoaie bogatii lumii si sa imparta cu ei.Au venit cam multi pe langa mine, fosti colegi de serviciu,si toti au inteles ca asta de 9D este cel care i-a pus sa comita o serie de pacate, sa le transfere altora cica ca sa scape de ele, dar dintr-o discutie avuta cu mine cu o zi inainte au inteles si acestia - oare a cata runda vin la mine inteleg si nu isi avertizeaza "colegii" despre ADEVAR!- ca daca se transfera pacatele in carca altora nu numai ca nu scapa de ele ci se si inmultesc putand avea in loc de cateva randuri de caiet de timp de petrecut in chinurile karmei lor reale - fara a mai arata ca au si mijloace ca cainta, reparatia si impacarea ce ar putea sterge poate total- caiete intregi, in care fiecare rand este fata verso umplut. L-am determinat pe unul ce avea cateva randuri de cazna de tras care isi facuse artificial 3 caiete din acelea format normal, cu linii.M-a intrebat daca continua la cate ajunge si am vazut ca risca sa ajunga la 5.Dupa deslusirea aceasta a urmat comunicarea cu Yahve. Insa sa vezi cat e de pervers asta de 9D, mai mult decat am observat in filmele lui Calogero Grifasi. Dpa ce mi-a zis ca abuzurile asupra mea copil nu au conteaza, chit ca asa sunt incarcata cu faradelegile altora, pedepsita in locul lor si abuzata si ca sanatate deoarece toti ma considera pe mine o curva in care pot sa isi plaseze in dispret bolile si batranete

    RăspundețiȘtergere
  14. Din pacate cu 5000 de caractere nu pot posta intregul adevar, nu e nici macar un semnal de avertizare cand treci de ele. Jumate experienta ce am vrut sa v-o impartasesc spre inteleptirea tuturor si a cat mai multi a trebuit sa o sterg. Oricat de succint ar fi cineva si de sintetic in gandire si exprimare nu ajung.

    RăspundețiȘtergere
  15. Ai nevoie urgenta de un duhovnic cu Har, altfel o incurci si nu-ti mai poti salva sufletul, care-i( deja ) degradat. O sa fi ajutata si se va sfarsi cu "filmele" tale. Strigatul de ajutor a fost auzit, in sfarsit! Norocul tau a fost ca rezonezi cu unele scrieri ale Mihaelei si Mihaela are puterea de-a transmite mai departe si ca mai sunt si cativa care au unele "misiuni" in a descoperi unde este nevoie urgenta de ajutor si exista putere de a exorcista.
    O sa-ti treaca, ai avut noroc...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mereu am stapani si aceea fac ce vor, cand vor: eu am programe de supunere fata de o mare multime de persoane.Si, vin sa le foloseasca.Acum cel care a venit din USA a refuzat sa ma scoata de la folosirea politicienilor romani. A zis ca se naruie tot sistemul politic din Romania daca ma scoate. ACUM INTELEGI? Macar daca ar lua la cer bunul Dz energiile mele care le folosesc astia, ca numai fura si mint si inseala si manipuleaza.Nu iti spun ca a venit si printul Wiliams plin de energiile mele sa zica ca nu stia ce m-au trecut in intuneric. Dar ei, cand ma folosesc nu vor sa stie.Recent a jumulit de bani alte 20 md euro pe un fost cioban ajuns patron de fotbal club ce imi lua sporul din `90. Asta platise taxa la nobilimea locala, dar cei din Anglia stiau ca asti sunt falsi si i-au luat cat au voit. Uite ce fac daca le au.Poate am ceva noroc cu voi, dar felul in care inca sunt administrata de astia ma va aduce in acelasi punct si, nu va fi vina mea. Se pare ca am fost data lor.Tot cu minciuni si transferari au realizat si asta.|DAR INCA FUNCTIONEAZA SI E FOARTE GRAV.dE ACEEA, POATE STIE CINEVA CUM DEZACTIVEZ PROGRAMELE DE SUPUNERE? DAR PE CELE CE LE AU O PARTE DIN STRAMOSII MEI?

      Ștergere
    2. Mie nu imi sunt utili duhovnicii. Ei se supun imparatilor pamantului.Mie o serioasa cercetare cronologica a tuturor situatiilor si determinarea cui ceruse, cui executase, cui manipulase in ce scop imi e de folos. Nu numai pt mine, ci pt justa redistribuire a pacatelor caci sunt cu o nastere inalta si fiecaruia caruia i s-a ocultat acest "amanunt" ii atrage karma teribila, iar cei ce stiau si au vrut sa vada multe persoane atrase si puse in situatiile de chin prelung pt ca au avut interesele lor si nu le-a pasat de oamenii pusi sa ma chinuie si batjocoreasca. Normal ar fi ca din tot raul/pacatele fiecarui servitor/lucrator de intuneric sa preia cine a dispus deoarece a ocultat expre si nu a lasat in seama lucratorului sa decida daca se baga sau nu in asta.SI EI VIN LA MINE SI IN TIMP CE MA CHINUIE IMI SPUN CA LA MINE LE E NADEJDEA SA SCAPE DE CEI 90%. Numai ca eu asa nu pot sa fac nimic pt ei. Asta e ultima stratagema inventata ca sa ii tina sub control si sa mai faca ce au interes nobilii negri.Iata care este baiul in cazul meu. Nu am numai responsabilitatea mea, ci a tuturor care m-au prejudiciat, unii crezand ca e o sansa de mai bine in viata lor, defapt asti sunt fraierii celor ce au adunat veros si pe final dau o mica faramita unor putin priceputi care pun boticul, iar ei scapa. E un program cumplit pe care il folosea reikistul medic peste de femei, ceva care ventileaza pacatele astora...Si pt asta trebuia sa ma destrupeze si apoi ma reintrupa prin sufocari nocturne repetate... Dar nici asta usturoi nu a mancat si gura nu ii miroase.

      Ștergere
    3. A, pe popa cu "har" prins aici de zeita Kali il controla - si pe stapanul lui episcopul local care a dispus sa vina la mine si sa faca mizerii ca cere printul de mucava - unul din nobilimea neagra, tot un tigan ajuns nobil pe schimb de energii cu mine - o banala invitatie la cafea in care mi-au pus ceva din el, care e pe-o mana cu geambasii din sri.... Crezi ca imi facea mie bine? As, tinea aici vre-o cativa sa se regenereze in mine si ma controla si isi batea joc ca mi-au furat tot si nu am nici de unele....In lumea de jos cine isi batea joc de mine? Tot printul de mucava care l-a antrenat si pe Klaus si pe printul Alexandru ce imi fusese intai ca nobil solidar, apoi l-au intors pe dos si pe el.

      Ștergere
    4. http://www.descopera.ro/dnews/12888197-vaticanul-recunoaste-juridic-asociatia-internationala-a-exorcistilor

      Ștergere
    5. Cine este cel care a venit din USA?

      Ștergere
    6. George Bush fiul.Asta ma si simpatizase intr-o vreme apoi i-au facut de iubire cu frumoasa Bianca Draguseanu care este creata de printul de mucava si de regele fals care are energiile bunicii mele paterne si ale tatii si pe care l-au adus la mine sa marturiseasca adevarul:"Ca nici azi nu se stie adevarul real despre paternitatea sa, Pindar nu a aflat ca nu e fiul lui inca desi are peste 90 de ani!"' Minciuna e de peste 90 de ani, asa a avut trecera la curtea reginei Angliei, ca fiind fiul lui Pindar. In realitate nu este, era bunica mea fiica de Pindar, dar schimburile, transferarile si mai ales soata sa Ana a fost la 6 ani initiata in magia neagra si era regina mg ng pe Romania, ea si serviciile secrete din Ro i-au asigurat minciuna asta care le-a adus o serie de avantaje incredibile. Nici G. Bush nu este fiu de Pindar si de aceea a sai fost dat afara din mine. eu nu sunt fiica de Pindar, dar cand aveam 8 ani am fost dusa de Pindar sau emisarul sau in corpul printesei Diana. Daca va aduceti aminte, s-a facut o fina referire la modelul rochiei, e, mie mi s-a permis sa imi crez rochia de mireasa si eu i-am pus manecile morosenesti, iar ca sa nu semene identica, am cerut ca decolteul sa nu fie drept ca al iei morosenesti, ci en coeur ca nimeni sa nu isi dea seama! Asa ca energetica mea este in cei doi printi englezi, sau poate numai in primul, eu am fost "pindarita". Cand sunt atacata si zic:"Pleaca de aici ca eu sunt pindarita" ii aud cum se sperie si se blestema singuri ca m-au atins, insa nici asta nu aveam voie sa stiu 50 de ani, doar recent, cca 2 saptamani am aflat, e un semn si asta se poate fura, iar daca iti sterg mintea si nu stii, te abuzeaza linistiti si isi bat joc cat vor.

      Ștergere
  16. Cel mai prost lucru pe care îl poate face cititorul acestui blog, este să hiperventileze. Un om ancorat puternic în iubire, cu picioarele înfipte in pământ și mintea clară este de nezdrucinat.

    RăspundețiȘtergere
  17. http://www.efemeride.ro/misterul-cheii-lui-solomon-a-fost-descifrat

    RăspundețiȘtergere
  18. " Folosind aceste cuvinte si vei fi liber: "Umple-mi corpul, SPIRIT AL VIETII, umple-mi corpul cu SPIRITUL LUMINII. Vino din FLOAREA Ce straluce in intuneric. Vino din SALILE unde domnesc cei SAPTE MAESTRI. Pe nume le spun, eu, CELOR SAPTE: TREI, PATRU, CINCI, Si SASE, SAPTE, OPT - Noua. Pe nume ii chem sa ma ajute, Sa ma elibereze si sa ma salveze din intunericul noptii: UNTANAS, QUERTAS, CHIETAL, Si GOYANA, HUERTAL, SEMVETA - ARDAL. Pe nume ii implor, Sa ma elibereze din intuneric Si sa ma umple cu LUMINA." " - citat din Tăblițele de smarald ale lui Thot atlantul (tablita 6).
    Din experienta personala pot spune ca ajuta la purificare si dezlegare de toate facaturile despre care se tot vorbeste pe aici.
    Poate fi citita ori rostita de ori de cate ori simte persoana ca are nevoie.
    Romanitza, poate te ajuta...

    RăspundețiȘtergere
  19. Kali Mantra - Kali Ma Bija Mantra will bless you with strength and power, and fill you up with positive energy. When you recited Kali Mantra 108 - Bija Mantra properly, the powerful energy of the Goddess Kali will instantly make you feel differently and powerful. The Shakti (energy) is calm and gentle, however when it is needed it will transform into the most aggressive energy that exist.

    RăspundețiȘtergere
  20. Romanitza ....hei , iesi din joc ! Iesi din dualitate ....asista ...
    Lasa misiunile si toata mizeria asta lor ...TU iesi ...ce este constient in tine ! Ramai in asteptare , pace ..in afara oricaruii joc . Priveste ...si ai sa vezi ca ....tot labirintul ramane in urma ...se incetoseaza . Cauta-ma , dar nu in dualitate , ci in constiinta de acum fata . E absolut zero orice minima inportanta , ce ne da stapinul jocului !
    "Tu sa -i spui lui , ca esti o fica a luminii , si vii de acolo de jnde lumina se creaza , prin dragostea Marelui Tata si a Marei Mame .
    Iar de te v-a intreba .. -Cum se manifesta acest Tata si aceasta Mama , in tine ? Da-mi dovada .
    Tu sa-i raspunzi ca -Este miscare si pace in acelasi timp "
    Iesi ...
    De nu vrei sa l-e apartii ...iesi , Acum !
    Renunta la senzatia de putere ce o poate da falsa lumina , ascensiunea in acest limitat labirint ....iesi ...
    Te voi ajuta de vrei ... de acolo de unde spun eu ...in Unul . Orice diviziune vei pastra , te v-a duce inapoi . Ramai in tacere si asteapta ....nici o zeitate ...nimic de nimic .
    Doar tu alegi ...

    RăspundețiȘtergere
  21. Domnule Sorin T. Mie Romanita Roman, dupa ce am dat nume mi s-a deconectat contul de logare si acum sunt doar anonim. Acum se descopera o claie de minciuni pt a fi navalita si innabusita ca sa nu pot misca nimic. Am ascultat sfatul unui domn anonim si am inceput sa merg pe mana zeitei Kali.Pe dta te citesc abia acum.Nici nu te prea inteleg, desi stiu multe fata de altii. Asa descopar mult mai repede cine si de ce ma abuzeaza. Sunt multi, programati sa dea intai cu parul, sub mantra zeitei incep sa inteleaga ca nu e adevarata pricina pe care sunt trimisi si pleaca singuri, dar abia desface o minciuna de navalire, ca este inca cine sa creeze alt pretext pt a fi pedepsita. Asta e o obsesie pt cineva care se teme de eliberarea mea. Are servi si impreuna cu aceia face toate astea. Sunt mai multi ce au teluri, unii imi vor casa. Nu am doua ca sa le pot da una. Dar si acesta e un motiv. Ultimul ar fi sufletul si apoi vor vrea sa stau eu la chin in locul lor.Pt tot ce imi facura mie si alor mei. Azi sub zeita am descoperit ca strabunicul meu patern isi pune pacatele lui in tata, nepotul sau. Manipulat.Si de cine. Odata cu ele sunt asezate in bietul tata ce are 85 de ani si e amnezic si culpa cui ucise pe strabunica, o lua serva dpa destrupare.Acum, in locul meu ce ai face? Ai inchide ochii la neajutoratul parinte astfel abuzat, sau ai cere sprijinul zeitei? Eu nu fac fata la navala asta, tata nici.TE INTREB, AI PUTEA asista LA INCARCAREA UNUI BATRAN NEAJUTORAT, PROPRIUL TAU PARINTE?Mai e si mama decedata si obligata sa execute o serie de faradelegi ca sa nu mor si eu ca ea. Recent au inceput sa imi opuna energia si fiinta ei, unde eu sunt neputincioasa: nu pot lupta contra mamei ce s-a dat sa moara in locul meu, iar pt asta a trebuit sa accepte sa moara arsa de vie, arsura de gr lV in care i-a ars ficatul si i s-a schimbat culoarea ochilor din caprui in albastri.Toata familia mea destrupata sunt slugi pt a face faradelegi contra lui Dz.Mie un ajutor util mi-ar fi in acest moment o monitorizare pt ca incerc sa ii scot pe ai mei decedati din ghiarele lor. Cred ca nu pierd vremea acum, dar odata scosi, pot face ce zici. Al alta parere? Stii daca ii pot ajuta mai bine de unde zici tu? Oare cum ar fi mai bine?Sunt atrana9@gmail.com. Te rog scrie-mi direct. Multumesc Da-mi, te rog si indicatii despre iesirea din dualitate.

    RăspundețiȘtergere
  22. Bai fratilor, ma crucesc cand citesc postarile voastre... Voi sunteti sanatosi la cap? Ce tampenii vorbiti, ce aiureli debitati?! 😂😂😂😂

    RăspundețiȘtergere
  23. Daniel..dacă tot vrei sa te crucesti...mergi la o biserică.. undeva !! Lasa_,ne pe noi ăștia.. neinchinati..sa ne folosim cum trebuie de învățăturile dnei Mihaela !! In rest..ce sa zic...doar unul care nu cauta adevarul..nu reușește să vadă ADEVARATA STIINTA !!

    RăspundețiȘtergere