GANDURI DE MOS NICOLAE

GANDURI DE MOS NICOLAE

Dragii mei,

Suntem in 6 decembrie si este aceasta o zi in care, dupa cum ne amintim si din basmele si povestile ce le ascultam cu bucurie cand eram mici, iubirea si caldura ar trebui sa domneasca in fiecare casa, pentru ca Mos Nicolae, cel bun si milostiv, are grija sa aduca in dar toate acestea.

Dar inaintea acestei zile sau dupa ce ea trece, ce ramane? Multi traiesc basmul fetitei cu chibrituri.

Aseara in jur de ora 21, a inceput sa ma cuprinda un sentiment de tristete si de compasiune profunda pentru starea acestor oameni. Timpul trecea si aceasta traire se adancea din ce in ce mai mult. M-am trezit plangand si rugandu-ma pentru toti semenii nostri aflati in suferinta, indiferent de cauza si de varsta. Era ceva coplesitor ce nu poate fi exprimat in cuvinte. Eram categoric intr-o alta stare de constiinta. Simteam multa durere in suflet, ca si cum as fi fost conectata la toti acei oameni, dar in acelasi timp aveam sentimentul ca toti Ingerii si Sfintii stau in genunchi si se roaga Sfintei Treimi in acel moment. A durat totul aproape 3 ore.

Recunosc ca la sfarsitul acestei saptamani am avut cateva experiente ce au ajutat la crearea acestei stari de sambata seara.

Vineri am fost pentru a oferi o consultanta tehnica si pentru a finaliza anumite lucrari, intr-un santier. Pentru o megaconstructie este santierul asta, daca ne gandim comparativ cu altele existente in Romania. Nu este o fabrica din pacate. Astea sunt rare pe la noi. Cladiri de birouri si apartamente, malluri si supermarketuri, asta este marea noastra lauda “nationala” la nivel de constructii. Desi am fost de mai multe ori acolo, in vinerea aceasta, probabil si din cauza faptului ca se apropie constructia de final si totul incepe sa prinda contur, m-am trezit rotindu-ma in jurul axei proprii si privind cu atentie la tot ce ma inconjura. In cap imi rula necontenit o intrebare: oare cati bani s-au bagat in toate acelea? Cate zeci de milioane de Euro? Am simtit cum ma ia un sentiment de greata de la stomac, gandindu-ma la cati oameni traiesc intr-un bordei amarat, la cati copii parcurg kilometri intregi pana la scoala si inapoi, indiferent de vremea de afara. Este adevarat ca astfel de santiere aduc o paine multor firme si angajatilor lor, asa cum mi-au adus si mie. Sa stiti insa ca este una nu prea mare, castigata cu multa truda, nervi, stres, deseori bataie de joc si raspundere cat casa. Mai mult decat atat, conform legii tipic romanesti, in care mai intai asfaltam strada si mai apoi o spargem ca sa facem lucrari de apa, gaze si electricitate, cam asa se intampla si pe aceste santiere. Dezorganizare, haos, lucruri gandite cu fundul nu cu capul si implicit multa munca prestata in zadar. Dar tot scopul este sa fii tinut cat mai ocupat. Atat de ocupat incat sa nu mai ai timp sa mananci, sa te rogi, sa iesi undeva sa iti relaxezi mintea. Doar sa muncesti si sa dormi (nu prea mult), asa a devenit viata multora dintre noi. Sa nu uitam insa ca in acest fel cam traiesc animalele. O sa vina acum cineva sa spuna ca “poti alege” sa schimbi directia. Ei bine, nu prea este asa. Ce ne-am face daca tot omul care munceste intr-un domeniu hard s-ar orienta catre latura soft? Totul s-ar bloca pentru ca cineva trebuie sa faca si munca cea grea. Altfel, societatea nu ar putea functiona. Ulterior, cand am ajuns acasa, vineri seara, a fost prezentat la PRO TV cazul unei fetite de 12 ani, premianta la scoala, care locuieste alaturi de tatal ei exact intr-un … bordei. Este unul facut din chirpici, cu o singura camera, fara electricitate si fara caldura pentru ca nu au fost bani pentru lemne. Tatal munceste cu ziua sau vinde fier vechi adunat de peste tot, pentru intretinerea fetei si a lui. Mi-a atras atentia faptul ca fata era ingrijit imbracata si mai ales declaratia ei ca si-ar da viata pentru tatal ei, atat de mult il iubeste pentru grija ce i-o poarta. M-a impresionat si dorinta ei de cadou de Mos Nicolae sau de Mos Craciun: o umbrela si nimic mai mult. Va imaginati de cate ori a fost ea la scoala prin ploaie si prin vant fara umbrela, 4 km dus si 4 km intors? Acest reportaj a fost ceva ce s-a potrivit manusa cu ce traisem si gandisem exact cu cateva ore mai inainte.

Ieri, ziua cumparaturilor prin supermarketuri. De ce acolo se face grosul cumparaturilor? Pentru ca este mai ieftin. Oricum este o iluzie pentru ca se dovedeste de fiecare data ca ai cumparat cu pret mai bun lucrurile pe care ti le-ai dorit, dar pe langa ele s-a mai adaugat inca pe atat din lucruri ce “ti-au facut cu ochiul”, care daca nu ai fi ajuns in supermarket nu le-ai fi cumparat. Nu pentru toata lumea este asa, dar din pacate, cei ce vin cu liste si din ceea ce este scris acolo nu ies orice ar fi, sunt putini. De cozile de la case nu mai vorbim. Am fost si eu in unul sa cumpar cateva jucarii pentru obligatiile mele de Mos Nicolae. Atat si nimic mai mult. Daca ar fi procedat toata lumea asa ar fi fost grozav si in nici un caz nu s-ar fi creat acele cozi. Dar nu … nici pomeneala. Cosuri umplute peste masura cu beteala, cu globuri, cu tot felul de lucruri ce puteau fi cumparate si maine si poimaine si in oricare alta zi pana in apropierea Craciunului. Iarasi au inceput sa ma rascoleasca gandurile. Mi se parea ca nu vad o multime de oameni ci una de roboti teleghidati, unii care si-au umplut cosurile cu tot felul de lucruri, care daca le au sau nu, oricum cred ca nu se observa vreo mare modificare in vietile lor. Daca ar fi donat insa o zecime din suma cheltuita, ar fi adus cu siguranta multa bucurie de Sarbatori in sanul unor familii in care copiii se joaca cu dopurile de la sticle, pentru ca altceva nu au. De mancare si de imbracaminte nu mai vorbim.

Stiti de ce cred ca mi-a fost dat sa traiesc in Ajun de Mos Nicolae toate cele povestite mai sus? Pentru ca am posibilitatea prin intermediul acestui blog sa trag un semnal de alarma si nu numai atat. Divinitatea ne cere sa ne trezim sentimentul compasiunii, sa ne gandim catusi de putin nu doar la necesitatile noastre ci si la cei nevoiasi si aflati in suferinta, sa incercam sa traim si sa simtim inca dinainte bucuria creata de darurile pe care noi le-am putea oferi acestora.

De aceea dragii mei, simtind nevoia sa fac si eu ceva mai mult in aceasta directie, in perioada ce mai este pana la Craciun, intentionez sa organizez cateva seri cu scop umanitar, in care voi vedea eu ce idei de activitati si coordonare imi vor veni. Toti banii adunati din aceste intalniri vor fi donati pana la ultimul leu, ca sa facem macar sarbatorile mai fericite unor familii sarmane. Se pot aduce si haine, dulciuri, mancare, jucarii, dupa posibilitatile fiecaruia. 

Voi reveni in curand cu anuntul pentru prima intalnire. Ma voi gandi la ceva care sa faca posibila participarea si a persoanelor din provincie la aceasta actiune umanitara. 

Inchei prin a ura din tot sufletul purtatorilor numelor derivate de la Sfantul Nicolae, multa sanatate, bucurie, ochi luminosi, implinire si tot ceea ce de Sus se cunoaste ca este necesar pentru fiecare! Aceeasi urare o fac si pentru purtatorii numelui Sfantului Andrei ce a fost in urma cu cateva zile si pana la urma romanilor de pretutindeni, in aceasta deosebita zi a lui Mos Nicolae!

La Multi Ani!

            Toate cele bune!