Pagini

vineri, 26 octombrie 2012

RUGATI-VA SI REZISTATI – COMENTARIU AUTOR




RUGATI-VA SI REZISTATI – COMENTARIU AUTOR

Dragi prieteni,

Dat fiind faptul ca ulterior publicarii mesajului privind debarcarea extraterestra, in care in mod voit, asumandu-mi orice risc, am furnizat numele unor entitati extraterestre, in scopul de a testa in ce fel se deruleaza lucrurile de acolo incolo, am observat multiple interferente in canalele de comunicare, aparand diferite entitati care se dau drept unul din cei numiti in acel articol.
Nu stiu cum sa fac pe cei de la care pornesc aceste initiative, si stiu foarte bine care este sursa primara si mai apoi instrumentele, sa inteleaga faptul ca nu functioneza astfel de pacaleli. Entitatile extraterestre numite, sau Ingerii, sau Arhanghelii, sau toti Sfintii cu care comunic, au niste energii, niste vibratii atat de inalte, incat atunci cand apare cate o entitate apartinand unor civilizatii din astea „prietene”, dandu-se drept altcineva decat este, va marturisesc sincer ca ma buseste rasul. Chiar daca imprumuta infatisarea, sau anumite indicative, simboluri, nu pot imprumuta si energia si vibratia inalta. Intr-o comunicare cu o Entitate de Lumina Adevarata, iti curg lacrimile pe obraz, atat de intensa este trairea, ceea ce nu se intampla, evident, in cealalta situatie.
Ieri dimineata, a aparut cineva dandu-se drept comandantul ASTHAR SHERAN. Mi-am dat seama in fractiuni de secunda ca nu este El, dar am zis, hai sa facem jocul, sa vedem unde ajungem. L-am intrebat daca i se pare deplasat daca ii cer o dovada ca este El si mi-a spus ca nu, Doamne fereste! L-am rugat sa imi trimita o unda de iubire in chakra inimii si mi-a trimis..... un junghi, dupa care a disparut. Doresc sa felicit totusi entitatea pe aceasta cale, ca a facut efortul, ca s-a straduit. Este de apreciat.
Inchei prin a spune ca tot ce imi doresc prin articolele pe care le public, este sa fie cat mai multi oameni in pace, iubire, armonie si lumina, pentru ca acum, in aceste vremuri, este unica lor salvare.

CAT MAI MULTI!!!

Asta este singurul motiv pentru care am iesit la inaintare, ca sa zic asa. Nu am nimic cu nimeni, iubesc pe fiecare asa cum este, cu bune si cu rele, caci fiecare are treaba lui de facut, dar daca cei ce persista in intuneric nu inteleg ca pentru aceasta planeta lucrurile sunt hotarate de Sus, ca Lucrarea Divina se infaptuieste oricum, cu sau fara mine si informatiile mele, cu sau fara alti oameni luptatori pentru Lumina, cu informatiile lor, atunci sunt total pierduti in spatiu. Daca ingropi pe unul care face ceva pentru Binele Universal, se nasc alti zece, asa este de cand lumea si pamantul. Recapitulam pentru o mai buna fixare:

LUCRAREA DIVINA SE INFAPTUIESTE ORICUM!!!

Este o iluzie pentru cineva sa creada ca se face ceva fara Voia sau Permisiunea lui Dumnezeu. Daca ai treaba cu vrajitoria, cu atacurile psihotronice, cu actiuni care incalca grav liberul arbitru, prin manipulare mentala, toate acestea se intorc mai devreme sau mai tarziu, amplificat de mii de ori. Nu pentru ca Dumnezeu pedepseste, Bunul nostru Tata Ceresc doar ne iubeste pe toti, cu toate nenorocirile pe care multi dintre noi le comit, ci Legile Universului pe care le-a creat Dumnezeu, in scopul de a exista un echilibru, doar ele pedepsesc, pe principiul ecolui insa, cu alte cuvinte: trimiti dintr-un punct si ti-o iei inapoi de la fiecare particica a fiecarui munte ce te inconjoara.
Le multumesc pe aceasta cale, bunilor mei prieteni, colegi de breasla in Armata Sfintei Treimi, pentru gestul de a face cunoscuta adresa blogului meu, in paginile lor de blog sau alta modalitate de expunere.
Ei stiu si inteleg la fel de bine ca si mine, ca nu au facut-o pentru faima mea, ci pentru semenii lor, care acceseaza astfel de informatii.
Pentru cine doreste „Curs de terapie cu ingeri”, incluzand informatii despre Ingeri si in special despre Arhangheli, cum se apeleaza la ajutorul Lor, in functie de problema, cum ti se deschid, lucrand cu Ei, capacitati pe care fiecare din noi le are, numai ca sunt in stare adormita si nu ne-a spus nimeni pana acum in ce fel sa le trezim sau sa le dezvoltam, cum poti comunica cu Ei, utilizand aici si niste carduri pe care urmand instructiunile date in curs, vi le puteti confectiona singuri si multe altele, va invit sa imi scrieti pe adresa federatia.galactica@gmail.com. Voi raspunde la toate e-mailurile trimise, indiferent cat de mult timp mi-ar lua, printr-un replay ce va contine acest curs.
Bunul Dumnezeu si intreaga Ierarhie Cereasca sa va aiba in Paza Divina si sa va ajute la tot pasul, spre rezolvarea tuturor problemelor pe care le aveti fiecare si care este bine stiut ca pentru multi s-au intetit la maxim, peste limita de suportabilitate uneori, pe masura ce ne apropiem de sfarsitul acestui an.
Insa trebuie sa stiti ca nu putem traversa in Noua Era cu un bagaj karmic greu. De aceea, cu cat sunt mai mari incercarile, aceasta presupunand golirea treptata a acestui rucsac incarcat cu Karma noastra, pe care il purtam in spate, sau Crucea cum se spune in Ortodoxie, cu atat mai mult trebuie sa constientizati ca sunteti sub supraveghere divina, ca „sunteti pe lista”, cum obisnuiesc eu sa le spun multor prieteni ai mei. Daca nu ati fi, ce rost ar mai avea tot acest chin? V-ati incarna pe alta planeta 3D, intr-o viata viitoare si ati rezolva acolo totul, mai usor si pe un termen mai lung. Dar nu aceasta vrea Bunul Dumnezeu pentru noi. El doreste sa evoluam, sa ascensionam cat mai repede.  

De aceea, dragii mei, RUGATI-VA SI REZISTATI, REZISTATI, REZISTATI!!! Nu va lasati doborati si luati de val orice ar fi. Nu mai este mult si ajungem cu totii la capatul drumului si atunci mare slava vom aduce cu totii lui Dumnezeu si multumire intregii Divinitati ca a avut grija de noi, chiar daca unora li se pare acum ca nu, ingenunchiati fiind de greutatea necazurilor.

PACE SI IUBIRE!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu