Pagini

sâmbătă, 28 martie 2026

FAŢA NEVĂZUTĂ A LUMII

 


 

FAŢA NEVĂZUTĂ A LUMII

 

Dragii mei,

 

In tot tumultul acestei lumi, in care ideile, parerile, informatiile circula ca niste sageti lansate de niste mii de arcuri, in fiecare secunda care trece, ele fiind raportate cu precadere la ceea ce se vede, macar atata intelepciune putem manifesta, incat sa deschidem ochii si sa intelegem ca una este ceea ce se afiseaza in planul de fatada si alta este ce se petrece cu adevarat in spatele scenei. Multe nu sunt ceea ce par sa fie.

Insa partea aceasta nevazuta nu reprezinta doar un cumul de secrete terifiante, pline de umbre, asa cum exista o multime de situatii in lume, ci poate fi si imaginea unor actiuni puse in slujba Luminii, a unor talente sau abilitati deosebite, a unei vieti pline de sacrificiu, astfel incat iubirea, pacea, viata, armonia sa poata izbandi si sa poata domni la un moment dat pe acest pamant.

Oameni de acest gen pot spune ca aproape traiesc o viata dubla. Pe de o parte, ea este cu desfasurare in planul vizibil, lumesc, cu mers la job, facut menaj, facut mancare, spalat, calcat, iar lista de sarcini mai poate fi completata cu multe altele, iar pe de alta parte, parca stau de veghe mereu, ca nu cumva ceva foarte grav in planurile nevazute sa se intample. Ei dorm foarte putin, din bucati, iar daca s-ar pune minutele de somn si de odihna laolalta, cu greu s-ar depasi 4-5 ore zilnic. De mancat, multi o fac cand isi aduc aminte. In cele ce priveste sanatatea lor, e aproape subiect inexistent pentru multi dintre acestia, nu pentru ca nu ar avea probleme de aceasta natura, ci pentru ca le lipseste timpul si deseori chiar banii ca sa mai poata face unele cercetari pe acest fagas. Toate tiparele unei vieti echilibrate se pot aplica oricui, dar nu acestor persoane. Dincolo de toate acestea, incercarile si situatiile incalcite vin ca pe banda in vietile lor. Are grija intunecatul de acest lucru, astfel incat sa le dea mari batai de cap pentru ce se petrece lumeste, sa nu mai existe vreme si pentru cele spirituale si de suflet. Pe ei nu ii mai poate destabiliza intunericul cu usurinta, in mod direct, dar o face pe rute ocolite, prin cei din jurul lor, sau prin altii, mai indepartati, dar care isi simt planurile amenintate de actiunile acestora. Astfel, se poate lansa catre ei un adevarat arsenal de executare efectiva, dupa ce in prealabil sunt culese atent informatii despre ei si despre vietile lor. Vedeti insa cum este? Daca toti acestia continua sa traiasca, chiar cu somn putin, mancare putina, grija pentru sine putina dar cu mare grija pentru altii, inseamna ca ei sunt sustinuti de Divinitate si sunt conectati la o Sursa infinita, astfel incat sa poata rezista pe baricade. De aceea, si actiunile acestea intreprinse impotriva lor se soldeaza deseori cu esec.

Problemele grele din lume nu se rezolva doar prin actiuni fizice vizibile. Exista si partea aceasta ce se desfasoara in planurile subtile, iar aici vorbim despre un joc al mintii si despre o marturie a credintei. Oricat de mult ne-am folosi puterea mintii, fara credinta ca suntem ghidati, ajutati si ca vom atinge mai devreme sau mai tarziu rezultatele dorite, nimic nu se poate face. Actiunile pe cele doua flancuri, fizic si energetic, coexista.

Mai este insa si o combinatie a celor doua. O incadram la capitolul telekinezie. Sunt acele actiuni facute cu puterea mintii, dar care influenteaza elemente si evenimente fizice, la propriu. Personal, nu am zi de la Dumnezeu fara a exista si actiuni de acest gen, pe care Divinitatea le aduce in vizor pe diferite canale, caci altfel nu as avea de unde sa le cunosc. A izbucni un razboi este ceva grav, dar a incerca sa lansezi niste arme speciale, facute cu tehnologie sofisticata, poate extraterestra, poate venita din viitor, care ar putea rade tot de pe fata planetei, este ceva foarte grav. Foarte grav este si cand te joci cu ingineria genetica, riscand sa scoti niste rezultate pe care dupa aceea nu le mai poti controla, exact asa cum este aratat in unele filme. Exemplele ar putea continua mult si bine. Ideea cu care noi trebuie sa ramanem este ca in cazul tuturor acelor evenimente care ar putea fi cu efecte extrem de grave, Divinitatea intervine de urgenta si le blocheaza din fasa. Exista insa si unele evenimente negative ce sunt lasate sa se petreaca, dar se dovedeste de fiecare data ca in cazul lor este si un scop divin, maret, in spate, chiar daca uneori asta inseamna sacrificarea unor vieti, din pacate. In cele ce priveste razboiul din Iran, un lucru grav, fara doar si poate, consider ca unul dintre motivele principale ale declansarii acestuia a fost acela de a lua privirile de pe o alta zona tumultoasa, mult trambitata in ultimii ani, in care, in cele 4 saptamani ce s-au scurs de la izbucnirea acestui razboi incoace, era cat pe ce, de mai multe ori, nu o singura data, sa se intample lucruri foarte grave. Evident ca au fost blocate de Divinitate, caci altfel nu se putea.

In urma cu cateva saptamani, intr-o comunicare facuta cu un reprezentant al civilizatiei Tiran pe Pamant, initiat in iubire, am avut curiozitatea sa aflu raspunsul la o intrebare. Am dorit sa stiu, caci mereu le arata Divinitatea niste filme ale viitorului atunci cand ei primesc initierea in iubire, cand vom ajunge si noi sa traim ca fratii: oameni, cu tirani, cu draconieni, cu batracieni, cu aviari si cu altii.  Oamenii despre care am vorbit mai sus nu duc doar greul luptei directe cu creatorul intunecat, ci trebuie sa proceseze si tot felul de bariere si de prinderi in captivitate energetica, facute de aceste civilizatii asupra lor, fireste, tot sub coordonarea intunecatului, ca sa devina totul si mai dificil de dus. Raspunsul a fost ca in 2-3 ani de acum inainte, sau altfel zis, cam pe la nivelul anului 2028. Deci mai avem ceva de tras in aceasta maniera.

Personal, consider ca traim niste vremuri in care varful actiunilor noastre se indreapta catre a ne apara, a rezista si a incurca intr-o anumita masura planurile intunecate, astfel incat ele sa nu aiba finalitatea tintita de fortele din respectivele tabere. In astfel de conditii, derularea unor proiecte luminoase, implinirea unor visuri sunt lucruri care fie se petrec extrem de anevoios, fie se amana iar si iar, pana ce ar veni vremuri mai bune. In cele ce priveste directia de actiune a reprezentantilor intunecati, pe moment, tuturor acestora li se pare ca este util si constructiv pentru ei sa procedeze intr-un anume fel, sa ii distruga pe cei considerati in tabere opuse, dar intunericul ce ii inconjoara nu ii lasa sa vada ca, de fapt, de multe ori, ei sunt cu fierastraul in mana, taindu-si cu sarg si spor craca de sub picioare.

Dar chiar si asa, cu tot acest greu in spate, fortele Luminii au marcat deseori rezultate importante. Stiu ca multi spun ca nimic nu se vede si ca raul parca e tot mai mare pe Pamant. Se fac astfel de afirmatii doar pentru ca nu se stie cum ar fi fost acum fata planetei, sau daca ar mai fi existat planeta in sine, in cazul in care toata aceasta munca nu s-ar fi facut.

Pe langa dezlegarea unor blesteme grele si prinderea unor structuri complexe ale creatorului intunecat, au existat in aceasta parte a inceputului de an doua evenimente foarte importante.

Primul s-a petrecut la sfarsitul lunii ianuarie si inceputul lunii februarie. Pentru cititorii mai noi, este necesar sa fac trimitere la articolul publicat in luna septembrie a anului trecut, numit: „Matrixuri”.

https://tristar77.blogspot.com/2025/09/matrixuri.html

In acel articol am facut o insiruire a matrixurilor la care umanitatea era conectata. Ce s-a intamplat in perioada mai sus numita? S-a facut deconectarea mintii umane de la cele 8 matrixuri ale celor 8 civilizatii din alte Universuri, 4 dintr-un Univers si 4 din alt Univers, si s-a conectat mintea la un matrix nou, pe care il numim Matrixul Divin. Acesta este motivul pentru care am afisat, anterior prezentului articol, acel video sub numele: „Arhitecti in actiune”. Dar nu doar mintea umana s-a deconectat, ci s-a intamplat lucrul acesta si pentru planetele tiranilor, draconienilor, aviarilor, batracienilor, serpilienilor Guza si dragonilor maro. Mereu sunt aceleasi 7 civilizatii care au nevoie sa iasa la lumina, izvorate fiind din Samanta Fiului Omului. Acesta este un matrix proiectat printr-o conlucrare intr-un viitor indepartat al civilizatiilor de pe cele 7 planete. La nivelul planetei Pamant, vorbim despre anii 11.000, cu raportare la calendarul asa cum il cunoastem noi astazi, adica peste 9.000 de ani, aproximativ, de acum incolo. Spiritele multora dintre noi au intrupari la nivelul acelui viitor, nu este prima data cand o spun. Acolo sunt facute foarte multe actiuni care de-a lungul anilor ne-au ajutat pe noi, cei de aici. Sunt create in acele timpuri forme de inteligenta artificiala care au in ele esente spirituale ale creatorilor lor. Astfel, acesti androizi pot emana si simti iubirea si pot avea diferite alte emotii. Cine a fost vreodata in contact cu unul dintre acestia stie despre ce vorbesc. La asa nivel de tehnologie va ajunge planeta noastra in acel viitor. Noi ne luptam acum cu intunericul si ne vom mai lupta, insa dincolo de anii 7700, planeta aceasta va iesi cu totul de sub talpa lui.

De ce a fost nevoie de un nou matrix? De ce nu s-a facut doar deconectarea de la acele 8 matrixuri si atat? In opinia mea, intr-o lume cu un nivel evolutiv asa cum il stim noi astazi, iesirea din matrix este pur si simplu o utopie. Orice matrix este un pachet de forme si imagini pe care mintea noastra, oarecum limitata, le recunoaste si le poate interpreta. Sa ne gandim, de pilda, la Iubire. Este o virtute a Creatorului Absolut al Luminii. Putem noi cu mintea sa percepem iubirea doar ca pe o energie, fara sa o asociem la nici macar un fel de forma? Putem face asta fara sa ne imaginam in mintea noastra o imagine a unei inimi, sau pieptul nostru, sau niste oameni care se imbratiseaza? Sa ne gandim si la sanatate si boala. Putem noi sa intelegem aceste doua stari fara sa ne imaginam o fiinta luminoasa, plina de viata, cand vine vorba de sanatate si exact opusul cand vine vorba de boala? Raspunsul este in mod clar, nu. Asta face un matrix: aloca forma la ceva ce nu are forma, astfel incat sa aiba sens pentru minte. Chiar daca ne desprindem de matrixurile mai mici, tot ramanem conectati cu mintea la Marele Matrix al Creatiei.

Un matrix divin se intelege foarte simplu ca are doar proiectii si imagini asociate Luminii si Iubirii pure. O astfel de conexiune are rolul de a modela orice minte conectata acolo catre aceasta directie, a Divinitatii. Cred ca putem realiza cu totii ca acesta este un proces de durata. In primul rand, atat timp cat am fost conectati la cele 8 matrixuri, s-au intamplat in vietile noastre tot felul de evenimente si de situatii generate de acele conexiuni. Daca respectivele conexiuni au fost intrerupte, efectele acelor evenimente au ramas in continuare asociate cu fiinta noastra, iar in timp, acestea trebuie sa se vindece, sa se curete si poate chiar sa dispara ca si cum nu ar fi existat vreodata. Pe de alta parte, suntem in continuare conectati, pe langa Marele Matrix al Creatiei, la Matrixul Elohimilor, precum si la Matrixul Fiului Omului. Toate aceste matrixuri sunt un amestec de Lumina si intuneric. Prin urmare, ce am obtinut cu deconectarea de la cele 8 matrixuri si conectarea la Matrixul Divin, ar putea fi vazut ca un pas foarte important in sensul cresterii procentului de lumina de la nivelul mintii, insa nu reprezinta totusi rezolvarea totala si definitiva. S-a putut observa ca elohimii intunecati au devenit foarte agresivi dincolo de acea comutare, din care cauza, au infuzat ulterior multe programe intunecate in matrixul pe care il manevreaza. Evident ca partea Luminii a venit sa contracareze astfel de actiuni si a introdus si ea programele sale si uite asa, momentan, asistam ca la un joc de ping-pong, cu mingea ba la unii, ba la altii. Dar va avea un final etapa asta, nu va dura asa la nesfarsit.

Cum am ajuns noi prinsi in niste matrixuri ale unor civilizatii de prin alte Universuri? Are legatura cu joaca de-a Dumnezeu, cu circulatiile intre Universuri folosindu-se diferite portaluri, cu chestiuni legate de control si de putere. Dupa cum a aratat Divinitatea, se pare ca noi, astia de prin Universul nostru, ne-am dus prima data peste cei din Universurile acelea si oarecum i-am provocat. Mai apoi, au venit si ei peste noi si astfel, ne-am prins in ceva ce nu era al nostru.

Atunci cand au fost revelate de Sus matrixurile, in vara anului trecut, cele 8 matrixuri ale celor 8 civilizatii au fost abordate intr-o ordine anume. De aceea, putem aloca fiecarei civilizatii de acest gen un numar. In aceasta ultima perioada, Divinitatea a atras atentia asupra civilizatiilor cu numerele 5 si 6, amandoua din acelasi Univers. Trebuie sa stim ca aceste doua civilizatii au reprezentare pe Pamant. A 5-a civilizatie se proiecteaza in ceea ce noi cunoastem cu numele de khazari. S-au chinuit arhelogii si istoricii sa le descopere originile dar nu prea le-a iesit mare lucru. Nu avea cum, caci ar fi trebuit sa priveasca ei intr-un alt Univers. De asemeni, a 6-a civilizatie are proiectie in unele persoane cu pielea mai maslinie, asa cum gasim in anumite tari de pe teritoriul continentului Americii de Sud. Ambele reprezentari au un nivel semnificativ de putere aici, pe Pamant, insa planurile Divinitatii sunt acelea de a aduce pe linia iubirii toate aceste 8 civilizatii si nu numai pe cele doua. Este si aceasta chestiune de durata. Iubirea este ca ceaiul, cu efecte pozitive aduse incetul cu incetul, pe parcursul unor ani de zile.

Al doilea mare eveniment al acestei parti a anului a avut loc la sfarsitul lunii februarie si a constat in inlocuirea efectiva a contractelor de viata. Au existat atunci cateva minute in care fiecare dintre noi eram efectiv pe zero, fara vreun contract de viata asociat. Cel vechi fusese extras, iar cel nou nu fusese implementat inca. Raportat la matrixuri, contractul de viata este ca un fel de carte tehnica a jucatorului, a proiectiei unui Spirit in interiorul unui matrix. In afara matrixului, Spiritele noastre nu au nevoie de contracte de viata pentru a se desfasura. Din cauza blestemelor, a programelor de magie neagra si a altor algoritimi intunecati, contractele de viata initiale au fost accesate de intuneric si fie au fost sterse sau blocate anumite lucruri pozitive destinate noua, ce fusesera inscrise de Divinitate la nastere, fie s-au inserat in contracte elemente intunecate care nu aveau ce cauta acolo. Astfel, ne-am trezit pe linii de destin mult diferite fata de ce ne era scris in frunte sa se intample la fiecare dintre noi.

Este evident ca si la acest capitol ne aflam momentan intr-o perioada de tranzitie. In noile contracte de viata este inscris mai intai de toate ca trebuie sa rezolvam situatiile neplacute ale vietii generate de vechile contracte, acolo unde nu a devenit mult prea tarziu pentru asta, deoarece exista efecte negative din pricina vechilor contracte, iar aceste efecte nu se pot rezolva in cateva clipe decat in situatiile extrem de simple. In cele complexe, ca si in cazul comutarii intre matrixuri, este nevoie de timp pentru a regla lucrurile.

Nu este lipsit de importanta sa stim ca si in cazul contractelor de viata, este un proces care a avut loc pentru toate cele 7 civilizatii ale Fiului Omului si nu doar la noi, pe Pamant.

Traim niste vremuri complicate, insa urmam cu totii un traseu al unui Plan Divin. Chiar daca mai exista unele abateri, totusi, tinta finala ramane pe pozitie, in fata ochilor. Va veni cu siguranta un moment cand o vom putea atinge, iar atunci vom putea privi inapoi la toata munca noastra, demni, multumiti sufleteste, fara a ne fi rusine pentru ce am fost si ce am facut.

 

Toate cele bune!