SĂ NU UITĂM NICICÂND
România mea
de George Lesnea
Românie din
străbuni,
Ţara mea de duh şi stâncă,
Precum dangătul răsuni,
Eşti ca doina de adâncă.
Ţara mea de duh şi stâncă,
Precum dangătul răsuni,
Eşti ca doina de adâncă.
Aripi mari te duc
în zbor
Către zări de mult visate.
România mea de dor,
Ţara mea de libertate.
Către zări de mult visate.
România mea de dor,
Ţara mea de libertate.
Nu mai pui
nădejdii frâu,
Tot ce-i rău e-acum în scapăt.
România mea de grâu
Şi de codri fără capăt.
Tot ce-i rău e-acum în scapăt.
România mea de grâu
Şi de codri fără capăt.
Poartă oamenii
sub frunţi
Noi şi limpezi înţelesuri,
România mea de munţi,
Ţara mea de văi şi şesuri.
Noi şi limpezi înţelesuri,
România mea de munţi,
Ţara mea de văi şi şesuri.
Calci prin anii
furtunoşi
Peste sorţile viclene,
Ţara mea de Feţi-Frumoşi
Şi Ilene Cosânzene.
Peste sorţile viclene,
Ţara mea de Feţi-Frumoşi
Şi Ilene Cosânzene.
Românie cu ochi
treji,
Dintre flori tu cea mai rară,
Ţara mea de vechi viteji
Şi apărători de ţară.
Dintre flori tu cea mai rară,
Ţara mea de vechi viteji
Şi apărători de ţară.
Roşul hainei lui
Ştefan
L-ai trecut pe dragi pânzături;
Brâul galbenului lan
Tu l-ai prins de el alături;
L-ai trecut pe dragi pânzături;
Brâul galbenului lan
Tu l-ai prins de el alături;
Străjuind orice
meleag
De pe zidu-i de sihastru
Voroneţul pe-al tău steag
A pus cel mai sfânt albastru.
De pe zidu-i de sihastru
Voroneţul pe-al tău steag
A pus cel mai sfânt albastru.
Toate cele bune!