Cunoaste tot omul corelarea Lumina –
Rasarit si Intuneric – Apus.
De-a lungul vietii mele, de cate ori am
visat Fiinte de Lumina si reprezentari ale Luminii, acestea veneau de la sud si
de cate ori am visat reprezentari ale intunericului, acestea veneau de la nord.
Am concluzionat eu in baza acestei permanente observatii ca planul astral este
rotit cu un unghi de 90 de grade fata de planul nostru fizic.
Unghiul
de 90 de grade defineste si saltul in constiinta si cum planul nostru fizic
corespunde dimensiunii a 3-a, iar cel astral dimensiunii a 4-a, nu este deloc
intamplator acest decalaj.
Ieri
am avut toata ziua o inima tare grea. Daca m-ar fi intrebat cineva ce simt i-as
fi raspuns scurt: cred ca durerea lumii.
Am
adormit cu lacrimi in ochi din aceasta cauza si in rugaciuni fierbinti catre
Bunul Dumnezeu, sa ma lumineze, sa pot intelege incotro ne indreptam.
De
cate ori primesc niste mesaje, acestea se manifesta ca niste vuiete foarte
puternice pe partea dreapta a capului sau pe partea stanga. Eu stiu ca ce vine
in dreapta este mesaj de la Divinitate si ce vine in stanga este semnal de la
partea cealalta. Cu partea stanga eu aud pur si simplu orice portal de
intuneric care se deschide si asta se intampla de mai multe ori intr-o zi. Am avut si cateva semnale de dreapta ca sa le
spun asa, in aceasta saptamana. Acum doua zile, mi-a venit un vuiet foarte
puternic in cap, in partea dreapta. Am inchis ochii si a inceput sa mi se
contureze imaginea Amercii de Sud, neagra toata. Aseara am primit un semnal
similar si mi s-a conturat din nou imaginea Amercii de Sud si mai apoi au
inceput sa apara si America Centrala si America de Nord, de asemeni totul pe
negru. Iar dupa rugaciunile de aseara, iata ce vis mi s-a aratat in aceasta
dimineata.
“Eram cu un grup de prieteni ce stateam de
vorba langa masina mea si masina colegului nostru Cristian Andrei (el a prins
in zilele trecute, niste imagini absolut senzationale cu o frumoasa flacara
violet, ce au fost publicate atat de Dan Gaucan pe blogul sau cat si de
Sfatuitoarea). Consider ca in acest vis, Cristi a aparut ca apartinator al
grupului cu care eram, dar o mare importanta o avea si numele sau, dat fiind
faptul ca simbolul zilei de ieri pentru mine a fost Crucea Sfantului Andrei, incadrata
intr-un cerc, exact cum este cel de oprire interzisa. Pe parcursul intregii
zile, pe langa faptul ca l-am vazut permanent ori de cate ori inchideam ochii,
acest simbol mi-a aparut in plan fizic de mai mult de 30 de ori, cu siguranta.
Cristian Andrei in acest vis era si reprezentare pentru Cristos si Sfantul
Apostol Andrei, care dupa ce voi face intreaga relatare, poate ca veti putea fi
in acord cu mine, ca este simbolul unei aparari foarte puternice. Mi-am
indreptat la un moment dat privirea catre sud. Venea o furtuna mare dar
norii, desi erau foarte densi, erau preponderent albi si nu negri. Zeci de
fulgere veneau din Cer si se uneau cu Pamantul. Acest spectacol se indrepta
lent catre nord, adica se apropia de noi. Am numarat cati suntem si ne-am dat
seama ca incapem toti in cele doua masini asa ca nu avem de ce sa ne temem. O
doamna din grup ne-a aratat ca peste drum este casa dansei si ne-a spus ca ar
fi indicat sa mergem in casa sa ne adapostim. In acest fel am fi putut fi tot
grupul impreuna si nu impartit in doua masini. Casa avea un gard inalt. Stiu
sigur ca era duminica dupa-amiaza. Am deschis poarta si am intrat in curte.
Acolo era o multime de adolescenti de 13-15 ani, imbracati in tricouri albe, ce
formasera o coada imensa, pe 4 randuri. Fiecare tanar tinea atat cu dreapta cat
si cu stanga, cate un steag triunghiular alb, avand exact forma de mai jos.
Nu este prima oara cand vad un astfel
de steag. In plan energetic mi-a aparut de multe ori acest simbol si el are
mare legatura cu Tronul lui Dumnezeu.
Am aflat ca acesti tineri
infaptuisera o mare lucrare sambata si acum stateau la rand pentru a-si primi
recompensa ce insemna cate 40 de lei de fiecare. Iata ca a aparut din nou
simbolul 04 (4 randuri) si 40 (suma de bani) despre care am povestit in
articolul referitor la calatoria in centrul Pamantului.
M-am gandit apoi cum ar putea ei
sa se fereasca de urgia ce se vedea ca vine. Mi-am dat seama in foarte scurt
timp ca ei deja luasera o hotarare. Au inceput sa cante in cor cantece de slava
lui Dumnezeu. Nu poate fi descrisa in cuvinte frumusetea a ceea ce se auzea.
Niste Ingeri nici nu ar fi putut canta in alt fel pentru ca este lesne de
inteles ca toti acei tineri erau de fapt Ingeri in toata puterea cuvantului.
Norii si fulgerele ce veneau
dinspre sud au ramas pe loc, nu mai inaintau catre nord, desi spectacolul
continua sa se desfasoare in acelasi fel.
Atunci, doamna proprietara a
casei mi-a spus ca ei vor canta in acest fel pana ce si ultimul tanar isi va
primi suma de 40 de lei, dupa care ei vor pleca de acolo si nimic nu i se va
mai putea opune acelei furtuni. Asa s-a sfarsit acest vis.”
Las
acum pe fiecare sa interpreteze in felul sau aceste mesaje. Nu vreau sa influentez cu vreo
parere personala.
Sa luam in seama ca furtuna venea
in vis de la sud adica dinspre rasarit in plan fizic. In “Cheile lui Enoh” sta
scris ca atunci cand toate cele 64 de chei vor fi activate in matrice, se va
produce evenimentul. Pot afirma cu tarie ca a devenit din ce in ce mai
accelerata activarea acestor chei. Cand
scriam in primvara despre pogorarea Sfantului Duh, de fapt catre aceasta se
facea trimitere: activarea Cheilor Sfantului Duh.
INVITATIE LA FESTIVAL, 26-28 SEPTEMBRIE 2014, BUCURESTI
Dragi parinti si dragi copii,
Prin amabilitatea Doamnei Director Violeta Dascalu, a
Scolii Ferdinand I din Bucuresti, un om cu mare iubire pentru copii si cu mare
daruire in ceea ce priveste realizarea unei educatii sanatoase si crearea unui
viitor luminos pentru acestia, mi s-a facut cunoscut despre desfasurarea unui
festival adresat tuturor celor interesati sa afle mai multe informatii referitoare
la relatia parinte-copil, dansa fiind direct implicata in organizarea acestui eveniment.
Festivalul numit „In Familie” se deruleaza in perioada
26-28 septembrie, la Sala Palatului si este la prima sa editie. Exista o
multime de invitati de seama, se vor desfasura foarte multe workshopuri atat
pentru parinti cat si pentru copii, iar pentru toate acestea puteti gasi mult
mai multe informatii la linkul afisat mai jos:
Asa cum scriu deseori prin blog si cum reamintesc si
la cursurile pe care le sustin, Universul ne vorbeste. Ne transmite mesaje tot
timpul prin semne, prin numere, prin intamplari sincrone. Noi din pacate nu
prea am fost invatati sa dam atentie la toate acestea. Daca am face-o, viata
noastra ar fi cu mult mai bogata. Nu ar fi loc de plictiseala.
Este azi deja a treia zi de cand am observat o
aparitie interesanta. Am vazut acelasi lucru ieri si alaltaieri. Este vorba de
numerele a doua masini, pe care fie le-am vazut parcate, fie le-am observat
venind din contrasens, fiind in trafic. Prima are numarul B-04-.... si a doua
are numarul B-40-.... Tot timpul sunt consecutive si de fiecare data, in
aceasta ordine. Bineinteles, nu este vorba despre aceleasi autoturisme ci doar
despre imaginea consecutiva a numerelor 04 si 40.
Cand ma intalnesc insistent cu cifra 4, singura sau
intr-o anumita configuratie, stiu ca este vorba despre un mesaj important de la
Ingeri, mergand pe interpretarea angelica a numerelor.
Pe de alta parte, mergand pe varianta interpretarii
numerologice invatate la cursurile domnului Manu Stejar, 4 este simbolul portii
si 40 este simbolul transformarii profunde sau al transmutarii.
Cum putem deci traduce acest mesaj: 04, 40? Cam in
felul urmator:
„Ingerii transmit ca o
transformare foarte importanta are loc la nivelul unui spatiu ce formeaza o
oglinda cu un alt spatiu. Acest lucru se intampla ca urmare a faptului ca se
deschide posibilitatea trecerii printr-o poarta”
Observam ca 04 si 40 sunt in acelasi timp in oglinda.
Eu nu mi-am amintit azi ce am visat azi-noapte, dar
trei prieteni apropiati m-au visat fiecare in cate un grup impreuna cu ei,
mergand undeva mai catre adancuri. Sunt sigura ca de fapt am fost un singur
grup ce am calatorit catre centrul Pamantului, asta datorita elementelor
asemanatoare aparute in cele 3 vise, dar cel mai elocvent in acest sens a fost
visul colegului meu Titel, care a constientizat clar ca mergem catre centrul
Pamantului. El a vazut cum am coborat cu un fel de platforma, cum au fost si
cateva confruntari cu anumite fiinte in cursul acestei calatorii si cum in cele
din urma am gasit acolo o lume foarte asemanatoare cu a noastra. Ei aveau un soare
ca si cel pe care il cunoastem, dar un pic mai inchis la culoare si spuneam noi
acolo ca este Soarele interior al planetei. Animale care la noi sunt marine
(foci, broaste), acolo zburau. Pentru prepararea hranei, ei foloseau exact ce
noi aruncam la gunoi si aruncau la gunoi ce noi mancam. De pilda au aparut in
vis niste urzici si spuneau ca ei arunca frunzele dar mananca tulpinile. Totul
era pe dos. Initial, asa cum mi s-a relatat, intalnirea nu a avut loc in
conditii cordiale in niciunul dintre cele 3 vise, dar pe masura trecerii
timpului, am concluzionat si unii si altii ca ne-am putea intelege si ca nu
avem de ce sa ne temem unii de ceilalti.
Consider prin aceste mesaje ca am intrat in etapa intalnirii
cu lumile interioare. Multora poate inca nu le vine sa creada ca pot exista
civilizatii care traiesc in interiorul planetei. Se pare insa ca adevarul cam
acesta este. La jumatatea lunii iulie, cand am facut cursurile cu Ingeri la
Bacau, am primit ghidarea unei meditatii numita „Porti intre lumi” ce a avut
concret scopul stabilirii acestei legaturi cu sferele intraterestre. Am
intrebat pe cei de Sus la acea vreme si am aflat ca exista in interiorul
Pamantului 9 civilizatii. Unele sunt superioare civilizatiei de la suprafata,
cum ar fi Shamballa sau Agharta si altele ne sunt inferioare sau orientate mai putin sau mai mult catre intuneric. Nu stiu foarte multe detalii acum. Cert este
ca mai multi cunoscuti mi-au relatat de-a lungul timpului diverse vise in care
anumiti indivizi din cadrul la astfel de civilizatii solicitau ajutor, spre a
pasi in Lumina.
Ne amintim deseori de principiile hermetice care spun
ca asa cum este Sus este si jos si asa cum este in interior este si in afara.
Ne-am obisnuit sa ne concentram in special pe interiorul nostru si pe lumina
din el atunci cand ne gandim la aceste afirmatii. Care ar fi motivele pentru
care nu ne-am putea gandi ca si planeta noastra are un interior la fel? Noi
avem un soare exterior si traim pe partea convexa a planetei, cu fata catre Universul
intreg. Dar daca ce este in afara este si inauntru, atunci ar trebui sa existe
un soare interior al planetei si oameni care sa traiasca in partea concava a
acesteia, orientati catre centru.
Peter Moon, unul dintre scriitorii mei preferati de
acum, numeste acest soare interior, in cartile sale, „Soarele negru”.
Prima oara ni s-a revelat despre Soarele negru – Vidul
primordial al Creatiei, apoi ni s-a aratat despre organizatia Soarele negru,
iar aici nu va pot spune decat ca lucrurile evolueaza deosebit de frumos, motiv
pentru care putem fi linistiti, iar acum ne indreptam catre Soarele negru sub
imaginea soarelui din centrul Pamantului.
Va invit sa aflati si parerea lui Peter Moon, urmarind
videoclipul de mai jos, spre a putea intelege oarecum cam spre ce se pregateste
sa ne indreptam in viitorul apropiat.
Inchei acest articol printr-o completare pentru cel
expus anterior „Cum mai stam?”. Daca la unele persoane acele mancarimi de piele
sunt efectiv manifestarea unor alergii, deoarece corpul lor refuza sa primeasca
acele lucruri pe care el nu le percepe in regula, la altii se manifesta ca si
rinite alergice. Am intalnit in ultima vreme frecvent si astfel de situatii, ba
chiar am facut niste experiente cu niste prieteni. Eu am ajuns intr-un stadiu
ca atunci cand se deschide un portal de intuneric, mi se infunda urechile si
aud alte sunete decat cele inconjuratoare, sub forma unor vuiete prelungi. Imediat
dupa aceea, daca am luat legatura cu unul dintre cei la care manifestarea este
sub forma de rinita alergica, am putut afla ca taman i se infundasera sinusurile
si incepuse sa curga foarte tare nasul. Coincidenta? Nu prea cred.
Pe de alta parte, doresc sa raspund si public la
intrebarile din comentariile unor cititori:
Intrebare 1 – Toata lumea este atacata? Nu mai sunt si
curatari si deblocari si eliberari?
Raspuns – Accesul acestor entitati este gresit a fi
perceput ca un atac. Ele nici nu stiu de „capul lor”. Se trezesc pur si simplu
in mijlocul nostru fara a avea habar cum au ajuns aici. De dorit sa ajunga nici
nu se poate pune problema pentru ca sunt extrem de deranjate de lumina. Dar
este ca si cum cineva ar arunca intr-un bazin pe altcineva care nu stie sa
inoate. Noi suntem colacul de salvare. Repet inca o data, atunci cand se face
rugaciune catre Sfanta Treime pentru ele, sa
se porneasca lucrarea de transformare astfel incat intr-un final sa ajunga
fiinte de lumina (poate fi rugaciunea formata doar din aceasta propozitie),
primul lucru care se petrece este ca se coboara niste scuturi care le
protejeaza de prea multa lumina. Pe masura ce ele stau sub aceste scuturi, le
creste coeficientul de a suporta lumina, mai ales ca le sunt taiate, datorita
scuturilor, cordoanele de legatura cu intunericul. Cand au ajuns la un grad
suficient de lumina, sunt preluate printr-un portal si trecute initial intr-un
spatiu intermediar, de transformare. Cam asa are loc acest proces. Se produc
curatari si deblocari in permanenta, dar in egala masura au loc incarcari cu
energii neconforme. Pana nu scapam de sub influenta acestor energii, nu ne
putem gandi nici la obtinerea unei curatari complete. Este ca si cum avem o
cada plina cu namol. In ea incepem sa bagam apa curata. Teoretic ar trebui ca
la un moment dat sa ajunga cada curata luna. Ce te faci insa cand cineva iti
arunca periodic si cate o galeata de namol? Pasesti in legenda mesterului
Manole. Ce construiesti ziua, se darama noaptea. Nu este deloc nesemnificativa
informatia ca in fiecare zi, de 3-4 ori doar pe timpul zilei, nestiind cate astfel
de procese se petrec si noaptea, coboara grupuri de Ingeri curatitori (chiar
asta le este misiunea). Ei fac curatenie energetica in jurul nostru. Asta se
intampla dupa ce au fost trecute in lumina valuri masive de entitati si pana sa
apuce sa se deschida alt portal. Daca nu ar fi asa, ne-am cam gasi ceva mai
aproape cu 2 m de Soarele negru interior.
Intrebare 2 – De ce unii nu simt mai nimic din toate
aceste manifestari?
Raspuns – La cat de neplacut este, nu pot spune in
primul rand decat ca ar trebui sa se considere extrem de fericiti daca se
incadreaza la aceasta categorie. Cred ca cel putin momentan, au activata
aceasta simtire a energiilor malefice doar cei ce fac parte din Fraternitatea
lui Mihail, avand ca misiune clara a actiona fata de invaziile de entitati negative
si nu numai. Daca nu ar simti aceste energii, cum ar putea sti ca se intampla
ceva de acest gen? Din pacate sunt multi cu tot felul de manifestari, dar care
cauta raspunsuri tot in medicina clasica, pentru ca nu inteleg sau nu sunt
informati despre ce se intampla si ajung pe la fel si fel de investigatii si
controale medicale, sfarsind prin a fi gasiti sanatosi tun. De asemeni cunosc
cazuri despre foarte multi copii care pur si simplu nu mai pun geana pe geana
noaptea, tinand-o intr-un urlet continuu de nu mai stiu parintii ce sa le faca.
Daca ar sti bietii de ei ca printr-o simpla rugaciune inaltata catre Sfanta
Treime spre a fi luate entitatile de acolo, ar putea rezolva o mare parte a
acestei probleme, daca nu ar mai exista si alte cauze, ce bine ar mai fi.
Copiii au lumina multa si entitatile acestea sunt conectate de Divinitate exact
la punctele unde se vede stralucind puternic, ca sa poata sa se hraneasca din
preaplinul de lumina. Nu poti conecta o astfel de entitate la cineva la care
abia palpaie un pic lumina, pentru ca nu are ce lua. Cum entitatile nu suporta
lumina, intra ca intr-un soi de stare de frica si disperare, se simt captive si
ar vrea sa fuga dar nu pot. Asta se traduce la nivelul corpului nostru fizic
prin junghiuri in inima, in cap, in plexul solar, prin intepaturi in corp. Este
si firesc ca un copil sa planga daca simte in permananta toate acestea. Dar
daca doar faci o rugaciune si ceri niste scuturi de protectie pentru ele,
intregul disconfort inceteaza ca prin farmec. Sper sa fie perceput ca logic tot
ceea ce am spus, pentru ca adevarul acesta este: totul se deruleaza intr-o
logica perfecta.
Promiteam in articolul „Agonie si extaz”
ca voi reveni cu noi perceptii si informatii despre ce mai e prin lumea aceasta
nevazuta dar existenta, cu care interferam in fiecare zi, indiferent ca vrem
sau nu.
S-a inchis nu stiu ce poarta de iad sau nu
s-a inchis?
Daca ideea deschiderii ei in 27 iulie
2014, de Sfantul Pantelimon, este plauzibila prin faptul ca toata lumea a
perceput niste energii suparatoare ceva mai aparte, diferite de ce se simtise
pana atunci, partea cu inchiderea nu se prea potriveste pana in prezent. La fel
de tare se simt intepaturile, la fel de mari sunt uneori durerile de cap si la
fel de intense sunt cand si cand mancarimile de piele. Multi pun aceste
simptome pe seama curatarilor si a eliberarilor. Or fi si din astea nu zic nu,
dar in nici un caz ele nu sunt generatoarele a cele ce v-am descris mai sus.
Spun lucrul acesta cu toata taria deoarece urmarind pe o anumita perioada de
timp aceste manifestari si completandu-le cu comunicarile (deseori direct cu
entitatile in cauza) va pot defini ormatoarele:
-se simt dureri teribile de cap, indiferent ca sunt localizate in zona
fruntii, in crestet sau la ceafa si dureri si intepaturi in zona pieptului pe
partea stanga, sau in centru sau pe partea dreapta (depinde de la om la om), atunci
cand se deschid portaluri prin care intra demoni.
Acestia se lasa greu convinsi sa se indrepte catre Lumina, desi in cele din
urma fac pasul.
-se simte devitalizare mare pe zona timusului atunci cand se deschid
portaluri prin care intra entitati de falsa
lumina si ingeri cazuti. Acestia
vor sa treaca in Lumina din prima, nici nu trebuie sa le explici ce si cum.
-se simte devitalizare si dureri pe plexul solar, splina si ficat atunci
cand se deschid portaluri pentru entitati din intuneric, alte categorii decat demonii. Acestea se lasa ceva mai
usor convinse sa faca pasul in Lumina decat demonii.
-se simte durere pe rinichi si in zona abdominala atunci cand sunt atacuri
energetice. De ce se actioneaza pe aceste zone? Rinichi loviti inseamna frica
si actiuni neconforme pe chakrele 1 si 2 inseamna plutire (despamantare) si
non-creativitate, adica intr-un cuvant un fel de zombie, despre care am mai vorbit
candva.
Toate acestea aduc cu ele, pe langa
durerile si neplacutele simptome fizice, stari aiurea de frica, de
furie, ganduri care mai de care mai bizare, in special din acelea de a le lasa
balta pe toate.
Aceste portaluri se deschid controlat cu
Voia Sfintei Treimi (am scris mai multe amanunte despre asta in articolul „5
zile”, publicat luna trecuta) si sunt mai multe intr-o zi. Fenomenul a inceput
in ianuarie 2013 si cel putin pana in prezent, a devenit din ce in ce mai
intens. Nu imi dau seama si nu raspunde nimeni la aceasta intrebare, daca s-a
atins sau depasit varful sau zona de maxim sau ne putem astepta la agresiuni si
mai mari. Entitatile care genereaza mancarimi ale pielii sunt cele care au
inceput sa acceseze campurile noastre odata cu ziua Sfantului Pantelimon.
Cineva scria la sectiunea „comentarii” ca sunt niste entitati micute cele care
dau nastere la acest disconfort (sunt complet de acord pentru ca si eu le
percep la fel, aproape ca pe niste musculite). Nu toti oamenii simt aceste
simptome la fel si nu am reusit sa gasesc pana in prezent o explicatie de ce pe
unii ii mananca pielea de pilda si pe altii nu. Poate este chestiune legata de
RH (am observat ca macarimea se manifesta cu preponderenta la cei cu RH
negativ), poate de altceva, nu stiu ce sa zic.
Asa cum am mai spus, toate aceste fiinte
primesc lumina de la oameni spre a fi ajutate sa ascensioneze in Cerurile
Superioare si sunt lasate sa ajunga in campurile noastre energetice, spre a ne sprijini
ele la randul lor, prin faptul ca datorita neplacerilor provocate, imping
oamenii catre credinta si rugaciune si deci spre o accelerare a evolutiei
spirituale. Dar pentru ca energiile lor sunt foarte nocive, conectarea acestora,
atunci cand se deschide un portal, nu este permisa decat la un grup limitat de
oameni. Cand se deschide un alt portal, se permite conectarea la un alt grup de
oameni, dand posibilitatea primului grup sa se reincarce si sa isi recapate
energia si fortele. Cand este complet refacut, este pus din nou la lucru. Cam
asa merge treaba de ceva vreme incoace. Aceste fiinte „se ventuzeaza” pentru a
primi energia si lumina si acolo unde se simte durerea si devitalizarea cea mai
mare, acolo este si priza facuta.
Pe langa toate acestea ma mai gasesc in
cercetari si pe alte fagasuri, dar momentan nu voi pomeni inca nimic, pana nu
va exista o intelegere clara a situatiei. Un lucru este cert. Este foarte
important sa avem o gandire pozitiva, sa ne folosim puterea gandului in a
proiecta o frumoasa planeta albastra la nivelul careia sa traiasca toti oamenii
in deplina armonie si echilibru, dar in egala masura este necesar sa fim
prevazatori, sa intelegem tot ce se intampla, sa fim intr-un soi de stare de
permanenta veghe, sa ne dorim sa aflam cat mai multe din cele ascunse, sa
cantarim toate cele ce ne inconjoara cu maxima intelepciune. Sa nu uitam ca
romanul nostru are o vorba: „Nu tot ce zboara se mananca”.
Este nevoie de multa putere de
discernamant, de multa rezistenta pentru a face fata la o astfel de lucrare.
Trebuie sa avem insa incredere ca Dumnezeu ne trimite la timpul potrivit toate
uneltele de care avem nevoie pentru fiecare etapa in parte, ce ne este destinat
sa o parcurgem.
In acest context, gandindu-ne la unelte,
va lansez o invitatie, ce va fi expusa si la sectiunea de evenimente, cursuri
si seminarii, privind o initiere pe care intentioneaza sa o dea doamna Melfior
Ra, dansa primind insistent mesajul in ultima vreme asupra necesitatii transmiterii
acestei initieri. Este vorba despre initierea in SANT MAT – CALEA SFANTA, ale
carei efecte le puteti gasi in site-ul doamnei Melfior Ra, in prezentarea ce
este facuta pentru aceasta.
Dansa va fi in Bucuresti in 20 si 21
septembrie 2014. In data de 20 septembrie va incepe un nou ciclu al seriei de 7
nivele de curs, numit „Scoala Initierii Astrale”, iar in 21 septembrie,
incepand cu ora 10, va avea loc intalnirea pentru aceasta initiere. Din cate am
inteles, nu este obligatoriu sa se fi urmat nivelele de curs, ca sa se poata participa
la primirea acestei initieri.
Mai multe detalii puteti obtine de la
persoanele de contact din Bucuresti, ce sunt afisate pe site-ul doamnei:
Inchei prin a
mai anunta ca de acum inainte nu voi mai publica anunturile pentru cursuri si
alte evenimente, ale mele sau ale colegilor mei, decat in sectiunea numita „Evenimenete,
cursuri, seminarii”, care se poate accesa fie dand un click in bara superioara
a blogului, pe pagina cu acelasi nume, fie pe icon-ul din partea dreapta sus,
aferent aceleiasi sectiuni.
Cu ocazia zilei
de 08.09.2014, ziua Nasterii Maicii Domnului si a zilei de 09.09.2014, ziua Sfintei Ana, Mama Maicii Domnului, urez tuturor purtatorilor de nume
pornite de la Maria si Ana, multa sanatate, lumina, bucurie, implinire, pace si un
plin de caldura:
Iata punctul meu de observatie si
concentrare din ultimele zile: TREI, GALBEN
si NEGRU, in familia lui galben intrand si culoarea aurie.
De ce au ajuns cifra 3 si aceste doua culori
in centrul atentiei mele in aceasta perioada? Pentru a intelege, trebuie sa va
expun cateva vise, care mai de care mai bizare, ce le-am avut consecutiv cateva
nopti la rand, incepand de sambata noaptea incoace, la care se adauga si alte intamplari
petrecute la nivel fizic ce conduc spre acelasi subiect. Dupa cum nu o singura
data am spus, cand apare acest sir de sincronicitati pe o perioada scurta de
timp, stiu clar ca trebuie sa-mi deschid larg ochii, sa-mi ciulesc urechile si
sa imi cresc receptivitatea la maxim, pentru ca in astfel de momente, Universul
doreste sa imi transmita lucruri importante.
Visul numarul
1
Mergeam cu
masina pe o strada, ma apropiam de capatul ei, unde perpendicular pe aceasta
exista o alta strada. Se forma practic o intersectie in T. In mijlocul
intersectiei statea pe jos o femeie imbracata complet in negru, cu fusta lunga,
camasa cu maneca lunga, dar care la chip arata precum o femeie de moravuri
usoare, rujata si fardata strident, cu un par roscat la fel de tipator. M-am
gandit initial la ceva negativ, considerand acea expunere ca pe o metoda de
atras atentia la barbati. Ulterior insa mi-a venit in minte ca ar fi bine
totusi sa opresc si sa o intreb daca nu a patit ceva, considerand ca este
foarte posibil ca aparentele sa insele. Am tras masina pe dreapta, m-am
indreptat catre ea, am intrebat-o daca o pot ajuta cu ceva si in acel moment ea
mi-a zambit, parca bucuroasa ca am bagat-o in seama si a inceput sa se ridice.
Pe masura ce se ridica se transforma. Cand a ajuns in pozitia de stat in
picioare, arata ca o fata simpla de la tara, imbracata in aceleasi haine negre.
Mi-a spus ca reprezinta Fundatia „Salvati Albinele” si ca are nevoie de
ajutorul oamenilor buni la suflet si carora le pasa de albine. Am intrebat-o in
ce fel as putea eu sa ajut in prima faza. Mi-a raspuns ca are la vanzare niste
fiole cu un compus facut de albine, menit sa creasca imunitatea, la fel cum
face si vitamina C. Mi-a spus ca o fiola costa 10 lei si ca trebuie sa cumpar 3
ca sa se produca efectul scontat. Am cautat in portofel si nu aveam suficienti
bani la mine. Mi-a spus sa intru in cladirea fundatiei care era chiar in
dreptul locului in care parcasem masina si sa ne socotim acolo cum putem sa
facem. Cand am ajuns in interior si am deschis din nou portofelul mi se
inmultisera banii si aveam acum mai mult decat dublul sumei cerute. S-a oferit
atunci sa imi dea in plus si cateva pachete de mancare invelite in hartie alba iar deasupra lor erau niste carnete de culoare fie rosie, fie albastra. Mi-a spus
ca sunt carnete de asigurari de viata. Eu am intrebat-o ce sa fac cu acele
asigurari caci pe criza asta, cine se mai gandeste la asigurari? Ea mi-a
raspuns ca oamenii vor fi extrem de atrasi sa isi faca aceste asigurari, cand
le voi preciza ca reprezint Fundatia „Salvati Albinele”.
Ca sa fac o paranteza, stiu exact sumele
vehiculate in vis si au si acestea mare importanta, dar aceste explicatii le-ar
putea intelege mult mai bine cei ce au urmat cursul domnului Manu Stejar.
Altfel mi-ar lua foarte mult timp sa le pot explicita pe fiecare. Pe de alta
parte, la cursurile mele cu Ingeri, le spun oamenilor ca Maica Domnului are
niste Ingeri in serviciile Sale, foarte inalti vibrational, din a 12-a
dimensiune, ce arata exact precum albinele. De altfel s-a dovedit stiintific de
curand ca albinele sunt fiinte multidimensionale si poate ati vazut vreodata pe
internet un e-mail care a circulat si in care se arata efectul unui experiment.
Un apicultor a bagat in niste stupi niste icoane ale Maicii Domnului si ale
Domnului nostru Iisus Hristos. Albinele au construit fagure in jurul
imaginilor, ca niste rame, fara sa acopere imaginile. In mod sigur albinele au
o inteligenta pe care cred ca inca nu o cunoastem in totalitate. Am auzit de
asemeni ca apicultori romani afirma ca in acest an s-a intamplat ceva ce ei nu
au intalnit in ultimii 30 de ani. Albinele nu au gasit polen nici cat sa se
hraneasca pe ele daramite sa mai produca si miere. Ei au fost nevoiti sa
apeleze la variante alternative de hranire si nu intru in prea multe detalii
pentru ca nu cunosc mai nimic din tainele acestei indeletniciri. Cateva zile
dupa acest vis, dupa ce au venit si mesajele ulterioare, am inteles ca
elementele cele mai importante care mi s-au transmis au fost: cifra 3, culorile
galben si negru ale albinelor si faptul ca au ac cu care ar putea intepa,
precum si cuvintele „salvare” si „asigurare de viata”. De asemeni, acea
aparitie initiala a femeii intr-un fel si transformarea ei in alt fel ulterior,
am perceput-o ca pe un test al compasiunii pe care daca il treceam, de acolo mai
departe urma sa mi se furnizeze toate informatiile. Si l-am trecut, pentru ca
am ales sa merg sa o intreb daca are vreo problema si daca o pot ajuta cumva.
Visul numarul
2
A fost in
aceeasi noapte. Am visat ca un barbat militar s-a indreptat catre mine si mi-a
prins la piept o decoratie ce arata mai degraba ca o medalie. Cum venea cu ea
spre mine am vazut doar partea de pe verso, care continea un dreptunghi. Mi-a
spus ca aceasta este pentru merite deosebite obtinute la olimpiada
internationala de biologie. M-am gandit atunci ce loc am obtinut si mi-am spus:
2 sau 3. Nu imi aminteam exact care dintre ele dar cert este ca nu era locul I.
Visul nu a fost prea special dar cu
adevarat special a fost faptul ca in ziua ce a urmat am fost intr-un targ de
antichitati si am gasit de cumparat medalia, precum si un alt obiect extrem de
interesant. Pe medalie sunt figurati 3 handbalisti, ca simbol cam bate catre
infatisarea celei de-a 7-a peceti (pe care am expus-o in articolul cu acelasi
nume), cu cerc mic in cerc mare, semnificand Soarele si Luna intr-un echilibru
perfect, culorile celor doua formatiuni corespund locurilor 2 si 3 (argintiu si
aramiu) iar pe verso are un dreptunghi asa cum am vazut in vis. Pe celalalt
obiect este figurata icoana a 3 Sfinti, fara a deslusi pana in prezent despre
cine este vorba. Poate sunt Sfintii Trei Ierahi Vasile, Grigorie si Ioan Gura
de Aur, desi nu i-am vazut pana in prezent figurati pe undeva fara barba. Toate
acestea le puteti vedea in imaginile de mai jos. Retinem ca element important
cifra 3.
Visul numarul
3
A fost in urmatoarea
noapte. Eram intr-o camera cu 3 barbati, cu care stateam de vorba despre
lucruri legate de cunoastere si intelepciune. Unul dintre ei era inalt de
proape 2 m, era foarte prezentabil si avea par alb grizonat tuns scurt iar
barba era la fel, de asemeni tunsa scurt. Eram undeva intr-un apartament de bloc
situat la un etaj ceva mai sus, 7-8. Barbatul cu barba alba statea in picioare
la fereastra. La un moment dat, au aparut in stanga, pe acoperisul unui bloc
vecin, perpendicular pe cel in care ne aflam noi, un grup de luptatori ninja.
Partea interesanta este ca erau imbracati in galben si nu in negru asa cum ii
cunoastem noi si aveau sabiile negre. Pareau ca se antreneaza, insa la un
moment dat s-au apropiat periculos de mult de marginea blocului. Dintr-o data,
unul dintre ei s-a lasat pe spate si la fel au facut si ceilalti, putand sa
aflam noi in acest fel ca ei pot sa zboare. Fiecare isi luase in vizor cate un
apartament pe care l-au atacat cu sabia, intrand cu ea prin geamurile de la
sufragerie ca prin apa, fara ca geamul sa se sparga si omorand pe toti oamenii
pe care ii gaseau in camera respectiva. Evident ca si pe noi „ne-a ales” unul
dintre ei. Cand a ajuns la punctul de contact al sabiei cu geamurile camerei
noastre, barbatul cu barba alba s-a intors catre el, a indreptat palmele spre
el si i-a spus STOP! Respectivul a ramas inghetat in aer pe dinafara blocului.
Ulterior barbatul, facand niste semne cu mainile, l-a lasat sa intre in camera
incetul cu incetul, ca si cum s-ar derula o filmare cu incetinitorul. A intrat
cu totul in sufragerie, iar noi ne-am dat evident spre margini, in afara
traiectoriei sabiei sale. Apoi barbatul a continuat sa faca niste semne, dupa
care i-a permis sa se trezeasca, numai ca acest ninja era complet transformat
atunci. A spus ca isi da seama ca nu a servit unei cauze drepte, motiv pentru
care a ales sa se debaraseze de acea organizatie din care facea parte. Si-a dat
combinezonul galben jos, a ramas intr-un slip de culoare alba si in acest fel a
iesit pe usa. Dupa aceea barbatul cu barba mi-a cerut sa cobor, sa merg sa caut
ascunzatori si sa avertizez oamenii ca urmeaza un atac teribil. Mi-a reamintit
ca modul in care pot fi stopati acesti ninja tine de Puterea Gandului. Cu
iubirea nu poti face transformare la secunda, mai ales ca ei au chakra inimii
inchisa. Cu iubirea se face transformare incetul cu incetul, si nu este potrivita in caz de
atac, situatie in care prea mult timp nu exista la dispozitie. Am plecat sa
caut ascunzatori. Privind in sus, am putut vedea cum pe toate blocurile coborau
acesti ninja parca din nori. Nu se vedeau nave, nu se vedea nimic. Era invazie.
Am gasit la un moment dat un loc intre blocuri, plin de pubele de gunoi. Am
gandit ca acela este foarte potrivit de ascuns chiar daca mirosul era
insuportabil. De asemeni am gasit niste WC-uri la fel de mizerabile. Si pe ele
le-am considerat locuri bune de ascuns. Ma gandeam ca probabil ei nu ar cauta
dupa oameni in locuri atat de infecte. Am gasit apoi o camera curata ca la
farmacie, cu totul alb in interior, in care era o doamna. Ea mi-a spus ca nu au
cum sa o gaseasca vreodata pentra ca nu au acces acolo, dar nu are loc sa
primeasca decat copii sa ii ascunda, nu si adulti. Am retinut si acest loc. Am
mai gasit o casa din fier ruginit, cu scari si drepte si in spirala, cu multe
coridoare. Am tot urcat pona am ajuns pe acoperis. Acolo a aparut dintr-o data
un ninja. Am gandit in acele fractiuni de secunda ca acolo imi este sfarsitul
dar mi-am amintit de sfatul cu puterea gandului si am facut si eu la fel cum a
facut barbatul cu barba alba. Nici nu imi venea sa cred cat de usor mi-a fost
sa il fac stana de piatra. Imediat dupa aceea parca m-am teleportat si am ajuns
intr-un loc in care se vedeau numai nave albe dreptunghiulare zburand pe cer si
alte nave mai mici, in forma de ciuperca cu picior cu tot, de culori albastru
cu verde, ambele culori in diferite tipuri de nuante. Ce mi-a atras atentia a
fost ca pe picior era desenat mare simbolul AUM (il puteti vedea mai jos) iar
un text scris in limba sanscrita era marcat circular in jurul piciorului navei,
exact ca in videoclipul cu mantra OM MANI PADME HUM, pe care il redau din nou
mai jos pentru o mai buna intelegere, desi l-am mai expus si cu ocazia altor
articole. Au aparut extrem de multe nave de tip ciuperca, s-au deschis niste
trape si au inceput sa coboare niste armate de extraterestri, umanoizi, cu
inaltimi pe la 1,80 m, care aveau ca arme cate o sulita cu ambele varfuri
ascutite. Am spus ca sunt armatele planetei OM, venite pe Pamanat sa ne ajute
si ca oricare dintre componentii unei astfel de armate este de doua ori mai
puternic decat un ninja pentru ca are o arma cu doua varfuri si nu cu unul
singur cum avea un ninja sabia.
Propun ca in cateva seri la rand, la ora 21, sa inlocuim rugaciunea noastra obisnuita cu mantra din acest videoclip (mantra compasiunii) si sa o cantam in paralel cu videoclipul. Asa cum spune si titlul lui, este intonata de 108 ori, asa cum procedeaza tibetanii de obicei cand canta o mantra. Iata din nou cifra 3 prin cei trei barbati
cu care eram in camera si din nou galben si negru in echipamentul luptatorilor
Ninja.
Toate aceste mesaje mi s-au edificat in
momentul in care am primit prin e-mail de la o prietena linkul catre meditatia
planetara la care cel ce isi spune Cobra invita pe toata lumea. Dand pe acel
link, in loc sa vad meditatia, mi-a atras atentia un alt film ce era alaturi,
intitulat „The Order of de Black Sun” sau „Ordinul Soarelui Negru”. Ce sa vezi?
Ne-am intors din nou la Soarele negru. Am recomandat candva cartea lui Peter
Moon intitulata „Soarele negru” si nu este singurul autor ce trateaza acest
subiect. Ne-am ocupat atunci insa de varianta pozitiva a Soarelui negru, ca
reprezentare a Vidului primordial al Creatiei. Se pare ca a sosit vremea pentru
latura cealalta. In film, pe care il expun mai jos si care din pacate nu este
titrat, se vorbeste despre puternica organizatie satanista „Soarele negru” si
despre influentele sale asupra cursului evenimentelor la nivel mondial, de-a
lungul istoriei. N-as putea spune daca este sediul ei central in Tibet sau e
acolo doar un punct important, dar pentru mine este evident ca s-a pornit un
conflict puternic intre Lumina din Tibet si intunericul de acolo. Nu au aparut
respectvii din vis, in echipamente ninja intamplator si nici navele de pe
planeta OM.
Pe de alta parte, in noaptea trecuta,
multi prieteni de-ai mei dar si eu, am visat lupte crancene cu tot felul de lupi
negri, caini negri, demoni si alte creaturi, la toti sfarsindu-se visele prin
omorarea acestor personaje. In multe situatii insa ele au inviat insa complet
transformate, trecute de partea Luminii. In cazul meu a fost o lupta cu un demon,
ce arata exact ca barbatul cu barba alba, dar acesta avea niste tente rosiatice
prin par, cu dintii grebla, ale carui instrumente erau ace de croitorie si lame
de ras. Lama de ras si cu lama tibetan, tot aceeasi radacina. Cu lamele nu a
putut sa imi faca nici macar o taietura. Acele insa incepuse sa le materializeze
cu intentia de a le improsca spre mine. Folosindu-ma din nou de puterea
gandului le-am adunat pachet precum spicele de grau, pentru ca in acest fel nu
mai putea face nimic cu ele, dupa care mi-am luat un avant si am facut o
figura a la Jean Claude Van Damme, pe care in realitate n-as putea sa o execut nici de frica. I-am tras una in fata cu ambele picioare
deodata astfel incat a cazut pe spate, s-a lovit la cap si a ramas acolo
nemiscat, cu teasta facuta zob. Mai tarziu el a inviat dar transformat intr-o
fata, ce cauta sa isi uite trecutul si sa isi faca o viata noua, o familie. Am
felicitat-o pentru toate acestea si visul s-a sfarsit. In aceeasi noapte am visat
si o lupta intre un grup de samurai si un grup de indivizi precum cei din
bandele maericane de prin filme. La fel i-au batut samuraii pe ceilalti de i-au snopit,
dupa care trei dintre ei s-au asezat pe trei scaune puse in triunghi, dar unul
pe o treapta mai sus decat celelalte doua. Discutau ca in sfarsit s-au eliberat
si au reusit sa refaca triunghiul.
Ieri am facut cautari intensive pe internet.
Am gasit un alt simbol al Soarelui negru folosit de nazisti. Are 12 raze frante.
Ce spuneti despre asta dragi prieteni ce ati urmat cursul Jedi? Dar despre
samuraii invingatori? Exista si un simbol cu 16 raze tot al Soarelui negru,
gasit de Peter Moon. Ma opresc aici, nu mai zic nimic.
Cel cu 12 raze este figurat pe podeaua
unei sali din North
Tower of Wewelsburg Castle. Interesanta este si forma castelului, gandindu-ne
la povestea cu triunghiul format de cei 3 samurai.
Am descoperit si o imagine a lancei cu care a fost
impuns Iisus cand era pe cruce. Hitler a cautat-o multa vreme, stiind ca aduce
multa putere celui ce o are si a gasit-o. Pentru mine semnificativ in acest
moment la ea este ca este construita in culorile negru si galben.
Mie imi este cat se poate de limpede, cu
fiecare zi care trece, ca orice formatiune de intuneric este transmutata, prin
utilizarea unei formatiuni de lumina bazata pe un numar identic. Nu stiu sigur
dar probabil ca organizatia „Soarele negru” are 12 maestri intunecati la
conducere.
De asemeni daca 666 de intuneric este
reprezentat de Soarele negru, atunci trebuie sa existe si un 666 de Lumina care
reprezinta Soarele galben (puteti vedea un articol scris acum 2-3 luni despre
666), care se opune celui negru si care in cazul nostru al romanilor, il are in
frunte pe Zamolxe. Cred sincer ca barbatul cu barba alba ce mi-a aparut in vis
si m-a invatat despre puterea gandului era Zamolxe, avand in vedere ca de doua
saptamani ma rugam si iI ceream lamuriri simtind ca ceva nu este in regula si
cred ca acel demon ce ii semana dar avea ceva roscat prin par, cu care m-am
confruntat, era falsul Zamolxe, ce a reusit cu succes „sa coordoneze” pe multi lucratori
in lumina de-ai nostri. Consider ca aceasta organizatie a Soarelui negru facea
sau face (inca nu stiu daca pot vorbi la timpul trecut) urmarire sau vedere de
la distanta, iar la noi in Romania a avut in mod special in vizor Cultul lui
Zamolxe, fiind cel mai raspandit, cunoscut si uzitat. De aceste interferente
cred ca nu a fost scutit nici un lucrator in lumina, chiar si pe alte sectoare,
nici macar eu. Am declarat clar ca nu am vazut de cand fac cursurile atat de
mult intuneric asa cum am vazut la cursul cu Ingeri din Constanta. Trebuie insa
si recomand cu multa tarie, sa se dea importanta cuvenita construrii protectiilor
atunci cand se fac cursuri sau orice lucrari ale Luminii, de catre cei ce
coordoneaza asemenea actiuni. Daca noi ii putem vedea pe ei, asta nu inseamna
ca ei reusesc intotdeauna sa vada ce facem noi, dar de incercat incearca cu
siguranta. Mai cred ca as fi extrem de naiva sa gandesc ca doar „Soarele negru”
are astfel de preocupari. Deseori, cand se face vedere de la distanta, se aleg
cativa oameni potriviti de prin sala, programati ca atare cu alte ocazii
anterioare si saracii de ei nici macar nu stiu ca sunt folositi la asa ceva. Se
priveste de la distanta prin ochii lor, ca si cum cei din planul ascuns ar fi
acolo prezenti si se transmit contraenergii menite sa pericliteze orice lucrare
facuta in numele Luminii. Trebuie cerute concret Divinitatii scuturi
antiurmarire si taierea cordoanelor de comunicare cu cei ce se afla in plan
secund, ale tuturor celor ce ar putea fi folositi ca instrumente pentru acest
scop.
De asemeni acel „Salvati albinele” mie imi
sugereaza sa ne gandim cum sa facem sa salvam aceste suflete ce servesc acum
intunericul, pentru ca toate mesajele pe care acum vedeti in ce fel le-am
primit, arata clar ca trebuie salvate si transformate.
Cred ca ei au pregatit un atac masiv, dar
este necesar sa mai asteptam sa vedem ce se petrece in zilele ce urmeaza,
nereusind sa inteleg exact daca acum doua nopti, cand datorita ghidarilor
primite prin vise, Lumina a actionat ea mai intai, luandu-i pe prietenii nostri
un pic prin surprindere si gasindu-i cam nepregatiti, a fost o victorie
definitiva a Luminii sau doar o batalie castigata.
Omul cu barba alba imi cerea sa anunt
oamenii si sa le gasesc ascunzatori. Am facut-o prin acest articol. In vis se
arata ca vin ajutoare masive. Drept urmare nu ne ramane decat sa fim
increzatori si sa nu uitam nici o clipa de puterea gandului, ca instrument de
baza in aceasta perioada, completata de puterea iubirii si a compasiunii. De retinut este de asemeni ca dumnealor folosesc un instrument de baza si anume ACUL. Sunt unele otravite energetic, nu niste simple ace. Tot cu puterea gandului s-a transmis ca se actioneaza si asupra acestor ace. Cum? Sa faca fiecare dupa cum este condus de intuitie si sa aiba incredere in rezultat.
Exista multe articole interesante despre organizatia
„Soarele negru” dar eu va ofer linkul catre unul care desi este foarte lung, eu
una, l-am citit din cap in coada, considerandu-l foarte bun. Ignoram ca sunt
asociati reptilienii, fiinte cu corp fizic, cu entitatile demonice fara corpuri
fizice. Nu au nici o legatura.