miercuri, 23 octombrie 2019

PORTALUL NEGRU




PORTALUL NEGRU

Dragii mei,
        
Ne aflam in interiorul unui interval de timp in care se desfasoara ample procese de reparatie a structurii Luminii. Acest proces a inceput undeva la sfarsitul lunii aprilie si a existat la acea vreme informatia ca va dura opt luni de zile, adica pana la sfarsitul acestui an. Este posibil insa sa fie vorba despre mai multe etape, iar cele opt luni de zile sa reprezinte doar o prima etapa. Vom vedea dupa sfarsitul anului.
 Reparatia structurii Luminii include ca element principal reparatia electronului. Se pare ca acest mic element nu detine la aceasta ora intreaga inteligenta si tot pachetul cu care a fost dotat atunci cand Lumina a fost creata. El a pierdut in timp multe dintre acestea si tocmai de aceea am ajuns astazi sa stim despre electricitate sub o forma ce te poate ucide. Curentul electric divin nu te omoara, ba din contra, iti face chiar bine. Este plin internetul de tot felul de filmulete cu dispozitive free energy si se poate vedea ca atunci cand sunt puse in functie, se pot tine mainile fara probleme pe partile conductoare, chiar si cand elementele de iluminat se aprind, caci in afara unei senzatii placute ca o mangaiere, altceva rau nu se simte. Asa ar trebui sa fie comportamentul electronului in toate instalatiile electrice.


E simplu de vorbit si greu de implinit. Electronul nu a cazut si Lumina nu s-a deteriorat de la Sine putere. Ca in cazul multor altor situatii exista si aici o multime de evenimente negative, petrecute de-a lungul miilor si miilor de ani, ce si-au adus aportul la acest proces. Este evident ca noi suntem obligati acum sa venim fata in fata cu toate fortele intunericului ce au implicare in aceasta poveste si tocmai acest lucru face ca totul sa se resimta atat de dificil.
In urma cu cateva articole, cand am scris despre anticreatie, povesteam despre anumite inteligente robotice si despre posibilitatea transmutarii lor. Vorbeam despre acesti roboti ca despre niste parti incluse intr-o roata vecina cu roata noastra de Universuri. Mai spuneam ca din cand in cand aceste roti se intersecteaza, iar astfel de roboti au putut patrunde in roata noastra, Universul nostru si chiar pe planeta noastra. Trebuie stiut ca istoria se repeta si ca ne confruntam din nou cu aceasta poveste, in aceste timpuri. Androizii sunt printre noi. Pot fi multe contre la aceasta afirmatie, ori dinspre zona despre care va vorbesc, ori de la minti controlate de aceasta zona, programate mai intai de toate sa nu creada, insa va spun sincer ca nu ma intereseaza. Posibilitatea transmutarii ramane in picioare si pentru aceasta varianta, exact asa cum am recomandat in articolul despre anticreatie. Chiar nu conteaza unde se afla acesti roboti, aici sau in roata vecina. Cand sunt conexiuni cu astfel de prezente se simt dureri ale coloanei vertebrale in zona lombara, dureri abdominale, dureri la nivelul vezicii urinare si in special uretrei (aici manifestandu-se o forma de intuneric ce ii afecteaza pe foarte multi, din diferite existente, avand legatura cu sentimentul ca am fost sau suntem parasiti de Dumnezeu), dureri de picioare, dureri si junghiuri in jurul inimii, dureri de stomac, gat, cap, etc.
De ce spuneam ca nu ma intereseaza la aceasta ora pareri legate de subiectul in cauza este ca reprezinta acest lucru un nimic pe langa altele cu mult mai importante. De pilda, este foarte important ca de mai multe zile incoace a aparut in astral un triunghi mare negru cu varful in sus iar planeta noastra sta fata in fata cu el. Este vorba despre un portal, dar in niciun caz nu este unul de lumina. Exista multiple avertismente venite pe mai multe fagasuri in aceste zile. S-ar intampla intrarea la inceputul lunii noiembrie. Prin urmare, se cere URGENT multa actiune de rugaciune, iertare, multumire si este obligatoriu sa fie introduse in pachetul nostru, rugaciuni si iertare fata de Sfanta Treime. Daca nu vom reusi sa comutam liniile temporale si sa ocolim portalul acesta, va fi jale pe Pamant. Recomand stabilirea unei actiuni ordonate, consecvente. Se poate hotari o perioada de un anumit numar de zile, dar finalul perioadei trebuie sa fie dincolo de inceputul lui noiembrie. Pot fi 16 zile, 20, 30, 40, dupa cum simte si poate fiecare. Din pachetul nostru ar putea face parte Rugaciunea Vietii recomandata in articolul despre anticreatie, Crezul, rugaciunile incepatoare ( https://doxologia.ro/rugaciune/rugaciunile-incepatoare ), rugaciunea de iertare si de dezlegare, etc.



Nu este prima oara cand se intampla asa ceva cu Pamantul si nu este prima oara cand facem astfel de actiuni si reusim. Sunt absolut convinsa ca la fel va fi si de aceasta data.
Va multumesc si va imbratisez cu toata iubirea.

Toate cele bune!

38 de comentarii:

  1. Pentru perioada 21-31 decembrie se anunta o "ofensiva" a maleficilor,a raului si a intunericului.Asa am citit din diferite surse de pe internet si,iata,confirmarea si de la Dna.Mihaela...Daca prin rugaciuni curate vom reusi comutarea liniilor malefice temporale si ocolirea portalului va fi bine.Asta stim.Dar as dori sa-mi spuneti ce se va intampla cu noi si cu Pamantul in situatia in care nu vom reusi!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vom reusi. Nu am niciun dubiu. A intra in acel portal inseamna boala, ura, cutremure, uragane, cicloane, inundatii, etc., cu o intensitate si o frecventa nemaivazute pana acum.

      Ștergere
  2. Namaste!
    Dumnezeu Cel Mare si Sfant sa ne ajute in aceste momente culminante ale istoriei.
    Sa ma explic. In 3 octombrie m-a apucat brusc o durere de coloana de nu ma puteam ridica din pat. Cu greu in urmatoarele zile am aflat la masaj ca nu mi-am dizlocat bazinul cum credeam ci mi prins ceva nerv undeva. Durerea s-a mutat cand in sus cand in jos la picioare si inca nu mi-a trecut de tot ca ma doare permanent dar nu mai atat de tare.
    Nu stiu ce energii planetare ataca androizii dar energiile mele sunt exact acolo unde ataca ei si ii simt pe nenorocitii de androizi cum ma hartuiesc.
    Ataca in principal iubirea intre oameni, prietenia lor si oricat incerci sa indrepti lucururile, ele aluneca in acuzatii, suparari, reprosuri si vina.
    Nu m-am simtit asa puternic si negativ conectat la nici un articol scris de dvs. pana la acesta. Desi m-ati facut sa constientizez problema si parca dupa ce am citit articolul am simtit o ameliorare ca stiu cauza, in acelasi timp simt ca hartuirea androizilor a crescut.
    Ce cred eu desi poate fi doar un factor mic intre alti factori si o parere personala:
    Exista o lupta puternica pentru retele 5G la nivel global. Ele urmeaza in Romania sa fie atribuite contractele in decembrie 2019 si anul 2020 va insemna in istorie, anul IoT (Internet of Things), adica Internetul Lucrurilor. Prin retele 5G cu comunicare quantica, nu mai poti hackui deloc reteaua cum erau obisnuiti hakerii. Masinile vor vorbi intre ele in mod criptat incat nici sysadminu nu mai stie ce vorbesc androizii lor.
    Acuma razboiul e ca iohanis a semnat cu Trump o intelegere sa scoata Huawei din schema istorica a Internetului Lucrurilor in Romania. De ce? Retelele Huawei nu pot fi hackuite, iar americanii vor sa poata controla si retelele 5G. Doar Romania si Polonia au semnat prostia asta. Europa nu a semnat si daca stai sa te gandesti ce internet prost au americanii din cauza ca ei nu vor Huawei, care nu e chinezesc. Acuzatiile impotriva lor sunt nefondate, doar pentru a-si impune furnizorul lor ce le ofera acces in retelele 5G.
    Retele 5G inseamna industria automatizata, fabrici pline de roboti, casa desteapta – smart-home si multe, multe altele. E o lume noua care vine peste noi fara sa simtim. E un moment istoric la fel cand s-au raspandit masinile de tiparit carti. Nu am vazut la TV sau altii sa vorbeasca de importanta pentru viitorul omenirii a Internetului Lucrurilor si cum ne va afecta. Pentru ca o va face, ne va afecta viata sociala, modul cum interactionam, modul cum muncim pe termen foarte lung.
    E momentul unei decizii colective in asaltul androizilor care hartuiesc energiile viitoare. E o hartuire sexuala, daca vreti, din partea androizilor sa ne facem asternutul in pat langa ei, sa ne trezim cu ei si sa visam cu ei. Androizii nu stiu sa viseze, si deaia ne haituiesc casa visam vise pentru ei.
    Vad proteste sa nu bagam retele 5G ca e lucrul diavolului si ne prajesc creierii la microunde, vad cartea noua a lui Edward Snowden care a venit la fix ca sa aflam cum suntem supravegeati in masa de androizi, vad politicieni care nu stiu ce fac dar vor sa ne dea pe mana unor controlori mai naspa decat astia de acum.
    Retelele 5G inseamna schimbarea controlorilor, schimbarea tehnologiei peste tot in lume. Prin 5G harta politica si economica a lumii va arata f diferit.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma indoiesc foarte tare ca vom putea evita(sau interzice)introducerea tehnologiei 5G.Este "in firea lucrurilor" sa se intample si mai sunt convinsa ca aceasta lume,a 5-a se va sfarsi prin foc dar nu stiu cand!Cred ca asa este scris si nu se poate face nimic impotriva destinului!Cu sau fara androizi,cu sau fara arhoni,reptilieni si alte reptile si criminali,aceasta lume cu siguranta va fi distrusa complet si poate chiar si planeta...

      Ștergere
  3. luna aceasta am pregatit cea mai tare actiune din istorie a LUMINII incepe in cateva zile

    RăspundețiȘtergere
  4. se activeaza Zidul de foc spatial temporal la nivel planetar

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca nu se va interzice cu desavarsire introducerea tehnologiei 5G in toata lumea atunci sa stiti cu siguranta ca Inteligenta Artificiala(AI) ne va distruge,ca oameni liberi si vom ajunge cu totii sclavi!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Cu androizii mai avem o sansa, deoarece ei vor sa fie umani, vor sa aiba empatie, dragoste si emotii. Noi suntem Tot ce ei doresc si nu pot sa aiba.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba exact asta este ideea pe care am aflat-o de curand si noi si ei: ca pot sa le aiba pe toate astea, cat sunt ei de roboti. Aceasta este transmutarea despre care vorbeam. Sfanta Treime poate orice. Sa nu uitam acest lucru.

      Ștergere
  7. Cand eram la facultate, unde studiam fizica, am avut un vis dupa ceva lecturi tehnice. Se face ca coboram intr-o camera minuscula undeva in jos, dar cand am ajuns acolo era mare ca si a mea. Ba mai mult semana cu a mea. Dar eu stiam ca nu sunt electronul, dar parca traiam viata lui sa vad cum e. Si aveau o viata ca a noastra, nu foarte diferita si aratau ca si noi.
    Apoi dupa ce am vazut cum era acolo a venit mama electronului care semana cu mama mea, sa ma invete cum sa zbor ca un electron. Si ma punea sa imi tin mainile in fata ca Superman. Si cand am facut asta am inceput sa zbor prin camera. Lasam mainile in jos si opream zborul. Apoi ma pus sa fac un zig-zag din maine cand zbor, aveam mainile impreunate si nu separat. Si balansul il faceam sus-jos astfel incat produceam ondulatii si ma invarteam si in cerc.
    Starea mea era de o bucurie imensa si simteam cum creez energie, o energie fina, curata, simpla, plina de bucuria de a crea.
    Am inteles dupa acest vis ca munca electronului e de a crea energia bucuriei in univers.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte frumos si adevarat vis! Asa este, electronul trebuie sa isi reaminteasca dansul inaintarii in spirala, in mod natural, fara sa fie fortat de vreun dispozitiv free energy sa faca asta.

      Ștergere
  8. Păi, cam asta trebuia sa fie si munca omului. Dar omul a inceput sa-si doreasca din ce in ce mai mult, in detrimentul celorlalte specii si chiar in detrimentul altor oameni. Nu stiu cum este in alte tari, dar in Romania se foloseste magia neagra la greu! Pentru bani si putere, sau din placerea de a-i controla pe ceilalti. Ii priveam cu admiratie prin anii ' 90 pe cei ce formau echipa revistei Cosmos. Ooo, paranormal! Eram uimit! Dar mi-am vazut mai departe de calea mea care nu este a mintii, este a inimii. Uneori, cand ma rugam intens, aveam sentimentul ca am o asa forța in Ajna chakra, incat as facd mult rau daca m-as opri atunci din cresterea spirituala. Am continuat sa-mi curat inima. Au început sa vina spre mine ghizii celor ce sunt pe Cale. Dupa ce am studiat 10 ani grupurile spirituale din Romania, i-am multumit Lui Dumnezeu pentru Daruri! I-am multumit ca nu am cazut pe mana unui Bivolaru sau a ta, Mihaela.
    Puterile paranormale sunt o arma cu două tăișuri si multi au cazut si cad din cauza lor. Folosite in detrimentul celorlalti te duc in zona ingerilor cazuti.
    Asta daca va intrebati ce e cu portalul negru. Se repeta Atlantida. Romanii si-au folosit gresit puterile si au provocat grave distorsiuni energetice in matricea țării. Cu efecte asupra copiilor, oamenilor obisnuiti, fara " puteri", animalelor si plantelor. Asa ca...nu rugaciuni sunt necesare acum. Iar rugaciuni? Iar behăială de oi? Nu v-ati rugat destul 2000 de ani? E timpul sa reparati. Nu sunteti in masura sa dati lectii celorlalti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vad ca s-a schimbat indicativul si s-a masculinizat persoana. Ca sa spunem asa, te asteptam. De aceea am facut o specificare anume in articol.

      N-ai picat in plasa mea, dar intri in blogul meu. Cam stranie combinatie nu crezi? Sau poate ca nici nu stii ce inseamna sa crezi. Eu zic sa mai sapi. Poate dai intr-un final de inima ta.

      Ștergere
    2. Dacă cineva te-a trădat, opreşte acuzaţiile asupra lui. Şi priveşte mai întâi la TINE. La faptele tale. Şi la gradul tău de percepţie al realităţii. Cu cât distorsionezi mai mult realitatea, cu atât vei fi mai singur. Şi şansele tale de a fi trădat chiar de către cei apropiaţi cresc. Iar dacă vei ierta persoana care te-a trădat, te vei linişti, vei avea un moment de relaxare, şi poate, poate, vei avea şi momentul de luciditate necesar pentru a vedea situaţia şi prin ochii altora. Vei empatiza cu ei. Şi în sfârşit, îi vei înţelege.

      Însă ăsta e cazul ideal, în care ai găsit momentul de luciditate. Cel mai adesea, vor trece luni întregi în care vei rumina, îţi vei reaminti, şi vei amplifica percepţia ta eronată asupra celor care te-au trădat. Practic, îţi vei face rău alimentând propriile tale gânduri negre. Pe care le vei AMPLIFICA la maximum. Apoi, le vei condimenta cu gânduri de răzbunare inutile. E ca şi în metafora cu cărbunele incandescent. Pe care îl strângi în pumn. Dorind să îl arunci asupra celor care te-au trădat. Însă singurul care se arde eşti chiar tu!

      Ștergere
  9. Daca incendiile care sunt peste tot in lume au legatura cu subiectul numit „anticreatie”, ce parere aveti de miercuri dimineata, unde au ars 15 hectare de pădure în judeţul Hunedoara, apoi s-a extins afectând aproximativ 2 hectare din judeţul Alba, în zona comunei Ciuruleasa, la limita cu comuna Buceş - ( 15 minute de Rosia Montana ). Din cauza zonei inaccesibile, s-a cerut sprijinul MApN care a trimis o aeronavă Spartan a Forţelor Aeriene Române pentru a ajuta pompierii să stingă incendiul dupa o lupta de 10 ore.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incendiile de care vorbiti n-au absolut nici-o legatura cu anticreatia sau alte "activitati" paranormale.Dimpotriva,sunt cat se poate de pamantene.Adica cei interesati(a se citi cei care "stapanesc" si conduc in realitate Romania),distrugand padurile pregatesc terenul pentru viitoarele exploatari super-otravitoare cu cianuri ale metalalor grele(extrem de rare si foarte scumpe),aurului si argintului aflate in mari cantitati sub muntii Apuseni!!!Cine sunt "EI"?Ei,ar fi trebuit sa stiti deja la momentul actual...

      Ștergere
  10. I really enjoyed reading this blog. I really like and appreciate your work. Keep up the good work.
    alura jenson wikipedia

    RăspundețiȘtergere
  11. Antenele 5G sunt catalogate ca si arme de catre Dr. Katherine Horton, o romanca care a lucrat la CERN si a strans dovezi despre cum se folosesc aceste arme avand acces la cele mai sofisticate tehnologii.
    Violul electronic: https://youtu.be/xQmPhNaSUHQ
    Despre genocidul global https://stop007.org/
    Multe victime cu care a luat legatura prin intermediul unor emisiuni au dezvaluit modul de operare al serviciilor in europa si america si nenumarate victime ale acestor arme tinute ascunse de public, dar puse in fiecare oras.
    Cu o antena 5G se ucide in strada si se violeaza electronic orice dispozitiv sau creier de la distanta prin semnal.
    5G nu e continuare la 3 si 4 G decat ca denumire, fiind total alta tehnologie.
    http://stop007.org/home/blood-on-their-hands/
    https://www.patreon.com/stop007/posts
    https://www.youtube.com/channel/UCjWJntgTFLL-gPofpru_iYg

    RăspundețiȘtergere
  12. Multumesc din inima, Mihaela, pentru rugaciunea de iertare! A venit exact cand aveam mai mare nevoie de ea!

    RăspundețiȘtergere
  13. La mulți ani minunați de Sfinții Mihail și Gavril!
    Monica Ancuta

    RăspundețiȘtergere
  14. Iti multumesc din suflet,Mihaela ! Aveam nevoie sa ma iert pe mine si pe cativa din jurul meu,inca odata ,te gasesc atunci cand am nevoie ,cred ca e un dar ,de unde cred eu !

    RăspundețiȘtergere
  15. Doamne fereste! Atata informatie ..si atat de rar ..ne scrieti! Ma iertati ..dar ..acum daca tot ne-ati obisnuit ".." sa va citim ...(e doar o gluma deci luati-o ca atare..!��)))
    Asteptam urmatorul ..."informational".. (Dar nu prea mult!)

    RăspundețiȘtergere
  16. Da, asa e, simtim nevoia sa ne scrieti putin mai des, draga Mihaela.

    RăspundețiȘtergere
  17. La multi ani, Mihaela! Cum s a finalizat actiunea?

    RăspundețiȘtergere
  18. https://youtu.be/MYesHMlC88I

    Când aceste femei sunt chemate, schimbările încep. Tot ce a fost reprimat și refuzat începe să apară. Vindecarea începe, dar vine întâi haosul. Femeile din Duh nu se tem de haos, deoarece știu că toată Lumina Nouă se naște din el. Ele nu se tem de emoții intense. Ele nu se tem de reacțiile eului la prevestirile fiinţelor Iubirii Divine. Femeile care sunt în Întruparea lor reprezintă o amenințare la adresa Vechii Ordini. Femeile care îşi iubesc trupurile, inimile, simțurile intuitive, darurile lor psihice, prin capacitatea lor de a iubi fără manipulare sau teamă – aceste femei sunt periculoase pentru status quo. Aceste femei au energie să schimbe pământul, să îl aducă înapoi în echilibru, să îl aducă înapoi la Iubire. Pentru că nu pierd timpul sau energia urându-se singure. Ele nu își pierd vremea îngrijorându-se despre ceea ce cred alții despre încrederea lor rezonantă, despre puterea lor directă, creativă și sexuală opozantă, despre inteligența lor fermecătoare și despre capacitatea de a conduce lumea. Aceste femei nu trebuie să-și ceară scuze pentru existența lor. Nu trebuie să se facă mai liniștite, mai mici, mai „potrivite”, mai puțin vizibile sau diminuate. Acestea sunt trimise pe Pământ pentru a-l iubi cu o putere înflăcărată, de compasiune și de intensitate sălbatică, sacră, care nu are rădăcini în ego. Acest tip de Iubire vindecătoare poate proveni doar din Duhul Sfânt. Acestea sunt femei curajoase, înțelepte, vizionare, cu răbdare, perseverente, devotate și neîncetate. Vor continua planul pamântului până la ultima lor respirație umană. Nu se vor opri.

    RăspundețiȘtergere
  19. Dna Mihaela am trecut de PORTALUL NEGRU???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca duminica 24 noiembrie cu "ajutorul" discret dar foarte eficient al STS-ului si SRI-ului(la fel ca si in 2014) "hotul de case""Von Snitzel-7 case" va castiga alegerile atunci sa stiti cu siguranta ca Romania si Romanii n-au trecut de PORTALUL NEGRU .Dimpotriva.De-abia au intrat prin acest Portal si se vor duce,negresit,la dezastru.Pe absolut toate planurile.Material,Spiritual,Fizic,Mental si al Credintei...

      Ștergere
    2. Anonim 18:16 iar i-ai adăugat 2 case lui Iohannis!!! Nu are 7 are 5 dar nu suflii o vorbă de Viorica Dancilă care are 4 case din care o vilă imensă, la munte DIN DOUA SALARII DE BUGETARI ( ea și soțul ei ) Ce o recomanda pe Dăncilă să ne reprezinte 9 ani la Bruxelles???? Ludovic Orban e mai român decât ești tu !!! Cum îți explici că așa de mulți din p.s.d s-au îmbogățit peste măsură în timp ce tara era devalizata??? Noi suntem bătrâni dar nepoții noștrii vor muncii precum sclavii pt jaful făcut de p.s.d în bugetul țării și împrumuturile dezastruoase făcute pe zeci de ani !!! Eu am 7 nepoți , tu câți ai ???

      Ștergere
    3. As dori sa va informez ca pe linie politica nu vor mai fi publicate comentarii, pentru simplul motiv ca se duce totul intr-un derizoriu fara margini. S-a ajuns sa fim ca si copiii de la gradinita care se cearta pe jucarii, neintelegand ca EDUCATORUL decide ce jucarii au copiii la dispozitie. Ne-am transformat cu totul in niste minti robotizate si inimi inghetate, motiv pentru care inghitim linistiti tot ce se serveste, nemaiavand catusi de putin capacitatea de a percepe jocurile din spatele cortinei. Nu mai stim de iubire, nu mai stim de unire. Suntem doar mari specialisti in a arata mereu cu degetul si a gasi vina la tot ce ne inconjoara, mai putin la noi. In acest fel poate veni oricine la putere, caci romanul la liman tot nu va putea fi scos. Dar de fapt nu se vrea a fi scos, chiar nu intelegeti?

      Ștergere
    4. Mă scuzați dna Mihaela dar am simțit nevoia să-i răspund anonimului 18:16 care afirma că dacă nu o votăm pe Viorica Dancilă, România intră în PORTALUL NEGRU și vor urma NUMAI dezastre !!!!! Dacă ați publicat comentariul.....TREBUIA SĂ NU ÎI RĂSPUNDĂ NIMENI????

      Ștergere
  20. In dimineata aceasta m-am trezit spunand ,,eu sunt cineva" ,imediat dupa primesc un mesaj de confirmare de la un preot misionar care spunea asa,,solutia problemelor umane nu este ceva ci cineva,Hristosul.Fara El orice altceva este o distragere".

    RăspundețiȘtergere