duminică, 13 mai 2018

MAREA ELIBERARE




MAREA ELIBERARE


Dragii mei,


Este obligatoriu sa povestesc in acest articol despre cele ce s-au intamplat in ultima saptamana, deoarece este de importanta colosala nu pentru omenire, ci pentru intregul Univers din care facem parte.
Din aceasta cauza, doar voi aminti despre anumite evenimente intermediare ce s-au petrecut pana la momentul actiunilor de varf, dar care au avut rolul lor in a conduce pe aceasta cale.
Ne oprisem la data de 1 aprilie, cand s-a intamplat povestea cu cutitul. Pe 2 si 3 aprilie s-au desfasurat niste actiuni ce au readus in ADN 13 programe de protectie ce au fost pierdute de intreaga umanitate, ca urmare a unor actiuni ce s-au petrecut in urma cu niste mii de ani in Egiptul antic. Apoi, a urmat primirea simbolului pestelui despre care am scris in articolul dedicat Sarbatorilor de Paste. Acest simbol a fost folosit in multe actiuni ce au urmat, multe dintre ele fiind in mai multe galaxii catre care exista porti stelare chiar din teritoriul romanesc si in care, la diverse momente temporale, s-au petrecut niste evenimente foarte rele, ce isi manifesta efectul lor negativ chiar in vremurile noastre.
De asemeni, a existat o operatiune de amploare pe care eu am denumit-o “Baborniţa”. Am aflat cu acea ocazie ca in taramul interdimensional dintre -7 si taramul lui Ba isi manifesta puterea 4 babe. Sunt un fel de expresie feminina a lui Ba. Lor li se asocia un simbol pe negru al svasticii, iar actiunea intreprinsa atunci a generat doua lucruri importante:
1. Modificarea modului de miscare a liniilor de camp magnetic terestru. Ele nu mai fac bucle circulare in jurul torului format de planeta Pamant, ci deseneaza simboluri “infinit”. Cu alte cuvinte, o linie care vine din dreapta sus, initial cobora paralel cu axa centrala a Pamantului si isi urma circuitul mergand tot catre dreapta. Era ca si cum se plimba pe un cerc. Acum, linia care vine din dreapta sus merge catre stanga jos, se intoarce prin stanga sus, se duce catre dreapta jos si revine in dreapta sus, inchizand circuitul care este sub forma unui simbol “infinit”. Aceasta modificare nu s-a petrecut doar la nivelul planetei noastre ci la nivelul multor altor planete, unele dintre ele apartinand civilizatiilor controloare. Descrierea simbolului “infinit” este de fapt fluxul Vietii, asa cum apare in reprezentarea Arborelui Vietii. Se pune intrebarea cine a modificat miscarea campului magnetic, stricand acest infinit? Este vorba despre un antihrist feminin intrupat in urma cu 250.000 ani terestri pe alta planeta, in alta galaxie, dar care are comunicare printr-o poarta stelara cu un loc de pe teritoriul romanesc. A incercat intinderea tentaculelor sale aici, dar a fost blocat de niste reprezentanti ai Luminii intrupati la acel moment pe aceasta planeta. Schimbarea miscarii liniilor de camp magnetic la nivelul mai multor planete este un efect al unei operatiuni de magie neagra facute de acest antihrist aici, pe teritoriul romanesc, cu ajutorul babornitelor. A fost un fel de razbunare, pentru ca nu si-a putut implini planurile.




2.  Expandarea nivelului de constiinta pana la nivelul cunoasterii a 4 Universuri din care si al nostru face parte. Am aflat atunci ca exista 4 Universuri: al nostru, un alt Univers in care tot noi suntem in manifestare, insa acel Univers este mult mai luminos decat al nostru, Universul Spiritelor de Lumina (univers non-fizic) si Universul spiritelor de intuneric (univers non-fizic). Este ca in figura de mai jos. Scriam intr-un artciol trecut ca Spiritul nostru este una, Sinele nostru Divin atmic este alta si sufletul alta. Nu sunt unul si acelasi lucru. Spiritul nostru nu apartine acestui Univers. Cand raza de intrupare din El intra in Universul nostru se contopeste cu energia Sinelui Superior atmic ce apartine acestui Univers local. Sufletul apartinand si el Spiritului, este limpede ca face parte din Universul Spiritelor si nu din acest Univers local. Daca un spirit din Universul spiritelor intunecate vine in manifestare in Universul nostru, acela se numeste antihrist. Se pare ca nu exista suflet pentru un spirit intunecat. Altfel isi face manifestarea in acest Univers local, insa momentan nu cunosc exact aceasta informatie. Exista Spirite 100% Lumina. Un exemplu este Domnul nostru Iisus Hristos. Exista Spirite 100% intuneric. Acestia sunt antihristi. Exista insa create si un soi de Spirite care sunt 84% Lumina si 16% intuneric si se desfasoara cumva in ambele Universuri, si al Spiritelor de Lumina si al celor de intuneric. Seful este insa cine are actiuni mai multe, adica partea de 84%. Partea de 16% este folosita ca un fel de camuflare, pentru ca un astfel de Spirit desfasoara in mod constant actiuni pe taramul intunericului, spre a duce acolo Lumina sau a face anumite transmutari. Un exemplu de astfel de Spirit este Maica Domnului.



Datorita faptului ca simbolul astral al acestor Universuri este cate o clepsidra ADN (X) si avand in vedere ca ADN-ul are mai multe clepisdre (16 stiam noi pana acum, insa vom vedea ca lipsesc cateva, iar asta va face obiectul altei istorii), putem deduce cu usurinta ca Multiversul trebuie sa aiba mai multe grupe de cate 4 Universuri. Cate grupe insa, nu putem sti la acest moment. Mai este nevoie sa crestem pentru a avea acces la aceste informatii.
Din momentul aflarii povestii cu cele 4 Universuri, au inceput a se desfasura actiuni avand legatura cu ele.
Divinitatea ne-a adus in vizor un subiect: solomonarii. Daca se da cautare in internet se pot gasi foarte multe informatii despre solomonari si despre ce au fost ei. Pe scurt, au fost magi albi si negri, foarte puternici, avand o cunoastere a lor aparte. Solomonari se numeau pe taramul romanesc caci ei au existat si in alte zone de pe glob, sub diferite nume. Cum au ajuns anumiti solomonari sau cineva similar lor, care au fost instruiti in practicile magiei albe, sa alunece catre magia neagra? I-a acaparat o dorinta de crestere a puterii de a face lucruri iesite din comun. Pentru asta, multi dintre ei au facut chiar niste legaminte cu spirite din Universul spiritelor intunecate, pentru a primi de acolo putere. Aceste contracte au pus la bataie anumite parti ale Spiritelor lor ce au picat captive in Universul spiritelor intunecate. Vreti sa stiti ceva? Facand o scanare asupra mai multor persoane, in legatura cu subiectul “contracte cu intunericul pe Spirit”, am gasit din cei analizati, 90% cu contracte si 10 % fara. Cu alte cuvinte, neasteptat de multi oameni au avut astfel de contracte, pentru ca undeva, in vreo existenta, au fost solomonari sau ceva asemeni lor, prin alte zone de pe glob. Vorbesc la trecut, da, pentru ca in saptamana ce s-a scurs sau mai precis in ziua de vineri, 11.05.2018, toata ziua s-a derulat operatiunea de rascumparare a acestor contracte. Ele sunt anulate la aceasta ora, din care cauza se si numeste articolul “Marea eliberare”. Esentele de Spirit luate in captivitate s-au intors la purtatori. Nu numai ca au fost eliberate contractele dar s-au recapatat multe Daruri Divine luate de intuneric, iar lucrul acesta s-a intamplat vineri in tot Universul nostru local. Referindu-ne la aceste contracte, nu sunt acestea contracte facute pe suflet in taramul intunericului lui Ba, apartinand Universului nostru, asa cum ne-am obisnuit pana in prezent, ci pe Spirit, lucru ce avea o gravitate mult mai mare.
Cum a fost posibila insa o astfel de operatiune? S-au facut in zilele anterioare niste treburi pregatitoare. Revenim in acest fel din nou la cutitul despre care am vorbit in articolul trecut, pentru ca acum, avand aceasta noua cunoastere, am aflat ca acel cutit a fost materializat dintr-o energie ce nu apartine acestui Univers, ci Universului spiritelor intunecate. Energia din care s-a materializat cutitul este un fel de pasaport pentru antihristi. Fara aceasta energie, aceste spirite nu pot iesi din Universul lor. Ei bine, in urma cu cateva zile, aceasta energie a fost cumva ingradita in acel Univers astfel incat, pentru cel putin 90 de ani terestri, nu poate veni vreun antihrist la intrupare sau sa se manifeste ca vreun print sau balaur in Universul nostru. Pe de alta parte, s-au facut niste actiuni la nivelul portilor de comunicare dintre Universul spiritelor intunecate si cele doua Universuri fizice. Am aflat ca intre Universul spiritelor intunecate si Universul mai luminos exista 7 porti iar intre Universul spiritelor intunecate si Universul nostru exista 16 porti. In urma cu o saptamana a avut loc inchiderea totala a celor 7 porti, iar la cele 16 ale noastre le-au fost instalate un soi de rozete, astfel incat spiritele intunecate sa nu se mai poata manifesta in Universul nostru decat controlat. Astazi s-a aratat ca aceste porti au avut candva rozetele, dar ele s-au anihilat in urma unor actiuni inconstiente ce s-au petrecut undeva pe o planeta, intr-o galaxie numita Gazara. De atunci, intunericul intra in Universul nostru la libera-i voie, evident lovindu-se de barierele Luminii ce mai exista prin acest Univers, dar nu de rozetele portilor.
Mai exista lucruri de recuperat din Universul spiritelor intunecate si de asemeni sunt lucrari importante ce trebuie sa se implineasca in legatura cu ADN-ul, pentru ca la inceputuri, cand a fost creata samanta Adam Kadmon, samanta umana, pura, de Lumina, facuta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ADN-ul avea alta structura fata de cum cunoastem noi acum si multe functii, care in acest moment sunt inactive, din cauza ca din el lipsesc niste piese componente. Nu este vorba despre alte catene ci despre altfel de piese. Vom vedea exact despre ce este vorba dupa ce se vor desfasura lucrarile corespunzatoare. Ciuntirea lui nu a fost facuta de fortele intunericului ci de cele ale Luminii, deoarece a existat la un moment dat un eveniment intr-o galaxie numita Sera K, care a pus totul in postura de alegere dintre doua rele a ceva ce era mai putin rau. Daca nu se facea aceasta deteriorare a ADN-ului, la ora aceasta era pierduta definitiv samanta Adam Kadmon. N-ar mai fi ramas nimic nehibridizat.
Inchei prin a transmite celor care se intriseaza pentru ca postarile mele sunt destul de rare, sa constientizeze ca important este sa se implineasca toate aceste lucrari. Vin ele si scrierile. Mai devreme sau mai tarziu, tot se afla cumva aceste informatii, insa efectul lor pozitiv trebuie sa fie simtit ca o stare de mai bine de catre orice fiinta de pe Pamant. Nu stie nimeni sa spuna cate mai sunt de facut, insa oamenii care cauta de ani de zile sa gaseasca explicatii pentru problemele lor de mare rezistenta pot gandi ca ceea ce ii afecteaza reprezinta de fapt implicare in povestile acestea complicate. De aceea ei nu si-au gasit rezolvare pana la acest moment, pentru ca astfel de lucruri, care au ca actori foarte multe suflete sau Spirite, nu se rezolva niciodata la nivel individual ci la nivel global cosmic, pentru toata lumea implicata, atunci cand vine momentul decis de Divinitate pentru respectiva rezolvare.

Toate cele bune! 


21 de comentarii:

  1. DOAMNE DIN SUFLET ITI MULTUMESC,SI TIE MINUNE OMENEASCA

    RăspundețiȘtergere
  2. Cand am citit titlul, am crezut ca am ajuns la liman!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stimata/Stimate anonim 07:03
      Fiecare este pe drumul lui. Ca si intr-o scoala, exista multe "clase" sau "nivele". Doar pentru ca APARENT toti avem chip uman nu inseamna ca suntem toti in acelasi "loc" al existentei. In timp ce unii absolva, altii trec de la ciclu primar la ciclu gimnazial, iar altii abia intra pe portile scolii. Diferenţa este că spre deosebire de scoala,unde casele sunt separate,aici,in lume suntem amestecati unii printre ceilalti.Fiecare o sa-si atinga limanul cand trebuie.
      “Fiti destepti si fara frica! Eu va salut…
      Mitica!"

      Ștergere
    2. La fel am crezut si eu,dar m-am inselat amarnic!Vor fi necesare cateva milenii bune pana vom scapa,daca vom scapa de iudeo-masoni,khazari si jidani!!!

      Ștergere
    3. Poate ca am ajuns la un liman. Cine poate spune? Va rog sa avem un pic de rabdare sa se aseze lucrurile. Am avut atatia ani pana acum. Ce mai conteaza cateva saptamani?

      Ștergere
    4. Suntem sclavii iudeo-masonilor,jidanilor si khazarilor de mii si mii de ani.Chiar credeti ca vor renunta atat de usor la putere si stapanire?Ia priviti numai, la ce se intampla in Fasia Gaza...

      Ștergere
  3. Cam ce efecte s-ar vedea in realitatea noastra? Unde ar trebui sa vedem niste efecte pozitive: in sanatate ,in viata sociala,in aplanarea conflictelor planetare? Multumesc din suflet pentru eforturile tale ! GabrielaN.

    RăspundețiȘtergere
  4. Magia alba/Magia neagra....
    Magia consta intr-o actiune necinstita in interesul celui care o face a energiilor subtile care ne inconjoara ,pentru atingerea unui scop.
    Energia nu este nici buna,nici rea.Prin urmare, distinctia care se poate face in a impartii magia in "alba sau buna" si " neagra sau rea" este data de intentia operatorului
    de a folosii aceste energii in scopuri bune sau rele.
    Deci magia nu este nici alba nici neagra-Magia este magie.
    Orice actiune are si o reactiune.Toate "greutatile"sau bucuriile care vin peste noi sunt de fapt raspunsul la actiunile noastre anterioare si este plata corecta pentru
    ceea ce noi am dat(gand,vorba,fapta).Este un raspuns just si natural.Magia incearca a manipula rezultatele actiuni noastre ,ca acestea sa fie altele,
    nu cele indreptatite actiunilor noastre.
    "Plata" actiunilor tale se intoarc la tine ca un bumerang ,(se spune ca amplificate de 3 ori,)deci bine faci, gasesti bine de 3 ori, faci rau .....
    A spune că magia albă face bine si aia neagra rau ,este o capcana in care intotdeauna cad cei care sunt foarte influentabili, fricosi si nestiutori.
    Ca sa incerc o alta abordare ,mai...populara, necazurile ne sunt ingaduite ca sa invatam ceva.
    Pentru ca acest articol l-a numit si pe Iisus Hristos- Laudat sa fie in veci, amin! va reamintesc ceea ce a spus :„În lume NECAZURI VETI AVEA; dar INDRAZNITI. EU AM BIRUIT lumea“.
    Singura "magie" adevarata este sa-I cerem Lui Hristos ajutorul :„Fără mine nu puteţi face nimic“.
    Oricare din aceste abordari le-ati alege,va rog sa nu uitati ca
    daca ai cazut,ridica-te si priveste inainte, caci acolo îţi este directia de mers.
    Pastreaza-ti dreptul de a alege intelept si fii liber.Tot ce ai nevoie gasesti in sufletul tau si le vei afla atunci când sufletul ti se va trezi.
    Iubeste-te tu,ceilalti au treaba.Cui ii este dor de tine te va cauta.
    La incheiere doar o vorba va mai spun : Aveti grija in cine va incredeti.Candva si diavolul a fost inger.
    “Fiti destepti si fara frica!
    Eu va salut…
    Mitica!”

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragul meu, bag seama ca exista o oarecare confuzie. Suntem la un nivel de spiritualitate la care ar trebui inteles ca eu nu vorbesc despre magii albi asa cum sunt prezentati de o multime de semene de-ale noastre de origine rroma care spun ca ele fac magie alba si nu neagra. Haide sa nu coboram in zona aceasta. Magul alb este cel ce a primit in mod gradual capacitati de la Bunul Dumnezeu, ca rasplati pentru toata daruirea si actiunile facute in folosul semenilor, ani si ani la rand, cu multe sacrificii. Mantuitorul a fost un mag alb, bineinteles, cu toate capacitatile activate inca de cand s-a nascut. Multi Sfinti care infaptuiau minuni erau niste magi albi. Eu ma consider un mag alb, bineinteles nu de inaltimea celor numiti, si nu folosesc nimic altceva decat puterea mintii. Nu am carti de magie dar cu siguranta ca exista o intrega cunoastere in interior acumulata in cine stie cate existente. A spune ca instrumentele folosite de astfel de magi sunt obiectul unor practici necinstite, este ceva cam mult.

      Ștergere
    2. Imi plac tare mult Mitica comentariile tale. Felicitari !!

      Ștergere
    3. Fiecare dintre cei trei regi :Melhior, Gașpar și Baltazar care au venit din Orient,să se închine lui Iisus la nașterea Sa, aducându-I ca daruri aur, smirnă și tămâie erau magi.Daca se ocupau cu "prostii" ,oare se mai inchinau in fata Domnului?Eu am spus cate ceva despre magie.Frontieta este foarte...subtila.
      Mitica

      Ștergere
    4. Exact asta am vrut si eu sa subliniez: frontiera. Multumesc frumos!

      Ștergere
    5. 22:03 si Mihaela, va multumesc pentru remarci si 22:03 ma bucur ca ceea ce am transmis rezoneaza cu "ceva" din fiinta d-voastra.
      De fapt va multumesc tuturor si fiecaruia in parte pentru ca v-ati aplecat asupra scrisului meu.
      Mitica

      Ștergere
    6. 10 Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă* pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul** de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor,

      11 de descântător*, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe** pe morţi.

      12 Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului şi din pricina* acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta.

      Deutoronom 18.

      Aici intra si Magia, daca bine am inteles.

      Ștergere
  5. Solomonarii....(1)
    Se pare ca sunt membrii unui ordin secret infiintat de Enoh, pe cand acesta a stat in Dacia.
    Traiesc asemenea pustnicilor si coboara printre oameni pentru a cersi spre a verifica moralitatea oamenilor.Ei isi faceau aparitia si in anturajul conducatorilor acestui neam.
    Deceneu, vicerege și Mare Preot al lui Zamolxis în timpul lui Burebista și, mai apoi, rege al dacilor se pare ca a fost solomonar.
    Daniil Sihastrul l-a ajutat in viata civila si in lupte pe Stefan cel Mare si Putna a fost construita la indemnul lui Daniil.Nu ar fi de mirare ca acest pustnic cu puteri miraculoase să fie unul dintre solomonari.
    In Ardeal,se presupune că Horea, Cloșca și Crișan au fost tot solomonari.
    Mitica

    RăspundețiȘtergere
  6. Solomonarii....(2)
    Mai in zilele noastre in 2010 a fost organizat un exercițiu militar comun româno-israelian în Carpații Meridionali, în apropiere de Sfinxul din Bucegi și de Vârful Omu,
    locuri foarte importante pentru daci.
    La exercițiu nu au participat doar militari israelieni, ci și un număr destul de mare de rabini.
    În același timp, în acea zonă era organizată o tabără pentru șaizeci și cinci de copii israelieni, peste patruzeci la sută dintre cei din tabără fiind parapsihologi.
    Pe 26 iulie, un elicopter israelian s-a prăbușit inexplicabil în zona Colții Țapului, deasupra Poienii Gutanu, situată în partea vestică a Masivului Bucegi.
    La bordul elicopterului se aflau șase militari israelieni (din nou, același număr sacru al evreilor) și un român, media lor de vârsta fiind puțin peste treizeci și trei de ani (tot unul dintre cele mai importante numere ale evreilor). Dacă zamolxiszeița sioniștilor este Iștar, personaj simbolizat adeseori printr-o felină, interesant este că operațiunea de recuperare a resturilor elicopterului a fost coordonată de una dintre celebrele unități de elită israeliene, așa-numita Unitate 669, ai cărei componenți sunt supranumiți „pisicile”, după emblema unității – o pisică înaripată. Martorii susțin că, în acea zi, înainte de accident, toată zona cuprinsă între Babele – Vârful Omu – Muntele Gaura a fost survolată de mai multe elicoptere militare, ba chiar au fost zărite echipe de soldați care păreau că păzesc ceva. Un cioban s-a plâns că nu a fost lăsat să treacă cu oile spre Padina de doi „militari care aveau un aparat d-ăla ce parcă măsura curentul”. Exact în acea zonă se află celebra „Gură de Rai”, o pantă cu o suprafață de aproximativ un kilometru pătrat, unde se manifestă o „anomalie magnetică atipică”, așa cum o definesc specialiștii, ce are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Se pare că scopul israeliților în munții Bucegi nu era un exercițiu militar, ci cercetarea secretelor lui Zamolxe. Despre copiii din tabără se presupune că fac parte din pepiniera de parapsihologi ai Israelului, precum celebrii „copii Geller”. Surprinzătoare este și prezența rabinilor la aceste „exerciții militare”, buni cunoscători ai magiei kabalistice. Unii consideră că respectivul elicopter s-a prăbușit din cauza „Gurii de Rai”, acea zonă de anomalie magnetică ce face praf orice aparat electronic. Totuși, zona a fost survolată de mai multe elicoptere care nu au pățit nimic, prin urmare nu magnetismul muntelui este răspunzător pentru accident. După cum afirma Nirmod Shefer, șeful Statului Major al forțelor aeriene israeliene, starea tehnică a elicopterului era „excelentă”, așadar accidentul nu poate fi pus nici pe seama unor defecțiuni tehnice. Șeful Serviciului Salvamont Bran, Fănica Boboc, declara pentru Mediafax că „elicopterul s-a înfipt într-o stâncă, probabil dintr-o eroare de pilotaj”.
    Însă e greu de crezut că un pilot experimentat, foarte bine antrenat, ar fi făcut o asemenea greșeală, înfingând aparatul într-o stâncă.
    Cu opt zile înainte de accident, alte două elicoptere israeliene erau cât pe ce să se prăbușească din cauza unor „defecțiuni tehnice”,
    aterizând de urgență în zona localității Priboiu din județul Dâmbovița. Care să fie adevărata cauză a prăbușirii elicopterelor?
    Câțiva soldați români, martori ai accidentului, au acceptat să vorbească sub protecția anonimatului, deși li s-a cerut să jure că vor păstra tăcerea.
    Cu toții spun că au văzut pe vârful muntelui câțiva oameni ce purtau robe albe, lungi, cu mâinile în sus.
    Imediat s-a iscat din senin o furtună, ce a luat pe sus elicopterul israelian și l-a izbit frontal de o stâncă.
    După aceasta, furtuna s-a oprit la fel de brusc iar oamenii în alb au dispărut.
    Israeliții s-au speriat și au părăsit zona de urgență, decizând să pună capăt exercițiului așa-zis militar.
    Misterioșii oameni îmbrăcați în robe, ce au puterea de a controla vremea, nu pot fi decât solomonarii,
    vechi preoți magicieni ce au misiunea de a păzi pământul sfânt al zeilor.

    “Fiti destepti si fara frica! Eu va salut…
    Mitica!"

    RăspundețiȘtergere
  7. Cuvantul arhaic romanesc "SOLOMONARI"("Sholomonari"), care desemneaza o persoana ce provoaca sau alunga ploaia si vremea rea prin "magie si incantatii", atesta pastrarea unora dintre practicile pileatilor zamolxieni referitoare la alungarea furtunii prin "incantatii si sagetarea norilor". (Herodot)
    Potrivit D.L.R.M., "Solomonarul este o persoana care are notiuni de astronomie, face calendare si prevesteste vremea. Este un vrajitor care citeste in stele si caruia i se atribuie puterea de a stapani ploile si grindina".
    Se spune si ca Solmonarii erau persoane singuratice, traind in paduri. Oamenii le lasau de mancare in anumite locuri, dupa care plecau fara sa se intalneasca cu ei, lasandu-le scrise pe raboj dorintele lor. Practicile lor "magice" au insotit cultura romaneasca pana nu demult.
    In cuvintul "solomonari" putem distinge cuvantul semit: "salom" - "pace", apoi cuvintele grecesti: "on, ontos" - "fiinta" si "mona" de la "monos" - "singur", de unde avem termenul "monah" - "om singur", precum si numele totemului divinitatii: "Ary" adica: " Pacea (linistea) calugarilor lui Ari".
    Asocierea unor termeni de provenienta semita la terminologia atestata in limba sumeriano-ariana sanscrita: " Ary- El", "Solom-mon-ari" etc., nu trebuie sa ne mire, deoarece in Tara Sfanta asirienii au adus o populatie ariana din vechiul Sumer (Tara Senar). Asa a luat fiinta Sam-arya, ai carei locuitori au ridicat pe muntele Garizim (si aci apare particula "Ary") un templu in care, pe langa "Ary", mai era venerat si "taurul sacru" al lui Mithra.
    Mai precizez faptul ca tribul arian al moabitilor din Canan avea un oras numit "Areo-polis" ("Orasul lui Ary"). Localitatea biblica "Arymatheea" se traduce : "ZEITA mea Ary" (Ary-ma-theea), probabil infatisata ca o leoaica, asemenea celor din "friza leoaicelor" din vechiul Babilon, aflata acum in muzeele germane.
    " ARDEEA" ("Ary deea" - Zeita Ary), pomenita de Vergiliu in "Eneida"(Cartea a VII-a), intre cetatile fauritoare de arme, poate fi numele unei regine a amazoanelor razboinice, sau chiar o "dava" ce a dat numele "Tarii Ardealului", mai ales ca acest nume este atribuit si Cibelei...

    Cu drag,
    Lucia Dobrea (Bistrita)

    RăspundețiȘtergere
  8. http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A1461/pdf

    RăspundețiȘtergere