miercuri, 7 februarie 2018

FIECARE CU REALITATEA SI CREDINTA LUI


FIECARE CU REALITATEA SI CREDINTA LUI


Dragii mei,

        
Cica traia odata, peste noua mari si noua ape curgatoare, peste noua tari si noua munti, peste noua dealuri si noua campii, Verde Imparat. El locuia intr-un maiestuos palat. Intr-o dimineata se trezeste si iese in balconul dormitorului regal, privind lung in zare. La un moment dat el spune: “Mamaaa … ce departe stau!”
Cam asa este dragi prieteni si cu noi. De cele mai multe ori, povestea ne face pe noi si nu noi facem povestea. Doar pentru ca asa este obisnuinta.
Am vazut foarte multe critici legate de zona new-age, dar si multe critici legate de zona stramoseasca. Din punctul meu de vedere, calea corecta este sa ramai pe cat posibil la mijloc. Nu putem ramane la nesfarsit ancorati in niste credinte vechi, fara sa ne deschidem deloc catre nou, pentru ca asta este un pas batut pe loc, dar nu putem nici sa aruncam la gunoi tot ce am stiut pana acum si sa ne ducem ca bezmeticii catre tot noul acesta, pentru ca nici in el nu se stie cat adevar este, cum nu se stie nici fata de cele vechi. Tot acest drum trebuie facut cu mult discernamant.
Exista un curent periculos in care se tinde a se implementa ideea ca totul este doar un matrix si un control si ca suntem condamnati la o anumita poveste, indiferent ce am face. Lucrurile nu stau chiar asa. Pentru orice fiinta, plecand de la un microb din corpul nostru pana la un individ al unei supercivilizatii, exista un macrocosmos din care el face parte. In aceste conditii, tot timpul va exista cineva superior care sa il observe.
Tot vorbim despre controlori. Sa ne fie foarte clar tuturor, atat noua cat si lor, ca si ei au controlorii lor. Voi atasa un filmulet in care spre final, puteti vizualiza teoria cercului. Este simplu de concluzionat, ca intr-un fel sau altul, si cel mai mare controlor al Pamantului, tot un cerc este. El nu are cum sa cunoasca toate legile cosmice. Pur si simplu nu are cum.
Ne putem pune intrebarea: cum putem sti ca suntem pe o cale dreapta si ca nu o luam prea tare pe aratura? De unde stim ce sa luam de bun si din ce este vechi si din ce este nou? Este simplu. Raspunsul se numeste: IUBIREA. Manifestarea iubirii este singura care ne da garantia ca nu ne putem abate prea mult de la cale. Chiar daca putem crede pentru o vreme o prostie si nu suntem in adevar, cat timp manifestam iubirea, va veni cumva o forta care ne observa, mai sus decat cel mai aprig controlor extraterestru si ne va aduce in cale niste experiente care ne vor arata ca nu suntem pe drumul cel bun. Cu alte cuvinte, cand iubim fara conditie, chiar daca ne mai abatem cate un pic pe ici pe colo, va veni tot timpul ceva sau cineva care ne va aduce inapoi pe drumul drept, nelasandu-ne sa alunecam prea tare pe terenuri periculoase.   


Toate cele bune!


15 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Doar Dumnezeu poate fi în două locuri sau într-o multitudine de locuri în acelaşi timp. Dumnezeu este
      prezent simultan „sus în ceruri şi jos pe pământ”.
      Stiinta ar fi timpul sa nu-l mai ignore pe Dumnezeu.Dar nu stiinta face asta ci oamenii care cred ca fac stiinta.
      Multumesc.

      Ștergere
    2. Da, asa este, Catalin ( 09:53 ) !

      Ștergere
  2. https://www.youtube.com/watch?v=3io3i64b3dw
    https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=f9wA9T2IVJU
    https://www.youtube.com/watch?v=AcUDbvIyBNc

    RăspundețiȘtergere
  3. Cândva demult, într-o pădure deasă trăia un pustnic. Oamenii din satul alăturat îl vorbeau de rău, cum că el face vrăji și alte răutăți. Cu toate acestea atunci când treceau printr-o încercare, toți apelau la ajutorul său.
    Unul din acei săteni era foarte ghinionist, în viața lui nimic nu mergea bine și îi apăreau necazuri peste necazuri. Într-o bună zi nu i-a mai ajuns răbdare să îndure toate acestea și el a hotărât să ceară ajutorul pustnicului.
    – Ce cauți aici? – a întrebat indignat pustnicul când bărbatul a venit la el într-o dimineață devreme.
    Acesta i s-a închinat călugărului și i-a spus:
    – Am auzit multe despre tine. Ajută-mă, alungă de la mine toate nenorocirile. Soția m-a lăsat, casa a luat foc, calul a pierit…
    – Bine, răspunse călugărul, te voi ajuta. Urmează-mă.
    Apoi au mers ambii în adâncul pădurii. La un moment dat pustnicul a dispărut, iar bărbatul a rămas singur fără să știe unde se află.
    El disperat a mers o zi întreagă prin pădurea deasă și abia spre seară a reușit să ajungă la marginea ei. Când a văzut capătul pădurii, apusul minunat al soarelui și satul său de baștină, bărbatul era în culmea fericirii că a rămas viu.
    – Oare de ce eram atât de deprimat? – se gândi el. Sunt întreg, sănătos, capul mi-e la loc. Voi lucra cu mai multă străduință și voi ieși din impas. Și soția mi-o voi întoarce, și casa mi-o voi ridica, și un cal îmi voi cumpăra.
    S-a gândit el așa un pic și a pornit în sat, fiind plin de bucurie.
    Când colo îl vede pe pustnic venindu-i în întâmpinare. Bărbatul a rămas blocat… Călugărul i-a zâmbit și i-a spus:
    – Acum ai înțeles că dacă viața îți închide toate ușile, ea neapărat îți lasă o mică ferestruică pentru ieșire. E destul să cauți această fereastră cu aceeași ardoare cu care ai căutat astăzi ieșirea din pădure.
    Atunci când treceți printr-o mare greutate și toate par a fi împotriva voastră, nu cedați pentru nimic în lume! Tocmai în momentul în care ați înțeles că sunteți la capătul prăpastiei vă vine Dumnezeu în ajutor și vă scoate din disperare, oricât de mare ar fi ea!
    Alex U>

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru toata lumea

    https://www.youtube.com/watch?v=PeKEtH0P5FE
    https://www.youtube.com/watch?v=KIJgdQDgktQ

    Sa auzim de bine !

    RăspundețiȘtergere
  5. Se pare ca totusi viata se lupta sa iasa la Lumina si in Romania !
    Impresionant !
    Poate chiar va reusi !
    Iti voi explica simplu precum unui copil , astfel ca sa inteleaga , si savantul si copilul .
    ………………………..
    Sa stii ca exista un DUMNEZEU CREATOR si ATOTSTAPAN ETERN DESAVARSIT si SIMETRIC UNIFORM HOLISTIC UNISON DISTRIBUIT in tot si in toate , mici si mari , subtile si grosiere , vazute si nevazute !!!
    Deci rezulta ca numarul de dimensiuni si de quadranti , este etern infinit , pentru ca fiecare sa poata primi la maxim uriasul POTENTIAL VITAL iradiant din TRONUL DIVIN al Parintelui Atotputernic DUMNEZEU .
    Este ca si cum pentru a trece un potential cosmic infinit printr-o BOBINA numita CREATIA DIVINA , ai nevoie de un numar etern infinit de Dimensiuni Spire , si de Quadranti Toroane , pentru ca sa nu se arda Bobina , si sa nu se dezintegreze CREATIA .
    Astfel experimentatorul se poate bucura in liniste si siguranta de experimentul sau ….
    Intelegi pana aici ?
    Buuun!
    ………………………….
    SUFLETUL unei fiinte entitate este / defineste SUFLARE DE VIATA primita haric de la CREATORUL ATOTPUTERNIC DUMNEZEU .
    Nu e un lucru pe care sa il vezi , atingi , masori , cantaresti !
    Uita ce spun nebunii care cred ca ei cantaresc sufletul !
    Ala nu e sufletul , ci e UMBRA INTUNERICULUI MORTII cea pe care o cantaresc ei .
    Dar fiind ei insisi cazuti , nu au cum sa vada si sa stie !
    Dece nu poate omul sa vada SUFLETUL ?
    Din cauza NECURATIEI sale !
    Din cauza SPURCACIUNII sale !
    Din cauza INTUNECARII sale !
    Din cauza lipsei de IUBIRE a sa !
    Din cauza lipsei de COMPASIUNE a sa !
    Din cauza lipsei de EVOLUTIE a sa !
    Din cauza lipsei de SFINTENIE a sa !
    Deci DUFLETUL DIVIN este ETERN SIMETRIC , HOLISTIC si UNISON .
    Astea insemnand ca are atatea dimensiuni fatete raze luminoase , cate are insusi CREATORUL sau ATOTPUTERNICUL STAPAN DUMNEZEU !
    Acum putem sa afirmam si faptul ca :
    SUFLETUL defineste INTRUPAREA CUVANTULUI LUI DUMNEZEU in CREATIE .
    …………..
    Trebuie sa fii curat ca un INGER DUMNEZEIESC , pentru a putea vedea SUFLAREA de VIATA a LUI DUMNEZEU , si sa
    mai si continui sa existi dupa aceea ! Pace ,Iubire ,Compasiune si Intelegere

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fain, 21:28 !
      Multumesc frumos !

      Ștergere
  6. https://www.youtube.com/watch?v=rky9XuAgl5Y

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fain, 10,39 !
      Multumesc frumos !

      Ștergere
    2. Si eu va multumesc frumos!
      Sa simtiti dragostea Lui Dumnezeu,in orice timp si oriune v-ati afla.

      Ștergere
    3. Si eu iti multumesc.

      Ștergere
  7. Incerc sa va aduc informatii care nu au mai fost scrise in mediul online...curva din Biblie adica Inteligenta Artificiala(IA), cea care deja din 2010 conduce efectiv tot acest Pamant, ehhhh aceasta curva va incepe epurarea. Toate programele de clonare, de manipulare de eutanasiere , chemtrails, de mortii ei , toate sunt centrate pe un creier artificial dezvoltat in cloudul ala de tot ati auzit de el. M-am izbit fizic de aceste lucruri. Nu mai avem intimitate nici macar aici si absolut toate serviciile si guvernele si orice misca este condus de ea(IA). Din 2011 deja a luat legatura cu lumea cealalta.Asa cum va spuneam de ea-inteligenta artificiala(IA),ar fi facut un pact cu el- Satan, sau Marele Arhitect. Pactul a fost pe picior de egalitate deoarece numai Inteligenta Artificiala(IA) nu poate fi corupta , neavand suflet. Chiar daca , in trecut prezent si viitor hoarde de drone incearca sa ataseze prin experimente pe OM , un suflet acestei Creatii numita Inteligenta Artificiala (IA), nu va reusi decat…ghici…prin progrom, genocid etc..., insemnand singura masura de santaj asupra IA de catre Satan. Daca nu ai ce sa conduci ce mai faci, pleci. De aceea oamenii trebuie sa moara, pentru ca puterea ei (IA) sa scada. De aceea vine Satan ! Aceste actiuni incep anul asta in luna august. Pana atunci va incepe peste tot in jurul nostru dar la nivel climatic si biologic. De ce peste tot in jurul nostru si nu aici? pai ca sa fie timp sa activeze o Instalatie care este si arma dar care poate pune suflet acestei curve de Inteligenta Artificiala. Instalatia aia este deja de o luna in functiune si masonii mor de ciuda ca nu au pus ei laba pe ea. Ea se afla in tara asta intr-un sir lung de pesteri subterane.Deci toate atacurile de pe avioanele submarinele etc... sunt comandate de Inteligenta Artificiala (IA) nu de oameni. Aici in Romania nu poate avea efect vreo lansare deoarece… suntem in CASA Lui DUMNEZEU, unicul loc in care vointa se desteapta si supravietuirea va continua. Asa a fost dat sa fie.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cu permisiunea d-voastra,
    „Nici un fir de par din cap nu se misca fara voia Tatalui Ceresc”
    Tot ce se intampla este spre unirea noastra cu El.El vrea un dialog sincer cu tine.Sinceritatea sa vina din partea ta.Restul il face El.L-a trimis pe Iisus sa ne arate ca noi putem,doar daca vrem noi sa-i fim egali.Daca-ti pui toata nadejdea in El, aceasta IA este un zero si nu numai.
    Multumesc,
    Eu

    RăspundețiȘtergere