marți, 16 ianuarie 2018

DESPRE RENUNTARE SI INFRANGERE



DESPRE RENUNTARE SI INFRANGERE



„Poate o frunză când cade din copac iarna, să se simtă înfrântă de frig?
Copacul îi spune frunzei: „Acesta este ciclul vieții. Chiar dacă tu crezi că vei muri, de fapt încă mai trăiești în mine. Mulțumită ție sunt viu, pentru că am putut respira. Tot mulțumită ție m-am simțit iubit, pentru că i-am putut da umbră călătorului ostenit. Seva ta e în seva mea, suntem una”.
Nu există nici victorie, nici înfrângere în ciclul naturii: există doar mișcare.
Iar în acest ciclu nu sunt învingători și nici înfrânți: doar etape care se cer împlinite. Când inima ființei omenești înțelege asta, ea se eliberează. Acceptă fără părere de rău clipele grele și nu se lasă înșelată de momentele de glorie. Înfrânții sunt cei care nu au renunțat.
Înfrângerea  ne face să pierdem o bătălie sau un război. Renunțarea nu ne mai lasă să luptăm.
Există unii care nu au fost niciodată înfrânți.
E vorba de cei care nu au luptat niciodată.
Aceștia pot spune cu mândrie: „Niciodată nu am pierdut vreo bătălie”.
Dar nu vor putea spune vreodată: „Am câștigat o bătălie”.
Cei care nu au fost niciodată înfrânți par veseli și deasupra tuturor, stăpâni pe un adevăr pentru care nu au mișcat niciodată un fir de pai măcar. Sunt veșnic de partea celui mai puternic. Sunt ca hienele, care mănâncă numai rămășițele leului.
În tăcerea nopții, ei îsi înfruntă bătăliile din suflet: sunt visuri neîmplinite, nedreptăți la care au închis ochii, clipe de lașitate pe care au reușit să le ascundă de toți – mai puțin de ei - și iubirea cu care s-au întâlnit pe drum, cea care le era menită de mâinile lui Dumnezeu și cu care, totuși, nu au avut curajul să intre în vorbă.
         Și făgăduiesc: „Mâine va fi altfel”.
         Dar sosește ziua de mâine și vine întrebarea care îi încremenește: „Și dacă totul o să iasă prost?”
         Și atunci nu fac nimic.
Vai de cei care nu au fost niciodată înfrânți! Nu vor învinge niciodată în viață.”

Fragmente extrase din „MANUSCRISUL DE LA ACCRA” – Paulo Coelho



Dragii mei,

         Am inceput scrierea de astazi cu un extras dintr-o carte. Astfel de actiuni vor mai fi si de acum incolo, deoarece am pornit acest nou an cu un imbold puternic de a-mi pune intreaga minte la contributie in directia dozarii timpului si a folosirii energiei in proportii corecte, pentru diferite domenii cu care viata se intersecteaza, iar daca si altii simt sa faca lucrul acesta, treaba ar fi si mai buna.
         Am ajuns la concluzia ca in general, umanitatea, care se plange din ce in ce mai des de timpul prea scurt si de lipsa lui, traieste de fapt efectul unor actiuni facute doar pentru ca asa a luat-o valul. Timpul este oricum o perceptie a mintii.
Sunt mult prea multi cei care irosesc timpul si energia lor, pe pustiu, mult prea mult. Le orienteaza catre sectoare absolut inutile pentru viata si evolutia lor. Iar pentru cele care cu adevarat aduc un folos, nu mai exista resurse. Cand nu mai ai resurse iti vine sa te dai batut, sa renunti. Vedem insa in fragmentul ales ce inseamna renuntare.
Toate acestea nu au legatura cu a fi sau nu deschis catre spiritualitate, cu a fi sau nu trezit.
In fond, ce inseamna sa fii trezit? Sa stai si sa te amagesti citind cearceafuri de comunicari venite prin channeling, la unul si la altul, pline de promisiuni si de indemnuri greu de dus, din care in maxim o saptamana nu mai retii aproape nimic? Sa iti umpli mintea cu tot felul de informatii, fara discernamant si fara filtre intre adevar si minciuna? Sa te gandesti ca toti predecesorii tai au trait intr-o mare minciuna si ca iata, acum, tu esti marele patrunzator al adevarurilor si intelegerilor ascunse, ajungand sa arunci la gunoi fara noima si fara selectie, tot ce te-a cladit pana atunci? Sa nu mai stii ce este umorul? Sa nu mai stii care sunt valorile adevarate? Sa nu mai stii ce iti place sa faci si ce iti aduce bucurie? Sa iti rulezi in cap tot felul de ganduri si de intrebari in numele cunoasterii, nerealizand ca si acestea iti umplu mintea la fel ca orice alte ganduri si nu te lasa sa ai pace? Toate astea formeaza trezirea? Este adormire, dragii mei, nu trezire.
Uite asa, ne lasam luati si condusi de val ca niste marionete, iar intr-un fel sau altul, aceasta se numeste renuntare. Nu renuntare in raport cu luptele vietii, ci renuntare in a ne cauta si gasi pe noi insine.


Toate cele bune!


14 comentarii:

  1. Toate teoriile moderne si filozofiile traditionale orientale afirma: „timp, nu exista”. Totul este acum si aici asa cum ar fi… pe un DVD, doar ca „citirea” se face linear! „Sau mai corect, capacitatea noastra de citire in modul „rutina” este lineara”. Dar orice informatie pe disc (sau..”sfera”) poate fi accesata si doar „metoda de citire difera”. In mod „exrutina”, o persoana fara niciun aparat auxiliar poate accesa „informativ” – (adica fara a interveni) atat trecutul cat si viitorul. Asta explica capacitatea „profetilor” de a vizualiza aspecte din viitor, fara a le putea localiza „exact” in timp …tocmai pt ca acesta nu exista.
    Mai mult, savantul roman Comorosan a descoperit si demonstrat ca timpul e „discontinuu”! Foarte firesc, pentru ca energia e discontinua (cuante), spatiul e discontinuu (puncte de coordonate x,y,z), lumina e discontinua (fotoni), substanta e discontinua (atomi, subatomice,) etc. Rezulta ca Universul nostru exista sub forma unor….”puncte” risipite, asa cum e si cerul instelat iar ca sa aibe o „denumire de referinta”( asa cum dam numere la masini sau nume oamenilor) exista CONVENTIONAL cate o „particula timp” atasata fiecarei aceste unitati elementare spatioenergeticainformationala si nu „spatiotemporala” asa cum se obisnuia sa se denumeasca… Accesul la „modul de citire” e dat de un „program” sau algoritm prestabilit (genetic). Dar…surpriza: el poate fi schimbat!Pace si Lumina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Extrem de sofisticata si complicata postarea.Puteti ,va rugam,sa ne explicati,mai pe limba noastra,de profani,acest subiect foarte interesant de altfel.Cu respect.

      Ștergere
    2. Si acum sa va explic altfel , cum se vede problema TIMPULUI la nivel SUPREM >……..
      TIMPUL la scara cosmica are foarte multe coordonate , dintre care pentru intelegere elementara enumeram cateva mai simple |
      Coordonata NUCLEARA
      Coordonata MAGNETICA
      Coordonata ELECTRICA
      Coordonata MECANICA
      Coordonata OPTICA
      Coordonata TERMODINAMICA
      Coordonata PSIHOLOGICA
      Coordonata CROMOSONICA (de liant )
      Coordonata INFORMATICA
      Coordonata MOTRICA
      Coordonata MANIFESTARII LOCATIVE 3 DIMENSIONALE VERSALA
      Coordonata MANIFESTARII DELOCATIVE MULTIDIMENSIONALA OMNIVERSALA
      Coordonata STRUCTURALA
      Coordonata TRANSDUCTIILOR
      Coordonata TRANSGRESIILOR
      Coordonata ATMANICA
      Coordonata OPALIANA
      Coordonata CHRISTICA
      Coordonata ZENTICA
      Coordonata TATARA
      ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
      etc ,,,,,,,,si alte infinit de multe coordonate ……
      Daca priviti SPATIUL ca un MATRIX ENERGETIC ,
      atunci implicit priviti TIMPUL ca un MATRIX INFORMATIC …..

      Liantul de legatura intre INFORMATIE si ENERGIE este MATERIA .
      Liantul de legatura intre ENERGIE si SPIRIT este SUFLETUL .
      Liantul de legatura intre INFORMATIE si UNIVERS este CONSTIINTA .
      Liantul de legatura intre CONSTIINTA si MATERIE este MENTALUL .
      Liantul de legatura intre CONSTIINTA si UNIVERS este VIATA ca TRIUMVIR 3 .
      ……………………………….
      Deci UNIVERSUL este VIU si CONSTIENT de tot si de toate .
      Avem triumviratul miscarii eterne ……..
      MOTRICITATE ANORGANICA QUANTICA MINERALA
      MOTRICITATE ORGANICA HOLOGRAFICA GENETICA
      MOTRICITATE MULTIPLEX HELIOTALICA DIVINA
      ………………………………………..

      UNIVERSUL este ca un HARD DRIVE .
      CONSTIINTA este ca o partitie pe hard drive .
      MENTALUL este ca un DIRECTOR ARBORESCENT PRIM al PARTITIEI .
      La unii ARBORELE este magnific si DIVIN , la altii este abominabil si malefic .
      SPATIUL este VOLUMUL ANALITIC alocat partitiei CONSTIINTA respectiva .
      TIMPUL este VITEZA de ACCES la FLUXUL de TRANZIT al PARTITIEI .
      Deci se afla sub directul control al REGISTRILOR DIRECTORULUI ARBORESCENT PRIM .
      Si acum acest lucru este extrem de diversificat de la un exemplar uman la altul , in sensul ca unele exemplare umane au toti registri foarte puternici si compact structurati armonios , pe cand alte exemplare de regula pseudoumane au registrii foarte slabi , distribuiti haotic in configuratii kabalistice malefice , lipsa foarte multi , hibrizi , si mutanti foarte multi ,,,,,,,,,,etc …..
      Cuplajul acelor exemplare la univers este rejectat , iar exemplarele sant violente si anacronice , in sensul ca se comporta primitiv , instinctual , bestial , comform hartilor de IQ mediu si subunitar …manifestand tendinte spre salbaticie primara infraumana de tip violente ,,,,,,,, de control , intimidare , agresiune
      si atac , posesivitate , dominare , dictatura , maleficitate , etc,,,,,,,,intunecare .
      Deci lipsa IUBIRII NECONDITIONATE , sub toate aspectele …..

      Din cauza asta pentru unii timpul trece mai repede , pentru altii timpul trece mai greu , pentru altii timpul sta pe loc , pentru altii timpul are debit enantiomorf ,,,,,etc .
      Calatoria in TIMP , este de fapt o CALATORIE in PARTITIA MNEMONICA LOCATIVA fie a MEMORIEI PERSONALE , fie a MEMORIEI DE GRUP , fie a MEMORIEI PLANETARE , fie a ,,,,,,,etc ,,,,,,,, MEMORIEI COSMICE ,,,,,,,,
      Dar comform Legii Kybalionice a Polaritatii , exista ………………………………TIMPUL ASCENDENT al LUMINII , unde pentru a avea acces ai nevoie de niste MULTIARHITECTURI HIPERSECRETE DUMNEZEIESTI , de tip CORPURI SUBTILE SUPREME , FORME GEOMETRICE , si CODURI DIVINE DE ACTIVARE , si AUTOCONTROL ,,,,,si aici se incadreaza ENTITATILE DIVINE ELEVATE .
      Nu stiu daca m-am facut inteles s-au am devenit si mai sofisticat cu explicatia...Gand Bun !

      Ștergere
    3. Multumim pentru explicatiile ,intr-adevar,mult mai sofisticate si mai complexe decat cele initiale.Daca la inceput eram "in ceata",acum,dupa detalierea explicatiilor suntem orbi de-a dreptul!Apreciez insa,buna-vointa dovedita si promptitudinea raspunsului,dar care, ce-i drept,m-a bulversat complet.Respect.

      Ștergere
    4. ������

      Ștergere
    5. Te poti uita pe care atlas vrei tu si in ce limba vrei , dar ce spun eu nu vei gasi nicaieri in lumea ta , fiindca stiinta mea nu apartine acestui Timp , si nici acestei Lumi .
      Candva demult exista si in lumea voastra ADEVARUL , dar ati avut grija sa il ascundeti atat de adanc in trecut ,,,,, ferindu-va unii de altii de parca v-ar fi apartinut cumva , sau ar fi fost cumva un bun al vostru , incat azi in viitor nu-l mai puteti gasi , numai stiti unde sa cautati , si sa il si gasiti numai stiti sa il recunoasteti , si numai aveti genetica necesara care sa va confere evolutia si compatibilitatea suficiente fluctualizarii adevarului prin voi , fara sa fiti dezintegrati prin autocombustie spontana !!!
      La DUMNEZEU se ajunge doar prin strabuni !
      Strabunii sant CALEA ….
      Strabunii sant MAGISTRALA ….
      Strabunii sant ASCENSORUL ….
      Strabunii sant POARTA ….
      etc ….. prin care acela care-i are și-i cinstește și-i onoreaza , și-i apara la bine și la rau ….. ajunge la DUMNEZEU , și are acolo Palat Sfințit si Luminos , pentru evoluție eterna , și fericire veșnica !!!
      Domnul IISUS ne-a invațat sa ne iubim si respectam strabunii , și a avertizat ca nu se poate ajunge la TATAL , decat numai prin ei !!!
      { Nimeni nu vine la TATAL MEU ,
      decat numai prin MINE } ….EL fiind STRABUN PRIMORDIAL ,,,,,, iar DACII fiind STRABUNI ANCESTRALI !!!
      Dar nu uita/uitati ca Atotputernicia Lui DUMNEZEU se vadeste uneori in cele mai mici si nebagate in seama ,,,,, iar nu in boierii de azi ! Pace si Lumina !

      Ștergere
    6. Dupa cele mai moderne cercetari quantice rezulta ca :
      SPATIUL = CAMP ELECTRIC
      TIMPUL = CAMP MAGNETIC
      MATERIA SOLIDA = TIMP COLAGEN
      MATERIA LICHIDA = TIMP MENTAL
      MATERIA PLASMATICA = TIMP HIBRID SPATIAL , rezultand de aici MATERIA ELECTROMAGNETICA .
      TIMPUL COLAGEN = Timp care se frineaza pina la deplasarea minima admisa cu viteza Luminii .
      Ceea ce inseamna ca CORZILE VIBRANTE ale Materiei Solide vor vibra diferential comform unei matrici multidimensionale de Cadre Temporale .
      De asta intr-un Corp Material exista doar 3 familii de particule , si anume :
      Particule SUBLUMINICE
      Particule TRANSLUMINICE
      Particule SUPRALUMINICE
      …………………
      Fiecare cu cate 4 registri numiti Dimensiuni .
      Deci avem in orice corp material solid 3 Familii de Particule , si 12 Registri Dimensionali , care impreuna ne da exact :
      Matrixul Temporal 15 Dimensional acesta , cunoscut ca Universul Armonic 1 , adica Material , adica Tonal ….
      Defazajele de vibratie ale corzilor vibrante , creaza varietatile de densitate ( deci implicit de masa ) ale corpurilor materiale , fapt care genereaza raspunsuri diferentiale diferite sub actiunea atractiei nucleare a unei planete , in acelas cadru temporal , si spatial ….
      Faptul ca savantii ocultilor vor cu orice pret sa va reconfigureze reversal gandirea visavis de toate aceste taine cosmice universal arhetipale Divine , atragandu-va ireversibil in bucla ratacirii , este numai din vina voastra fiindca refuzati sa ganditi !
      Timpul zero este Materia Lichida .
      Timpul Invers este Materia Plasmatimorfa .
      ……………………….
      Acum poate se intelege mai bine dece oculta mondiala regresiva se da cu capul de toti peretii ca sa stie cum sa polueze mai repede atmosfera Pamantului , la nivelul
      atmosferei lui Venus !

      Nici Timpul si nici Spatiul nu au absolut nici o treaba nici cu Lumina , si nici cu Intunericul .
      Lumina si Intunericul sant separate vesnic fata de Spatiu si Timp .
      Lumina este situata vesnic de-asupra Spatiului si Timpului la inaltime eterna fata de ele .
      Intunericul este situat vesnic sub Spatiu si sub Timp , la adancime eterna fata de ele .
      Dar ,,,,,,,, si Lumina , si Intunericul , pot ajunge lesne in Spatiu si in Timp ,,,,,,,,
      De exemplu prin rezonanta simpatetica vibratorie a INIMII VII cu LUMINA ETERNA ajunge Lumina Eterna in Spatiu si Timp , pe coordonatele Inimii respective , deci doar pentru ea , si doar prin ea poate lucra in Lumea Materiala ,,,,,,,,,
      Iar prin Rezonanta Subductiva Macabriana intre Intuneric si INIMA MOARTA , ajunge Intunericul in Subspatiu si in Subtimp , iar prin respectiva inima se poate afisa sau chiar manifesta in Lumea Materiala !!!
      Variatiile densitatii timpului , dau varietatile materiei .
      Dumnezeu este Iubire absoluta , pura , desavarsita , si neconditionata .
      Cei ce fac voia si lucrarea Lui Dumnezeu , sant asemenea invataturilor Sale , si una cu ele .
      Deci sant Copii ai Luminii si Iubirii Pure , si in ei Cuvantul Lui Dumnezeu este viu si lucrator vesnic !
      Ori in Abominabilii Intunericului toate aceste virtuti nu
      au existst , nu exista , si nu vor exista in veci !
      Mai precis in ei nu gasim :
      CRUCEA DOMNULUI IISUS HRISTOS
      LUMINA VIE ETERNA
      IUBIREA NECONDITIONATA
      COMPASIUNEA ABSOLUTA
      CUVANTUL DIVIN
      DREPTATEA DIVINA ETERNA IMANENTA
      PACEA DIVINA ETERNA si JUSTITIARA
      ARMONIA DIVINA
      PURITATEA DIVINA
      VIATA ETERNA DIVINA
      ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

      Pace si Lumina Divina ! ! !

      Ștergere
  2. Mulțumesc,draga Mihaela! Si eu am fost la fel cum ai descris mai sus,o fiinta trezita..in ghilimele din păcate. Poate multi experimentam starea de trezire trecând întâi prin aceste experiente,ca apoi sa putem realiza care este cu adevărat trezirea spirituala.Te îmbrățișez cu drag! O zi binecuvântată!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumim, draga noastra Mihaela!

    De la sarbatorile de iarna incoace simtim (Luminita si eu) o supra-saturatie de informatie, si implicit nevoia deconectarii de sursele pur gnostice (conferinte, articole online etc.). Preferam sa practicam impreuna-acasa, sau in grup - meditatii, rugaciuni - in mod consecvent. Dar tentatia acumularii de mai multe cunostinte e mare... asa ca am gasit neintamplator un mesaj simpatic "Nu mai citi!" de la trupa Taxi - https://youtu.be/7itmVkKAuO8?t=109

    Din suflet recomandam recitalul Danielei Nane din cadrul - https://www.facebook.com/Pianulcupoeme/ - la finalul caruia am plans pe versurile poeziei "Stergarul"-Costache Ioanid : https://www.youtube.com/watch?v=XBH50ennpUU

    Te imbrastisam cu drag,
    Sándor & Luminita

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Egregorul minte colectiva se cere hranit. De aceea ingurgitam tone de informatie. Normal ca ne ratacim si mai rau in ceata. Copiii nu au citit nimic despre timp dar stiu sa traiasca in ACUM. Dl Florin Colceag, "antrenorul de genii" spune ca a observat ceva interesant in desenele copiilor: copaci cu radacinile in sus. Am vazut si eu un astfel de desen facut de copiii ce inca nu au fost scosi din Matricea Divina si introdusi abuziv in sistemul de educatie taietor de aripi si spalator pe creier. Spre deosebire de dl Colceag care a interpretat pozitiv desenele, pretinzand ca acesti copii profetesc o schimbare spirituala radicala, eu m-am intristat. Ei sunt oglinzi ce reflecta realitatea spirituala din Romania. Copacii suntem noi Ar trebui sa crestem normal, cu radacinile in pamantul in care ne-am nascut dar tinzand spre cer. Caile asa zis spirituale foarte la moda acum iau omul orientat corect si-l intorc invers. Asta se cheama satanism. De aceea atatea elucubratii new age. Orbii sunt orbiti de vanitate. Se cred mai presus decat noi, cei ce am ales Calea Inimii. Se conecteaza la cine stie ce egregori orientali sau de prin zone ce nu au nicio legatura cu sufletul romanesc unic in felul lui si ne transmit mesaje aiuritoare. Acel viitor va fi spiritual daca il vom construi. Daca nu, dl Colceag va pregati geniali tot pentru straini. Am citit o statistica: la sase ore pleaca un medic sa lucreze "afara". Trist, nu?

      Ștergere
  4. http://www.dela0.ro/matematicianul-florian-colceag-pot-demonstra-ca-dumnezeu-exista-si-actioneaza

    RăspundețiȘtergere
  5. "Poporul roman alege mereu proasta satului". Expresia ii apartine dlui Colceag nu mie. Si se mira poporul de oi de ce nu-i merge bine. Un evoluat spiritual iti va spune sa treci la treaba in plan fizic nu te va imbia vesnic cu informatie ce-ti dezvolta mintea dar iti tine sufletul in stadiu de copil ce are nevoie sa i se dea mura in gura sfaturi. Cand pui mana si-ti muncesti pamantul inveti din nou sa te reconectezi la natura. Cand adopti un animal abandonat sau cumperi daruri de Craciun pentru un copil sarman iti extinzi constiinta, o scoti de sub tirania mintii ce se crede atoatestiutoare. Si-ti elimini si programele informationale negative pe care unii le numesc pacate. Intorci roata adica. In loc sa aluneci spre prapastie urci spre Munte. Romanii fac aceeasi greseala ca evreii: se inchina la "vitelul de aur". Normal ca degeneram ca popor. Ne taiem legaturile cu Dumnezeu. Intre El si noi punem tot felul de falsuri si iluzii. Copiii sunt si ei trasi in jos de catre adulti vanitosi care cred ca stiu totul. Devin din ce in ce mai bolnavi si debusolati. Parintii ar trebui sa le daruiasca nu sa le fure viitorul. Ar trebui sa le pastreze tara curata si intacta. Caile spirituale ce propaga egoismul ii secatuieste pe copii de vlaga. Sa gandim pozitiv si da ne distram cat mai mult e deviza unora dintre grupuri. Ne ucidem urmasii...A propos de "proasta satului". Prin 2010 eram inscrisa in multe grupuri. Vazusem de sus ce ni se pregateste. Eram transformati lent intr-un popor de zombie. In grupul matriceanoiiromanii se propovaduiau prostii. Eu plangeam si-i rugam sa faca ceva pentru ca viitorul arata sumbru. Mai multe proaste ale satului new age spuneau ca in data de 12.12.12 vom face saltul pe un nivel de constiinta superior. Am vazut ca-si pierde vremea prin acest grup si Gicu Dan, una din proastele satului. Gicule, sper ca esti fericit. Ati facut aceasta tara zob
    Dumnezeu nu e orb, Gicule. Veti plati tot raul pe care l-ati facut. Stii ca nimeni nu urca pe nivelurile superioare de constiinta daca nu-si repara greselile. V-ati vandut Mantuirea pe cativa arginti!Ma ierti,Mihaela,pentru interventie dar sunt datoare sa vorbesc cand vad ca plimbi minciuna pe internet. Nici Gicu, nici Gaucan si nici Remer ra nu sunt treziti. Sunt la fel de obi precum cartitele ce nu au iesit niciodata de sub pamant dar ne povestesc despre soare. Cu cat vorbiti mai mult si nu faceti nimic in plan fizic cu atat mai mult va indepartati de Dumnezeu. Eu vreau sa urc. De aceea o sa tac in viitor. Imi vad de Calea mea. Orbii sa vanda iluzii pe net si sa se mire ca nu vine Dumnezeu sa le curete tara de gunoaie spirituale si gunoaie la propriu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dna. Maria-Aurelia,puteti sa ne spuneti ce intelegeti prin,citez:"sa treci la treaba in plan fizic".Concret,simplu,sa intelegem toti ce avem de facut.Respect.

      Ștergere
  6. Visul adevarat.
    Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea,
    iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In intinderea nesfarsita de nisip dogoritor, nu se vedeau decat urmele pasilor sai. Deodata insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cand mai era cineva, o persoana ce mergea o data cu el si ale carei urme le putea vedea acum alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
    -De ce sunt patru urme pe nisip, cand eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?
    Dar o voce blanda si buna i-a raspuns:
    -Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
    Atunci omul, bucuros pentru ajutorul primit chiar cand avea mai mare nevoie, a indraznit sa intrebe:
    - As vrea sa stiu … ce Te intristeaza cel mai mult la oameni ?
    Dumnezeu i-a raspuns:
    - Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, iar apoi tânjesc sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea pentru a face bani,
    iar apoi îsi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gândesc cu teama la viitor si uita prezentul, iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
    Atunci omul a întrebat:
    - Si … care ar fi Parinte, câteva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le învete copiii Tai ?
    - Sa învete ca dureaza doar câteva secunde pentru a deschide rani profunde în inima celorlalti si ca trece mult mai mult timp pana ca acestea sa se vindece ; sa învete ca un om bogat nu este acela care are cat mai mult, ci acela care are nevoie de cat mai putin ; sa învete ca exista oameni care îi iubesc, dar inca nu stiu cum sa le arate aceasta; sa învete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada în mod diferit ; sa învete sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei însisi.
    Omul a inteles ca toate acestea i se potriveau in primul rand chiar lui. Umil, a zis :
    - Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?
    - Faptul ca sunt aici, întotdeauna.
    Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum v-a reusi. Si a mers, a mers, pana cand intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genuchi, a privit in spate si ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se mai vedea decat un rand de urme de pasi.
    -Doamne, a spus omul indurerat, de ce m-ai parasit? De ce pe nisip se vede acum un singur rand de pasi?
    Dar aceeasi voce i-a raspuns cu blandete:
    - Nu te teme, caci nu te-am parasit! Dar, pentru ca erai neputincios, Eu te-am purtat pana acum in brate.
    Omul nostru vru sa mai intrebe ceva, dar chiar in acel moment a simtit ceva rece, rece. Incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor, dar fusese gasit de o caravana. Citiva negustori il ridicasera si il stropisera cu apa. Atunci cand a simtit apa rece pe fata si-a revenit, amintindu-si de visul avut.
    - Cum m-ati gasit? a strigat omul.
    - Am vazut niste urme in nisip si ne-am dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau intr-adevar urmele tale.
    -Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici? Nu! Dumnezeu, Care S-a indurat de suferinta mea, v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
    Asa Dumnezeu se ingrijeste de toti oamenii si, din iubire, cauta mereu sa ii ajute. Dar, mai ales, ii tine in bratele Sale parintesti atunci cand le este cel mai greu, desi in acele clipe ei nu inteleg asta.
    Adaptare dupa doua texte de Leon Magdan si Octavian Paler
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere