marți, 29 aprilie 2014

MAI E DOAR UN PIC…


MAI E DOAR UN PIC…

Dragi prieteni,


Incep acest articol prin a va comunica o credinta personala ce devine din ce in ce mai accentuata, cu fiecare zi care trece: MAI ESTE DOAR UN PIC pana la capatul acestui drum spinos pe care l-am parcurs impreuna si care stim prea bine ca nu a fost deloc usor. O prietena facea remarca atunci cand am povestit despre visul relatat in articolul „Cu privirea spre Tibet”, ca acei 50 de metri despre care am spus acolo ar putea fi interpretati si sub forma „pe ultima suta de metri”.
Sunt atat de condensate si de intense revelatiile si informatiile ce curg in ultima perioada, cel putin in cele ce ma priveste, incat mi-a fost foarte greu sa selectez ce sa scriu in acest articol. De aceea voi face apel si la niste linkuri pentru cine este interesat de analizarea lor mai laborioasa.
Am spus bine ca si ordine, mai intai revelatii si apoi informatii. Asa cum mi se intampla mie si asa cum stiu si din discutiile avute cu semeni ai mei din cercul meu de prieteni si sunt sigura ca la fel se intampla si tuturor celorlati pe care eu nu ii cunosc, oameni cu inima buna si ganduri curate, mai intai vin revelatiile sub diverse forme de idei, viziuni sau vise si la ceva vreme dupa aceea apar si informatiile sub forma unor pasaje scrise undeva intr-o carte sau in vreun articol, ceva cu contur material efectiv. De ce se intampla asa, in aceasta ordine si nu invers? Pentru ca Bunul Dumnezeu aduce in acest fel niste confirmari, intarind increderea ca toate acele idei si revelatii sunt mesaje reale de Sus si nu roade ale unei imaginatii bogate.
Am organizat in 15 aprilie conferinta „Mâna lui Dumnezeu”. Dupa cum observati, din dorinta de a putea scrie in viteza mai mare, nu folosesc in blogul meu diacritice, adica literele a, i, s si t, cu caciulita sau virgula, ceea ce le transforma in â, ā, î, ş si ţ. Am avut insa o grija speciala sa pun litera â, macar in titlul cu majuscule al invitatiei la conferinta, astfel incat sa se inteleaga bine ca este vorba de „mânā” si nu de „manā”. Am fost cinci persoane care am sustinut conferinta, cat cinci degete de la o „mânā”, iar subiectele tratate ne-a permis sa adaugam „lui Dumnezeu”. Dar totusi am incheiat conferinta vorbind despre „Chivotul lui Dumnezeu” si am spus atunci ca acesta este un fel de lada facuta din lemn de salcam si imbracata in aur, despre care se stie ca ar contine minim trei lucruri, desi convingerea mea este ca sunt mai multe, reprezentate de Tablitele lui Moise, doua la numar, Toiagul lui Aaron si Vasul cu Mana Cereasca sau Mana lui Dumnezeu.
Din Biblie stim ca Mana Cereasca era acea pulbere alba cu care s-a hranit poporul evereu in toti anii in care au pribegit prin pustiu. Ce reprezinta mana aceasta de fapt? S-ar parea ca este totuna cu praful de aur alb monoatomic despre care vorbeste Radu Cinamar in cartile sale, mai ales in primul volum, „Viitor cu cap de mort” si totuna cu „Lacrima de aur a lui Horus” asa cum era numita in scolile initiatice egiptene sau occultum intr-o alta varianta de nume pe care o intalnim in una din cartile lui Peter Moon, „Soarele negru”. Mai jos sunt specificate doua linkuri, din care puteti afla mai multe detalii despre aceasta pulbere.

Aurul monoatomic 1 si  Aurul monoatomic 2

Acestea sunt informatii ce se gasesc prin o multime de carti si prin tot soiul de articole pe internet. Nu mai este un mare secret la aceasta ora.
Intrebarea importanta care insa se pune este: de ce o multime de oameni, printre care ma bucur ca ma numar si eu, au de vreo 4-5 saptamani incoace tot felul de viziuni, vise, imagini percepute prin vederea astrala, ale unor simbolistici interesante? Printre ele ar fi: Chivotul lui Dumnezeu, Pocalul Graal, Harfa lui David ce nu este o harpa ci seamana mai degraba cu o lira, simboluri alchimice, lacrimi auriu – argintii ce cad din cer semnificand in mod evident Mana Cereasca.
Ba mai fascinant este ca cel putin eu, vad de doua zile incoace in astral, imaginea unei femei cu chip nedefinit, tinand intre palmele sale un glob de sticla. Prima oara am zis ca o fi vreo vrajitoare dar in momentul in care un prieten mi-a trimis ieri prin e-mail un mesaj continand un articol, mi s-au fixat ochii pe partea superioara a imaginii atasate la acel articol si nu imi venea sa cred ce vad la nivelul 1: pe regina Angliei cu un glob de sticla intre maini.
Mai jos aveti un link catre acel articol din care puteti afla multe lucruri interesante si puteti de asemeni vedea ce am vazut si eu.

Piramida Puterii

Da dragii mei, avem de-a face clar cu doua piramide: una a puterii despre care se spune ca are in varf ochiul lui Lucifer, in care elementul de putere il reprezinta in principal BANUL, caci nu degeaba se spune la noi in popor ca banul este ochiul dracului si alta a LUMINII ce are in varf Ochiul Atoatevazator al lui Dumnezeu. Pe aceasta piramida se ascensioneaza prin credinta, iubire, compasiune, adevar, rabdare si prin multe alte virtuti bineplacute lui Dumnezeu. A avea bani nu inseamna sa fii neaparat pe piramida puterii. Poate ai o viata binecuvantata cu asta si ii meriti, dar daca tot ii ai sa nu uiti si de cei saraci si amarati. Ochiul acestei piramide poate fi atat de hipnotizator incat te face din om neom, nu-ti mai pasa decat de tine. Pana acum, in drumul ascensiunii pe Piramida Luminii, s-a putut trage cu ochiul la vecinii de pe piramida puterii. Cand multi oameni erau pe la nivelele mai de la baza ale Piramidei Luminii, doar simteau pe cocoasa tot ce se vede la baza piramidei puterii si toata apasarea ei. Pe masura ascensiunii si apropierii de Ochiul cel Adevarat din varful Piramidei Luminii, acesti oameni au devenit ceva mai imuni la toate efectele planurilor machiavelice despre care nu doresc sa vorbesc aici si de asemeni constatam ca ei primesc informatii pur si simplu, fara sa fie cautate in vreun fel, printr-un ochi al treilea, care cu toate E-urile si atacurile fara numar, oricum se dovedeste ca devine din ce in ce mai activat, primind astfel acces spre secretele de la varful pirmidei puterii. Uite asa vor iesi toate la lumina intr-un final.
Tehncile folosite de vecini pentru a stopa aceasta ascensiune depasesc orice imaginatie. Provin din cunoasterea veche si oculta la care putini au acces in zilele noastre. Cei de pe Piramida Luminii poate nu stiu prea multe, dar tot timpul primesc de Sus exact solutiile care sunt necesare la momentul respectiv si nimic nu poate stopa asta, cu toata cunoasterea si ocultismul vecinilor.
Ce se intampla cand unii de pe Piramida Luminii vor ajunge la Ochiul Atoatevazator? Consider ca nu mai este mult deoarece cata vreme se poate vedea la nivelul 1 al piramidei vecine, inseamna ca s-a ajuns la nivelul 1 al Piramidei Luminii, nu-i asa?
Cei din piramida vecina au cautat si inca mai cauta multi dintre ei, elixirul nemuririi, al intineririi si cu puterea pe care le-o confera banul, totul este minunat pentru ei. Dar ei cauta asa cum sunt obisnuiti, acea pulbere sau substanta magica materiala. Cei de pe Piramida Luminii inteleg si stiu ca Mana Cereasca vine si sub forma imateriala, nevazuta, iar pentru primirea ei sunt pregatiti acum mai multi oameni. Ea vine prin Sfantul Duh, in a Carui Era se paseste acum.
Nu as vrea sa comit vreo exagerare, dar totusi nu pot sa nu spun ca am credinta faptului ca pentru acest Dar sunt vizati multi romani si poate in acest fel se explica de ce atata suferinta a acestui popor si de ce se spune ca de aici, din aceasta tara, pornesc radacinile noului Imperiu spiritual al acestei lumi. Oricum, acesti oameni s-au pregatit multe vieti la rand pentru a ajunge la acest nivel. Nu este in nici un caz truda unei singure vieti, chiar daca unele dintre ele au fost traite si pe alte planete.
Ce inseamna sa primesti Mana Cereasca imateriala? Inseamna sa nu mai poti fi supus de ban si de asa-zisa putere, inseamna sa ai puteri supranaturale si vindecatoare ca ale lui Iisus si inseamna sa aduci trezire spirituala in mod instantaneu oricarei persoane ce vine in contact cu posesorul unui asemenea Dar Divin.
Dumnezeu insa atrage atentia asupra unui aspect foarte important, SMERENIA. Fara smerenie, cum a venit Darul asa si pleaca. Nu face Dumnezeu asemenea daruri ca sa poata fi construite alte piramide ale puterii, ci le face pentru lumina, pentru iubirea si pentru pacea acestei planete.
Am zis iunie la conferinta?!
Asa sa fie, chiar si mai devreme!

Doamne ajuta!

miercuri, 23 aprilie 2014

VIZIUNE IN ZI DE PASTE


VIZIUNE IN ZI DE PASTE

Dragii mei,

Incep prin a va relata o viziune deosebit de interesanta ce am avut-o in dimineata zilei de duminica, in prima zi de Paste. Aproape ca m-am obisnuit sa primesc mesaje importante in diminetile zilelor de mare sarbatoare si ramane sa decida fiecare cat de semnificativ vi se pare acesta despre care urmeaza sa va vorbesc.

”Ma trezisem. Admiram cu bucurie razele soarelui ce luminau intreaga casa, dupa atatea zile de ploaie si intuneric. Am reinchis un pic ochii.
Dintr-o data am vazut cum din cer se coboara pe Pamant, Domnul nostru Iisus Hristos, imbracat intr-o haina lunga, alba. Cand a atins cu picioarele pamantul, parca de nicaieri, un glont l-a impuscat in cap. S-a prabusit cu fata catre pamant, dar in cadere, si-a deschis bratele, ca si cum ar fi vrut sa-l imbratiseze. Ajuns pe pamant, cu bratele deschise, El a format o cruce.
Am ramas inmarmurita. Nu imi venea sa cred ce vad. Dintr-o data am observat cum din gaura glontului incepe sa iasa o raza de lumina. Aceasta a devenit din ce in ce mai stralucitoare si gaura a inceput sa se mareasca. Tot capul s-a transformat in lumina, s-a intins catre brate, a cuprins tot corpul, dupa care a inceput sa se raspandeasca pe pamant, de jur imprejur, cuprinzand intr-un final intreaga planeta.”

Trag de aici doua concluzii. Orice lucruri s-ar petrece, pe care noi le incadram la categoria „rau”, sunt menite sa sparga scutul material, asa cum era si corpul fizic al lui Iisus din acea viziune si sa lase sa iasa si sa se raspandeasca in afara lumina, sa se transmute apoi totul in lumina. Pe de alta parte, nu putem ignora simbolul crucii pe care Iisus l-a format cu al sau corp, in caderea cu fata catre pamant, si nici ca acea cadere a fost cu fata catre planeta noastra si nu cu spatele, semanand cu un fel de imbratisare.  
Probabil ca si evenimentul crucii cardinale, despre care se tot vorbeste, este unul mai important decat am crede la prima vedere, pentru mersul viitor al lucrurilor pe aceasta planeta. Din acest motiv, va fac trimitere si catre conferinta din 26.04.2014,  pe care o vor sustine in Bucuresti colegele mele Sfatuitoarea si Profa de Geogra, avandu-l ca invitat de onoare si pe domnul George Visu. Imi exprim parerea de rau ca nu voi putea participa si eu din cauza unei deplasari in interes de serviciu. Intuiesc insa de pe acum ca se vor infaptui lucrari minunate in acea zi. Mai multe detalii despre programul conferintei puteti gasi la linkul de mai jos:


Nu in ultimul rand, urez tuturor purtatorilor numelor derivate de la Sfantul Gheorghe, multa sanatate, bucurie, pace si lumina! La Multi Ani!

Toate cele bune!


duminică, 20 aprilie 2014

HRISTOS A INVIAT!




HRISTOS A INVIAT!

Sfanta Lumina a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos sa va invaluie inimile in iubire, sufletele in pace si gandurile in speranta!

SARBATORI BINECUVANTATE SI FERCITE!




vineri, 18 aprilie 2014

CU PRIVIREA SPRE TIBET



CU PRIVIREA SPRE TIBET

Dragi prieteni,


Ieri dimineata m-am trezit cu o tristete grea in suflet, fara sa ii inteleg prea bine motivul. A fost un sentiment ce m-a urmarit toata ziua. Paralel cu asta imi tot aparea ca viziune un violoncel alb, la fel de neinteleasa precum starea. Spre seara am reusit sa ma lamuresc despre ce era vorba, prin prisma auzirii la televizor a unei singure propozitii, ce facea referire la momentul in care lui Iisus i s-a asezat pe cap coroana de spini si i s-a pus pe umeri o mantie purpurie.
Iisus, Lumina Aurie, intr-o mantie purpurie, m-a condus cu gandul in prima faza catre blogul meu intitulat „Calea Aurie”, constituit pe un fundal grena-purpuriu, asemanare de care nu mi-am dat vreodata seama mai devreme de acel moment. Mai departe mi-au venit in minte culorile straielor oamenilor din Tibet, grena-purpuriu cu galben-portocaliu.
Ieri dupa-amiaza, citind o carte, am atipit pentru 5 minute. Am visat ca participam la un curs intitulat „7 Note” si ca cineva a venit si a asezat in intreaga incapere niste panglici tricolore, rosu, galben si albastru, cu multiple latimi, spunand ca mai are de asternut 50 de metri. Sa fie vorba despre 50 de zile? Ar fi la inceputul lunii iunie, in ziua Mosilor de Vara (07.06.2014), iar ca sa povestesc mai multe despre ce mi se tot arata legat de aceasta zi, de vreo trei saptamani incoace, voi face obiectul unui alt articol, pentru ca trebuie expus totul de la cap la coada, astfel incat sa poata fi perceputa legatura intre evenimente.
Gandindu-ma la elementele violoncel alb, 7 note, si la combinatia de culori, purpuriu cu galben, auriu sau portocaliu, am inteles ca trebuie sa caut o mantra tibetana.
Prima oara mi-am amintit de mantra Buddha Medicine pe care o voi expune si la sfarsitul paragrafului, pe care ascultand-o, mi-a disipat acea apasare sufleteasca. De altfel acesta este si rosul ei. Aduce vindecare sufleteasca si fizica.



Mai apoi insa am descoperit o alta mantra, ce in mod foarte interesant reuneste toate elementele de mai sus, ba mai mult decat atat, apare si tricolorul de mai multe ori, pe parcursul vizualizarii ei. Este o mantra pentru pace, eliberare si iluminare, cantata in momente grele pentru tibetani, oameni oprimati fara voie, fara sa fi deranjat pe nimeni vreodata, asa cum se stie si cum se poate vedea si in videoclip, la fel cum a fost si Iisus si exact la fel cum a fost de-a lungul istoriei, poporul roman. Am inteles atunci motivul tristetii mele de toata ziua. Eram practic conectata la toata acea durere si suferinta, de peste tot.
Puteti constata ca mantra incepe cu sunetul patrunzator al unui violoncel, cu o imagine a unui curcubeu, cu o mandala a pacii, se continua cu imagini ale suferintelor tibetanilor in care apar culorile despre care am vorbit, iar ceea ce este cu rosu, galben si albastru este de fapt steagul tibetanilor, expus la inceputul acestui articol. Se termina cu un simbol al victoriei, cu aceeasi mandala a pacii si cu acelasi curcubeu, legamant intre om si Dumnezeu.



Va las acum sa le ascultati si sper sa va aduca ceea ce mi-au adus si mie, multa pace in suflet si simtire accentuata a iubirii si compasiunii.

Doamne ajuta!






miercuri, 16 aprilie 2014

UN CREZ IN NOUA ENERGIE


UN CREZ IN NOUA ENERGIE

Dragii mei,

Incep prin a multumi inca o data tuturor participantilor la conferinta din 15.04.2014, indiferent ca a fost sub forma fizica, prin vizualizare on-line, sau prin conectare pur si simplu, la energiile prezente acolo. A fost o seara minunata si imi plec capul cu recunostinta inaintea tuturor celor ce ne-au fost alaturi.
Am povestit acolo despre ceva ce mi s-a intamplat in ziua de Florii, traire ce pentru mine s-a ridicat la statut de revelatie.
M-am indreptat in acea zi catre biserica din apropierea casei mele, in scopul de a aprinde niste lumanari. Am ajuns acolo. Intreaga biserica era inconjurata de vanzatori de fire de salcie. Nu pot exprima in cuvinte imaginea mizeriei ce se facuse peste tot din pricina acestui lucru. In biserica erau atat de multe persoane, incat practic nu se putea intra. Am ramas pe treptele sale.
Dupa cateva minute am simtit cum ma cuprinde o caldura placuta si cum fara sa ma gandesc, intr-un mod automat, pronunt o rugaciune, una alcatuita atunci pe loc, despre care mi-am exprimat parerea in sinea mea, dat fiind faptul ca m-am trezit utilizand foarte mult cuvantul „cred”, ca ar fi ca o noua forma de crez, mai ales ca se adresa tot Sfintei Treimi, dar unul al poporului roman, pentru ca la el imi era inima atunci cand toate acestea se petreceau.
La rugamintea catorva prieteni din grupul nostru, voi expune si in scris aceasta rugaciune. Ea este cat de cat apropiata de forma originala, pe care mi-ar fi imposibil sa mi-o amintesc vreodata exact asa cum a fost.
Se poate si vizualiza momentul rostirii ei, deoarece filmarile facute in timpul conferintei, se pot in continuare accesa prin linkul expus in articolul despre transmisia conferintei, pe care pentru usurinta, il mai scriu inca o data si aici.


Iata rugaciunea:

“Preasfanta Treime,
Cred in Tine,
Si stiu ca tot timpul ma insotesti,
Ca niciodata nu sunt singur.

Doamne Iisuse Hristoase,
Cred in Iubirea Ta,
Si stiu ca se impleteste cu a mea.
Cred in Calea, Adevarul si Viata Ta,
Si stiu ca Acestea sunt si drumul meu.
Cred in Invierea Ta,
Si stiu ca este si Invierea si Mantuirea mea.

Tata Ceresc,
Cred in Imparatia Ta,
Si stiu ca in Ea este si casa mea.
Cred in Voia Ta,
Si ajuta-ma te rog ca voia mea sa fie una cu a Ta.
Cred in Iertarea si Milostivirea Ta,
Si stiu ca Acestea se revarsa asupra mea.

Duhule Sfinte,
Cred in Lumina Ta,
Si stiu ca ea ma-nvaluie tot timpul.
Cred in Pacea Ta,
Si stiu ca Ea salasluieste si in sufletul meu.
Cred in Mangaierea Ta plina de iubire,
Si stiu ca Aceasta este stergar lacrimilor mele.

Preasfanta Treime,
Cred ca toate Acestea,
Binecuvanteaza acum pe tot romanul de pretutindeni,
Si-l elibereaza din toata nevoia,
Din toata boala,
Si din toata neputinta sa.

Iubire Sfanta a Mantuitorului meu,
Vino acum in inima poporului meu!
Mana Tamaduitoare a Tatalui meu,
Aseaza-te acum pe crestetul poporului meu!
Duhule cel Sfant, Mir vindecator,
Unge si sfinteste pe al meu popor!

Si pe tot omul de pe Pamant,
Impreuna cu intreaga Creatie.

Amin, amin, amin!”


Sa va fie de folos!


marți, 15 aprilie 2014

„MÂNA LUI DUMNEZEU” – TRANSMISIE CONFERINTA 15.04.2014



„MÂNA LUI DUMNEZEU” – TRANSMISIE CONFERINTA 15.04.2014

Dragi prieteni,

Incep prin a va ura, chiar daca o fac cu intarziere, ca frumusetea si puritatea tuturor florilor din lume sa va lumineze sufletele si viata, iar celor purtatori de nume de flori, le urez cu toata caldura un sincer „La Multi Ani!” cu sanatate, bucurii si adevarata Fericire Divina!

De asemeni va aduc la cunostinta faptul ca vom organiza transmisia on-line a conferintei. Dorim sa facem din acest moment, un eveniment amplu, care sa cuprinda intreg cuprinsul tarii. Aceasta este esenta „Mainii lui Dumnezeu”. Inzeceste orice lucrare facuta cu inima curata si cu ganduri bune. Ne dorim sa nu fim doar 30-40 intr-o sala, ci 300-400 sau chiar mai mult, intr-o tara si de ce nu si dincolo de granitele acestei tari. Ii asteptam cu drag pe cititorii nostri ce locuiesc acum peste hotare.

Si nu in ultimul rand ii asteptam cu toata iubirea si pe prietenii nostri care se interpun cu contractiuni, ori de cate ori organizam un curs sau un eveniment de acest gen. Avem fiecare misiunile sale si totul e permis de Bunul Dumnezeu cu un rost si pentru implinirea unui plan. Orice problema sau blocaj conduce omul catre o cunoastere superioara deoarece el INCEPE SA CAUTE SOLUTII, sa afle cum sa scape de necazuri. Daca nu le-ar avea, nu ar cauta. Este o falsa iluzie ca invocand tot soiul de entitati (pe care eu una abia le astept pe langa mine pentru a le trece in lumina) si directionandu-le in stanga si in dreapta poti schimba un curs al lucrurilor. Cand Bunul Dumnezeu are de implinit un Plan maret, are pregatite multe variante. Daca planul A e disturbat se trece la planul B si asa mai departe. Daca eu nu mai fac un lucru pentru un scop anume, se va gasi tot timpul un inlocuitor. Sper sa vina curand vremea aceea cand toate acestea sa fie intelese ca atare.

Linkul pentru a se putea face conectarea la transmisie este urmatorul:

http://bambuser.com/channel/federatia.galactica77

Va asteptam cu mult drag!


joi, 10 aprilie 2014

„MÂNA LUI DUMNEZEU” – INVITATIE CONFERINTA BUCURESTI – 15.04.2014


„MÂNA LUI DUMNEZEU” – INVITATIE CONFERINTA BUCURESTI – 15.04.2014


Dragi prieteni,

Va invitam marti, 15.04.2014, incepand cu ora 17,30, la o conferinta intitulata:

„MÂNA LUI DUMNEZEU”

Ideea acestui titlu a survenit ca urmare a numarului de persoane ce vor conduce aceasta conferinta, adica 5, precum numarul de degete de la o mana, iar pe de alta parte, datorita tipului de actiuni pe care ne propunem sa le desfasuram in aceasta intalnire, straduindu-ne toate cele 5 persoane, sa canalizam totul astfel incat, impreuna cu toti cei prezenti, sa ne simtim cu adevarat extensii ale binefacatoarei Maini Divine, coborate protector peste tara noastra si nu in ultimul rand peste intreaga planeta.
Momentul este intentionat ales in timpul Saptamanii Patimilor, cu o zi inainte de a incepe slujbele in biserci, din fiecare seara, inchinate Domnului nostru Iisus Hristos. Este o saptamana deosebita, in care mai toti oamenii simt nevoia unei autoanalize, a unei priviri proiectate in interior si catre suflet, simt nevoia sa isi ceara iertare in tacere, cu recunostinta si cu capul plecat.
Iata care este programul conferintei, prezentat exact in ordinea desfasurarii sale, cu mentiunea ca cele 5 parti, sustinute de fiecare dintre organizatori, vor avea durate aproximativ egale de 35-40 minute, cu pauze de 5-10 minute intre ele.

1.   Puterea si semnificatii ascunse ale Sfintei Cruci. Dincolo de simbol – prezentare sustinuta de domnul Manu Stejar.
2. Protectii energetice ale spatiului romanesc. Sfaturi de urmat si meditatie de grup in scopul intaririi acestor protectii, impreuna cu grupul celor 9 Sfinti Parinti ai neamului romanesc, ce insotesc lucrarile noastre de cateva zile bune incoace (Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Iustin Parvu, Parintele Ilarion Argatu, Parintele Ioan Iovan, Parintele Constantin Galeriu, Parintele Ilie Cleopa, Parintele Sofian Boghiu si Parintele Lavrentie) – parte sustinuta de doamna Mihaela Popescu (profa de geogra).
3.Calea Maicii Domnului. Ajutor pentru cresterea capacitatii de iertare, de indreptare si de aparare. Initierea Maicii Domnului – parte sustinuta de doamna Iulia Burlacu.
4.   Calea Domnului nostru Iisus Hristos – Ce simti urmand aceasta Cale? Meditatie si rugaciune pentru mantuirea poporului roman, prin cererea iertarii pentru greselile sale, de la nastere pana in prezent – parte sustinuta de doamna Cristiana Petrof
5. Chivotul lui Dumnezeu. Scrisoare catre Dumnezeu. Impreuna, ca „Mâna a lui Dumnezeu”, prin Focul Sfantului Duh – parte sustinuta de doamna Ashtara Tristar.

Inscrierile se vor face la adresa:


Este necesara inscrierea pentru a sti catre ce spatiu de desfasurare ne orientam. Adresa si locatia vor fi anuntate prin e-mail tuturor persoanelor inscrise.
Taxa de participare este de tip DONATIE.

Va asteptam cu mult drag!


marți, 8 aprilie 2014

MESAJ DE LA “STEAUA NORDULUI”


MESAJ DE LA “STEAUA NORDULUI”

Dragi prieteni,

Exista expuse pe multe bloguri si site-uri, si circula chiar pe e-mailuri, doua articole referitoare la datele de 15 aprilie si 23-24 aprilie, primul cu luna sangeranda si al doilea privind crucea cosmica.
Sunt informatii ce prevad transformari importante la nivel planetar, pe care nu imi propun sa le comentez in vreun fel.
Tot ce doresc sa fac acum este sa completez toate acestea cu o informatie suplimentara.
Vineri dupa-amiza, 04.04.2014, am primit semnale puternice din spatiu. Intrand in conexiune am inteles ca „stau de vorba” cu un echipaj component al Federatiei Galactice, provenind din sistemul ‚Stelei Nordului”. Avand in vedere ca nu am mai avut o comunicare cu cineva provenind din Federatie, de nici nu imi mai aduc aminte cand, le-am cerut o multime de dovezi spre a ma convinge ca sunt cei ce spun ca sunt. Raspunsul a fost pozitiv in cazul tuturor cererilor si drept urmare le-am comunicat ca sunt pregatita sa preiau transmisia. A fost in forma combinata, vizuala si telepatica. Percepeam si la nivel de auz, un fel de vuiete, pe care le percepusem si inainte de a intra efectiv in comunicare.
Iata ce informatie am primit.
Joi, 10 aprilie si sa nu ma intrebati de ce, dar nu mi-a trecut prin cap sa aflu si ora, planeta noastra va trece printr-un portal.
Mi s-a aratat initial un triunghi auriu in pozitie cu varful in sus, dupa care el s-a rotit la 90 de grade, in pozitie culcata si s-a transformat in ceva precum undele circulare create de o piatra aruncata in apa. A aparut in partea de dedesubt imaginea Terrei, dupa care am vazut cum aceasta se inalta si trece prin centrul cercurilor concentrice, ajungand ulterior deasupra lor.
Mi s-a transmis apoi ca acesta este un eveniment de mare bine pentru planeta, iar gandindu-ne la faptul ca cei din sistemul „Stelei Nordului” se ocupa la nivelul planetei noastre cu ghidari si actiuni in sensul cresterii nivelului de cunoastre si de intelepciune, in sensul trezirii spirituale, probabil ca in aceasta maniera se va manifesta aceasta trecere, altfel nu vad rostul pentru care tocmai ei au facut cunoscuta aceasta informatie.
De cate ori am avut viziuni referitoare la trecerea printr-un portal, tot timpul am vazut aceasta actiune pe orizontala, ca si cum ai intra pe o usa, dintr-o camera in alta. A fost pentru prima oara vineri, cand am vazut lucrul acesta intr-o forma de trecere pe verticala. Pe undeva, cam aceeasi idee de salt important in constiinta este subliniata si in cele doua articole mai sus amintite.
Pornisem initial cu gandul sa mai scriu despre cateva lucruri dar pentru moment ma opresc aici, urandu-va:


Toate cele bune!


vineri, 4 aprilie 2014

INVITATIE CONFERINTA DESPRE DACI – 05.04.2014


INVITATIE CONFERINTA DESPRE DACI – 05.04.2014

"Asociaţia "Spiritul Daciei" are deosebita plăcere să vă invite la Conferinta

“Spiritul Dacilor a Reînviat”

   Acest eveniment va avea loc pe data de 05 aprilie 2014, orele 15.00, la Palatul Naţional al Copiiilor din Bucureşti, SALA EUROPA, la etajul 1, INTRAREA DIN SPATELE PALATULUI COPIILOR.

“Cine nu îşi cunoaşte trecutul nu are viitor – renaşterea identitară şi spirituală”

     Invitaţi sa conferenţieze oameni de seamă:
-                     General Mircea Chelaru;
-                     Prof. Dr. Mihai Popescu;
-                     Prof. Floarea Necşoiu;
-                     Prof. Domniţa Raţiu;
-                     Prof. George Liviu Teleoacă

Dl. Gheorghe Vişu, preşedintele Asociaţiei SPIRITUL DACIEI, va prezenta misiunea şi proiectele pe anul 2014 ale asociaţiei, precum şi invitaţia către cei interesaţi să devină colaboratori sau voluntari ai organizaţiei noastre. Va avea loc de asemenea,  o lansare de carte. 
Accesul la eveniment este liber însă necesită confirmare telefonică sau pe e-mail din cauza locurilor care sunt limitate.
Cei care doresc sa contribuie financiar la eforturile noastre de organizare a evenimentului prezent şi la cele viitoare pot dona orice sumă de bani direct sau în contul asociaţiei deschis la C.E.C. BANK SMBRO46CECEB00130RON3051512.
Confirmările de participare pot fi anunţate pana pe data de 03.04.2014 pe e-mail:


Vă aşteptăm cu drag şi interes.
NAMASTE !”

miercuri, 2 aprilie 2014

“PE ARIPILE INGERILOR” SI “CODUL INGERILOR” – 5-6 APRILIE, BUCURESTI



“PE ARIPILE INGERILOR” SI “CODUL INGERILOR” – 5-6 APRILIE, BUCURESTI

Dragii mei,


Va anunt ca in datele de 5 si 6 aprilie, intentionez sa sustin cursurile “Pe Aripile Ingerilor” si “Codul Ingerilor”, in Bucuresti.
Detalii suplimentare pot fi gasite la sectiunile explicative din bara superioara a blogului, aferente celor doua cursuri.
Inscrierile se vor face la adresa:

federatia.galactica@gmail.com

Adresa de sustinere va fi comunicata prin e-mail persoanelor participante.



Va asteptam cu mult drag!