joi, 31 ianuarie 2013

ET7 - SISTEMUL ANDROMEDA



ET7 -  SISTEMUL ANDROMEDA

Informatii obtinute prin comunicarea cu comandantul GIL - Comandant nava andromedana, 110 membri in echipaj – locuitor al planetei P2.

As dori sa specific, in scopul eliminarii unei confuzii care se face in mod frecvent, ca atunci cand vorbim despre andromedani, ca membri ai Federatiei Galactice, ne referim la cei de pe planetele aflate in sisteme solare din componenta Constelatiei Andromeda, aflata in Galaxia Caleea Lactee. Reprezinta altceva andromedanii, cei care locuiesc in Galaxia Andromeda, galaxie vecina cu cea in care noi ne aflam, care si ei ne ajuta foarte mult, al caror organism intergalactic este cunoscut sub numele de Consiliul Andromeda, echivalent oarecum cu Federatia Galactica, organism aferent Caii Lactee. Este simplu de inteles ca aceasta confuzie se produce din cauza coincidentei de nume ale unei constelatii si unei galaxii si anume, Andromeda.

·        Numar de planete, locuite, membre in Federatie: 3 planete, fiecare in alt sistem solar.
·        Numar de locuitori: P1 = 1 miliard, P2 = 0,9 miliarde, P3 = 0,7 miliarde
·        Dimensiune planete: P1 = 95%, P2 = 105%, P3 = 90%. Nu au vegetaţie si apa.
·        Varsta maxima a andromedanilor: P1 si P2 - 900 ani, P3 – 1500 ani.
·        Nivel de evolutie: P1 si P2: Fizic - 4D, Spirit – 8D, iar P3: Fizic – 5D, Spirit – 9D.
·        Infatisare: Sunt umanoizi. Barbatii au maxim 1,70 m iar femeile 1,50 m. Au capul de conformatie similar umana, par pe cap inchis la culoare, ochi negri, urechi cu pavilioane, au cate 5 degete la maini si la picioare, au piele galbena. Ne dam seama ca andromedanii sunt la infatisare cam cum este pe Terra, rasa galbena.
·        Forme nave si culoare echipament: Folosesc in cadrul Federatiei, nave de mici dimensiuni, circulare, portocalii. Aceste nave au putut fi vazute frecvent in vara trecuta, pe cerul Bucurestiului. Navele mai mari sunt tot sub forma circulara, au o culoare albastru inchis si au diametre de aproximativ 400 m si echipaje alcatuite din 110 membri. Au echipament de culoare indigo – bleumarin.
·        Sarcina pentru Terra: Andromedanii din Constelatia Andromeda, se ocupa in principal pe Terra, cu activarea iubirii si dezvoltarea acesteia. Cand are loc o comunicare cu ei, atat eu, cat si cei ce se intampla sa fie in jurul meu in acele momente, chiar daca nu isi dau seama de prezenta lor pe canalul telepatic, declara totusi ca simt ca si cum ceva le-ar mangaia inima, cu o pana, in interiorul pieptului, simt o nejustificata bucurie, precum si starea de inocenta a unor copii de gradinita. 

marți, 29 ianuarie 2013

SA FACEM SPORT ..... CU MINTEA


SA FACEM SPORT ..... CU MINTEA


Dragi prieteni,

V-ati intrebat vreodata cum procedeaza astronautii, aflati in spatiu, pentru o perioada de cateva luni de zile, sa-si mentina sistemul muscular in forma? Avand in vedere ca acolo sunt in imponderabilitate, ei practic nu pot executa miscari. Stim cu totii ca este suficient sa ai un picior in ghips pentru doua saptamani si muschii acelui picior sunt deja atrofiati, la momentul scoaterii ghipsului.
Iata care este secretul lor: urmeaza zilnic un program de exercitii fizice facute cu ..... mintea. Cu alte cuvinte, ei isi imagineaza ca fac flotari, ca ridica greutati, ca executa forfecari cu picioarele, ca fac abdomene si multe altele. Evident ca ei le executa conform unui program foarte bine pus la punct.
Intrebarea care se pune este: oare noi, aici pe Pamant, nu am putea face sport si in acest fel? Raspunsul este ca nu exista nici un motiv care sa ne retina.
Acesta este un lucru cercetat in laboratoare. Puteti vizualiza filmul numit “Matricea Vie”, care pe langa alte subiecte foarte interesante, il trateaza si pe acesta. Acolo se povesteste cum s-a constituit un lot de persoane, care timp de o luna de zile, au facut exercitii fizice efective, intr-o sala de forta si un alt lot de persoane, care au executat aceleasi exercitii, facute insa in mod pasiv, doar cu mintea. Va las sa descoperiti singuri rezultatele acestui test.
Explicatia consta in aceea ca atunci cand creierul primeste comanda de a misca un muschi, el trimite imediat impulsul nervos care actioneza muschiul respectiv. Este exact ca in cazul aplicarii gandirii pozitive. Creierul nu poate face in nici unul dintre cele doua cazuri numite, diferenta intre imaginea vizualizata efectiv si cea proiectata prin imaginatie si vazuta de fapt cu ochii mintii.
Incercati sa practicati exercitii in acest fel si veti vedea singuri rezultatele. Va atrag atentia ca trebuie sa porniti incetul cu incetul, mai intai pe durate scurte si apoi pe unele mai lungi, pentru ca....puteti face febra musculara. Cand am incercat prima oara aceasta tehnica de a face sport, am facut febra musculara la picioare, care a durat timp de doua zile.
Acest tip de a face sport este foarte util pentru oamenii cu timp putin, cu munca obositoare psihic, multi dintre acestia nemaiavand practic chef sa mai faca exercitii fizice efective, pentru cei ce au probleme cu greutatea mai ridicata, pentru cei imobilizati la pat din diverse motive de sanatate, pentru cei cu probleme cardiace.
Este necesara insa perseverenta si practica zilnica, astfel incat sa se poata vedea si rezultate.

Multa bafta celor ce veti dori sa incercati!

luni, 28 ianuarie 2013

SEMNE DE LA UNIVERS



SEMNE DE LA UNIVERS

Dragi prieteni,

Acest articol reprezinta un rezultat al unui studiu analitic realizat asupra ultimelor 2 saptamani, adica incepand cu data de 13 ianuarie 2013, pe care doresc sa vi-l fac cunoscut, convinsa fiind ca o sa restabilizeze increderea multora, ca totul decurge spre binele nostru divin, intr-un mod foarte bine organizat, chiar daca in acest moment, putini cred si constientizeaza acest lucru.
Asa cum am punctat si in articolul “Ultimele 6 luni – Recapitulare”, in data de 11 ianuarie, Lumina a inregistrat o reusita importanta, pe drumul spinos al Ascensiunii. Data de 12 ianuarie a fost una de pauza bine meritata. Incepand insa cu 13 ianuarie, s-au pornit lucrari importante ale Luminii si pot spune ca in fiecare zi de duminica, se activeaza cate ceva.

Saptamana 13 ianuarie – 19 ianuarie


Duminica, 13 ianuarie si toata saptamana ce a urmat, primeam frecvent viziunea simbolului Mercedes, pe care il puteti vedea in figura de mai sus. De mult timp eu vad acest simbol ca pe unul al echilibrului perfect intre fizic, mental si spiritual. Analizand insa legenda simbolului companiei, am gasit un lucru despre care nu stiam si anume acela ca acesta reprezinta de fapt puterea a trei elemente: apa, pamant si aer.  Din punctul meu de vedere, toate atacurile energetice ce s-au facut si inca se mai fac, cu scopul clar de a tine vibratia Terrei la un nivel cat mai jos posibil, fara a mai discuta aici de ce, reprezinta elementul foc. Va indic cu cea mai mare caldura sa urmariti daca puteti si gasiti, filmul “The Last Airbender” (Ultimul maestru al aerului). Este vorba despre un copil, cel ce era de fapt un avatar, care traia intr-o lumea distrusa de maestrii focului. Lui ii revenea sarcina sa salveze aceasta lume. In prima faza el era un maestru al aerului, stia sa manuiasca doar puterea acestuia. Ca sa poata invinge focul insa, nu era deloc suficient, el trebuia sa poata manui la fel de bine puterea pamantului si mai ales a apei, ambele stingatoare de foc. Filmul este extrem de interesant si poate fi corelat extraordinar cu vremurile noastre, pe langa faptul ca are un final, adevarata lectie de viata, referitoare la cum trebuie folosite corect aceste puteri. Va las sa descoperiti singuri. Este de fapt ceea ce am inteles sa facem multi dintre noi.
Revenind la simbol, consider ca acesta doreste sa reprezinte inceputul reinstalarii unui echilibru, obtinut ca urmare a faptului ca fortele Luminii au stiut sa gestioneze corect puterea apei, a aerului si a pamantului, raportat la puterea focului.
Sunt absolut sigura ca ar putea exista cititori care sa emita ceva judecati la felul in care eu vad si percep lucrurile, neconform cu o viziune 5D, in sensul ca amintesc destul de frecvent despre aceste atacuri energetice. Subliniez inca o data insa, ca nu este doar experienta mea, ci este un cumul de pareri culese de la prieteni si cunoscuti, care m-au determinat practic sa ajung la concluzia pe care am mai expus-o si alta data si anume aceea ca exista un grup de spirite care au ca misiune sa fie pur si simplu in linia I.  Pentru ca majoritatea nu are un ochi al treilea deschis, ca sa poata vedea efectiv ce se intampla la nivel energetic, Divinitatea le-a accentuat acestora, intr-un mod deosebit, clarsimtirea, ceea ce permite simtirea intr-un mod deosebit a energiilor bune, dar in egala masura si pe a celorlalte, prin niste nise lasate intentionat prin ecranele lor de protectie divina, iar acest lucru se intampla tocmai pentru a se putea lua la cunostinta ca aceste celelalte “circula prin aer”, astfel incat sa se poata lua masurile de rigoare. De regula, toti acestia se viseaza, mai ales in noptile ultimelor doua luni, cu sabii de lumina, tot prin mijlocul unor batalii si tot aparand pe altii care se afla in spatele lor. Nu se poate cere celor ce nu simt sa fie pe aceeasi linie, ei au alte misiuni, dar mi-as dori ca si acestia sa inteleaga ca nici celor ce simt nu li se poate spune ca este ceva gresit, pentru ca lucrurile chiar stau in acest fel in realitate. Ei sunt un fel de razboinici ai Luminii si sunt un fel de “pe aici nu se trece”, astfel incat, toti ceilalti semeni ai lor ce au alte misiuni, foarte foarte importante, sa isi poata face lucrarile nestingheriti, pentru ca au nevoie de aceasta liniste ca sa poata implini ce este de implinit.
Acest simbol Mercedes este construit de asemeni, pe o radacina similara cu simbolul numit TRIQUETRA, reprezentat mai jos.


Acest simbol este unul dintre cele mai vechi simboluri, reprezinta pe Sfanta Treime, este un binecunoscut simbol de protectie impotriva duhurilor necurate, se poate purta ca bijuterie, avand capacitatea de a indeparta entitatile malefice din preajma celui care il poarta, iar in plan energetic, regleaza nivelul de deschidere a chakrelor, inlesnind primirea darurilor divine, in special a darului vindecarii, al clarviziunii si al clarauzului (informatie preluata din cartea “Dictionar de simboluri” – autor Risvan-Vlad Rusu, Editura Dao Psi).

Saptamana 20 ianuarie – 26 ianuarie


Duminica, 20 ianuarie, s-a activat un nou simbol, Infinitul. Mi-a aparut deseori in acea zi de duminica, am perceput chiar o activare a Coloanei Infinitului din Tg-Jiu, binecunoscuta opera a lui Constantin Brancusi. A aparut apoi in toate zilele saptamanii ce a urmat. Acesta este un simbol al manifestarii Voii Divine, al unitatii in dualitate (pentru ca nu are cap si nu are coada, adica unitate si in acelasi timp descrie doua cercuri, adica dualitate), este un simbol al trezirii spirituale, este corelat deseori cu Marele Lup Alb.
Vazut rasturnat el reprezinta cifra 8, cifra ce il reprezinta pe Arhanghelul Mihail.
Acest infinit exista marcat si in interiorul Caii Lactee, o recenta descoperire a NASA, asa cum puteti vedea in randurile de mai jos, extrase dintr-un articol postat pe site-ul  http://science.hotnews.ro.
“Simbolul "infinitului" a fost gasit in centrul Caii Lactee, descoperit cu telescopul Herschel.
Foto: NASA


Un inel gazos rasucit, care se intinde pe mai mult de 600 de ani lumina, de-a lungul centrului Caii Lactee si care pare a forma simbolul infinitului a fost descoperit de astronomi, in anul 2011, cu ajutorul unui puternic telescop spatial cu infrarosu, potrivit Space.com. Inelul, care da nastere unor stele noi, are un "nod" la mijloc, ceea ce il face sa semene foarte mult cu simbolul infinitului (∞). Parti ale inelului gazos au mai fost observate in trecut, dar telescopul Herschel, al Agentiei Spatiale Europene, a reusit sa realizeze niste imagini in premiera ale intregii structuri. Potrivit oficialilor de la Jet Propulsion Laboratory din California, care apartine NASA, astronomii au fost socati cand au vazut imaginile. "Inelul, care este in acelasi plan cu galaxia, arata mai degraba ca un simbol al infinitului, cu doi lobi in lateral," au spus acestia. Cercetatorii nu stiu inca de ce simbolul este rasucit si se cunosc putine despre cum iau nastere inele gazoase in galaxii spiralate. Si mai exista un mister - inelul pare sa fie descentrat fata de centrul galaxiei, unde se stie ca exista o uriasa gaura neagra.”
Iata ca ne putem da seama cum acest “Infinit” are amprenta pusa si pe galaxia noastra.

Saptamana 27 ianuarie – 02 februarie



Duminica, 27 ianuarie, s-a activat din nou un simbol, Hexagonul sau mai bine zis Floarea Vietii. Am vazut toata ziua in viziuni numai umbrele cu sase spite, privite de sus, am gasit prin casa intamplator un cartonas pe care era reprezentat un fulg de nea (ce are la baza tot hexagonul). Am avut si un vis legat de acest lucru, in noaptea de sambata spre duminica. In vis faceam parte dintr-un grup de sase persoane. Se facea ca doream sa recoltam trei randuri de fasole, care erau cumva la nivelul solului, cu niste teci mari galbene frumoase. In cartile de interpretare a viselor se spune ca fasolea in vis nu reprezinta ceva prea bun, inseamna necazuri. Tragand mai tare de o pastaie, am smuls practic vrejul din radacina, acesta avand o radacina groasa de parca era a unui copac. Am descoperit pe fundul gropii ce a ramas in pamant, o cutie din lemn, dreptunghiulara. Ne-am asezat in jurul ei, iar cand am deschis capacul acesteia, am gasit in interior un porumbel viu, care si-a luat fericit zborul si de asemeni o placa din ceramica foarte veche, pe a carei fata era ceva inscriptionat intr-o scriere veche, un cuvant cu 6 litere, pe care nu mi-l mai amintesc. Pe partea cealalta a placii, era practicata o adancitura, sub forma unui hexagon. Cand am privit mai atent, mi-am dat seama ca noi cei sase, stateam asezati exact in colturile unui hexagon imaginar, avand in centru acea cutie. Am exclamat in acel vis: “Oare cum a trait acel porumbel atatea mii de ani acolo? Cine l-a hranit, cine l-a tinut in viata? Trebuie sa fi existat ceva tuneluri subterane prin care sa i se fi adus de mancare. Voi va dati seama ce am descoperit noi aici? – le spuneam celorlalti cinci. Am descoperit FLOAREA VIETII.” Visul acesta semnifica pe scurt in opinia mea, ca prin actiunea de a culege necazuri, eliberam de fapt spiritele noastre (porumbelul ce si-a luat zborul) si descoperim fara sa ne asteptam si sa ne dam seama, Floarea Vietii. Este valabil pentru multi dintre noi. Nu mica mi-a fost mirarea cand discutand azi cu o colega de serviciu, care facea parte in visul meu din grupul celor sase, mi-a povestit ca a avut un vis similar, in aceeasi noapte de sambata spre duminica, cu o cutie de lemn, in care a descoperit niste borcane cu miere, iar in acea miere se gaseau niste mure. Ea a facut atunci remarca faptului ca acele mure arata exact ca si Floarea Vietii si tare bune mai erau la gust. Ca sa ne mai destindem si cu o gluma, vin si spun ca din fericire, ea a putut simti si gustul Florii Vietii, spre deosebire de mine care mi-ar fi fost un pic mai greu sa musc dintr-o placa de ceramica.
Va marturisesc ca ard si eu de nerabdare sa vad ce mai urmeaza in saptamanile ce vin, mai ales ca in data de 2 februarie, crestin-ortodocsii, poate si catolicii, nu stiu exact, sarbatoresc “Intampinarea Domnului”. Va promit sa va tin la curent cu tot ce apare in perceptiile mele si sper ca cele ce v-am expus in acest articol sa va convinga de faptul ca Divinitatea ne conduce incet-incet si cat se poate de tiptil, catre lumea mult visata. 

Bunul Dumnezeu sa binecuvanteze Mama Geea, cu toate ale ei!

Pace si Iubire!

vineri, 25 ianuarie 2013

ET6 - SISTEMUL URSA MARE




ET6 -  SISTEMUL URSA MARE

Informatii obtinute prin comunicarea cu comandantul RICON - Comandant de nava, apartinand planetei P2 .

-         Număr de planete, locuite, membre in Federaţie: 5 planete (2 cu 1 soare, 2 cu 1 soare şi una cu un alt soare).
-         Număr de locuitori: P1 = 0,6 miliarde, P2 = 0,8 miliarde, P3 = 1,1 miliarde, P4 = 1,1 miliarde, P5 = 0,5 miliarde.
-         Dimensiune planete: P1 - 80% fata de Terra, P2 - 120% fata de Terra, P3 - 130% fata de Terra, P4 - 130% fata de Terra, P5 - 85% fata de Terra. Toate planetele au vegetaţie si apa. Traiesc şi afară şi în interiorul planetelor.
-         Vârsta maximă: aproximativ 500 de ani pe toate planetele. 
-         Nivel de evolutie:  Fizic - 4D, Spirit - 8D - pe toate planetele. 
-         Infatisare:  P3, P4, P5 - forme de dragoni.
                 P1, P2 - umanoizi, au câte 5 degete la mâini şi picioare, piele albastră, ochi negri, un pic de păr pe cap, nas, gură cam ca noi. Înălţime: bărbaţi - 1,80 m, femei - 1,70 m, fără pavilioane la urechi.
-         Forme nave si culoare echipament: Folosesc nave triunghiulare, cu echipaj de 5 persoane şi au echipament de culoare indigo.
-         Sarcina pentru Terra: Sunt apărători ai Pământului de entităţi negative, mai ales de cele ce au venit prin noile portaluri deschise.    

miercuri, 23 ianuarie 2013

RUGACIUNE A PARINTELUI ARSENIE BOCA



RUGACIUNE A PARINTELUI ARSENIE BOCA

“Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi,
Ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric,
Patimile ne-au pus tina pe ochiul mintii,
Uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind inimile noastre,
Si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem,
Bolnav, Flamand si fara haina.
Si asa risipim in desertaciune zilele noastre,
Umiliti si dosaditi pana la pamant.

“Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi,
Pune foc temnitei in care Te tinem,
Aprinde dragostea Ta in inimile noastre,
Arde spinii patimilor,
Si fa Lumina sufletelor noastre.

“Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi,
Vino si Te salasluieste intru noi,
Impreuna cu Tatal si cu Duhul, precum ai zis,
Ca Duhul Tau Cel Sfant se roaga pentru noi,
Cu suspine negraite,
Cand graiul si mintea noastra raman pe jos, neputincioase.

“Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi,
Ca nu ne dam seama ce nedesavarsiti suntem,
Cat esti de aproape de sufletele noastre,
Si cat te departam prin minciunile noastre,
Ci lumineaza Lumina Ta peste noi,
Ca sa vedem lumea prin ochii Tai,
Sa traim in veac prin Viata Ta,
Lumina si Bucuria noastra.

SLAVA TIE! AMIN.

luni, 21 ianuarie 2013

A FI SAU A NU FI? ACEASTA ESTE INTREBAREA



A FI SAU A NU FI? ACEASTA ESTE INTREBAREA

Dragii mei,

In noaptea dinspre sambata spre duminica, adica in 20 ianuarie, dimineata, am avut un vis, sau viziune, foarte greu de definit.

O voce din eter mi-a spus asa: “Urmatorul tau articol de pe blog, va trebui sa se intituleze: A fi sau a nu fi? Aceasta este intrebarea.” M-am trezit brusc si m-am uitat la ceas. Era ora 6 fix, dimineata.

Sincera sa fiu, nu stiu despre ce sa va scriu in acest articol. Nu am idee. Pare ca  trebuie sa fie unul fara nici un continut.
Am aflat totusi de la ghizii mei ca se facea referire la un singur lucru. Exista oameni care se afiseaza de lumina dar sunt si rezoneaza cu intunericul si oameni care se afiseaza cu intunericul, dar care in adancul si in interiorul lor, simt ca adevarata chemare este lumina. Am inteles ca Divinitatea cere tuturor sa se hotarasca de care parte sunt, pentru ca nu mai este loc si nici timp, pentru GRI. Tot ghizii m-au lamurit ca acea voce era a Tatalui Ceresc.

Pace si Iubire!

P.S. M-au intrebat si prieteni ai mei, m-am gandit si eu. De ce s-a intamplat la 6 fix dimineata? Azi am primit rapuns. Pentru ca in acest fel este impartit cadranul ceasului, perfect in doua (completare adaugata in 22 ianuarie).

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

ULTIMELE 6 LUNI - RECAPITULARE



ULTIMELE 6 LUNI - RECAPITULARE


Dragii mei,

Din cauza faptului ca am observat, prin prisma comentariilor si a e-mailurilor primite, ca multi oameni sunt un pic sau mai mult de un pic,  bulversati, nu stiu ce sa mai creada referitor la anumite afirmatii, evenimente, credinte, cu care au venit si vin in contact zilnic, prin citirea diferitor materiale, m-am gandit ca nu este rau sa expun o derulare cronologica a evenimentelor, macar a celor de care eu am luat cunostinta si le-am expus succesiv in articolele din acest blog. Consider ca in acest fel s-ar clarifica anumite lucruri, mai ales in cazul persoanelor care au aflat despre acest blog, ceva mai recent si cu siguranta ca multi dintre ei nu au citit articolele expuse mai pe la inceputuri, cum probabil mi s-ar intampla si mie, daca ar fi sa intru pentru prima oara in contact cu o astfel de sursa de informatii.
Inca de la inceputul anului trecut, s-a vehiculat informatia ca se deschid niste portaluri energetice, in fiecare luna, la datele de 01.01, 02.02, 03.03 si asa mai departe, pana la 12.12. Aceasta nu a reprezentat o simpla fabulatie, deoarece toti oamenii deschisi spiritual, mai senzitivi, pot confirma ca au simtit la acele date, niste energii foarte puternice, ce au avut menirea sa aduca transformari atat in corpurile noastre, cat si sa activeze anumite elemente sacre, ascunse deocamdata prin adancuri, care de la momentul activarii lor, isi fac singure actiunea mai departe, fara a fi nevoie ca noi sa si stim ceva legat de aceste aspecte. Insa asa cum spunea Domnul nostru Iisus Hristos, “cere si ti se va da”, multa lume a primit acele energii doar partial, pe principiul ca “eram si noi pe acolo”, pentru ca nu au stiut ca trebuie sa ceara sau ce sa ceara. Au existat persoane, care au conceput un fel de meditatii, prin care sa se poata solicita aceste energii, la datele deschiderii portalurilor, insa asa cum am putut remarca ulterior, chiar daca aceasta cerere se face si cu luni de zile mai tarziu, energiile sunt primite in totalitate. De aceea,  pentru cei ce au venit in contact cu aceasta informatie mai tarziu, sau poate chiar acum, cand citesc aceste randuri si nu au intreprins la acea vreme nici o actiune prin care sa se conecteze in mod voit la acele energii, s-au expus pe acest blog 12 articole, intitulate: Initierea I, a 2-a, a 3-a si asa mai departe pana la a 12-a, ale energiei cristice. Pentru cine doreste sa le primeasca, nu trebuie facut nimic altceva decat o rugaciune fierbinte, venita din inima, catre Domnul nostru Iisus Hristos, prin care sa ceara cele 12 initieri, care sa fie primite noaptea in somn sau peste zi, dupa cum crede de cuviinta Sfanta Treime, dupa care ar trebui citite pe rand articolele cu cele 12 initieri, astfel incat sa isi poata da seama cam ce schimbari aduce asupra acelei persoane, primirea acestor energii. O alta modalitate este aceea de a citi initierea mai intai si apoi de a se astepta primirea ei. De regula se arata prin vise primirea sau neprimirea acelei initieri, astfel incat, fiecare va afla cand trebuie sa merga mai departe. Pentru cei ce nu stiu la ce stadiu au ajuns, pentru ca nu li se arata nimic, se poate intampla si asa, ma pot intreba cand si cand pe mine, pe adresa de e-mail, iar cu ajutorul ghizilor mei se poate afla, sau pot intreba prieteni sau cunoscuti care stiu sa efectueze masuratori radiestezice. Se poate intampla sa fie ceruta intr-o seara o initiere si sa fie primite in noaptea ce urmeaza si urmatoarele trei, pe langa cea solicitata, deoarece Divinitatea stie ca persoana si-a asumat lectiile de viata aferente acelor initieri, nu gaseste blocaje si le trimite si pe celelalte. Se poate intampla de asemeni ca o persoana sa ramana blocata la o initiere si cateva zile in sir. In acest caz trebuie sa se analizeze carui sector al vietii ii corepunde acea initiere si sa se incerce a se aduce oarecare corectii cum ar fi: iubire, iertare, detasare si altele, astfel incat sa poata fi primita in cele din urma acea initiere.
Se tot vorbeste pe internet despre extraterestri, unii spun ca ne ataca, altii ca ne apara. Oare ce sa mai credem? Credinta mea pe acest subiect este urmatoarea: in acest moment, lucrurile stau total diferit fata de acum 6 luni.
Exista Federatia Galactica, cu ai sai componenti: arcturieni, siriusieni, andromedani, orionieni, delfini, pleiadieni, pegasieni si multe alte civilizatii, care din capul locului, actioneaza spre binele planetei noastre, ajuta omenirea pe multe planuri, de multi, multi ani in urma.
Exista civilizatii care prin actiunile lor, nu au fost interesate de binele planetei noastre, cum ar fi draconienii, reptilienii, zetanii sau asa-numitii gri si altele, ele si-au urmarit doar interesele lor, care de multe ori au trecut peste liberul arbitru al nostru, al majoritatii pamantenilor. Nu trebuie sa mai subliniez de ce spun majoritate, pentru ca a existat si o minoritate..... Punctez foarte mult pe ideea si altele, deoarece cum am putut descoperi personal, in cursul acestor luni, exista astfel de civilizatii, de al caror nume nici nu am auzit vreodata. De aceea, nu toate relele si atrocitatile pot fi puse doar in spatele reptilienilor. Ei au fost un fel de cal breaz, si a fost caldut pentru ceilalti, dar macar acum ar trebui sa constientizam ca lucrurile nu au stat chiar asa.
Ei bine, ani buni de zile au existat multiple confruntari intre Federatia Galactica si aceste civilizatii neprietene, s-au incercat tot soiul de negocieri fara succes. Imi amintesc sigur cum in data de 2 noiembrie 2010 sau 2011, nu mai stiu exact, am citit un articol in care se spunea ca Federatia Galactica se pregateste sa loveasca intr-o baza reptiliana subterana, foarte mare si importanta, descoperita sub fundul Marii Chinei de Sud, la aproximativ 200 m adancime, in data de 8 noiembrie, adica peste 6 zile. Ei bine, exact pe 8 noiembrie, s-a difuzat la stiri, ca in Marea Chinei de Sud, a fost un cutremur de aproape 7 grade pe scara Richter. Eu nu cred ca a fost coincidenta. Astfel de actiuni au tot existat, provocand cutremure in zone care nici macar nu au o structura geologica cu mare potential seismic. Toate acestea au durat insa pana la sfarsitul lunii octombrie a anului 2012.
Deoarece mult trambitata data de 21 decembrie 2012, se apropia cu pasi repezi, s-au intetit la maxim atacuri energetice in acest an 2012 si dincolo de el. Scopul era acela de a contracara sau macar incetini cresterea mediei de vibratie energetica a Terrei, influentata de nivelul de vibratie a fiecarui suflet de pe aceasta planeta, care in momentul in care ajunge la o anumita valoare, genereaza saltul planetei, cu corpuri fizice cu tot, in dimensiunea a 4-a. Aceasta crestere a vibratiei a fost generata in mod natural, ca urmare a cresterii fluxului energetic pompat din centrul galactic si de la Divinitate, ce a dus la trezirea spirituala a din ce in ce mai multi oameni. Credeti ca mai este nevoie sa numim aici, cine doreste cu tot dinadinsul sa nu se produca acest salt? Nu este necesar, nu-i asa? Stim cu totii.
De aceea a fost si e toata lumea lovita cu aceste energii joase, ca vin din eter, trimise pe cale energetica, ca ti se face viata un calvar la serviciu unde nu mai poti munci practic ca un om normal, ca ti-ai pierdut serviciul, ca ai ajuns sa fii indatorat la banci de nu mai stii cum sa o scoti la capat, ca ai ajuns sa muncesti doar ca sa achiti impozite la stat si daca iti merge un pic mai binisor si reusesti, mai apar de achitat niste penalizari care habar nu ai de unde au aparut si care iar te trag in jos, ca te duci intr-o institutie si toata lumea isi varsa nervii si greutatile personale in capul tau. Fereasca Dumnezeu sa mai ai si probleme de sanatate. Iata, aceasta este realitatea in care am ajuns sa traim, dar nu pentru ca noi am vrut asa, ci pentru ca acolo am fost purtati de val, fara voia noastra.
Daca la cele de zi cu zi se stie cum s-a putut ajunge acolo, in cazul energiilor din eter, s-a apelat la doua instrumente principale: energii trimise din bazele reptiliene si ale altor civilizatii, la comanda celor cu care aveau incheiate intelegerile si de asemeni prin ritualuri sataniste, prin magii negre sau asa-numite vrajitorii, facute uneori la adresa unui popor intreg, cum s-a intamplat de pilda cu poporul roman. Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac!
Cei ce au recurs la astfel de actiuni au comis o eroare de judecata. Ei nu au luat in calcul nici macar pentru o secunda ca aceste energii divine universale crescute, actioneaza nu doar asupra omului ci si asupra acestor civilizatii neprietene. Drept urmare iata ce s-a intamplat, cel putin in cazul nostru, al romanilor:
1.     in data de 15 octombrie, au inceput emisii energetice puternice de la nivelul a cinci nave reptiliene (avand cea mai mare cota in jur de 11 km), situate in spatiu la 120 km distanta de Terra, chiar deasupra teritoriului romanesc. La nivelul intregii planete mai erau patru nave deasupra Italiei. Cred ca nu mai este necesar sa pomenim de ce erau cinci nave din noua, doar deasupra Romaniei. Acesta era punctul de maxim interes, peste care trebuiau emise acele energii, pentru ca se stie si se tot vorbeste despre rolul tarii noastre in procesul de trezire spirituala a intregii omeniri. Stie bine toata lumea ca nu iese fum fara foc, ca oricat de mult ar incerca cineva sa contracareze astfel de teorii, se vede treaba ca sunt adevarate, pentru ca altfel, nu ar avea logica actiuni organizate in acest fel.
2.     componentii Federatiei Galactice, care de mai multe ori au avut tentativa de a-si arata navele mari, pentru ca pe cele mici le-au vazut sporadic foarte multi si exista multe dovezi filmate sau fotografii, ei incercand sa apara initial undeva pe la sfarsitul lunii iunie a anului trecut, actiune ce din diverse motive a fost amanata, au cantarit si au spus asa: daca noi ne facem vazuti, vom genera multa panica, lumea nu stie cum sa ne ia, de prieteni sau de dusmani si nu este bine, scade mult vibratia Pamantului, dar daca reptilienii sunt lasati sa loveasca cu energiile lor, atunci vor genera un rau mult mai mare. Au luat decizia ca intre doua rele, vor aplica varianta mai putin rea, adica aceea de a face intalnirea de gradul III cu Pamantul. Drept urmare, au coborat in perioada 22 octombrie 2012 – 27 octombrie 2012, cu cinci nave (construite in forma de stele aurii cu cinci colturi, cu cote maxime in jur de 14 km), foarte aproape, la 7 km distanta fata de nivelul zero al Terrei, deasupra Romaniei si cu alte nave deasupra altor zone de pe Pamant, dar asa cum am spus, ne concentram acum doar pe zona tarii noastre. In acest fel s-au interpus practic intre navele reptiliene si Pamant, dar au ramas in dimensiunea a 4-a, motiv pentru care, desi sunt doar la 7 km si astazi, totusi navele nu pot fi vazute. Cine va face saltul in 4D, va da cu ochii direct de ele, de aceea se tot vorbeste prin popor ca doar unii dintre oameni vor ajunge in cele din urma sa ii intalneasca pe fratii stelari, in scurt timp. Presupun ca ati inteles acum de ce. Este vorba despre cei ce vor face saltul in dimensiuni superioare.
3.     a aparut in data de 25 octombrie 2012, contactul cu primul reptilian, R1, care cerea ajutor spre a fi invatat ce este iubirea. A primit raspuns afirmativ la cererea sa. Dupa cum multi cititori deja stiu, se gasesc toate detaliile in articolul “Povestea mea” si nu mai doresc sa repet toate acestea acum. Federatia Galactica a luat la cunostinta de aceasta intamplare, desi privea posibilitatea de reusita cu destul de mult scepticism si a luat in acelasi timp decizia de a nu se face inca vizibile navele sale, pana nu se va vedea cum se deruleaza actiunea cu reptilienii.
4.     s-a dovedit ca totul mergea atat de bine, cum nimeni nu se astepta, solicitarile din partea reptilienilor, de initiere a inimii spirituale, deveneau din ce in ce mai multe, astfel incat actiunea a trebuit la un moment dat, sa fie preluata de catre Federatia Galactica. Aceasta se intampla in data de 12 noiembrie 2012 si a durat pentru Federatie, pana in data de 17 noiembrie 2012, cand a primit initiere si ultimul reptilian de la nivelul planetei noastre. Reptilienii au ajutat la randul lor si cealalta civilizatie, ai carei componenti erau impreuna cu ei prin bazele subterane. Un pic mai tarziu au primit ajutor de la Federatie si zetanii, la ei rezolvandu-se totul intr-o singura noapte, pentru ca erau mult mai putini ca numar.
5.     in 19, 20 si 21 noiembrie cateva grupuri de pamanteni din care sunt mandra ca am facut si eu parte si cativa buni prieteni ai mei, au actionat impreuna cu Federatia si cu reptilienii, spre a trimite iubire si energii pozitive peste zonele de conflict de pe Terra, mai ales pe zona Israel-Iran. Pe data de 21 noiembrie se semna armistitiu intre cele doua tari, rezultat evident al acestor actiuni.
6.     in 22 noiembrie 2012, la ora 23, ora Romaniei, s-a semnat acordul prin care reptilienii, posesori ai unor tehnologii foarte avansate, au fost inclusi in Federatia Galactica, fiind de un real ajutor, ca urmare a dotarilor lor, in actiunile ulterioare ale Federatiei.
7.     dincolo de aceasta data au inceput adevarate probleme pentru Terra. Lipsiti de acum de sprijinul reptilian, adepti ai noii ordini mondiale, prin grupari intunecate, au inceput sa puna in aplicare si sa intensifice tot soiul de ritualuri sataniste, actiuni de magie neagra si cine mai stie ce altele. Toate acestea au avut menirea ca in special dupa deschiderea portalului de lumina din 12.12.2012, sa se deschida si o multime de portaluri ale intunericului, prin care au sosit un soi de entitati pe care Pamantul nu le mai intalnise pana atunci. Prezenta acestora in eter, a determinat ca oamenii sa se simta in marea lor parte, excesiv de nervosi, cu energii de frica sau de ura nejustificate, multora li s-au instalat sentimente negative de nu se recunosteau nici ei insisi. Toate acestea au dus la scaderea vibratiei Terrei astfel incat, saltul programat in 21 decembrie 2012, A ESUAT. Cunosc destul de multe persoane care nu au avut sarbatori, le-a fost rau incontinuu din punct de vedere al sanatatii, in casa erau numai certuri si discutii fara logica, doar ca sa nu fie pace, multi au simtit atacuri chiar in noaptea de Anul Nou. S-a dovedit ca afectati erau in special oamenii de lumina, restul nu parea sa isi dea seama de mare lucru.
8.     dincolo de 6 ianuarie, ziua de Boboteaza, deja multi au inceput sa aiba vise comune si ciudate. Avand in vedere ca peste zi, in starea de constient, multi lucratori de lumina, fiind coplesiti de efectul acelor energii negative si de prezenta acelor entitati, aproape ca nu mai aveau forta necesara pentru a actiona in scopul de a contracara toate acestea. Au trecut la actiuni masive in astral, la nivel de spirit, acolo unde se regaseste toata puterea si cunoasterea. Dupa multiple negocieri fara succes intre Lumina si Intuneric, pana la urma, spre sfarsitul zilei de 10 ianuarie si inceputul zilei de 11 ianuarie, pana pe la ora 7 dimineata, s-au purtat batalii la propriu intre reprezentantii celor doua tabere. Daca stati bine si va ganditi s-ar putea sa va amintiti multi ca v-ati visat in acea noapte cu sabii si cutite, prin mijlocul unor lupte acerbe. La final, majoritatea celor de la care am cules povestiri de vise, isi aminteau ca au inchis o usa, sau o trapa, sau ca au cusut ditamai gaura, ca dupa o operatie. Aceasta a fost o dovada clara a faptului ca niste portaluri importante ale intunericului au fost inchise. A fost o victorie importanta a Luminii.
9.     pe data de 13, printr-o actiune de asemeni coordonata de Sus, sunt mai multi cei ce au primit informatia ca trebuie facute niste meditatii, deoarece erau necesare, pentru a se produce un efect important. Dat fiind faptul ca cel putin in cele ce ma priveste, am avut in zilele urmatoare o viziune repetitiva, cu patru scaune gen tronuri, asezate in patrat, pe care stateau patru entitati superluminoase, iar in mijloc ardea o flacara in al carei interior se vedea un craniu de cristal, pe mine m-a dus la concluzia ca actiunile din data de 13, au dus la activarea unor cranii de cristal, depre care multi stiu ca se gasesc pe la noi prin munti si nu doar la noi, in locuri bine ascunse si ca ele sunt practic niste biblioteci uriase de informatii, ce se vor dovedi de mare folos pentru evolutia ulterioara a omenirii, deoarece, prin activarea acestora, se creeaza incet incet accesul la aceste informatii stocate acolo.

Vom vedea in viitor in ce fel o sa se mai deruleze planul divin.

Mi se pare de o importanta majora ca oamenii sa intelega ca nu a fost vorba de minciuni scrise prin diverse articole pe internet, sau prin carti sau de false captari ale unor mesaje primite prin channeling, ci ca pur si simplu asa stateau lucrurile la acea vreme, acelea erau informatiile si planurile stabilite atunci, care din cauza ca au survenit deseori niste rasturnari de situatie practic, evenimentele si-au schimbat cursul si nu s-a mai intamplat asa cum era prezis. Eu intreb si acum pe ghizii mei, pe marginea subiectulului 21 decembrie 2012 si ei imi spun ca nimic din cele expuse in articolul privind comunicarea de la Mihail, publicat in data de 7 noiembrie sau in cel cu ce va fi oare in noua lume, nu este modificat, decat data cand toate cele scrise acolo se vor petrece. Insa despre aceasta data nu se mai permite de Sus a se cunoaste ceva, tocmai ca sa nu mai existe atatea contrapregatiri, care sa impiedice a se implini ce trebuie sa se implineasca. Va fi cand nimeni nu se asteapta, exact cum sta scris la Sfanta Scriptura. Dar nu e prea departe acea data, descopar din ce in ce mai multe persoane care viseaza despre intuneric survenit brusc in mijlocul zilei, concomitent cu o vibratie foarte puternica a Pamantului. De asemeni s-a constatat ca pentru orice actiuni comune  pe care trebuie sa le faca lucratorii de lumina, sunt anuntate de Sus,  planurile de desfasurare, cu o zi, maxim doua inainte, din absolut acelasi motiv specificat anterior.
Drept urmare va invit sa ramaneti increzatori, sa aveti rabdare, sa incercati sa va intariti prin rugaciune si meditatii ca sa puteti rezista, pentru ca totul este sub coordonare divina si sub protectie.
Este mesajul pe care marti, 15 ianuarie 2013, ora 17 si 50 de minute (adica 5 si 50 de minute dupa-amiaza, observand din nou cum cifra 5 isi face aparitia), mi l-a trimis chiar Domnul nostru Iiisus Hristos, care pentru a doua oara in viata mea, prima fiind in data de 09 noiembrie 2012, a onorat prin prezenta Sa, pe umilul meu spirit, care nu stiu ce a facut sa merite o onoare asa de mare. Mantuitorul nostru mi-a aratat o imagine cu o harta a Romaniei, cu multe puncte stralucitoare imprastiate pe intreg teritoriul si cu doua palme aurii stand in forma literei V, cu varful orientat in sus, exact asa cum noi vedem la troite si care pentru mine reprezinta simbolul de protectie divina.
In consecinta, este esential pentru noi sa ii iertam pe toti cei ce au gresit fata de Dumnezeu, fata de aceasta planeta, fata de oamenii pe care ea ii sustine, acum sau in timpuri stravechi, uneori uitate prin istorie. Sa ii iertam si sa le oferim iubirea noastra neconditionata. Sa ne iertam si sa ne iubim si pe noi insine. Doar asa putem sa ne apropiem cu pasi repezi si sa trecem la un moment dat peste pragul acelei lumi frumoase, pure, cu pace, armonie, bunaintelegere, in acea tara a veseliei si a copilariei, dupa cum si-a intitulat Federatia Galactica actiunile legate de planeta noastra, DISNEYLAND.

Pace si Iubire!

marți, 15 ianuarie 2013

ET5 - SISTEMUL DELFINILOR



ET5 -  SISTEMUL DELFINILOR

Informatii obtinute prin comunicarea cu comandantul REX - Comandant de nava a delfinilor.

·        Numar de planete, locuite, membre in Federatie: 1 planeta
·        Numar de locuitori: 0,6 miliarde
·        Dimensiune planeta: aproximativ 70% din dimensiunea Terrei.
·        Varsta maxima a delfinilor: 2000 ani.
·        Nivel de evolutie: Fizic - 6D, Spirit – 11D. In prezent, este cea mai inalta civilizatie pe care o cunosc, dintre cele cu care am comunicat.
·        Infatisare: Sunt umanoizi, cu cate 4 degete la maini si la picioare, inaltime 2m – 2,30 m, piele de culoare albastru mai inchis, ochi albastri, capul este asemanator cu al unui delfin, fara par pe corp si in cap, daca se poate vorbi despre toate acestea la un corp 6D. Este greu de imaginat cum arata efectiv un astfel de corp.
·        Forme nave si culoare echipament: Folosesc in cadrul Federatiei doar nave de mici dimensiuni, aproximativ 30 m diametru, circulare, conice. La corp 6D, nu se pune problema de echipament.
·        Sarcina pentru Terra: Actioneaza in sectorul transformarii celulare a corpurilor pamantenilor, in scopul pregatirii pentru ascensiunea cu corp fizic, intr-o dimensiune superioara.

IISUS SI CAILE AURII



IISUS SI CAILE AURII

Dragi prieteni,

Am ajuns acasa in aceasta seara, cu o dorinta ardenta de a mai scrie un articol pentru cititorii mei dragi. Dar despre ce oare sa scriu? Am stat asa si m-am gandit, m-am foit prin casa, presupunand ca o sa-mi atraga atentia o imagine, un obiect, ceva care sa imi sugereze o idee. Cum multe ganduri vin de Sus, nici acestea nu au fost intamplatoare, am descoperit relativ repede ce am de facut. Va voi povesti o intamplare, una de cotitura in viata mea.
Acum doi ani in urma, pe la jumatatea verii, eram intr-o tabara initiatica, undeva in Muntii Apuseni. Urma sa stau acolo aproximativ o saptamana. Am ajuns in tabara intr-o sambata si ar fi trebuit sa ma intorc vinerea ce urma. Un pic inainte de plecare, mi-am citit inca o data e-mailurile la care nu as mai fi avut acces o vreme si am vazut unul in care, se facea o invitatie foarte interesanta, la o conferinta organizata de catre o editura, cu invitati foarte speciali, in ziua de joi, exact in intervalul in care as fi fost in tabara. Pe unul dintre ei chiar imi doream in mod deosebit sa il vad “pe viu” cum s-ar spune, nu doar la televizor. Mare dilema! Ce sa fac, cum sa ma impart? Tabara o platisem deja, dar si la conferinta doream sa fiu. Am decis in cele din urma ca voi renunta la doua zile din tabara, astfel incat sa pot fi prezenta si la conferinta. Zis si facut. Asa am procedat. Joi, la ora 17, eram acolo, la mult asteptata intalnire. Ce-i drept, s-au discutat subiecte foarte interesante, doar ca la final, am ajuns la concluzia ca nu am facut o alegere tocmai buna sa parasesc tabara mai devreme. Si totusi ceva m-a atras acolo ca un magnet.
Conferinta a avut loc intr-un amfiteatru si am stat atunci undeva, in primele randuri, astfel incat am fost printre ultimele persoane care ieseau din sala. Am urcat incet treptele si cand sa ajung aproape de usa, dintr-o data, un domn a venit in fata mea si mi-a spus: “As vrea sa va inmanez notitele mele de o viata. Vi le dau cu toata inima, sunt in original. Le primiti?” Le-am luat atunci, m-am uitat prin ele, erau multe, multe biletele, decupaturi din reviste, rugaciuni, unele patate cu cafea, insa toate cele scrise acolo erau tehnici si invataturi foarte valoroase. I-am raspuns ca le iau cu mare drag. Mi-a cerut insistent sa am mare grija de ele si asa cum el mi le-a daruit, tot asa si eu sa fac copii si sa dau mai departe, cui doresc, cui simt ca ii pot fi de ajutor. O sa fac intr-o zi o selectie si voi expune si pentru voi, ceea ce mi se pare mai important in aceasta mica avere spirituala, ce mi-a fost parca lasata ca mostenire. Imediat dupa aceea, mi-am aruncat privirea pe masa situata pe randul, in dreptul caruia ne oprisem pe trepte. Acolo era ceva ca un dosar, continand cateva pagini, avand coperta din fata transparenta, toate fiind prinse cu spirala pe margini. Prima foaie a dosarului, ce se vedea sub coperta transparenta, era imaginea de pe giulgiu a Domnului nostru Iisus Hristos, aceeasi cu cea expusa la inceputul acestui articol (o fotografie a celei din dosar). Era mare cat toata coperta si era in format alb-negru, nu color, asa cum se vede. Am aratat cu degetul spre dosar si am intrebat: “Dar acest dosar, este si el de dat?” In acel moment, fata omului s-a luminat precum soarele si mi-a raspuns: 

“IL VRETI? PE EL NIMENI NU IL VREA!”

Am raspuns ca il vreau din toata inima si l-am primit imediat. Timp de 2-3 secunde, impresia a fost ca se gandea la dosar cand mi-a raspuns in acel fel. Doar timp de 2-3 secunde, pentru ca dupa aceea mi-a rasunat iarasi intrebarea in cap:

“IL VRETI? PE EL NIMENI NU IL VREA!”

Doamne! Nu se referea la dosar, se referea la IISUS.

Se referea la faptul ca din ce in ce mai multi au uitat de El. Se referea la ura, la rautate, la manie, la minciuna, la hotie si la toate celelalte "inalte virtuti" ce au ajuns sa caracterizeze, in general, umanitatea in zilele noastre. Ma bucur ca asta era acum aproape doi ani, pentru ca acum este evident ca lucrurile se schimba in sens pozitiv, e adevarat cu pasi foarte greoi, dar se schimba.

Mi-am intors privirea sa ii multumesc inca o data dar nu l-am mai vazut pe acel om, nici atunci si nici la multe alte conferinte la care am mai participat dupa aceea. Stau si azi si ma intreb daca acela a fost un om sau un inger transformat pentru cateva minute, intr-un om.
Acea intrebare s-a repetat in mintea mea, suna ca un ecou, patru ore dupa acea conferinta si inca patru ore, vineri dimineata. In tot acest timp, am plans incontinuu, cu lacrimi in ochi am adormit, cu lacrimi in ochi m-am trezit si lacrimi imi curg pe obraji, acum cand va scriu aceste randuri.

ACELA A FOST PENTRU MINE MOMENTUL CAND L-AM CUNOSCUT CU ADEVARAT PE IISUS.

Am intampinat multe greutati in viata mea, mai ales in ultimii ani si toate rugaciunile mele se indreptau catre Tatal Ceresc si catre Maica Domnului. Dar Iisus, unde era Iisus? Unde erau Sfintii? Unde erau Ingerii? De ce nu ma simteam la fel de apropiata sufleteste de toti? De ce nu imi venea sa ma rog si la Ei? Era un mare gol in sufletul meu, era ca un sentiment de culpa. Am inceput sa ma rog Bunului Dumnezeu si Maicii Domnului sa imi dea deschidere si catre Fiul Lor si catre intreaga Ierarhie Divina, doar asa imi puteam simti golul acela umplut.
Si iata ca s-a intamplat. L-am cunoscut cu adevarat pe Iisus si apoi s-a asternut CALEA AURIE. Doar cateva zile mai tarziu am ajuns la cursul de terapie cu ingeri coordonat de Charles Virtue si imediat dupa aceea, s-au deschis portile catre o evolutie spirituala intr-un ritm absolut galopant. Nici mie nu imi venea sa cred ce se intampla. Asa a fost sa fie calea mea aurie. Doar Bunul Dumnezeu stie ce se va mai asterne pe ea. 
Aceasta infatisare de pe giulgiu a lui Iisus a produs revelatii multor persoane. Pentru mine, este felul in care eu percep ca arata Iisus, chiar daca imaginea este prelucrata pe calculator, pe baza unor amprente ale fetei, existente pe giulgiu. Asa il vad si nu altfel.
Va recomand sa o descarcati de pe internet cei ce nu o aveti, sau daca rezonati, sa o salvati chiar pe cea expusa la acest articol, sa o imprimati  in format mai mare. Sa o priviti cat puteti de des. Va va conduce pe CAILE VOASTRE AURII. Se vor deschide aceste drumuri celor ce doresc aceasta si se va dezvolta totul intr-un mod minunat, pentru cei ce sunt deja pe ele. Daca va uitati la ea cu atentie, fara sa clipiti, s-ar putea sa percepeti niste coduri, niste litere, sa primiti multe informatii personale. In partea dreapta a fetei lui Iisus, respectiv in stanga noastra, pe frunte, se vede ceva ca o linie oblica, de delimitare. Privind acea zona, mie mi s-a parut ca vad deasupra acelei linii, multi oameni care urca spre centrul capului lui Iisus, acolo unde conduce linia ce este ca o balustrada de care ei se tin. Este in opinia mea imaginea Ascensiunii. Privita intens, imaginea se transforma din figura lui Iisus in figura unui lup alb. Multe lucruri interesante puteti sa descoperiti.

Va doresc sa va aduca cel putin ceea ce mi-a adus mie in viata.

Sunt multi care spun sa nu te inchini la chip cioplit sau la icoane. Parerea mea este ca totusi s-a dat o interpretare gresita acestei expresii. Corect era sa se spuna sa nu confunzi pe cel ce te rogi, cu chipul cioplit sau cu icoana. Acestea ajuta totusi omul sa construiasca o infatisare, in limbajul mintii sale, a celui la care se inchina. Omul are nevoie de imagini. Daca nu ar fi existat icoane pe Pamant, nici cei ce cred ca nu trebuie sa te inchini lor, nu ar fi putut face asta cu usurinta. Si mintea lor are construita o imagine, bineinteles, cu ajutorul altor imagini pe care le-au prins din zbor, pe ici, pe colo. Icoanele sunt acumulatorii anumitor energii, de aceea exista atatea icoane considerate ca facatoare de minuni.
Nu priviti o icoana superficial. Va invat cand va rugati, sa intrati in interiorul icoanelor pe care le priviti, sa va imaginati ca sunteti acolo, in decor si ca priviti catre tot ceea ce este in fata icoanei, tot asa cum priveste si Fiinta de Lumina pe care o infatiseaza acea icoana, ca stati la picioarele lui Iisus sau Maicii Domnului, ca va tine o mana pe umar, ca va mangaie pe cap. In acest fel, sunteti una cu icoana, va aliniati la aceeasi vibratie. Atunci veti simti trairi inalte, atunci veti simti ca ati fost ascultati, atunci veti simti cu adevarat alinarea sufletului.

Pace si Iubire in Lumina lui Iisus!

Si cum nimic nu este intamplator, luand in considerare cele scrise in articolul “Sub semnul lui 5”, iata ca mi-am dat seama, cand am previzualizat aceasta postare, inaintea afisarii definitive, ca este cea cu numarul 55. Pura coincidenta nu-i asa?