miercuri, 15 mai 2013

PE ARIPILE INGERILOR – ANUNT PENTRU CURS


PE ARIPILE INGERILOR – ANUNT PENTRU CURS

Dragii mei,

In urma cu mai bine de un an, la cererea Fiintelor Celeste, am pus pe hartie un manual de instructiuni menit sa ajute omul sa paseasca intr-o lume absolut magnifica, respectiv aceea a Ingerilor. Acest manual a fost distribuit gratuit prin internet si asa va ramane si in continuare, insa am primit ca feed-back o multime de solicitari in sensul sutinerii efective a acestui curs.
Este foarte adevarat ca informatiile din manual sunt prezentate la nivelul cunoasterii de la acea vreme si sunt multe alte date suplimentare primite de atunci pana in prezent, ce nu apar scrise acolo si nicaieri in alta parte, cel putin in documentatia cu suport similar, pe care eu am parcurs-o vreodata. In acelasi timp, lipseste ceea ce ar veni ca si dar din partea Ingerilor, in timpul meditatiilor de grup, ce s-ar putea face in cadrul unei intalniri fata in fata.
A existat insa o problema. Desi imi doream foarte mult sa pot face asta, Sfanta Treime nu mi-a permis, iar eu nu incalc niciodata deciziile Sale. La acea vreme nu intelegeam de ce, acum insa imi este foarte clar. La misiunile pe care le-am avut de indeplinit pana in prezent, a fost necesar sa stau in umbra. Nu cred ca trebuie sa mai fac comentarii suplimentare asupra acestui lucru.
Sunteti multi cei ce stiti ca desi imi vad si simt ghizii prin preajma, totusi acestia nu imi mai raspund la intrebari de ceva vreme incoace. Nu am stiut cum sa interpretez exact acest lucru, insa pe parcursul timpului, am putut afla ca la multi altii se intampla cam la fel. Veti vedea in articolul ce am promis ca il voi publica foarte curand, ca nu este deloc intamplator acest aspect.
Saptamana trecuta, la serviciu fiind, am pus sa ruleze pe calculatorul meu o melodie a lui Mihail. Am fost absolut surprinsa, dupa atata timp de tacere, sa primesc de la Mihail mesajul ca dupa Paste, Sfanta Treime a permis sustinerea de catre mine a cursului despre Ingeri. A fost atat de mare emotia acestei vesti incat nu aveam lacrimi suficiente ca sa imi pot exprima recunostinta.
Deja imi este foarte clar ce am de facut. Desi nu am avut permisiunea pana in prezent, de atatea ori mi-am facut scenariul acestui curs de nici nu imi mai aduc aminte.
Cu ajutorul dragei Profa de Geogra, careia ii multumesc pe aceasta cale, avem la dispozitie o sala de clasa, la scoala unde dansa preda. Data fiind capacitatea unei sali, iata ca s-a stabilit si efectivul ce poate participa la curs, intr-o prima runda: 25, adica din nou 5x5. Va invit sa recititi articolul din blog, „Sub semnul lui 5” si veti intelege mai bine de ce punctez acest aspect. Drept urmare, in cazul in care cererea depaseste 25 de persoane, se vor forma grupe noi si se vor stabili date ulterioare de sustinere a cursului, exact in ordinea inscrierilor. Daca sunt mai putini, nu este nici o problema, cursul se va desfasura oricum. Cine trebuie sa fie prezent, va fi.

Data sustinerii va fi: 26 mai 2013, intre orele 10 si 16.
Locatia este: Scoala Gimnaziala „Herastrau”, str. Borsa, nr.27, langa statia de metrou „Aurel Vlaicu” , Bucuresti.
Pretul cursului este de 100 lei / persoana, insa o parte importanta din aceasta suma vi se va intoarce, veti vedea atunci in ce fel.
Inscrierile se vor face pe adresa: federatia.galactica@gmail.com

Modul de derulare a cursului va fi o alternanta intre partea teoretica, cu accentuare pe informatii asupra a 16 Ingeri, cunoscuti peste tot ca si Arhangheli, dar pe care eu m-am obisnuit deja sa nu ii mai numesc in acest fel, pentru ca in realitate veti vedea ca Ei au evoluat la grade angelice mult mai inalte decat atat si partea de meditatii, evident cu intercalarea catorva perioade de pauza.
Meditatiile pe care m-am gandit sa le fac vor fi pe subiecte foarte precise. Tot ce pot sa va specific in acest moment este ca ultima meditatie va fi aceea in care, dupa ce in cele anterioare vom face curatari, taieri de cordoane energetice, initierea inimii spirituale, incursiuni in vieti anterioare si altele, veti primi initierea celor 16 Inalti Ingeri, condusa de asa maniera incat sa fie data de la Ei direct, pentru fiecare. Asa am primit-o si eu intr-o noapte, la fel imi doresc sa fie si pentru voi.
Aseara, Dan Gaucan, care va mari bucuria participantilor si nu in ultimul rand a mea, prin prezenta sa la acest curs, mi-a trimis un link pe e-mail, ce m-a directionat catre un articol in care am citit, ca pe data de 25 mai (ce se poate scrie si 5X505, o insiruire foarte interesanta, nu-i asa, unde iar ne intalnim de trei ori cu cifra 5, X – simbol runic al Darului Divin si 0 – insusi Universul), se va deschide un foarte important portal pentru Terra. Am aflat practic faptul ca nu intamplator „s-a nimerit” sa fie data primului curs, in ziua imediat urmatoare acestui maret eveniment. De asemeni, ne va bucura cu prezenta sa Titel Vlad, administratorul blogului „Sapte vieti”. Atat Dan cat si Titel va vor putea oferi posibilitatea sa va achizitionati daca doriti, fie din cristalele energizate prin ale sale secrete de catre Dan, corepondente cu diferiti Ingeri, fie din obiectele vindecatoare pe care cu pasiune le manufactureaza Titel, conform indicatiilor catorva dintre cei 16 Cinstiti Ingeri.
Va astept cu toata iubirea si daruirea si stiu sigur ca nu doar eu, ci si minunatele Fiinte Celeste ce sunt Ingerii. Va promit ca imi voi da toata silinta, sa va amintiti de aceasta intalnire, ca de una in care v-a fost dat sa traiti unele dintre cele mai frumoase si emotionante clipe ale vietii voastre, ce nu le veti putea uita niciodata.
Doamne ajuta!

P.S. Va adaug si o harta a locatiei

58 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Este adevarat nu am specificat. Multumesc frumos. Voi completa. Oricum metrou nu exista decat in Bucuresti deocamdata, la noi in tara. Ar putea fi un punct de sprijin chiar fara specificarea localitatii, dar voi adauga oricum.

      Ștergere
  2. As vrea si eu, dar din pacate e prea departe Bucurestiul :(
    Simona

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te cred draga Simona. Totusi ar fi bine sa trimiti un e-mail cu localitatea din care esti, in care sa iti exprimi dorinta de a urma cursul, daca doresti cu adevarat. Sa ramai intr-o baza de date. Cine stie? Daca se aduna un anumit numar de persoane, poate ma deplasez eu in alte localitati. De pilda, am avut anul trecut cererea de a organiza cursul in Iasi. Aveam sala, aveam doritori, tot ce era nevoie. Dar daca nu mi s-a permis de Sus, nu s-a facut. In alta ordine de idei, simt o oarecare contradictie. Simt ca se asterne sa se intample ceva in curand, astfel incat in viitorul foarte apropiat sa nu se mai poata tine nici un curs si ma gandesc ca acest eveniment din 26 mai sa nu fie cumva, ceva prin care Divinitatea doreste sa faca vreo lucrare, dupa care gata! Deocamdata insa, ne coordonam si noi viata dupa conditiile din acest moment. Ce o mai fi mai incolo, vom vedea. Doamne ajuta!

      Ștergere
  3. Si inBraila sau Galati daca o sa se poata .Alina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La Galati va fi usor sau la Braila. Din Galati e sotul meu, in Braila am prieteni buni. Trimite-mi si un e-mail sa pot face inregistrarea intr-o baza de date. In functie de cati doritori se vor aduna, voi vedea ce decizii voi lua. Doamne ajuta!

      Ștergere
  4. Daca o sa ajungi in Iasi, as fi incantata sa vin la cursul tau. Mihaela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E totusi bine sa imi trimiti si un e-mail pentru o inregistrare. In functie de numarul celor ce ar dori sa participe din provincie, voi putea lua o decizie, ulterior. Multumesc!

      Ștergere
    2. iti trimit e-mailul pentru inregistrare - ionescu.mi@gmail.com. Multumesc.

      Ștergere
    3. Ok, am notat. Multumesc frumos!

      Ștergere
    4. Si eu sunt tot din Iasi si as dori si eu sa ma inscriu. Mailul meu este pandik_im@yahoo.com Va multumesc frumos!

      Ștergere
    5. Si eu doresc sa particip, daca se poate...
      " drag_draga@yahoo.com " pentru inregistrare

      Monica Dragan

      Ștergere
    6. Draga Anca, te-am notat.

      Pe tine Monica as dori sa te intreb, doresti sa vii pe 26 in Bucuresti? Nu sunt foarte lamurita.

      Ștergere
    7. Am uitat sa specific ca vin cu sotul, deci...doua locuri...
      Monica Dragan

      Ștergere
    8. Da, doresc sa vin pe 26 in Bucuresti impreuna cu sotul meu
      Va multumesc din inima
      Monica Dragan

      Ștergere
    9. Ok Monica am notat 2 persoane. Va astept cu drag.

      Ștergere
  5. Draga mea,
    eu ar tb sa fac modulul 2 la maestrul Danisin.pe 25 , 26.
    vb maine, urgent cu Nicoleta, cred k va mai fi o alta sesiune de mod. 2.

    simt f tare k tb sa fiu cu voi, NEAPARAT.

    cu drag, Mihaela Avram, miky_ko@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga Mihaela, chiar trebuie sa vorbesti cu Nicoleta. Am vorbit si eu cu ea acum cateva zile si stiu ca au dat de un necaz, astfel incat nu este deloc exclus sa nu poata sustine modulul 2 pe 25-26 mai. Intreab-o si vezi ce iti spune. Si acest curs al nostru se va mai repeta. Nu au trecut nici 12 ore de la publicare si aproape ca s-au completat locurile. Drept urmare, va aparea in mod sigur necesitatea sa se mai formeze niste serii si sa se stabileasca niste date ulterioare, poate saptamana urmatoare celei cu datele 25-26. Vom vedea. Pana la urma tu decizi. Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  7. Oare în Târgu Mureş s-ar putea ţine un astfel de curs?, tare aş vrea să particip şi eu, Rodica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-ar putea tine, de ce nu? Il voi face pe acesta primul, in Bucuresti, dupa care, ma voi gandi la cateva localitati mai mari din tara si vom incerca niste inscrieri, sa vedem cati se aduna. Trimite-mi pe e-mail adresa ta, sa pot sa te notez intr-o baza de date, ok? Multumesc frumos!

      Ștergere
  8. Hristos a Inviat!

    Sunt dornica sa particip la acest curs, mai ales ca am o mare dragoste pentru ingeri.
    Am citit celelalte mesaje, indeosebi raspunsurile tale, draga Ashtara, si trag concluzia ca ai putea organiza astfel de cursuri si in alte orase.
    Eu locuiesc in Braila si sunt gata sa particip chiar daca se va organiza un astfel de curs in Galati.
    Daca se poate, te rog sa ma treci si pe mine pe lista de asteptare.
    Ma numesc Simona-Gabriela Dumitru, am 45 de ani si o inima plina de iubire.
    Adresa mea de mail este: gabrielad85@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  9. Sper ca ati primit mesajul meu anterior.Revin cu rugamintea de a ma inregistra si pe mine pentru un astfel de curs sustinut la Braila sau Galati.
    Ma numesc Simona-Gabriela Dumitru, am 45 ani si sunt din Braila
    Multumesc mult si calde imbratisari!
    Adresa mea de mail: gabrielad85@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu ştiu de ce nu pot trimite adresa pe email,sper să nu greşesc trimiţân-do aici.

    Adresa de email pentru curs in Tg. Mures

    rody.o_06@yahoo.com

    V-aş ramâne îndatorată dacă mi-aţi trimite şi cursul.

    Vă îmbrăţişez cu drag,

    Rodica

    RăspundețiȘtergere
  11. Mihaela, te astept cu mare drag si cu emotii la Cluj. Cred ca si din acest colt de tara vei avea o multime de solicitari. Te imbratisez cu inima, Ramona

    RăspundețiȘtergere
  12. Buna ziua
    Ma numesc Tache Iliana-Elena,locuiesc in Mangalia.Doresc sa ma inscriu la cursul din data de 26 mai.Impreuna cu mine mai vin doua
    prietene,Genoveva Cojocaru si Adriana.
    Va multumesc .
    Leni

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. V-am notat dragele mele. S-a depasit numarul deja, peste asteptari, asa ca suntem in cautarea unei sali mai mari. Toata lumea vrea sa vina pe 26, cat mai repede si atunci voi incerca sa fac in asa fel incat sa implinesc aceasta dorinta. Te rog trimite-mi si un e-mail unde sa pot sa va anunt eventuala modificare de locatie.

      Cu iubire, Mihaela.

      Ștergere
  13. Buna ziua,
    Va scriu din Iasi si, evident ca intreb, cand se tine cursul in Iasi si poate impreuna si cu Dan Gaucan?
    Cu admiratie si multumiri pt acuratete,
    Cristina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu imi propun ca Dan si Titel sa ma insoteasca la fiecare curs. La Iasi vom organiza dupa data de 26 mai, dupa ce vorbesc cu niste prieteni ai mei de acolo si vedem ce organizam. Oricum se va anunta pe blog. Doamne ajuta!

      Ștergere
  14. Tache Iliana-Elena.Adresa mea de e-mail este lenitache@yahoo.com
    Multumesc.Leni

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna Mihaiela vreau si eu sa vin inscriema pentru 26,poate imi lasi si un nr de tel sa ma indrumi daca nu ma descurc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Viki, te-am notat. Ia te rog legatura cu Titel. Te stii deja cu el, ai si numarul de telefon. Va fi si el prezent la curs. Te astept cu drag.

      Ștergere
  16. Buna seara.
    Nu am fost hotarata sa merg la acest curs, dar in urma experientelor mele cu ingerii si dupa ce ingeul meu mi-a spus (acum cateva momente) sa merg la acest curs, va rog sa ma aveti si pe mine in vedere!
    Ce alt mijloc de transport trece pe langa scoala/ aproape?
    Adresa mea de e-mail maria_ioja@yahoo.com
    Cu respect si iubire pura,
    I.M.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai este tramvaiul 5 si o masina, dar trebuie sa ma interesez ce numar. Oricum, cred ca se va schimba locatia. Cererea a fost mai mare si de asemeni a fost si multa nerabdare. Toata lumea dorea in aceasta etapa. Daca va fi asa, va fi la o scoala in zona Bucur Obor. Pana luni voi veni cu noul anunt. Astept pana atunci sa vad cati se mai inscriu. Toate cele bune!

      Ștergere
  17. Andrei Cristian
    cristi.andrei@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te rog mult Cristian, cum sa interpretez intentia de a-ti da adresa de e-mail? Are legatura cu acest curs? Doresti inscriere? Multumesc frumos.

      Ștergere
    2. Dragă Mihaela, am avut de rezolvat câteva probleme de ordin personal...cu mare regret, deși am ținut mult să particip, se pare că nu a fost să fie ptr această ocazie! Adresa de mail a fost postată ptr confirmarea participării mele. Te-aș ruga frumos, un răspuns pe mail în cazul în care veți mai organiza încă un seminar în București.
      Un gând bun!

      Ștergere
    3. Draga Cristian, pentru ca cererile au depasit de cateva zile numarul maxim de locur disponibile, se mai organizeaza inca o data cursul in Bucuresti in data de 9 iunie. Voi pune anunt pe blog, cu mai multe detalii.

      Ștergere
  18. Buna ziua,
    Va asteptam cu mare drag si la Constanta.
    Adresa mea de e-mail este andra20061984@gmail.com.
    Va multumesc,
    Andra

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ok draga Andra. dupa ce voi sustine aceasta prima runda in Bucuresti, ma voi concentra dupa aceea si pe provincie. Toate cele bune!

      Ștergere
    2. Buna ziua. Ma numesc Aura si doresc sa particip la cursul din Bucuresti impreuna cu prietena mea Gabriela. Adresa mea este aurastroe75@yahoo.com. Va multumesc.

      Ștergere
  19. Buna seara. Este sambata seara, ora 11.36 cand am citit despre curs si, desi am convingerea ca s-au inscris peste 25 de persoane, va rog sa ma aveti in vedere si pe mine ca potential participant ka curs. Ma numesc Neagu Carmen, adresa mea este carmeneagu6o@yahoo.com
    Va multumesc

    RăspundețiȘtergere
  20. Buna ziua, ma numesc Neagu Carmen , sunt din Bucuresti si doresc sa particip si au la acest curs. Adresa mea de mail este carmeneagu60@yahoo.com. V multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Carmen iti voi scrie un e-mail, marti, in a doua parte a zilei si te voi anunta daca poti veni in aceasta etapa sau la urmatoarea. Depinde de ceva anume. Cu drag, Mihaela

      Ștergere
  21. Buna seara.
    Va multumesc pentru anunt, sunt foarte fericita, abia astept, este destul de aproape de mine!
    O seara frumoasa si odihnitoare in LUMINA,
    I.M.

    RăspundețiȘtergere
  22. Buna seara,
    As dori o inscrirere la curs in Bucuresti,daca este in luna iunie. jeaneleonora@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am notat draga mea. In 1-2 zile, voi trimite un e-mail cu data exacta, 8 sau 9 iunie, programul si locatia. Doamne ajuta!

      Ștergere
  23. Draga mea Mihaela Ashtara,

    Iti Multumesc pentru ca ai organizat cursul asta, iti Multumesc pentru faptul ca m-ai acceptat, iti Multumesc pentru curajul si puritatea sufleteasca de a respecta pina la ultima celula a fiintei tale Vointa Divina in tot ce faci, iti Multumesc pentru ca prin ceea ce ai ajuns tu sa fii, ai strans in jurul tau fiinte cu totul deosebite!

    Am facut multe cursuri, in diferite domenii, dar NICIODATA nu mi s-a intamplat sa fie atata armonie si oameni de calitate IN ACELASI TIMP, IN ACELASI LOC!

    Iti Multumesc pentru ca n-a fost NIMIC comercial in cursul asta!

    AM FOST SOCATA sa ma ofer sa cumpar ceva (mandala mica) si sa-mi fie refuzati banii PENTRU CA ACELE MANDALE AU FOST CREATE DE VOI PENTRU A FI DARUITE!
    Si… era ceva munca si bani investiti in ele!

    Doamne, fa ca Romania sa se umple de astfel de oameni, mai repede!

    Fie ca Bunul Dumnezeu sa iti intoarca din generozitatea Sa Divina, alte daruri, mai pretioase, pe masura inimii tale Frumoase!

    Cu drag,
    Mihaela Avram, Bucuresti

    PS: Multe multumiri Doamnei Directoare a Scolii Ferdinand, a fost o gazda minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc din suflet draga Mihaela pentru cuvintele frumoase. Cat despre Doamna Director ai dreptate, confirm ca este o persoana abolut deosebita.

      Ștergere
  24. As dori sa revin la acest curs....Iti multumesc Ashtara!
    Sper sa fac un schimb de tura sa pot veni.
    Inaltii Ingeri ma vor ajuta.
    Voi veni la cursul tau de mii de ori...ce clipe am trait eu, greu se pot descrie in cuvinte...lacrimi...fericire...raspunsuri de la cei 16 Inalti Ingeri.Si simt ca ma cheama.
    Nimic nu e intamplator!
    Cu drag Valentina.

    RăspundețiȘtergere
  25. mail-ul meu e valentina_vly@yahoo.com
    eu sunt cea care ti-a scris ca as veni la cursul tau de mii de ori si incerc sa fac un schimb de tura.
    Am uitat sa scriu mail-ul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu multa placere draga Valentina. Oricum ma gandeam sa fac intr-un fel, sa iau in considerare la viitoarele cursuri un numar de macar 5 locuri, pentru revenirea celor ce doresc sa mai asiste. Evident ca nu mai costa nimic. Acum fiind mai la inceput, sunt multi doritori sa urmeze acest curs si s-ar putea sa fie un pic mai greu cu revenirile, pentru ca ar putea insemna ca unii dintre ei sa ramana pe dinafara si sa fie obligati sa se inscrie ma tarziu, intr-o etapa viitoare. Ai vazut, sala are o anumita capacitate si trebuie sa ne incadram in ea. Insa gasim noi o solutie. Ne gandim chiar la ideea unor intalniri pentru niste meditatii. Cei ce am participa, facem cheta de bani doar cat sa platim chiria la o sala. Oricum va vom anunta.

      Ștergere
  26. Sunt Valentina....considere-ma o eleva noua.....lasa-mi te rog un loc liber...simt ca Ingerii ma cheama,mai am ceva de invatat de la ei,stii ca nimic nu e intamplator....
    Apropo ...ieri am stat de vorba cu Inaltul Inger Samuel....dupa o saptamana de cautari,si dupa ce am fost la cursul tau,dupa cum m-ai invatat sa comunic cu Ingerii,azi mi-am gasit ochelarii.
    Sunt sigura ca voi fi din nou la acest curs.
    Adresa de mail este valentina_vly@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine draga Valentina. Faca-se Voia Ta! Ma bucur ca ti-ai gasit ochelarii!

      Ștergere
  27. Buna ziua, exista posibilitatea repetarii acestui curs si nu numai in Bucuresti? Multumesc! B.C.

    RăspundețiȘtergere
  28. Exista posibilitatea. In Bucuresti l-am facut pana acum de patru ori, in Constanta de doua ori, in Pitesti de doua ori. Pana una alta, te astept cu un e-mail pe adresa pe care o gaseti pe blog in dreapta, sus, ca sa iti pot trimite cursul pe care il ofer gratuit, cu mult inainte de incepe sa il sustin efectiv. Daca imi spui si din ce zona a tarii esti, iti pot comunica si intentiile pentru viitor, oricum dincolo de 15 septembrie.

    RăspundețiȘtergere