sâmbătă, 23 martie 2013

INVITATIE IN ASTRAL A PRIM-MINISTRULUI ROMANIEI



INVITATIE IN ASTRAL A PRIM-MINISTRULUI ROMANIEI

Dragii mei,

Imi pare rau ca am fost astazi intr-o conjunctura, ce nu mi-a permis sa postez acest articol mai devreme, insa ma gandesc la faptul ca cine va apuca sa il citeasca, inseamna ca acela face parte dintre cei alesi pentru sarcina despre care urmeaza sa va vorbesc.
Am avut azi noapte, mai catre dimineata, un vis foarte interesant. 
“Eram cu familia in casa parintilor mei si la un moment dat, ne-am trezit din senin cu doua persoane ce au intrat in casa. Era prim-ministrul Romaniei, domnul Victor Ponta si cu sotia sa. S-au asezat la masa si am inceput sa discutam. L-am intrebat pe domnul Ponta, carui fapt ii datoram onoarea ca prim-ministrul Romaniei sa calce pragul casei noastre. Mi-a raspuns atunci ca s-a decis sa ne viziteze in acea dimineata si aici atrag atentia ca stiam in vis ca este sambata dimineata, pentru a ne ruga pe mine si pe sotul meu sa ne reintalnim seara, dar la intalnire sa fie prezenti si prieteni de-ai nostri, spirituali. I-am raspuns ca este extraordinara ideea, mai ales ca de mai mult timp in urma, nu imi da pace gandul ca as putea face cumva sa il intalnesc, sa vorbim despre soarta acestei tari, mai ales ca sotul meu, fost jucator de baschet la “Steaua”, coleg de echipa la acea vreme cu Victor Ponta, nu o data a fost la meciuri intr-un campionat de amatori, inclusiv in acest an, si l-a intalnit acolo pe domnul prim-ministru. Desi spuneam toate acestea in vis, cele specificate chiar sunt conforme cu realitatea.
Domnul Ponta mi-a raspuns ca tocmai de aceea vrea sa aiba o intalnire cu oameni de lumina ai acestei tari, pentru ca s-a saturat sa faca numai ce i se spune la comanda, prin zeci de telefoane si sms-uri pe care le primeste zilnic si care de fiecare data se sfarsesc cu amenintari la adresa sa si a familiei sale daca nu face ce i se cere. Drept urmare, a ajuns sa actioneze pentru aceasta tara intr-un mod total opus fata de ceea ce ar vrea sa faca de fapt si constiinta nu ii da pace. Simte ca nu mai poate merge nici macar o secunda in acest fel. I-am promis ca imi anunt prietenii, care sunt absolut convinsa, ca vor fi la fel de onorati sa particpe la aceasta intalnire, mai ales ca este una pentru tara, dupa care ne-am despartit.”
De aceea, prin acest articol, nu fac altceva decat sa transmit mai departe invitatia pentru aceasta intalnire. M-am consultat cu ghizii mei si mi-au confirmat ca treaba este serioasa si ca este foarte posibil ca in viitorul apropiat, prin cele ce s-ar stabili in noaptea ce urmeza, aceasta intalnire sa aiba loc la propriu.
Modul in care, la noapte, in astral, ati putea fi prezenti la aceasta intalnire, este ca inainte de culcare sa emiteti o rugaciune catre Divinitate in care sa va exprimati clar dorinta ca vreti sa faceti parte din Delegatia Oamenilor de Lumina, tocmai pentru ca VA PASA de ceea ce se petrece cu aceasta tara si de viitorul ei.
Nu este deloc intamplator ca aceste lucruri se initializeaza in astral. Acolo stim cu totii ca puterea, cunoasterea si intelepciunea noastra divina sunt la cote maxime.
Maine este posibil ca unii sa va amintiti cate ceva, altii nu. Daca nu va amintiti, asta nu inseamna ca nu ati fost prezenti, ci mai degraba ca nu trebuie sa va amintiti. Oricum spirtul vostru stie ce are de facut  si va determina sa actionati in viitor exact asa cum trebuie in legatura cu cele ce se vor stabili la aceasta intalnire.
Ghizii mi-au adus si informatia ca Intalnirea va fi sub Protectie Divina si cine nu trebuie sa fie prezent acolo, nu poate avea acces.
As aprecia in mod deosebit abtinerea de la comentarii impotriva. Cine nu rezoneaza, nu are nimic altceva de facut decat sa-si urmeze programul obisnuit, considerand ca nici nu s-a intersectat azi cu acest articol. Trebuie sa intelegem bine ca la nivel de spirit, nu exista judecati, toate actiunile si intelegerile derulandu-se si stabilindu-se intre niste Scantei Divine si nu intre niste oameni perceputi la nivelul nostru constient si material.

Imaginea de inceput nu a fost aleasa la intamplare. Cuvintele din fundal, poate cu Voia Bunului Dumnezeu, vor putea sa nu fie doar vorbe goale scrise pe pereti.


Pace si Iubire!

42 de comentarii:

  1. Chiar imi doresc din tot sufletul sa fiu prezenta la intalnirea din astral.Doamne ajuta !Gabriela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti doresti si o sa fii acolo. Doamne ajuta Gabriela!

      Ștergere
  2. Subscriu si sper sa particip (sa fiu lasat) chiar daca nu o sa-mi aduc aminte aceasta intalnire. Important este sa intram pe drumul scris de milenii pentru tara noastra. Bibliotecarul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vei fi lasat dragul meu prieten. Orice om cu suflet curat si ganduri bune va avea acces. Cum tu faci clar parte din aceasta categorie, nu am nici cea mai mica indoiala. Doamne ajuta!

      Ștergere
  3. Buna Seara Tuturor,

    PE blogul lui Daniil Gaucan la sfarsitul articolului Daniel a postat o melodie despre ROMANI, am luat aceasta melodie am trecuto prin Chakra Inimii si am trimiso catre DIVINITATE cu rugamintea sa fiu si eu ACOLO si sa trimita aceasta melodie in sufletele TUTUROR ROMANILOR sa ne trezim cat mai multi si sa schimbam LUCRURILE IN ROMANIA!!!
    ASHTARA MIHAELA TRISTAR te urmam in ASTRAL! Sper sa fiu si eu acolo!

    Vreau sa mai spun ca in momentul cand am facut ceea ce am scris mai sus LACRIMI mi-au curs !!! AM simtit lucruri minunate si sunt sigur ca DIVINITATEA NE AUDE!!!

    Doamne Ajuta !
    PACE si IUBIRE !

    Lucian RAICU, Bucuresti

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este Lucian, este inaltatoare, am ascultat-o si eu. Vei fi la intalnire si tu si orice roman cu inima curata. Doamne ajuta!

      Ștergere
  4. Ma numar si eu printre persoanele carora le pasa de viitorul acestei tari, atat de asuprite si imi doresc din tot sufletul sa particip si sa ajut si eu, dupa puterile mele.
    DA, imi doresc sa particip la aceasta conferinta in astral.
    Nu sunt chiar un maestru in acest domeniu, dar sper ca Divinitatea sa ma indrume si sa ma ghideze la momentul potrivit.
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur mult pentru asta. Vei fi cu siguranta in grup, sa nu ai nici cea mai mica indoiala. Ma bucur si mai mult ca reusesc sa constat, citind comentariile atat de la mine cat si de la Dan Gaucan, ca oamenilor parca le era sete de o asemenea provocare. Sunt multi cei ce simt ca vor sa faca ceva pentru tara lor, cu adevarat. Se simte multa inflacarare in inimi si asta nu poate decat sa aduca speranta. Doamne ajuta!

      Ștergere
  5. Ups ! ..Am uitat sa ma semnez pt. comentariul de mai sus si pentru confirmarea de prezenta la conferinta in astral, dar am s-o fac acum.
    Sa ne trezim cat mai multi si cat mai repede !
    Doamne ajuta !
    Ioana.

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna dimineata! M-am trezit cu o singura idee: aceea ca am participat la o discutie. Nu tin minte ce s-a vb, cine a participat dar am impresia puternica ca am participat. :) Bibliotecarul

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu stiu ce s-a imtamplat in noaptea trecuta,nu-mi amintesc decat un vis dinspre dimineata ,dar fara legatura,cred eu.Astept sa vad ce spun ceilalti.O zi buna tuturor !Gabriela !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu zic ca nu ti se permite sa iti amintesti, ca aproape tuturor celor ce au fost acolo. Ghizii mei mi-au spus ca ai fost acolo.

      Ștergere
  8. Mi-am dorit cu ardoare sa particip la aceasta intrunire atat de importanta pentru viitorul nostru, am urmat intocmai pasii pe care ni i-ai aratat, am cerut de mai multe ori acordul Divinitatii, m-am bagat destul de tarziu in pat (pe la 00,15) si...nu ma mai lua somnul!!!!
    M-am tot chinuit sa adorm, "disperata'" ca intalnirea va avea loc fara mine si, intr-un tarziu, am reusit sa adorm pe reprize iar azi cand m-am trezit, nu-mi aminteam nimic, nici macar un vis, nimic, nimic, nimic!
    Nu stiu daca am fost sau nu acolo ( eu sper ca am reusit, ca prea mi-am dorit din tot sufletul sa reusesc!), dar astept sa ne povestesti tu cum a fost, pentru ca, din comentariul lui Dan, am inteles ca intalnirea a avut loc si s-a incheiat cu succes .
    Chiar daca in acest domeniu, nu sunt nici macar un novice, sper ca am ajutat dupa puterile si priceperea mea, fie chiar si numai cu gandurile de bine si reusita pe care le-am avut, vis a vis de acest eveniment inedit. Daca "m-ai vazut " si pe mine pe acolo, anunta-ma ! :))
    Doamne Ajuta!
    Abia astept sa-ti citesc impresiile si descrierea intalnirii de azi-noapte !
    Ioana.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Ioana, am postat la Dan Gaucan un comentariu. Nu as vrea sa ma mai repet. Pentru cine doreste sa afle mai multe il rog sa mearga la sectiunea comentarii, de la articolul cu impresii despre intalnire, pe blogul lui Dan Gaucan. Va multumesc din suflet tuturor celor ce ati fost alaturi de mine la aceasta actiune! In total au fost 77 de persoane. Asa mi-au spus ghizii.

      Ștergere
  9. Nu am apucat sa citesc acest articol decat azi , 24 Martie , ora 14, cand m-am reintors acasa, caci am fost plecat la tara de vineri dupa amiaza iar acolo nu am retea internet.
    "Simtim" ca de la o vreme guvernul Ponta nu prea mai poate sa faca ce vrea si ce a promis , spre binele Romaniei , si din aceasta cauza cred ca mi-as fi dorit sa pot participa la conferinta in astral cu domnul premier , in ideea unor discutii constructive care sa puna Romania , atacata din nou miseleste de catre trusturile de comert alimentar ale CE ( vezi scandalul carnii de cal si cel al laptelui ) - aservite intereselor Illuminati , pe o directie buna.
    Nu ne mai ramane decat rugamintea catre cei care au participat la intalnire si isi pot aminti ce s-a discutat acolo , "in ceruri", sa ne spuna si noua , celor interesati , daca s-a stabilit ceva la modul concret , ce masuri si de catre cine , s-au hotarat a fi luate ! DAurel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici o problema Aurel. Inca vor mai aprea lucruri de facut de care momentan nu avem habar. Poate o sa fie atunci. Doamne ajuta!

      Ștergere
  10. Aseara, m am rugat si eu sa particip impreuna cu voi la intalnire. In vis, eram la Manastirea Frasinei (Nu am fost niciodata, dar am auzit), cu sotul si copilul. Nu stiam ce caut acolo, si m am speriat, datorita faptului ca femeile Nu au voie, iar eu ma aflam intr un hol mare, frumos aranjat cu broderii de aur, cu mai multe usi, una deschisa prin care am vazut altarul si Mai era un sfant pe o masa. ( am crezut ca era chiar calugarul care a pus interdictia femeilor de a Nu intra, si am inceput sa imi cer iertare si sa utilizez anumite simboluri, neintelegand cum am ajuns acolo) . Pe hol, mai multi preoti se indreptau grabiti, fiecare in directii diferite. Unul dintre ei a venit spre mine, intuitiv stiam ca a venit dupa fiul meu. Amandoi au disparut grabiti pe un culoar. In sinea mea, ma gandeam ca el are voie sa intre. Am ramas acolo sa l astept impreuna cu sotul. Acum stiam de ce sunt acolo; eram pentru copil. Are visul meu legatura cu intalnirea anuntata?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca este un vis despre ceva ce urmeaza. Se va intra pe multe sectoare cu aceste actiuni, asta cu premierul a fost doar inceputul. Am avut o viziune, cred ca joi, pe care simt ca nu trebuie sa o expun acum, insa atat pot sa iti spun, Biserica Ortodoxa intra si ea la program de negocieri. Faptul ca ai visat aceasta actiune la Manastrirea Frasinei, nu este intamplator. Acolo este si un loc de vibratie foarte inalta al acestei tari si mai este si una dintre cele cinci mari nave extraterestre ale Federatiei Galactice, deasupra. Deci, nimic intamplator.

      Ștergere
  11. Poate Nu trebuie sa publici visul cu Frasinei, ci doar sa mi raspunzi. (perceptia ta supra visului meu, Te rog) . Multumesc Mai vreau sa ti spun ca visul a fost color, si parea atat de real.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa sunt visele premonitorii, cu lux de amanunte, zile, ore, puncte cardinale, culori, simboluri si ti le amintesti cu lux de amanunte. Si eu am subliniat ca stiam in vis ca este sambata dimineata, la fel cum era in realitate. De aceea eu acord multa atentie unor astfel de vise, cand realul se suprapune mult peste ce se petrece atunci in astral.

      Ștergere
  12. Buna draga mea, eu nu am apucat aseara sa citesc articolul tau,mi-ar fi facut placere chiar inconstient sa pot sa particip la asa ceva,sa ne spui si noua daca sa stabilit ceva bun si repede pentru tara noastra.Dar vreau sa-ti spun ca azi dimineata pe cand pregateam micul dejun pentru familia mea mi-a venit in cap si fredonam melodia aia de care ai pomenit in articolul trecut;Acolo este tara mea,chiar m-am mirat si eu cum de mi-a venit in cap melodia asta.Sper sa vedem rezultate cat mai repede.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa cum i-am spus si lui Aurel intr-un alt comentariu, nu-i nimic, ce a fost ieri, a fost doar inceputul. Stiu ca intra la rand pentru negocieri si presedintele si patriarhul si mai marele masonilor din Romania. Vor fi cu totii luati la rand. Mai mult ca sigur, grupurile de spirite vor fi constituite altfel, de fiecare data. Cei numiti vor avea nevoie de aceste intalniri pentru ca va veni ceva ce o sa-i clatine puternic. Este o viziune a mea din saptamana ce tocmai a trecut si nu vreau deocamdata sa spun mai multe, inca nu este vremea. Acest ceva o sa-i forteze pe toti sa ceara ajutorul. Asa ca cine se gandeste ca as avea vreo culoare politica, l-as ruga sa mai mediteze asupra acestui gand. Nu am calcat in viata mea nici macar pragul vreunui partid politic daramite sa ma aliez cu vreunii dintre ei. La nivel de spirit insa problemele se judeca in alt fel si atunci ar trebui sa acceptam ce fac spiritele noastre, caci oricum nu ne cer noua permisiunea daca sa faca sau nu, pentru ca ele urmeaza doar Voia Sfintei Treimi.

      Ștergere
  13. Mihaeloooooo!
    Hai ca ma faci sa rad!

    L-am intrebat pe domnul Ponta, carui fapt ii datoram onoarea ca prim-ministrul Romaniei sa calce pragul casei noastre

    Pai la cat am lucrat noi(cei din Misiunea Romania) pe Ponta...normal ca ti l-a trimis plocon divinitatea.Acum descurca-te cu el...Noi ne-am facut treaba..preluati-l voi...

    Pace si Iubire!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Maruham, am scris eu pe undeva ca este vreun merit al meu? Imi recitesc articolul si nu gasesc ceva de acest gen. Insa as vrea sa te asigur ca daca l-am preluat noi plocon asa cum spui, cu siguranta nu este doar meritul tau si al grupului din jurul tau. Foarte multi romani, fiecare in grupurile de care s-au simtit mai atasati, au lucrat pentru asta. Numai eu la cate intalniri cu doamna Melfior Ra, am participat si am facut meditatii pentru lumina conducatorilor nostri si a acestei tari. De mai bine de un an. Asa ca iti recomand sa nu mai minimalizezi actiunile altor oameni din aceasta tara caci asa cum poate multi dintre ei nici nu au auzit de tine, nici tu nu ai auzit de ei si nu cunosti care le sunt preocuparile.

      Ștergere
    2. As mai adauga ceva. Romanul nostru are o vorba veche:
      DAR DIN DAR SE FACE RAI. Asa ca sa nu ne para rau de darurile noastre.

      Ștergere
    3. La felul cum va adresati:Mihaelooo, ma mir ca faceti parte din cei care sunt in Lumina.Asa apelativ se foloseste doar in anumite locuri si se foloseste de obicei pentru a striga pe...iar aici sigur nu e cazul. Chiar daca, asa cum spune si o zicala mai veche,, voi (misiunea romania) ati alergat maslina (premierul) prin farfurie pana ati ametit-o, iar Mihaela a prins-o" ar trebui sa va bucurati ca aveti ajutoare. Nu am inteles niciodata cum cei care lucreaza in si pentru Lumina asteapta sa li se acorde nu stiu ce merite. Poate ca altii ca noi cei care suntem doar participanti (si nu conducatori de misiuni) avem meritele noastre pentru ca punem umarul la tot ce faceti si intreprindeti voi, cei care aveti o anumita chemare. Noi nu ne acordam merite , doar ne bucuram ca putem fi de ajutor. Pe Mihaela o cunosc si stiu ca nu a cerut vreo diploma de merit pentru tot ce face, dimpotriva, a facut un apel sa participam cit mai multi. Nu a zis: am participat la o intalnire in astral cu... si m-am batut pentru voi, eu singura am izbandit, astept laude. Nu. Ne-a cerut sa venim cat mai multi, sa participam, sa punem umarul la bine tarii. Pacat ca nu dati un exemplu de Unime, de intelegere, de iubire, de pace. Noi ceilalti urmam exemplul vostru si incercam sa ne ridicam cit mai mult spre Lumina dar cu asa exemple, ne dati rau inapoi.Bibliotecarul

      Ștergere
    4. Nu-ti face probleme dragul meu si nu pune la suflet. Iti spun si eu acelasi lucru pe care mi l-ai spus si tu deseori, atunci cand eram amarata, raportat la felul in care inteleg unii oameni sa interpreteze tot ce se petrece in jurul nostru. Cu Dumnezeu inainte!

      Ștergere
  14. De multa vreme ma miram eu de culoarea blogului... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne Flavian, sa nu imi spui ca te gandesti ca sunt pro-USL, ca nu te cred. Fii sigur, nu are nici o legatura culoarea blogului cu asta, ci cu acea culoare rosie a iubirii si sunt intr-o postura in care la nivel de om, imi vine ca multi altii, sa ii iau la palme pe toti cei ce ne conduc. Incerc sa imi depasesc insa aceasta conditie inferioara, sa ma inalt la aceea de spirit, si sa vad lucrurile de la acel nivel si sa actionez de la acel nivel. Cand am avut acel vis, i-am interogat pe ghizi de mi-au sarit capacele ca sa imi fie foarte clar si sa inteleg bine ce am de facut, pentru ca nici mie nu imi venea a crede. M-au sfatuit sa merg inainte pentru ca acel vis nu mi-a fost trimis degeaba. M-am convins si azi-noapte ca nu mi-a fost trimis degeaba. In astral aceste lucruri chiar s-a dorit a se intampla si depasesc puterea noastra de intelegere. Vom vedea noi mai incolo rostul la toate acestea.

      Ștergere
    2. Am mai explicat si pe blogul lui Dan ce parere am despre "solutiile" politice. Vezi AICI. Stiu ca rosu este de obicei culoarea iubirii, dar mai stiu ca in ezoterism frecventele inalte sunt de obicei asociate cu alte culori. In traditia noastra, rosul din firul martisorului inseamna sange, iar daca e sa vorbim de politica culoarea are un renume si mai prost. Asa ca mi-am permis si eu sa glumesc pe seama ei... :)

      Ștergere
    3. As dori sa mai fac o singura precizare Flavian. Fata de lucrurile acestea cu frecventele, le dam noi interpretarile noastre, asa cum stim pe Pamant. In Ceruri insa treaba sta in alt fel. De fiecare data cand am primit vreun mesaj de la ingeri, de incurajare cand eram intr-o situatie grea, sau de informare referitor la ceva anume, ca s-a intamplat in viziuni, vise sau in mod real, acestea au venit tot timpul scrise rosu pe alb sau alb pe rosu. In aceste doua culori ne vorbesc ingerii. De fiecare data cand traversez printr-o perioada mai dificila, ma visez deseori in interiorul unei masini rosii. Am inteles in timp ca aceasta inseamna ca mi se transmite ca sunt sub Protectie Angelica. Rosu e tot timpul si nu alta culoare. Calugarii shaolin poarta culoarea portocaliu. Este urmatoarea ca frecventa dupa rosu. Sa inteleg ca au ales cu buna stiinta o culoare de vibratie mai joasa? La ce performante spirituale ating ei, nu imi prea vine a crede. In alta ordine de idei, pe acolo pe la terminatia coloanei vertebrale stim noi ca sta incolacit Kundalini sau Duhul Sfant cum il numim in ortodoxie, prin zona lui rosu si portocaliu, cunoscuta si sub numele de zona sacrala a coloanei vertebrale.
      In cele din urma, ca sa nu stricam energiile de armonie, iti transmit ca nu m-a suparat nici o secunda remarca ta referitoare la aceasta culoare si chiar am luat-o ca pe o gluma. Pace si Iubire!

      Ștergere
    4. Bineinteles ca depinde mult si de interpretare sau de sensiblitatea fiecaruia la anumite culori. Eu cand citesc, cel putin, prefer culoarea neagra. La carti digitale si pdf-uri folosesc programul Evince cu optiunea invert colors tocmai pentru ca sunt constient de efectul indelungat al luminii de neon din monitoare asupra ochiului. Lucrez in IT si sotia este optometrist, asa ca suntem oarecum in domeniu... :)

      Pe blogul personal am ales in schimb o culoare alb-aurie, pentru ca negrul, desi odihnitor pentru ochi, da o senzatie totusi cam prea intunecata. Iar daca tot vobim de perceptii, uneori fals induse de mediul in care traim, tot referitor la culoarea rosie si sub forma de amuzament am scris articolul urmator: Culoarea rosie si deochiul. Eu cred ca o sa-ti placa.. ;)

      Ștergere
  15. Draga Ashtara, ii multumesc lui Dumnezeu ca existi !
    Ioana.

    RăspundețiȘtergere
  16. Mi am petrecut aproape toata ziua, asteptand un raspuns de la tine, privitor la visul meu.
    Nu ai nici un mesaj pentru mine?
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi cer iertare. Azi in prima jumatate a zilei am fost la o intalnire cu doamna Melfior Ra. Abia spre seara am intrat pe blog. Sper ca te-a satisfacut raspunsul meu. A trebuit sa public si visul pentru ca as vrea sa iti spun ca atunci cand vin comentariile, se vad doar primele trei randuri. Daca sunt mai lungi de atat, singura posibilitate de vizualizare completa este sa le public, nu am altfel cum sa fac. Insa in cazul tau chiar am considerat ca este important sa vada si alti cititori acest vis pentru ca vesteste o etapa viitoare.

      Ștergere
  17. Şi eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că exişti, că la fel ca tine şi alături de tine sunt atât de mulţi Lucrători în Lumină. Fiţi Binecuvântaţi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aceleasi binecuvantari divine sa fie peste voi toti si peste toti romanii de altfel. Avem nevoie de Bunul Dumnezeu.

      Ștergere
  18. Draga,doamna Ashtara,consider ca aveti o mare misiune pentru aceasta tara si cu cei care rezoneaza cu tine si cu sustinerea noastra ,a lucratorilor , va doresc din inima sa mergeti cu curaj inainte;nu poate sa mai lucreze astralul inferior cu aceeasi forta prin reprezentantii sai cu coada,sint cu toata inima alaturi de voi si am vrut sa va caut sa veniti la noi la vaslui dar n-am apucat cu obligatiile pe care le am;se vede ca n-am plins si rugat degeaba;Dzeu si Ierarhiile sale sint cu noi;trebuie schimbata toata structura societatii noastre;nu-i usor ,ca-s pe dos multe;mass media nu vrea sa se alature schimbarii;un mic amic cu clarvedere i-a vazut pe cenusii din astral cum conduceau mental pe cei care vorbeau la Forum.......sint adriana de la vaslui;in ultima viata am murit impuscind unul cu steluta rosie la cascheta in tara invecinata ,stii mata,si-am revenit in 1951;te imbratisez cu drag,........sint fericita ca faci aceste lucruri pentru noi,mi-as dori sa fac si eu;nu am clarvedere decit la longitudinal ,in stare de semiadormire si nu pot face mare lucru dar au venit si la mine vreo 4 R sa-i ajut cu Lumina si Iubire si nu am stiut,nici nu-i vedeam pe toti ;m-am ofticat tare .Toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc din toata inima pentru cuvintele incurajatoare. Ma bucur enorm sa vad ca daca ar fi sa facem un raport intre oamenii care judeca lucrurile la nivel de spirit si cei ce le judeca la nivel de oameni, acesta este mult supraunitar si creste cu fiecare zi care trece. Ma bucur enorm sa vad ca sunt multi cei ce au inteles ca actiuni de acest gen nu au nici o legatura, dar chiar nici cea mai mica legatura cu credintele politice sau nepolitice ale noastre, instituite prin perceptia doar a unor ochi fizici. Cand vrei sa faci ceva cu adevarat in numele Luminii, o faci privind prin ochii inimii. Ar fi asa de bine daca ar pricepe asta tot omul. Lumea ar arata atunci in alt fel. Doamne ajuta!

      Ștergere
    2. Am uitat sa precizez. Ma bucura experienta cu cei 4R si le multumesc pe aceasta cale tuturor celor ce inteleg Planurile Divine, care au ca si scop final ca totul sa se intoarca la iubire si lumina, iar cei ce au facut-o deja sa poata experimenta iertarea fata de actiunile trecutului.

      Ștergere